Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33^1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 23 alin. (1), ale art. 40 alin. (1) lit. c) şi ale art. 43 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, cu sediul principal în Slatina, în Dosarul nr. 901/54/2019 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.442D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În esenţă, critica de neconstituţionalitate vizează competenţa separată în ceea ce priveşte cariera judecătorilor, respectiv a procurorilor a celor două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în condiţiile în care art. 133 alin. (1) din Constituţie atribuie acestuia din urmă rolul de garant al independenţei justiţiei ca organ unitar, indivizibil. Or, această chestiune a fost tranşată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 524 din 9 noiembrie 2022, în care se menţionează că independenţa justiţiei se realizează prin puterea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe de judecată, astfel că funcţionarea CSM în secţii nu încalcă arhitectura constituţională a acestei autorităţi colegiale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 901/54/2019, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33^1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 23 alin. (1), ale art. 40 alin. (1) lit. c) şi ale art. 43 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, cu sediul principal în Slatina, într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anularea/suspendarea unei hotărâri emise de Secţia pentru judecători a CSM. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 33^1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor contravin art. 11, art. 147 alin. (4) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, deoarece relativizează standardele profesionale şi afectează calitatea activităţii magistraţilor prin faptul că permit accesul în magistratură doar pe baza unui interviu persoanelor cu minimum 10 ani vechime în funcţia de judecător, de procuror sau de magistrat-asistent. Fără un concurs riguros de verificare a cunoştinţelor profesionale actualizate şi fără vreo condiţie referitoare la perioada dintre data părăsirii funcţiei şi data cererii de revenire se creează premisele îndoielii asupra menţinerii unui grad înalt de exigenţă profesională, în special cu privire la persoanele care îşi doresc să acceadă direct la curţile de apel sau la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 6. Aceste dispoziţii încalcă flagrant şi actele internaţionale care consacră principiile fundamentale privind independenţa judecătorilor, reflectată în importanţa selecţiei, pregătirii şi conduitei profesionale a acestora şi a respectării standardelor obiective care se impun atât la intrarea în profesia de magistrat, cât şi la instituirea modalităţilor de accedere în magistratură. Recrutarea judecătorilor şi procurorilor trebuie efectuată exclusiv pe bază de concurs, aşa cum se arată în concluziile Raportului Comisiei Europene din 4 februarie 2008, recomandările Comitetului de miniştri al Consiliului Europei şi ale Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, precum şi într-o serie de alte documente emise în acest domeniu de către alte organisme internaţionale. Criteriile meritocraţiei şi obiectivităţii în selecţia magistraţilor se impun pentru a exclude influenţele politice şi pentru a preveni riscul apariţiei favoritismului, a conservatorismului şi a „nepotismului“, existente dacă numirile sunt făcute într-o manieră nestructurată. 7. Este menţionată Decizia nr. 556 din 29 aprilie 2010, prin care Curtea Constituţională a arătat că abrogarea reglementării ce prevedea posibilitatea de a fi numit, fără concurs, în funcţia de judecător sau de procuror nu afectează dreptul la muncă sau alegerea profesiei, măsura adoptată de legiuitorul delegat justificându-se prin faptul că această modalitate de accedere în magistratură nu oferă garanţii suficiente ale capacităţii profesionale a viitorilor magistraţi şi nici nu garantează asigurarea calităţii actului de justiţie, astfel încât se impune obligativitatea promovării unui examen pentru intrarea în magistratură. 8. Se afirmă că, deşi legiuitorul delegat a eliminat în anul 2008 posibilitatea de numire fără concurs în funcţia de judecător sau de procuror în considerarea aplicării Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV) şi a rapoartelor de evaluare GRECO, întocmite în acea perioadă cu privire la statul de drept din România, Decizia nr. 556 din 29 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale a fost ignorată, iar prevederile respective au fost reintroduse în fondul legislativ, contrar recomandărilor emise de Comisia Europeană, ceea ce echivalează cu încălcarea obligaţiilor pe care România le are în calitate de stat membru al Uniunii Europene. 9. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 alin. (1), ale art. 40 alin. (1) lit. c) şi ale art. 43 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, autorul excepţiei susţine, în esenţă, că aceste texte redefinesc rolul şi atribuţiile constituţionale ale Plenului CSM şi ale secţiilor CSM în sensul că afectează/reduc rolul Plenului CSM, ca organ unitar, colegial şi multiplică atribuţiile secţiilor CSM, contrar prevederilor art. 125 alin. (2), ale art. 133 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie. 10. Prin noua repartizare a atribuţiilor între secţii a fost afectat rolul CSM de garant al independenţei justiţiei, rol ce vizează structura sa ca organ unitar, colegial. Constituţia, la art. 134 alin. (2), atribuie secţiilor CSM competenţă numai în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, iar sintagma „în condiţiile legii“ din cuprinsul art. 125 alin. (2) al Legii fundamentale presupune că legiuitorul ordinar este îndrituit să reglementeze prin lege procedura referitoare la exercitarea atribuţiilor privind propunerile de numire, promovare, transfer şi sancţionare a judecătorilor, atribuţii ce revin Plenului CSM ca organ colectiv, şi nu că legiuitorul poate transfera înseşi atribuţiile privind cariera judecătorilor din competenţa Plenului CSM în cea a secţiei corespunzătoare a CSM. Prin urmare, se susţine că prin lege organică nu se pot modifica rolul şi atribuţiile stabilite de Constituţie pentru CSM ca organ colegial, respectiv pentru secţiile sale, ci, cel mult, se pot stabili doar pentru CSM alte atribuţii pentru realizarea rolului său general de garant al independenţei justiţiei. Potrivit normelor constituţionale ce consacră rolul CSM, secţiile CSM exercită doar o competenţă specială, prin atribuire, în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, stabilită astfel de legiuitorul constituant ca o garanţie semnificativă pentru realizarea de către CSM a rolului său general de garant al independenţei justiţiei, deoarece judecătorii şi procurorii vor fi judecaţi în materie disciplinară fără nicio influenţă externă, exclusiv de către propriii reprezentanţi aleşi, fără să poată participa ceilalţi membri ai Plenului CSM, şi anume ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi reprezentanţii societăţii civile. 11. Dacă s-ar accepta posibilitatea ca atribuţiile Plenului CSM să fie distribuite celor două secţii ale CSM, aceasta ar însemna că vor funcţiona de facto două structuri de tip CSM - una pentru judecători şi una pentru procurori -, ceea ce ar nega rolul constituţional stabilit de constituant pentru CSM ca unică autoritate reprezentativă pentru magistraţi, ar accentua semnificativ „corporatismul“ decizional al secţiilor şi ar afecta principiul independenţei justiţiei şi al cooperării loiale în cadrul autorităţii judecătoreşti. Se precizează că în alte sisteme constituţionale, acolo unde constituantul a intenţionat să marcheze o distincţie clară între corpul profesional al judecătorilor şi corpul profesional al procurorilor, au fost create chiar prin Legea fundamentală consilii judiciare distincte. Este indicat, în legătură cu acest subiect, un aviz prin care Comisia de la Veneţia subliniază importanţa participării reprezentanţilor societăţii civile sau a unor persoane din afara sistemului judiciar la activitatea şi deciziile luate de aceste consilii judiciare, scopul fiind evitarea percepţiei de corporatism şi a autoguvernării judecătorilor, precum şi creşterea încrederii cetăţenilor în justiţie. 12. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33^1 din Legea nr. 303/2004 este întemeiată, fără a-şi motiva însă opinia, limitându-se doar la redarea textelor constituţionale ale art. 11, ale art. 147 alin. (2) şi ale art. 148 alin. (2) şi (4), la expunerea evoluţiei legislative a dispoziţiilor legale criticate şi la menţionarea unor considerente din cuprinsul deciziilor Curţii Constituţionale nr. 556 din 29 aprilie 2010 şi nr. 2 din 11 ianuarie 2012. 13. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 alin. (1), ale art. 40 alin. (1) lit. c) şi ale art. 43 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa de judecată consideră că acestea nu contravin textelor fundamentale, care permit legiuitorului ordinar să reglementeze în concret, prin lege organică, atât atribuţiile Plenului CSM, cât şi atribuţiile secţiilor CSM referitoare la cariera judecătorilor, cu respectarea dispoziţiilor cuprinse la art. 134 alin. (2) din Constituţie. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 33^1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, introduse prin art. I pct. 48 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, cu următorul conţinut normativ: „Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcţia de judecător sau procuror şi magistrat-asistent, care nu au fost sancţionate disciplinar, au avut numai calificativul «foarte bine» la toate evaluările şi şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcţiile vacante de judecător sau procuror, la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat sau la instanţe ori parchete de grad inferior.“ 18. De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă şi dispoziţiile art. 23 alin. (1), ale art. 40 alin. (1) lit. c) şi ale art. 43 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, astfel cum au fost modificate (doar în privinţa art. 40) prin art. I pct. 32 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018. Aceste dispoziţii legale aveau, la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, următorul conţinut normativ: - Art. 23 alin. (1): „(1) Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora.“; – Art. 40 alin. (1) lit. c): „(1) Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor: (…) c) propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor.“; – Art. 43: „Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii numeşte şi promovează magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile legii.“ 19. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, art. 33^1 a fost abrogat expres prin art. I pct. 1 din Legea nr. 313/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1232 din 28 decembrie 2021, iar Legea nr. 303/2004 a fost abrogată integral prin art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022. Totodată, Legea nr. 317/2004 a fost abrogată prin art. 96 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022. Chiar dacă textele de lege criticate nu mai sunt în prezent în vigoare, în considerarea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în baza căreia Curtea Constituţională analizează dispoziţii din legi sau ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, obiectul prezentei excepţii îl constituie prevederile de lege în redactarea indicată de autorul acesteia. 20. În motivarea excepţiei sunt invocate normele constituţionale ale art. 11 - Dreptul intern şi dreptul internaţional, ale art. 125 alin. (2), potrivit cărora „(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.“, ale art. 133 alin. (1) care consacră Consiliului Superior al Magistraturii rolul de garant al independenţei justiţiei, ale art. 134 alin. (1), (2) şi (4) referitoare la numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, la rolul CSM de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor şi, respectiv, la îndeplinirea şi a altor atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei, ale art. 147 alin. (4), care stabilesc că, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, şi ale art. 148 alin. (2), potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări ale acesteia cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. 21. Examinând dispoziţiile art. 33^1 din Legea nr. 303/2004, Curtea reţine că acestea reglementează un beneficiu de natură profesională, introdus în corpul Legii nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018, ce constă în posibilitatea reîncadrării în funcţiile de judecător sau procuror a persoanelor care au ocupat minimum 10 ani funcţia de judecător sau procuror şi magistrat-asistent şi care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: a) nu au fost sancţionate disciplinar; b) au avut numai calificativul „foarte bine“ la toate evaluările şi c) şi-au încetat activitatea din motive neimputabile. Reîncadrarea se realizează la cerere, în limita funcţiilor vacante de la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde aceste persoane au funcţionat sau la instanţe ori parchete de grad inferior. 22. Acest beneficiu legal a cunoscut o anumită evoluţie legislativă, configurată de legiuitor în funcţie de necesităţile componentei resursei umane pe care serviciul public al justiţiei le-a impus în diferite perioade. 23. Cercetând dinamica legislativă cu privire la acest beneficiu, Curtea observă că acesta derivă, ca origine, dintr-o veche modalitate alternativă de acces în magistratură. În forma sa iniţială, Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 13 august 1992, stabilea ca regulă generală de acces în magistratură îndeplinirea anumitor condiţii legale şi a promovării examenului de capacitate prevăzut de lege. Aceeaşi lege permitea, ca modalitate subsecventă de acces în magistratură la judecătorii sau parchete de pe lângă acestea, valorificarea unei vechimi de 5 ani în anumite profesii cu profil juridic, în funcţii didactice în învăţământul superior, de cercetare sau în funcţii de specialitate juridică în administraţia publică sau în cadrul unor autorităţi naţionale şi instituţii centrale [art. 66]. În mod excepţional, aceleaşi persoane aveau vocaţia de a fi numite, fără concurs sau examen, la instanţele de nivel superior (tribunale şi curţi de apel şi parchetele de pe lângă acestea), în funcţii de execuţie sau de conducere (numai la judecătorii şi tribunale), ipoteză în care vechimea cerută de lege pentru respectivele funcţii era majorată cu 3 ani [art. 68]. Ulterior, sfera profesiilor şi funcţiilor limitativ enumerate la art. 69 din forma originară a Legii nr. 92/1992 a fost semnificativ redusă, aceeaşi lege, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, stabilind, la acelaşi articol, că în norma cu caracter de excepţie se încadrează doar persoanele care au titlul de doctor în drept ori au avut calitatea de magistrat sau de inspector general ori consilier juridic în Ministerul Justiţiei sau de avocat o perioadă de cel puţin 5 ani şi menţinând cerinţa majorării cu 3 ani a vechimii stabilite de lege pentru încadrarea pe funcţiile vizate. 24. Posibilitatea de numire sau, după caz, de reîncadrare în magistratură fără concurs, în anumite condiţii şi pe baza unei vechimi de 5 ani în profesie, a fost stabilită apoi în art. 31 alin. (5) din forma iniţială a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, şi se adresa unei categorii profesionale limitate la profesorii universitari din învăţământul juridic superior acreditat, foştii magistraţi sau foştii magistraţi-asistenţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă şi-au încetat activitatea din motive neimputabile. În forma republicată a Legii nr. 303/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, aceeaşi posibilitate a fost menţinută în esenţă, fiind modificată doar vechimea necesară, de la 5 la 10 ani [art. 33 alin. (5) şi (7)], printre destinatarii acestor norme fiind enumeraţi şi avocaţii. 25. Posibilitatea legală mai sus menţionată a fost apoi eliminată din cuprinsul Legii nr. 303/2004 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2007, fiind reintrodusă ulterior, prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 15 aprilie 2008), la art. 33 alin. (10^1) şi (10^3) din Legea nr. 303/2004, cu referire la persoanele care au îndeplinit cel puţin 10 ani funcţiile de judecător, procuror sau magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, precum şi la avocaţii, consilierii juridici, notarii şi profesorii universitari de specialitate juridică având o vechime în profesie de cel puţin 10 ani. Aceste dispoziţii legale au fost imediat abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2008 pentru modificarea art. 33 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 24 aprilie 2008. 26. Beneficiul reîncadrării în funcţie fără concurs, cu anumite condiţii, printre care şi cea a vechimii de 10 ani în aceste funcţii, a fost ulterior reintrodus prin art. I pct. 48 din Legea nr. 242/2018 exclusiv cu referire la funcţiile de judecător sau procuror şi magistrat-asistent, fiind apoi eliminat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 313/2021, noua lege în materia statutului judecătorilor şi procurorilor (Legea nr. 303/2022) nemaiprevăzând această posibilitate de acces în magistratură. 27. Revenind la criticile de neconstituţionalitate şi în raport cu cele constatate din cercetarea evoluţiei istorice în plan normativ a reglementării criticate, Curtea reţine că problema în discuţie nu are în vedere un drept fundamental, ci un beneficiu de natură profesională, astfel că atât asupra stabilirii existenţei lui în sine, cât şi asupra destinatarilor, modalităţilor şi condiţiilor sale de exercitare este suveran legiuitorul ordinar, acesta fiind limitat în reglementarea acestui beneficiu doar de respectarea normelor şi principiilor fundamentale. 28. Or, din analiza de mai sus rezultă că, în timp, legiuitorul, începând cu perioada imediat următoare schimbării regimului politic din ţara noastră, a adaptat condiţiile de acces şi de numire sau, după caz, de reîncadrare în magistratură în funcţie de nivelul real de dezvoltare a societăţii româneşti la un moment dat şi de imperativele asigurării unor garanţii cât mai solide pentru realizarea serviciului public al justiţiei la standardele de exigenţă profesională impuse de noua ordine juridică constituţională şi europeană şi de principiile statului de drept. În acest sens, este de remarcat că în anul 1992 a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Magistraţilor (prin Hotărârea Guvernului nr. 48/1992 privind înfiinţarea şi organizarea Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Magistraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 17 februarie 1992, în prezent abrogată), care organiza cursuri de pregătire profesională de 1 an pentru viitorii magistraţi, iar 5 ani mai târziu, prin Legea nr. 142/1997 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 170 din 25 iulie 1997, acesta a fost reglementat în corpul Legii nr. 92/1992, devenind actualul Institut Naţional al Magistraturii, iar durata cursurilor de pregătire specifică magistraţilor era cuprinsă între 1 şi 2 ani, fiind stabilită în fiecare an de ministrul justiţiei în funcţie de numărul judecătorilor şi al procurorilor necesar pentru ocuparea posturilor vacante. Tot începând cu anul 1997, absolvirea Institutului Naţional al Magistraturii sau promovarea concursului ori a examenului de admitere în magistratură a devenit o condiţie legală de accedere în magistratură. Cu toate acestea, până la formarea unei întregi categorii profesionale de judecători şi procurori de carieră, care să provină exclusiv din rândul absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii şi care să răspundă, din punct de vedere numeric, structurii şi atribuţiilor noului sistem judiciar, legiuitorul a considerat că soluţia valorificării experienţei profesionale a unor categorii profesionale cu profil juridic, în esenţă, rămâne una rezonabilă, utilă scopului realizării justiţiei şi asigurării dreptului fundamental de acces la justiţie. Relevante în acest sens sunt dispoziţiile din forma iniţială a Legii nr. 92/1992 care cuprindeau anumite norme tranzitorii sau prin care se permitea adaptarea, de către ministrul justiţiei, a vechimii necesare pentru încadrarea la diferite instanţe şi parchete, care stabileau obligaţia acestuia ca, în termen de 6 luni de la intrarea legii în vigoare, să asigure selecţionarea şi perfecţionarea personalului potrivit noilor structuri şi atribuţii ale puterii judecătoreşti sau care prevedeau posibilitatea transferului de la alte instituţii ori cea a numirii în funcţia de judecător sau procuror la judecătorii, tribunale şi curţi de apel şi parchetele corespunzătoare şi a foştilor magistraţi pensionari care nu depăşeau vârsta de 65 de ani (art. 125-128). 29. Dovada faptului că, în acest proces complex de creare şi consolidare a unui nou sistem judiciar, legiuitorul a urmărit în mod constant atingerea unor standarde profesionale naţionale cât mai apropiate de cele europene în domeniul înfăptuirii justiţiei o reprezintă însăşi dinamica reglementării criticate, care, aşa cum se poate observa, a devenit, în timp, din ce în ce mai restrictivă, atât sub aspectul vechimii anterioare impuse, cât şi sub aspectul categoriilor de profesii cu profil juridic vizate. 30. Este adevărat că, deşi a fost eliminat în anul 2008 din fondul normativ naţional, beneficiul reîncadrării în magistratură fără concurs sau examen a fost reintrodus în corpul Legii nr. 303/2004 în anul 2018, prin Legea nr. 242/2018, însă acest demers al legiuitorului se justifică în mod raţional prin efectul ieşirii masive la pensie a judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a îndeplinirii, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 92/1992, a condiţiilor de pensionare prevăzute de legile aplicabile în materie, respectiv 25 de ani vechime în magistratură sau împlinirea vârstei legale de pensionare. Totodată, în expunerea de motive ce însoţeşte propunerea legislativă devenită ulterior Legea nr. 242/2018 este invocată perioada de un deceniu scursă de la republicarea legilor justiţiei, în care s-au produs schimbări parţiale ale realităţilor şi necesităţilor sistemului judiciar, care au fost constatate ca atare atât de CSM, cât şi de celelalte instituţii din sistemul justiţiei şi care impun reformarea acestor acte normative. 31. În acest context, Curtea consideră că dispoziţiile art. 33^1 din Legea nr. 303/2004 nu sunt de natură să contravină, prin prisma art. 11, a art. 147 alin. (4) şi a art. 148 alin. (2) din Constituţie, standardelor de calitate a justiţiei, asigurate printr-un nivel de înaltă pregătire profesională a magistraţilor. Persoanele care, potrivit normei juridice criticate, beneficiau de posibilitatea numirii în funcţia vacantă de judecător, procuror sau, după caz, magistrat-asistent, fără concurs sau examen, erau exclusiv judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi cu o vechime de cel puţin 10 ani în aceste funcţii, pe care nu le-au mai exercitat din motive neimputabile lor, iar în timpul activităţii nu au fost sancţionate disciplinar şi au obţinut la toate evaluările calificativul „foarte bine“. Condiţiile stricte impuse de lege pentru beneficiul reîncadrării în magistratură sunt de natură să configureze o prezumţie a experienţei profesionale dobândite în trecut în funcţiile exercitate şi să justifice în mod rezonabil lipsa susţinerii unui concurs sau examen similar celui de admitere în magistratură. Totodată, calificativele obţinute la evaluările din timpul celor minimum 10 ani de activitate în funcţiile enumerate sunt în măsură să reflecte nivelul de pregătire profesională, inclusiv sub aspectul actualizării tuturor informaţiilor şi noţiunilor de specialitate de noutate în materie juridică, iar lipsa sancţiunilor disciplinare denotă, de asemenea, capacitatea persoanei în cauză de a-şi respecta obligaţiile şi de a se conforma normelor deontologice. 32. În ceea ce priveşte observaţia autorului excepţiei referitoare la riscul accederii la curţile de apel sau la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a persoanelor vizate de dispoziţiile art. 33^1 din Legea nr. 303/2004, fără a dovedi printr-o formă de examinare nivelul necesar de cunoştinţe impus de gradul înalt al acestor instanţe, Curtea observă că textul criticat prevede că aceste persoane aveau acces la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat sau la instanţe ori parchete de grad inferior. În fapt, este vorba despre judecători şi procurori, cu privire la care legea limita nivelul instanţei sau al parchetului la care se puteau reîncadra, fără a putea solicita reîncadrarea pe o funcţie vacantă la o instanţă sau un parchet de nivel superior celui unde au activat în trecut. În ceea ce îi priveşte pe magistraţii-asistenţi, aceştia puteau fi numiţi, potrivit art. 67 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, în condiţiile descrise de norma criticată, în funcţia vacantă de magistrat-asistent, cu acelaşi grad avut la data eliberării din funcţie, fără a putea fi numite în această funcţie persoanele care au făcut parte din serviciile de informaţii ori care au colaborat cu acestea. 33. În plus, Curtea mai observă că, odată cu reintroducerea dispoziţiei criticate în cuprinsul Legii nr. 303/2004, Legea nr. 242/2018 a modificat şi art. 83 alin. (3) al acesteia, stabilind că „Reîncadrarea în funcţia de judecător, procuror ori magistrat-asistent se face fără concurs de către secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la instanţele sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea, în cadrul cărora aveau dreptul să funcţioneze până la data pensionării şi care nu pot funcţiona normal din cauza lipsei de personal. În acest caz, numirea în funcţia de magistrat-asistent se face de Consiliul Superior al Magistraturii, iar numirea în funcţia de judecător sau procuror se face de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Pot fi reîncadraţi în funcţie, în condiţiile prezentului alineat, foştii judecători, procurori sau magistraţi-asistenţi care au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare potrivit prezentei legi şi cu privire la care nu s-a stabilit sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură, în condiţiile Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare. Pe perioada reîncadrării, cuantumul pensiei se reduce cu 85%.“ 34. Dispoziţiile mai sus redate întăresc concluzia potrivit căreia soluţia adoptată de legiuitor de a reintroduce beneficiul reîncadrării în funcţia, anterior deţinută timp de minimum 10 ani, de judecător, procuror sau magistrat-asistent, în anumite condiţii, fără concurs sau examen, a avut ca scop alimentarea în mod eficient a sistemului judiciar cu personal calificat, cu experienţă relevantă în magistratură, în considerarea volumului mare de activitate al instanţelor şi parchetelor şi a rolului încărcat al fiecărui judecător, procuror sau magistrat-asistent în activitate şi în măsura în care existau la aceste instanţe sau parchete posturi vacante, neocupate prin modalitatea principală de acces în magistratură. 35. Această măsură a avut caracter temporar, fiind abrogată prin Legea nr. 313/2021, iar actuala reglementare în materie - Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor - nu mai conţine o astfel de dispoziţie. Faptul că legiuitorul a renunţat, în prezent, la măsura criticată în cauza de faţă nu îi atribuie acesteia caracter de neconstituţionalitate, acesta fiind liber să adopte diferite măsuri care să răspundă necesităţilor în schimbare ale sistemului judiciar la un moment sau altul. Totodată, acest beneficiu se adresează tuturor destinatarilor normei care îndeplinesc cerinţele prescrise, astfel că, respectând principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituţie, nu se poate reţine că legiuitorul şi-a depăşit propria marjă de apreciere în materie şi a încălcat normele constituţionale invocate sau alte acte internaţionale obligatorii prin prisma art. 148 alin. (2) din Legea fundamentală. 36. În considerarea celor mai sus expuse, Curtea constată că prin criticile de neconstituţionalitate formulate nu se relevă modalitatea în care această măsură poate afecta principiile înfăptuirii justiţiei la standarde profesionale cât mai înalte, aspect reclamat de autorul excepţiei. Prin urmare, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33^1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. 37. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1), ale art. 40 alin. (1) lit. c) şi ale art. 43 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea reţine că autorul excepţiei nu formulează critici de neconstituţionalitate punctuale prin raportare la conţinutul normativ al fiecărui text criticat, ci vizează aspecte generale ale Legii nr. 317/2004, care, în urma modificărilor operate prin Legea nr. 234/2018, a reconfigurat competenţa Plenului CSM, respectiv a secţiilor CSM pe principiul separării carierelor de judecător şi procuror. 38. Cu toate acestea, Curtea observă că, dintre cele trei texte de lege indicate drept obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate, două nu au suferit nicio modificare prin Legea nr. 234/2018, păstrându-şi redactarea originară de la momentul ultimei republicări a Legii nr. 317/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. Astfel, art. 23 alin. (1) teza a doua, potrivit căruia hotărârile CSM se iau „în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora“, cuprinde aceeaşi soluţie legislativă preluată în toate formele anterioare ale Legii nr. 317/2004 [cu precizarea că, în prima formă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 599 din 2 iulie 2004, art. 23 alin. (1) teza a doua se regăsea la art. 24 alin. (1) teza a doua], la fel ca şi conţinutul normativ al art. 43, potrivit căruia „Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii numeşte şi promovează magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile legii“, text prezent în aceeaşi redactare şi numerotare în toate formele Legii nr. 317/2004. Mai mult, în ceea ce priveşte soluţia legislativă consacrată în art. 23 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, se constată că aceasta este cuprinsă, şi în prezent, la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii; în ceea ce priveşte conţinutul juridic reglementat în art. 43 din Legea nr. 317/2004, acesta nu a fost menţinut în actuala legislaţie în domeniul justiţiei, numirea şi promovarea magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind reglementate în prezent în Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, acestea fiind atribuţii ale preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În sfârşit, se constată că doar în privinţa art. 40 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 - criticat - au fost operate intervenţii de substanţă prin art. I pct. 32 din Legea nr. 234/2018, în sensul că atribuţia referitoare la cariera judecătorilor de a propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor a fost transferată din competenţa Plenului CSM în cea a Secţiei pentru judecători a CSM. Se mai observă că o soluţie juridică similară este menţinută în prezent în Legea nr. 305/2022, care prevede la art. 40 alin. (1) lit. a) că secţiile CSM propun Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor. 39. În acest context, Curtea reţine că, într-adevăr, Legea nr. 234/2018 reflectă modificarea de concepţie a legiuitorului asupra modului de funcţionare şi organizare a CSM. Chiar dacă, structural, CSM a fost de la începutul înfiinţării sale compus din două secţii distincte - Secţia pentru judecători şi Secţia pentru procurori -, Legea nr. 234/2018 a introdus filosofia separării carierelor în cadrul celor două ramuri ale magistraturii, astfel că o serie dintre atribuţiile pe care anterior le exercita Plenul CSM, ca autoritate unică prevăzută de Constituţie cu rolul de garant al independenţei justiţiei [art. 133 alin. (1) din Legea fundamentală], au fost distribuite celor două secţii ale CSM, în mod corespunzător. 40. Legea nr. 234/2018 a fost supusă în două rânduri controlului de constituţionalitate anterior promulgării, Curtea luând act, prin Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 6 martie 2018, şi Decizia nr. 251 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 4 mai 2018, de noul principiu al separării carierelor de judecător şi procuror şi considerând, în principiu, că acesta nu contravine normelor fundamentale ale art. 133 şi 134, referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii. 41. Legiuitorul a consolidat principiul separării carierelor de judecător şi procuror cu prilejul următoarei reforme în domeniul legilor justiţiei (din anul 2022). Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede explicit că, deşi au calitatea de magistraţi atât judecătorii, cât şi procurorii, cariera judecătorilor este separată de cea a procurorilor. 42. Curtea Constituţională a analizat constituţionalitatea acestui principiu prin prisma exigenţelor constituţionale ale art. 133 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1), (2) şi (4), invocate şi în prezenta cauză, cu prilejul controlului a priori de constituţionalitate exercitat asupra Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor (devenită ulterior promulgării Legea nr. 303/2022). 43. Prin Decizia nr. 524 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1101 din 15 noiembrie 2022, Curtea Constituţională a constatat, din analiza sistematică a dispoziţiilor criticate (printre care şi unele referitoare la separaţia decizională între secţiile CSM), că, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituţie, CSM „este garantul independenţei justiţiei“, iar, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţie, CSM „îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare“ a judecătorilor şi procurorilor. Din analiza acestor norme fundamentale reiese că funcţionarea CSM în secţii nu încalcă arhitectura constituţională a acestei autorităţi colegiale (paragraful 101). 44. Curtea a reţinut că este firesc ca apărarea independenţei puterii judecătoreşti să fie realizată de secţia de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că numai judecătorii fac parte din puterea judecătorească, nu şi procurorii (a se vedea şi Decizia nr. 417 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 27 iunie 2018, paragrafele 70 şi 71, şi Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragraful 88). Prin urmare, nu există şi nu poate fi nicio confuzie între autoritatea judecătorească, noţiune ce cuprinde instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi CSM, şi puterea judecătorească, ce cuprinde numai instanţele judecătoreşti. De aceea, competenţa Plenului CSM va viza apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblu, ea angajându-se atunci când sunt afectate atât instanţele judecătoreşti, cât şi Ministerul Public, pe de o parte, sau CSM, pe de altă parte. În schimb, atunci când sunt afectate instanţele judecătoreşti sau Ministerul Public, competenţa va aparţine, în mod firesc, secţiilor corespunzătoare (paragraful 102). 45. Curtea a conchis, prin aceeaşi Decizie nr. 524 din 9 noiembrie 2022, că separarea competenţelor decizionale referitoare la cariera magistraţilor nu afectează rolul constituţional al CSM de garant al independenţei justiţiei, astfel cum este consacrat în art. 133 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, faptul că textul art. 134 alin. (2) din Constituţie prevede expres că, în materie disciplinară, CSM îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, nu exclude posibilitatea legiuitorului organic de a stabili atribuţii în sarcina secţiilor CSM, în condiţiile în care art. 134 alin. (4) din Constituţie prevede că CSM îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei (paragraful 103). 46. În ceea priveşte punctual competenţa privind propunerile de numire, precum şi promovarea judecătorilor, Curtea reţine că, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituţie - invocat în motivarea criticii de neconstituţionalitate -, aceasta aparţine CSM, în condiţiile legii sale organice, sintagmă prin care legiuitorul constituant permite legiuitorului ordinar să aprecieze asupra reglementării acestor condiţii şi modalităţi de realizare efective a respectivelor atribuţii. Sensul normei constituţionale mai sus menţionate este cel potrivit căruia aceste prerogative (propunerile de numire, promovarea, transferul şi sancţionarea judecătorilor) nu pot aparţine unei alte persoane, autorităţi sau instituţii decât acelei autorităţi căreia tot Constituţia îi rezervă rolul de garant al independenţei justiţiei, fără a prezenta vreo relevanţă constituţională faptul că acestea se realizează prin intermediul Secţiei pentru judecători a CSM. 47. În aplicarea considerentelor de principiu mai sus evocate, extrase din jurisprudenţa în materie a Curţii, instanţa constituţională va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1), ale art. 40 alin. (1) lit. c) şi ale art. 43 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. 48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, cu sediul principal în Slatina, în Dosarul nr. 901/54/2019 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 33^1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 23 alin. (1), ale art. 40 alin. (1) lit. c) şi ale art. 43 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
