Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Alexandrina Adriana Volintiru în Dosarul nr. 3.564/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 665D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent învederează Curţii Constituţionale că, pentru judecarea acestui dosar, s-a stabilit un termen iniţial pentru data de 17 iunie 2021, la care, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 29 iunie 2021, când a dispus repunerea pe rol a dosarului, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, precizează că termenul de un an, criticat în cauză, este imperativ a fi respectat în ceea ce priveşte introducerea contestaţiei în anulare, nu şi motivarea acesteia. Prin urmare, orice persoană poate introduce o contestaţie în anulare respectând termenul de un an, fără să fie nevoie să o motiveze, urmând să expună motivele de contestaţie în anulare la momentul la care dosarul va fi primit de instanţa care va judeca această cale de atac, când va avea posibilitatea să îşi precizeze motivarea. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 19 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.564/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Alexandrina Adriana Volintiru într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât termenul de un an în care se poate introduce contestaţia în anulare curge de la data pronunţării, iar nu de la data redactării deciziei împotriva căreia este formulată. Arată că este cunoscut faptul că instanţele de judecată motivează cu întârziere deciziile definitive, dat fiind şi volumul mare de lucru, situaţie în care justiţiabilul suportă consecinţele fără să aibă o culpă şi fără alte posibilităţi de a beneficia de un remediu efectiv, în condiţiile în care însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului are ca reper data la care este redactată şi motivată decizia contestată. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că asupra textului de lege criticat Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, constatând conformitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit cărora „Contestaţia [în anulare] se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă“. Curtea observă că, deşi sesizarea a fost făcută cu referire la întregul text citat, din motivarea scrisă a excepţiei rezultă că a fost criticată doar teza a doua din acesta. Ca atare, obiect al excepţiei îl reprezintă dispoziţiile art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865. 13. Totodată, Curtea reţine că, prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Codul de procedură civilă din 1865 a fost abrogat. În prezent, textul se regăseşte într-o redactare diferită în art. 506 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă“. În cauză este incident însă art. 319 din Codul de procedură civilă din 1865, în funcţie de acesta fiind pusă în discuţia părţilor excepţia tardivităţii căii de atac a contestaţiei în anulare ce formează obiectul procesului, astfel că, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, acesta urmează să fie reţinut ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi supremaţia Constituţiei, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii, art. 16 privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 privind dreptul de acces liber la justiţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi şi art. 129 privind folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Prin prisma art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi a art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, se invocă şi prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate fixează ca moment de început al termenului de un an pentru formularea contestaţiei în anulare, în ipoteza hotărârilor irevocabile care nu se duc la îndeplinire pe cale de executare silită, momentul în care partea interesată a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii atacate. Autoarea excepţiei susţine însă că acest termen ar începe să curgă de la data pronunţării, deşi, în opinia sa, ar trebui să înceapă să se calculeze de la data redactării deciziei împotriva căreia este formulată contestaţia în anulare. Curtea observă că, în realitate, prevederile de lege supuse controlului nu conţin ipoteza normativă pe care autoarea excepţiei o critică, ci se referă la momentul „luării la cunoştinţă“. Afirmaţia că acesta ar fi momentul pronunţării, aşa cum se pretinde în motivarea excepţiei, nu se poate susţine, pentru că atunci partea va lua cunoştinţă doar de dispozitivul hotărârii, consemnat în minuta acesteia, care se pronunţă în şedinţă publică, din care nu se poate deduce dacă instanţa a comis sau nu vreo neregularitate procedurală, susceptibilă de a fi invocată pe calea contestaţiei în anulare. Partea va lua efectiv cunoştinţă de hotărârea pe care intenţionează să o atace doar în momentul în care va afla motivarea soluţiei pronunţate, argumentată în considerentele hotărârii. 16. În cazul hotărârilor irevocabile - care, sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, nu se comunicau din oficiu -, acest moment al luării la cunoştinţă putea fi dovedit prin orice mijloc de probă atât de contestator, cât şi de intimat. Astfel, momentul luării la cunoştinţă poate fi dovedit de către contestator prin orice mijloc de probă, iar odată dovedit momentul cunoaşterii hotărârii a cărei anulare se cere revine intimatului să dovedească faptul că termenul de depunere a contestaţiei în anulare începea să curgă, în realitate, de la un alt moment la care contestatorul aflase conţinutul hotărârii. Luarea la cunoştinţă de hotărârea atacată este o problemă de fapt, susceptibilă de a fi dovedită prin orice mijloc de probă. 17. Curtea reţine, totodată, că prevederile de lege criticate trebuie interpretate coroborat cu cele ale art. 103 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, care instituie o excepţie de la regula decăderii din dreptul de a exercita oricare dintre căile de atac în cazul depăşirii termenului prevăzut de lege pentru aceasta, şi anume atunci când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei (art. 103 alin. 1: Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei). Sub acest aspect, s-a apreciat că, în practică, motivele care justificau repunerea în termen erau orice motive care excludeau culpa părţii, aşa cum este şi neredactarea în mai puţin de un an de la data la care a rămas irevocabilă hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia în anulare. 18. Aşadar, contrar susţinerilor autoarei excepţiei, există un remediu procesual eficace inclusiv pentru situaţia în care redactarea hotărârii nu s-a făcut în termenul de un an de la data rămânerii definitive a acesteia, întrucât nu i se poate imputa în niciun fel părţii interesate pasivitatea în neexercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare, neredactarea datorându-se exclusiv culpei judecătorului. 19. De altfel, în lumina prevederilor referitoare la posibilitatea repunerii în termen, pentru ipoteza antamată de autoarea excepţiei, în care hotărârea nu a fost redactată în termenul de un an de la data rămânerii definitive a acesteia, Curtea Constituţională a statuat că partea nu va putea fi decăzută din termenul de formulare a contestaţiei în anulare, ci va putea solicita repunerea în termen, arătând că nedepunerea contestaţiei în anulare în termen se datorează unui motiv temeinic justificat, neimputabil ei, respectiv neredactarea hotărârii. Ca atare, Curtea a considerat că nu se poate reţine susţinerea potrivit căreia justiţiabilul ar fi pus în situaţia de a suporta consecinţele neredactării hotărârii fără să aibă vreo culpă şi fără alte posibilităţi de a beneficia de un remediu efectiv (Decizia nr. 398 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 20 septembrie 2019, paragraful 25). 20. De asemenea, pronunţându-se asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 319 din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte termenul fixat pentru contestaţia în anulare - ca de altfel în orice materie unde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen -, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, ci pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. 21. Aşa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lor, contestaţia în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze. 22. Curtea a mai observat că reglementarea prevăzută de art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. 23. În sensul celor de mai sus sunt, de exemplu, Decizia nr. 184 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 5 iunie 2003, sau Decizia nr. 808 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 16 august 2010, ale căror considerente îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandrina Adriana Volintiru în Dosarul nr. 3.564/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
