Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) raportat la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Iani-Marius Giuris şi Gabriela Avram în Dosarul nr. 6.450/118/2018 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.027D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În esenţă, arată că termenele de soluţionare reglementate de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în funcţie de numărul cererilor nesoluţionate au fost instituite tocmai pentru a induce destinatarilor normei aşteptări realiste cu privire la durata necesară soluţionării cererilor lor. Mai mult, până la emiterea deciziei de compensare în puncte persoana îndreptăţită la despăgubiri are doar o simplă aşteptare, care nu se bucură de aceeaşi protecţie specifică dreptului de proprietate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 16 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 6.450/118/2018, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) raportat la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Iani-Marius Giuris şi Gabriela Avram într-o cauză privind soluţionarea unui apel formulat împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă ca tardiv introdusă o acţiune civilă privind acordarea de măsuri reparatorii pentru un imobil. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 instituie o discriminare între destinatarii acestei norme, întrucât nu prevăd aceleaşi termene de soluţionare a notificărilor de către entităţile învestite de lege, ci acestea variază în funcţie de locul situării imobilului obiect al cererii de restituire şi de numărul de cereri rămase nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Aceleaşi dispoziţii sunt, totodată, lipsite de claritate şi previzibilitate sub aspectul luării la cunoştinţă de către destinatarii normei a numărului concret de cereri nesoluţionate, în ipoteza în care entităţile învestite de lege nu fac publice aceste informaţii încă de la momentul la care aceste termene încep să curgă, astfel că cetăţenii nu pot cunoaşte ce termen li se aplică. Se arată că acest aspect are drept consecinţă pierderea definitivă a dreptului de a supune controlului instanţei de judecată conduita abuzivă a autorităţii publice, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Exemplifică în acest sens că modalitatea prin care, în cauza sa, entitatea învestită de lege cu soluţionarea cererilor de restituire a efectuat publicitatea acestor categorii de informaţii a fost prin afişarea centralizatorului la avizierul instituţiei, ceea ce nu asigură însă garanţia luării la cunoştinţă de către destinatarul normei, mai ales în cazul unei entităţi publice atât de încărcate cum este Primăria Municipiului Constanţa. Consideră, prin urmare, că procedura de publicitate trebuia definită legal, întrucât în discuţie sunt drepturi ce pot fi vătămate ireversibil, iar norma criticată afectează şi dreptul constituţional la informaţie şi la liberă exprimare. 6. Se mai arată că prevederile legale criticate creează o situaţie profund dezavantajoasă pentru titularii notificărilor, spre deosebire de situaţia entităţilor învestite de lege, care au la dispoziţie un termen mai îndelungat pentru soluţionarea notificărilor, în comparaţie cu termenul de 6 luni, pus la dispoziţia persoanelor care se consideră îndreptăţite, în vederea exercitării dreptului de a se adresa instanţei de judecată. În plus, nu există o sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei de publicare a informaţiilor referitoare la numărul de notificări nesoluţionate, la data de 1 ianuarie 2014, spre deosebire de termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei de către persoanele care se consideră îndreptăţite, termen a cărui nerespectare este sancţionată cu decăderea. Prin urmare, depăşirea etapei administrative, desfăşurată în faţa entităţii învestite de lege, este lăsată exclusiv la latitudinea autorităţii publice, ceea ce este contrar scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 165/2013. Mai mult, regimul mai avantajos, apt să conducă la o soluţie mai favorabilă, profită unei instituţii a statului, care are calitatea de pârâtă în proces. 7. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, astfel cum rezultă din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit motivării autorului acesteia, dispoziţiile art. 33 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, din motivarea excepţiei rezultă că incidente în cauză sunt numai prevederile art. 33 alin. (1) lit. b). Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 33 alin. (1) lit. b): „(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: (...) b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri.“; – Art. 35 alin. (2): „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“ 12. Normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 30 - Libertatea de exprimare, ale art. 31 - Dreptul la informaţie, ale art. 44 alin. (1) privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată şi ale art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceasta, texte referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv la protecţia proprietăţii. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici asemănătoare celor invocate de autorii prezentei excepţii, relevante în acest sens fiind Decizia nr. 754 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 6 martie 2019, Decizia nr. 569 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1125 din 23 noiembrie 2020, Decizia nr. 571 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 23 octombrie 2020, Decizia nr. 820 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 14 februarie 2022, sau Decizia nr. 857 din 14 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 13 aprilie 2022. 14. Curtea a observat, în jurisprudenţa mai sus citată, că stabilirea unor termene de natura celor instituite prin prevederile art. 33 şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările şi de la expirarea cărora persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti când se constată refuzul nejustificat de soluţionare a notificării, se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist, asigurându-se, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia, inclusiv a accesului la instanţă în situaţia refuzului nejustificat al entităţii competente de a soluţiona cererile în respectivele termene. Aşadar, termenele instituite în art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie, ci doar îl condiţionează de respectarea acelor termene înăuntrul cărora entităţile prevăzute de lege au obligaţia soluţionării cererilor înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea Constituţională statuând în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei sale, a unui drept - subiectiv ori procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului dreptului de acces la justiţie, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 857 din 14 decembrie 2021, precitată, paragrafele 15 şi 16). Totodată, Curtea a statuat că regula constituţională a accesului liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări (Decizia nr. 113 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, paragraful 23). 15. În legătură cu susţinerile autorilor excepţiei referitoare la neîndeplinirea de către entităţile învestite de lege a obligaţiei de a comunica numărul cererilor rămase nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin afişare la sediul propriu şi prin publicarea acestuia pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în vederea calculării termenului pe care acestea îl au la dispoziţie pentru soluţionarea lor, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste susţineri nu reprezintă un veritabil motiv de neconstituţionalitate a normei legale, ci o chestiune de fapt, apreciată de la caz la caz de instanţa de judecată, pe baza probatoriului administrat, Curtea Constituţională neavând competenţă în această privinţă (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 820 din 9 decembrie 2021, precitată, paragraful 13). 16. De asemenea, prin deciziile precitate, Curtea a analizat susţineri referitoare la faptul că nu există un termen în care să fie îndeplinită obligaţia entităţilor de publicare a informaţiilor referitoare la numărul de notificări nesoluţionate, precum şi la faptul că nu există o sancţiune pentru nerespectarea acestei obligaţii, în temeiul art. 33 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, spre deosebire de termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei de către persoanele care se consideră îndreptăţite, termen a cărui nerespectare este sancţionată cu decăderea. Curtea a reţinut că acestea sunt aspecte de oportunitate a reglementării, ce ţin de opţiunea legiuitorului. Totodată, Curtea a mai constatat că depăşirea termenelor cuprinse în cadrul etapei administrative, desfăşurată în faţa entităţii învestite de lege cu soluţionarea notificării, prin emiterea unei decizii de admitere sau de respingere a acestora, nu echivalează cu crearea unei situaţii nefavorabile pentru persoanele îndreptăţite la restituire, câtă vreme acestea se pot adresa instanţei de judecată, în vederea soluţionării pe fond a notificării. Aşadar, în vederea asigurării celerităţii procedurii, legiuitorul a prevăzut remediul accesului în faţa instanţelor judecătoreşti al persoanelor îndreptăţite, nemulţumite de pasivitatea entităţilor învestite de lege cu privire la soluţionarea notificărilor, în termenele prevăzute în mod expres în acest scop. 17. Curtea a mai observat că prin actul normativ criticat legiuitorul a prevăzut şi un sistem de garanţii cu privire la aplicarea eficientă a legii, prin instituirea unor sancţiuni. Astfel, în sensul art. 36 lit. h) din Legea nr. 165/2013, nerespectarea termenelor prevăzute de această lege constituie contravenţie dacă faptele nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni (Decizia nr. 820 din 9 decembrie 2021, precitată, paragrafele 14 şi 15). 18. Prevederile art. 33 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 au fost criticate şi din perspectiva încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul lipsei de claritate şi previzibilitate, deoarece, în ipoteza în care entităţile învestite de lege nu fac publice informaţiile cu privire la numărul de notificări rămase nesoluţionate, persoanele care se consideră îndreptăţite nu au posibilitatea să cunoască termenul instituit de lege pentru soluţionarea notificărilor la nivelul fiecărei entităţi, respectiv de 24 de luni [prevăzut de art. 33 alin. (1) lit. b)] în prezenta cauză, şi nu pot calcula termenul de 6 luni de la epuizarea căruia poate fi exercitat dreptul la acţiune, sancţiunea fiind decăderea din dreptul de a supune controlului instanţei de judecată conduita abuzivă a autorităţii publice. Analizând aceste susţineri, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate stabilesc suficient de clar şi precis, în condiţii de previzibilitate, atât anumite termene în care entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, cât şi obligaţia respectivelor autorităţi publice de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care are, la rândul ei, obligaţia de a le centraliza şi de a le publica pe pagina proprie de internet, nefiind în contradicţie cu exigenţele privind calitatea legii ce decurg din art. 1 alin. (5) al Constituţiei (a se vedea în acest sens Decizia nr. 754 din 22 noiembrie 2018, precitată, paragraful 26). 19. Cu referire la susţinerile potrivit cărora prevederile legale criticate creează o situaţie profund dezavantajoasă pentru titularii notificărilor, spre deosebire de situaţia entităţilor învestite de lege, care au la dispoziţie un termen mai îndelungat pentru soluţionarea notificărilor, Curtea a reamintit jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, respectiv dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Având în vedere scopul Legii nr. 165/2013, şi anume eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor vizate de acest act normativ, Curtea a constatat existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. La stabilirea termenelor prevăzute în art. 33 din acest act normativ s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale şi umane pentru ca autorităţile locale şi centrale să îşi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri şi posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entităţile învestite de lege, astfel că tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă, fără a constitui o încălcare a normelor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi (a se vedea în acest sens Decizia nr. 754 din 22 noiembrie 2018, precitată, paragrafele 28-30). 20. În lipsa unor elemente de noutate relevate în prezenta cauză, de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii, cele statuate în deciziile mai sus indicate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, excepţia urmând a fi respinsă ca neîntemeiată. 21. Cât priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 30 - Libertatea de exprimare şi art. 31 - Dreptul la informaţie, Curtea observă că autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu arată, în mod concret, în ce constă această încălcare, astfel că aceste susţineri nu pot fi reţinute. Curtea Constituţională nu se poate substitui autorilor excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate pertinente, cu atât mai mult cu cât prevederile constituţionale invocate nu susţin prin ele însele neconstituţionalitatea textelor de lege criticate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). 22. În consecinţă, Curtea constată că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate, excepţia urmând să fie respinsă ca neîntemeiată. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iani-Marius Giuris şi Gabriela Avram în Dosarul nr. 6.450/118/2018 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. b) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
