Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 519 din 23 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 519 din 23 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 146 din 25 februarie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian-Lucian    │-                 │
│Dumitra            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. 2.473/281/2020 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.842D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că autorul deduce neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate pornind de la o situaţie ipotetică. Susţine că dispoziţiile criticate nu creează un tratament sancţionator mai blând inculpatului care, după săvârşirea infracţiunii din timpul minorităţii, săvârşeşte o altă infracţiune, după majorat, prin comparaţie cu cel aplicabil inculpatului care a săvârşit o singură infracţiune în timpul minorităţii, pentru care i-a fost aplicată o măsură educativă, inculpaţii nefiind în situaţii identice.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 18 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.473/281/2020, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelurilor declarate împotriva unei sentinţe penale de condamnare pentru infracţiuni de furt calificat.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 131 privind rolul Ministerului Public.
    6. Astfel, autorul apreciază că nu există nicio raţiune pentru care persoanele aflate în situaţii juridice mai uşoare, respectiv cele care săvârşesc după majorat o a doua infracţiune mai puţin gravă (sancţionabilă cu amendă) sau nu mai săvârşesc infracţiuni înţelegând să respecte normele sociale, să fie supuse unui tratament juridic mai aspru decât cele care au săvârşit o a doua infracţiune mai gravă (sancţionabilă cu închisoarea). Acesta compară situaţia persoanelor cărora li se aplică modalitatea de contopire prevăzută de dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal cu situaţia persoanelor cărora li se aplică modalitatea de contopire prevăzută de dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. d) din acelaşi Cod.
    7. În acest context, autorul excepţiei susţine că prin aplicarea dispoziţiilor contestate se ajunge la situaţia în care un inculpat căruia i-a fost aplicată o măsură educativă privativă de libertate pentru săvârşirea unei infracţiuni în minorat şi comite o nouă infracţiune după împlinirea vârstei de 18 ani este sancţionat mai blând faţă de un inculpat minor căruia i-a fost aplicată aceeaşi măsură educativă privativă de libertate, iar ulterior nu mai săvârşeşte nicio infracţiune.
    8. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că legiuitorul, prin modul de reglementare a tratamentului sancţionator în ipoteza pluralităţii de infracţiuni, comise atât în minorat, cât şi după atingerea vârstei majoratului, nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, motivat de faptul că acestea nu pot fi puse sub semnul egalităţii, respectiv măsura educativă privativă de libertate şi pedeapsa închisorii ori pedeapsa închisorii şi cea a amenzii penale.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic în ceea ce priveşte aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor şi de situaţiile juridice diferite în care se află destinatarii normei. De asemenea, susţine că măsurile educative şi pedepsele nu pot fi echivalate, ultimele implicând condiţii de executare mai stricte şi antrenând decăderi, incapacităţi şi interdicţii, în timp ce măsurile educative nu produc astfel de consecinţe.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:
    "(2) În cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care: (...)
    b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat;."

    14. Prin Decizia nr. 601 din 27 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 13 decembrie 2018, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, declarând neconstituţională sintagma „cel puţin“ din cuprinsul acestora.
    15. Prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate au fost completate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 6 iulie 2023, însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în redactarea anterioară Legii nr. 200/2023, care continuă să îşi producă efectele în cauza dedusă judecăţii.
    16. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi ale art. 131 - Rolul Ministerului Public.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b), Curtea observă că acestea fac parte din capitolul IV - Dispoziţii comune al titlului V din Codul penal care reglementează regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, în situaţia distinctă a săvârşirii de către aceeaşi persoană a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, caz în care pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă. Pentru ipoteza juridică anterior menţionată, textul criticat prevede că, dacă măsura educativă stabilită pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii este privativă de libertate, iar pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită după majorat este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, a cărei durată se majorează cu o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat.
    18. Curtea observă că autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal sunt neconstituţionale, întrucât reglementează un tratament sancţionator mai blând în privinţa persoanelor care după data săvârşirii primei infracţiuni din timpul minorităţii săvârşesc după vârsta majoratului o altă infracţiune pentru care le este stabilită o pedeapsă cu închisoarea, în sensul reducerii perioadei în care sunt private de libertate, în timp ce persoanele care nu mai săvârşesc infracţiuni după vârsta majoratului ori săvârşesc infracţiuni de o gravitate redusă pentru care este aplicată o pedeapsă cu amenda penală - cazul prevăzut de art. 129 alin. (2) lit. d) din Codul penal - vor executa în continuare măsurile educative astfel stabilite, fără a beneficia de reducerea perioadei în care sunt private de libertate. Pentru acest motiv, se susţine că textul criticat discriminează persoanele care după data săvârşirii primei infracţiuni din timpul minorităţii nu mai săvârşesc alte infracţiuni ori săvârşesc infracţiuni pentru care este stabilită pedeapsa amenzii penale în raport cu cele care săvârşesc după vârsta majoratului noi infracţiuni pentru care sunt stabilite pedepse cu închisoarea.
    19. Cu privire la criticile astfel formulate, Curtea observă că dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) sunt aplicabile infractorului major, textul criticat vizând cazul în care se descoperă că inculpatul a săvârşit două infracţiuni, dintre care una este comisă în timpul minorităţii, iar alta după majorat, ipoteză în care pentru prima infracţiune este stabilită o măsură educativă privativă de libertate, în timp ce pentru cea de-a doua se aplică o pedeapsă cu închisoarea.
    20. Conform art. 115 din Codul penal, măsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate. Măsurile neprivative de libertate sunt, conform alin. (1) pct. 1 al articolului anterior menţionat, stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână şi asistarea zilnică, în timp ce măsurile privative de libertate sunt, potrivit pct. 2 al aceluiaşi alin. (1), internarea într-un centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie. Dintre acestea, internarea într-un centru educativ poate fi dispusă, conform art. 124 alin. (2) din Codul penal, pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani, iar internarea într-un centru de detenţie se dispune, potrivit art. 125 alin. (2) din Codul penal, pentru o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, cu excepţia cazului în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani.
    21. De asemenea, conform art. 114 alin. (1) din Codul penal, regula, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de către o persoană minoră, este aceea a aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate. În acest sens, dispoziţia legală anterior menţionată stabileşte că faţă de minorul care la data săvârşirii infracţiunii avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. În mod excepţional, la alin. (2) al art. 114 din Codul penal, legiuitorul a prevăzut că faţă de un astfel de minor poate fi dispusă o măsură educativă privativă de libertate în următoarele două cazuri: dacă inculpatul a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
    22. Curtea reţine că, regimul sancţionatoriu diferenţiat aplicat minorilor a fost adaptat prin raportare la nivelul scăzut de maturitate psiho-emoţională, influenţabilitatea crescută şi capacitatea limitată de a conştientiza consecinţele juridice ale faptei, motiv pentru care starea de minoritate constituie o cauză de diferenţiere a răspunderii penale şi, deci, a regimului de sancţionare, accentul punându-se pe prevenţie, atât antedelictuală, cât şi postdelictuală, iar sancţionarea minorului care a săvârşit o infracţiune vizează, în principal, asigurarea reeducării acestuia.
    23. Astfel, în timp ce pedepsele, ca sancţiuni penale, prin pronunţatul lor rol coercitiv-represiv, au o vocaţie complexă, de constrângere, reeducare şi prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, măsurile educative au un caracter preponderent educativ, motiv pentru care, în urma aplicării lor, nu subzistă consecinţe penale, ele neconstituind antecedente penale faţă de persoana în privinţa căreia au fost dispuse. De altfel, acest aspect este în mod expres reglementat la art. 133 din Codul penal, conform căruia măsurile educative nu atrag interdicţii, decăderi sau incapacităţi.
    24. Or, toate aceste aspecte arată că persoanele care săvârşesc fapte prevăzute de legea penală înainte de a fi împlinit vârsta de 18 ani beneficiază de un regim sancţionator adaptat nivelului lor de maturitate psiho-emoţională, chiar şi în ipoteza măsurilor educative privative de libertate, intensitatea restricţiilor fiind mai redusă în comparaţie cu pedepsele aplicate persoanelor care săvârşesc fapte similare după împlinirea majoratului, acest regim fiind reglementat, conform politicii penale a statului, drept consecinţă a particularităţilor psihologice specifice vârstei minorităţii.
    25. Aceste modalităţi de individualizare sunt însă opţiunea legiuitorului, care, în realizarea politicii penale a statului, este abilitat să stabilească reguli specifice în privinţa unor ipoteze precum cea invocată de autorul excepţiei, cu respectarea marjei de apreciere prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 693 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 9 februarie 2018, paragraful 17).
    26. În aceste condiţii, chiar dacă în aparenţă inculpaţii care săvârşesc o altă infracţiune după vârsta majoratului beneficiază de un regim sancţionator care comprimă perioada privativă de libertate, Curtea reţine că pedeapsa închisorii aplicată pentru infracţiunea săvârşită după vârsta majoratului se distinge de măsurile educative atât prin natura sa, cât şi printr-un grad superior de severitate. Aceasta are caracter represiv şi privativ de libertate, implicând izolarea persoanei de mediul social, restrângerea unor drepturi fundamentale şi un regim de executare strict. Finalitatea principală a acestei sancţiuni este realizarea funcţiilor de constrângere, retribuţie şi prevenţie generală, ce îi conferă un impact profund asupra vieţii condamnatului.
    27. În acest sens, din perspectiva art. 16 din Constituţie, instituirea unui regim sancţionator adaptat şi diferenţiat în privinţa persoanelor majore, respectiv minore este legitimă şi justificată atât prin natura distinctă a categoriilor de persoane vizate, cât şi prin scopurile diferite urmărite de fiecare sancţiune. În consecinţă, Curtea reţine, contrar celor susţinute de autorul excepţiei, că persoana căreia îi este aplicată pedeapsa închisorii pentru infracţiunea săvârşită după vârsta majoratului, în mod obiectiv şi incontestabil, beneficiază de un regim sancţionator mai aspru, indiferent de durata perioadei de privare de libertate.
    28. În aceste condiţii, Curtea constată că inculpaţii care nu mai săvârşesc infracţiuni după vârsta majoratului ori cei care săvârşesc infracţiuni de o gravitate redusă pentru care este aplicată măsura amenzii nu sunt în situaţia de a fi discriminaţi, ci, din contră, legiuitorul a stabilit un regim sancţionator diferit prin raportare la natura distinctă a sancţiunilor şi a scopurilor urmărite de acesta.
    29. Referitor la principiul egalităţii în drepturi, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994) şi, de asemenea, că acelaşi principiu nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii, motiv pentru care inegalitatea reală ce rezultă din această diferenţă poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine, iar, în măsura în care inegalitatea nu este naturală, faptul de a o impune ar însemna instituirea unei discriminări (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).
    30. De altfel, Curtea, prin numeroase decizii, de exemplu, Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006, a statuat, în esenţă, că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Parlamentul are competenţa de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă. Principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de anumite elemente incidente este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca în aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar în situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat. Totodată, prin Decizia nr. 682 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 21 octombrie 2020, paragraful 39, Curtea a constatat că persoanele care au săvârşit infracţiuni diferite se află în situaţii juridice diferite, ceea ce permite şi instituirea unui tratament juridic diferenţiat, conform opţiunii libere a legiuitorului, fără a putea fi reţinută instituirea unor privilegii sau a unor discriminări.
    31. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi de art. 131 privind rolul Ministerului Public, Curtea observă că, deşi autorul excepţiei invocă în mod formal prevederile constituţionale menţionate, în realitate acesta nu motivează pretinsa contrarietate a dispoziţiilor criticate cu aceste prevederi constituţionale. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate, instanţa de contencios constituţional neputându-se substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011).
    32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. 2.473/281/2020 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 23 octombrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristian-Lucian Dumitra

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 519 din 23 octombrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 519 din 23 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 519 din 23 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal