Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 558 din 19 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) raportat la art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 558 din 19 septembrie 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) raportat la art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 558 din 19 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) raportat la art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 887 din 10 noiembrie 2017

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) raportat la art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Suatean în Dosarul nr. 4.445/233/2016 al Judecătoriei Galaţi -Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.409D/2016.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă. Astfel, art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală este doar o normă de trimitere şi trebuie examinat dacă art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) au vreo legătură cu cauza. Or, acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece în speţa dedusă judecăţii se cunoştea adresa persoanei citate, căreia i s-a afişat înştiinţarea pe uşa locuinţei, întrucât nu a fost găsită la domiciliu. Prin urmare, în cauză au fost aplicabile prevederile art. 261 alin. (4) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală, şi nu prevederile art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) din acelaşi cod, care se referă la afişarea aceleiaşi înştiinţări în situaţia în care nu se cunoaşte domiciliul sau locul de muncă. Aşa fiind, deoarece nu au fost criticate dispoziţiile legale aplicabile cauzei - respectiv art. 261 alin. (4) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public concluzionează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) raportat la art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea nr. 213 din 9 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.445/233/2016, Judecătoria Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) raportat la art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Suatean într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de clasare dispuse de procuror.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, întrucât „a considera ca fiind comunicate actele de procedură în situaţia în care destinatarul nu este găsit la domiciliu şi nu se poate prezenta, într-un termen stabilit arbitrar de către organul judiciar, de la o distanţă de 550 km, ca şi în speţă, pentru a ridica respectiva corespondenţă, îi încalcă cetăţeanului dreptul la acces liber la justiţie, ca şi în cazul de faţă când se consideră tardivă plângerea [...]. Dreptul la apărare este, de asemenea, încălcat, fiind lipsit, practic, de conţinut, în lipsa unui cadru procesual pentru a se desfăşura“.
    6. Judecătoria Galaţi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece „cât timp nu se cunoaşte adresa persoanei căreia i se comunică actul ori dacă aceasta nu este găsită la adresa cunoscută, singura modalitate prin care aceasta poate fi informată este înştiinţarea (la sediul organului judiciar, când nu este cunoscută nicio adresă) şi pe uşa locuinţei persoanei în cauză (în cazul în care se cunoaşte domiciliul acesteia - ca în speţa de faţă). Procedura este prevăzută tocmai ca o garanţie a respectării dreptului destinatarului de a lua cunoştinţă de conţinutul comunicării într-un termen mai lung. Dacă s-ar considera efectuată comunicarea chiar în momentul afişării înştiinţării, fără a lua în considerare că o persoană nu poate sta la domiciliu neîntrerupt doar pentru a primi actul, s-ar aduce atingere dreptului de a lua cunoştinţă de conţinutul comunicării, dar şi a drepturilor ce ar putea fi încălcate în mod subsecvent. Pe de altă parte, în privinţa persoanei al cărei domiciliu nu este cunoscut sau care nu este găsită la adresă, dacă nu s-ar fixa un termen în care să se prezinte la organul judiciar pentru comunicare, sar aduce atingere interesului desfăşurării procedurilor penale într-un termen rezonabil“.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, prevederile legale criticate reglementează modalitatea de comunicare a actelor de procedură faţă de suspect/inculpat. Or, în speţa de faţă, autoarea excepţiei are calitate de persoană vătămată, adresa locuinţei sale a fost cunoscută de organul judiciar, fiind menţionată în plângerea penală formulată de petentă, iar înştiinţarea cu privire la soluţia de clasare a fost afişată la locuinţa petentei pentru motivul că nici aceasta, nici altă persoană care ar fi putut primi ordonanţa de clasare nu au fost găsite la adresa respectivă.
    9. În subsidiar, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 259 alin. (1) din Codul de procedură penală, suspectul, inculpatul, părţile în proces, precum şi alte persoane se citează la adresa unde locuiesc, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului lor de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează. De asemenea, conform art. 259 alin. (5) din acelaşi cod, afişarea înştiinţării la sediul organului judiciar presupune îndeplinirea a două condiţii: (i) actul de procedură să fie destinat suspectului/inculpatului; (ii) organul judiciar să nu cunoască nici adresa locuinţei celui în cauză, nici adresa locului său de muncă. Aşa fiind, întrucât prin art. 263 din Codul de procedură penală se recunoaşte posibilitatea sancţionării nerespectării procedurii de citare, Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate conferă garanţiile necesare pentru respectarea dreptului la apărare a suspectului/inculpatului.
    10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, legiuitorul a reglementat comunicarea actelor procedurale ca fiind mijlocul prin care sunt aduse la cunoştinţa participanţilor la desfăşurarea procesului penal actele procedurale sau etapele procesuale parcurse sau cele care urmează să aibă loc, iar, în acest sens, sunt prevăzute două modalităţi de comunicare ale actelor procedurale: prin înmânarea sau comunicarea copiei certificate a acestora către partea interesată sau prin înştiinţarea despre efectuarea unui act procedural în cursul procesului penal.
    11. O interpretare raţională a dispoziţiilor art. 259 alin. (1) din Codul de procedură penală conduce la concluzia că, în materie procesual penală, legea ţine seama de situaţia locativă de fapt a persoanei, şi nu de situaţia de drept. Prin urmare, prima măsură dispusă pentru comunicarea actelor procedurale este citarea suspectului, inculpatului, a celorlalte părţi în proces, precum şi a altor participanţi, ca regulă, la adresa unde locuiesc, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului lor de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează.
    12. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt cunoscute nici adresa de domiciliu, nici locul de muncă ale suspectului/ inculpatului, iar acesta nu este identificat în niciun spital, aşezământ medical ori social sau în oricare altă locaţie unde i sar putea comunica citaţia, la sediul organului judiciar se afişează o înştiinţare, care trebuie să cuprindă mai multe elemente, între care atenţionarea că, în cazul neprezentării până la termenul fixat, citaţia se consideră comunicată la împlinirea lui.
    13. Cu luarea în considerare a acestor aspecte, Avocatul Poporului apreciază că normele legale criticate nu sunt de natură a îngrădi accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare. Astfel, în funcţie de poziţia procesuală a participanţilor la procesul penal, precum şi de faza procesuală, aceştia pot propune probe utile şi pertinente care să le dovedească susţinerile, pentru ca instanţa de judecată să le încuviinţeze, iar apoi să le administreze, în vederea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti.
    14. Cu toate acestea, analizate dintr-o perspectivă mai largă, Avocatul Poporului susţine că motivele invocate de autoarea excepţiei, raportate la situaţia concretă cu care aceasta se confruntă, relevă, mai degrabă, aspecte ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii, ceea ce reprezintă atributul exclusiv al instanţei de judecată, singura în măsură să decidă cu privire la sensul, înţelesul şi modul de aplicare a normelor criticate.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile „art. 264 alin. (1) raportat la art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală“. În realitate, obiect al excepţiei îl constituie prevederile art. 264 alin. (1), cu denumirea marginală Comunicarea altor acte procedurale şi ale art. 259 alin. (5) lit. f) şi g), cu denumirea marginală Locul de citare, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
    - Art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală: „(1) Comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în prezentul capitol.“;
    – Art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală:
    "(5) Dacă nu se cunosc nici adresa unde locuieşte suspectul sau inculpatul şi nici locul său de muncă, la sediul organului judiciar se afişează o înştiinţare care trebuie să cuprindă: [...]
    f) menţiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia;
    g) menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen; [...]."


    18. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare.
    19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în fapt, prin ordonanţa procurorului din 11 decembrie 2015 s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din Codul penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, şi privind săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din Codul penal, întrucât fapta nu există.
    20. La data de 8 februarie 2016, persoana vătămată a formulat plângere împotriva ordonanţei de clasare. Prin ordonanţa nr. 47/II72/2016 din 2 martie 2016, prim-procurorul parchetului a dispus respingerea plângerii formulate ca tardiv introdusă. Astfel, în vederea comunicării ordonanţei de clasare, la data de 24 decembrie 2016, agentul procedural, negăsind pe nimeni la domiciliul procesual ales al persoanei vătămate, a afişat înştiinţarea, cu menţiunea că persoana în cauză se poate prezenta la sediul unităţii de parchet pentru a ridica actul procedural în termen de 5 zile, dar nu mai mult de 10 zile de la afişare şi că, în caz de neprezentare, actul se va considera comunicat la expirarea celor 10 zile, adică 4 ianuarie 2016.
    21. La data de 5 ianuarie 2016 s-a înregistrat o cerere din partea persoanei vătămate prin care a solicitat recomunicarea, întrucât a lipsit de la domiciliu (indicând aceeaşi adresă). Parchetul a expediat din nou ordonanţa, însă şi de această dată a fost afişată înştiinţarea pe motivul absenţei de la domiciliu (pentru această a doua comunicare termenul de prezentare s-a împlinit la data de 28 ianuarie 2016).
    22. La data de 28 ianuarie 2016 s-a solicitat o altă comunicare (a treia) şi, de această dată, ordonanţa de clasare a fost transmisă petentei prin intermediul poştei electronice la data de 29 ianuarie 2016.
    23. Prim-procurorul a reţinut că, potrivit art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, „plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia“. Drept urmare, s-a avut în vedere că din data de 4 ianuarie 2016 au început să curgă cele 20 de zile prevăzute de art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală. Aşa fiind, data până la care petenta putea formula plângere împotriva ordonanţei de clasare era 25 ianuarie 2016.
    24. Autoarea excepţiei susţine că prevederile art. 264 alin. (1), cu denumirea marginală Comunicarea altor acte procedurale şi ale art. 259 alin. (5) lit. f) şi g), cu denumirea marginală Locul de citare, ambele din Codul de procedură penală, îi afectează dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.
    25. Aşa fiind, Curtea constată că autoarea excepţiei susţine încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală, invocând, în susţinerea acesteia, situaţia în care persoana citată nu este găsită la domiciliu pentru a-i fi înmânate citaţia/actele de procedură. Or, această ipoteză juridică nu reprezintă obiectul de reglementare al art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală, care constituie obiectul excepţiei, întrucât vizează exclusiv situaţia suspectului/inculpatului şi prevede cazul în care nu se cunosc nici adresa şi nici locul de muncă al acestuia. Pentru acest motiv, Curtea constată că nu se poate reţine existenţa unei legături între cele două elemente ale excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv motivarea acesteia şi textul criticat, legătură absolut necesară pentru soluţionarea sa.
    26. Astfel, ipoteza criticată de autoarea excepţiei este reglementată de art. 261 alin. (4) din Codul de procedură penală, normă juridică care nu a fost contestată de aceasta.
    27. Având în vedere considerentele mai sus arătate, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală este inadmisibilă [a se vedea în acelaşi sens, pentru identitate de raţiune, Decizia nr. 727 din 6 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (2) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 20 februarie 2016].
    28. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea dispun cu privire la comunicarea celorlalte acte de procedură, care se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în capitolul referitor la citare.
    29. Aşa fiind, norma criticată nu îngrădeşte în niciun fel dreptul la apărare al persoanei interesate ci, dimpotrivă, reprezintă expresia dreptului la un proces echitabil, legiuitorul stabilind, astfel, procedura de urmat în cazul comunicării celorlalte acte de procedură. Împrejurarea că un act al procurorului se consideră comunicat de la data expirării termenului stabilit de organul judiciar nu este de natură a împiedica accesul liber la justiţie şi de a îngrădi dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, este menită să asigure îndeplinirea condiţiilor procedurale necesare pentru soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
    30. În această materie, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
    31. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a diferitelor drepturi procesuale. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus. În acest sens Curtea face trimitere la propria jurisprudenţă, respectiv la Decizia nr. 400 din 5 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.012 din 3 noiembrie 2004, şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36 prin care instanţele anterior menţionate au stabilit că accesul la un tribunal nu este absolut şi că poate fi supus unor limitări legitime, cum sunt termenele legale de prescripţie sau decădere.
    32. Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.
    33. Pe de altă parte, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii („nemo censetur ignorare legem“), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de reglementarea care prevede că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen. Dacă acesta înţelege să nu îl respecte, nu are decât a-şi imputa propriei lipse de diligenţă consecinţele negative pe care este ţinut să le suporte.
    34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (5) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Suatean în Dosarul nr. 4.445/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia penală.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe, şi constată că dispoziţiile art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 19 septembrie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Afrodita Laura Tutunaru


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016