Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 551 din 26 septembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 551 din 26 septembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 551 din 26 septembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 113 din 13 februarie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal, excepţie ridicată de Paul Vasile Mînzu în Dosarul nr. 341/59/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.961D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că textul criticat a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională statuând, în jurisprudenţa sa, că acesta îndeplineşte cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate. Se susţine că legiuitorul nu poate elabora liste exhaustive cuprinzând definiţii ale tuturor expresiilor utilizate în reglementarea normelor de drept penal.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 6 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 341/59/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal, excepţie ridicată de Paul Vasile Mînzu, într-o cauză având obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei de neconstituţionalitate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori, prevăzută la art. 211 alin. (1) din Codul penal.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că noţiunea de „exploatare“ din cadrul sintagmei „alte forme de exploatare“ din cuprinsul art. 182 lit. c) din Codul penal constituie o exprimare recursivă, în care termenul definit este inclus în conţinutul definiţiei date acestuia, legea penală neprevăzând modul concret în care se poate realiza acţiunea de exploatare a unei persoane, în alte forme decât cele enumerate la art. 182 din Codul penal. Pentru acest motiv se susţine că nu poate fi determinat cu exactitate conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de minori, prevăzută la art. 211 din Codul penal, care trebuie săvârşită în scopul exploatării persoanei minore. Se susţine că legiuitorul este obligat să reglementeze, în mod clar şi neechivoc, înţelesul termenilor folosiţi în cuprinsul legii penale, fiind invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 390 din 2 iulie 2014, paragraful 31. Se arată că, pentru considerentele anterior menţionate, textul criticat este lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind contrar prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie şi celor ale art. 7 din Convenţie. Se mai susţine încălcarea prin textul criticat a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, de asemenea, încălcarea prin dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal a prevederilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
    6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, în realitate, conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de minori, reglementată la art. 211 din Codul penal, este suficient de bine determinat, revenind instanţei de judecată sarcina de a stabili în concret, în raport cu toate probele administrate în cauză, dacă faptele de care este acuzat inculpatul prin actul de trimitere în judecată constituie sau nu infracţiunea de trafic de minori.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal sunt constituţionale. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi la cea a Curţii Constituţionale referitoare la principiul legalităţii incriminării şi, respectiv, la nevoia de interpretare a legii de către instanţele judecătoreşti. Se arată că prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane definesc „exploatarea unei persoane“ ca fiind o activitate dintre cele prevăzute la art. 182 din Codul penal. Se susţine că şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de minori prevăzute la art. 211 din Codul penal este suficient de bine definit, urmând ca instanţele judecătoreşti să interpreteze şi să aplice dispoziţiile legale anterior menţionate şi pe cele ale art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal în situaţiile concrete din cauzele deduse judecăţii.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal, care au următorul cuprins: „Prin exploatarea unei persoane se înţelege: [...] c) obligarea [...] la alte forme de exploatare sexuală; [...].“
    12. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii, ale art. 11 alin. (1) şi (2) cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil şi la principiul legalităţii incriminării.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate în acest sens Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, şi Decizia nr. 342 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    14. Prin Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, paragrafele 19-34, Curtea a reţinut că art. 182 din Codul penal reprezintă o normă de referire, orice modificare a conţinutului acesteia influenţând sfera de incidenţă a normelor care fac trimitere la aceasta. Dispoziţiile explicative din cuprinsul art. 182 din Codul penal urmează a fi puse în legătură cu o serie de norme de incriminare din noul cod - cum ar fi: lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 205), sclavia (art. 209), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), supunerea la muncă forţată sau obligatorie (art. 212), proxenetismul (art. 213), exploatarea cerşetoriei (art. 214), folosirea unui minor în scop de cerşetorie (art. 215), folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art. 216), violul în formă agravată [art. 218 alin. (3) lit. d)] şi agresiunea sexuală în formă agravată [art. 219 alin. (2) lit. d)] -, precum şi din alte acte normative [de exemplu: art. 154, art. 156 alin. (2) şi art. 157 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015].
    15. Referitor la prevederile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal, criticate în cauza de faţă, Curtea a constatat că expresia „alte forme de exploatare sexuală“ este identică cu cea folosită în dispoziţiile art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, care, la rândul lor, au preluat această sintagmă din instrumentele juridice internaţionale relevante în domeniul luptei împotriva traficului de fiinţe umane, mai exact din Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare şi semnată de România la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 300/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 19 iulie 2006. Astfel, potrivit prevederilor art. 4 lit. a) teza finală din convenţia mai sus menţionată, „exploatarea cuprinde cel puţin exploatarea prostituţiei celorlalţi sau alte forme de exploatare sexuală, munca ori serviciile forţate, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe“. Convenţia nu defineşte însă expresiile „exploatarea prostituţiei celorlalţi“ şi „alte forme de exploatare sexuală“, pentru a nu afecta modul în care statele părţi abordează fenomenul prostituţiei în legislaţiile lor naţionale.
    16. De asemenea, Curtea a reţinut că nici reglementarea internă - şi anume prevederile art. 2 pct. 2 lit. c) teza finală din Legea nr. 678/2001 în forma în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv dispoziţiile art. 182 lit. c) din actualul Cod penal - nu explicitează sintagma „alte forme de exploatare sexuală“.
    17. Aşa fiind, Curtea a observat că singura precizare făcută de legiuitor este cea prin raportare la „obligarea la practicarea prostituţiei“ şi, respectiv, la „obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice“, ce constituie specii ale aceluiaşi gen proxim, şi anume exploatarea sexuală.
    18. Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Totodată, Curtea a precizat, în jurisprudenţa sa, că dispoziţiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilităţii acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14).
    19. Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că nu se poate presupune, în mod rezonabil, că destinatarul normei penale criticate nu are suficiente date pentru a înţelege ce înseamnă „alte forme de exploatare sexuală“.
    20. Totodată, Curtea a constatat că sintagma „alte forme de exploatare sexuală“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 182 lit. c) din Codul penal vizează silirea, constrângerea, fizică sau psihică, a unei persoane la realizarea oricăror manifestări, acte, atitudini, gesturi sau comportamente de natură sexuală, altele decât cele privind practicarea prostituţiei şi, respectiv, manifestările pornografice săvârşite în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice, fără a interesa dacă această constrângere şi-a atins scopul - adică dacă a determinat persoana constrânsă să efectueze acele manifestări de natură sexuală - şi fără ca respectiva constrângere să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 24 şi 25 din Codul penal.
    21. Curtea a constatat că nu poate reţine critica autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal încalcă principiul legalităţii, întrucât nu precizează cu exactitate care sunt acele forme de exploatare sexuală care intră sub incidenţa legii penale. Astfel, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora şi nici celor ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 privind legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece sintagma „alte forme de exploatare sexuală“ nu este neclară, imprecisă sau imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplineşte cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii.
    22. Curtea a reţinut că, în mod evident, este imposibilă o enumerare exhaustivă, în cuprinsul dispoziţiilor art. 182 lit. c) din Codul penal, a tuturor manifestărilor, actelor, atitudinilor, gesturilor şi comportamentelor de natură sexuală pe care o persoană poate fi silită, fizic sau psihic, să le efectueze sau să le suporte. Revine astfel doctrinei şi practicii judiciare rolul de a clarifica, în mod gradual, regulile răspunderii penale în materia infracţiunilor al căror element material constă într-o acţiune care vizează exploatarea sexuală a unei persoane în alte forme decât obligarea la practicarea prostituţiei sau la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice, cu condiţia ca rezultatul interpretării să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie, în mod rezonabil, previzibil. În acest sens, Curtea a constatat că, în jurisprudenţa sa, a reţinut, în repetate rânduri, preluând cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că cerinţa previzibilităţii legii este îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 138 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017, paragraful 21, şi Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragraful 21).
    23. De asemenea, Curtea a menţionat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care anterior nu constituiau infracţiuni -, instituie şi cerinţa potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a reţinut că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91). Curtea de la Strasbourg a reţinut că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, întro măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).
    24. În fine, Curtea a reţinut că prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt aplicabile în cauză, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fiind o normă de drept penal substanţial, iar nu o reglementare de drept procesual penal, de natură a avea incidenţă în materia garanţiilor dreptului la un proces echitabil.
    25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus invocată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Paul Vasile Mînzu în Dosarul nr. 341/59/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că prevederile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 26 septembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016