Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 542 din 26 septembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 542 din 26 septembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 114 din 14 februarie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Marian Alexandru Roşca în Dosarul nr. 142/100/2017/a1 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.164 D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Se susţine că autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea prevederilor art. 91^2 din Codul de procedură penală din 1968 din compararea acestora cu dispoziţiile art. 142 din Codul de procedură penală în vigoare, în privinţa acestora din urmă Curtea Constituţională pronunţând Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, prin care a constatat neconstituţionalitatea sintagmei „alte organe specializate ale statului“. Se arată că, pe de o parte, neconstituţionalitatea unui text de lege nu poate fi dedusă din compararea sa cu o altă dispoziţie legală, iar, pe de altă parte, că instanţa de contencios constituţional a arătat că premisele avute în vedere de cele două norme procesual penale sunt diferite şi că, potrivit ambelor coduri anterior menţionate, suportul tehnic nu este asigurat de persoane care fac parte dintre organele de cercetare penală, acesta fiind şi motivul pentru care legiuitorul le-a impus acestora obligativitatea păstrării secretului cu privire la probele obţinute prin supraveghere tehnică. Se arată că, spre deosebire de prevederile art. 91^2 din Codul de procedură penală din 1968, Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 a avut în vedere etapa efectuării interceptărilor, şi nu situaţia suportului tehnic, aceasta din urmă respectând exigenţele Constituţiei. De asemenea, cu privire la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, se susţine că acesta nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei, fiind vorba de o normă de procedură care se aplică deopotrivă tuturor persoanelor aflate în ipoteza sa. Se solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materia analizată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 30 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 142/100/2017/a1, Tribunalul Maramureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Marian Alexandru Roşca într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 270 alin. (1) şi (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, se susţine că sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic“ din cuprinsul acestora este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât legea procesual penală nu prevedea, la data invocării excepţiei, în mod expres, care sunt aceste persoane. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 şi se arată că, spre deosebire de dispoziţiile art. 142 din Codul de procedură penală, care, la alin. (2), enumeră furnizorii anumitor tipuri de servicii care au obligaţia de a colabora cu procurorul, cu organul de cercetare penală sau cu lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, textul criticat nu se completează cu o dispoziţie legală similară, motiv pentru care prevederile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 încalcă principiul legalităţii şi nu oferă garanţiile specifice statului de drept, fiind contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5). Se indică în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 17 din 21 ianuarie 2015, paragraful 92. Se susţine că, pentru motivele anterior arătate, textul criticat încalcă prevederile art. 26 şi 28 din Constituţie, întrucât acesta nu oferă suficiente garanţii pentru ca intruziunea în viaţa intimă, familială şi privată şi în secretul corespondenţei pe care o implică să nu fie însoţită de posibilitatea săvârşirii unor abuzuri de către autorităţile statului.
    6. Se mai susţine că sintagma „persoane care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări“ este criticabilă inclusiv sub aspectul faptului că acest „concurs tehnic“ la care face trimitere este un concept vag ce nu beneficiază de o definiţie legală sau de o interpretare lămuritoare la nivel jurisprudenţial sau doctrinar. Se afirmă că legiuitorul nu face distincţie între concursul tehnic şi punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, aceasta din urmă reprezentând un procedeu probator propriu-zis care este de competenţa exclusivă a procurorului sau a organelor de urmărire penală. Se arată că această manieră de reglementare contravine prevederilor art. 8 din Convenţie, întrucât nu oferă o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 28 iunie 2007, 24 aprilie 1990 şi 3 aprilie 2007, pronunţate în cauzele Association for European Integration and Human Rights and Ekimdzhiev împotriva Bulgariei, paragraful 77, Huvig împotriva Franţei, paragraful 29, şi Copland împotriva Regatului Unit, paragrafele 45 şi 46. Este invocat, de asemenea, paragraful 43 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, arătându-se că, din perspectiva criticilor formulate, sintagma „alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală şi sintagma „persoane care sunt chemate să dea concurs tehnic“ din cuprinsul art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 prezintă aspecte de neconstituţionalitate similare.
    7. Se susţine că este esenţial să se stabilească în ce măsură concursul tehnic la care face referire textul criticat implică doar oferirea mijloacelor tehnice, respectiv a dispozitivelor necesare în vederea punerii în executare a măsurii de supraveghere de către procuror ori de către organul de cercetare penală, sau se referă şi la instalarea acestora şi, de asemenea, dacă el implică existenţa unei obligaţii a operatorilor de telefonie (în cazul interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice) de a configura în mod corespunzător şi de a păstra accesul la mijloacele tehnice în vederea implementării măsurii tehnice de supraveghere. Se ridică totodată întrebarea dacă concursul tehnic acoperă utilizarea propriu-zisă a mijloacelor tehnice anterior referite de către alte persoane decât procurorul sau organele de urmărire penală. Nu în ultimul rând, se susţine că este necesar a se lămuri dacă acest concurs tehnic acoperă activitatea de ascultare şi triere a convorbirilor telefonice interceptate sau înregistrate. Se face, de asemenea, trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 440 din 8 iulie 2014, paragrafele 40, 41 şi 56, referitoare la sintagma „date conexe“.
    8. Sunt invocate totodată elemente de drept comparat, susţinându-se că în ţări precum Germania, Franţa, Italia, Bulgaria, Croaţia şi Polonia persoanele chemate să ofere concurs tehnic sunt expres şi limitativ enumerate în legislaţia procesual penală.
    9. Se susţine că neconstituţionalitatea prevederilor art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 pune în discuţie neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013. Se arată că, în aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, dacă Serviciul Român de Informaţii nu poate acţiona precum un organ de urmărire penală, aceeaşi problemă se pune şi în privinţa Serviciului de Operaţiuni Speciale Maramureş, care a fost implicat în punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse în privinţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate. Or, sub acest aspect, potrivit art. 197 alin. 3 raportat la alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, dispoziţiile referitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia erau prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar această nulitate nu putea fi înlăturată în niciun mod, putând fi invocată în orice stare a procesului. Se arată că această nulitate absolută referitoare la necompetenţa materială şi funcţională a Serviciului de Operaţiuni Speciale Maramureş era incidentă, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, în momentul punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică, însă, înainte ca aceasta să poată fi invocată, a intrat în vigoare actualul Cod de procedură penală, care, prin dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b), a restrâns cazurile de nulitate absolută referitoare la competenţa instanţei la cel în care judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente. Aşa fiind, din motive neimputabile apărării, cauza în care a fost invocată prezenta excepţie nu a putut fi soluţionată cu celeritate, motiv pentru care nu a putut fi invocată nulitatea absolută a mijloacelor de probă administrate în soluţionarea acesteia. Se susţine că, în condiţiile intrării în vigoare a Codului de procedură penală, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, nulităţile absolute existente sub imperiul Codului de procedură penală din 1968 puteau fi invocate doar în condiţiile art. 280-281 din Codul de procedură penală şi că acest aspect a determinat dispariţia unui remediu efectiv şi transformarea excepţiei de necompetenţă într-un mecanism iluzoriu de protecţie, cauza de nulitate absolută, prevăzută la alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, devenind o cauză de nulitate relativă.
    10. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 508 din 7 octombrie 2014, paragraful 22, şi se arată că modificările legislative intervenite de la momentul realizării interceptărilor convorbirilor telefonice până la momentul sesizării instanţei cu rechizitoriul nu au permis inculpatului să invoce regimul nulităţii absolute existent la data la care s-a produs ingerinţa în dreptul său la viaţă intimă, familială şi privată. Pentru acest motiv se afirmă că elemente extrinseci conduitei autorului prezentei excepţii de neconstituţionalitate l-au pus pe acesta într-o situaţie mai puţin favorabilă faţă de cea a altor inculpaţi care, aflaţi în situaţii similare, au beneficiat de regimul nulităţilor absolute mai sus analizat. Or, se susţine că o astfel de diferenţă de regim juridic este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 16 şi art. 124 referitoare la egalitatea în faţa legii şi la înfăptuirea justiţiei. Totodată, se susţine că diminuarea protecţiei juridice prin restrângerea garanţiilor procesuale, conform prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, este de natură a contraveni prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie referitoare la statul de drept. Se susţine, de asemenea, că lipsirea inculpaţilor de posibilitatea de a invoca nelegalitatea unor mijloace de probă, prin raportare la un caz de nulitate absolută ce nu se mai regăseşte în cuprinsul Codului de procedură penală în vigoare, încalcă dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi accesul liber la justiţie, contravenind astfel prevederilor constituţionale ale art. 21.
    11. Tribunalul Maramureş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la sintagma „persoane care sunt chemate să dea concurs tehnic“ din cuprinsul art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 se arată că trebuie analizată în contextul textului criticat, care se referă la obligaţia păstrării secretului operaţiunii efectuate, şi nu la enumerarea sau delimitarea persoanelor care oferă concursul tehnic; mai mult, se arată că, în cauză, nu a fost invocată vreo împrejurare legată de încălcarea obligaţiei de păstrare a secretului convorbirilor. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară apreciază ca neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, susţinând că acestea reprezintă o aplicare a principiului constituţional reglementat la art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, care prevede retroactivitatea legii penale mai favorabile, având în vedere doar normele de drept substanţial, nu şi normele procesual penale, care sunt de imediată aplicare.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei nr. 627 din 8 octombrie 2015, paragrafele 28-31.
    14. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Referitor la art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, se susţine că acesta este enunţat cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta din nerespectarea obligaţiei de a păstra secretul operaţiunii efectuate. Mai mult, se arată că înregistrarea şi interceptarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini fără acordul persoanei vizate pot avea loc în cazuri şi în condiţii limitativ şi precis determinate. Se susţine că, sub acest aspect, respectarea condiţiilor stabilite de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului dreptului prevăzut la art. 28 din Constituţie, precum şi asigurarea garanţiilor împotriva unor îngrădiri abuzive ale exerciţiului acestui drept rezultă din analiza textelor legale criticate. Se arată, totodată, că dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul legalităţii pedepsei (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, şi Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Fener Rum Patrikliği împotriva Turciei, paragraful 70) şi la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie (Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României). Cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, se arată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 631 din 11 noiembrie 2014, nr. 24 din 3 februarie 2015 şi nr. 627 din 8 octombrie 2015.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine însă că autorul critică, în realitate, dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul conţinut: „[...] Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penal.“
    18. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) cu privire la statul de drept şi la calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, ale art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 28 cu privire la secretul corespondenţei şi ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.
    19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 au mai făcut obiectul unor critici de neconstituţionalitate similare, Curtea Constituţională pronunţând în acest sens Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018, Decizia nr. 176 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 6 august 2018, Decizia nr. 691 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, şi Decizia nr. 108 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 28 mai 2019, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    20. Prin Decizia nr. 176 din 29 martie 2018, precitată, paragrafele 15-26, Curtea a reţinut că sintagma „alte organe specializate ale statului“ din dispoziţiile art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală nu vizează persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere; în acest sens, Curtea a reţinut că în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 şi-a fundamentat soluţia din perspectiva persoanelor care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, iar nu din perspectiva persoanelor care asigură suportul tehnic pentru realizarea activităţii de supraveghere tehnică.
    21. Prin aceeaşi decizie, Decizia nr. 176 din 29 martie 2018, Curtea a constatat - referitor la suportul tehnic pentru realizarea respectivei activităţi de supraveghere - că acesta era asigurat, sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, de persoane fără atribuţii de cercetare penală, în limitele competenţelor lor, motiv pentru care dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 impuneau persoanelor chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită penal.
    22. De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate, ca de altfel întreaga secţiune din vechiul Cod de procedură penală referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video, prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“.
    23. Curtea a mai reţinut, cu privire la vechea reglementare, că, potrivit dispoziţiilor art. 91^6 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, mijloacele de probă referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor interesate sau, din oficiu, de către instanţă, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei autorizării şi efectuării înregistrărilor.
    24. În continuare, Curtea Constituţională a menţionat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Coban (Asim Babuscum) împotriva Spaniei, în care reclamantul invoca nulitatea înregistrărilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu îndeplineau condiţiile de legalitate şi proporţionalitate. După ce a reamintit faptul că admisibilitatea probelor este o problemă ce ţine de reglementările naţionale şi că revine jurisdicţiilor naţionale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, Curtea de la Strasbourg a stabilit că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părţi. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiaţi şi de a contracara depoziţiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privinţa înregistrărilor convorbirilor telefonice, s-a constatat că instanţele naţionale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observaţii în faţa judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. Totodată, şi în Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esenţial ca toate probele să fie prezentate de faţă cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totuşi că declaraţiile martorilor trebuie făcute în faţa tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declaraţiilor din faza de instrucţie penală a cazului nu încalcă, în principiu, prevederile art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declaraţii, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor.
    25. De asemenea, prin Decizia nr. 176 din 29 martie 2018, făcând trimitere la Decizia nr. 1.017 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a statuat că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile să combată, în mod eficace, asemenea ameninţări şi să supravegheze elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
    26. În acest sens, Curtea a constatat că, prin Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, şi prin Decizia nr. 473 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 12 decembrie 2017, paragraful 22, decizii referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, a reţinut că legiuitorul ordinar a reglementat în detaliu, în secţiunea V^1 din Codul de procedură penală din 1968, procedura referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video - Legea nr. 281/2003, Legea nr. 356/2006, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006 şi Legea nr. 202/2010 contribuind, rând pe rând, la instituirea unor proceduri de natură să confere un plus de garanţii împotriva arbitrarului organelor de anchetă. Astfel, dacă în varianta codului existentă anterior apariţiei Legii nr. 281/2003 procedura era sumar prevăzută, înregistrările audio sau video putând fi efectuate cu autorizarea prealabilă a procurorului desemnat, cu condiţia existenţei unor indicii temeinice privind pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni, ulterior adoptării actelor normative mai sus menţionate, o astfel de interceptare sau înregistrare a convorbirilor ori comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege.
    27. Totodată, făcând trimitere la Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 28 aprilie 2017, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a arătat că însăşi instanţa europeană a validat prevederile legale contestate, prin Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Astfel, Curtea de la Strasbourg, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ - prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006 - există numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile de lege criticate oferă protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţă privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.
    28. S-a arătat că în acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, Decizia nr. 709 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Decizia nr. 348 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, Decizia nr. 779 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 24 mai 2018, şi Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018.
    29. Tot prin Decizia nr. 176 din 29 martie 2018 Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei în sensul că, dacă în cauza penală au fost efectuate activităţi de supraveghere tehnică în condiţii de nelegalitate, iar una dintre părţi este vizată, direct sau indirect, de împrejurările sau datele relevate cu ajutorul acestui procedeu probatoriu, există o vătămare evidentă atât a dreptului la un proces echitabil, cât şi a dreptului la apărare, pe lângă încălcarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, precum şi a secretului corespondenţei. De asemenea, având în vedere argumentele prezentate anterior, Curtea a reţinut că sunt neîntemeiate şi susţinerile potrivit cărora lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 determină instanţele de judecată, învestite de procurori cu autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor, să se substituie legiuitorului - pentru a decela sensul sintagmei „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări“ - într-un mod care excedează operaţiunii de interpretare a normei juridice, în sensul preluării de către judecător a funcţiei de legiferare, ceea ce conduce la încălcarea principiilor constituţionale privind separaţia şi echilibrul puterilor, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, precum şi independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii.
    30. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 nu aduc nicio atingere prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3), ale art. 26 alin. (1), ale art. 28 şi ale art. 124 alin. (3) din Constituţie.
    31. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 691 din 8 noiembrie 2018, paragrafele 17-22, şi Decizia nr. 108 din 28 februarie 2019, paragrafele 24-30, mai sus invocate.
    32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei anterior invocate, atât soluţia, cât şi considerentele reţinute în deciziile mai sus analizate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.
    33. Distinct de jurisprudenţa mai sus enunţată, pentru aceleaşi considerente, Curtea reţine că prevederile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi ale art. 16 alin. (1) cu privire la statul de drept şi la egalitatea în drepturi şi nici dispoziţiilor art. 8 din Convenţie referitoare la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.
    34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Alexandru Roşca în Dosarul nr. 142/100/2017/a1 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi constată că prevederile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 26 septembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice