Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 568 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 568 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 653 din 11 iulie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea Veolia Water Solutions & Technologies Romania - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 831/59/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 740D/2020.
    2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Dan Cristea, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care, în esenţă, susţine următoarele: problema de drept adusă în discuţie este aceea dacă dreptul la recurs este o componentă esenţială a accesului liber la justiţie; potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, recursul este o cale de atac extraordinară, iar nu o cale de atac excepţională; calificarea acestei căi de atac ca fiind extraordinară nu îi ataşează şi tipologiile de hotărâri care pot fi supuse acesteia, ci vizează numai motivele pentru care poate fi exercitată (spre exemplu, Decizia nr. 369 din 30 mai 2017); lipsa oricărei căi de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţa judecătorească echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv; în materia reglementată de Legea nr. 101/2016 nu există posibilitatea de a controla pe cale judecătorească o hotărâre judecătorească; într-adevăr, există un organ administrativ-jurisdicţional care pronunţă hotărâri ce sunt supuse controlului judecătoresc în primă instanţă, însă, în situaţia în care completul de judecată nu este legal compus, dacă instanţa judecătorească nu este competentă să soluţioneze cauza, dacă depăşeşte atribuţiile puterii judecătoreşti sau dacă sunt greşeli de drept, nu există posibilitatea utilizării căii de atac a recursului, iar dacă nu sunt îndeplinite procedurile de citare, nu se poate utiliza nici calea contestaţiei în anulare, nefiind o hotărâre pronunţată în recurs. În acest context, reiterează faptul că este singura materie de drept în care nu există un control judecătoresc al unei hotărâri judecătoreşti, prezentând exemple în care legiuitorul, în cazul altor jurisdicţii speciale administrative, cu respectarea accesului liber la justiţie, a stabilit posibilitatea ca hotărârile pronunţate în primă instanţă să fie supuse recursului, spre exemplu, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Concurenţei, Comisia Naţională de Disciplină Sportivă. Concluzionând, apărătorul ales al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate arată că, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, dreptul la recurs reprezintă o componentă indispensabilă a accesului la justiţie (Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012 şi Decizia nr. 500 din 15 mai 2012) şi, ţinând seama de faptul că instanţa de contencios constituţional, prin jurisprudenţa mai sus menţionată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a dezvoltat standardul de protecţie în materia căilor de atac şi a stabilit beneficiul unor căi de atac sporite pentru justiţiabili, solicită ca în speţă să fie aplicabile considerentele jurisprudenţiale potrivit cărora calificarea unei căi de atac extraordinare nu ţine de tipologiile de hotărâri împotriva cărora poate fi exercitat recursul, supuse acestei căi de atac, ci vizează numai motivele pentru care această cale de atac poate fi exercitată.
    4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, având în vedere că prin criticile formulate se solicită în fapt Curţii Constituţionale modificarea textului de lege criticat în sensul stabilirii posibilităţii utilizării căii de atac a recursului şi în situaţia menţionată de autoarea excepţiei, or, asemenea critică nu intră în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios constituţional, aceasta neputând completa normele legale, întrucât, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 16 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 831/59/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Veolia Water Solutions & Technologies Romania - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care a fost admisă, în parte, plângerea formulată împotriva unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor adoptate în contextul unui litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 101/2016.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale deoarece restricţionează accesul la calea de atac a recursului faţă de o hotărâre pronunţată în primă instanţă în materia achiziţiilor publice şi determină lipsa oricărui control judecătoresc asupra unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia circumscrisă de Legea nr. 101/2016, interdicţii care au la bază un criteriu necunoscut şi arbitrar şi care nu se raportează nicidecum la motivele pentru care ar putea fi exercitată această cale de atac. În cazul unei plângeri formulate împotriva unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, partea interesată nu are garanţiile unui proces echitabil, în condiţiile în care nu poate supune controlului judecătoresc aspecte care sunt circumscrise căii de atac a recursului, mai ales că accesul liber la justiţie nu vizează numai acţiunea introductivă la prima instanţă de judecată, ci şi sesizarea oricăror alte instanţe care, potrivit legii, au competenţa de a soluţiona fazele ulterioare ale procesului, aşadar inclusiv cu privire la exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuind să asigure părţilor posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate defavorabile, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Instanţa de contencios constituţional a statuat că se impun noi exigenţe în sarcina legiuitorului sau adaptarea exigenţelor constituţionale deja existente în materia asigurării unei protecţii efective a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, integrate conţinutului normativ al art. 16 alin. (1), al art. 21 alin. (3) sau al art. 129 din Constituţie, după caz, prin raportare la căile extraordinare de atac, iar calificarea căii de atac a recursului ca fiind extraordinară nu îi ataşează şi tipologiile de hotărâri care pot fi supuse acesteia, ci vizează motivele pentru care poate fi exercitată (Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, Decizia nr. 500 din 15 mai 2012). Or, jurisprudenţa menţionată este aplicabilă în cauză, mutatis mutandis, întrucât nu există nicio justificare obiectivă şi raţională pentru care în materia achiziţiilor publice o persoană să nu poată accede la nicio cale de atac de reformare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate cu încălcarea unor principii fundamentale ale dreptului la un proces echitabil (instanţa necompetentă absolut, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, încălcarea autorităţii de lucru judecat etc.), în timp ce, pentru orice altă materie a dreptului pozitiv, acest drept este garantat ca o componentă a liberului acces la justiţie. Or, o asemenea discriminare nu are justificare, având în vedere că motivele şi viciile pentru care poate fi exercitată calea de atac a recursului prevăzută de Codul de procedură civilă [art. 488 alin. (1)] se pot regăsi şi în materia achiziţiilor publice. De altfel, sunt şi alte domenii de drept în care plângerea împotriva unui act administrativ-jurisdicţional este întotdeauna soluţionată printr-o hotărâre judecătorească susceptibilă de recurs (spre exemplu, acţiuni îndreptate împotriva Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Comisiei Naţionale de Disciplină Sportivă, Consiliului Concurenţei).
    7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate nu contravin normelor constituţionale indicate în cuprinsul cererii de sesizare, ci, dimpotrivă, instituie garanţii în vederea asigurării, la nivel naţional, a unor mecanisme şi proceduri efective, rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispoziţiilor legale privind atribuirea contractelor. Legiuitorul a stabilit două modalităţi în care se poate soluţiona contestaţia formulată de partea vătămată: administrativ-jurisdicţională, desfăşurată în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, şi judiciară, ce are loc în faţa instanţei de judecată. Faptul că, în situaţia criticată, hotărârea pronunţată este definitivă şi nu poate fi atacată cu recurs nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare şi la un proces echitabil, deoarece asemenea proceduri sunt destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, mai ales că principiile pretins încălcate presupun posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. Prin urmare, nu se poate identifica în conţinutul textului legal criticat o încălcare a drepturilor sau prevederilor constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. De altfel, în realitate, prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia urmăreşte ca instanţa constituţională să procedeze la o extindere a dispoziţiilor legale supuse controlului de constituţionalitate în sensul dorit de aceasta.
    8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, care au următorul cuprins: „(2) Hotărârea prin care instanţa soluţionează plângerea este definitivă.“
    12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la garanţia respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi la principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 129 alin. (1) referitor la căile de atac utilizate împotriva hotărârilor judecătoreşti şi ale art. 124 alin. (2) referitor la caracterul de unicitate, imparţialitate şi egalitate al justiţiei.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Legea nr. 101/2016 transpune Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, şi Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. 1 alin. (1) din Directiva 89/665/CEE, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că, în ceea ce priveşte procedurile de atribuire a contractelor care intră în domeniul de aplicare circumscris, deciziile luate de autorităţile contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente şi, în special, cât mai rapide posibil în conformitate cu condiţiile stabilite prin directivă, mai ales cu art. 2 alin. (7) („Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că deciziile adoptate de organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi puse în aplicare în mod efectiv“), pe motiv că respectivele decizii au încălcat legislaţia europeană în domeniul achiziţiilor publice sau reglementările de drept intern pentru punerea în aplicare a acestei legislaţii.
    14. Din economia Directivei 89/665/CEE reiese că organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi atât instanţele judecătoreşti, cât şi alte autorităţi care nu sunt de natură judiciară. În situaţia în care calea de atac este prevăzută în faţa unor autorităţi (organisme) ce nu sunt de natură judiciară, trebuie prevăzute dispoziţii pentru a garanta că procedurile prin care o măsură presupus ilegală luată de organismul competent privind căile de atac sau orice presupusă deficienţă în exercitarea competenţelor acordate acestuia pot face obiectul unei căi de atac în faţa instanţei judecătoreşti sau al unei căi de atac în faţa unui alt organism care este o instanţă sau un tribunal în înţelesul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi este independent atât faţă de autoritatea contractantă, cât şi faţă de organismul competent privind căile de atac. Prin urmare, potrivit directivei menţionate, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că procedurile privind căile de atac sunt accesibile, în conformitate cu reglementări detaliate care pot fi stabilite de statele membre, oricărei persoane care este sau a fost interesată de obţinerea unui anumit contract public de achiziţie de produse sau a unui contract public de lucrări şi care a fost sau riscă să fie lezată de o presupusă încălcare.
    15. La nivel naţional, Legea nr. 101/2016 reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Prin urmare, în virtutea art. 2 din lege, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor acestei legi; de asemenea, oricare dintre membrii unei asocieri a unor operatori economici, fără personalitate juridică, poate formula orice cale de atac reglementată de această lege.
    16. În concret, legiuitorul a dat efectivitate prevederilor constituţionale ale art. 148 alin. (2) şi (4) cu privire la principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene, coroborate cu cele ale art. 21, care consacră accesul liber la justiţie, şi ale art. 129 din Legea fundamentală şi a creat cadrul legal pentru exercitarea acestui drept fundamental, reglementând sistemul de remedii, şi, astfel, pentru soluţionarea contestaţiei, persoana care se consideră vătămată se poate adresa: (i) fie, pe cale administrativ-jurisdicţională, Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, (ii) fie, pe cale judiciară, instanţei de judecată, potrivit art. 4 din Legea nr. 101/2016.
    17. În situaţia în care persoana ce se consideră vătămată alege să învestească direct instanţa judecătorească cu soluţionarea contestaţiei, aceasta va fi soluţionată potrivit procedurilor de drept comun, context în care beneficiază de toate căile de atac prevăzute de această procedură (capitolul VI: Sistemul de remedii judiciar secţiunea 1: Contestaţia formulată pe cale judiciară din Legea nr. 101/2016). Însă, dacă persoana ce se consideră vătămată alege calea administrativ-jurisdicţională şi se adresează Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, decizia Consiliului privind soluţionarea contestaţiei poate fi atacată atât pentru motive de nelegalitate, cât şi pentru motive de netemeinicie, la instanţa judecătorească competentă, respectiv la curtea de apel - secţia de contencios administrativ şi fiscal în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii contractante, plângerea soluţionându-se de către complete specializate în achiziţii publice (capitolul IV: Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului din Legea nr. 101/2016).
    18. Referitor la legitimitatea constituţională a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat, de principiu, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar existenţa unor organe administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti în condiţiile legii, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012. Or, potrivit prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 101/2016, decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar, potrivit dispoziţiilor criticate, hotărârea prin care instanţa soluţionează plângerea este definitivă, aspect ce se circumscrie atât prevederilor constituţionale, cât şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie de jurisdicţii administrative. În acest context, Curtea reţine că, prin raportare atât la jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 507 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 10 august 2012, cât şi la prevederile legale în materia achiziţiilor publice, plângerea împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor reprezintă o cale de atac, iar exercitarea acesteia îşi are temeiul în dispoziţiile Legii nr. 101/2016.
    19. De altfel, prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum şi ale art. 129, care prevăd că „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Stabilirea procedurii de soluţionare a plângerii împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale mai sus menţionate, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât instituirea acestor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, respectiv prestabilirea unui cadru procesual, nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie şi în art. 126, atât timp cât este creată posibilitatea oricărei persoane interesate să aibă acces la instanţă, iar prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 se prevede în mod expres faptul că deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei pot fi atacate de către oricare dintre părţile cauzei, cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi pentru motive de netemeinicie, în condiţiile legii, opţiune pe care autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a şi utilizat-o.
    20. Prin urmare, având în vedere situaţia diferită a celor două căi alternative de atac în materie, este de învederat că, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea a arătat că existenţa unor reglementări diferenţiate sub aspectul normelor de procedură în funcţie de specificul materiei reglementate şi de conţinutul acesteia reprezintă o particularizare determinată de specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. Stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate şi de conţinutul acesteia, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, în toate componentele sale, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema încălcării egalităţii în drepturi, a accesului liber la justiţie, a dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii sau proceduri distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate. Or, chiar prevederile constituţionale ale art. 21 conţin ipoteze diferite, respectiv: (i) accesul liber la justiţie, care se realizează în coroborare cu art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi cu art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege; şi (ii) existenţa unor jurisdicţii speciale administrative, care sunt facultative şi gratuite (pentru identitate de raţiune, a se vedea şi Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23).
    21. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale, acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece dispoziţiile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale în sensul prevăzut de textul constituţional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci vizează aspecte ce ţin de procedura de soluţionare a plângerii formulate împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi de caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa soluţionează plângerea.
    22. Având în vedere că nu s-a constatat încălcarea unor dispoziţii şi principii constituţionale, Curtea nu poate reţine nici pretinsa afectare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală.
    23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Veolia Water Solutions & Technologies Romania - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 831/59/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 568 din 31 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"