Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 51 din 4 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi ale art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 51 din 4 februarie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi ale art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 51 din 4 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi ale art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 204 din 13 martie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi ale art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.378/110/2016 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 92D/2018.
    2. Dezbaterile au avut loc la data de 29 octombrie 2019, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 28 noiembrie 2019, când, pentru aceleaşi motive, a amânat pronunţarea pentru data de 12 decembrie 2019. La data de 12 decembrie 2019, Curtea, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 4 februarie 2020, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea din 15 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.378/110/2016, Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi ale art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4 alin. (1) şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă cu prilejul soluţionării apelului formulat de Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice împotriva Sentinţei civile nr. 462 din 29 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2.378/110/2016. Prin sentinţa civilă împotriva căreia s-a formulat apel, Tribunalul Bacău a dispus, între altele, obligarea Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale reprezentând sume compensatorii corespunzătoare titlului de doctor, începând cu data obţinerii titlului (ulterior datei de 6 iulie 2013), aferent perioadei efectiv lucrate, şi până la 1 aprilie 2016.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă arată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016 este în contradicţie cu cele reţinute de Curtea Constituţională prin paragraful 26 din Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, pct. 3 din considerentele Deciziei nr. 587 din 5 iunie 2012, pct. II din Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012 şi considerentele Deciziei nr. 885 din 25 octombrie 2012. Nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale constituie o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3), (4) şi (5), ale art. 126 alin. (3), art. 142 alin. (1) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    5. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    6. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar de părţi, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    7. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    8. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi ale art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, ale art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 27 ianuarie 2010, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, şi ale art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011.
    9. Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă critică interpretarea dată acestor texte de lege prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13 decembrie 2016.
    10. Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate nu mai sunt în vigoare. Astfel, Legea-cadru nr. 330/2009 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 au fost abrogate prin art. 39 lit. w) şi x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Legea nr. 285/2010 a fost abrogată prin art. 44 pct. 30 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr. 63/2011 a fost abrogată prin art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016. Însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi obiectul cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile de lege cu care a fost sesizată, care au următorul conţinut:
    - Art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009: „Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege şi nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.“;
    – Art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009: „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: [...] 7. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 10 alin. (8), art. 11 alin. (4), art. 12-14, art. 15 alin. (1), art. 17, art. 22-29, art. 30-31, art. 31^1 alin. (2), art. 32-34 şi art. 37-41.“;
    – Art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010: „(1) Începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea-cadru nr. 330/2009 va fi reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009.“;
    – Art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010: „În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 şi cu prezenta ordonanţă de urgenţă sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea.“;
    – Art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010: „În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.“;
    – Art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011: „Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3.“

    11. Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă susţine că interpretarea dată acestor texte de lege prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii contravine următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la statul de drept, separaţia puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 126 alin. (3) privind competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi art. 147 alin. (4) privind efectele general obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009“. Pentru a decide astfel, în considerentele deciziei amintite, paragrafele 36-39, instanţa supremă a reţinut că „sporul salarial de 15% acordat pentru deţinătorul titlului ştiinţific de doctor (sporul de doctorat) nu s-a mai regăsit, ca atare, în legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 şi nr. 284/2010. Prin urmare, acesta nu a mai fost acordat la încadrarea/reîncadrarea personalului, potrivit noilor legi de salarizare. Pentru cei care, la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, aveau în plată sporul de doctorat, soluţia legislativă a fost aceea de a introduce cuantumul acestui spor, nu procentual, ci ca sumă compensatorie acordată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. Această sumă compensatorie a fost prevăzută pentru a respecta dispoziţia legală potrivit căreia nivelul salariilor în plată nu poate scădea prin aplicarea noii legi“. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că „sporul de doctorat a supravieţuit prin introducerea lui în salariul de bază, conform art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare“. Prin urmare, a concluzionat că „legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă şi efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională prin obţinerea titlului ştiinţific de doctor. Prin includerea acestei sume în salariul de bază, rezultă că un drept salarial secundar devine parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut şi apărat de lege. Altfel spus, dreptul a supravieţuit, chiar dacă a cunoscut o evoluţie în planul reglementării şi a dobândit o nouă denumire: «sumă compensatorie», fiind inclus în salariul de bază“.
    13. Prin aceeaşi decizie, paragraful 52, instanţa supremă a reţinut şi că aceste sume compensatorii se acordă şi celor care au obţinut titlul de doctor după 12 decembrie 2009 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015. Temeiul acestei soluţii l-au reprezentat considerentele referitoare la echitate şi egalitate de tratament ce rezultă din dispoziţiile art. 3 lit. c) şi d) din Legea-cadru nr. 330/2009, precum şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin paragrafele 44-47, a arătat că „existenţa mai multor acte normative, adoptate succesiv într-un interval scurt de timp, în baza cărora s-a intenţionat salarizarea unică a bugetarilor nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferenţiat şi pentru nesocotirea principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi care presupune plată egală pentru muncă de valoare egală. Criteriul temporal sau acela al unor reglementări diferite nu poate justifica diferenţe de salarizare între persoane care exercită aceeaşi funcţie şi care au aceeaşi pregătire profesională. Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă în ceea ce priveşte personalul care, începând cu anul 2011, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a-i fi inclusă în salariu suma compensatorie de 15% din salariul de bază, comparativ cu personalul care, în anul anterior, era astfel salarizat. Pentru toate categoriile de personal aflate în situaţii identice, salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică unde sunt încadraţi. Atunci când este analizată identitatea de situaţii între doi angajaţi, nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfăşurată şi de pregătire profesională“.
    14. Analizând criticile de neconstituţionalitate formulate de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, Curtea constată că acestea privesc, în esenţă, existenţa unei contradicţii între interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispoziţiilor de lege analizate şi interpretarea dată aceloraşi prevederi de lege de Curtea Constituţională prin paragraful 26 din Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, pct. 3 din considerentele Deciziei nr. 587 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 august 2012, pct. II din Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 august 2012, şi considerentele Deciziei nr. 885 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 12 ianuarie 2013.
    15. Prin Decizia nr. 587 din 5 iunie 2012 şi Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010. În considerentele deciziilor mai sus amintite, Curtea Constituţională, analizând dispoziţiile art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, a reţinut că sporul de doctorat a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010. Faptul că sumele de bani aferente sporului au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existenţa sau inexistenţa sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege care nu mai reglementează sporul pentru doctorat. Prin urmare, Curtea a reţinut că este de competenţa legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională, astfel încât abrogarea art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 nu este discriminatorie şi nu afectează dreptul constituţional la salariu. În Decizia nr. 885 din 25 octombrie 2012, precitată, invocată, de asemenea, de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, Curtea Constituţională face trimitere la considerentele Deciziei nr. 594 din 5 iunie 2012, precitată.
    16. Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă invocă şi paragraful 26 din Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Montorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, în care Curtea Constituţională a reţinut că „hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat)“.
    17. Examinând considerentele Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum şi deciziile Curţii Constituţionale invocate de autorul excepţiei, Curtea constată că cele două instanţe au dat o interpretare diferită textelor de lege criticate. Astfel, în timp ce instanţa supremă a apreciat că „legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă şi efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională prin obţinerea titlului ştiinţific de doctor“, astfel că dreptul a supravieţuit, dobândind denumirea de „sumă compensatorie“, instanţa de contencios constituţional a apreciat că „sporul în discuţie a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010“. Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând considerente ce ţin de echitate şi de aplicarea principiului egalităţii de tratament, a decis că sumele compensatorii se acordă şi celor care au obţinut titlul de doctor după 12 decembrie 2009 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, în vreme ce Curtea Constituţională a apreciat că sumele de bani aferente sporului au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu doar pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009.
    18. Referitor la divergenţele de interpretare a unor texte de lege ce pot apărea pe cale jurisprudenţială, instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 370 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 8 august 2017, paragraful 39, a statuat că, atât timp cât ambele interpretări sunt constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa constituţională să opteze, cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, pentru cea mai corectă/potrivită soluţie. Prin aceeaşi decizie, paragraful 40, Curtea Constituţională a reţinut că „nu se poate susţine că ori de câte ori există divergenţă jurisprudenţială se pun probleme de constituţionalitate - soluţiile jurisprudenţiale diferite nu presupun ab initio că o interpretare este constituţională şi alta neconstituţională, din contră, pot exista două sau mai multe interpretări, care nu depăşesc cadrul constituţional, încadrându-se în exigenţele acestuia“.
    19. În cazul de faţă însă Curtea Constituţională constată că există o divergenţă între interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii dispoziţiilor de lege supuse controlului de constituţionalitate şi interpretarea pe care, anterior, instanţa de contencios constituţional a dat-o aceloraşi texte de lege în jurisprudenţa sa. Or, atâta vreme cât cadrul legal a rămas nemodificat ulterior pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie avea obligaţia ca, în interpretarea pe care o dădea textelor de lege, să respecte deciziile instanţei de contencios constituţional, care, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
    20. Mai mult, Curtea Constituţională apreciază că, prin soluţia pronunţată în Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a adus atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, subrogându-se atât competenţelor constituţionale ale legiuitorului, cât şi celor ale instanţei de contencios constituţional. În acest sens, Curtea Constituţională reţine că soluţia instanţei supreme potrivit căreia „au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009“ se întemeiază pe două considerente principale. Primul considerent este acela că, după intrarea în vigoare a legilor-cadru nr. 330/2009 şi nr. 284/2010, sporul de doctorat a fost transformat dintr-un drept salarial secundar într-o componentă a salariului, ca drept fundamental recunoscut şi apărat de lege. Această interpretare ignoră faptul că, după intrarea în vigoare a legilor mai sus menţionate, sporul de doctorat nu a mai fost prevăzut în legislaţie, iar suma compensatorie acordată a reprezentat o măsură cu caracter tranzitoriu, ce urmărea să evite diminuarea veniturilor persoanelor care, anterior, obţineau venituri salariale mai mari decât cele care ar fi rezultat din aplicarea noilor legi-cadru în domeniul salarizării. Aprecierea că aceste sume compensatorii s-au constituit într-o nouă modalitate de a recompensa calificarea profesională prin obţinerea titlului de doctor nu este susţinută nici pentru motivul că acordarea sumelor compensatorii nu s-a limitat doar la drepturile acordate anterior cu titlu de spor de doctorat, ci a privit şi alte drepturi salariale, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010. Prin urmare, Curtea constată că interpretarea instanţei supreme se constituie, în fapt, într-o modificare a opţiunii legiuitorului, în sensul contrar adoptat de acesta, afirmând existenţa unui drept care nu mai are temei legal, contrar principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederilor constituţionale ale art. 61 alin. (1) şi art. 115, care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, respectiv delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul are competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală.
    21. Totodată, Curtea reţine că a doua premisă avută în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii în pronunţarea Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 se sprijină pe considerente privind echitatea şi principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, enunţate atât la nivel legal, cât şi la nivel constituţional şi internaţional, instanţa supremă apreciind că „pentru toate categoriile de personal aflate în situaţii identice, salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică unde sunt încadraţi“ (paragraful 47). Or, Curtea Constituţională apreciază că, prin interpretarea dată, instanţa supremă nu doar că a procedat, din nou, la o modificare a opţiunii legiuitorului, dar s-a substituit şi instanţei de contencios constituţional, cu încălcarea prevederilor art. 142 alin. (1) din Constituţie, care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant suprem al Constituţiei, efectuând un veritabil control de constituţionalitate ce a avut drept rezultat refuzul aplicării unor dispoziţii legale ce ar fi fost, în opinia sa, contrare principiului egalităţii în drepturi.
    22. În acest context, Curtea apreciază că sunt relevante şi cele reţinute prin Decizia nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, în care a reţinut, în esenţă, că posibilitatea instanţelor judecătoreşti de a anula prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi de a le înlocui cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii contravine principiului separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 61 alin. (1), conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. Curtea a precizat că, „în virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective“.
    23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi ale art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4 alin. (1) şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt neconstituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Patricia Marilena Ionea


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016