Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 55 din 25 februarie 2025  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IX alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 55 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IX alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 644 din 9 iulie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Raluca-Alexandra │- │
│Buterez-Făşie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IX alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în măsura în care se interpretează în sensul că plafonarea drepturilor de pensie se aplică şi pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi, excepţie ridicată de Mihai Hură în Dosarul nr. 1.295/93/2021 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 146D/2023.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosarul cauzei note scrise prin care solicită admiterea excepţiei, precum şi înscrisuri.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că, prin Decizia nr. 293 din 28 mai 2024, Curtea a statuat asupra aceloraşi critici, reţinând că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 14 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.295/93/2021, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IX alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în măsura în care se interpretează în sensul că plafonarea drepturilor de pensie se aplică şi pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mihai Hură într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de recalculare a pensiei de serviciu.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că practica judiciară nu este unitară în ceea ce priveşte actul normativ care guvernează modalitatea de stabilire şi de acordare a pensiilor consilierilor de conturi, instanţele de judecată oscilând între Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Autorul excepţiei consideră că modul de stabilire şi acordare a pensiilor de serviciu pentru consilierii de conturi trebuie să fie identic cu cel aplicat magistraţilor şi că, prin urmare, plafonarea instituită de dispoziţiile contestate să nu îi fie aplicabilă. În acest sens, autorul excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 1.094 din 15 octombrie 2008, nr. 1.283 din 29 septembrie 2011, nr. 297 din 27 martie 2012 şi nr. 900 din 15 decembrie 2020.
    6. Având în vedere faptul că prin deciziile Curţii Constituţionale s-a statuat că un alt mod de calcul al cuantumului pensiei consilierilor de conturi faţă de cel al magistraţilor este de natură să încalce dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 140 alin. (4) din Constituţia României şi că pensiile de serviciu ale magistraţilor nu sunt plafonate, interpretarea dată art. IX alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 în sensul că pensiile consilierilor de conturi se plafonează este neconstituţională.
    7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată, întrucât textul criticat are în vedere toate pensiile stabilite în baza Legii nr. 94/1992.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, concluziile scrise şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către autorul excepţiei, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. IX alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017, în măsura în care se interpretează în sensul că plafonarea drepturilor de pensie se aplică şi pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi. Art. IX alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 are următorul cuprins: „Cuantumul net al pensiilor de serviciu stabilite în baza prevederilor [...] Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare, [...] nu poate fi mai mare decât media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu, respectiv al indemnizaţiei pentru limită de vârstă.“
    12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 140 alin. (4) privind statutul consilierilor de conturi.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 293 din 28 mai 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 28 octombrie 2024, paragraful 26, Curtea a statuat că dispoziţiile art. IX alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 sunt constituţionale, reţinând că prevederile criticate reprezintă o măsură de plafonare a cuantumului net al tuturor pensiilor de serviciu, cu excepţia celor ale magistraţilor. Raţiunea acestei plafonări este indicată de legiuitor în cuprinsul ordonanţei de urgenţă şi vizează necesitatea asigurării şi respectării principiului echităţii pentru pensionari, neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă ar conduce la agravarea discrepanţelor existente între diferite categorii de pensionari, determinate de cuantumul pensiilor de serviciu care este vădit mai mare faţă de pensia medie din sistemul public de pensii, sistem care are la bază, printre altele, principiul contributivităţii, al solidarităţii şi egalităţii de tratament între asiguraţii sistemului. Această plafonare constă în interdicţia ca nivelul net al pensiilor de serviciu să fie mai mare decât media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu. Altfel spus, prin această plafonare a fost exclusă posibilitatea ca beneficiarul pensiei de serviciu să aibă o pensie într-un cuantum care să depăşească cuantumul net al veniturilor sale nete pe durata activităţii.
    14. Referitor la critica autorului excepţiei în sensul că legiuitorul nu a dispus plafonarea pensiilor magistraţilor prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, Curtea arată că acesta a luat o astfel de măsură prin adoptarea art. I pct. 1-3 ale Legii nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 20 octombrie 2023. Prin această reglementare, legiuitorul a modificat art. 211 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, care prevede modalitatea de stabilire a cuantumului net al pensiilor de serviciu ale magistraţilor. Astfel, ca urmare a modificării legislative intervenite, cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
    15. Aşadar, în esenţă, modul de stabilire a pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi sunt de lege lata reglementate în mod similar cu cele ale magistraţilor, soluţiile legislative promovate valorificând un sistem de referinţă comparabil şi coerent atât din perspectiva mijloacelor folosite, cât şi din perspectiva finalităţii urmărite. În aceste condiţii, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 140 alin. (4) din Constituţie.
    16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii, atât soluţia cât şi considerentele cuprinse în Decizia nr. 293 din 28 mai 2024 îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Hură în Dosarul nr. 1.295/93/2021 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. IX alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Raluca-Alexandra Buterez-Făşie


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016