Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind statutul asistentului judecătorului, obiecţie formulată de un număr de 56 de deputaţi. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.540 din 28 iunie 2023 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.703A/2023. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorii sesizării formulează critici de neconstituţionalitate intrinsecă, apreciind că legea supusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) - (5), celor ale art. 21, art. 124 şi art. 126 din Legea fundamentală, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 4. Autorii sesizării susţin că Legea privind statutul asistentului judecătorului aduce atingere principiului previzibilităţii şi clarităţii normelor juridice, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, context în care arată că legea criticată nu reglementează previzibil şi accesibil acest statut şi nu respectă criteriile de previzibilitate şi accesibilitate, astfel cum acestea au fost statuate atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi în cea a Curţii Constituţionale. Arată, astfel, că din analiza legii criticate reiese că aceasta, atât prin conţinutul său normativ, cât şi prin configuraţie, nu conduce la reglementarea unei instituţii sui-generis, aşa cum îşi propune, lăsând numeroase lacune şi spaţii de interpretare a termenilor, a atribuţiilor şi a puterilor conferite asistentului judecătorului. 5. În acest context, autorii sesizării susţin că, deşi principiul calităţii legii nu este enunţat în mod expres prin Constituţie, acesta a fost recunoscut şi consacrat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a stabilit că originea acestuia se regăseşte în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite cerinţe calitative, printre acestea numărându-se şi previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 494 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 19 iunie 2012). Instanţa constituţională a reţinut că accesibilitatea şi previzibilitatea legii sunt cerinţe ale principiului securităţii raporturilor juridice, constituind garanţii împotriva arbitrarului (a se vedea Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019). De asemenea, prin Decizia nr. 473 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 15 ianuarie 2014, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. 6. De asemenea, conceptul de „previzibilitate“ a legii a fost dezvoltat de şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în contextul mai larg al respectării principiului legalităţii, iar cerinţa ca o ingerinţă să „fie prevăzută de lege“ impune nu doar o minimă bază legală pe care să se întemeieze acţiunea statului, ci „legea“ trebuie să fie accesibilă şi previzibilă. În acest sens, se invocă Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, prin care s-a statuat că o normă nu poate fi considerată „lege“ dacă nu este formulată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi regleze comportamentul. 7. În acest context, autorii sesizării consideră că legea criticată nu respectă cerinţele privind calitatea normei juridice, sub aspectul clarităţii, previzibilităţii şi accesibilităţii acesteia, prevăzute de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cerinţe care se circumscriu principiului legalităţii, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Apreciază că ambiguitatea redacţională a legii supuse controlului de constituţionalitate este evidentă, ceea ce generează serioase îndoieli cu privire la efectele pe care legea le-ar putea produce (a se vedea Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 45), iar prin modul deficitar de redactare legea criticată încalcă exigenţele prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea legii, cu consecinţa neconstituţionalităţii legii în ansamblul său. Învederează, în acest sens, că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume prin Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Viaşu împotriva României, s-a constatat existenţa unei incoerenţe legislative ce a condus la o lipsă de previzibilitate, care a generat atât „un climat de incertitudine juridică“, cât şi un „echivoc al situaţiilor juridice incerte“. 8. Raportat la obiectul prezentei sesizări, autorii acesteia susţin că statutul asistentului judecătorului nu este clar şi precis definit, legea reglementând atribuţiile acestuia în art. 40, printr-o enumerare sumară de activităţi presupuse judiciare, al căror conţinut practic nu poate fi evaluat într-o formă aproximativă. În acest context, arată, spre exemplu, că procesul penal reprezintă o succesiune de activităţi specifice consemnate în acte procesuale sau procedurale reglementate riguros, efectuate de regulă în anumite termene, supuse unui posibil control de natură judiciară. În temeiul art. 40 alin. (1) lit. c) din legea criticată, asistentul judecătorului redactează un proiect de hotărâre judecătorească, context în care se pune întrebarea care este modalitatea de consemnare a redactării proiectului, în condiţiile în care Codul de procedură penală sau altă reglementare procesuală în acest sens nu există. În cazul în care o parte din procesul penal bănuieşte că proiectul de hotărâre a fost redactat de un asistent al judecătorului, aflat într-o situaţie de incompatibilitate dovedită, se pune întrebarea care este procedura de contestare. Or, atribuţiile asistenţilor judecătorului nu sunt supuse niciunei reglementări juridice, nefiind prevăzută nici denumirea formală a actului procedural prin care se constată efectuarea activităţilor judiciare. De asemenea, nu este prevăzută nicio activitate în procesul redactării hotărârii, care este atributul exclusiv al judecătorului şi care nu poate fi delegată. Proceduri de incompatibilitate, de abţinere nu sunt indicate referitor la activităţile enumerate ca fiind în sarcina asistentului judecătorului. Se apreciază, totodată, că introducerea asistenţilor judecătorilor ar putea afecta principiul colegialităţii, care presupune că judecătorii decid împreună în cadrul completelor. Astfel, asistenţii pot interveni în procesul de luare a deciziilor, ceea ce ar putea compromite colaborarea egală între judecători. 9. Autorii sesizării mai susţin că Legea privind statutul asistentului judecătorului contravine art. 124 şi art. 126 din Constituţie, dispoziţii potrivit cărora justiţia se „înfăptuieşte în numele legii“ de către judecători, ea neputând fi delegată altor persoane din afara magistraturii. Pe de altă parte, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, ceea ce înseamnă că nicio persoană din afara magistraturii şi nici din cadrul organelor de conducere judiciară nu poate influenţa activitatea de judecată, în speţă fiind vorba despre asistenţii judecătorilor. În acest sens, arată că, potrivit art. 1 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, magistratura este activitatea desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, iar, potrivit art. 2 alin. (3) teza a doua din aceeaşi lege, judecătorii soluţionează cauzele în baza legii, cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor, fără constrângeri, influenţe, presiuni, context legal din care rezultă, fără îndoială, că justiţia se înfăptuieşte în cadrul sistemului judiciar numai de către judecători. 10. Raportat la legea criticată în speţă, se arată că art. 40 alin. (1) reglementează, cu titlu general, atribuţii care, în opinia autorilor sesizării, interferează semnificativ cu activitatea de judecată, iar în art. 40 alin. (2) din aceeaşi lege se prevede că asistentul judecătorului îndeplineşte orice alte atribuţii de serviciu stabilite de judecătorul coordonator, de preşedintele instanţei sau de preşedintele de secţie. 11. Aşa fiind, autorii sesizării apreciază că atribuţiile asistentului judecătorului prevăzute în legea criticată afectează criteriile de legitimitate a hotărârilor judecătoreşti, astfel cum sunt stabilite prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială. Se face trimitere la Avizul Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) nr. 22(2019) - Rolul asistenţilor judiciari, în cuprinsul căruia se prevede că procedurile şi garanţiile substanţiale ale independenţei şi imparţialităţii judecătorilor au drept scop protejarea procesului de luare a deciziei de fiecare judecător parte a completului, subliniindu-se faptul că luarea deciziei reprezintă esenţa rolului oricărui judecător oricât de mari ar fi diferenţele dintre practicile şi tradiţiile sistemelor judiciare. Totodată, menţionează că în avizul precitat se stabileşte, cu valoare de principiu, că asistentul judiciar nu este parte a instanţei care pronunţă hotărârea, legea naţională fiind în prezent în acelaşi sens. Or, legea criticată instituie, prin art. 40 alin. (1) lit. c), ca atribuţie a asistentului faptul că acesta „redactează, sub coordonarea judecătorului, proiecte de hotărâri judecătoreşti sau ale altor acte procedurale“, ceea ce, în opinia autorilor sesizării, contravine dispoziţiilor art. 124 şi 126 din Constituţie. 12. Aceştia consideră, totodată, că prin conţinutul normativ al legii criticate se aduce atingere şi art. 21 din Constituţie, având în vedere că activitatea asistentului judecătorului nu se concretizează în niciun act, astfel încât părţile litigiului nu pot şti dacă hotărârea a fost redactată în tot sau în parte de altă persoană decât judecătorii cauzei (şi în caz afirmativ, care parte), dacă cele consemnate în hotărâre reprezintă rezultatul deliberării membrilor completului sau sunt argumente inserate de persoane străine actului de justiţie ori dacă sunt rezultatul influenţei unor astfel de persoane care rămân într-o realitate ocultă. Arată că, potrivit dispoziţiilor constituţionale menţionate, orice persoană poate apela la instanţele judecătoreşti pentru protecţia drepturilor sale, având dreptul la un proces echitabil, la o instanţă independentă şi imparţială, or, în opinia autorilor sesizării, prezenţa asistenţilor judecătorilor este de natură a afecta dreptul persoanei de a beneficia de un proces echitabil, deoarece se introduce o influenţă externă în procesul decizional. 13. În acest mod, apreciază că se aduce atingere şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, context în care învederează că în sistemele common law redactarea unei hotărâri reprezintă o atribuţie personală a judecătorului care nu poate fi nici delegată, nici împărţită unui asistent, indiferent de nivelul de calificare a acestuia. În acest sens, autorii sesizării evidenţiază faptul că în Avizul Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni nr. 22(2019) se precizează că luarea unei decizii nu este un privilegiu al judecătorilor care să poată fi delegat după bunul lor plac, ci este cea mai importantă dintre atribuţiile lor într-o societate fondată pe statul de drept. În acest sens, arată că, de regulă, unele state membre, precum Andorra, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, nu permit implicarea asistenţilor judiciari în redactarea hotărârilor. 14. Autorii sesizării consideră că reglementarea expresă în legea criticată, printre atribuţiile asistentului judecătorului, a redactării proiectelor de hotărâri, chiar sub coordonarea judecătorului, lipseşte hotărârea de garanţiile prevăzute în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că orice implicare în procedura luării deciziilor şi a redactării hotărârilor judecătoreşti trebuie să fie clar şi detaliat prevăzută pentru a exclude orice imixtiune a unor persoane care au un statut juridic incert. Având în vedere faptul că asistenţii judecătorului nu se supun regimului incompatibilităţilor, nu pot fi recuzaţi şi nici nu sunt cunoscuţi de părţi, legitimitatea hotărârii judecătoreşti este pusă sub semnul întrebării, asistenţii judecătorilor putând influenţa în mod inadecvat activitatea judecătorilor. 15. Autorii sesizării menţionează, totodată, că pe parcursul derulării procesului legislativ, Consiliul Economic şi Social a emis un aviz nefavorabil pentru proiectul de lege privind statutul asistentului judecătorului, motivând, în esenţă, că modul de reglementare a atribuţiilor asistentului „poate fi de natură a afecta garanţiile conferite judecătorului pentru efectuarea actului de justiţie în condiţii de imparţialitate şi independenţă“. 16. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. 18. La dosarul cauzei au fost depuse de către persoane fizice şi juridice, în calitate de amicus curiae, înscrisuri prin care se solicită admiterea, respectiv respingerea obiecţiei de neconstituţionalitate. 19. La termenul de judecată fixat pentru data de 14 septembrie 2023, Curtea a dispus amânarea începerii dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 24 octombrie 2023, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind statutul asistentului judecătorului. 21. Autorii sesizării invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) privind statul de drept şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, în componenta referitoare la calitatea legii, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 referitoare la instanţele judecătoreşti, raportat la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. 23. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 904 din 28 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1236 din 28 decembrie 2021, paragraful 22, sau Decizia nr. 247 din 4 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 31 mai 2022, paragraful 15). 24. Astfel, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de un număr de 56 de deputaţi, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba despre o lege adoptată, dar nepromulgată încă. 25. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, Curtea reţine că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. 26. Potrivit fişelor legislative aflate pe site-ul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, Curtea constată că legea care constituie obiectul prezentei sesizări a fost adoptată în procedură ordinară de Senat, în calitate de Cameră decizională, în data de 26 iunie 2023, iar pe data de 28 iunie 2023 a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind apoi trimisă spre promulgare Preşedintelui României în data de 3 iulie 2023. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 28 iunie 2023, iar într-o atare situaţie, luând act de faptul că aceasta a fost formulată în interiorul termenului de protecţie prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, rezultă că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, nefiind tardiv introdusă. 27. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 28. Înainte de a proceda la examinarea, în concret, a criticilor formulate de autorii sesizării, Curtea consideră oportună prezentarea unor informaţii suplimentare care sunt de natură să clarifice aspectele supuse controlului de constituţionalitate. 29. În acest sens, Curtea reţine că astfel cum rezultă din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2022 privind înfiinţarea unor posturi de personal contractual în schema de personal a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 22 septembrie 2022, instituţia asistentului judecătorului a reprezentat una dintre propunerile de îmbunătăţire a activităţii instanţelor de judecată ce a fost îndelung dezbătută în cadrul sistemului judiciar, fiind unanim considerată modalitatea cea mai potrivită de eficientizare a activităţii judecătorilor şi de îmbunătăţire a calităţii şi a randamentului muncii acestora, cu scopul realizării unui act de justiţie adaptat cerinţelor societăţii contemporane şi aşteptărilor cetăţenilor, ca beneficiari şi destinatari finali ai activităţii instanţelor. În acest sens, instituţia asistentului judecătorului a fost testată în cadrul proiectului „Optimizarea managementului la nivelul sistemului judiciar. Componenta de instanţe judecătoreşti“, implementat de Consiliul Superior al Magistraturii, iar exerciţiul-pilot derulat în cadrul acestui proiect a evidenţiat impactul pozitiv al modelului testat, activitatea asistenţilor judecătorului contribuind la optimizarea eficienţei şi la consolidarea calităţii actului de justiţie, instituţia asistentului judecătorului regăsindu-se deja la nivelul majorităţii statelor europene, necesitatea acesteia fiind semnalată de sistemul judiciar de o perioadă semnificativă de timp. Acest amplu exerciţiu-pilot, care a debutat în luna ianuarie a anului 2021 la nivelul a 19 instanţe judecătoreşti (curţi de apel, tribunale şi judecătorii), a vizat, pe de o parte, verificarea modului în care instituţia asistentului judecătorului funcţionează în practică, iar, pe de altă parte, obţinerea informaţiilor necesare pentru iniţierea unor demersuri normative în vederea implementării la nivel legislativ a acestei instituţii. Analizele efectuate de către Consiliul Superior al Magistraturii au relevat faptul că derularea exerciţiului-pilot şi sprijinul pe care activitatea asistenţilor l-a constituit pentru judecători au fost apreciate la nivelul tuturor instanţelor implicate, instituţia asistentului judecătorului fiind considerată un real progres, apreciindu-se, totodată, că aceasta ar trebui să constituie o profesie distinctă, cu un statut complex, cu reglementări şi atribuţii concrete, implicit răspundere, cu integrare de sine stătătoare în sistemul judiciar, iar rolul şi scopul principal al instituţiei să fie acela de personal-suport al judecătorilor. S-a subliniat că activitatea asistenţilor constituie un sprijin real pentru judecători întrucât, prin preluarea unor atribuţii încredinţate de aceştia, sunt asigurate premisele pentru optimizarea eficienţei şi pentru consolidarea calităţii actului de justiţie, în timp ce activităţile specifice funcţiei de judecată rămân de resortul exclusiv al judecătorului. 30. În acest context, având în vedere că activităţile desfăşurate de asistenţii judecătorului în cadrul exerciţiului-pilot au evidenţiat potenţialul acestei categorii profesionale de a contribui la optimizarea eficienţei şi calităţii actului de justiţie, ţinând cont de necesitatea ca toate elementele pozitive desprinse din derularea exerciţiului-pilot şi experienţa asimilată de asistenţii judecătorului să fie valorificate în continuare la nivelul instanţelor judecătoreşti, s-au constituit premisele care au fundamentat adoptarea de către legiuitorul delegat a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2022, antereferită. Prin acest act normativ, începând cu data de 1 octombrie 2022, au fost înfiinţate 165 de posturi de experţi jurişti (cod COR 261903), personal contractual, creându-se astfel un compartiment distinct în cadrul aparatului propriu, în care au fost preluaţi asistenţii judecătorului selectaţi în proiectul derulat de Consiliul Superior al Magistraturii. Adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2022, aprobată prin Legea nr. 384/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1276 din 30 decembrie 2022, a reprezentat un prim pas în vederea generalizării acestei categorii de personal-suport, având în vedere impactul pozitiv al activităţii desfăşurate în cadrul proiectului asupra duratei de soluţionare a cauzelor, a termenelor de redactare şi, în general, asupra actului de justiţie. Curtea reţine, de asemenea, că prin prisma rezultatelor, această categorie de personal a fost asumată de Guvernul României prin Hotărârea nr. 436 din 30 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 1 aprilie 2022, prin care au fost adoptate noua Strategie de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025 şi planul de acţiune aferent acesteia. 31. Curtea observă că instituţia asistentului judecătorului a dobândit valenţe suplimentare odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, în acest sens fiind art. 150 din acest act normativ, potrivit căruia „(1) În cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi judecătoriilor pot funcţiona asistenţi ai judecătorilor, ale căror statut şi atribuţii sunt reglementate prin lege specială. (2) Asistentul judecătorului are rolul de a-l sprijini pe judecător în îndeplinirea de către acesta a atribuţiilor sale judiciare, desfăşurându-şi activitatea sub îndrumarea şi supravegherea judecătorului“. 32. În acest context, Curtea reţine că în expunerea de motive care a însoţit propunerea legislativă privind statutul asistentului judecătorului, iniţiatorii acesteia au subliniat faptul că degrevarea judecătorilor de unele sarcini consumatoare de timp prin îndeplinirea lor de către asistenţi, cum ar fi: activităţi de verificare în cadrul unor proceduri prealabile; activităţi de documentare, vizând atât legislaţia internă şi internaţională, cât şi jurisprudenţa sau doctrina; prezentarea în sinteză a stării de fapt şi de drept, inclusiv prin formalizarea unor fişe de dosar extrem de utile în gestionarea cauzelor etc., precum şi sprijinul substanţial acordat judecătorilor în redactarea proiectelor unor hotărâri judecătoreşti au făcut posibil ca munca judecătorilor să devină una conceptuală, cu accent pe instrumentarea efectivă a cauzelor şi pe deliberare. În acelaşi timp, judecătorii au avut posibilitatea de a aloca resursele suplimentare de timp pentru unele cauze de o complexitate ridicată, fapt care constituie o premisă importantă atât pentru calitatea actului de justiţie, cât şi pentru înfăptuirea acestuia într-un termen rezonabil. Aşadar, astfel cum s-a reţinut în expunerea de motive, toate aceste elemente relevă utilitatea instituţiei asistentului judecătorului şi necesitatea unui demers de generalizare a acesteia la nivelul instanţelor judecătoreşti. 33. Curtea reţine, de altfel, că aspectele mai sus menţionate au fost avute în vedere de către Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în cuprinsul Avizului nr. 22 (2019) – Rolul asistenţilor judiciari, în care se prevede că judecătorii pot fi ajutaţi în activitatea lor de diferite tipuri de asistenţi sau personal din instanţe, care pot avea diferite titluri, cum ar fi asistenţi judiciari, jurişti, consilieri juridici, secretari etc., şi care îndeplinesc o multitudine de sarcini, precum cercetarea, pregătirea unor note despre diferite probleme juridice sau întocmirea proiectelor de hotărâri. Acordarea sprijinului pentru administrarea justiţiei în interesul societăţii trebuie să fie principala raţiune pentru crearea unei asemenea categorii profesionale, iar aceştia trebuie să respecte limitele impuse rolului lor prin raportare la cel al judecătorilor. Astfel cum s-a subliniat în Avizul CCJE mai sus menţionat, asistentul trebuie să îl sprijine pe judecător în realizarea competenţelor sale, şi nu să îl înlocuiască pe acesta. Indiferent de sarcinile atribuite, asistentul lucrează numai sub îndrumarea judecătorului, fiind supervizat de acesta, judecătorului revenindu-i responsabilitatea deplină în luarea deciziei, aceasta fiind principala atribuţie a judecătorului în toate sistemele juridice. 34. În contextul celor mai sus menţionate, Curtea reţine că prin art. 150 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară a fost introdusă în dreptul naţional categoria profesională a asistenţilor judecătorului, iar prin aceste dispoziţii de lege se prevede în termeni expreşi posibilitatea funcţionării acestora în cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi judecătoriilor. În acest sens, prin Decizia nr. 522 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1101 din 15 noiembrie 2022, paragraful 191, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 150 din Legea nr. 304/2022 introduc în legislaţie o nouă profesie juridică, cu precizarea că reglementarea detaliată a acesteia urmează să se realizeze printr-o lege specială, prin elaborarea unui statut profesional corespunzător. Aşa fiind, adoptarea Legii privind statutul asistentului judecătorului, ca lege organică, a constituit un demers firesc şi necesar, având drept scop reglementarea acestei noi categorii profesionale. 35. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, exemplu fiind Decizia nr. 291 din 25 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 23 august 2023, paragraful 24, că, în cazul tuturor categoriilor de personal al căror statut trebuie reglementat, potrivit Constituţiei, prin lege organică, aspectele esenţiale referitoare la ocuparea posturilor trebuie reglementate prin lege organică. Aşadar, în conformitate cu cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitor la elementele esenţiale ale statutului juridic al unei categorii de personal (de exemplu, Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 9 iunie 2020), a fost adoptată Legea privind statutul asistentului judecătorului, care cuprinde dispoziţii ce consacră rolul şi locul asistentului în cadrul instanţelor judecătoreşti, recrutarea, formarea profesională iniţială şi continuă, evaluarea profesională, suspendarea şi eliberarea din funcţie, drepturile şi îndatoririle, precum şi răspunderea juridică a acestei categorii profesionale. 36. În acest sens, Curtea apreciază ca fiind lipsite de fundament susţinerile autorilor sesizării potrivit cărora „atribuţiile asistentului judecătorului reprezintă o enumerare sumară de activităţi presupuse judiciare“, având în vedere că acestea sunt clar şi explicit prevăzute la art. 40 alin. (1) din legea criticată. Principalul rol al asistentului este să sprijine activitatea judecătorilor în procesul de administrare a justiţiei, iar nu să îi înlocuiască pe aceştia. Indiferent care le sunt atribuţiile, asistenţii sunt supravegheaţi de judecători, care rămân în centrul sistemului judiciar, fiind responsabili de luarea deciziilor sub toate aspectele. Împrejurarea că la art. 40 alin. (2) din legea criticată se face referire la „orice alte atribuţii de serviciu stabilite de judecătorul coordonator, de preşedintele instanţei sau de preşedintele de secţie“ nu plasează această reglementare în sfera lipsei de predictibilitate, care ar determina o ingerinţă/ imixtiune în actul decizional de justiţie, o atare reglementare vizând activităţile administrative ale instanţei, care nu presupun exercitarea funcţiei de judecată de către judecători, iar în acest context trebuie avută în vedere diversitatea activităţilor pe care asistenţii judecătorului le-ar putea îndeplini în exercitarea rolului lor de sprijin pentru judecători. Or, tocmai caracterul divers al acestor activităţi nu ar fi permis o enumerare exhaustivă la nivelul legislaţiei primare a tuturor activităţilor pe care asistentul judecătorului le-ar putea îndeplini. Enumerând expres principalele atribuţii care pot fi exercitate de către asistenţii judecătorului şi stabilind, totodată, posibilitatea încredinţării în sarcina acestora şi a altor atribuţii, în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din legea criticată, legiuitorul a stabilit repere suficiente şi lipsite de echivoc pentru determinarea limitelor în care ar putea fi îndeplinite orice alte atribuţii de către asistentul judecătorului. 37. Deşi, potrivit susţinerilor autorilor sesizării, în cuprinsul legii criticate există doar o enumerare sumară a atribuţiilor asistentului judecătorului, Curtea constată că acestea sunt clar şi precis definite, reglementarea statutului asistentului judecătorului fiind de natură a oferi garanţii suficiente pentru asigurarea independenţei judecătorului, legiuitorul creând totodată premisele pentru îmbunătăţirea eficienţei şi calităţii actului de justiţie. Legea criticată stabileşte principalele atribuţii ale asistentului, urmând ca acestea să fie detaliate în regulamentul intern de organizare al instanţelor judecătoreşti, regulament care va oferi un plus de claritate cu privire la responsabilităţile şi activităţile acestora. Având în vedere faptul că, datorită caracterului de generalitate a legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, Curtea subliniază că cerinţa de previzibilitate a normei se poate complini prin acte normative secundare legii, sens în care şi în ceea ce priveşte categoria profesională a asistenţilor judecătorilor se va proceda similar demersului urmat în cazul altor categorii profesionale care participă la procesul judiciar (cum ar fi, spre exemplu, personalul auxiliar de specialitate). 38. De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale privind dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 524 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1101 din 15 noiembrie 2022, paragraful 95), una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii. 39. Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. 40. Dând eficienţă acestor exigenţe conturate de jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, Curtea constată că legea criticată respectă cerinţele de calitate în reglementarea tuturor aspectelor pe care le implică statutul asistentului judecătorului, iar împrejurarea că legiuitorul a optat pentru o reglementare suplă, dar în niciun caz sumară, în privinţa atribuţiilor asistentului judecătorului, nu afectează calitatea legii criticate. Prin individualizarea atribuţiilor asistentului judecătorului în cuprinsul art. 40 din lege, legiuitorul clarifică responsabilităţile şi previne confuziile sau ambiguităţile legate de rolul asistentului judecătorului în sistemul judiciar. 41. Referitor la pretinsa contrarietate a legii supuse controlului de constituţionalitate cu dispoziţiile art. 21, 124 şi 126 din Legea fundamentală, Curtea reţine că aceasta se raportează la modalitatea în care sunt reglementate, cu titlu general, atribuţiile asistentului judecătorului în cuprinsul art. 40 din legea criticată, atribuţii care, în opinia autorilor sesizării, interferează semnificativ cu activitatea de judecată, prin faptul că (i) asistentul acordă sprijin judecătorului în realizarea procedurilor specifice premergătoare stabilirii primului termen de judecată; (ii) realizează activităţi de documentare, de verificare şi de prezentare a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a elementelor de fapt şi de drept relevante în cauză; (iii) şi redactează proiecte de hotărâri judecătoreşti sau ale altor acte procedurale. În mod concret, autorii sesizării apreciază că atribuţiile prevăzute în legea criticată, în special cea cuprinsă în art. 40 alin. (1) lit. c), potrivit căreia asistentului judecătorului „redactează, sub coordonarea judecătorului, proiecte de hotărâri judecătoreşti sau ale altor acte procedurale“, afectează criteriile de legitimitate ale hotărârilor judecătoreşti, stabilite prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căreia orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, ceea ce înseamnă că nicio persoană din afara magistraturii şi nici din cadrul organelor de conducere judiciară nu poate influenţa activitatea de judecată, în speţă fiind vorba despre asistenţii judecătorilor. 42. Din perspectiva criticilor formulate, prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragrafele 162-166, Curtea a statuat că hotărârea judecătorească, stricto sensu, reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părţi sau prin care instanţa se dezînvesteşte; lato sensu, însă, hotărârea judecătorească vizează, pe lângă actul final al judecăţii (sentinţă, decizie şi, în unele cazuri, chiar încheiere), şi măsurile dispuse pe parcursul soluţionării cauzei prin încheierile de şedinţă. Atribuţiile judecătorului implică identificarea normei incidente, analiza conţinutului său şi o necesară aplicare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar, în activitatea sa de înfăptuire a justiţiei, judecătorul interpretează legea, realizând un echilibru între spiritul şi litera ei, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, aplicând-o raportului conflictual dedus judecăţii, pe care îl soluţionează printr-o hotărâre judecătorească. Curtea a învederat faptul că hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind mijlocul de restabilire a ordinii de drept şi de consolidare a încrederii cetăţeanului în autoritatea statului. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Aşa fiind, hotărârea judecătorească se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiţiei. 43. În contextul criticilor formulate, Curtea reţine că art. 124 alin. (1) din Constituţie prevede că „Justiţia se înfăptuieşte în numele legii“, normă ce trebuie corelată cu dispoziţia cuprinsă în art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit căreia „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii“, norme care, împreună, reflectă principiul legalităţii ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiţiei. Cerinţa prevăzută de art. 124 alin. (2) din Constituţie, şi anume aceea că „justiţia este imparţială“, este strâns legată de independenţa justiţiei şi a judecătorului, imparţialitatea fiind esenţială pentru îndeplinirea adecvată a funcţiei judiciare, şi priveşte nu doar hotărârea însăşi, ci întreg procesul prin care se ajunge la aceasta. Într-un stat de drept, astfel cum este consacrat de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, independenţa şi imparţialitatea justiţiei constituie garanţia sub aspect juridic a ordinii constituţionale, iar art. 126 alin. (1) din Constituţie stabileşte fără echivoc că justiţia se realizează numai prin instanţele judecătoreşti stabilite de lege. Aceste dispoziţii constituţionale îşi găsesc transpunerea legală în cuprinsul art. 2 din Legea nr. 304/2022, potrivit cărora: „(1) Justiţia se înfăptuieşte de către judecători în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi. (2) Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecătorii.“ În acest context, raportat la prezenta sesizare, prin art. 150 din Legea nr. 304/2022, legiuitorul a prevăzut că în cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi judecătoriilor pot funcţiona asistenţi ai judecătorilor, care au rolul de a-l sprijini pe judecător în îndeplinirea de către acesta a atribuţiilor sale judiciare, desfăşurându-şi activitatea sub îndrumarea şi supravegherea judecătorului. 44. Referitor la legea care constituie obiectul prezentei sesizări, Curtea reţine că aceasta reglementează statutul asistentului judecătorului, a cărui activitate constituie un sprijin pentru judecători şi asigură premisele pentru îmbunătăţirea eficienţei şi calităţii actului de justiţie, prin îndeplinirea oricăror atribuţii stabilite în condiţiile legii de judecători, iar, prin întreaga sa activitate, asistentul judecătorului este obligat să respecte independenţa judecătorului. În îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege, asistenţii judecătorilor sprijină activitatea judecătorilor în procesul de administrare a justiţiei, fără a interfera în activitatea de înfăptuire a justiţiei de către judecător şi fără a afecta independenţa acestuia. Curtea subliniază că asistenţii judecătorului nu redactează, în mod independent, hotărâri judecătoreşti sau alte acte procedurale, ci doar proiecte de hotărâri judecătoreşti sau de acte procedurale şi numai sub coordonarea directă exercitată de judecător, ceea ce presupune atât îndrumare, prin oferirea reperelor faptice şi juridice care au fundamentat soluţia acestuia şi care trebuie să se regăsească întocmai în cuprinsul hotărârii sau al actului procedural, cât şi controlul asupra modului în care proiectul redactat respectă întru totul aspectele avute în vedere cu ocazia deliberării şi a luării deciziei, ce reprezintă esenţa rolului oricărui judecător. 45. Colaborarea dintre judecător şi asistentul său la redactarea hotărârilor judecătoreşti sau a oricăror acte procedurale are drept scop asigurarea coerenţei şi calităţii acestora, dar întotdeauna decizia finală, conţinutul integral al hotărârii şi semnarea acesteia aparţin exclusiv judecătorului, acesta fiind singurul responsabil de pronunţarea hotărârilor şi de administrarea justiţiei. Soluţionarea unei cauze se realizează ca urmare a deliberării judecătorului sau judecătorilor care compun completul de judecată, luarea deciziei presupunând aplicarea legii pe baza înţelegerii complete a faptelor, iar redactarea hotărârii reflectă decizia luată de judecător cu privire la toate aspectele cauzei. Aşadar, Curtea apreciază că nu se pune problema ca asistentul să preia sau să influenţeze în vreun fel funcţia de decizie care aparţine exclusiv judecătorului în toate componentele sale, inclusiv în cea referitoare la considerentele care au fundamentat hotărârea. 46. În acest sens, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea din 12 februarie 2004, pronunţată în Cauza Perez împotriva Franţei, paragraful 80, şi Hotărârea din 19 aprilie 1994, pronunţată în Cauza Van der Hurk împotriva Olandei, paragraful 59), iar luarea hotărârii trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra soluţiilor date chestiunilor supuse deliberării. La deliberare iau parte numai membrii completului în faţa cărora a avut loc dezbaterea şi se realizează în secret, fiind actul procesual prin care completul de judecată verifică şi evaluează materialul probator şi procedural al cauzei, în vederea adoptării soluţiei ce urmează să rezolve conflictul de drept. Or, nefiind parte componentă a instanţei/completului de judecată, asistentul judecătorului nu participă la deliberare şi nici nu intervine în procesul de luare a deciziilor judecătorilor, adăugând doar plus valoare prin contribuţia sa în ceea ce priveşte cercetarea şi documentarea cazurilor, pregătirea materialelor relevante şi redactarea proiectelor de hotărâri, fără să preia însă sau să influenţeze în vreun fel funcţia de decizie care aparţine exclusiv judecătorului. 47. Referitor la susţinerile autorilor sesizării formulate, conform cărora, acţionând cu rea-credinţă sau din neglijenţă, asistentul ar putea influenţa negativ actul deliberativ al judecătorului, prin anumite omisiuni sau denaturări ale materialului cauzei, Curtea reţine că aceste aspecte nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, astfel de manifestări intrând în sfera răspunderii asistenţilor judecătorului, art. 41 din legea criticată statuând că aceştia răspund, după caz, civil, disciplinar, administrativ sau penal, în condiţiile legii. Cât priveşte alegaţia potrivit căreia, prin activitatea sa, asistentul judecătorului ar putea interveni în activitatea magistratului, Curtea învederează că o atare faptă constituie abatere disciplinară, fiind prevăzută la art. 43 lit. h) din Legea privind statutul asistentului judecătorului. De asemenea, art. 42 din legea criticată prevede că asistenţii judecătorilor răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei. 48. Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate şi susţinerile autorilor sesizării potrivit cărora introducerea asistenţilor judecătorilor ar putea afecta principiul colegialităţii instanţei. Astfel, Curtea învederează că, în sens tehnico-juridic, acesta presupune că judecata trebuie efectuată de mai mulţi judecători, colegialitatea instanţei reprezentând o garanţie a independenţei şi imparţialităţii judecătorilor, scopul fiind prevenirea erorilor din cauza controlului reciproc dintre judecători şi garantarea pronunţării unor decizii cât se poate de corecte datorită schimbului de idei dintre membrii completului. Având în vedere că asistenţii judecătorului nu fac parte din complet, nu dispun de prerogativa vreunui tip de vot în procesul de deliberare şi nici nu intervin în procesul de luare a deciziilor de către judecători, Curtea reţine că nu se poate vorbi despre afectarea principiului colegialităţii instanţei. 49. De asemenea, referitor la susţinerile potrivit cărora prin faptul că actele realizate de asistentul judecătorului nu sunt identificate clar şi nu sunt aduse la cunoştinţa părţilor s-ar aduce atingere independenţei şi imparţialităţii judecătorului, accesului la justiţie sau dreptului părţilor la un proces echitabil, Curtea reţine că acestea nu pot fi primite, câtă vreme asistentul nu exercită nici în mod direct şi nici în mod indirect activitatea judecătorească, ci îşi desfăşoară întreaga activitate sub autoritatea şi supravegherea judecătorului, căruia îi incumbă responsabilitatea de a se asigura că procesul se desfăşoară într-un mod corect şi echitabil, acesta fiind cel care deţine controlul exclusiv asupra actelor şi deciziilor luate, inclusiv asupra conţinutului hotărârii finale, a cărei corectitudine şi-o asumă prin semnare. În acest sens, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea hotărârii trebuie să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (Hotărârea din 15 februarie 2007, pronunţată în Cauza Boldea împotriva României, paragraful 29, şi Hotărârea din 19 februarie 1997, pronunţată în Cauza Helle împotriva Finlandei, paragraful 60). 50. Aşadar, Curtea reţine că rolul asistentului judecătorului este acela de a-l sprijini pe judecător în realizarea competenţelor sale, şi nu de a-l înlocui pe acesta. Astfel, indiferent de sarcinile atribuite, asistentul lucrează sub îndrumarea judecătorului, fiind supervizat de către acesta, judecătorului revenindu-i responsabilitatea deplină în luarea deciziei. 51. Prin urmare, pentru toate argumentele expuse, Curtea constată că legea criticată respectă întru totul exigenţele constituţionale ce decurg din dispoziţiile art. 1 alin. (3) - (5), art. 21, 124 şi 126 din Legea fundamentală, raportat şi la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 52. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 56 de deputaţi şi constată că Legea privind statutul asistentului judecătorului este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
