Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, excepţie ridicată de Nicolae Popescu în Dosarul nr. 1.245/185/2017 al Judecătoriei Bălceşti, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 480 D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosarul cauzei o cerere de judecată în lipsă, solicitând, totodată, admiterea acesteia. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că sintagma „fără drept“ este clară şi precisă şi că legea prevede, în mod expres, care sunt condiţiile de exploatare a masei lemnoase, în condiţiile autorizaţiei emise potrivit dispoziţiilor Codului silvic. Se susţine că asupra dispoziţiilor legale criticate Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 902 din 17 decembrie 2015 şi Decizia nr. 51 din 22 ianuarie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 27 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.245/185/2017, Judecătoria Bălceşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, excepţie ridicată de Nicolae Popescu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei sale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, prevăzută la art. 107 alin. (1) lit. c) din Codul silvic. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin reglementarea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, prevăzută la art. 107 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, legiuitorul a dorit să protejeze patrimoniul silvic naţional, fără să urmărească favorizarea abuzului de putere şi a actelor de corupţie ale organelor şi ale autorităţilor statului. Se arată că, în general, în activitatea de elaborare a legilor este evitată rigiditatea excesivă, în vederea asigurării posibilităţii de adaptare a conţinutului lor la noi realităţi sociale. Pentru acest motiv, modalitatea de interpretare şi aplicare a legii depinde, în mod semnificativ, de practica organelor judiciare. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul legalităţii incriminării, prevăzut la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi se susţine că, prin raportare la considerentele mai sus arătate, sintagma „fără drept“ din cuprinsul prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate. Este invocată, totodată, Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. 6. Judecătoria Bălceşti apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Se face trimitere la Decizia nr. 902 din 17 decembrie 2015, prin care Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, şi se arată că sintagma „fără drept“ din cuprinsul acestora are în vedere lipsa autorizaţiei de tăiere de arbori, reglementată în cuprinsul Legii nr. 46/2008 - Codul silvic. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015, care au următorul cuprins: "(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează: a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei; b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs nu depăşeşte limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a); c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei; d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei." 11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (2) cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, precum şi prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la principiul legalităţii incriminării. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a pronunţat cu privire la sintagma criticată prin Decizia nr. 51 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 mai 2019, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. a) şi ale art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic. Prin decizia anterior menţionată, paragrafele 23 şi 24, s-a reţinut că sintagma „fără drept“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic este foarte clară, nu lasă loc de interpretare, iar destinatarii săi pot identifica cu uşurinţă situaţiile în care se aplică şi consecinţele acestora. Mai mult, Curtea a reţinut că sintagma „fără drept“, deşi nu este definită, nu are un nivel ridicat de complexitate, înţelesul său putând fi decelat potrivit limbajului comun. Astfel, Curtea a constatat că întregul fond forestier naţional este supus regimului silvic, iar vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional este supusă normelor tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase şi reglementărilor privind circulaţia materialului lemnos (a se vedea art. 6 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic). De asemenea, exploatarea masei lemnoase se face după obţinerea autorizaţiei de exploatare şi predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice şi în conformitate cu instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În zonele de deal şi de munte se dă prioritate tehnologiilor bazate pe funiculare. Exploatarea masei lemnoase se face doar de operatori economici atestaţi de către comisia de atestare, care funcţionează în cadrul asociaţiei patronale şi profesionale din domeniul forestier, recunoscută la nivel naţional. Prin excepţie, proprietarii de fond forestier, persoane juridice şi fizice, pot exploata, fără atestare, din proprietatea lor un volum de până la 20 m^3/an, în condiţiile legii. Totodată, arborii destinaţi tăierii se inventariază şi, după caz, în funcţie de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice. Forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Dispozitivele speciale de marcat au regimul mărcilor şi al sigiliilor, iar tiparele lor se înregistrează şi se păstrează la birourile notariale. În sfârşit, materialele lemnoase, indiferent de provenienţa lor, se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora, fiind interzise primirea spre încărcare şi transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoţite de documentele de transport (a se vedea art. 62-68 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic). 13. Aşa fiind, Curtea a conchis că legiuitorul a reglementat în detaliu modalitatea de exploatare a masei lemnoase în aşa fel încât orice tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, să se realizeze cu drept, adică respectând exigenţele prevăzute de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic. 14. Curtea constată că a mai fost chemată să se pronunţe în legătură cu sensul sintagmei „fără drept“ din cuprinsul altor norme de incriminare. Astfel, prin Decizia nr. 66 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 17 mai 2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal, Curtea a reţinut că sintagma „fără drept“, din cuprinsul art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu beneficiază de o definiţie legală, în sensul legii penale, şi nici nu este definită, în mod expres, prin norme juridice specifice altor ramuri de drept, motiv pentru care a constatat că intenţia legiuitorului a fost aceea de a atribui acestei expresii înţelesul ce rezultă din sensul comun al cuvintelor ce o compun. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, prin „drept“ se înţelege „totalitatea regulilor de conduită, a normelor instituite sau sancţionate de puterea de stat, [...], reguli a căror respectare şi aplicare este asigurată prin forţa de constrângere a statului, [...].“ De altfel, acesta este şi sensul dat cuvântului „drept“ de doctrina juridică, acesta fiind definit ca reprezentând „un sistem de reguli, care sunt create şi puse în aplicare prin intermediul unor instituţii sociale sau guvernamentale pentru a reglementa comportamentul“. Aşa fiind, expresia „fără drept“ semnifică situaţia inexistenţei unei dispoziţii legale care să prevadă, direct sau indirect, că o anumită situaţie de fapt este în acord cu prevederile legale. 15. Prin urmare, Curtea a constatat că semnificaţia sintagmei „fără drept“ poate fi determinată prin interpretarea gramaticală a acesteia de către orice persoană care cunoaşte sensul comun al cuvintelor din vocabularul limbii române şi, cu atât mai mult, dacă o astfel de persoană apelează la consultanţă juridică de specialitate. 16. Analizând considerentele mai sus arătate, Curtea reţine că sintagma „fără drept“ din cuprinsul prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic nu a fost definită de legiuitor în legislaţia penală, aspect ce semnifică intenţia acestuia de a conferi expresiei analizate sensul ce rezultă din înţelesul comun al cuvintelor din care este alcătuită. Aşa fiind, sintagma „fără drept“ presupune, în contextul analizat, existenţa unei interdicţii legale de a comite faptele enumerate în ipoteza normei de incriminare, constând în tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate. 17. Referitor la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituţie şi la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa - spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 şi 31 -, invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. S-a reţinut, totodată, că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91]. Semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. S-a reţinut, astfel, că principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). S-a constatat, prin aceeaşi jurisprudenţă, că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută şi că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. În acest context s-a arătat că, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Totodată, s-a arătat că, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Pentru acest motiv s-a statuat că rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, s-a reţinut că art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 18. Or, prin raportare la exigenţele mai sus arătate, prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic respectă exigenţele ce decurg din prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie şi din cele ale art. 7 paragraful 1 din Convenţie, sensul sintagmei „fără drept“ putând fi determinat de către destinatarii legii prin utilizarea semnificaţiei obişnuite a cuvintelor ce o compun şi, la nevoie, prin recurgerea la consultanţă juridică de specialitate. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Popescu în Dosarul nr. 1.245/185/2017 al Judecătoriei Bălceşti şi constată că dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Bălceşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
