Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 547 din 29 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, a Legii-cadru nr. 153/2017, în ansamblul său, a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 547 din 29 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, a Legii-cadru nr. 153/2017, în ansamblul său, a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 485 din 26 mai 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian      │-                 │
│Văduva             │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor capitolului II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Nicoleta Ardelean şi Gabriela Carmen Vasilache în Dosarul nr. 9.032/2/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.061D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.064D/2021 şi nr. 3.556D/2021, având obiect similar al excepţiilor de neconstituţionalitate, excepţii ridicate de Nicoleta Ardelean, Gabriela Carmen Vasilache şi Daniel Cătălin Buzea în Dosarul nr. 3.863/2/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Dan Alexandru Schipor în Dosarul nr. 4.111/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.064D/2021 şi nr. 3.556D/2021 la Dosarul nr. 2.061D/2021. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.064D/2021 şi nr. 3.556D/2021 la Dosarul nr. 2.061D/2021, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere criticile similare soluţionate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 214 din 9 aprilie 2024.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 18 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.032/2/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor capitolului II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Nicoleta Ardelean şi Gabriela Carmen Vasilache într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anularea unui act administrativ.
    8. Prin Încheierea din 18 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.863/2/2018/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 22 alin. (1) din capitolul VIII al anexei nr. 5 la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de Nicoleta Ardelean, Gabriela Carmen Vasilache şi Daniel Cătălin Buzea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anularea unui act administrativ.
    9. Prin Sentinţa civilă nr. 1.358 din 5 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.111/2/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Dan Alexandru Schipor într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind drepturi salariale.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, nu a reglementat categoria specialiştilor IT, iar Camera Deputaţilor a reglementat această categorie, asimilând-o grefierilor. Rezultă o deosebire majoră de conţinut juridic între cele două forme ale legii. Prin reducerea drastică a salariilor personalului IT se încalcă expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017, potrivit căreia prin adoptarea acestui act normativ se urmăreşte majorarea salariilor tuturor angajaţilor din sectorul bugetar. Din cauza acestei diferenţe majore de conţinut, legea adoptată de Camera Deputaţilor ar fi trebuit să se întoarcă, pentru a fi dezbătută şi aprobată, la Senat.
    11. Se arată că, în avizul său consultativ referitor la Legea-cadru nr. 153/2017, Consiliul Legislativ a semnalat că aceasta este contrară art. 16 din Constituţie şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, având în vedere scăderea salariilor specialiştilor IT, întrucât salariul face parte din dreptul la muncă, drept complex şi de natură fundamentală. Însăşi Legea-cadru nr. 153/2017 a statuat, cu titlu de principiu, că salariile în plată la intrarea sa în vigoare nu trebuie să scadă. Autorii excepţiei îşi susţin motivarea prin raportare la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia bicameralismului, respectiv deciziile nr. 62 din 13 februarie 2018, nr. 393 din 5 iunie 2019 sau nr. 412 din 20 iunie 2019.
    12. În continuare, aceştia consideră că se încalcă şi art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, întrucât modificările din Camera decizională, neavute în vedere de prima Cameră sesizată, nu au indicat sursa de finanţare a noii cheltuieli bugetare rezultate din acordarea de drepturi salariale pentru o întreagă nouă categorie de personal. În acest fel, apar noi cheltuieli financiare care majorează cheltuielile bugetului de stat. Autorii menţionează totodată că nu s-a respectat obligaţia, impusă în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ca preşedintele Comisiei permanente sesizate pentru a redacta raportul asupra propunerii legislative să solicite atât Guvernului, cât şi iniţiatorilor acesteia fişa privind impactul bugetar al modificărilor legislative.
    13. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată că dispoziţiile criticate încalcă art. 53 din Constituţie, deoarece legiuitorul nu a oferit nicio justificare scăderii cu 50% a salariilor în plată specialiştilor IT din cadrul instanţelor, al căror nivel a fost egalizat cu cel al grefierilor. Cuantumul salariilor specialiştilor IT din cadrul instanţelor a fost consacrat prin Legea nr. 97/2008, regimul acestuia nefiind vreodată afectat până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Ca atare, legiuitorul a nesocotit un drept dobândit care nu ar fi trebuit să fie negat sau înlăturat.
    14. Autorii fac trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, prin care s-a statuat că dreptul la salariu este o componentă a dreptului la muncă, şi, respectiv, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, prin care au fost clarificate condiţiile impuse de art. 53 din Constituţie, şi apreciază că scăderea salariilor în plată ale specialiştilor IT din cadrul instanţelor a fost realizată cu nesocotirea acestor statuări.
    15. Normele criticate, fiind adoptate cu caracter nedeterminat şi fără existenţa unei împrejurări excepţionale, aduc atingere şi principiului stabilităţii şi securităţii juridice, precum şi previzibilităţii normelor legale. Diminuarea salarială criticată de către autorii prezentei excepţii reprezintă, în opinia lor, o discriminare şi faţă de ceilalţi specialişti din cadrul sistemului judiciar, de exemplu, personalul cu aceeaşi specializare informatică din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sau al Ministerului Justiţiei.
    16. Prin afectarea dreptului la salariu este afectat şi dreptul de proprietate privată în substanţa sa, având în vedere cât de drastică este reducerea salariului. Autorii excepţiei arată că salariile în plată ale specialiştilor IT din cadrul instanţelor judecătoreşti trebuie menţinute în acelaşi cuantum, fără ca, în acest fel, să fie afectată competenţa legiuitorului de a stabili sistemul de salarizare.
    17. Autorii susţin că se încalcă principiile egalităţii, ierarhizării, transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale şi al importanţei sociale a muncii, prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, se arată că prin măsurile criticate s-a încălcat şi principiul drepturilor câştigate.
    18. De asemenea, se arată că prevederile art. 24, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt contrare standardelor constituţionale de calitate a legii, aşa cum au fost elaborate de către Curtea Constituţională. Lipsa de coerenţă a acestor norme este evidenţiată prin interpretarea diferită pe care au primit-o din partea autorităţilor învestite cu aplicarea lor. Art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este şi discriminatoriu, deoarece nu oferă o justificare reală privind reglementarea unei diferenţieri legate de un factor subiectiv şi independent de activitatea personală a fiecărui angajat. Modalitatea de reglementare a acordării sporurilor pentru sistemul judiciar, prin raportare la suma salariilor de bază specifică fiecărui ordonator de credite, conduce, inevitabil, la acordarea unor sume diferite, reprezentând drepturi salariale, unor persoane aflate în situaţii profesionale identice, care prestează acelaşi tip de activitate, în funcţie de acest criteriu aleatoriu şi subiectiv, care nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă.
    19. Prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt contrare standardelor constituţionale de calitate a legii, prevăzute de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Astfel, Legea-cadru nr. 153/2017 şi-a propus eliminarea disfuncţionalităţilor existente în sistemul public de salarizare, creşterea salariilor de bază mici cu un procent mai mare decât celelalte salarii de bază, stabilirea aceluiaşi nivel de salarizare pentru funcţiile comune existente în cadrul familiilor ocupaţionale, stabilirea salariilor de bază ca valori nominale pentru anul 2022 şi aplicarea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII la lege, începând cu anul 2023, aplicarea etapizată presupunând acordarea de majorări salariale în anii 2018-2022. În mod efectiv însă, prima etapă de majorare salarială, aplicabilă de la 1 ianuarie 2018, nu a fost realizată, întrucât a fost afectată de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, concomitent cu creşterea cuantumului acestora, cu efecte asupra drepturilor salariale.
    20. De asemenea, dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 sunt discriminatorii şi încalcă dreptul la muncă.
    21. Autorii mai arată că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 sunt discriminatorii. Astfel, aceştia menţionează nota de fundamentare a acestui act normativ - „persoanele care desfăşoară acelaşi tip de activitate, dar sunt angajate în instituţii publice nu beneficiază de această scutire şi, pe cale de consecinţă, prevederile din proiectul de ordonanţă de urgenţă nu le sunt aplicabile, salariile acestora fiind majorate, de la 1 ianuarie 2018, ca urmare a transferului sarcinii fiscale a contribuţiilor sociale de la angajator la angajat“. Cu toate acestea, arată autorii, un astfel de mecanism creează o soluţie discriminatorie, în condiţiile în care pentru specialiştii IT care îşi desfăşoară activitatea în sistemul judiciar nu s-a dat eficienţă majorării, întrucât efectele transferului de contribuţii au fost de reducere a salariilor şi aşa diminuate prin încadrarea într-o altă grilă de salarizare.
    22. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.061D/2021, consideră că excepţia este neîntemeiată.
    23. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 3.556D/2021, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei.
    24. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.
    25. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    26. Guvernul, în punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 3.556D/2021, arată că excepţia este neîntemeiată.
    27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din examinarea conţinutului motivărilor din cele 3 dosare, îl constituie dispoziţiile art. 24, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, ale capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, a Legii-cadru nr. 153/2017, în ansamblul său, dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 8 februarie 2018. Prevederile din Legea-cadru nr. 153/2017 criticate în mod punctual au următorul conţinut:
    - Art. 24: „Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII.“;
    – Art. 25 alin. (1): „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.“

    30. Dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprind reguli privind aplicarea etapizată a acestui act normativ.
    31. Prevederile capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se referă la salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor. Dispoziţiile criticate din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul conţinut:
    - Art. 17 alin. (2):
    "Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II şi III.;"

    – Art. 22:
    "(1) Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4.
(2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.
(3) Salariul de bază se stabileşte potrivit prezentei anexe, cap. I lit. A nr. crt. 6 pentru agenţii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi cap. I lit. B nr. crt. 4 pentru ofiţerii de poliţie judiciară. Şefii de birou din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, iar şefii de serviciu de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de drepturile prevăzute în prezenta anexă. Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de prevederile art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Indemnizaţiile de încadrare sau salariile de bază, precum şi alte drepturi salariale ale personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se stabilesc de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit legii."

    32. Dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 au următoarea redactare: „Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.“
    33. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 reglementează măsuri fiscal-bugetare aplicabile, potrivit art. I din acest act normativ, persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă sau a actelor de detaşare, aflate în derulare la data de 31 decembrie 2017, şi care se încadrează în categoriile de persoane scutite de la plata impozitului pe venit potrivit art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, al căror salariu brut lunar este majorat cu cel puţin 20% faţă de nivelul celui din luna decembrie 2017, în perioada de aplicare a articolului I, precum şi persoanelor fizice prevăzute la art. 168 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 227/2015.
    34. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile Statului Român, ale art. 41 privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului şi ale art. 138 alin. (5) privind bugetul public naţional.
    35. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat cu privire la criticile referitoare la încălcarea principiului bicameralismului prin Decizia nr. 290 din 28 mai 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 28 august 2024. Curtea a reţinut că, urmând procedura parlamentară, propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 23 mai 2017, şi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 7 iunie 2017. Deşi există unele diferenţe între formele analizate de Senat şi, respectiv, de Camera Deputaţilor, nu se poate afirma că ar exista deosebiri majore de conţinut juridic între acestea sau o configuraţie semnificativ diferită între forma adoptată de Senat şi cea adoptată de Camera Deputaţilor. În plus, obiectul de reglementare al propunerii legislative supuse dezbaterii în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, este acelaşi cu cel al legii adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, respectiv salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În concluzie, ţinând cont că forma adoptată de Camera Deputaţilor nu modifică substanţial obiectul de reglementare, scopul urmărit de legiuitor sau configuraţia propunerii legislative, Curtea a constatat că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 61 şi 75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, astfel cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudenţa sa.
    36. Cu referire la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 111 alin. (1) şi ale art. 138 alin. (5), în decizia precitată Curtea a reţinut că Senatul a solicitat punctul de vedere al Guvernului cu privire la propunerea legislativă, iar acesta din urmă a transmis punctul său de vedere, prin care a precizat că susţine adoptarea propunerii legislative, sub rezerva însuşirii propunerilor şi a observaţiilor menţionate la punctul II. De asemenea, în punctul de vedere transmis, la punctul II - „Propuneri şi observaţii“, secţiunea A - „Consideraţii privind impactul bugetar“, Guvernul a analizat şi impactul bugetar al propunerii legislative, identificând necesarul de finanţare.
    37. Cu referire la criticile raportate la prevederile art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea a observat că prin Legea-cadru nr. 153/2017 s-a reglementat un sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. Având în vedere acest aspect, a conchis Curtea, este evident că sursa de finanţare în cazul salarizării specialiştilor IT este tot bugetul general consolidat al statului.
    38. În sfârşit, în ceea ce priveşte caracterul insuficient al sursei de finanţare, criticat de autorii excepţiei din perspectiva faptului că în forma adoptată de prima Cameră sesizată nu era prevăzută salarizarea specialiştilor IT, în decizia precitată Curtea a reţinut că aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern.
    39. Cu referire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, mai precis cele raportate la art. 16 din Constituţie, prin Decizia nr. 290 din 28 mai 2024, precitată, Curtea a avut de soluţionat critici similare. Astfel, în paragraful 22 din aceasta, Curtea a statuat că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. În plus, opţiunea legiuitorului în materia salarizării specialiştilor IT este justificată având în vedere şi prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, potrivit cărora „Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT“. Acceptarea criticilor de neconstituţionalitate formulate ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferenţe faţă de sistemul de salarizare anterior, iar neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate.
    40. Aceste precizări sunt deopotrivă aplicabile şi cu privire la pretinsa discriminare a categoriei specialiştilor IT din care fac parte şi autorii prezentei excepţii faţă de alţi specialişti IT din sistemul judiciar.
    41. Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată generată de scăderea semnificativă a salariului, Curtea a observat că, în esenţă, autorii excepţiei apreciază că simpla încălcare a dreptului la salariu care, în opinia lor, intră sub protecţia art. 41 din Constituţie conduce automat şi la încălcarea dreptului de proprietate garantat prin art. 44 din Constituţie. Or, reţine Curtea, o astfel de susţinere ignoră faptul esenţial că, deşi nu pot fi negate anumite legături între drepturile fundamentale, puterea constituantă a garantat în mod distinct dreptul de proprietate privată nu doar faţă de dreptul la muncă, ci şi faţă de orice alt drept fundamental. Dreptul de proprietate are o configuraţie proprie, complexă, iar simpla susţinere a autorilor că prin încălcarea dreptului la salariu se încalcă şi dreptul de proprietate privată nu este suficientă.
    42. Cu referire la invocarea art. 53 din Constituţie în prezenta cauză, trebuie reamintit că, prin Decizia nr. 223 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 30 august 2022, paragraful 34, în care au fost criticate şi art. 17 alin. (2) şi art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 contestate în cauza de faţă, Curtea a reţinut că acestea nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, în scopul eliminării disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare.
    43. Mai departe, Curtea observă că prevederile art. 24, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt criticate pentru aceleaşi motive pentru care au fost criticate şi în cauza soluţionată prin Decizia nr. 662 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 19 ianuarie 2021, paragrafele 25-34. Prin această decizie, Curtea a reamintit că sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Instituirea şi diminuarea sporurilor, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situaţie identică.
    44. În acest context, referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că, în accepţiunea Legii-cadru nr. 153/2017, mai precis a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. i) din acest act normativ, sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal. Dispoziţiile art. 25 alin. (1)din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie regula potrivit căreia suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. Soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale nu este de noutate, aceasta fiind consacrată anterior prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia: „Suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz.“ Aceste prevederi legale au fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a statuat că „dispoziţiile art. 22 din lege prevăd două reguli (...) clare care vizează transparenţa şi echitatea sistemului public de salarizare“. De asemenea, o soluţie legislativă similară a fost consacrată şi prin dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabileau că „Suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz“. În acelaşi timp, prevederile art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc că limita maximă a sporurilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în această lege şi în anexele nr. I-VIII.
    45. În raport cu cele enunţate, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate nu recunosc necondiţionat dreptul la acordarea sporurilor la nivelul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, nivelul acestora urmând să fie determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în lege şi în anexele sale şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1)din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, în accepţiunea legii-cadru, sporurile nu sunt stabilite prin raportare la un procent fix, ceea ce rezultă din utilizarea sintagmei spor de până la...% (a se vedea, spre exemplu, art. 4 sau 5 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017). Astfel, regula limitării sumei sporurilor şi a stabilirii sporurilor sub forma unei limite maxime, în care fiecare dintre acestea trebuie să se încadreze, şi nu ca un procent fix, prestabilit din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice.
    46. Referitor la utilizarea noţiunii de „cuantum“ al sporurilor în cuprinsul dispoziţiilor art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a observat că aceasta are un caracter tehnic, menit să asigure aplicarea etapizată a legii. Astfel, analizând prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 în ansamblul actului normativ din care fac parte, Curtea a statuat că Legea-cadru nr. 153/2017 are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii. De la această dată, drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    47. În privinţa modului de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, Curtea a constatat că art. 12 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 dispune că acestea se stabilesc potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 şi anexelor nr. I-IX la aceasta, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite. Începând cu anul 2023, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din lege, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se vor stabili pentru toate funcţiile cuprinse în anexele nr. I-VIII la lege prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare.
    48. Mai departe, Curtea a amintit că, în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38“. Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii.
    49. În consecinţă, Curtea a constatat că, analizate în ansamblul actului normativ din care fac parte, prevederile de lege criticate oferă destinatarilor repere suficiente şi clare pentru înţelegerea conţinutului lor normativ, fiind astfel în concordanţă cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    50. În cauza de faţă, încălcarea dreptului la muncă şi a principiilor nediscriminării şi al egalităţii sunt invocate în mod identic cu invocarea acestora de către autorii excepţiei soluţionate prin Decizia nr. 662 din 29 septembrie 2020. Astfel, în paragrafele 37-39 ale acesteia, Curtea a reţinut că, în respectiva cauză, critica formulată în raport cu art. 16 din Constituţie se axează pe unele probleme rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale criticate, prin evidenţierea unor situaţii particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul şi categoriile de angajaţi în cadrul unei instituţii/autorităţi publice, care, în opinia autorilor excepţiei, pot genera diferenţe în privinţa cuantumului sporurilor acordate aceleiaşi categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în instituţii diferite. Curtea a observat că, la stabilirea nivelului veniturilor salariale, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite“ şi „Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu“. Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea în concret a sporurilor şi a venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.
    51. Curtea a reţinut că prevederile legale criticate vizează deopotrivă toate categoriile de personal plătit din fonduri publice şi se circumscriu scopului general urmărit de legiuitor de a regla în timp disfuncţionalităţile existente în sistemul public de salarizare, fără a încălca dispoziţiile art. 16 din Constituţie.
    52. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, Curtea Constituţională a reiterat jurisprudenţa sa, în sensul că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Legea fundamentală prevede la art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele şi altele. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei. De asemenea, Curtea Europeană a statuat că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de fonduri ca pretext pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 26).
    53. Criticile aduse art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 sunt şi ele identice cu cele formulate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 662 din 29 septembrie 2020, paragrafele 42 şi 43. Astfel, Curtea a statuat că aceste dispoziţii legale stabilesc reguli de ordin tehnic în materie fiscală privind sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, realizând o corelare cu dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în contextul transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017. Astfel, legiuitorul a redimensionat politica sa fiscală, aspect care se înscrie în marja sa de apreciere, potrivit art. 139 din Constituţie, în scopul îmbunătăţirii colectării contribuţiilor la bugetul de asigurări sociale şi, implicit, al protejării drepturilor fundamentale ale salariaţilor. În consecinţă, Curtea a constatat că, analizate în cadrul ansamblului normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în corelare cu dispoziţiile legale referitoare la anumite obligaţii fiscale, instituite în sarcina contribuabililor, prevederile de lege criticate nu cuprind vicii care să le afecteze claritatea, precizia sau predictibilitatea. În consecinţă, critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie este neîntemeiată.
    54. În sfârşit, cu referire la pretinsa neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018, Curtea constată că şi în cauza soluţionată prin Decizia nr. 662 din 29 septembrie 2020 excepţia a fost ridicată de autori care figurează în aceeaşi categorie de personal salarial bugetar în care se află şi autorii prezentei excepţii. Curtea, în paragrafele 47-49 ale acestei decizii, a reţinut lipsa legăturii cu cauza a prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă. Astfel, Curtea a reţinut că normele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 vizează anumite categorii de personal, stabilind prin art. I alin. (1) că „Prevederile prezentului articol se aplică persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă sau a actelor de detaşare, aflate în derulare la data de 31 decembrie 2017, şi care se încadrează în categoriile de persoane scutite de la plata impozitului pe venit potrivit art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, al căror salariu brut lunar este majorat cu cel puţin 20% faţă de nivelul celui din luna decembrie 2017, în perioada de aplicare a prezentului articol, precum şi persoanelor fizice prevăzute la art. 168 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare“. De asemenea, art. I alin. (4) lit. a) din acelaşi act normativ stabileşte că „Prevederile prezentului articol nu se aplică: a) personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;“. Or, a arătat Curtea, astfel cum rezultă din considerentele actului de sesizare a Curţii Constituţionale şi din notele scrise ale autorilor excepţiei, aceştia fac parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017. În aceste condiţii, Curtea a constatat că prevederile legale invocate nu aveau legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia, în sensul că nu sunt aplicabile în cauză.
    55. Ca urmare a acestei constatări, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 nu îndeplinesc condiţia de admisibilitate referitoare la „legătura cu soluţionarea cauzei“, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.
    56. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa mai sus invocată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor citate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    57. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Nicoleta Ardelean, Gabriela Carmen Vasilache şi Daniel Cătălin Buzea în Dosarul nr. 3.863/2/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicoleta Ardelean şi Gabriela Carmen Vasilache în Dosarul nr. 9.032/2/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Nicoleta Ardelean, Gabriela Carmen Vasilache şi Daniel Cătălin Buzea în Dosarul nr. 3.863/2/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Dan Alexandru Schipor în Dosarul nr. 4.111/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 24, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, Legea-cadru nr. 153/2017, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Cosmin-Marian Văduva

    -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 547 din 29 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"