Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Raluca-Alexandra │- │
│Buterez-Făşie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Artprint S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 34.453/3/2020/a2 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.648D/2022. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 864 din 26 noiembrie 2020, prin care Curtea a statuat că specificul procedurii insolvenţei a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, iar stabilirea acestora este atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 17 iunie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 34.453/3/2020/a2, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Artprint - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat de autoarea excepţiei împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă a debitorului. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că prevederile criticate ar putea fi interpretate în sensul că, în ipoteza în care administratorul judiciar/lichidatorul judiciar a identificat persoanele vinovate în raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului, calitatea procesuală activă pentru a intenta o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 aparţine exclusiv administratorului/ lichidatorului judiciar. În aceste condiţii, creditorul, chiar majoritar, va avea calitate procesuală activă pentru a intenta o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 doar în situaţia în care administratorul/lichidatorul judiciar nu a identificat persoanele vinovate de intrarea debitorului în procedura insolvenţei. Autoarea excepţiei consideră că această conferire exclusivă a calităţii procesuale active în favoarea administratorului/lichidatorului judiciar obstrucţionează dreptul creditorului prejudiciat de a sesiza instanţa pentru a obţine repararea prejudiciului suferit ca urmare a intrării debitorului în procedura de insolvenţă. Spre deosebire de administratorul/ lichidatorul judiciar, care fiind doar un participant la procedura insolvenţei, nu este prejudiciat de acţiunile persoanelor vinovate de apariţia stării de insolvenţă a debitorului şi nu are un interes personal în promovarea acţiunii în atragerea răspunderii acestor din urmă persoane, creditorii sunt parte în cadrul procedurii insolvenţei şi au interes să promoveze o astfel de acţiune în atragerea răspunderii pentru a le fi reparat prejudiciul cauzat ca urmare a intrării debitorului în procedura insolvenţei. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia nu este întemeiată, întrucât dreptul la un proces echitabil nu este un drept absolut, putând suferi limitări. Interpretarea normelor de lege este atributul instanţelor de judecată, iar, în speţă, instanţa de apel nu a identificat nicio limitare a dreptului de acces la justiţie prin prevederea legală indicată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Textul criticat are următorul conţinut: „Administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar, ori de câte ori identifică persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului, va promova acţiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale. Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului, aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 30% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală“. 11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, la cererea administratorului sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului prin săvârşirea uneia dintre faptele menţionate în textul de lege. În situaţia în care administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului, aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau de un creditor ce deţine mai mult de 30% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală [art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014]. 13. Lecturând prevederile anterior menţionate, Curtea reţine că legiuitorul a instituit o formă specială de răspundere a persoanelor din conducerea societăţii, precum şi a persoanelor care au contribuit la apariţia stării de insolvenţă a debitorului, urmărind astfel să acopere într-o proporţie cât mai mare pasivul debitorului insolvent. Acest tip de răspundere nu este unul nou, fiind prevăzut şi de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (a se vedea art. 138 şi următoarele din această lege). Exercitând controlul de constituţionalitate al dispoziţiilor art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, care prevedeau necesitatea autorizării comitetului de creditori înainte de a introduce acţiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor care au cauzat starea de insolvenţă, precum şi condiţia ca administratorul/lichidatorul judiciar să nu fi indicat, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului, Curtea a constatat că acestea sunt constituţionale şi în acest sens a reţinut că acţiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor prevăzute de lege poate fi supusă anumitor condiţii restrictive, întrucât nu reprezintă o acţiune de sine stătătoare, ci o cerere incidentă care intervine într-un cadru procesual preexistent, respectiv cel declanşat prin cererea privind iniţierea procedurii insolvenţei, aşadar in limine litis. Mai mult, condiţiile reglementate de art. 138 alin. (3) din lege sunt justificate şi de intenţia legiuitorului de a atribui comitetului creditorilor o calitate procesuală activă subsidiară, circumstanţiată de lipsa de diligenţă a titularilor acestei acţiuni, şi anume administratorul judiciar sau lichidatorul. Aşa fiind, în această materie, ca, de altfel, oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerinţe şi respectarea anumitor proceduri, nu s-a operat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 577 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 7 august 2007). 14. De asemenea, cu ocazia analizării conformităţii cu Legea fundamentală a noilor prevederi legale privind acţiunea în angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de apariţia stării de insolvenţă a debitorului, Curtea a constatat constituţionalitatea prevederilor ar. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 în raport cu critici similare. Prin Decizia nr. 864 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 5 aprilie 2021, paragraful 22, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale atacate nu aduc atingere principiului privind accesul liber la justiţie, întrucât specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, fără ca prin acestea să fie aduse atingeri accesului liber la justiţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 635 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 12 ianuarie 2017, paragraful 17). 15. De altfel, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005) că semnificaţia principiului accesului liber la justiţie este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. 16. Referitor la încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că, în viziunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, care să nu poată suferi anumite restrângeri în situaţii deosebite. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragraful 36). Conferind creditorului care îndeplineşte cerinţele prevăzute de textul criticat posibilitatea de a sesiza instanţa de judecată cu o acţiune în atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de apariţia stării de insolvenţă a debitorului, legiuitorul nu a adus atingere substanţei dreptului. 17. Prin urmare, modalitatea de reglementare a calităţii procesuale active în cazul acţiunii în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere şi/sau de supraveghere din cadrul societăţii, precum şi a persoanelor care au contribuit la apariţia stării de insolvenţă a debitorului nu încalcă accesul liber la justiţie, aşa cum este acesta prevăzut de art. 21 din Constituţie, şi nici dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţie. 18. Cât priveşte susţinerile autoarei excepţiei privind modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor criticate, Curtea reţine că printr-o jurisprudenţă constantă s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte interpretarea legii, aceasta fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional constată că aspectele criticate nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, soluţionarea acestora nefiind în competenţa Curţii Constituţionale. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Artprint - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 34.453/3/2020/a2 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Raluca-Alexandra Buterez-Făşie --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
