Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 502 din 17 septembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 502 din 17 septembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 877 din 31 octombrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Vasile Dumitru în Dosarul nr. 5.380/2/2013* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.609D/2017.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 4 iulie 2019, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când s-a amânat pronunţarea asupra cauzei în data de 10 iulie 2019, pentru a se permite depunerea concluziilor scrise de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate. La această dată, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru 11 iulie 2019, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 17 septembrie 2019, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    3. Prin Încheierea din 21 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.380/2/2013*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Excepţia a fost invocată de Vasile Dumitru cu ocazia soluţionării cererii formulate într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a Rezoluţiei nr. 828/IJ/546/DIJ/2013 din 10 iunie 2013, emisă de Inspecţia Judiciară, pe care o consideră „lipsită de obiectivitate“.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate din Legea nr. 51/1995, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2004, sunt abuzive şi au caracter retroactiv. Arată, astfel, că art. 113 din Legea nr. 51/1995 a dezvoltat un conflict între cele două Uniuni Naţionale ale Barourilor din România la nivel naţional şi internaţional, apreciind, în acest sens, că reglementarea criticată încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii, întrucât orice lege îşi produce efectele doar de la data intrării în vigoare, excepţie făcând legea penală mai favorabilă, în acest sens fiind şi art. 1 din Codul civil, potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă“, deci o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, trecute. Consideră, totodată, că reglementarea criticată contravine şi principiului liberei asocieri, consacrat de art. 40 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia oamenii sunt liberi să adere la o asociaţie, la un partid sau la o entitate juridică şi nu pot fi constrânşi să accepte să facă parte din U.N.B.R.-ul cutumiar, principiului dreptului la apărare, potrivit căruia oamenii au dreptul constituţional de a-şi alege avocatul în care au deplină încredere, raportat la nevoile şi valorile lor morale, sociale şi financiare, principiului dreptului la muncă, potrivit căruia oamenii sunt liberi să aleagă munca pe care doresc să o presteze după ce au terminat un curs, o facultate sau master şi nu pot fi obligaţi să presteze o profesie doar dacă fac parte din „U.N.B.R.-ul cutumiar“, precum şi principiului autorităţii de lucru judecat, întrucât, odată obţinut un drept, acesta este câştigat şi nu poate fi desfiinţat printr-o lege sau printr-o nouă judecată. Acest principiu este destinat să asigure stabilitatea raporturilor juridice şi să dea eficienţă activităţii instanţelor judecătoreşti (art. 1.201 din Codul civil).
    5. Arată că de mai bine de 12 ani există o dualitate în ceea ce priveşte forma de organizare a corpurilor de avocaţi din ţara noastră, şi anume, Uniunea Naţională a Barourilor din România - tradiţională şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, varianta Bota, în care sunt înscrise singurele barouri legale din România, ce deţin acte de înfiinţare conform legislaţiei în vigoare. Susţine că membrii „baroului tradiţional“, deşi nu deţin niciun act de înfiinţare, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, sunt totuşi admişi în instanţe, ba mai mult, au întâietate de multe ori în faţa celorlalţi avocaţi din baroul legal înfiinţat Bota, ceea ce denotă „injusteţea justiţiei din ţara noastră“.
    6. Autorul excepţiei susţine că, potrivit Constituţiei României, natura juridică a oricărei persoane juridice este dată de natura proprietăţii sale. Astfel, în condiţiile existenţei proprietăţii publice, avem de-a face cu persoane juridice de drept public, iar în condiţiile existenţei proprietăţii private, avem de-a face cu persoane juridice de drept privat. Arată că, potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, patrimoniul şi bugetul propriu ale baroului se realizează din contribuţia avocaţilor în cotele stabilite de consiliul baroului, aşa încât baroul este o entitate juridică de drept privat. De asemenea, potrivit art. 48 alin. (1) din acelaşi act normativ, baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ, astfel că, fiind vorba despre o persoană juridică de drept privat, aceasta se supune reglementărilor prevăzute de Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (asociaţii şi fundaţii) şi Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
    7. Învederează faptul că, potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1995, profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, iar din coroborarea cu art. 48 din aceeaşi lege, este evident că ne aflăm în prezenţa unei organizaţii profesionale care se constituie în baza dreptului constituţional la liberă asociere. Chiar dacă legiuitorul român recunoaşte că aceste entităţi „barouri“ au personalitate juridică, apreciază că acest lucru nu este egal cu dobândirea sau acordarea personalităţii juridice de către acesta. Susţine că toate argumentele „avocaţilor tradiţionali“ potrivit cărora entitatea juridică „barou“ nu intră sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii sunt eronate, iar în lipsa actelor de constituire în formă autentică şi a înregistrării persoanelor juridice „barouri“ în registrul persoanelor juridice al instanţelor judecătoreşti, apreciază că „barourile tradiţionale“ au, în prezent, statutul şi regimul unor entităţi nelegal constituite.
    8. Prezentând evoluţia cronologică a actelor normative de organizare a avocaturii în România, autorul excepţiei învederează că aceste entităţi juridice nu au dobândit nici până în prezent personalitate juridică recunoscută de către legiuitor, ceea ce se datorează lipsei de diligenţă a conducerii acestor „barouri tradiţionale“ şi a conducerii Uniunii Naţionale a Barourilor din România de care aparţin şi în care sunt înscrise. Or, în acest haos a apărut o alternativă legală la un sistem învechit şi semilegal de avocatură, şi anume Barourile Bota, respectiv Uniunea Naţională a Barourilor din România, varianta Bota, singurele entităţi cu personalitate juridică atestată prin documente legale şi autentice, barou înfiinţat încă din anul 2004. Menţionează că în fiecare judeţ există câte două barouri ce funcţionează în paralel şi care, evident, nu se recunosc între ele, iar la nivel central există, de asemenea, două Uniuni ale Barourilor din România, una legal înfiinţată, iar cealaltă funcţionând în virtutea unei perpetuări istorice a unor caste de avocaţi, fără a fi înfiinţată legal nici până în prezent.
    9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile art. 113 din Legea nr. 51/1995 nu contravin principiilor constituţionale invocate, întrucât scopul reglementării criticate vizează asigurarea unei asistenţe juridice calificate. Astfel, faptul că accesul la profesia de avocat este condiţionat de satisfacerea anumitor cerinţe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin deciziile nr. 1.134 din 13 septembrie 2011, nr. 412 din 8 octombrie 2013 sau nr. 158 din 14 martie 2017, prin care s-a statuat că profesia de avocat poate fi exercitată doar de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege, iar această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca fiind neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale. Faptul că accesul la profesia de avocat este condiţionat de satisfacerea anumitor cerinţe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei.
    12. Arată, de asemenea, că interdicţia înfiinţării de barouri cu activitate paralelă cu cea a Uniunii Naţionale a Barourilor din România este necesară în societatea românească, având ca finalitate înfăptuirea justiţiei în condiţii de încredere a cetăţenilor în sistemul judiciar. Uniunea Naţională a Barourilor din România este înfiinţată şi îşi desfăşoară activitatea potrivit Legii nr. 51/1995, act normativ ce reprezintă reglementarea specială în materie, nefiind legală înfiinţarea unor barouri paralele în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Astfel, deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal, soluţie legislativă ce nu poate fi calificată însă ca venind în contradicţie cu dreptul de asociere.
    13. Avocatul Poporului învederează faptul că reglementarea de lege criticată a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, punctul său de vedere fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 349 din 11 mai 2017 şi nr. 412 din 8 octombrie 2013, în sensul conformităţii acesteia cu Legea fundamentală, punct de vedere pe care îl menţine şi în prezenta cauză.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următorul cuprins:
    - Art. 113:
    "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.
(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică profesiei de consilier juridic, care va fi exercitată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare.
(4) Consiliile şi decanii barourilor au obligaţia şi autorizarea să urmărească ducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1) şi (2) şi să ia măsurile legale în acest sens."


    17. Curtea menţionează că în urma republicării Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, textul de lege criticat în cauză, respectiv art. 113, a devenit art. 107, având un conţinut normativ identic.
    18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere şi ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, precum şi principiului autorităţii de lucru judecat.
    19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor formulate de autorul acesteia, Curtea reţine că, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa sa în materie, spre exemplu, Decizia nr. 412 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 noiembrie 2013, avocatura este, în concepţia legiuitorului, un serviciu public care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată numai de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. S-a mai reţinut că această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca fiind neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Curtea a constatat, de asemenea, că astfel se explică de ce condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială. De altfel, Curtea a statuat că profesia de avocat se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei, iar faptul că accesul la profesia de avocat este condiţionat de satisfacerea anumitor cerinţe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei.
    20. De asemenea, prin Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007, Curtea a statuat că normele în baza cărora funcţionează Uniunea Naţională a Barourilor din România nu contravin principiilor constituţionale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Curtea a statuat că dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei, astfel că nici acest drept, specific prin natura lui profesiilor liberale, nici dispoziţiile cuprinse în art. 40 din Constituţie nu sunt nesocotite. Deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal.
    21. Prin Decizia nr. 509 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015, Curtea a reţinut că organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activităţi ce prezintă interes pentru societate, este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. În acest sens, prin Decizia nr. 233 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004, Curtea a reţinut că „legiuitorul are libertatea de a reglementa condiţiile în care pot fi constituite, organizate şi în care funcţionează diferite tipuri şi forme de asociaţie, inclusiv să dispună constituirea obligatorie a unor asociaţii pentru exercitarea unor profesii ori îndeplinirea unor atribuţii de interes public“. Barourile şi Uniunea Naţională a Barourilor din România sunt asociaţii profesionale cu un specific deosebit, iar activitatea desfăşurată de aceste asociaţii şi de membrii lor este una de interes public, ceea ce impune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar şi în ceea ce priveşte calităţile membrilor, condiţiile de organizare şi funcţionare, nedemnităţile, incompatibilităţile, răspunderea disciplinară şi altele. Aşa fiind, prevederile Legii nr. 51/1995 au fost edictate de legiuitor cu scopul de a proteja relaţiile sociale referitoare la exercitarea unei profesii liberale, respectiv profesia de avocat, astfel încât aceasta, ca de altfel şi alte profesii reglementate de norme speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei. Prin urmare, instituirea, prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat, a unor obligaţii pentru cei în cauză, precum şi a unor măsuri sancţionatoare faţă de cei ce încalcă regulile prevăzute nu contravine sub niciun aspect dispoziţiilor constituţionale invocate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 472 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 28 iulie 2016).
    22. Curtea învederează astfel că nulitatea actelor de constituire şi de înregistrare de barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România, dispusă prin art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, precum şi încetarea de drept a efectelor oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare prevederilor legale, în temeiul art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, reprezintă intenţia legiuitorului ca profesia de avocat să se exercite numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei.
    23. În acest context, prin Decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007 privind recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la efectele asistării sau reprezentării părţilor în cadrul procesului penal de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, s-a statuat că „în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, s-a prevăzut că profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R., iar prin alin. (3) al aceluiaşi articol s-au interzis expres constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancţiunea nulităţii de drept a acestor acte. Or, câtă vreme dispoziţiile din actul normativ arătat, având caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat, conţin anumite cerinţe imperative, este de la sine înţeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituţionalizat de acea lege“.
    24. De asemenea, prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015 privind recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal anterior), în ipoteza exercitării activităţilor specifice profesiei de avocat de către persoane care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 3 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat modul în care au fost reglementate organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în România. Astfel, au fost enumerate, cronologic, actele normative care au stat la baza organizării profesiei de avocat, în acest sens fiind Legea nr. 1.709 din 4 decembrie 1864 pentru corpul de advocaţi, Legea din 12 martie 1907 pentru organizarea corpului de advocaţi, Legea din 21 februarie 1923 pentru organizarea şi unificarea corpului de avocaţi, Legea din 28 decembrie 1931 pentru organizarea Corpului de Advocaţi, modificată şi completată în 1932, 1934, 1936, 1938, 1939 şi republicată în 30 martie 1939, Decretul-lege din 26 octombrie 1939 pentru numirea şi funcţionarea comisiunilor interimare la Uniunea avocaţilor şi la Barourile avocaţilor din ţară, Legea nr. 509 din 5 septembrie 1940 pentru organizarea Corpului de avocaţi din România, Legea nr. 3 din 17 ianuarie 1948 pentru desfiinţarea Barourilor şi înfiinţarea Colegiilor de Avocaţi din România, Decretul nr. 39/1950 privitor la profesiunea de avocat, Decretul nr. 281/1954 pentru organizarea avocaturii în Republica Populară Română, Decretul-lege nr. 90 din 28 februarie 1990 privind unele măsuri pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în România şi Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, act normativ ce a suferit de-a lungul timpului numeroase modificări, prin care s-a urmărit clarificarea statutului profesiei de avocat şi a condiţiilor în care se poate accede în profesie.
    25. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, astfel, că „din succesiunea în timp a actelor normative enumerate mai sus rezultă că formele de organizare la nivel teritorial a profesiei de avocat, indiferent de denumirea acestora («barouri», «colegii»), nu au fost niciodată desfiinţate în România, operaţiunea juridică utilizată de legiuitor fiind aceea a transformării persoanei juridice, în sensul că prin acelaşi act normativ s-a prevăzut desfiinţarea persoanelor juridice existente, concomitent cu înfiinţarea în locul acestora a unor alte persoane juridice, ca succesoare în drepturi şi obligaţii ale celor dintâi.
    Aceeaşi este situaţia şi în privinţa formelor de organizare la nivel naţional («Uniunea Avocaţilor din România», «Uniunea Barourilor din România», «Uniunea Colegiilor de Avocaţi din România», «Consiliul Central al Colegiilor de Avocaţi», «Uniunea Naţională a Barourilor din România»), cu singura menţiune că pentru o scurtă perioadă de timp, între 14 februarie 1950 (data publicării în Buletinul Oficial a Decretului nr. 39/1950) şi 21 iulie 1954 (data publicării în Buletinul Oficial a Decretului nr. 281/1954), profesia de avocat a rămas fără o structură organizatorică la nivel naţional. Din această perspectivă, în România a existat o continuitate a organizării şi exercitării profesiei de avocat, iar înfiinţarea persoanelor juridice succesoare s-a făcut direct în temeiul legii, fără nicio altă formalitate ulterioară. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca, de altfel, a oricărei activităţi ce reprezintă interes pentru societate este firească şi necesară în vederea stabilirii competenţei, a modului şi mijloacelor în care se exercită profesia, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Legiuitorul a reglementat prin legi speciale toate activităţile care contribuie la realizarea interesului public, organizându-le în asociaţii profesionale ce dobândesc personalitate juridică în temeiul acestor legi“.

    26. S-a subliniat, totodată, faptul că Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează forme unice şi exclusive de organizare profesională a avocaţilor în România, în sensul că această profesie poate fi exercitată numai de avocaţi înscrişi în barou (existând şi funcţionând câte un singur barou în fiecare judeţ), component din Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.), ca unică structură naţională a ordinului profesional al avocaţilor din România. Mai mult, deşi acest lucru era de domeniul evidenţei, prin Legea nr. 255/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, s-au interzis în mod expres constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancţiunea nulităţii de drept a actelor de constituire şi de înregistrare a acestora [a se vedea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare]. Totodată, art. 82 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege (devenit art. 113 după republicarea legii) statuează că „la data intrării în vigoare a legii persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale“. De asemenea, de la aceeaşi dată „încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi“.
    27. Aşa fiind, prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, precitată, s-a statuat că „persoanele care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor barouri paralele cu cele care fiinţează în temeiul legii, indiferent dacă acestea au fost/vor fi (fost) constituite după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 ori au existat şi anterior, dar şi-au continuat activitatea ulterior acestei date, au reprezentarea subiectivă a faptului că acţionează dincolo de cadrul legal în vigoare, căci acesta are suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor ei să îl înţeleagă şi să-şi conformeze conduita dispoziţiilor sale, fiind astfel exclusă posibilitatea invocării erorii, ca o cauză de neimputabilitate prevăzută de art. 30 din Codul penal. Cu alte cuvinte, latura subiectivă a infracţiunii analizate se află în strânsă legătură cu latura ei obiectivă, mai precis cu cerinţa esenţială a exercitării «fără drept» a activităţilor specifice profesiei de avocat, a cărei îndeplinire conduce la concluzia că o persoană aflată într-o asemenea situaţie acţionează cu intenţia de a leza valorile sociale ocrotite prin norma juridică incriminatoare, urmând ca organele judiciare să analizeze in concreto vinovăţia fiecărei persoane cercetate pentru săvârşirea acestei infracţiuni.“
    28. Prin urmare, apare ca fiind evident faptul că singura modalitate legală de exercitare a profesiei de avocat este cea prevăzută de Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi este condiţionată de înscrierea în tabloul unui barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, formă de organizare profesională unică şi exclusivă. Această condiţie nu este îndeplinită în cazul persoanelor care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi paralele cu cele care fiinţează în mod legal şi sunt succesoare în drepturi ale celor existente anterior, chiar dacă aceste entităţi ar utiliza, contrar dispoziţiilor legale exprese, denumiri identice. Simpla invocare a prevederilor Legii nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, în deciziile emise de aceste entităţi nu poate să conducă la concluzia dobândirii calităţii de avocat în mod legal, în condiţiile în care emitentul nu are abilitatea conferită de lege de a organiza examenul de accedere în profesia de avocat, fiind în realitate doar o structură paralelă înfiinţată pentru eludarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004. Într-o asemenea ipoteză, este îndeplinită cerinţa exercitării „fără drept“ a activităţilor specifice profesiei de avocat, esenţială pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 348 din Codul penal. Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii se comite cu intenţie directă (când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei) sau indirectă (când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, accepta posibilitatea producerii lui). Or, aşa cum s-a arătat, Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează în mod explicit condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a profesa avocatura în România, iar prin modificările aduse odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 a fost instituită în mod expres interdicţia de a se constitui şi de a funcţiona barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România, cu referire, de asemenea, explicită la activităţile desfăşurate anterior intrării în vigoare a legii, a căror continuare după această dată „constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale“.
    29. De altfel, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 255/2004, o parte dintre modificările propuse şi adoptate au vizat aşezarea barourilor la baza organizării, funcţionării şi realizării activităţii avocaţiale, ca unică şi exclusivă formă de organizare şi funcţionare a profesiei de avocat, precum şi însumarea tuturor barourilor în Uniunea Naţională a Barourilor din România, fără putinţa de a exista şi de a funcţiona barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Realitatea socială care a impus aceste modificări a constat în „practicarea activităţilor avocaţiale de către persoane fără calitate legală“, menţionându-se în acest context că „s-au înregistrat chiar cazuri în care instanţe judecătoreşti au încuviinţat prin hotărâri înfiinţarea şi funcţionarea de asemenea practici ilegale“.
    30. În acest context, Curtea Constituţională reţine că problema referitoare la modul de exercitare a profesiei de avocat în România a format şi obiectul analizei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, prin Decizia din 12 octombrie 2004 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 24.057/03, prezentată de Pompiliu Bota împotriva României, a declarat ca inadmisibilă cererea ce i-a fost adresată de o asociaţie din România, care a reclamat încălcarea libertăţii de asociere prevăzută de art. 11 din convenţia europeană şi a reţinut că „printre obiectivele statutare ale asociaţiei figura crearea de barouri, ceea ce contravenea prevederilor Legii nr. 51/1995 care interzice crearea de barouri şi exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaţilor din România“, aceasta din urmă neputând fi analizată ca o asociaţie în sensul art. 11 din Convenţie, căci „ordinele profesiilor liberale sunt instituţii de drept public, reglementate de lege şi care urmăresc scopuri de interes general“.
    31. Concluzionând, Curtea Constituţională învederează că, în jurisprudenţa sa constantă în această materie, a subliniat că scopul Legii nr. 51/1995 este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar cei care doresc să practice această profesie sunt datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare şi fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că aceleaşi cerinţe, cu aceleaşi consecinţe juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat este o opţiune a legiuitorului, determinată de o anumită oportunitate, care intră în activitatea de legiferare a Parlamentului.
    32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Dumitru în Dosarul nr. 5.380/2/2013* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 septembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora

    ----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice