Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“ cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Iustin-Robertino Micu în Dosarul nr. 1.307/3/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 195D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă personal partea Gheorghe Bocşan, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, prezintă aspecte legate de cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie, respectiv faptul că autorul acesteia a fost reţinut pentru 24 de ore într-un dosar penal care, ulterior, a fost soluţionat prin achitare, deoarece inculpatul nu a fost vinovat pentru săvârşirea faptelor penale de care a fost acuzat. După judecarea în fond şi în apel a cererilor sale, autorul excepţiei a formulat recurs care a fost respins, ca inadmisibil, de instanţa supremă, având în vedere dispoziţiile legale criticate. 4. În continuare arată că în această materie, dar şi în alte materii care intră sub incidenţa art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cum ar fi litigiile de muncă sau cererile de partaj judiciar, Curtea Constituţională s-a pronunţat în numeroase rânduri, constatând constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015 sau Decizia nr. 201 din 30 martie 2017. Standardul impus în analizarea pertinenţei excluderii de la exercitarea căii extraordinare de atac a recursului a diferitelor materii juridice a fost caracterul raţional şi obiectiv al acesteia, în sensul reducerii încărcăturii de cauze a instanţei supreme, având în vedere extinderea sferei de competenţe a acesteia prin noile coduri. Principiul celerităţii constituie un alt argument obiectiv şi raţional pentru excluderea de la calea de atac extraordinară a recursului a cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Apreciază că în prezenta cauză îşi găseşte aplicabilitatea considerentul reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 630 din 17 octombrie 2017, potrivit căruia conflictele de muncă se judecă într-o procedură caracterizată prin celeritate, motiv pentru care legiuitorul a reglementat două grade de jurisdicţie. De asemenea, consideră că măsura excluderii de la calea de atac extraordinară a recursului a cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare este proporţională cu scopul urmărit. Astfel, nucleul dur al procesului echitabil constă în accesul liber la justiţie, mai precis la două grade de jurisdicţie, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale specifice procesului echitabil. În concluzie, apreciază că nu este necesar un reviriment jurisprudenţial al Curţii Constituţionale în această materie şi depune concluzii scrise. 5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, apreciază că excluderea de la exercitarea căii extraordinare a recursului operează după un criteriu obiectiv dat de natura cauzei, iar dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedură edictate de legiuitor în virtutea mandatului său constituţional. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.307/3/2015/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“ cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Iustin-Robertino Micu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii civile. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că începând cu anul 2010 legiuitorul a exclus de la exercitarea recursului, cale extraordinară de atac, litigiile având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Deşi instanţa constituţională a conturat o jurisprudenţă în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, apreciază că în cauză are relevanţă Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 numai în ceea ce priveşte sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, realizând astfel un reviriment al jurisprudenţei sale anterioare. Pornind de la considerentele acestei decizii cu privire la reducerea marjei de apreciere a legiuitorului în domeniul căilor extraordinare de atac, cu scopul de a asigura un standard adecvat de protecţie în conformitate cu art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, arată că înţelege să supună evaluării Curţii şi standardul de protecţie oferit de legiuitor prin excluderea de la controlul de legalitate pe calea recursului a proceselor având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Aşadar, consideră că această excludere excedează caracterului echitabil al procesului, reprezentând, totodată, o limitare artificială care nu este de natură a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă. Limitările accesului liber la justiţie, deşi permise, nu trebuie să afecteze însăşi substanţa acestui drept, astfel încât trebuie să urmărească întotdeauna un scop legitim, rămânând proporţionale cu acesta. Curtea Constituţională a ridicat proporţionalitatea la rang de principiu constituţional (Decizia nr. 139 din 14 decembrie 1994), care este, de asemenea, consacrată şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului drept un principiu de bază inerent Convenţiei (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei). Verificarea principiului proporţionalităţii impune compararea intereselor, respectiv verificarea adecvării lor ca scop, în aşa fel încât limitarea exerciţiului unui drept să nu depăşească ceea ce este strict necesar pentru satisfacerea unui interes public. 8. Or, în privinţa dispoziţiilor legale criticate, legiuitorul şi-a manifestat puterea discreţionară dincolo de limitele proporţionalităţii, abuzul său de putere constând în limitarea dreptului de recurs fără o justificare rezonabilă. 9. De asemenea, arată că stabilirea hotărârilor judecătoreşti susceptibile de recurs trebuie să ţină cont de natura acestui remediu procesual, iar nu de alte criterii artificial create care să excludă de la exerciţiul acestuia un număr important de cetăţeni, fără a avea o justificare obiectivă şi raţională. Prin adoptarea unor dispoziţii legale de excludere în materia reparării prejudiciilor cauzate de erori judiciare, statul îşi creează un evident avantaj, discriminând persoanele care se adresează justiţiei prin acţiuni în pretenţii, lezându-le astfel interesele. 10. Prin îngrădirea dreptului de a avea un număr egal de căi de atac şi grade de jurisdicţie, ca şi ale celorlalţi justiţiabili - în situaţia unor acţiuni în pretenţii -, apare drept consecinţă clasificarea cererilor adresate instanţelor judecătoreşti în importante (cele în materia pretenţiilor întemeiate pe dreptul comun, indiferent de cuantumul acestora) şi mai puţin importante, cele în materia pretenţiilor întemeiate pe răspunderea privind erorile judiciare. Statul trebuie să asigure o protecţie egală drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor. 11. Prin urmare, limitarea cetăţenilor lezaţi prin erori judiciare la a avea acces la calea de atac a recursului nu are nicio justificare rezonabilă, o eventuală justificare constând în decongestionarea instanţei supreme neputând fi rezonabilă. 12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 14. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă sintagma „în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, dispoziţii legale care au următorul cuprins: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate [...] în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare[...].“ 18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil care se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, legiuitorul, între alte ipoteze în care foloseşte criteriul materiei, exceptează în mod expres de la exercitarea recursului hotărârile pronunţate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit, în principal, de faptul că beneficiază numai de calea de atac a apelului, fiind suprimată calea de atac a recursului, iar în acest mod consideră că sunt încălcate prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil. 20. Referitor la critica privind încălcarea, prin dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, a prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 20 din Constituţie şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012). 21. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, Curtea reţine că, în sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, exercitându-se doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege. De asemenea, recursul este o cale de atac nedevolutivă, nefiind permisă rejudecarea fondului, pe calea recursului realizându-se exclusiv o analiză a legalităţii hotărârii atacate, nu şi a temeiniciei acesteia. În acest context, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunţate în anumite materii, cum sunt cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă. Or, Curtea, prin Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, a reţinut că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, precum în cazul de faţă. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, sub aspectul existenţei dublului grad de jurisdicţie, materia cauzelor nu poate constitui un criteriu discriminatoriu, dacă opţiunea legiuitorului este justificată în mod obiectiv şi rezonabil. Totodată, în acelaşi sens, Curtea a mai reţinut că împrejurarea că în anumite materii, expres stabilite de lege, nu este reglementat şi al treilea grad de jurisdicţie, respectiv recursul, drept cale extraordinară de atac nu poate echivala cu lipsa accesului la justiţie, garantat de art. 21 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 73 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 26 iunie 2020, paragraful 20, şi, respectiv, Decizia nr. 72 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 aprilie 2021, paragraful 34). Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 22. Aşadar, Curtea reţine că, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea criticată constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil. 23. În continuare, Curtea observă că în prezenta cauză nu sunt aplicabile cele reţinute prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, prin care a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională. Admiterea excepţiei cu acel prilej a avut ca temei încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât legiuitorul a stabilit un prag valoric prin care nu a asigurat o protecţie egală a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, creând discriminări între cetăţeni - în ceea ce priveşte dreptul de a formula o cale de atac - în funcţie de valoarea cererii adresate instanţei judecătoreşti. Este vorba despre o discriminare pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane care au formulat cereri evaluabile în bani. Or, aceste considerente nu sunt aplicabile în cauza de faţă, unde criteriul folosit este cel al materiei, care poate fi stabilit de legiuitor potrivit opţiunii sale, fără a se putea pune semnul egalităţii între persoane care au litigii din materii diferite. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iustin-Robertino Micu în Dosarul nr. 1.307/3/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că sintagma „în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
