Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 560 din 29 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 560 din 29 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "şi pentru care decizia de admitere, de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, nu a fost emisă până la această dată" din cuprinsul art. II din Legea nr. 89/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind recuperarea debitelor reprezentând indemnizaţie pentru creşterea copilului

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 499 din 28 mai 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena  │-                 │
│Ionea              │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 89/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind recuperarea debitelor reprezentând indemnizaţie pentru creşterea copilului. Excepţia a fost ridicată de Otilia Ghenici în Dosarul nr. 33.970/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.163D/2020.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22 octombrie 2024, cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 29 octombrie 2024, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea din 25 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 33.970/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 89/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind recuperarea debitelor reprezentând indemnizaţie pentru creşterea copilului. Excepţia a fost ridicată de Otilia Ghenici într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a deciziei prin care i s-a stabilit cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (1) din Constituţie, întrucât sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, iar condiţionarea aplicării retroactive a textului de lege pentru cererile deja depuse de emiterea deciziei de admitere de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială este neconstituţională.
    5. În acest sens arată că, potrivit dispoziţiilor art. 9^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, completată şi modificată prin Legea nr. 89/2019, în situaţia în care persoana care a beneficiat de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului naşte unul sau mai mulţi copii ori se află într-o nouă situaţie dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (2) într-o perioadă de până la 12 luni de la finalizarea concediului pentru creşterea copilului anterior, iar din calculul indemnizaţiei conform art. 2 alin. (2) rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit anterior naşterii celui din urmă copil, i se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului primită pentru copilul anterior. Dispoziţiile art. II din Legea nr. 89/2019, criticate ca fiind neconstituţionale, prevăd că dispoziţiile art. 9^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se aplică şi solicitărilor depuse anterior intrării în vigoare a legii, dar pentru care decizia de admitere, de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, nu a fost emisă până la această dată.
    6. Această din urmă prevedere de lege este neclară şi lipsită de predictibilitate, întrucât instituie un criteriu imprecis şi fluctuant de aplicare a legii. Astfel, pentru cereri depuse la aceeaşi dată, dar care sunt soluţionate la date diferite, în funcţie de disponibilitatea funcţionarului, gradul de încărcare al acestuia cu dosare, concedii etc., o persoană va putea beneficia de o indemnizaţie în cuantum mai mare sau mai mic, raportat la criteriile stabilite de art. II din Legea nr. 89/2019. Or, consideră că un text de lege ar trebui să stabilească aceeaşi dată de intrare în vigoare sau aplicare pentru toate persoanele, în caz contrar încălcându-se prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
    7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, reglementarea criticată fiind clară şi previzibilă, fără a aduce atingere drepturilor sau libertăţilor consacrate la nivel constituţional şi legal. De asemenea, nu este afectat nici principiul constituţional al egalităţii în drepturi, în contextul în care este dreptul legiuitorului să stabilească sfera de aplicare a unor dispoziţii legale, inclusiv sub aspectul aplicării legii în timp pentru situaţii tranzitorii.
    8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile art. II din Legea nr. 89/2019 fiind contrare prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. În acest sens arată că, din perspectiva scopului urmărit, nu există nicio diferenţă, acesta fiind reprezentat de adoptarea unui „ansamblu de măsuri care nu au o consacrare constituţională şi care tind către acelaşi obiectiv“, indemnizaţia pentru creşterea copilului. Nu există niciun criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere între persoanele care au depus la aceeaşi dată cererea pentru obţinerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului în condiţiile art. 9^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 89/2019. În consecinţă, se conferă persoanelor cărora nu li s-au soluţionat încă cererile până la data intrării în vigoare a Legii nr. 89/2019 o poziţie distinctă, diferenţiată şi mai avantajoasă faţă de cea a persoanelor cărora li s-au soluţionat deja cererile, deşi solicitările au fost depuse la aceeaşi dată sau chiar mai devreme decât cele nesoluţionate încă la data intrării în vigoare a Legii nr. 89/2019. Mai arată că, potrivit celor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 35 din 4 februarie 2020, legea ar trebui să se aplice tuturor situaţiilor considerate facta pendentia, respectiv şi efectelor viitoare ale deciziilor de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului în curs de desfăşurare.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. II din Legea nr. 89/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind recuperarea debitelor reprezentând indemnizaţie pentru creşterea copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 3 mai 2019, potrivit cărora „Prevederile art. 9^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică şi solicitărilor depuse anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi şi pentru care decizia de admitere, de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, nu a fost emisă până la această dată“. Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea apreciază că, în realitate, aceasta vizează doar sintagma „şi pentru care decizia de admitere, de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, nu a fost emisă până la această dată“, astfel că doar aceasta va constitui obiect al controlului de constituţionalitate.
    13. Autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitate. Curtea observă că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea excepţiei invocă şi încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, reglementează dreptul la concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi la o indemnizaţie lunară. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din această ordonanţă, acest drept se acordă persoanelor care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultura, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului. Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 - în redactarea în vigoare la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate - de indemnizaţia lunară şi stimulentul de inserţie prevăzute de această ordonanţă de urgenţă beneficiază oricare dintre părinţii fireşti ai copilului, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare prevăzute de ordonanţa de urgenţă. Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi, precum şi persoana care a fost numită tutore.
    15. Cuantumul acestei indemnizaţii, reglementat de art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, a fost modificat prin acte normative succesive, prin art. IV pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 16 noiembrie 2017, fiind stabilit la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului. Cuantumul minim al indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei.
    16. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 a fost completată şi modificată prin Legea nr. 89/2019. În expunerea de motive la această lege s-a arătat că justificarea adoptării acestei reglementări o constituie scăderea îngrijorătoare a natalităţii în România, observându-se că „practica arată că în cazul în care persoana beneficiară de indemnizaţia pentru creşterea copilului, fără să treacă 12 luni după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap (perioadă în care persoana realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit), intră din nou în concediu pentru creşterea copilului, aceasta primeşte o indemnizaţie mai mică decât în cazul copilului anterior. Astfel, părintele este descurajat în a se angaja într-o nouă sarcină în perioada imediat următoare după concediul de creştere a copilului anterior, din motive economice bine întemeiate. Aşadar, o persoană care după încetarea concediului de creştere a copilului se reîntoarce la muncă şi realizează venituri supuse impozitului, însă după câteva luni, fără să treacă 12 luni, intră din nou în concediu pentru creşterea copilului, aceasta primeşte o indemnizaţie de creştere a copilului mai mică decât în cazul copilului anterior.“
    17. În vederea remedierii acestei situaţii, legiuitorul a prevăzut completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 cu art. 9^1, prin care s-a dispus ca, în astfel de cazuri, dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit în cazul copilului anterior, să se acorde acela primit anterior. S-a arătat că „este absurd şi discriminatoriu ca după ce între cele două concedii de creştere a copilului mai trec şi câteva luni în care persoana beneficiară realizează venituri supuse impozitului, aceasta să beneficieze ulterior de un cuantum mai mic al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului“. În consecinţă, dispoziţiile art. 9^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aşa cum au fost completate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 89/2019, prevăd că în situaţia în care persoana care a beneficiat de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului naşte unul sau mai mulţi copii ori se află într-o nouă situaţie dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (2) într-o perioadă de până la 12 luni de la finalizarea concediului pentru creşterea copilului anterior, dacă din calculul indemnizaţiei conform art. 2 alin. (2) rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit anterior naşterii celui din urmă copil, se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului primită pentru copilul anterior.
    18. Dispoziţiile art. II din Legea nr. 89/2019 conţin o normă tranzitorie potrivit căreia beneficiul prevăzut de art. 9^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se acordă şi persoanelor care au depus cereri în vederea acordării indemnizaţiei pentru creşterea copilului anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi şi pentru care decizia de admitere, de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, nu a fost emisă până la această dată.
    19. Autoarea excepţiei apreciază că aceste dispoziţii de lege sunt lipsite de claritate şi predictibilitate, întrucât criteriile în funcţie de care o persoană beneficiază sau nu de prevederile art. 9^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 sunt imprecise şi fluctuante, depinzând de factori aleatori. S-ar crea, astfel, un tratament juridic discriminatoriu.
    20. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte natura indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, în jurisprudenţa sa constantă, de exemplu, prin Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012, sau prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, a statuat că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, nefiind nominalizat expres în Constituţie, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat în virtutea rolului de stat social. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 597 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 13 ianuarie 2020, paragraful 16, Decizia nr. 362 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 27 august 2020, paragraful 47, şi Decizia nr. 400 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 30 septembrie 2020, paragraful 18).
    21. Din analiza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, Curtea a reţinut că scopul adoptării actului normativ a fost acela de a susţine familia în vederea creşterii copilului, indemnizaţia nefiind un drept al copilului, ci al părintelui, suplinindu-se astfel veniturile pe care părintele nu le mai poate realiza din exercitarea unei profesii, pe durata concediului pentru creşterea copilului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 239 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 16, şi Decizia nr. 690 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1214 din 11 decembrie 2020, paragraful 27). Dacă indemnizaţia ar fi fost prevăzută ca un drept al copilului, condiţia ca anterior datei naşterii acestuia persoana beneficiară să fi realizat timp de cel puţin 12 luni venituri nu ar mai fi fost inserată în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, ci s-ar fi dispus plata acesteia pentru fiecare copil, indiferent dacă persoana a realizat sau nu venituri supuse impozitului pe venit. Un astfel de drept al copilului este prevăzut expres de art. 49 alin. (2) din Constituţie şi este transpus la nivel legislativ prin prevederile Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 232 din 7 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 27 mai 2021, paragraful 18).
    22. În ceea ce priveşte cerinţele privind calitatea legii se reţine că art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012), că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se şi previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015).
    23. Cu privire la invocarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, Curtea reţine că, aşa cum reiese din jurisprudenţa sa, acesta „presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice“ (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).
    24. În contextul criticilor formulate în prezenta cauză, Curtea apreciază ca fiind relevante şi cele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 19) cu privire la aplicarea legii civile în timp. Astfel, Curtea a arătat că aplicarea legii civile în timp este guvernată de principiile neretroactivităţii legii civile, principiul aplicării imediate a legii noi şi principiul supravieţuirii legii vechi. Principiul neretroactivităţii legii civile este de rang constituţional şi are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare, şi semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, iar nu situaţiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare a acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situaţie juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit factum).
    25. Examinând dispoziţiile art. II din Legea nr. 89/2019 în raport cu aceste repere jurisprudenţiale, Curtea reţine că modificarea legislaţiei existente printr-o nouă reglementare ce corespunde noilor obiective urmărite de legiuitor - în cazul de faţă fiind vorba despre încurajarea şi creşterea natalităţii în România - se circumscrie libertăţii de care se bucură Parlamentul, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, de reglementare a domeniilor ce privesc drepturi care nu sunt consacrate la nivel constituţional.
    26. Contrar celor susţinute de autoarea excepţiei, Curtea apreciază că reglementarea criticată are un conţinut clar, fiind fără echivoc că aceasta vizează aplicarea dispoziţiilor art. 9^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 şi persoanelor care au depuse cereri pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului anterior intrării în vigoare a acestui text de lege, cereri pentru care decizia de admitere, de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, nu a fost emisă până la această dată.
    27. Altfel spus, din conţinutul reglementării rezultă în mod clar că art. 9^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se aplică atât tuturor cererilor depuse după intrarea acestui articol în vigoare, cât şi cererilor nesoluţionate încă la data intrării sale în vigoare.
    28. Lipsa de predictibilitate a art. II din Legea nr. 89/2019 în ceea ce priveşte categoria de beneficiari la care se referă acest text de lege nu poate fi reţinută, întrucât despre cerinţa previzibilităţii unei norme juridice - în sensul de a-i putea previziona efectele juridice pe care le produce - se poate vorbi de la momentul intrării sale în vigoare pentru viitor. Or, autoarea excepţiei se referă la o situaţie anterioară intrării în vigoare a normei criticate, când nu a putut prevedea schimbarea reglementării, astfel încât să depună cererea pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la o dată mai târzie, care i-ar fi asigurat beneficiul aplicării art. 9^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Aşa cum Curtea a arătat în jurisprudenţa sa, subiectul de drept nu poate să prevadă ce va reglementa legiuitorul, iar comportamentul său este normal şi firesc dacă se desfăşoară în cadrul ordinii de drept în vigoare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 11 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 9 februarie 2015).
    29. Referitor la critica de neconstituţionalitate vizând caracterul discriminatoriu al dispoziţiilor art. II din Legea nr. 89/2019, Curtea constată că prin aceste dispoziţii de lege legiuitorul a urmărit instituirea unei reglementări unitare, nediscriminatorii între persoanele care au depus cereri pentru obţinerea indemnizaţiei de creştere a copilului ulterior intrării în vigoare a art. 9^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 şi cele pentru care decizia de admitere, de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, a fost emisă tot după această dată, însă cererile fuseseră formulate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 89/2019.
    30. Procedând astfel, legiuitorul a omis însă că persoanele care au depus cererea anterior intrării în vigoare a acestei legi şi pentru care decizia de admitere nu a fost emisă încă se aflau într-o situaţie identică, sub aspectul momentului depunerii cererii şi al naşterii raportului juridic dintre persoana fizică şi stat, cu persoanele care au depus cererile la aceeaşi dată, dar ale căror cereri fuseseră soluţionate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 89/2019, în măsura în care toate aceste persoane beneficiau de acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului ulterior intrării în vigoare a art. 9^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Singura diferenţă o constituie momentul la care această cerere a fost soluţionată, în funcţie de factori aleatorii, ce nu au depins de persoana beneficiarului.
    31. Aşa cum s-a reţinut mai sus, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată).
    32. Or, în ceea ce priveşte textul de lege criticat, Curtea apreciază că criteriul de departajare nu este justificat raţional, neputându-se institui o diferenţă de tratament juridic între persoane bazată pe elemente aleatorii, aşa cum este celeritatea cu care instituţiile reuşesc sau nu să soluţioneze cererile formulate. În mod concret, potrivit criteriilor stabilite de legiuitor prin art. II din Legea nr. 89/2019, două persoane care au depus cereri de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului la aceeaşi dată, ce au fost soluţionate însă la date diferite, vor fi supuse unui tratament juridic diferit, fără ca prin conduita personală să poată influenţa această consecinţă. Astfel, reglementarea are un caracter discriminatoriu, întrucât diferenţa de tratament juridic nu se întemeiază pe criterii obiective şi raţionale, ci pe elemente lipsite de rigoare, aleatorii.
    33. Curtea reţine, prin urmare, că sintagma „şi pentru care decizia de admitere, de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, nu a fost emisă până la această dată“ din cuprinsul art. II din Legea nr. 89/2019 este contrară prevederilor constituţionale care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
    34. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 15 alin. (1) din Legea fundamentală, referitoare la universalitatea drepturilor şi a obligaţiilor, Curtea observă că acestea conferă fiecărei persoane posibilitatea de a beneficia de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi de a-şi asuma obligaţiile prevăzute de acestea. Textul constituţional menţionat instituie un principiu de largă aplicaţie şi, ca urmare a formulării sale generice, nu poate fi invocat în sine pentru evidenţierea unor eventuale vicii de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 33 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 28 mai 2020).
    35. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate formulată de Otilia Ghenici în Dosarul nr. 33.970/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că sintagma „şi pentru care decizia de admitere, de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, nu a fost emisă până la această dată“ din cuprinsul art. II din Legea nr. 89/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind recuperarea debitelor reprezentând indemnizaţie pentru creşterea copilului este neconstituţională.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Patricia-Marilena Ionea

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 560 din 29 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"