Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 516 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) şi ale art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 516 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) şi ale art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1026 din 5 noiembrie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina-Cătălina  │-                 │
│Turcu              │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (6), art. 21 alin. (3) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, excepţie ridicată de Manuela Gornoviceanu în Dosarul nr. 784/207/2021 al Judecătoriei Caracal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.515D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 3.018D/2021, nr. 3.242D/2021, nr. 3.348D/2021, nr. 3.703D/2021, nr. 3.806D/2021, nr. 3.828D/2021, nr. 623D/2022, nr. 934D/2022, nr. 964D/2022, nr. 965D/2022, nr. 1.129D/2022, nr. 1.291D/2022, nr. 1.338D/2022, nr. 1.639D/2022, nr. 1.731D/2022, nr. 1.755D/2022, nr. 1.895D/2022, nr. 2.087D/2022, nr. 2.198D/2022, nr. 2.199D/2022, nr. 2.209D/2022, nr. 2.236D/2022, nr. 2.246D/2022, nr. 2.303D/2022, nr. 2.402D/2022, nr. 2.403D/2022, nr. 2.404D/2022, nr. 2.479D/2022, nr. 2.481D/2022, nr. 2.482D/2022, nr. 2.552D/2022, nr. 2.575D/2022, nr. 2.643D/2022, nr. 2.653D/2022, nr. 2.766D/2022, nr. 2.779D/2022, nr. 2.780D/2022, nr. 2.826D/2022, nr. 14D/2023, nr. 17D/2023, nr. 45D/2023, nr. 60D/2023, nr. 62D/2023, nr. 172D/2023, nr. 173D/2023, nr. 176D/2023, nr. 201D/2023, nr. 279D/2023 şi nr. 293D/2023, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii similare, excepţie ridicată de Cristian Nicola, Denis Buruian, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, Bogdan Florin Perianu Popian, Vasile Mihoc, Alexandru Corpodean, Cezar Ferescu, Cristian Petre Diaconu, Alexandru-Cristian Pădure, Alexandru-Gabriel Botoş, Cristian Kilin, Traian Bancoş, Sorin Pasat, Dorel Felician Petruşe, Petruţ Eduard Pănescu, Cătălin Marian Livadariu, Sorin Iulian Neica, Mihai Alexandru Vătăşelu, Călin Budişan, Lucian Huianu Airinei, Vasile Drăgan, Dorin Nicolae Buda, Robert Mihăiţă Roşu, Leonard Georgescu, Andrei-Ioan Săveanu, Ioan Baltă, Sorin Botoş, Marius Clapă, Daniel Ionuţ Bodea, Constantin Cojan, Mircea Mihoc, Ioan-Tiberius Leonte, Daniel Bălan, Sorin Vasile Mădăian, Petru Neamţu, Petru Raul Pop, Ioan Daniel Samuilă, Loredana-Gheorghina Paşca, Nouphal Abdul Vahab, Ovidiu Cozma, Marius Ionuţ Boc, Mihai Uram, Iulian Pricopie, Marian Nistor, Jozsa Krisztian Istvan, Neculai Marius Ionică, Sami Nicu Hamidreza, Cristian-Ion Niculae, Alexandru Toma Şorcaru şi Marcel Bucătaru în Dosarul nr. 8.281/301/2021 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 30.548/302/2019, nr. 14.098/303/2020 şi nr. 30.718/299/2021 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.166/289/2021 al Judecătoriei Reghin, în dosarele nr. 697/235/2020, nr. 3.977/211/2020 şi nr. 1.895/235/2021 ale Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 24.758/299/2021 şi nr. 51.456/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 9.772/182/2020 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 15.719/300/2021 şi nr. 26.238/300/2022 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 7.235/296/2021 şi nr. 3.914/296/2022 ale Judecătoriei Satu Mare - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.740/307/2019/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 17.431/211/2021 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă, în dosarele nr. 442/187/2022, nr. 232/187/2022, nr. 1.802/187/2022 şi nr. 842/187/2022 ale Judecătoriei Beiuş, în Dosarul nr. 8.404/288/2021 al Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 3.903/291/2021 şi nr. 397/291/2022 ale Judecătoriei Roman, în Dosarul nr. 2.661/260/2021 al Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.350/292/2022 al Judecătoriei Roşiori de Vede, în dosarele nr. 3.672/866/2019, nr. 4.399/296/2022 şi nr. 378/296/2022 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 1.785/270/2022 şi nr. 5.545/270/2021 ale Judecătoriei Oneşti, în Dosarul nr. 6.081/182/2021 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă, în dosarele nr. 817/224/2021 şi nr. 135/224/2022 ale Judecătoriei Dragomireşti, în Dosarul nr. 3.581/279/2022 al Judecătoriei Piatra-Neamţ - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.150/176/2021 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, în Dosarul nr. 356/240/2022/a1 al Judecătoriei Haţeg, în dosarele nr. 9.207/279/2020 şi nr. 4.764/279/2021 ale Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 2.218/207/2022 al Judecătoriei Caracal, în Dosarul nr. 2.397/324/2020 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 356/319/2021 al Judecătoriei Târgu Lăpuş, în Dosarul nr. 13.387/271/2021 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.511/318/2022 al Tribunalului Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.581/333/2022 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă, în dosarele nr. 5.873/327/2021 şi nr. 1.319/253/2021 ale Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 549/866/2022 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 30.646/254/2021 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă.
    4. La apelul nominal se prezintă în dosarele nr. 1.895D/2022 şi nr. 2.246D/2022, pentru autorii Mihai-Alexandru Vătăşelu şi Leonard Georgescu, doamna avocat Simona Baciu Boroş cu împuterniciri avocaţiale depuse la dosare. Aceasta precizează că nu îl mai reprezintă pe autorul Cristian Nicola în Dosarul nr. 3.018D/2021. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.018D/2021, nr. 3.242D/2021, nr. 3.348D/2021, nr. 3.703D/2021, nr. 3.806D/2021, nr. 3.828D/2021, nr. 623D/2022, nr. 934D/2022, nr. 964D/2022, nr. 965D/2022, nr. 1.129D/2022, nr. 1.291D/2022, nr. 1.338D/2022, nr. 1.639D/2022, nr. 1.731D/2022, nr. 1.755D/2022, nr. 1.895D/2022, nr. 2.087D/2022, nr. 2.198D/2022, nr. 2.199D/2022, nr. 2.209D/2022, nr. 2.236D/2022, nr. 2.246D/2022, nr. 2.303D/2022, nr. 2.402D/2022, nr. 2.403D/2022, nr. 2.404D/2022, nr. 2.479D/2022, nr. 2.481D/2022, nr. 2.482D/2022, nr. 2.552D/2022, nr. 2.575D/2022, nr. 2.643D/2022, nr. 2.653D/2022, nr. 2.766D/2022, nr. 2.779D/2022, nr. 2.780D/2022, nr. 2.826D/2022, nr. 14D/2023, nr. 17D/2023, nr. 45D/2023, nr. 60D/2023, nr. 62D/2023, nr. 172D/2023, nr. 173D/2023, nr. 176D/2023, nr. 201D/2023, nr. 279D/2023 şi nr. 293D/2023 la Dosarul nr. 2.515D/2021, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatei prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că textele de lege criticate, aşa cum au fost interpretate prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, sunt neconstituţionale deoarece încalcă art. 21 din Constituţie în lumina art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor de judecată şi dreptul la un proces echitabil. Este recunoscut atât la nivel european, cât şi la nivel naţional faptul că, deşi faptele contravenţionale au o natură extrapenală, acestea sunt asimilate unei acuzaţii în materie penală, iar contravenienţii ar trebui să beneficieze de aceleaşi garanţii aplicabile în materie penală. În acest sens devin aplicabile prevederile art. 6 din Convenţie care ar trebui interpretate în sensul că orice contravenient ar trebui să aibă posibilitatea să se adreseze unui tribunal cu privire la orice acuzaţie care i-a fost adusă, iar instanţa ar trebui să aibă posibilitatea să analizeze temeinicia fiecărei sancţiuni, inclusiv a celor complementare. Principiul proporţionalităţii se aplică şi în domeniul contravenţional, iar în ipoteza în care o instanţă de judecată nu poate să analizeze legalitatea, temeinicia şi proporţionalitatea fiecărei sancţiuni este încălcat principiul constituţional al rolului justiţiei de a media între abstractul unei legi şi concretul unei situaţii.
    7. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că asupra textelor de lege criticate Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile nr. 370 din 13 aprilie 2010, nr. 666 din 24 octombrie 2017 şi nr. 52 din 30 ianuarie 2024.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    8. Prin Încheierea din 29 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 784/207/2021, Judecătoria Caracal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (6), art. 21 alin. (3) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.515D/2021).
    9. Prin Încheierea din 27 septembrie 2021, a cărei eroare materială a fost îndreptată prin Încheierea din 5 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.281/301/2021, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3) lit. d) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 (Dosarul nr. 3.018D/2021).
    10. Prin Încheierea din 5 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 30.548/302/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale art. 100 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.242D/2021).
    11. Prin Încheierea din 28 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 14.098/303/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi art. 100 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (Dosarul nr. 3.348D/2021).
    12. Prin Încheierea din 26 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.166/289/2021, Judecătoria Reghin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.703D/2021).
    13. Prin Încheierea din 7 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 697/235/2020, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.806D/2021).
    14. Prin Încheierea din 18 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24.758/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (6), art. 21 alin. (3) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (Dosarul nr. 3.828D/2021).
    15. Prin Încheierea din 24 februarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 9.772/182/2020, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 623D/2022).
    16. Prin Încheierea din 29 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 15.719/300/2021, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 5 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale art. 100 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 934D/2022).
    17. Prin Încheierea din 1 aprilie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 7.235/296/2021, Judecătoria Satu Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 964D/2022).
    18. Prin Încheierea din 7 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.977/211/2020, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 965D/2022).
    19. Prin Decizia civilă nr. 107 din 27 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.740/307/2019/a1, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (Dosarul nr. 1.129D/2022).
    20. Prin Încheierea din 16 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. 17.431/211/2021, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 1.291D/2022).
    21. Prin Încheierea din 12 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. 442/187/2022, Judecătoria Beiuş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 1.338D/2022).
    22. Prin Încheierea din 8 iunie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 8.404/288/2021, Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2), art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 1.639D/2022).
    23. Prin Încheierea din 9 iunie 2022, a cărei eroare materială cu privire la numărul actului normativ a fost îndreptată prin Încheierea din 21 iulie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.903/291/2021, Judecătoria Roman a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 1.731D/2022).
    24. Prin Încheierea finală de dezînvestire nr. 27 din 23 iunie 2022, a cărei eroare materială cu privire la anul actului normativ a fost îndreptată prin Încheierea din 11 iulie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.661/260/2021, Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1), art. 100 alin. (3) lit. b) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 1.755D/2022).
    25. Prin Încheierea din 11 iulie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.350/292/2022, Judecătoria Roşiori de Vede a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 1.895D/2022).
    26. Prin Încheierea din 20 aprilie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.895/235/2021, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.087D/2022).
    27. Prin Încheierea din 16 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.672/866/2019, Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.198D/2022).
    28. Prin Încheierea din 3 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.785/270/2022, Judecătoria Oneşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 101 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.199D/2022).
    29. Prin Sentinţa civilă nr. 7.837 din 13 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 6.081/182/2021, Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.209D/2022).
    30. Prin Încheierea din 27 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 51.456/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (6), art. 21 alin. (3) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.236D/2022).
    31. Prin Încheierea din 29 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 30.718/299/2021, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.246D/2022).
    32. Prin Încheierea din 6 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.914/296/2022, Judecătoria Satu Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.303D/2022).
    33. Prin Încheierea din 13 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 817/224/2021, Judecătoria Dragomireşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.402D/2022).
    34. Prin Încheierea din 13 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 135/224/2022, Judecătoria Dragomireşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.403D/2022).
    35. Prin Încheierea din 20 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.581/279/2022, Judecătoria Piatra-Neamţ - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.404D/2022).
    36. Prin Încheierea din 13 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 232/187/2022, Judecătoria Beiuş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 (Dosarul nr. 2.479D/2022).
    37. Prin Încheierea din 28 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.150/176/2021, Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.481D/2022).
    38. Prin Sentinţa civilă nr. 559 din 19 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 356/240/2022/a1, Judecătoria Haţeg a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (6), art. 21 alin. (3) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (Dosarul nr. 2.482D/2022).
    39. Prin Încheierea din 30 august 2022, pronunţată în Dosarul nr. 9.207/279/2020, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 (Dosarul nr. 2.552D/2022).
    40. Prin Încheierea din 8 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.218/207/2022, Judecătoria Caracal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 101 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.575D/2022).
    41. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 4.399/296/2022, Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.643D/2022).
    42. Prin Decizia nr. 841 din 25 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.397/324/2020, Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.653D/2022).
    43. Prin Încheierea din 29 iunie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 356/319/2021, Judecătoria Târgu Lăpuş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.766D/2022).
    44. Prin Încheierea din 14 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.802/187/2022, Judecătoria Beiuş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, precum şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.779D/2022).
    45. Prin Încheierea din 19 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 13.387/271/2021, Judecătoria Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.780D/2022).
    46. Prin Încheierea din 7 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.511/318/2022, Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.826D/2022).
    47. Prin Decizia nr. 1.437/A/2022 din 19 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.581/333/2022, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 14D/2023).
    48. Prin Încheierea din 12 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 842/187/2022, Judecătoria Beiuş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 17D/2023).
    49. Prin Încheierea nr. 96 din 9 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 5.873/327/2021, Tribunalul Tulcea - Secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 45D/2023).
    50. Prin Încheierea din 11 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 4.764/279/2021, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 (Dosarul nr. 60D/2023).
    51. Prin Încheierea din 28 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 397/291/2022, Judecătoria Roman a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 62D/2023).
    52. Prin Încheierea din 13 ianuarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 378/296/2022, Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 172D/2023).
    53. Prin Încheierea din 21 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 549/866/2022, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 173D/2023).
    54. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 5.545/270/2021, Judecătoria Oneşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 176D/2023).
    55. Prin Sentinţa civilă nr. 605 din 27 ianuarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 26.238/300/2022, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 201D/2023).
    56. Prin Decizia civilă nr. 1.048 din 25 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.319/253/2021, Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (Dosarul nr. 279D/2023).
    57. Prin Încheierea din 21 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 30.646/245/2021, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 293D/2023).
    58. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Manuela Gornoviceanu, Cristian Nicola, Denis Buruian, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal din oficiu, Florin Bogdan Perianu Popian, Vasile Mihoc, Alexandru Corpodean, Cezar Ferescu, Cristian Petre Diaconu, Alexandru-Cristian Pădure, Alexandru-Gabriel Botoş, Cristian Kilin, Traian Bancoş, Sorin Pasat, Dorel Felician Petruşe, Petruţ Eduard Pănescu, Cătălin Marian Livadariu, Sorin Iulian Neica, Mihai Alexandru Vătăşelu, Călin Budişan, Lucian Huianu Airinei, Vasile Drăgan, Dorin Nicolae Buda, Robert Mihăiţă Roşu, Leonard Georgescu, Andrei-Ioan Săveanu, Ioan Baltă, Sorin Botoş, Marius Clapă, Daniel Ionuţ Bodea, Constantin Cojan, Mircea Mihoc, Ioan-Tiberius Leonte, Daniel Bălan, Sorin Vasile Mădăian, Petru Neamţu, Petru Raul Pop, Ioan Daniel Samuilă, Loredana Gheorghina Paşca, Nouphal Abdul Vahab, Ovidiu Cozma, Marius Ionuţ Boc, Mihai Uram, Iulian Pricopie, Marian Nistor, Jozsa Krisztian Istvan, Neculai Marius Ionică, Sami Nicu Hamidreza, Cristian-Ion Niculae, Alexandru Toma Şorcaru şi Marcel Bucătaru în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor introduse împotriva proceselor-verbale prin care autorii au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30/60/90 de zile, în temeiul textelor de lege criticate.
    59. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că, prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că instanţa de judecată nu are posibilitatea de a examina proporţionalitatea sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce, astfel că instanţa de judecată nu mai poate aprecia, în funcţie de situaţia de fapt concretă, asupra necesităţii şi oportunităţii aplicării pedepsei complementare a suspendării dreptului de a conduce, încălcându-se astfel dreptul contravenientului la un proces echitabil în care o instanţă obiectivă şi imparţială să analizeze şi să se pronunţe asupra tuturor „acuzaţiilor“ care i se aduc.
    60. Se arată că pentru identificarea noţiunii autonome de „acuzaţie în materie penală“ prevăzută de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit evaluarea în baza a trei criterii enunţate în Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunţată în Cauza Engel şi alţii împotriva Ţărilor de Jos şi în Hotărârea din 6 octombrie 2020, pronunţată în Cauza Giurgi împotriva României, respectiv: calificarea faptei potrivit dreptului naţional, natura faptei incriminate şi natura şi gradul de gravitate a sancţiunii ce urmează a fi aplicată. Este unanim admis în doctrina şi jurisprudenţa naţională, spre exemplu în Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, faptul că, în ceea ce priveşte contravenţiile, garanţiile ce trebuie respectate se raportează la prevederile art. 6 din Convenţie, aplicabile în materie penală.
    61. În doctrină şi în jurisprudenţă s-a reţinut existenţa a trei principii aplicabile în momentul sancţionării unui subiect de drept pentru nerespectarea normelor de drept contravenţional, şi anume principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale, principiul non bis in idem şi principiul proporţionalităţii. Art. 5 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevede că toate sancţiunile principale şi complementare aplicate unui contravenient trebuie să fie dozate în funcţie de gravitatea faptei, fără deosebire între sancţiunile principale sau complementare. Aplicarea sancţiunii complementare ope legis, indiferent de pericolul social concret şi de comportamentul contravenientului, fără o marjă de apreciere din partea agentului constatator sau a instanţei de judecată, încalcă cerinţa proporţionalităţii restrângerii exerciţiului unor drepturi. Aplicarea sancţiunii avertismentului rămâne lipsită de eficienţă şi substanţă în cazul anterior menţionat. Sancţiunea complementară ar trebui să aibă rolul de a întregi sancţiunea principală iar nu de a se transforma într-o sancţiune mai gravă decât cea principală. Potrivit principiului de drept qui potest plus, potest minus ar trebui ca instanţa care poate înlocui sancţiunea principală a amenzii cu avertismentul să poată decide şi asupra sancţiunii complementare care are rol secundar şi accesoriu sancţiunii principale.
    62. Având în vedere că sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter preventiv, dar şi unul punitiv similar unei sancţiuni penale, aplicarea unei astfel de sancţiuni nu se poate dispune automat, fără a putea fi supusă controlului instanţei de judecată. Prin Hotărârea din 23 octombrie 1984 pronunţată în Cauza Ozturk împotriva Germaniei şi Hotărârea din 25 august 1987 pronunţată în Cauza Lutz împotriva Germaniei s-a reţinut, în esenţă, necesitatea accesului la un tribunal independent şi imparţial. Prin urmare, pentru a se asigura contravenientului toate garanţiile unui proces echitabil instituite de Convenţie este imperios necesar să se recunoască instanţei de judecată dreptul de a aprecia asupra oportunităţii/proporţionalităţii aplicării oricărei sancţiuni contravenţionale, atât principală, cât şi complementară.
    63. Or, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care este înlăturată posibilitatea instanţelor de a analiza contestaţiile contravenienţilor sub aspectul întinderii şi proporţionalităţii sancţiunilor aplicate reprezintă o încălcare directă a jurisprudenţei menţionate şi a garanţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin prisma art. 20 din Constituţie.
    64. Prin interpretarea dată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021 se aduce atingere prevederilor art. 126 din Constituţie referitor la competenţa instanţelor judecătoreşti deoarece se îngrădeşte posibilitatea acestora de a analiza proporţionalitatea sancţiunii complementare aplicate cu toate că această competenţă este dată prin lege instanţelor de judecată.
    65. Referitor la art. 53 din Constituţie se observă că restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi poate avea loc numai în anumite cazuri şi condiţii restrictive, prevăzute în sens limitativ doar la alin. (1) şi care implică şi existenţa unei proporţionalităţi potrivit alin. (2) în sensul restrângerii exerciţiului drepturilor doar în măsura necesităţii într-o societate democratică, astfel că efectele şi restrângerile aduse prin decizia antereferită nu se circumscriu exigenţelor impuse de textul constituţional amintit. În acest sens, făcând o paralelă cu sfera dreptului penal, autorii arată că prin Hotărârea din 17 decembrie 2004 pronunţată în Cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României s-a statuat că aplicarea automată a pedepsei complementare a interzicerii timp de un an a exercitării profesiei de către un jurnalist a adus o încălcare a prevederilor art. 10 din Convenţie deoarece aplicarea automată a pedepsei complementare nu corespundea unei nevoi sociale imperioase, fiind disproporţionată faţă de nevoia restrângerii dreptului de exercitare a profesiei timp de un an.
    66. Se critică, de asemenea, paragraful 45 din Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căruia suspendarea exercitării dreptului de a conduce se aplică în mod obligatoriu cu titlu de sancţiune complementară oricărei persoane căreia i s-a aplicat o sancţiune contravenţională principală - amendă sau avertisment. Autorul care formulează această critică arată că, în opinia sa, art. 100 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu reglementează aplicarea sancţiunii principale a avertismentului, ci exclusiv a sancţiunii principale a amenzii alături de sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
    67. Or, prin decizia antereferită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii face referire la „sancţiunea contravenţională principală“ fără a circumstanţia la amendă, astfel că aceasta completează legea prin adăugarea sancţiunii principale a avertismentului - neprevăzută de art. 100 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - alături de sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
    68. Această completare a legii prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii are ca efect încălcarea principiului echilibrului şi separaţiei puterilor în stat şi a supremaţiei legii, respectiv a art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie.
    69. Autorii fac referire la opinia exprimată de Şcoala Doctorală a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, reţinută în Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a dreptului de a conduce are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare şi că ori de câte ori se aplică sancţiunea amenzii contravenţionale, în mod obligatoriu, se aplică şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce. Per a contrario, dacă sancţiunea amenzii este înlocuită cu sancţiunea avertismentului, instanţa va înlătura sancţiunea complementară a suspendării temporare a dreptului de a conduce.
    70. Cu toate acestea, arată autorii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a limitat la a face trimitere la propria jurisprudenţă (şi anume la Decizia nr. 8 din 19 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii), şi, pornind de la acest raţionament eronat (prin asimilarea unui element comparativ diferit), a pronunţat Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021 prin care încalcă prevederile constituţionale invocate. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face trimiteri la Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 20 noiembrie 2018, însă, deşi menţionează posibilitatea instanţei de a analiza inclusiv temeinicia fiecărei sancţiuni în parte, raţionamentul final vizează doar legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, iar nu şi a sancţiunii aplicate prin acesta.
    71. Or, Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii este neconstituţională, deoarece ignoră jurisprudenţa Curţii Constituţionale, încalcă accesul liber la justiţie, creează discriminări, duce în derizoriu dreptul la un proces echitabil, ignoră supremaţia legii şi preeminenţa dreptului internaţional. În acest sens, citând din decizia menţionată, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a utilizat raţionamentul neconstituţional prin asimilarea între ele a două noţiuni diametral opuse: proporţionalitatea aplicării sancţiunii complementare, în limitele prevăzute de lege şi proporţionalitatea duratei sancţiunii. Într-adevăr, se poate argumenta că perioadele de timp sunt stabilite de legiuitor, iar agentul constatator sau instanţa de judecată nu poate interveni în scopul diminuării duratei, însă a considera că instanţa de judecată nu va putea înlătura o sancţiune restrictivă de drepturi pe calea controlului exercitat duce la încălcarea supremaţiei legii, negarea accesului la justiţie, încălcarea dreptului la un proces echitabil, crearea de situaţii discriminatorii între contravenienţi (asimilabili suspecţilor/ inculpaţilor) şi inculpaţii din proceduri penale în care se dispun măsuri preventive, precum şi încălcarea principiului potrivit căruia justiţia se realizează doar prin intermediul instanţelor judecătoreşti şi doar în numele legii.
    72. Se arată, de asemenea, că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 197 din 9 aprilie 2019 s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate în legătură cu aplicarea obligatorie a sancţiunilor complementare prevăzute de Codul silvic, indiferent de sancţiunea contravenţională principală (avertisment sau amendă) şi s-a reţinut, în esenţă, că sancţiunea contravenţională trebuie să treacă prin filtrul proporţionalităţii şi oportunităţii neputând fi admise sancţiunile de drept. De asemenea, se mai arată că interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii textelor de lege criticate este contrară şi celor reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 20 noiembrie 2018.
    73. Judecătoria Caracal (dosarele nr. 2.515D/2021 şi nr. 2.575D/2022), Judecătoria Reghin (Dosarul nr. 3.703D/2021), Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale (dosarele nr. 3.806D/2021 şi nr. 965D/2022), Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă (Dosarul nr. 3.828D/2021), Judecătoria Satu Mare - Secţia civilă (Dosarul nr. 964D/2022), Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 1.129D/2022), Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă (Dosarul nr. 1.639D/2022), Judecătoria Roşiori de Vede (Dosarul nr. 1.895D/2022), Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă (Dosarul nr. 2.209D/2022), Judecătoria Satu Mare - Secţia civilă (Dosarul nr. 2.303D/2022), Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (dosarele nr. 2.643D/2022 şi nr. 172D/2023), Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 2.653D/2022), Tribunalul Vaslui - Secţia civilă (Dosarul nr. 14D/2023), Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 173D/2023) şi Judecătoria Oneşti (Dosarul nr. 176D/2023) apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece instanţele au posibilitatea să individualizeze sancţiunile principale, iar sancţiunea complementară privind suspendarea exercitării dreptului de a conduce este deja dozată de legiuitor în funcţie de gravitatea faptei săvârşite de contravenient. Acesta are dreptul de a contesta procesul-verbal în faţa unei instanţe astfel că nu este încălcat dreptul său la un proces echitabil.
    74. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă (Dosarul nr. 3.018D/2021), Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 3.348D/2021), Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă (dosarele nr. 934D/2022 şi nr. 201D/2023), Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale (dosarele nr. 965D/2022 şi nr. 2.087D/2022), Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă (Dosarul nr. 1.291D/2022), Judecătoria Roman (dosarele nr. 1.731D/2022 şi nr. 62D/2023), Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 1.755D/2022), Judecătoria Oneşti (Dosarul nr. 2.199D/2022), Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă (Dosarul nr. 2.236D/2022), Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 2.246D/2022), Judecătoria Dragomireşti (dosarele nr. 2.402D/2022 şi nr. 2.403D/2022), Judecătoria Piatra-Neamţ - Secţia civilă (Dosarul nr. 2.404D/2022), Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi insolvenţă (Dosarul nr. 2.481D/2022), Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ (dosarele nr. 2.552D/2022 şi nr. 60D/2023), Tribunalul Tulcea - Secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 45D/2023), Judecătoria Iaşi - Secţia civilă (Dosarul nr. 293D/2023) apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată deoarece sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce ar trebui individualizată în temeiul art. 5 alin. (5) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Or, prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii s-a înlăturat dreptul instanţei de judecată de a se pronunţa asupra proporţionalităţii unei sancţiuni contravenţionale complementare, fără ca această limitare să reiasă din interpretarea dispoziţiilor legale.
    75. Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 623D/2022), Judecătoria Beiuş (dosarele nr. 1.338D/2022, nr. 2.479D/2022, nr. 2.779D/2022 şi nr. 17D/2023), Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 2.198D/2022), Judecătoria Haţeg (Dosarul nr. 2.482D/2022), Judecătoria Târgu Lăpuş (Dosarul nr. 2.766D/2022), Judecătoria Oradea - Secţia civilă (Dosarul nr. 2.780D/2022), Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 2.826D/2022) şi Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 279D/2023) nu şi-au exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
    76. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    77. Guvernul a transmis punctul său de vedere în Dosarul nr. 934D/2022 în care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că interpretarea oferită prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nu contravine dispoziţiilor constituţionale privind dreptul la un proces echitabil, deoarece petentul are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată pentru ca aceasta să analizeze legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că dreptul de a conduce autovehicule nu face parte din categoria drepturilor constituţionale, astfel că reglementările criticate nu restrâng exerciţiul unor drepturi constituţionale ci prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere. Sunt invocate considerentele de principiu ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 20 noiembrie 2018.
    78. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    79. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    80. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierile de sesizare, vizează una sau mai multe dintre dispoziţiile cuprinse în dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.
    81. În mai multe dosare (spre exemplu dosarele nr. 2.515D/2021, nr. 3.828D/2021, nr. 2.236D/2022 şi nr. 2.482D/2022) autorii excepţiei au invocat, printre alte articole, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, deşi art. 5 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu a făcut obiectul interpretării prin decizia menţionată. Întrucât critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea dată prin decizia antereferită (sub aspectul nerespectării principiului proporţionalităţii), Curtea va reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 5 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.
    82. De asemenea, în dosarele în care instanţele de judecată au sesizat dintr-o eroare materială cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 în loc de art. 109 alin. (9) din acest act normativ, precum şi în dosarele în care instanţele au sesizat cu textele de lege supuse controlului fără a mai preciza că acestea sunt criticate în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, Curtea va reţine că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. Aceasta deoarece dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile pronunţate în recursurile în interesul legii este obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, iar criticile de neconstituţionalitate vizează tocmai interpretarea dată prin decizia antereferită.
    83. Dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au fost modificate şi completate prin Ordonanţa Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 28 ianuarie 2022, fără a se modifica soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
    84. Textele criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au următorul cuprins:
    - Art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b):
    "(1) Sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului.
(2) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt următoarele: [...] b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat;“;"

    – Art. 100 alin. (3): „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (...)
    – Art. 101 alin. (3): „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (...)
    – Art. 102 alin. (3): „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (...)
    – Art. 109 alin. (9): „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel.“

    85. Dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au următorul cuprins:
    - Art. 5 alin. (5): „Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.“;
    – Art. 21 alin. (3): „Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.“;
    – Art. 34 alin. (1): „Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile art. 236^1 şi ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.“

    86. Prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021, s-au stabilit următoarele: „În interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare.“
    87. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta referitoare la calitatea legii, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în faţa legii, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 126 - Instanţele judecătoreşti precum şi art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 49 privind principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    88. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor criticate în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 344 din 9 iulie 2024, nepublicată*) în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, criticile autorilor fiind similare celor din prezenta cauză.
    *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 344 din 9 iulie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 15 ianuarie 2025.

    89. În esenţă, prin Decizia nr. 344 din 9 iulie 2024, Curtea a reţinut că în materia contravenţiilor, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reprezintă „legea generală“ (a se vedea Decizia nr. 404 din 21 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1092 din 14 noiembrie 2022, paragraful 32). Acest act normativ stabileşte, în mod generic, principiile care stau la baza reglementării contravenţiilor. În art. 5 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este prevăzută posibilitatea reglementării unor alte tipuri de sancţiuni contravenţionale principale şi complementare prin „legi speciale“. O astfel de „lege specială“ este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 care, potrivit art. 109 alin. (9) din acest act normativ, se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 - „lege generală“, sub condiţia ca Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 să nu dispună altfel.
    90. Analizând structura art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea a observat că aceasta este similară în sensul că textele menţionate prevăd sancţionarea faptelor enumerate la literele corespondente cu sancţiunea principală a amenzii aferente claselor a II-a, a III-a şi a IV-a de sancţiuni şi cu sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30/60/90 de zile.
    91. Cu referire la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia instanţa nu poate diminua sau înlătura numărul de zile pentru care se dispune aplicarea sancţiunii complementare ceea ce aduce atingere dreptului la un proces echitabil deoarece contravenţiile se circumscriu noţiunii de „acuzaţie în materie penală“, Curtea a constatat că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte calificarea contravenţiilor ca „acuzaţii în materie penală“ a variat în funcţie de circumstanţele cauzelor în care a fost sesizată.
    92. Curtea Constituţională a receptat, în jurisprudenţa sa, conceptele dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a considerat că garanţiile dreptului la un proces echitabil aplicabile în materie penală trebuie să se aplice ori de câte ori fapta imputabilă are „conotaţie penală“, spre exemplu, în materia sancţiunilor contravenţionale. Astfel, prin Decizia nr. 404 din 21 septembrie 2022, precitată, paragraful 53, Curtea Constituţională a reţinut că legislaţia contravenţională din România intră sub incidenţa prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003), iar aplicarea sancţiunilor contravenţionale, respectiv sancţionarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravenţional, are loc cu respectarea unor principii similare celor aplicabile sancţiunilor de drept penal (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, paragraful 122).
    93. Având în vedere calificarea contravenţiilor reglementate prin art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 drept „acuzaţii în materie penală“, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi legislaţia contravenţională internă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a reţinut că principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale, principiul proporţionalităţii sancţiunilor contravenţionale şi principiul unicităţii aplicării sancţiunilor contravenţionale (non bis in idem) trebuie avute în vedere atât în procesul de legiferare, cât şi în cel de aplicare a legii de către instanţele de drept comun. Dintre aceste principii, în cauzele în care Curtea Constituţională a fost sesizată sunt relevante principiul legalităţii şi cel al proporţionalităţii.
    94. Primul dintre principiile menţionate este principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale. Astfel, Parlamentul este liber să decidă cu privire la reglementarea domeniului contravenţional, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării. Materia contravenţională este guvernată de principiul legalităţii sancţiunii întrucât, potrivit art. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, se pot stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului, iar actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea.
    95. Cu privire la principiul legalităţii sancţiunii în materie penală, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, în jurisprudenţa sa, că această cerinţă este îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coμme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34).
    96. Analizând dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin raportare la cele anterior menţionate, Curtea a reţinut că acestea reglementează faptele contravenţionale din domeniul circulaţiei pe drumurile publice, iar textele care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cuprind descrierea faptelor şi sancţiunile aplicabile, respectiv sancţiunea principală a amenzii şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce. Prin urmare, Curtea a reţinut că principiul legalităţii este respectat în această materie.
    97. În ceea ce priveşte paralela cu sfera dreptului penal şi invocarea Hotărârii din 17 decembrie 2004, pronunţată în Cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, Curtea Constituţională a observat că motivele pe care s-a întemeiat Hotărârea din 17 decembrie 2004, pronunţată în Cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, nu sunt aplicabile mutatis mutandis în cauzele în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
    98. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil prin dispoziţiile criticate, din perspectiva faptului că împiedică instanţele de judecată să individualizeze sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi primită. Aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, paragraful 70, reducerea de către instanţă a perioadei suspendării dreptului de a conduce nu poate interveni ca modalitate de individualizare judiciară a sancţiunii, aplicarea unei alte durate de timp decât cea prevăzută de lege pentru clasa de contravenţii în care se încadrează fapta echivalând cu încălcarea principiului nulla poena sine lege (principiul legalităţii), care operează şi în materie contravenţională, aşa cum s-a reţinut la paragrafele anterioare. Mai mult, reglementarea sancţiunilor contravenţionale complementare, atât sub aspectul instituirii, cât şi al duratei, este pe deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit (a se vedea Decizia nr. 693 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 20 ianuarie 2020, paragraful 21).
    99. Prin urmare, Curtea a reţinut că instanţele judecătoreşti nu pot diminua sau înlătura, în cadrul soluţionării plângerii contravenţionale, durata sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exerciţiului dreptului de a conduce deoarece legiuitorul a prevăzut o individualizare legală a pedepsei complementare, stabilind o durată fixă, dozată gradual la 30/60/90 de zile, în funcţie de pericolul social al faptelor, ceea ce respectă principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale.
    100. Potrivit principiului proporţionalităţii, toate sancţiunile principale sau complementare aplicate contravenientului trebuie să fie dozate în funcţie de gravitatea faptei. Curtea a observat că acest din urmă principiu îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 5 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite şi sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei. Curtea a subliniat că principiul proporţionalităţii este apropiat principiului oportunităţii, acesta din urmă trebuind să fie respectat în aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare în vederea atingerii scopului represiv şi preventiv al sancţiunii contravenţionale (a se vedea Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, precitată, paragraful 31, şi Decizia nr. 220 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 16 iunie 2023, paragrafele 20 şi 21).
    101. Curtea a observat că, având în vedere imperativul asigurării ordinii şi siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, legiuitorul a considerat oportun ca în această materie să stabilească o corelare între gradul de pericol social al faptei contravenţionale şi durata sancţiunii complementare, adică a realizat o individualizare legală a sancţiunii nu prin stabilirea unor criterii, ci prin adecvarea sancţiunii la pericolul social, adică o determinare strictă, iar nu relativă a duratei sancţiunii complementare. Aşadar, cu privire la sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, legiuitorul a prevăzut o durată fixă/determinată care creşte gradual, respectiv 30/60/90 de zile, adecvată gradului de pericol social al faptelor, fără ca instanţele judecătoreşti să o poată diminua sau înlătura în cadrul judecării plângerii contravenţionale (cu excepţia cazului în care se anulează procesul-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei).
    102. Cu privire la proporţionalitatea sancţiunii principale a amenzii reglementate de art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea a observat că această sancţiune poate fi aplicată între un minim şi un maxim, respectându-se proporţionalitatea sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei. Astfel, potrivit art. 98 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, contravenţiilor prevăzute de acest act normativ li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă, textele de lege supuse controlului făcând trimitere la clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă; clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă şi clasa a IV-a - de la 9 la 20 de puncte-amendă, punctele-amendă având o valoare fixă stabilită prin acelaşi articol anterior menţionat din ordonanţa de urgenţă.
    103. Cu privire la proporţionalitatea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce prevăzute de art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea a reţinut că aceasta trebuie analizată din două perspective: prima impusă de legea internă, cea de-a doua conturată în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    104. Prima perspectivă, cea impusă de legea internă, priveşte obligaţia respectării art. 5 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 - norma generală în materia contravenţiilor care instituie principiul proporţionalităţii, şi anume proporţionalitatea duratei suspendării exercitării dreptului de a conduce cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. Cu privire la acest aspect, Curtea a observat la paragrafele precedente că, în materia specială a circulaţiei pe drumurile publice, legiuitorul a grupat anumite fapte contravenţionale pe care le-a considerat ca având acelaşi grad de pericol social şi a dozat durata suspendării dreptului de a conduce la 30/60/90 de zile, corespunzător fiecărei categorii de fapte contravenţionale.
    105. Cea de-a doua perspectivă a proporţionalităţii unei sancţiuni contravenţionale este cea analizată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Atunci când s-au analizat criteriile pentru calificarea faptei ca fiind „acuzaţie în materie penală“, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat şi proporţionalitatea gradului de severitate a sancţiunii, sub două aspecte: durata limitată a măsurii suspendării dreptului de a conduce în timp şi consecinţele acestei măsuri asupra autorilor (a se vedea Decizia de admisibilitate din 28 iunie 2011, pronunţată în Cauza Ioan Pop împotriva României, paragraful 26, şi Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Escoubet împotriva Belgiei, paragraful 38).
    106. Analizând cele două perspective ale proporţionalităţii sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, sancţiune prevăzută de art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea reţinut că durata suspendării exerciţiului dreptului de a conduce este limitată în mod rezonabil de legiuitor la 30/60/90 de zile în funcţie de contravenţia săvârşită, prin raportare la gradul de pericol social al acesteia, iar după epuizarea intervalului de timp, contravenienţii îşi vor exercita din nou dreptul de a conduce.
    107. În concluzie, Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) şi nici celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Reglementarea duratei fixe a sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce care creşte gradual este adecvată la gravitatea faptelor săvârşite, astfel că dispoziţiile criticate respectă principiul proporţionalităţii sancţiunii.
    108. Curtea a reţinut că nici critica privind încălcarea art. 124 din Legea fundamentală nu este întemeiată deoarece, în activitatea de judecată, judecătorii nu sunt independenţi faţă de lege. Cu alte cuvinte, judecătorul nu creează legea, ci o aplică la speţa concretă. Organul legislativ, emitent al normei juridice, poate fi însă mai restrictiv ori poate prefera, ţinând seama de diversitatea şi complexitatea relaţiilor sociale, o redactare generală a legii (a se vedea Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, paragraful 42, şi Decizia nr. 666 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 305 din 19 aprilie 2019, paragraful 35).
    109. Curtea a constatat că, în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, legiuitorul a optat pentru o individualizare legală, stabilind durata exactă a sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce, fără a stabili limite minime şi maxime în cadrul cărora judecătorul să realizeze o individualizare judiciară a sancţiunilor complementare. Or, exercitarea acestei competenţe constituţionale de către legiuitor nu afectează activitatea de înfăptuire a justiţiei care, potrivit dispoziţiilor art. 124 alin. (1) din Constituţie, se realizează în numele legii. Legiuitorul stabileşte, în funcţie de interesele generale ale societăţii, o individualizare legală a sancţiunilor complementare, judecătorul neputându-se transforma în legiuitor (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 101 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 24 martie 2021, paragraful 69). Instanţele de judecată, în procesul de interpretare şi aplicare a legii, trebuie să aplice prevederile actelor normative aşa cum acestea au fost edictate de legiuitor, fără a putea modifica cuprinsul acestora. Pentru aceste motive nu se poate reţine încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
    110. Totodată, Curtea a reţinut că nici critica privind încălcarea art. 126 din Constituţie nu este întemeiată. Interpretarea dată textelor de lege prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, concretizează atribuţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, atribuţie stabilită la nivel constituţional prin art. 126 alin. (3), iar la nivel legal, potrivit materiei în care a fost pronunţată, de art. 514 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Pentru motivele expuse la paragrafele anterioare şi având în vedere că durata fixă a sancţiunilor complementare a fost stabilită prin lege, nu se poate susţine că interpretarea dată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021 îngrădeşte posibilitatea instanţelor de a analiza proporţionalitatea sancţiunii complementare.
    111. Curtea a reţinut că nici critica privind încălcarea art. 53 din Constituţie nu poate fi primită deoarece, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, dreptul de a conduce autovehicule/vehicule nu este un drept fundamental (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 304 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 11 august 2016, paragraful 17, Decizia nr. 430 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 9 octombrie 2019, paragraful 24, şi Decizia nr. 374 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 5 octombrie 2021, paragraful 15). Astfel, fără a aduce atingere art. 53 din Constituţie, normele legale criticate nu restrâng exerciţiul unor drepturi fundamentale, ci prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, respectiv asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public. Pe de altă parte, norma constituţională prevede, între alte situaţii, că exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns şi pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 891 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 1 martie 2021, paragraful 20).
    112. În final, referitor la critica potrivit căreia legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea înlăturării pedepsei complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce atunci când, în cadrul soluţionării plângerii contravenţionale, instanţa judecătorească înlocuieşte pedeapsa principală a amenzii cu cea a avertismentului, Curtea a constatat că aceasta este o problemă de legiferare - prin completarea legii cu o prevedere care să reglementeze această situaţie -, iar nu de constituţionalitate.
    113. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    114. În final Curtea reţine că dispoziţiile art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu sunt aplicabile în cauză deoarece acestea reglementează cu privire la principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor şi că, autorii excepţiei, nu au arătat în ce mod dispoziţiile criticate, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, ar aduce atingere principiilor constituţionale ale egalităţii în faţa legii, dreptului la apărare şi nici art. 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    115. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Manuela Gornoviceanu, Cristian Nicola, Denis Buruian, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal din oficiu, Bogdan Florin Perianu Popian, Vasile Mihoc, Alexandru Corpodean, Cezar Ferescu, Cristian Petre Diaconu, Alexandru-Cristian Pădure, Alexandru-Gabriel Botoş, Cristian Kilin, Traian Bancoş, Sorin Pasat, Dorel Felician Petruşe, Petruţ Eduard Pănescu, Cătălin Marian Livadariu, Sorin Iulian Neica, Mihai Alexandru Vătăşelu, Călin Budişan, Lucian Huianu Airinei, Vasile Drăgan, Dorin Nicolae Buda, Robert Mihăiţă Roşu, Leonard Georgescu, Andrei-Ioan Săveanu, Ioan Baltă, Sorin Botoş, Marius Clapă, Daniel Ionuţ Bodea, Constantin Cojan, Mircea Mihoc, Ioan-Tiberius Leonte, Daniel Bălan, Sorin Vasile Mădăian, Petru Neamţu, Petru Raul Pop, Ioan Daniel Samuilă, Loredana Gheorghina Paşca, Nouphal Abdul Vahab, Ovidiu Cozma, Marius Ionuţ Boc, Mihai Uram, Iulian Pricopie, Marian Nistor, Jozsa Krisztian Istvan, Neculai Marius Ionică, Sami Nicu Hamidreza, Cristian-Ion Niculae, Alexandru Toma Şorcaru şi Marcel Bucătaru în dosarele nr. 784/207/2021 şi nr. 2.218/207/2022 ale Judecătoriei Caracal, Dosarul nr. 8.281/301/2021 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 30.548/302/2019, nr. 14.098/303/2020 şi nr. 30.718/299/2021 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.166/289/2021 al Judecătoriei Reghin, în dosarele nr. 697/235/2020, nr. 3.977/211/2020 şi nr. 1.895/235/2021 ale Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 24.758/299/2021 şi nr. 51.456/299/2021 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 9.772/182/2020 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 15.719/300/2021 şi nr. 26.238/300/2022 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 7.235/296/2021 şi nr. 3.914/296/2022 ale Judecătoriei Satu Mare - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.740/307/2019/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 17.431/211/2021 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă, în dosarele nr. 442/187/2022, nr. 232/187/2022, nr. 1.802/187/2022 şi nr. 842/187/2022 ale Judecătoriei Beiuş, în Dosarul nr. 8.404/288/2021 al Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 3.903/291/2021 şi nr. 397/291/2022 ale Judecătoriei Roman, în Dosarul nr. 2.661/260/2021 al Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.350/292/2022 al Judecătoriei Roşiori de Vede, în dosarele nr. 3.672/866/2019, nr. 4.399/296/2022 şi nr. 378/296/2022
    ale Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 1.785/270/2022 şi nr. 5.545/270/2021 ale Judecătoriei Oneşti, în Dosarul nr. 6.081/182/2021 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă, în dosarele nr. 817/224/2021 şi nr. 135/224/2022 ale Judecătoriei Dragomireşti, în Dosarul nr. 3.581/279/2022 al Judecătoriei Piatra-Neamţ - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.150/176/2021 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, în Dosarul nr. 356/240/2022/a1 al Judecătoriei Haţeg, în dosarele nr. 9.207/279/2020 şi nr. 4.764/279/2021 ale Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 2.397/324/2020 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 356/319/2021 al Judecătoriei Târgu Lăpuş, în Dosarul nr. 13.387/271/2021 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.511/318/2022 al Tribunalului Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.581/333/2022 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă, în dosarele nr. 5.873/327/2021 şi nr. 1.319/253/2021 ale Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 549/866/2022 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 30.646/254/2021 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) şi ale art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Caracal, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Judecătoriei Reghin, Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Satu Mare - Secţia civilă, Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă, Judecătoriei Beiuş, Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Roman, Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoriei Roşiori de Vede, Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoriei Oneşti, Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă, Judecătoriei Dragomireşti, Judecătoriei Piatra-Neamţ - Secţia civilă, Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, Judecătoriei Haţeg, Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ, Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Judecătoriei Târgu Lăpuş, Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, Tribunalului Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Vaslui - Secţia civilă, Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina-Cătălina Turcu

    OPINIE SEPARATĂ
    În dezacord cu soluţia pronunţată în opinia majoritară, consider că excepţia trebuia admisă şi constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pentru argumentele ce urmează a fi expuse în continuare:
    Prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021, s-au stabilit următoarele: „În interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare.“
    Se observă că în această materie specială - a circulaţiei pe drumurile publice - durata sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a circula (care se aplică pe lângă pedeapsa principală a amenzii sau a avertismentului) este stabilită de legiuitor, acesta procedând, în temeiul competenţei sale de legiferare, la stabilirea acestor sancţiuni complementare (suspendarea temporară a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul pe o perioadă de 30/60/90 de zile, în funcţie de gravitatea faptei).
    Însă, esenţa criticilor de neconstituţionalitate o reprezintă imposibilitatea judecătorului de a efectua o individualizare judiciară a sancţiunilor complementare stabilite de legiuitor. Or, fără putinţă de tăgadă, această imposibilitate conduce la neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate, astfel cum au fost
    interpretate prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, deoarece acestea contravin jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale.
    Astfel, referitor la asimilarea sancţiunilor de drept contravenţional cu sancţiunile de drept penal, din perspectiva asigurării garanţiilor dreptului la un proces echitabil, în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale s-a stabilit că legislaţia contravenţională din România intră sub prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, sau Decizia nr. 411 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2014, paragraful 23). Mai mult, aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Malige împotriva Franţei, paragrafele 39 şi 40, din cauza caracterului preventiv, punitiv şi disuasiv al sancţiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie în materie penală sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienţi, sancţionarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare şi/sau suspendarea permisului de conducere.
    Cu privire la stabilirea sancţiunilor de drept penal, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în numeroase rânduri, stabilind că, pentru a fi constituţională norma prin care se instituie sancţiunea, trebuie să existe, pe lângă individualizarea legală, şi o individualizare judiciară.
    Astfel, prin Decizia nr. 101 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 24 martie 2021, paragrafele 87 şi 88, Curtea a stabilit următoarele: „87. Individualizarea sancţiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabileşte normativ pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime şi maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanţei valorii sociale ocrotite prin săvârşirea faptei incriminate, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea subliniază importanţa individualizării legale a sancţiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări şi aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea apreciază că, în reglementarea sancţiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancţiune, şi valoarea socială a cărei protecţie a determinat limitarea (Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, paragraful 38). 88. De asemenea, legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate - minimul şi maximul special al pedepsei, dar, totodată, îi oferă aceluiaşi judecător instrumentele care îi permit alegerea şi determinarea unei sancţiuni concrete, în raport cu particularităţile faptei şi cu persoana infractorului (Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, paragraful 39).“
    În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 407 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 28 iulie 2016, paragraful 24, Decizia nr. 250 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 18 iulie 2017, paragraful 25, şi Decizia nr. 666 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din data de 19 aprilie 2019, paragrafele 33 şi 34).
    Mai mult, referitor la sancţiunile de drept contravenţional, prin Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 3 iunie 2019, paragrafele 31 şi 32, Curtea a reţinut că, „în materia reglementării regimului juridic al contravenţiilor, art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, stabileşte cadrul sancţionator general, alin. (2) reglementând sancţiunile contravenţionale principale (avertismentul, amenda contravenţională, prestarea unei activităţi în folosul comunităţii), iar alin. (3), sancţiunile contravenţionale complementare (confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi, închiderea unităţii, blocarea contului bancar, suspendarea activităţii operatorului economic, retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv, desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială), în acelaşi timp reglementându-se şi posibilitatea impunerii de noi sancţiuni contravenţionale principale şi complementare prin legi speciale (alin. 4). Sancţiunile enumerate anterior sunt sancţiuni specifice dreptului contravenţional, aplicabile subiectului de drept care încalcă norma juridică de drept contravenţional printr-o conduită contrară acesteia. Totodată, Curtea reţine că sancţiunile contravenţionale, principale şi complementare nu au caracter reparator, ci preventiv-educativ, şi reprezintă o formă de constrângere juridică vizând, în special, patrimoniul făptuitorului. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale, respectiv sancţionarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravenţional, are loc potrivit unor principii, similar sancţiunilor de drept penal. În acest sens, Curtea reţine principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale, principiul proporţionalităţii sancţiunilor contravenţionale şi principiul unicităţii aplicării sancţiunilor contravenţionale (non bis in idem). Potrivit principiului proporţionalităţii, toate sancţiunile principale sau complementare aplicate contravenientului trebuie să fie dozate în funcţie de gravitatea faptei. Curtea observă că acest din urmă principiu îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 5 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora «Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.», iar «Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei». Principiul proporţionalităţii este apropiat principiului oportunităţii, acesta din urmă fiind necesar a fi respectat în aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare în vederea atingerii scopului represiv şi preventiv al sancţiunii contravenţionale. Totodată, Curtea reţine că aplicarea sancţiunilor contravenţionale are loc cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, referitoare la limitele sancţiunilor, respectiv proporţionalitatea sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă, circumstanţele personale ale contravenientului, precum şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal de constatare şi sancţionare. Cu alte cuvinte, la stabilirea proporţionalităţii sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, agentul constatator care aplică sancţiunea trebuie să analizeze criteriile generale prevăzute în art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi alte criterii speciale, dacă este cazul. În caz contrar, în măsura în care regula proporţionalităţii este încălcată, instanţa va adapta sancţiunea la cerinţele prevăzute de lege. 32. În aceste condiţii, Curtea reţine că, de principiu, proporţionalitatea în aplicarea sancţiunii complementare a confiscării are în vedere natura şi gravitatea faptei. Atunci când însă se întruneşte conţinutul constitutiv al unei contravenţii, iar actul normativ impune, printr-o reglementare cu caracter imperativ, aplicarea măsurii confiscării în momentul constatării săvârşirii faptei - astfel cum prevede art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010, agentul constatator, neavând la îndemână o marjă de apreciere, va trebui să aplice această măsură indiferent de circumstanţele faptei, cu toate că, şi în acest caz, rămâne incident principiul proporţionalităţii sancţiunii complementare raportat la natura şi gravitatea faptei.“
    Prin Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, paragraful 131, Curtea a constatat că principiul proporţionalităţii, cuprins în art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, îşi are originea în dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie şi care permite restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale numai în măsura în care o astfel de limitare este necesară într-o societate democratică şi este proporţională cu situaţia care a determinat-o. Or, în condiţiile în care sancţiunea contravenţională, la fel ca cea penală, implică restrângerea unor drepturi sau a unor libertăţi, stabilirea şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale trebuie să se realizeze astfel încât să fie proporţionale cu fapta comisă de contravenient. Proporţionalitatea se determină, în baza art. 5 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la natura şi la gravitatea faptei. Această aplicare proporţională trebuie să vizeze atât sancţiunea principală, cât şi sancţiunile complementare, iar o astfel de obligaţie aparţine atât organului constatator, cât şi instanţei de judecată sesizate cu o plângere contravenţională.
    Prin Decizia nr. 220 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 16 iunie 2023, paragrafele 21 şi 22, Curtea a reţinut că, la stabilirea proporţionalităţii sancţiunii cu gravitatea şi gradul de pericol social al faptei, agentul constatator care aplică sancţiunea trebuie să analizeze criteriile generale prevăzute în art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. În caz contrar, în măsura în care regula proporţionalităţii este încălcată, instanţa va adapta sancţiunea la cerinţele prevăzute de lege. Aşa fiind, Curtea constată că individualizarea sancţiunilor de drept contravenţional este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabileşte normativ sancţiunea prin fixarea unor limite minime şi maxime ale fiecărei amenzi contravenţionale, care să corespundă în abstract gravităţii faptei şi pericolului social pe care acestea îl prezintă, iar, pe de altă parte, administrativă sau judiciară, aceasta din urmă fiind realizată de agentul constatator sau de judecător în cadrul limitelor stabilite de lege. Prin urmare, ţinând seama de principiul legalităţii şi de cel al proporţionalităţii, Curtea constată că legiuitorul este ţinut să reglementeze instituţia individualizării sancţiunilor. Sub acest aspect, în materie penală, aplicabilă mutatis mutandis celei contravenţionale, Curtea a subliniat (a se vedea Decizia nr. 545 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 21 octombrie 2016, Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015) importanţa individualizării legale a sancţiunilor prin aceea că „legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări şi aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancţiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancţiune, şi valoarea socială a cărei protecţie a determinat limitarea. Totodată, legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate - minimul şi maximul special al pedepsei, dar, totodată, îi oferă aceluiaşi judecător instrumentele care îi permit alegerea şi determinarea unei sancţiuni concrete, în raport cu particularităţile faptei şi cu persoana infractorului“. De asemenea, prin Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, Curtea a reţinut că individualizarea pedepselor penale constă într-o operaţiune de personalizare a acestora, prin care pedepsele sunt adaptate la nevoile de apărare a valorilor sociale. Aceasta întrucât chiar şi infracţiunile din aceeaşi categorie pot fi săvârşite în maniere foarte diferite, care să denote un pericol social diferit. Altfel spus, individualizarea pedepsei este necesară pentru atingerea scopului său, pedeapsa trebuind să corespundă nevoilor de reeducare ale făptuitorului. Pentru realizarea acestei finalităţi, individualizarea pedepselor penale este făcută etapizat, mai întâi de legiuitor, prin dispoziţiile legii penale, apoi de instanţele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor penale, iar, în final, de către organele administrative ale locului de detenţie, fiecare dintre ultimele două categorii de autorităţi anterior menţionate fiind obligată să respecte individualizarea pedepsei făcută în etapa anterioară intervenţiei sale. Astfel, individualizarea pedepselor penale este clasificată în individualizare legală, individualizare judiciară şi individualizare administrativă. Faţă de cadrul sancţionator general şi principiile aplicabile în materia reglementării regimului juridic al contravenţiilor, având în vedere şi reperele jurisprudenţiale precitate, Curtea constată că aplicarea sancţiunilor contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor este necesar a fi subsumată celor două principii, al legalităţii şi al proporţionalităţii, în mod special având în vedere faptul că sancţiunea constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al contravenientului. Cu alte cuvinte, şi în această ipoteză este necesar ca agentul constatator să analizeze proporţionalitatea sancţiunii principale pentru a evita aplicarea în mod rigid a legii, în acest sens fiind necesar să interpreteze normele incidente în funcţie de scopul urmărit de legiuitor şi, de asemenea, să analizeze gravitatea şi pericolul social al faptei înainte de a dispune aplicarea amenzii contravenţionale. Curtea constată că domeniul circulaţiei bicicletelor pe drumurile publice este reglementat printr-un act normativ special, adoptat în vederea asigurării desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi a ocrotirii vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţiei drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, precum şi a mediului, act normativ care, deşi teoretic se completează cu norma generală, respectiv cu prevederile art. 5 alin. (5) şi (6) şi ale art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în realitate, având în vedere modul în care este redactat regimul sancţionator al încălcării normelor privind circulaţia bicicletelor pe drumurile publice, apare ca insuficient pentru a da expresie cadrului sancţionator general în materie contravenţională, care prevede formele graduale de individualizare a sancţiunilor contravenţionale: legală, administrativă şi judiciară.
    Ţinând cont de această jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale, se observă că, prin interdicţia realizării individualizării judiciare a sancţiunii complementare contravenţionale, dispoziţiile criticate, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, încalcă principiile legalităţii şi al proporţionalităţii, ca garanţii inerente reglementării dreptului contravenţional, şi limitează posibilitatea judecătorului de a proceda la individualizarea judiciară a pedepsei, cu nesocotirea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    În plus, sancţiunea complementară ar trebui să aibă rolul de a întregi sancţiunea principală, iar nu de a se transforma într-o sancţiune mai gravă decât cea principală.
    Instanţa de judecată trebuie să aibă un drept de apreciere în privinţa sancţiunii complementare. Faptul că instanţa de judecată poate analiza doar legalitatea sancţiunii complementare, fără a putea analiza proporţionalitatea acestei sancţiuni, ceea ce atrage imposibilitatea unei individualizări corecte a sancţiunii, aduce atingere accesului liber la justiţie, care trebuie garantat de o manieră concretă şi reală, iar nu iluzorie şi teoretică.
    Mai mult, se observă că, în ipoteza în care instanţa de judecată apreciază că se impune înlocuirea pedepsei principale a amenzii cu avertismentul [ipoteză permisă pentru contravenţiile săvârşite până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 29 iunie 2024, care a introdus alin. (1^1) la art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit căruia, „Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002,
    cu modificările şi completările ulterioare, pentru contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi (4) şi art. 105 nu se aplică sancţiunea avertismentului“], aceasta nu poate micşora, în mod corespunzător şi proporţional, durata sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a circula, neputând examina proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare, aşa cum a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021.
    Legiuitorul nu poate realiza decât o individualizare legală a pedepsei, adică o individualizare abstractă, stabilind criterii de individualizare, precum şi limite minime şi maxime ale pedepsei, iar judecătorul este cel care realizează o individualizare concretă, raportată la gravitatea faptei, gradul de pericol social, împrejurările în care fapta a fost comisă, la modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă sau la circumstanţele personale ale contravenientului. Însă, potrivit textelor de lege criticate, această individualizare judiciară, concretă, este interzisă, legiuitorul stabilind - în mod abstract - pedeapsa complementară, pe grupe de sancţiuni, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, arogându-şi competenţa de judecător. Or, sancţiunea - în speţă, pedeapsa complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul - este individuală, trebuind a fi stabilită pentru fiecare caz în parte, în cadrul unei individualizări realizate de judecătorul cauzei, care să ţină seama de gravitatea faptei, gradul de pericol social, împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă sau de circumstanţele personale ale contravenientului, evident în limitele stabilite de legiuitor. Fiecare contravenţie se săvârşeşte în condiţii proprii, specifice, ceea ce necesită şi o individualizare corespunzătoare. A proceda altfel ar însemna că toate contravenţiile sunt săvârşite în mod identic, ceea ce este exclus. Astfel, individualizarea unei pedepse trebuie să fie reală şi efectivă, neputându-se suprapune individualizarea legală cu cea judiciară.
    Aşadar, imposibilitatea instanţei de judecată de a analiza aspectele referitoare la gravitatea faptei, gradul de pericol social, împrejurările în care fapta a fost comisă, la modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă sau la circumstanţele personale ale contravenientului încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii şi în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Mai mult, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că scopul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este să apere drepturi concrete şi efective, nu drepturi teoretice sau iluzorii, în acest sens fiind Hotărârea din 13 mai 1980, pronunţată în Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunţată în Cauza Prinţul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, sau Hotărârea din 2 septembrie 2010, pronunţată în Cauza Mincheva împotriva Bulgariei.
    Interzicând posibilitatea instanţei de judecată de a realiza individualizarea judiciară a pedepsei complementare (iar nu numai a pedepsei principale), se constată că normele criticate sunt afectate de un viciu de neconstituţionalitate şi din perspectiva stabilirii de către instanţa judecătorească a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele deduse judecăţii şi a aplicării unei pedepse corect individualizate, contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Instanţa de judecată, chemată să aprecieze cu privire la vinovăţia persoanelor aflate în ipoteza normelor contravenţionale criticate şi să individualizeze pedeapsa corespunzătoare faptei, este pusă în imposibilitatea de a realiza actul de justiţie, fiind ţinută să menţină sancţiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a circula pe o anumită perioadă prestabilită de legiuitor. Or, potrivit principiului plenitudinii de jurisdicţie, instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a dreptului de a conduce de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, trebuie să aibă posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare, în măsura în care, prin plângere, se invocă disproporţionalitatea sancţiunii în raport cu fapta săvârşită.
    În consecinţă, apreciez că dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, sunt neconstituţionale, deoarece nesocotesc jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale şi încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 124 din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar excepţia de neconstituţionalitate trebuia admisă.

                    Judecător,
                    Gheorghe Stan

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 516 din 17 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"