Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 şi art. 346 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Carmen Mihaela Constantin în Dosarul nr. 6.628/279/2016/a1 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.369D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Consideră că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, stabilirea procedurii de judecată fiind atributul exclusiv al legiuitorului, iar reglementarea textului criticat s-a făcut în limita marjei de apreciere a acestuia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 169/CCP din 20 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.628/279/2016/a1, Tribunalul Neamţ - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 şi art. 346 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Carmen Mihaela Constantin, cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de aceasta împotriva Încheierii penale nr. 684 din 31 august 2016, pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ, prin care, în temeiul art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe autoarea excepţiei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine că normele procesual penale criticate sunt redactate cu încălcarea considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi contravin dispoziţiilor art. 21 şi art. 24 din Constituţie, întrucât inculpatul nu-şi poate susţine oral, în faţa judecătorului de cameră preliminară, motivele de nelegalitate ale actului de sesizare şi ale administrării probelor, pe de o parte, iar, pe de altă parte, inculpatul nu este citat cu menţiunea că, în situaţia nedepunerii în scris a motivelor de nelegalitate, va fi în imposibilitatea de a invoca ulterior, în contestaţie, alte cereri sau excepţii în afara celor invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută. Susţine, totodată, că, din modul cum este redactată norma procesual penală criticată - „la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată“ -, se poate aprecia că legiuitorul se substituie instanţei de judecată, deşi doar puterea judecătorească are prerogativa constituţională de a analiza toate actele şi temeiurile legale şi de a pronunţa o hotărâre, având în vedere propria sa convingere. 6. Tribunalul Neamţ - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 344 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat, doar în situaţia în care s-au formulat cereri şi excepţii sau au fost invocate din oficiu, se stabileşte termen pentru soluţionarea acestora, situaţie în care, pe lângă motivele invocate în scris, părţile pot susţine oral şi alte motive de nelegalitate. În situaţia în care nu s-au invocat excepţii, judecătorul se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, situaţie în care prezentarea orală a motivelor de nelegalitate este imposibilă. Consideră că, prin aceste reglementări, dreptul la apărare al părţilor este respectat, acestea având posibilitatea formulării în scris de cereri şi excepţii cu privire la nelegalitatea actelor de urmărire penală. Reţine că, în speţă, inculpatei i-a fost comunicat actul de sesizare al instanţei, însă nu a formulat cereri şi excepţii la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 346 din Codul de procedură penală, cauza s-a soluţionat fără citarea părţilor. Totodată, apreciază că, prin neprevederea în dispoziţiile legale criticate a unei sancţiuni în cazul nedepunerii în scris a cererilor şi excepţiilor, nu se încalcă nicio dispoziţie constituţională. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. În motivarea soluţiei de inadmisibilitate, arată că autoarea excepţiei critică normele procesual penale pentru ceea ce nu conţin, astfel încât, în speţă, nu sunt formulate veritabile critici de neconstituţionalitate. În plus, observă că autoarea excepţiei s-a mărginit să enumere o serie de dispoziţii convenţionale şi constituţionale, fără a arăta, în concret, în ce constă contradicţia între acestea şi norma legală criticată. În susţinerea soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, reţine că obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Arată că judecătorul de cameră preliminară nu se pronunţă asupra vinovăţiei inculpatului sau asupra temeiniciei materialului probator ori a rechizitoriului, acestea urmând a fi discutate în faza de judecată, cu toate garanţiile unui proces echitabil, în acord cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Reţine că procedura de cameră preliminară are caracter autonom, prealabil fazei de judecată, permite o evaluare într-un termen scurt şi cu caracter definitiv a actelor de urmărire penală, iar judecătorul care exercită funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată şi a urmăririi penale şi care decide începerea judecăţii va exercita în continuare, în aceeaşi cauză, şi funcţia de judecată. Apreciază că dispoziţiile criticate nu afectează dreptul la apărare, câtă vreme dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat, ales sau numit din oficiu, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să exercite drepturile procesuale ale inculpatului, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepţii şi obiecţiuni şi nici nu afectează dreptul acestuia de a beneficia de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării. 9. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în sensul constituţionalităţii normelor procesual penale criticate, acesta fiind reţinut în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 472 din 16 iunie 2015 şi nr. 35 din 9 februarie 2016. Precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 344 şi art. 346 din Codul de procedură penală. Examinând motivele de neconstituţionalitate dezvoltate, în notele scrise, de către autoarea excepţiei, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, care au următorul conţinut: „Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.“ 13. Autoarea excepţiei susţine că normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 privind dreptul la apărare. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte dispoziţiile titlului II din partea specială a Codului de procedură penală, referitor la procedura camerei preliminare, instanţa de control constituţional s-a pronunţat prin numeroase decizii, atât anterior modificării acestora prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cât şi ulterior acestui moment. În acest sens, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, paragraful 19, Curtea a constatat că, în repetate rânduri, a fost chemată să se pronunţe asupra unor dispoziţii secvenţiale ale instituţiei camerei preliminare, constatând că aceasta a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, „ca o instituţie nouă şi inovatoare“ care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal“ (a se vedea expunerea de motive la proiectul de lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). Curtea a reţinut, totodată, că instituţia camerei preliminare este reglementată, în cuprinsul Codului de procedură penală, la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îl revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiaşi competenţe materiale, personale şi teritoriale a instanţei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25 şi 27). 15. De asemenea, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, paragraful 20, instanţa de contencios constituţional a reţinut că a eliminat din conţinutul normativ al normelor procesual penale menţionate, aspectele neconstituţionale care, astfel remediate, conduc, alături de argumentele deciziei precitate, la conturarea unei instituţii constituţionale şi funcţionale. Astfel, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, şi Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, au fost admise excepţiile de neconstituţionalitate invocate în respectivele cauze, prilej cu care instanţa de contencios constituţional a statuat că, de vreme ce inculpatul nu se bucură de posibilitatea reală de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar şi la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat la a depune cereri şi excepţii după consultarea rechizitoriului, iar partea civilă şi partea responsabilă civilmente erau excluse ab initio din procedura de cameră preliminară, atunci, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părţile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente - a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei. Aşa încât în Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, anterior citată, paragraful 23, Curtea a concluzionat că, prin deciziile nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 631 din 8 octombrie 2015, a înlăturat consecinţele afectării dreptului la un proces echitabil, sens în care orice persoană interesată are posibilitatea de a-şi susţine cauza, în mod util, în faţa instanţei judecătoreşti, din perspectiva obiectului procedurii camerei preliminare, în aşa fel încât condiţionările existente nu aduc atingere substanţei dreptului şi nici nu-l lipsesc de efectivitate. Aşa fiind, Curtea a constatat că, în urma pronunţării acestor din urmă decizii, soluţionarea cauzelor în camera preliminară are loc, cu participarea procurorului şi cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate, într-o procedură contradictorie, care permite părţilor şi persoanei vătămate să îşi susţină punctele de vedere şi să îşi formuleze apărările pe care le consideră necesare, fiindu-le asigurate acestora dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, procedura judecăţii în camera preliminară asigurând, în acest fel, garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil (considerentele anterior citate se regăsesc şi în Decizia nr. 511 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 decembrie 2016, paragrafele 16-22). 16. Dispoziţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, criticate în prezenta cauză, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, prevăd că, dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi alin. (3) din Codul de procedură penală şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora. Curtea observă că soluţia legislativă criticată se regăsea, anterior modificării menţionate, într-o formă similară, în art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală. În concret, teza întâi a art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vigoare, având aceeaşi formulare imperativă, cu un conţinut similar, se regăsea în art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 75/2016, potrivit căruia, „Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.“ Aceste din urmă norme procesual penale au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 24; nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, paragraful 27; nr. 777 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 12 februarie 2016, paragraful 29 şi nr. 40 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 23 martie 2016, paragraful 28, Curtea constatând că acestea sunt constituţionale. Cu acel prilej s-a arătat că nu sunt afectate drepturile procesuale ale procurorului, ale părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali. 17. În prezenta cauză autoarea excepţiei susţine că normele procesual penale criticate sunt redactate cu încălcarea considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi contravin dispoziţiilor art. 21 şi art. 24 din Constituţie, întrucât inculpatul nu-şi poate susţine oral, în faţa judecătorului de cameră preliminară, motivele de nelegalitate ale actului de sesizare şi ale administrării probelor. 18. Faţă de susţinerile autoarei, Curtea reţine că procedura în fond a camerei preliminare a fost reglementată, ca regulă, într-o structură tripartită - etapa măsurilor premergătoare (art. 344 din Codul de procedură penală), etapa soluţionării cererilor şi excepţiilor invocate („Procedura în camera preliminară“ - art. 345 din Codul de procedură penală) şi etapa soluţionării camerei preliminare („Soluţiile“ - art. 346 din Codul de procedură penală). Prin excepţie de la regula precitată, legiuitorul a stabilit, în vederea asigurării celerităţii procedurii în camera preliminară, ca, atunci când nu se invocă cereri sau excepţii de către inculpat (personal sau prin apărător) sau nu se invocă excepţii de către judecător, din oficiu, cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, la expirarea termenului stabilit conform art. 344 alin. (2) şi alin. (3) din Codul de procedură penală, judecătorul să treacă direct la etapa soluţionării camerei preliminare şi să dispună, prin încheiere, începerea judecăţii, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului. Aceasta, întrucât părţile şi persoana vătămată nu au formulat nicio obiecţie (cerere/excepţie) cu privire la aspectele menţionate ce ar rezulta din actul de sesizare şi nici judecătorul nu a invocat, din oficiu, vreo excepţie, astfel încât să fie necesar a se dezbate în faţa judecătorului, în contradictoriu, pretenţii, apărări, susţineri. Curtea reţine, însă, că încheierea prin care se dispune începerea judecăţii va fi comunicată părţilor, persoanei vătămate şi procurorului în vederea formulării contestaţiei, în temeiul art. 347 din Codul de procedură penală (în acest sens fiind soluţia şi considerentele Deciziei nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017), în vederea asigurării unui control de legalitate al acesteia. Aşadar, Curtea reţine că dispoziţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală condiţionează atât prezenţa, în procedura de fond a camerei preliminare, în faţa judecătorului, a părţilor şi persoanei vătămate, cât şi participarea procurorului, de conduita procesuală manifestată în etapa măsurilor premergătoare de către inculpat, celelalte părţi şi persoana vătămată sau de judecătorul de cameră preliminară. 19. Curtea observă că, potrivit art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. Inculpatului, celorlalte părţi şi persoanei vătămate li se aduc la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile. Totodată, alin. (3) al art. 344 din Codul de procedură penală stabileşte că, în cazurile prevăzute la art. 90 din cod, referitoare la asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile. 20. În aceste condiţii Curtea constată că, drept urmare a comunicării actului de sesizare, aşadar având posibilitatea de a analiza acest act, şi, eventual, studiind dosarul de urmărire la arhiva instanţei, inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată pot verifica regularitatea sesizării instanţei, competenţa acesteia, legalitatea probelor şi a actelor de urmărire penală. Toate acestea constituie premise ale conduitei procesuale pe care inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată o vor manifesta în etapa măsurilor premergătoare din cadrul procedurii de cameră preliminară şi în funcţie de care se va declanşa ori nu etapa soluţionării cererilor şi excepţiilor invocate, aşadar „procedura în camera preliminară“, reglementată de art. 345 din Codul de procedură penală, care, la alin. (1) prevede că „La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului.“ Cu alte cuvinte, Curtea constată că legiuitorul a reglementat premisele în vederea exercitării de către inculpat, celelalte părţi şi persoana vătămată a dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la contradictorialitate, în procedura de fond a camerei preliminare, prin aceasta fiind respectate drepturile şi interesele legitime ale persoanelor implicate în această procedură, lipsa de diligenţă a acestora, atitudinea lor pasivă concretizată în neinvocarea vreunei excepţii ori formularea vreunei cereri cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală neputând fi convertită într-un fine de neconstituţionalitate a normei procesual penale criticate. 21. Contradictorialitatea este un element al principiului egalităţii armelor şi al dreptului la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că egalitatea armelor este o trăsătură inerentă a unui proces echitabil, ce presupune ca fiecărei părţi să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajoasă vizavi de adversarul său (Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 95). Dreptul la un proces în contradictoriu înseamnă, într-un caz penal, că atât procurorului, cât şi inculpatului trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea cunoştinţă şi de a putea aduce observaţii referitoare la toate probele prezentate sau la observaţiile depuse de către cealaltă parte în vederea influenţării deciziei instanţei (Hotărârea din 16 februarie 2000, pronunţată în Cauza Rowe şi Davis împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Legislaţia naţională poate îndeplini această exigenţă în diverse maniere, dar metoda adoptată de către aceasta trebuie să garanteze ca partea adversă să fie la curent cu depunerea observaţiilor şi să aibă posibilitatea veritabilă de a le comenta (Hotărârea din 28 august 1991, pronunţată în Cauza Brandstetter împotriva Austriei). 22. Aşa încât, având în vedere cele arătate, Curtea constată că - în condiţiile în care părţilor şi persoanei vătămate li se comunică actul de sesizare a instanţei, acestea având posibilitatea reală de a formula cereri şi de a invoca excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, iar, în măsura în care acestea sunt formulate, de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar, în cadrul unor dezbateri desfăşurate oral, în procedura de fond a camerei preliminare, în condiţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală - norma procesual penală criticată nu contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, Curtea nu poate reţine că dreptul la apărare este restrâns de prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate. Dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător. 23. Totodată, Curtea reţine că autoarea excepţiei deduce neconstituţionalitatea normei procesual penale criticate şi din faptul că inculpatul nu este citat cu menţiunea că, în situaţia nedepunerii în scris a motivelor de nelegalitate, va fi în imposibilitatea de a invoca ulterior, în contestaţie, alte cereri sau excepţii în afara celor invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută. Din această perspectivă, Curtea reţine că, în virtutea prezumţiei cunoaşterii legii, rezultantă a principiului nemo censetur ignorare legem, autoarea excepţiei avea obligaţia să cunoască normele procesual penale în vigoare referitoare la procedura camerei preliminare, astfel încât nu se poate prevala de necunoaşterea legii pentru a susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor procesuale criticate. Regula nemo censetur ignorare legem consacră o obligaţie corelativă a cetăţeanului, iar regula nullum crimen sine lege o obligaţie a statului. Cu alte cuvinte, cetăţeanul este obligat să cunoască legea pe care statul o adoptă, principiul invocat consacrând o obligaţie socială născută din publicarea legii în Monitorul Oficial al României. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Carmen Mihaela Constantin în Dosarul nr. 6.628/279/2016/a1 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 iulie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
