Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 546 din 13 iulie 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 din Codul penal (sintagma Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 546 din 13 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 din Codul penal (sintagma "lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public") şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal (sintagma "interese legitime ale unei persoane juridice")

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 876 din 7 noiembrie 2017

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 din Codul penal (sintagma "lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public") şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal (sintagma "interese legitime ale unei persoane juridice"), excepţie ridicată de Iulian Sebastian Popa în Dosarul nr. 3.686/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.544D/2016.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, prin Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, Curtea s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 291 din Codul penal, constatând că acestea sunt constituţionale, sintagma "lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public" respectând standardele de claritate şi previzibilitate. Totodată, arată că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, constatând că sintagma „interese legitime ale unei persoane juridice“ este constituţională.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 25 octombrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 3.686/99/2015, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 din Codul penal (sintagma „lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public“) şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal (sintagma „interese legitime ale unei persoane juridice“), excepţie ridicată de Iulian Sebastian Popa, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că sintagma „lasă să se înţeleagă că are influenţă asupra unui funcţionar public“ cuprinsă în art. 291 din Codul penal este ambiguă şi lasă loc de interpretare. În continuare, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale, fiind lipsite de claritate şi previzibilitate, prin modul de redactare a acestor norme ajungându-se la o incertitudine cu privire la existenţa sau nu a infracţiunii de abuz în serviciu în funcţie de modalitatea de interpretare a acestei norme de către procuror sau judecător. Totodată, consideră că sintagma „interese legitime ale unei persoane juridice“ cuprinsă în dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, este, de asemenea, lipsită de claritate. Arată că definiţia intereselor legitime formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie este în totală contradicţie cu definiţia intereselor legitime prevăzută de dreptul administrativ, fapt ce determină lipsa de claritate şi previzibilitate a acestei sintagme. În final, susţine că exprimarea vagă, lipsită de claritate a dispoziţiei de lege criticate, în special a sintagmei „interese legitime ale unei persoane juridice“ ridică probleme de neconstituţionalitate pe care doar Curtea Constituţională le poate lămuri.
    6. Tribunalul Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, prin Decizia nr. 489/2016, Curtea Constituţională a analizat conţinutul art. 291 din Codul penal, ajungând la concluzia că legiuitorul a folosit în cuprinsul acestui text „expresii consacrate, ţinând cont de jurisprudenţa şi doctrina dezvoltate până la data intrării în vigoare a noului Cod penal şi luând în considerare faptul că, în mod firesc, jurisprudenţa care vine în continuarea celei existente va avea drept reper cele statuate anterior“. Astfel, Curtea a constatat că „dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, astfel că nu încalcă cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate ale legii impuse de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 alin. (5) din Constituţie şi nu conduc la o aplicare extensivă, prin analogie, a legii penale“. În ce priveşte art. 297 alin. (1) din Codul penal, instanţa de judecată apreciază că sintagma „interese legitime ale persoanei juridice“ este clară şi previzibilă, iar lipsa unei distincţii între interesele private şi cele publice ale unei astfel de persoane juridice nu se impune.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciază că previzibilitatea şi predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea aspectelor în funcţie de care este obligat să îşi modeleze conduita. Guvernul susţine că sintagma „alte foloase“, precum şi formulările „are influenţă“ sau „lasă să se creadă că are influenţă“, conţinute de art. 291 din Codul penal, nu sunt de natură a afecta previzibilitatea normei penale, orice destinatar al acesteia fiind de aşteptat a cunoaşte înţelesul sintagmelor şi a-şi putea adapta conduita exigenţelor legii. Textul de lege are în vedere, aşa cum reiese cu claritate din formularea sa, fapta unei persoane de a pretinde, a primi ori a accepta promisiunea de bani sau alte foloase, pentru a exercita o influenţă reală ori imaginară, dar ieşită din sfera legală, în vederea influenţării îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale unui funcţionar public. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, Guvernul apreciază că acestea sunt formulate clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, textul de lege reglementând cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale.
    9. Avocatul Poporului arată că, anterior, a transmis punctul său de vedere, acesta fiind reţinut în deciziile nr. 489/2016 şi nr. 405/2016, în sensul că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Din analizarea art. 291 din Codul penal, a rezultat că acesta este suficient de previzibil, precis şi clar, deoarece se înţelege, cu uşurinţă, că sancţiunea penală se aplică doar în condiţiile în care fapta se realizează, din punctul de vedere al elementului material, printr-o acţiune a făptuitorului - persoana care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public - şi care pretinde, primeşte ori acceptă promisiuni de bani sau alte foloase (direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul) şi care promite că îl va determina pe respectivul funcţionar să îndeplinească/să nu îndeplinească, să urgenteze/să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Ca urmare, determinarea subiectului infracţiunii nu necesită alte intervenţii din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerinţele calitative ale legii.
    10. În ce priveşte art. 297 alin. (1) din Codul penal, Avocatul Poporului arată că, prin Decizia nr. 405/2016 s-a admis parţial neconstituţionalitatea acestui text, nefiind identificate alte încălcări ale Constituţiei. Formularea „interese legitime ale persoanei juridice“ este clară şi previzibilă, iar lipsa unei distincţii între interesele private sau publice ale unei astfel de persoane juridice nu se impune.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 291 din Codul penal (sintagma „lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public“) şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal (sintagma „interese legitime ale unei persoane juridice“), cu următorul conţinut:
    - Art. 291 din Codul penal:
    "(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.;"

    – Art. 297 alin. (1) din Codul penal: "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."

    14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a analizat critici identice celor formulate în prezenta cauză cu referire la dispoziţiile art. 291 din Codul penal, sintagma „lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public“, pronunţând Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016 şi Decizia nr. 134 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 31 mai 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Curtea a observat că, în mod constant, doctrina a reţinut că, prin expresia „are influenţă“, se înţelege că acea persoană se bucură în mod real de încrederea funcţionarului sau a altui salariat ori că bunele relaţii personale cu acesta corespund realităţii, aşadar acea persoană este în asemenea relaţii cu funcţionarul încât să îl poată determina la o anumită conduită, atitudine, acţiune. Prin expresia „lasă să se creadă că are influenţă“ asupra unui funcţionar sau a altui salariat, literatura de specialitate înţelege că o persoană se laudă că are trecere pe lângă un funcţionar sau alt salariat (afirmând, de pildă, că datorită încrederii de care se bucură sau datorită rudeniei sau relaţiilor personale pe care le are cu acel funcţionar sau salariat poate determina o anumită atitudine a acestuia ori poate obţine o anumită rezolvare) ori se prevalează, pretinde, afirmă, contrar realităţii, că este în relaţii bune cu funcţionarul ori alt salariat, că se bucură de aprecierea şi încrederea acestuia de asemenea natură încât poate rezolva problema de care este interesat cumpărătorul de influenţă. Se consideră că cerinţa este îndeplinită şi atunci când o persoană, fără a se lăuda că are trecere asupra unui funcţionar, nu dezminte afirmaţiile altora cu privire la existenţa acesteia. De asemenea, Curtea a observat că, potrivit practicii judiciare, nu are relevanţă dacă făptuitorul a precizat ori nu numele funcţionarului public asupra căruia are influenţă, suficient fiind să îl fi determinat numai prin calitatea acestuia. Curtea a observat, totodată, că, potrivit unei jurisprudenţe constante, pentru reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă nu este necesar ca inculpatul să indice în mod nominal funcţionarul public pe lângă care pretinde că ar avea trecere, dacă din conţinutul celor afirmate de el se desprinde competenţa acestui funcţionar de a dispune în legătură cu actul referitor la care se trafică influenţa, deoarece ceea ce este important este ca influenţa presupusă a inculpatului să fi constituit pentru persoana interesată motivul tranzacţiei. Cu alte cuvinte, pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, printre care şi aceea ca influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul, să privească un funcţionar sau alt salariat care are atribuţii în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase. Nu are relevanţă dacă făptuitorul, atribuind un nume acelui funcţionar sau salariat, numele atribuit este real sau fictiv. Prin urmare, esenţial este ca influenţa făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.
    17. Curtea a constatat că, în condiţiile în care cele două noţiuni utilizate în cuprinsul art. 291 din Codul penal - „persoană care are influenţă“/„persoană care lasă să se creadă că are influenţă“ - se regăseau şi în norma penală anterioară (respectiv art. 257 din Codul penal din 1969), dat fiind conţinutul normativ identic al acestora, dezvoltările teoretice şi jurisprudenţa în materia infracţiunii de trafic de influenţă, cu referire la noţiunile precitate, îşi păstrează valabilitatea şi sub noul Cod penal.
    18. Faptul că în noul Cod penal legiuitorul utilizează noţiuni identice în incriminarea faptei de trafic de influenţă - „persoană care are influenţă“, respectiv „persoană care lasă să se creadă că are influenţă“ - care, în acest mod, au devenit expresii consacrate, ţinând cont de jurisprudenţa şi doctrina dezvoltate până la data intrării în vigoare a noului Cod penal şi luând în considerare faptul că, în mod firesc, jurisprudenţa care vine în continuarea celei existente va avea drept reper cele statuate anterior, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, astfel că nu încalcă cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii impuse de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 alin. (5) din Constituţie şi nu conduc la o aplicare extensivă, prin analogie, a legii penale.
    19. De altfel, Curtea a reţinut un argument în plus care susţine concluzia anterioară, respectiv faptul că, în actuala reglementare a infracţiunii de trafic de influenţă, legiuitorul a adăugat o nouă condiţie de tipicitate (nouă cerinţă esenţială), necesară pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii, respectiv aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public sau pe o altă persoană dintre cele menţionate de lege să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Curtea a constatat că formularea normei penale criticate - „pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta ... “ - este redactată clar, pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, deci pentru existenţa infracţiunii, fiind necesară îndeplinirea cerinţei existenţei influenţei reale sau imaginare (conjuncţia „sau“, cu funcţie disjunctivă, având înţelesul curent din limba română - ori/fie, în concret legând noţiuni care se exclud ca alternative), împreună cu/alături de cerinţa ca făptuitorul să promită că îl va determina pe funcţionarul public sau pe o altă persoană dintre cele menţionate de lege să adopte conduita dorită de cumpărătorul de influenţă (conjuncţia copulativă „şi“ având funcţia de a lega două cerinţe esenţiale, de a indica o completare, un adaos, o precizare nouă în incriminarea faptei de trafic de influenţă). Or, Curtea a constatat că realizarea acestei din urmă condiţii (de a promite influenţa asupra funcţionarului) presupune asumarea din partea făptuitorului a obligaţiei, a angajamentului de a-l determina pe funcţionar să adopte conduita ce formează obiectul traficării de influenţă.
    20. Neintervenind elemente noi care să determine modificarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptată în aceste decizii, precum şi considerentele acestora sunt valabile şi în cauza de faţă.
    21. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, Curtea observă că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 84 şi 85, a reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispoziţiile art. 297 din Codul penal, şi anume cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Astfel, referitor la expresia „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“, criticată de autorii excepţiei ca fiind lipsită de claritate, Curtea a observat că sintagma „interes legitim“ nu este definită în Codul penal. Curtea a reţinut, însă, că, în doctrină, sa arătat că prin expresia „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“ se înţelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială, adusă intereselor legale ale unor asemenea persoane. Vătămarea drepturilor ori a intereselor legale ale unei persoane presupune ştirbirea efectivă a drepturilor şi intereselor legitime, în orice fel: neacordarea acestora, împiedicarea valorificării lor etc., de către funcţionarul care are atribuţii de serviciu în ceea ce priveşte realizarea drepturilor şi intereselor respective. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, „interes“ reprezintă acţiunea pentru satisfacerea anumitor nevoi, acţiunea de a acoperi unele trebuinţe, folos, profit. Interesul este legal dacă acesta este ocrotit sau garantat printr-o dispoziţie normativă. De asemenea, paguba cauzată persoanei fizice sau juridice trebuie să fie certă, efectivă, bine determinată, întrucât şi în raport cu acest criteriu se apreciază dacă fapta prezintă sau nu un anumit grad de pericol social.
    22. Astfel, Curtea a apreciat că „vătămarea drepturilor sau intereselor legitime“ presupune afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în dorinţa/preocuparea acesteia de a-şi satisface un drept/interes ocrotit de lege. S-a reţinut că vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituţie şi de legile în vigoare. Aşadar, gama intereselor (dorinţa de a satisface anumite nevoi, de preocuparea de a obţine un avantaj etc.) la care face referire textul legal este foarte largă, ea incluzând toate posibilităţile de manifestare ale persoanei potrivit cu interesele generale ale societăţii pe care legea i le recunoaşte şi garantează. Este, totuşi, necesar ca fapta să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracţiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară.
    23. Neintervenind elemente noi care să determine modificarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptată în această decizie, precum şi considerentele acesteia sunt valabile şi în cauza de faţă.
    24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iulian Sebastian Popa în Dosarul nr. 3.686/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 291 din Codul penal (sintagma „lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public“) şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal (sintagma „interese legitime ale unei persoane juridice“) sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice