Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 572 din 1 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (6) şi ale art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi aleart. 460 alin. (8) şi ale art. 489 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 572 din 1 octombrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (6) şi ale art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi aleart. 460 alin. (8) şi ale art. 489 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 572 din 1 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (6) şi ale art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi aleart. 460 alin. (8) şi ale art. 489 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 337 din 27 aprilie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 253 alin. (6) şi ale art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 460 alin. (8) şi ale art. 489 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Goldani - S.R.L. din Peciu Nou, judeţul Timiş, în Dosarul nr. 11.021/63/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.610D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.786D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 489 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Best Clean - S.R.L. din Craiova.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 2.786D/2017 la Dosarul nr. 2.610D/2017.
    6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.786D/2017 la Dosarul nr. 2.610D/2017, care este primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că nu poate fi reţinută încălcarea art. 16 din Constituţie în ceea ce îi priveşte pe proprietarii care au depus rapoarte de evaluare a imobilelor în termenul stabilit de lege în comparaţie cu cei care nu au depus aceste rapoarte în respectivul termen, întrucât situaţiile sunt diferite. Legiuitorul a înţeles să instituie o sancţiune pentru contribuabil.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    8. Prin Încheierea din 21 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 11.021/63/2016, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (6) şi ale art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 460 alin. (8) şi ale art. 489 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Goldani - S.R.L. din comuna Peciu Nou, judeţul Timiş, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni prin care se solicită anularea unor acte administrative în materie fiscală.
    9. Prin Încheierea din 27 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.967/63/2017, Tribunalul Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 489 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Best Clean - S.R.L. din Craiova într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni prin care se solicită anularea unor acte administrative în materie fiscală.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât stabilesc o diferenţă foarte mare de tratament juridic între persoane juridice, între persoanele juridice care au depus raportul de evaluare şi cele care nu l-au depus, între persoane juridice aflate în situaţii similare, în raport cu zona în care se află, cu criterii economice, sociale, geografice sau cu necesităţile bugetare locale, fără a exista o justificare raţională şi obiectivă, în condiţiile în care acestor persoane juridice li se mai aplică şi majorări de întârziere.
    11. Dreptul legiuitorului de a stabili taxe sau impozite, precum şi cuantumul acestora nu poate fi arbitrar. Aceste măsuri trebuie să respecte principiul proporţionalităţii regăsit în conţinutul conceptului de justiţie fiscală, iar orice diferenţiere trebuie să fie justificată prin scopul legii sau politica economică fiscală. În alte condiţii, este afectat grav dreptul de proprietate privată, fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Se arată că sumele stabilite cu titlu de impozit în sarcina autoarelor sunt într-un cuantum excesiv de mare, acesta depăşind cu mult însăşi valoarea imobilelor deţinute. Dispoziţiile legale criticate nu corespund scopului urmărit de legiuitor, fiind cu mult disproporţionate faţă de gravitatea faptei, conducând la o imposibilitate de plată a persoanei juridice, mai ales în condiţiile în care scopul sancţionator poate fi atins prin aplicarea majorărilor de întârziere.
    12. Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    13. Astfel, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc numai prin lege, în sensul că este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozitele datorate bugetului de stat, precum şi cuantumul acestora. Numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective. Aşa fiind, legiuitorul, dând expresie politicii fiscale şi bugetare adoptate la un moment dat, are deplina libertate de a stabili impozite, taxe şi cuantumul acestora, cu condiţia ca acestea să fie rezonabile şi echitabile.
    14. Se mai arată că, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 120 alin. (1), administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. Acest principiu a fost preluat şi de dispoziţiile art. 2 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Posibilitatea conferită autorităţilor prin cele două componente ale sale, cu atribuţii partajate, autoritatea deliberativă, respectiv autoritatea executivă, reprezintă expresia autonomiei de care acestea dispun în situaţia în care autonomia acestora este circumscrisă limitărilor stabilite prin dispoziţiile constituţionale, respectiv ale actelor normative emise ulterior în aplicarea acestor principii. Dispoziţiile legale criticate stabilesc criterii pe care autoritatea locală este obligată să le aibă în vedere, astfel că nu se poate susţine că acestea ar putea crea o situaţie discriminatorie, deoarece nu se poate referi decât la un tratament egal pentru situaţii identice, or, în cauză există situaţii de fapt şi de drept diferite.
    15. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 44 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, care consacră garantarea dreptului de proprietate privată şi exerciţiul acestui drept, se reţine că acest drept nu este unul absolut, ci trebuie exercitat în condiţiile stabilite de legiuitor. Or, limitările aduse dreptului de proprietate prin stabilirea unor obligaţii fiscale în sarcina fiecărui proprietar sunt necesare într-o societate democratică şi sunt menite să asigure posibilitatea fiecărui titular de a-şi exercita în deplină siguranţă atributele acestuia.
    16. În ceea ce priveşte raportarea la dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Constituţie, modalitatea de stabilire a impozitelor, respectiv posibilitatea conferită autorităţii locale de a le majora sau nu, reprezintă tocmai o aplicare a cerinţei stabilite de acest text de a se ajunge la o aşezare justă a sarcinilor fiscale, dând astfel eficienţă posibilităţii de a se asigura respectarea principiului proporţionalităţii la care face referire autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    18. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că normele criticate nu sunt de natură a încălca prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece se aplică tuturor persoanelor aflate într-o situaţie similară - respectiv celor care nu au reevaluat imobilele care fac obiect al impozitării, şi nici art. 56, întrucât nu se poate ignora motivul esenţial al reglementării, şi anume acela al obligaţiei contribuabilului de a-şi reevalua clădirile şi a plăti impozitul aferent diferenţei rezultate din recalculare, astfel încât textul apare mai degrabă ca o sancţiune aplicabilă celor care nu au respectat obligaţia de a-şi reevalua clădirile. Se mai menţionează jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 341 din 24 mai 2016.
    19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 253 alin. (6) şi ale art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, precum şi ale art. 460 alin. (8) şi ale art. 489 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 decembrie 2015, prevederi ce au următorul conţinut:
    - Art. 253 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:
    "(6) În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabileşte de consiliul local/Consiliul General al Municipiului Bucureşti între:
    a) 10% şi 20% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă;
    b) 30% şi 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă."

    – Art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:
    "(1) Autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale prevăzute în prezentul titlu, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum şi de necesităţile bugetare locale, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 295 alin. (11) lit. c) şi d).
(2) Cotele adiţionale stabilite conform alin. (1) nu pot fi mai mari de 20% faţă de nivelurile aprobate prin hotărâre a Guvernului potrivit art. 292.
(3) Criteriile prevăzute la alin. (1) se hotărăsc de către autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale."

    – Art. 460 alin. (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal: „În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este 5%.“;
    – Art. 489 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal:
    "(1) Autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale prevăzute în prezentul titlu, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum şi de necesităţile bugetare locale, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 494 alin. (10) lit. b) şi c).
(2) Cotele adiţionale stabilite conform alin. (1) nu pot fi mai mari de 50% faţă de nivelurile maxime stabilite în prezentul titlu."


    22. Curtea observă că dispoziţiile Legii nr. 571/2003 au fost abrogate prin Legea nr. 227/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, dar, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate, întrucât continuă să producă efecte juridice în dosar.
    23. În opinia autoarelor excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi ori al unor libertăţi şi în art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate reiese faptul că autoarele acesteia înţeleg să invoce şi prevederile art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea în Uniunea Europeană din Constituţie. Se mai invocă prevederile art. 1 privind dreptul de proprietate din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 5 alin. (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi art. 5 din Protocolul nr. 12 la Tratatul privind Uniunea Europeană, ambele privind aplicarea principiului proporţionalităţii.
    24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra unei soluţii legislative relativ similare, cuprinsă în prevederile art. 253 alin. (6) din Legea nr. 571/2003.
    25. Astfel, prin Decizia nr. 341 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 27 octombrie 2016, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate reglementează plata impozitului pe clădiri în cazul clădirilor care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă. Stabilirea unui anumit cuantum al acestui impozit, în ipoteza reglementată de norma legală criticată, nu încalcă prevederile art. 56 din Constituţie, care prevăd că cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, iar sistemul legal de impuneri asigură aşezarea justă a sarcinilor fiscale, fiind interzise doar alte prestaţii, în afara celor stabilite prin lege. Nu se poate ignora motivul esenţial al reglementării, şi anume acela al obligaţiei contribuabilului de a-şi reevalua clădirile şi a plăti impozitul aferent diferenţei rezultate din recalculare, astfel încât textul apare mai degrabă ca o sancţiune aplicabilă celor care nu au respectat obligaţia de a-şi reevalua clădirile.
    26. Potrivit dispoziţiilor constituţionale, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc numai prin lege, în sensul că este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozitele datorate bugetului de stat, precum şi cuantumul acestora. Numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective. Aşa fiind, legiuitorul, dând expresie politicii fiscale şi bugetare adoptate la un moment dat, are deplina libertate de a stabili impozite, taxe şi cuantumul acestora, bineînţeles, cu condiţia ca acestea să fie rezonabile şi echitabile.
    27. Curtea a mai reţinut faptul că dispoziţiile legale criticate au scopul de a disciplina contribuabilul, având un rol sancţionator în situaţia în care acesta nu înţelege să se conformeze acestora.
    28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză cu privire la dispoziţiile art. 460 alin. (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
    29. În ceea ce priveşte soluţia legislativă cuprinsă în prevederile art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi cele ale art. 489 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Curtea constată că măsura legală instituită este proporţională cu scopul urmărit, respectiv constituirea de resurse financiare la bugetul local. Practic, dispoziţiile legale criticate permit autorităţilor locale să majoreze cotele de impozitare pe baza unor criterii precum: cele economice, sociale, geografice, precum şi a necesităţilor bugetare locale. Legea fixează, în acelaşi timp, şi o limită maximă la care pot apela autorităţile locale. Astfel, se poate avea în vedere împărţirea pe zone a unui oraş (zonă centrală - periferie, zone prospere din punct de vedere economic - zone defavorizate). Atât timp cât criteriile folosite se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, astfel de prevederi legale nu sunt afectate de vreun viciu de neconstituţionalitate, legiuitorul având o largă marjă de apreciere în materie fiscală.
    30. Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară, spre exemplu, Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, paragraful 44, a reţinut că prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui „just echilibru“ între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc“ (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).
    31. Principiile constituţionale amintite implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor, întrucât fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993). Din cele de mai sus rezultă că stabilirea prin lege a unui impozit trebuie să respecte cel puţin patru criterii: echitate, proporţionalitate, rezonabilitate şi nediscriminare. Întrunirea cumulativă a acestor patru criterii legitimează din punct de vedere constituţional stabilirea unui impozit. Printr-o atare conduită legiuitorul respectă întru totul dispoziţiile art. 56 şi 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale, în schimb, nerespectarea acestor criterii cu valoare constituţională duce implicit la încălcarea dreptului fundamental aplicabil în cauză (a se vedea Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010).
    32. Cu privire la rezonabilitatea şi echitabilitatea impozitului, Curtea, în jurisprudenţa sa, a constatat că legiuitorul este în drept să stabilească impozite pentru a alimenta în mod constant şi ritmic bugetul de stat, însă trebuie să manifeste o deosebită atenţie atunci când stabileşte materia impozabilă (a se vedea Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, precitată).
    33. De asemenea, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice. Astfel, din evaluarea cadrului legal cu privire la impozitul pe clădiri, la impozitul pe teren şi la impozitul pe mijloacele de transport, ca regulă generală, se prevede că orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire [art. 455 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 227/2015], orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual [art. 463 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 227/2015] sau orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport [art. 468 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 227/2015], exceptând cazul în care în lege se prevede diferit.
    34. Or, în concordanţă cu ceea ce instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când, pentru situaţii similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004). Curtea constată că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidenţa lor, de la momentul de referinţă stabilit de legiuitor, respectiv începutul anului calendaristic şi pe tot parcursul anului calendaristic.
    35. Ca atare, o asemenea măsură, instituită prin normele criticate, este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor, fiind o măsură de protecţie a bugetului general consolidat, respectiv a bugetelor locale, după caz, măsură care ţine seama de complexul de circumstanţe care pot exista.
    36. Având în vedere principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, coroborat cu dreptul de proprietate privată, Curtea observă că, pe de o parte, aspectele referitoare la impozite şi taxe implică un complex de condiţii de care legiuitorul, deşi are o marjă de apreciere, trebuie să ţină seama atunci când instituie anumite contribuţii financiare în sarcina contribuabililor şi, pe de altă parte, dreptul de proprietate care nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, limite care, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. De principiu, o sarcină fiscală determină diminuarea patrimoniului celui în sarcina căruia cade obligaţia fiscală, dar această diminuare nu conduce la suprimarea dreptului de proprietate.
    37. Curtea, în jurisprudenţa sa, a constatat că, potrivit art. 44 din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 alin. (1) din Constituţie cuprinde expres o dispoziţie în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. Justificarea trebuie analizată şi prin prisma unei cerinţe generale, care se referă, în mod esenţial, la principiul proporţionalităţii. Conform acestui principiu, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea scopului şi proporţională -corespunzătoare scopului urmărit.
    38. Astfel, măsurile legale criticate au un scop legitim, acela de a asigura alimentarea bugetelor locale şi disciplinarea contribuabililor. Ele sunt adecvate, întrucât corespund scopului urmărit şi necesare într-o societate democratică, legiuitorul apelând la un set de măsuri rezonabile din punctul de vedere al durităţii lor. De asemenea, ele păstrează justul echilibru între interesele colective şi cele individuale.
    39. Astfel, Curtea constată că această orientare legislativă în materie fiscală a ţinut seama de realităţile socio-economice existente, aspect cu privire la care, astfel cum s-a arătat mai sus, legiuitorul are o largă marjă de apreciere (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 293 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 7 noiembrie 2018).
    40. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine încălcarea art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată şi art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale şi nici a prevederilor convenţionale invocate.
    41. Referitor la prevederile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi ori al unor libertăţi din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză.
    42. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 148, Curtea constată faptul că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate nu îşi motivează criticile în raport cu aceste dispoziţii din Legea fundamentală. Aşa fiind, Curtea nu îşi poate aroga competenţa de a formula propriile critici, la care, ulterior, să şi răspundă. În consecinţă, o simplă enumerare a prevederilor constituţionale şi a actelor internaţionale pretins încălcate prin ordonanţa de urgenţă criticată nu respectă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, aşa încât nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstituţionalitate.
    43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Goldani - S.R.L. din Peciu Nou, judeţul Timiş, în Dosarul nr. 11.021/63/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi de Societatea Best Clean - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 2.967/63/2017 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 253 alin. (6) şi ale art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 460 alin. (8) şi ale art. 489 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Fabian Niculae


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016