Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Anca Ioana Nan în Dosarul 2.089/111/CA/2019 - R, al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.237D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că legiuitorul are competenţa constituţională de a stabili reguli specifice de soluţionare a cauzelor în diferite materii judiciare, cu respectarea anumitor garanţii procesuale, sens în care invocă Deciziile Curţii Constituţionale nr. 612 din 30 septembrie 2021 şi nr. 544 din 28 aprilie 2011. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.089/111/CA/2019 - R, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Anca Ioana Nan într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost respinsă cererea de anulare a unei dispoziţii a primarului privind constituirea unei comisii de disciplină şi de repunere în situaţia anterioară emiterii actului administrativ, în sensul anulării tuturor actelor emise de comisia de disciplină. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece reglementează, în materia contenciosului administrativ, doar calea de atac extraordinară a recursului, lipsind părţile interesate de posibilitatea de a exercita calea de atac a apelului. Astfel, arată că, în materia contenciosului administrativ, recursului nu i se conferă valenţa unei căi reale de atac care să permită inclusiv cercetarea fondului cauzei. Se creează astfel o discriminare a părţilor unui proces desfăşurat potrivit legii contenciosului administrativ în raport cu părţile din procesele desfăşurate potrivit Codului de procedură civilă, care pot uza de calea ordinară a apelului, beneficiind, implicit, şi de o cercetare a fondului cauzei. În consecinţă, consideră că, în materia contenciosului administrativ, se restrânge în mod nejustificat accesul liber la justiţie, prin eliminarea dublului grad de jurisdicţie, astfel încât este imperativă înlocuirea căii de atac a recursului cu apelul, deoarece în contenciosul administrativ recursul nu (mai) este cale de atac devolutivă, putând fi exercitat doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă. 6. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind accesul liber la justiţie şi efectivitatea drepturilor, precum şi dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. 7. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 20 şi ale art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Însă, din examinarea considerentelor actului de sesizare şi a notelor scrise ale autoarei excepţiei, Curtea reţine că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 20 şi ale art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmând să reţină ca obiect al excepţiei aceste dispoziţii, care au următorul cuprins: - Art. 20: "(1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.(2) Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă. Procedura prevăzută la art. 493 din Codul de procedură civilă nu se aplică în materia contenciosului administrativ.(3) În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă. În cazul în care judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond.;" – Art. 28 alin. (1): „(1) Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil şi cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.“ 12. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind trăsăturile statului, echilibrul şi separaţia puterilor şi principiul legalităţii şi al supremaţiei Constituţiei, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 privind instanţele judecătoreşti, art. 129 privind folosirea căilor de atac şi art. 148 privind integrarea euroatlantică. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, autoarea acesteia îşi axează critica pe imposibilitatea exercitării, în cadrul proceselor având ca obiect soluţionarea litigiilor de contencios administrativ, a căii de atac a apelului împotriva sentinţei pronunţate în primă instanţă. 14. Sub acest aspect, Curtea precizează că dispoziţiile art. 20 şi ale art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare, iar prin mai multe decizii Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiate, aceste critici (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Decizia nr. 1.079 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 25 august 2011, Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015, sau Decizia nr. 141 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 7 mai 2015, precum şi Decizia nr. 1.186 din 13 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 28 ianuarie 2008, Decizia nr. 673 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 20 noiembrie 2006, sau Decizia nr. 612 din 30 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1169 din 9 decembrie 2021). 15. Astfel, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, prin care este reglementată calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în primă instanţă în materia contenciosului administrativ, Curtea a reţinut că, în această materie, hotărârile pronunţate în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Astfel, recursul împotriva hotărârii instanţei de fond se exercită în condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termen de 15 zile de la comunicare. Prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură civilă, în contenciosul administrativ recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, aşadar hotărârea pronunţată în primă instanţă, potrivit legii contenciosului administrativ, deşi nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare. În cazul admiterii recursului, instanţa casează sentinţa şi rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres şi limitativ prevăzute în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, şi anume atunci când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului. Nu se poate dispune casarea cu trimitere dacă judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, în acest caz urmând ca instanţa de recurs să caseze sentinţa şi să rejudece litigiul în fond. 16. În aceste condiţii, partea interesată beneficiază de posibilitatea de a-şi realiza o apărare eficientă. Pentru aceleaşi motive, nu a fost reţinută nici critica referitoare la încălcarea dreptului de acces liber la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil. 17. De asemenea, Curtea a reţinut că legiuitorul are îndreptăţirea constituţională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea căilor de atac (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 48). 18. În acest context, raportat la dispoziţiile constituţionale ale art. 129, care conţin precizarea esenţială potrivit căreia hotărârile instanţelor pot fi atacate de Ministerul Public sau de părţile interesate, în condiţiile legii, şi având în vedere art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, care oferă legiuitorului dreptul de a legifera cu privire la acest aspect, Curtea a statuat că nimic nu împiedică edictarea unei soluţii legislative cum este cea cuprinsă în textul de lege criticat. De altfel, această opţiune a legiuitorului a fost impusă de exigenţa soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecăţii, aceasta fiind una dintre caracteristicile acţiunii în contencios administrativ. 19. De asemenea, referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, fapt ce nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, Curtea a reţinut că intră în competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Niciun text din Constituţie nu garantează dreptul la două grade de jurisdicţie. Chiar şi reglementările internaţionale în domeniul drepturilor omului, respectiv art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicţie exclusiv în materie penală, nu şi în cauzele de natură administrativă. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia din 14 mai 2002, pronunţată în Cauza Csepyová împotriva Slovaciei, paragraful 5, sau de Hotărârea din 6 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Gurepka împotriva Ucrainei, paragraful 51, că textul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu garantează un drept de apel sau un drept la un al doilea grad de jurisdicţie. 20. În consecinţă, prevederile de lege criticate nu încalcă art. 21, 24, 52, art. 126 alin. (2) şi nici art. 129 din Constituţie şi nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, contrară art. 53 din Legea fundamentală. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată prin deciziile menţionate şi considerentele care au stat la baza acestora îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Distinct, Curtea reţine că susţinerile autoarei excepţiei în sensul că dispoziţiile legale criticate ar înfrânge principiul egalităţii în drepturi, înscris în art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, nu pot fi primite. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate şi că pentru situaţii diferite se impun soluţii juridice diferite. Astfel, principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii nu presupune uniformitate, aşa încât toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, ci presupune ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit. Principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998). 23. Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea reţine că normele criticate instituie reguli procedurale specifice soluţionării litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Aşadar, materia contenciosului administrativ este caracterizată de reguli speciale, prin natura lor, diferite de cele aplicabile în materia procesual civilă. 24. În consecinţă, instituirea unei soluţii juridice privind calea de atac împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă pentru soluţionarea litigiilor în contencios administrativ, distinctă de regulile procedurale prevăzute de Codul de procedură civilă, nu poate primi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în faţa legii. 25. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea observă că textul de lege criticat reglementează cu privire la completarea dispoziţiilor legii speciale în materia contenciosului administrativ cu dreptul comun, ceea ce reprezintă o regulă generală. Compatibilitatea dispoziţiilor legii contenciosului administrativ cu dreptul comun procesual se stabileşte, potrivit textului de lege criticat, de către instanţă, cu prilejul soluţionării litigiului, în măsura în care normele Codului de procedură civilă nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum şi cu procedura reglementată prin lege. Curtea reţine că una dintre aceste incompatibilităţi este şi cea prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, analizat anterior. 26. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă sistemului contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004 acea flexibilitate necesară soluţionării, în condiţiile legii şi sub toate aspectele, a tuturor situaţiilor care intră sub incidenţa sa. Codul de procedură civilă reprezintă legea generală care complineşte posibilele carenţe de reglementare, nu doar în materia contenciosului administrativ, ci şi în multe alte domenii reglementate de legi speciale. Ca atare, posibilitatea judecătorului, în calitate de suveran al actului de justiţie, de a aprecia în ce măsură este necesară aplicarea anumitor prevederi procesual civile în cadrul litigiilor de contencios administrativ nu se constituie, aşadar, într-un motiv de neconstituţionalitate, ci reprezintă o materializare a principiilor consacrate de dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie, potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 612 din 30 septembrie 2021, precitată, paragraful 18). Soluţia şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 27. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţie, Curtea constată că autoarea excepţiei nu evidenţiază niciun fel de contrarietate între textele de lege criticate şi principiile constituţionale privind trăsăturile statului, echilibrul şi separaţia puterilor, principiul supremaţiei Constituţiei şi al legalităţii. 28. Referitor la susţinerea contrarietăţii prevederilor legale criticate cu dispoziţiile art. 148 din Constituţie, Curtea precizează că normele fundamentale menţionate nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât în motivarea excepţiei nu a fost invocat niciun act obligatoriu al Uniunii Europene. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anca Ioana Nan în Dosarul 2.089/111/CA/2019 - R al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 20 şi ale art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
C?lin Mihai BOSICA
24 Februarie 2024
.. în esen??,.., se respinge (!)= dreptul de ac?iune, pe toate
.."c?ile de atac"[=generic exprimat.., dar, în realitate..
"c?ile de stac".. fiind..C?I DE AP?RARE = ale unui
INTERES LEGITIM (!)], interes..nerezolvat =
NESOLU?IONAT= nejudecat în fond (!)= prin respingerea
nemotivat? în drept si în faot= în c?ile (anterior)
accesate, a?a cum prevede art.21 din CONSTITU?IE,
precum ?i art. 14 din Codul de Procedur? Civil? (!)
,articole care..tot în esen?? (!) = "spun" c? procesele
trebuie "solu?ionate" = adic? JUDECATE ÎN "FONDUL" ..
LOR ( adic? judecarea obiectului din "Cererea de
chemare în judecat?.."(!), nu tergiversate, sau pur ?i
simplu.."solu?ionate"...."juridic"(=adic? "solu?ionate"..prin
"respingerea" nemotivat? a ac?iunii= în drept ?i în fapt),
dar nu ?i în.."fond"= în fapt..! = ca o consecin?? a..
NEJUDEC?RII..( pur si simplu..) a obiectului din cererea
de judecat?..!
.. în esen??,.., se respinge dreptul de ac?iune, pe toate
.."c?ile de atac"(=generic exprimat.., dar, in realitate.. fiind
C?I DE AP?RARE = a unui INTERES LEGITIM (!)
C?lin Mihai BOSICA
24 Februarie 2024
.. în esen??,.., se respinge (!)= dreptul de ac?iune, pe toate
.."c?ile de atac"[=generic exprimat.., dar, în realitate..
"c?ile de stac".. fiind..C?I DE AP?RARE = ale unui
INTERES LEGITIM (!)], interes..nerezolvat =
NESOLU?IONAT = nejudecat in fond (!)= prin respingerea
nemotivat? în drept ?i în fapt= în c?ile (anterior)
accesate.., a?a cum prevede art.21 din CONSTITU?IE,
precum ?i art. 14 din Codul de Procedur? Civil? (!)
,articole care..tot în esen?? (!) = "spun" c? procesele
trebuie "solu?ionate" = adic? JUDECATE ÎN "FONDUL" ..
LOR (!), nu tergiversate, sau pur ?i simplu
"solu?ionate"...."juridic" (=adic? "solu?ionate".(?)..prin
respingerea nemotivat? a ac?iunii= în drept ?i în fapt),
dar nu ?i în.."fond"= în fapt..! = ca o consecin?? a..
NEJUDEC?RII..( pur si simplu..) a "obiectului" din
"Cererea de chemare in judecat?"..!
