Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Angela Folea în Dosarul nr. 5.506/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.109 D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv deciziile nr. 262 din 17 mai 2022 şi nr. 539 din 26 septembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 991/A din 14 august 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.506/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Angela Folea în cadrul unei cauze penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului criticată sunt afectate dispoziţiile constituţionale referitoare la delegarea legislativă, respectiv reglementarea posibilităţii Guvernului României de a adopta ordonanţe de urgenţe, „cu atât mai mult cu cât domeniul de reglementare se referă la drepturile cetăţenilor“. Invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, vizând condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, se susţine că acestea nu sunt întrunite în cauză. Astfel, citându-se din nota de fundamentare a actului criticat, se solicită să se observe faptul că acolo se menţionează decizii ale Curţii Constituţionale care au fost pronunţate începând cu anul 2014, anul intrării în vigoare a noilor coduri, şi directive ale Uniunii Europene adoptate începând cu anul 2008, anterior intrării în vigoare a noilor coduri, „fiind de domeniul evidentului faptul că în tot acest timp s-ar fi putut adopta o lege de modificare a codurilor în procedură de urgenţă“. Mai mult, niciuna dintre deciziile de neconstituţionalitate pronunţate de Curtea Constituţională de la momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală şi până la adoptarea actului criticat nu a vizat dispoziţiile art. 172 alin. (12) din noul Cod de procedură penală şi, de asemenea, nicio directivă nu s-a referit la acest aspect, astfel încât „apare total nejustificată modificarea operată asupra acestui articol prin ordonanţă de urgenţă, în condiţiile în care procedeul legislativ utilizat trebuie ales cu respectarea exigenţelor referitoare la condiţiile de constituţionalitate extrinsecă ale actului normativ adoptat“. Proclamarea în preambulul ordonanţei de urgenţă a unor situaţii de fapt ca fiind subsumate conceptului de situaţie extraordinară nu echivalează cu o prezumţie absolută în acest sens, ci exprimă o prezumţie relativă, drept care şi actul normativ se bucură de o prezumţie relativă de constituţionalitate. 6. Chiar dacă s-ar considera că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 este justificată per ansamblu de o situaţie de urgenţă, extraordinară, se observă că în acest fel „sa profitat de dispoziţii, legale ce sunt vizate de nota de fundamentare“ (dispoziţii declarate neconstituţionale sau dispoziţii ce trebuiau transpuse din directivele europene), pentru care s-ar putea admite posibilitatea de a se subsuma conceptului de situaţie extraordinară, astfel încât să se modifice şi alte dispoziţii, atât din noul Cod penal, cât mai ales din noul Cod de procedură penală, dispoziţii pentru care nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 115 alin. (4) din Constituţie. 7. De asemenea, prin art. II pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 sunt afectate dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, coroborate cu cele referitoare la dreptul la un proces echitabil. Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolul nr. 12 la Convenţie privind interzicerea discriminării. Se arată că, în prezent, partea civilă, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin specialiştii săi detaşaţi în cadrul structurilor de Parchet, este îndreptăţită să realizeze rapoarte de constatare în baza cărora inculpatul este trimis în judecată, iar procurorul poate refuza dispunerea efectuării unei expertize de specialitate în cadrul căreia să fie prezent şi un expert parte al inculpatului. În acest fel, partea civilă din dosarul penal, prin propriii angajaţi, stabileşte prejudiciul din dosarul de urmărire penală, iar raportul de constatare întocmit de aceştia nu are valoarea probantă a unui simplu înscris (aşa cum ar fi cazul în care inculpatul ar depune la dosar o expertiză extrajudiciară), ci valoarea probatorie echivalentă cu cea a unei expertize (şi, chiar dacă probele se apreciază coroborat, din întregul material probator, încadrarea juridică sub care inculpatul este trimis în judecată poate fi influenţată de valoarea prejudiciului menţionat în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică). Prin urmare, încălcarea principiului discriminării rezidă tocmai din faptul că partea civilă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, are posibilitatea de a întocmi rapoarte de constatare, iar inculpatul nu le poate contesta decât prin depunerea unei expertize extrajudiciare cu valoare de înscris (nu de raport de constatare/expertiză judiciară). 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală consideră că excepţia este neîntemeiată. Cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 729 din 21 noiembrie 2017, se arată că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul suspectului/inculpatului sau al oricărei alte persoane interesate de a contesta concluziile raportului de constatare efectuat în cauză, ci conferă organului judiciar competenţa de a aprecia asupra utilităţii efectuării unei expertize. Împrejurarea că, subsecvent constatării, efectuarea unei expertize este condiţionată de aprecierea necesităţii sale, indiferent că această necesitate este impusă de nelămurirea organului judiciar ori de aspectele inserate de părţi în momentul contestării raportului de constatare, nu este de natură a aduce atingere dreptului de acces la justiţie al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa organului de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti, de a solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor, inclusiv de a solicita efectuarea unei expertize şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 9. Prin urmare, după finalizarea raportului de constatare, concluziile acestuia pot fi contestate de părţi sau de subiecţii procesuali principali, în această situaţie organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. De asemenea, se poate dispune efectuarea unei expertize şi atunci când, deşi raportul de constatare nu este contestat, faţă de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Totodată, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesar, se poate solicita opinia unui expert. Aşa fiind, ceea ce guvernează necesitatea dispunerii unei expertize sau necesitatea solicitării opiniei unui expert este principiul referitor la aflarea adevărului, consacrat de art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală. 10. De asemenea, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are obligaţia de a adopta concluziile raportului de constatare sau chiar de expertiză, iar valoarea probantă a acestora nu este prestabilită de Codul de procedură penală, ele fiind supuse, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Aşadar, toate probele, inclusiv cele tehnico-ştiinţifice, trebuie raportate la ansamblul probator. 11. Prin urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia organele judiciare se pronunţă în mod discreţionar asupra necesităţii administrării unei expertize în cauză, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispunerea condamnării se poate realiza doar atunci când acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest lucru conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existenţa unor mijloace compensatorii care să asigure existenţa unui echilibru suficient între acuzare şi apărare. Se invocă în acest sens Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunţată de Curtea de la Strasbourg în Cauza Cottin împotriva Belgiei (paragraful 29), precum şi alte hotărâri ale aceleiaşi instanţe. 12. Cu referire la jurisprudenţa europeană citată, se arată că, în faza de urmărire penală, suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, persoana vătămată şi partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale/civile a cauzei, precum şi dreptul de a adresa întrebări experţilor, iar partea responsabilă civilmente îşi exercită drepturile în limitele şi în scopul soluţionării acţiunii civile (a se vedea art. 81 şi următoarele din Codul de procedură penală). Tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părţile interesate pot formula cereri şi excepţii privitoare la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Mai mult, în acord cu art. 374 alin. (5), (6) şi (9) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe trebuie să se arate faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv în ceea ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora. Totodată, procurorul, persoana vătămată şi părţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătoreşti, iar după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, se procedează la administrarea probelor încuviinţate [a se vedea şi art. 374 alin. (9) şi art. 376 alin. (3) din acelaşi cod]. 13. Aşa fiind, prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece partea interesată beneficiază de garanţiile dreptului la un proces echitabil, sens în care eventualele dificultăţi cauzate apărării prin limitarea drepturilor sunt suficient contrabalansate de procedurile urmate de autorităţile judiciare, putând susţine în faţa instanţei de judecată toate apărările necesare în condiţii de contradictorialitate cu acuzarea. 14. Totodată, nu este încălcat nici principiul egalităţii, câtă vreme dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice criticate (care au aceeaşi poziţie procesuală, în realizarea aceloraşi categorii de drepturi), fără privilegii şi fără discriminări. 15. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, se apreciază că este neîntemeiată, invocându-se în acest sens aspectele reţinute în nota de fundamentare, precum şi în preambulul actului normativ criticat, de natură să justifice adoptarea acestuia. 16. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. La dosarul cauzei s-a depus de către Oncescu Cătălin Ionuţ, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, un Memoriu amicus curiae în favoarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, înregistrat cu nr. 403 din 21 ianuarie 2020. 19. De asemenea, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 921 din 4 februarie 2021 au fost depuse note scrise de către autoarea excepţiei. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul judecătorului-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, şi dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 35 din aceeaşi Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, având următorul cuprins: „După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.“ 22. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate se invocă prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi ale art. 115 privind delegarea legislativă. Se mai invocă art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolul nr. 12 la Convenţie privind interzicerea discriminării. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale contestate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare. 24. Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, în raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 405 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 29 octombrie 2019, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 25. La paragrafele13-17 din decizia precitată, Curtea a caracterizat delegarea legislativă ca instituţie constituţională, apreciind, în continuare, că nu poate reţine critica potrivit căreia modificarea dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 ar aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. Astfel, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 şi notei de fundamentare a acestui act normativ, Guvernul a emis ordonanţa de urgenţă criticată, având în vedere existenţa la momentul de timp respectiv a două motive principale. Primul motiv evidenţiat de Guvern constă în numărul relativ mare de texte din Codul de procedură penală declarate de Curtea Constituţională ca fiind neconstituţionale şi pentru care termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie pentru punerea în acord cu Legea fundamentală expirase, ceea ce putea determina interpretări diferite în jurisprudenţă cu privire la normele procesual penale aplicabile, de natură a afecta drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor. Cel de-al doilea motiv îl reprezintă necesitatea transpunerii unor acte comunitare - cu impact inclusiv asupra dreptului procesual penal -, faţă de unele directive existând, de altfel, proceduri de „infringement“, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. 26. În nota de fundamentare care însoţeşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, în secţiunea a 2-a („Motivul emiterii actului normativ“), la pct. 2 („Schimbări preconizate“), subpct. III, sunt prezentate şi o serie de alte modificări ale Codului de procedură penală, scopul urmărit de legiuitorul delegat fiind asigurarea corelărilor între diverse instituţii de drept procesual penal şi clarificarea unor aspecte controversate în practica judiciară, inclusiv a unor aspecte care pun probleme de neconstituţionalitate, în vederea îndeplinirii cerinţelor cu privire la calitatea legii, aşa cum se desprind acestea din jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, în nota de fundamentare, la pagina 17, se arată că: „pentru eliminarea elementului de neconstituţionalitate din cuprinsul art. 172 privind expertiza, potrivit căruia judecătorul era obligat la dispunerea unei expertize, se modifică textul acestuia. Astfel, în loc de «se dispune efectuarea unei expertize», textul propus prevede faptul că judecătorul «poate dispune»“. 27. Curtea a mai reţinut că aplicarea textului art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală - în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 - era de natură a produce consecinţe negative asupra interesului public general care vizează încrederea societăţii în justiţie, ridicând semne de întrebare sub aspectul constituţionalităţii, ceea ce constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată, în sensul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. Urgenţa reglementării rezidă, aşadar, în acest caz, în necesitatea înlăturării unui potenţial viciu de neconstituţionalitate, fiind motivată, ca atare, în cuprinsul notei de fundamentare care însoţeşte ordonanţa de urgenţă criticată în cauza de faţă. Atunci când legiuitorul delegat identifică dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care ridică probleme de neconstituţionalitate, este permisă intervenţia Guvernului prin ordonanţă de urgenţă, cu respectarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, în condiţiile în care legiferarea pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgenţă, nu este de natură să înlăture de îndată consecinţele negative asupra interesului public general. Prin urmare, constatarea unor consecinţe neconstituţionale justifică o intervenţie legislativă imediată a Guvernului, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, destinată prevenirii, respectiv înlăturării acelor rezultate contrare Legii fundamentale (Decizia nr. 656 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 8 martie 2019, şi Decizia nr. 43 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019, paragraful 34). 28. Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la delegarea legislativă invocate. 29. Tot astfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea a respins şi excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, criticate în raport cu cadrul constituţional şi convenţional, invocate deopotrivă în prezenta cauză. 30. Astfel, prin Decizia nr. 531 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 29 noiembrie 2019, paragrafele 14-17, Curtea a reţinut că textul de lege criticat, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispune cu privire la posibilitatea efectuării unei expertize, atunci când concluziile raportului de constatare sunt contestate, în condiţiile în care, în redactarea anterioară modificării prin ordonanţa mai sus menţionată, efectuarea unei expertize era obligatorie dacă părţile contestau concluziile raportului de constatare. Curtea a observat că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul suspectului/inculpatului sau al oricărei alte persoane interesate de a contesta concluziile raportului de constatare, ci conferă organului judiciar competenţa de a aprecia asupra utilităţii efectuării unei expertize. Împrejurarea că, subsecvent constatării, efectuarea unei expertize este condiţionată de aprecierea necesităţii sale, indiferent că această necesitate este impusă de existenţa unei nelămuriri a organului judiciar ori de aspectele învederate de către părţi în momentul contestării raportului de constatare, nu este de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa organului de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti, de a solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor, inclusiv de a solicita efectuarea unei expertize şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Curtea a constatat că, după finalizarea raportului de constatare, concluziile acestuia pot fi contestate de părţi sau de subiecţii procesuali principali, în această situaţie organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. De asemenea, Curtea a constatat că se poate dispune efectuarea unei expertize şi atunci când, deşi raportul de constatare nu este contestat, faţă de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Aşa fiind, ceea ce guvernează necesitatea solicitării opiniei unui expert este principiul referitor la aflarea adevărului, consacrat de prevederile art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, rapoartele de constatare sunt mijloace de probă prin care se obţine o probă care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Or, în acord cu prevederile art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală, cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare. Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când: proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii din cauză; se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; proba nu este necesară, întrucât faptul nu este notoriu; proba este imposibil de obţinut; cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită; precum şi atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. 31. Prin Decizia nr. 531 din 24 septembrie 2019, precitată, paragrafele 19 şi 20, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica potrivit căreia organele judiciare se pronunţă în mod discreţionar asupra necesităţii administrării unei expertize în cauză, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispunerea condamnării se poate realiza doar atunci când acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece - pe lângă faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului -, principiul liberei aprecieri a probelor nu este unul absolut, fiind limitat de existenţa unor mijloace compensatorii care să asigure existenţa unui echilibru suficient între acuzare şi apărare. Sub acest aspect, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunţată în Cauza Cottin împotriva Belgiei, paragraful 29, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile, în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, nu numai posibilitatea să prezinte elementele necesare apărării sale şi succesului pretenţiilor sale, ci şi posibilitatea să ia cunoştinţă şi să discute toate dovezile sau observaţiile prezentate judecătorului, în scopul de a influenţa decizia instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunţată în Cauza Mantovanelli împotriva Franţei, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, şi Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunţată în Cauza Nideröst-Huber împotriva Elveţiei, paragraful 24). Totodată, Curtea de la Strasbourg, prin aceeaşi hotărâre, paragraful 30, a subliniat că este de competenţa instanţelor naţionale să evalueze dovezile pe care le-au obţinut şi pertinenţa celor pe care părţile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenţia nu reglementează regimul probelor ca atare. Sarcina Curţii Europene a Drepturilor Omului este aceea de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probele, a respectat caracterul echitabil impus de prevederile art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunţată în Cauza Schenk împotriva Elveţiei, paragraful 46). Ca atare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că principiul contradictorialităţii - ca şi celelalte garanţii procedurale prevăzute de art. 6 paragraful 1 - are ca scop o procedură în faţa unei instanţe, fiind esenţial ca părţile să poată participa întro manieră adecvată la respectiva procedură (a se vedea, mutatis mutandis, şi Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunţată în Cauza Kerojarvi împotriva Finlandei, paragraful 42). 32. Or, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 531 din 24 septembrie 2019, precitată, paragrafele 21-24, suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, persoana vătămată şi partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, precum şi dreptul de a adresa întrebări experţilor, iar partea responsabilă civilmente îşi exercită drepturile în limitele şi în scopul soluţionării acţiunii civile (art. 81 şi următoarele din Codul de procedură penală). Totodată, procurorul, persoana vătămată şi părţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătoreşti, iar după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, se procedează la administrarea probelor încuviinţate [art. 374 alin. (9) şi art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Aşa fiind, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece partea interesată beneficiază de garanţiile dreptului la un proces echitabil, sens în care eventualele dificultăţi cauzate apărării prin limitarea drepturilor sunt suficient contrabalansate de procedurile urmate de autorităţile judiciare, putând susţine în faţa instanţei de judecată toate apărările necesare în condiţii de contradictorialitate cu acuzarea. În concluzie, Curtea a constatat că împrejurarea că nu este obligatorie efectuarea unei expertize - în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate - are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil prin soluţionarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a rezolvării cauzei printr-o simplă contestare a raportului, cu toate că dispunerea unei expertize nu este utilă soluţionării speţei, fiind lămurite toate aspectele cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului/inculpatului. Totodată, lăsarea de către legiuitor la aprecierea organelor judiciare a necesităţii dispunerii efectuării unei noi expertize, după finalizarea raportului de constatare, reprezintă o aplicare a rolului activ pe care acestea îl au în cadrul procesului penal, în scopul aflării adevărului, astfel cum acesta este reglementat de prevederile art. 5 din Codul de procedură penală, şi nu o manieră de a încălca, prin normele criticate, principiul legalităţii şi standardele calităţii legii, consacrate de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 33. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 851 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 25 februarie 2021, Decizia nr. 334 din 20 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1082 din 11 noiembrie 2021, şi Decizia nr. 504 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1193 din 16 decembrie 2021. 34. De asemenea, prin Decizia nr. 262 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 7 septembrie 2022, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea prin art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât textul de lege se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normelor analizate. 35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Angela Folea în Dosarul nr. 5.506/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
