Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 502 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (5), ale art. 17 şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 502 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (5), ale art. 17 şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 624 din 2 iulie 2025
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (5), ale art. 17 şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, excepţie ridicată de M.C. în Dosarul nr. 4.431/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.398D/2020.
    2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Andrei Grigoriu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând criticile cuprinse în notele scrise aflate la dosar.
    4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textele de lege criticate sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate, ingerinţa prevăzută de lege fiind proporţională.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Sentinţa civilă nr. 9.235 din 27 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.431/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (5), ale art. 17 şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. Excepţia a fost ridicată de M.C. în soluţionarea unei cauze civile. Prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, autorul excepţiei a solicitat să se dispună rectificarea menţiunilor referitoare la condamnarea sa pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 197 alin. 2 lit. b) din Codul penal din 1969, în sensul radierii acesteia din Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor (Registru). În motivare, a susţinut că, printr-o sentinţă penală din anul 1991 a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi, pedeapsa fiind executată până în iunie 1997, iar, printr-o altă sentinţă penală din anul 2006, a fost admisă cererea de reabilitare judecătorească.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că menţinerea în evidenţa Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor a unei persoane reabilitate prin hotărâre judecătorească este de natură să încalce art. 169 din Codul penal, în sensul că nu sunt înlăturate decăderile, interdicţiile şi incapacităţile rezultate din condamnare. Ca atare, apreciază că efectele reabilitării sunt restrânse în mod nelegal. Totodată, susţine că, prin punerea la dispoziţia unor entităţi angajatoare a datelor confidenţiale, fără justificarea vreunui pericol, dat fiind statutul de persoană reabilitată, se creează atât o modalitate arbitrară de gestionare a datelor profesionale, cât şi premisele naşterii unei stări certe de ostilitate a colegilor, precum şi a angajatorului, de natură să primejduiască poziţia de salariat a autorului excepţiei.
    7. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, reţine că, deşi dispoziţiile Legii nr. 118/2019 instituie o ingerinţă în dreptul la viaţă privată, astfel cum este reglementat şi garantat de art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, simpla existenţă a unei ingerinţe nu este suficientă pentru a atrage neconstituţionalitatea sau neconvenţionalitatea unor prevederi legale. Reţine că, pentru a nu constitui o încălcare a dreptului la viaţa privată, ingerinţa trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim şi să existe proporţionalitate între soluţia aleasă şi scopul urmărit. Apreciază că toate condiţiile menţionate anterior sunt îndeplinite, neputându-se reţine încălcarea principiilor izvorâte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale sau a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, reţine că ingerinţa este prevăzută de Legea nr. 118/2019, iar normele sale sunt clare şi previzibile. Totodată, reţine că scopul urmărit prin înfiinţarea Registrului este unul legitim şi constă în protejarea persoanelor vulnerabile. De asemenea, apreciază că soluţia aleasă este proporţională cu scopul urmărit, întrucât în Registru se înscriu date provenite din condamnări penale, acesta nu este public, putând fi consultat doar de către entităţile expres prevăzute de lege, iar persoana interesată beneficiază de posibilitatea de a consulta Registrul şi, eventual, de a solicita rectificarea unor date, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. În plus, precizează că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 26 martie 1987, pronunţată în Cauza Leander împotriva Suediei, s-a reţinut că existenţa unui registru în care sunt ţinute date personale cu privire la o persoană nu contravine art. 8 din Convenţie, dacă sunt îndeplinite cerinţele mai sus menţionate. De asemenea, apreciază că normele criticate din Legea nr. 118/2019 sunt clare, accesibile şi previzibile, stabilind în mod expres cazurile care nu atrag radierea menţiunilor din Registru, precum şi entităţile abilitate să solicite un extras din acesta. În plus, observă că sfera entităţilor care pot obţine un extras din Registru se încadrează în limitele scopului urmărit de lege, nefiind vorba despre orice persoană fizică sau juridică. Totodată, coroborarea dispoziţiilor Legii nr. 118/2019 cu prevederile Codului penal nu constituie o chestiune de constituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a legilor. Cu alte cuvinte, apreciază că nu se poate constata neconstituţionalitatea Legii nr. 118/2019 pe motivul că, în opinia autorului, aceasta contravine Codului penal.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (5), ale art. 17 şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 26 iunie 2019, care au următorul conţinut:
    - Art. 10 alin. (1) şi (5):
    "(1) Scoaterea din evidenţa cazierului judiciar a persoanelor fizice, în condiţiile art. 15 din Legea nr. 290/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu produce efecte asupra datelor din Registru. (...)
(5) Graţierea, prescripţia executării pedepsei, amnistia sau reabilitarea intervenită cu privire la persoanele fizice înscrise în Registru nu conduc la scoaterea acestora din evidenţa Registrului.;"

    – Art. 17:
    "(1) Organele de urmărire penală sau instanţele de judecată, precum şi instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie pot obţine o copie de pe Registru în aceleaşi condiţii în care pot obţine, potrivit Legii nr. 290/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o copie de pe cazierul judiciar al persoanei în cauză.
(2) Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice, centrale şi locale, pot obţine o copie de pe Registru în aceleaşi condiţii în care pot obţine, potrivit Legii nr. 290/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, extrasul de pe cazierul judiciar.
(3) În copia de pe Registru se înscriu toate datele existente în Registru cu privire la persoana în cauză.
(4) La solicitare, entităţile prevăzute la alin. (1) pot obţine fotografiile, datele dactiloscopice sau profilul genetic al persoanei înscrise în Registru în aceleaşi condiţii în care pot obţine şi copia de pe Registru.
(5) La solicitare, entităţile prevăzute la alin. (2) pot obţine fotografiile persoanei înscrise în Registru în aceleaşi condiţii în care pot obţine şi copia de pe Registru.;"

    – Art. 18 alin. (1): „(1) Instituţiile din sistemul de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane au obligaţia de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi prezentarea certificatului de integritate comportamentală.“

    12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, normele criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 26 alin. (1) şi (2) privind viaţa intimă familială şi privată, cât şi prevederilor art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia formulează criticile de neconstituţionalitate pe două paliere. Astfel, pe de o parte, susţine că accesul entităţilor angajatoare la date confidenţiale înscrise în Registru, fără justificarea vreunui pericol, dat fiind statutul de persoană reabilitată, constituie o modalitate arbitrară de gestionare a datelor din Registru şi creează premisele unei stări de ostilitate în mediul în care îşi se exercită profesia, contrar dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale privind viaţa intimă familială şi privată, iar, pe de altă parte, susţine că menţinerea datelor înregistrate ale unei persoane reabilitate prin hotărâre judecătorească în Registru este de natură să aducă atingere dispoziţiilor art. 169 din Codul penal, în sensul că nu sunt înlăturate decăderile, interdicţiile şi incapacităţile rezultate din condamnare. Cu alte cuvinte, apreciază că înscrierea în Registru restrânge, în mod nelegal, efectele reabilitării.
    14. Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte operaţionalizarea unui registru naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale asupra minorilor, Curtea reţine că, potrivit considerentului 43 din Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului, „statele membre pot lua şi măsuri administrative suplimentare cu privire la autori, cum ar fi înregistrarea persoanelor condamnate pentru infracţiunile menţionate în prezenta directivă în registrele persoanelor condamnate pentru infracţiuni sexuale“. Cu alte cuvinte, este permis statelor membre să organizeze registre cu persoanele condamnate pentru săvârşirea infracţiunilor ce privesc abuzul sexual al copiilor, exploatarea sexuală a copiilor, infracţiuni referitoare la pornografia infantilă, ademenirea copiilor în scopuri sexuale.
    15. Curtea reţine că şi în alte state europene au fost organizate şi operaţionalizate registre pentru înscrierea infracţiunilor sexuale comise împotriva minorilor atât prin adoptarea unor legi speciale (decret regal în Spania), cât şi prin completarea dispoziţiilor din codurile penale ori de procedură penală în vigoare (Franţa, Cipru, Irlanda, Letonia, Malta, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, Germania şi Olanda).
    16. Cât priveşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea reţine că, în Cauza Gardel împotriva Franţei, reclamantul - acuzat de viol şi agresiune sexuală asupra unei tinere sub vârsta de 15 ani, comise de către o persoană care a abuzat de autoritate - s-a plâns de înscrierea sa în Registrul naţional judiciar automatizat al autorilor de infracţiuni sexuale (organizat prin Legea nr. 2004-204) şi de aplicarea retroactivă a legii care impunea obligaţii mai severe comparativ cu cele existente la momentul condamnării sale, invocând încălcarea prevederilor art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. A fost necesar ca instanţa europeană să aprecieze dacă înscrierea în Registrul autorilor infracţiunilor sexuale poate fi considerată „o pedeapsă“ în sensul art. 7 alin. 1 din Convenţie sau dacă reprezintă o măsură care nu se înscrie în câmpul de aplicare a acestei prevederi. În cauză, prin Hotărârea din 17 decembrie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că înscrierea reclamantului în registrul autorilor de infracţiuni sexuale a fost realizată ca urmare a condamnării sale, dat fiind că înscrierea în fişier a persoanelor care, la fel ca reclamantul, au fost condamnate la închisoare pentru o durată mai mare de 5 ani pentru comiterea de infracţiuni sexuale se face în mod automat. Cât priveşte calificarea juridică în dreptul intern, instanţa europeană a observat că, potrivit deciziei nr. 2004-492 DC din 2 martie 2004, pronunţată de Consiliul Constituţional din Franţa, măsura în litigiu constituie mai curând o „măsură de asigurare a ordinii publice“ decât o sancţiune şi că, în conformitate cu prevederile inechivoce ale art. 706-53-1 din Codul de procedură penală, registrul autorilor de infracţiuni sexuale a fost creat cu scopul de a împiedica comiterea repetată a infracţiunilor sexuale sau violente şi de a asigura identificarea şi localizarea autorilor unor astfel de fapte. Referitor la scopul şi natura măsurii contestate, reclamantul a estimat că noua obligaţie impusă lui are caracter punitiv. Cu toate acestea, Curtea a considerat că scopul principal al acestei măsuri este prevenirea comiterii repetate a infracţiunii. Curtea a reţinut că înscrierea în registrul autorilor de infracţiuni sexuale şi obligaţiile aferente nu constituie o „pedeapsă“ în sensul art. 7 paragraful 1 din Convenţie, aşa că nu este aplicabil principiul potrivit căruia legea nu trebuie să aibă efect retroactiv.
    17. Totodată, în Hotărârea din 26 ianuarie 1999, pronunţată în Cauza Adamson împotriva Regatului Unit, s-a ridicat problema atacurilor justiţiare împotriva pedofililor după ce identitatea lor a fost dezvăluită în presă. Însă instanţa de la Strasbourg nu a acceptat că există vreo legătură între aceste atacuri şi înregistrarea infractorilor şi nici că această obligaţie ar duce la dezvăluirea de informaţii care nu sunt deja cunoscute de public. Nu a fost adusă nicio dovadă că reclamantul este supus vreunui risc de a fi atacat sau de a fi umilit public ca rezultat al obligaţiei de înregistrare. Curtea Europeană a considerat că înscrierea infractorilor în registru contribuie la o rată mai scăzută a recidivei, deoarece infractorul ştie că înregistrarea facilitează descoperirea sa de către poliţie în caz că recidivează. Acelaşi aspect a fost dezbătut prin Hotărârea din 21 octombrie 1998, pronunţată în Cauza Ibbotson împotriva Regatului Unit, când Comisia a recunoscut că au existat cazuri în care au fost puse la dispoziţia publicului informaţii din registrul infractorilor sexuali şi au fost pornite campanii împotriva acestor infractori, îngreunând reintegrarea lor în societate. Însă aceste dificultăţi nu au fost relevante în evaluarea Comisiei pentru a determina dacă măsura în cauză constituie o pedeapsă. Comisia a considerat că acestea reprezintă o reacţie a publicului faţă de un anumit gen de infracţiuni şi nu decurg din obligaţia de înregistrare. Comisia a statuat că această măsură nu impune decât o înregistrare şi este complet separată de procedura obişnuită de condamnare, astfel că ea nu poate fi considerată ca fiind o „pedeapsă“ în sensul art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    18. Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în Hotărârea din 13 noiembrie 2012, pronunţată în Cauza M.M. împotriva Regatului Unit, că, în contextul înregistrării şi comunicării datelor din cazier, la fel ca în cazul înregistrărilor convorbirilor telefonice, supravegherii secrete şi a misiunilor sub acoperire, este esenţial să existe reguli clare şi detaliate care să reglementeze întinderea şi aplicarea măsurilor - printre altele, durata, stocarea, utilizarea, accesul terţilor, proceduri de păstrare a integrităţii şi confidenţialităţii datelor, precum şi procedura distrugerii lor, pentru a oferi suficiente garanţii împotriva riscului de abuz şi arbitrarului. Colectarea fără discernământ a tuturor datelor din cazier nu poate fi conformă art. 8 din Convenţie în absenţa unor regulamente clare şi detaliate care să specifice garanţiile aplicabile şi regulile privind circumstanţele colectării datelor, durata păstrării, utilizarea şi condiţiile distrugerii lor.
    19. În continuare, în lumina reperelor legislative şi jurisprudenţiale reţinute în precedent, analizând mecanismul de organizare a Registrului, Curtea observă că Legea nr. 118/2019 reglementează înregistrarea automată [prin preluarea în acest sistem de evidenţă a informaţiilor introduse în evidenţele cazierului judiciar privind persoanele fizice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) şi b)] sau nominală [prin înscrierea datelor cu caracter personal şi a datelor judiciare ale persoanelor fizice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c)], precum şi preluarea, în integralitate, pentru fiecare persoană în cauză, a datelor cu caracter personal şi a datelor judiciare prevăzute la art. 8 alin. (1^1) şi (1^3), art. 9 şi 11 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 13 noiembrie 2009. Înregistrarea automată, prin preluarea în acest sistem de evidenţă a informaţiilor înscrise în cazierul judiciar, priveşte: pedepsele, măsurile de siguranţă şi educative, pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive; renunţarea sau amânarea aplicării pedepsei, începerea, întreruperea şi încetarea executării pedepselor şi a măsurilor educative, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, înlocuirea, eşalonarea şi achitarea amenzii penale; amnistia, graţierea, prescripţia executării pedepsei, reabilitarea, caracterul politic al condamnării; pedepsele şi măsurile pronunţate prin hotărâri penale definitive de instanţele judecătoreşti din străinătate, precum şi măsurile luate prin actele efectuate de organele judiciare penale din străinătate, dacă aceste hotărâri au fost recunoscute de organele române competente; hotărârile definitive care impun rectificări în cazierul judiciar; extrădarea [art. 9 din Legea nr. 290/2004], precum şi datele privind persoanele fizice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sau faţă de care a fost luată una dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală, notate, în mod provizoriu, în cazierul judiciar, până la soluţionarea definitivă a cauzei, când se şterg din evidenţă [art. 11 din Legea nr. 290/2004].
    20. Curtea reţine că, în dreptul comparat, există şi regimuri de înregistrare a persoanelor care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor mult mai extinse faţă de legislaţia românească. În acest sens, Curtea observă dispoziţiile Legii nr. XXVIII/2011 privind protecţia minorilor din Malta, în conformitate cu care instanţa de judecată poate decide că trebuie înscrisă în registru o persoană care a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care nu este menţionată în Legea privind protecţia minorilor, întrucât constituie un pericol pentru educaţia, îngrijirea, custodia, bunăstarea sau creşterea minorilor şi, totodată, vor fi înscrise în registru persoanele cu tulburări psihice, declarate nevinovate. Pe de altă parte, Curtea reţine că instanţa de la Strasbourg a constatat încălcarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale atunci când persoanele înregistrate în registru au fost achitate sau nu s-au dispus sancţiuni de natură penală cu privire la acestea. În acest sens, Curtea are în vedere Hotărârea din 18 aprilie 2013, pronunţată în Cauza M.K. împotriva Franţei, în care instanţa europeană a reţinut că reclamantul a fost achitat în primul proces, iar, în al doilea, partea vătămată şi-a retras plângerea. Totuşi, datele lui personale au fost păstrate, împotriva voinţei sale. Păstrarea unei baze de date care include şi condamnări pentru infracţiuni minore, precum şi achitări este complet diferită de păstrarea unei baze de date privind infractorii periculoşi. Reglementarea atacată în cauză nu făcea diferenţe între condamnaţi şi persoane care au fost doar investigate, fără a fi trimise în judecată. În concluzie, Curtea a considerat că statul pârât şi-a depăşit marja de apreciere admisă prin stocarea amprentelor digitale ale persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor, dar necondamnate şi, prin urmare, a constatat că a existat o încălcare a art. 8 din Convenţie.
    21. Curtea reţine că înregistrarea şi stocarea în Registru a informaţiilor introduse deja în cazierul judiciar, a datelor cu caracter personal şi a datelor judiciare ale persoanelor prevăzute de lege este stabilită în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2019, prin reglementarea scopului normei, şi anume prevenirea şi combaterea faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prevăzute şi pedepsite de legea penală, precum şi evitarea riscului recidivei.
    22. De asemenea, Curtea observă că Registrul se organizează de Ministerul Afacerilor Interne şi se ţine de unităţile Poliţiei Române, prin structuri specializate în acest domeniu, aşadar se află sub controlul şi în responsabilitatea unor organe ale statului. Acest aspect prezintă importanţă, câtă vreme, prin Hotărârea din 24 septembrie 2019, pronunţată în Cauza G.C. şi alţii împotriva Commission nationale de l’informatique et des libertés (CNIL), C-136/17, în care un reclamant a solicitat dezindexarea unor link-uri care duc spre două articole care descriu şedinţa de judecată în materie penală în cursul căreia a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani de închisoare şi la o pedeapsă complementară de 10 ani de supraveghere socio-judiciară pentru infracţiuni de agresiune sexuală asupra unor minori de 15 ani, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) a reţinut că art. 8 alin. (5) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date prevede că prelucrarea datelor referitoare la infracţiuni, condamnări penale sau măsuri de securitate se poate efectua numai sub controlul autorităţii publice sau dacă garanţiile corespunzătoare şi specifice sunt prevăzute de dreptul intern, sub rezerva derogărilor pe care statul membru le poate acorda în temeiul dispoziţiilor de drept intern. Cu toate acestea, un registru complet al condamnărilor penale nu poate fi ţinut decât sub controlul autorităţii publice. Nicio altă dispoziţie din directiva menţionată nu prevede o derogare generală de la această interdicţie în favoarea unei prelucrări precum cea efectuată în cadrul activităţii unui motor de căutare.
    23. Totodată, referitor la durata păstrării informaţiilor în Registru, Curtea reţine că persoanele fizice înscrise în acesta în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 118/2019 se scot din evidenţă în una dintre următoarele situaţii: faptele pe care le-au săvârşit nu mai sunt prevăzute de lege ca infracţiuni; s-a dispus renunţarea la urmărirea penală sau clasarea faţă de ele ori s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal; au trecut 10 ani de la data când s-a pronunţat o hotărâre definitivă de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei şi nu s-a dispus amânarea sau revocarea acesteia; au trecut 20 de ani de la data introducerii în Registru, dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 5 ani; la împlinirea vârstei de 85 de ani, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 5 ani; au decedat [art. 10 alin. (2) lit. a)-f) din Legea nr. 118/2019]. Persoanele fizice înscrise în Registru în temeiul art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din acelaşi act normativ se scot din evidenţă după expirarea termenelor stipulate în comunicările statului de condamnare, în măsura în care aceste hotărâri nu au fost recunoscute de organele române competente [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 118/2019].
    24. Analizând durata păstrării datelor în Registru, Curtea reţine că împlinirea vârstei de 85 de ani (dacă pedeapsa aplicată a fost mai mare de 5 ani) constituie limita maximă până la care datele înscrise în registru se păstrează în această evidenţă, iar, dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 5 ani, persoanele fizice înscrise în Registru se scot din evidenţă după ce au trecut 20 de ani de la data introducerii în Registru. Totodată, în cazul pronunţării unei hotărâri definitive de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, dacă nu s-a dispus amânarea sau revocarea acesteia, persoana fizică înscrisă în Registru se scoate din evidenţă dacă au trecut 10 ani de la data pronunţării hotărârii menţionate. Dacă faptele pe care le-au săvârşit persoanele înscrise în Registru nu mai sunt prevăzute de lege ca infracţiuni, dacă s-a dispus renunţarea la urmărirea penală sau clasarea faţă de persoanele înscrise în Registru ori s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal ori dacă persoanele înscrise în Registru au decedat, acestea sunt scoase din evidenţă odată cu reţinerea/constatarea evenimentului precitat, fără trecerea vreunui termen.
    25. Aşa încât, cu privire la limitarea exerciţiului dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, din perspectiva înregistrării şi stocării datelor în Registru, Curtea reţine că Registrul este prevăzut de lege, organizarea sa fiind reglementată prin Legea nr. 118/2019. Urmează să se analizeze scopul urmărit de legiuitor prin înfiinţarea şi organizarea Registrului şi dacă acesta este legitim, întrucât testul de proporţionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim. Sub acest aspect, Curtea reţine că, prin organizarea Registrului, legiuitorul a avut în vedere prevenirea şi combaterea faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prevăzute şi pedepsite de legea penală, precum şi pentru a evita riscul recidivei. Potrivit expunerii de motive la lege, în România (în anul 2018) 16% dintre adulţii tineri, între 16 şi 24 ani, au fost abuzaţi sexual ca minori; 2400 de copii sunt abuzaţi sexual în fiecare an; anual avem peste 700 de cazuri de naşteri la fetiţe cu vârsta între 10 şi 14 ani, naşteri corelate adesea cu un istoric de abuz sexual; 13500 de copii din România au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi, în egală măsură fetiţe şi băieţi; cazurile de pornografie infantilă, pedofilie sau acte sexuale cu minori, incest, lipsire de libertate şi trafic de persoane sunt la ordinea zilei; de două ori mai mulţi copii au fost exploataţi pentru pornografie infantilă în 2017 decât în 2018, 80% dintre aceştia fiind sub 10 ani; rata de recidivă generală, în cazul infracţiunilor de natură sexuală, este de 70%, astfel că „(...) Stabilirea unui registru constând din persoane care au comis infracţiuni sau contravenţii de natură sexuală, accesibil instituţiilor abilitate, (...) ar face mai uşoară munca de prevenţie a recidivei şi repetării abaterilor pentru autorităţi. (...) Plasarea identităţii unei persoane în Registrul autorilor de fapte cu caracter sexual este gândită ca o măsură de prevenţie a repetării anumitor fapte. (...) Scopul nu este unul punitiv, ci preventiv şi de ordine publică. Registrul ar ajuta şi la coordonarea cu altfel de astfel de registre la nivel european pentru a preveni fapte comise de cetăţeni europeni aflaţi în evidenţa registrelor similare, dar şi pentru a preveni fapte comise de cetăţeni români în alte state membre. (...) Registrul are ca rol şi prevenţia accesului de persoane condamnate în prealabil la poziţii de unde ar putea repeta fapte de natură sexuală.(...)“
    26. Curtea reţine că justificările prezentate în expunerea de motive la lege sunt relevante şi suficiente pentru a constata că scopul urmărit de legiuitor are caracter legitim. Totodată, câtă vreme organizarea Registrului răspunde unei nevoi sociale presante, iar alte măsuri de acest gen, precum înscrierea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a probelor biologice de la infractorii periculoşi, acoperă exclusiv fapte de natură penală, în timp ce unele agresiuni sexuale sunt încadrate drept contravenţii, având în vedere şi faptul că înscrierile din cazierul judiciar cu privire la fapte penale de natură sexuală dispar în momentul reabilitării, înlesnind posibilitatea recidivei prin săvârşirea unei fapte penale de aceeaşi natură, Curtea constată că organizarea Registrului şi înregistrarea datelor în Registru pentru o perioadă mai mare de 20 de ani, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 5 ani (iar infractorul are mai puţin de 65 de ani la data săvârşirii faptei) constituie o măsură adecvată, fiind aptă să îndeplinească exigenţele scopului legitim urmărit, şi, de asemenea, necesară în vederea realizării scopului legitim urmărit. Aşa încât, în condiţiile în care prevenirea şi combaterea faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane vulnerabile şi a minorilor se poate realiza, printre altele, printr-o evidenţă exhaustivă, întinsă pe o perioadă de timp relevantă, durata extinsă a limitei maxime - cât priveşte obligaţia de stocare a datelor în Registru - este o măsură adecvată şi necesară pentru îndeplinirea scopului legitim urmărit. În acest sens sunt şi menţiunile din expunerea de motive la Legea privind Registrul automatizat naţional cu privire la autorii contravenţiilor şi infracţiunilor sexuale, de hărţuire sau asupra minorilor (PL-x nr. 552/2018), potrivit cărora „(...) stocarea datelor personale, dactiloscopice şi genetice a autorilor unor infracţiuni de natură sexuală pe o perioadă mai lungă de timp ar asigura o bază de date separată de cazierul judiciar, asemenea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare sau al Sistemului automat de identificare pe baza impresiunilor papilare, bază de date ce poate fi folosită rapid de către autorităţi în cazul semnalării anumitor fapte de natură sexuală.“
    27. Totodată, Curtea constată că durata stocării informaţiilor înscrise în Registru nu este disproporţionată în raport cu scopul legitim urmărit prin înregistrarea acestora în evidenţa automatizată, reglementată prin Legea nr. 118/2019, având în vedere faptul că rata recidivei, în cazul infracţiunilor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane vulnerabile sau a minorilor este de 70%, dinamica fenomenului infracţional fiind direct proporţională cu intervalul temporal reglementat, aşa încât acoperă elementul de temporalitate în care posibilitatea recidivei rămâne actuală. De asemenea, întinderea în timp a stocării informaţiilor înscrise în Registru ţine seama de natura infracţiunilor şi de recrudescenţa comportamentelor deviante, care se abat de la exigenţele axiologice ce caracterizează o societate democratică.
    28. Curtea reţine, totodată, că persoana care figurează în evidenţa Registrului poate cere rectificarea datelor înscrise sau a notărilor provizorii dacă acestea nu corespund situaţiei reale sau dacă înregistrarea lor nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale. De asemenea, persoana căreia i s-a respins cererea de rectificare a datelor înscrise în Registru poate introduce contestaţie, inclusiv pentru situaţia în care eroarea înregistrării în registru nu se datorează unităţii de poliţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază teritorială de competenţă domiciliază (în temeiul art. 32 şi 33 din Legea nr. 290/2004, care se aplică în mod corespunzător şi în situaţia cererilor de rectificare a datelor din Registru).
    29. Aşa încât, Curtea constată că, din perspectiva duratei stocării informaţiilor, legiuitorul nu şi-a depăşit marja de apreciere şi a asigurat un echilibru echitabil între interesul public şi cel privat, înregistrarea şi retenţia datelor pe o durată suficientă constituind măsuri necesare şi adecvate pentru prevenirea şi investigarea în condiţii de celeritate şi eficienţă crescută a infracţiunilor sexuale comise asupra unor categorii de persoane vulnerabile.
    30. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a apreciat că, tocmai datorită naturii şi specificului primei etape, a reţinerii şi stocării datelor, din moment ce legiuitorul consideră necesară reţinerea şi stocarea datelor, prin ea însăşi doar această operaţiune nu contravine dreptului la viaţă intimă, familială şi privată ori secretului corespondenţei. Nici Constituţia şi nici jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu interzic stocarea preventivă, fără o ocazie anume, a datelor de trafic şi de localizare, cu condiţia însă ca accesul la aceste date şi utilizarea lor să fie însoţite de garanţii şi să respecte principiul proporţionalităţii (Decizia nr. 440 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 4 septembrie 2014, paragraful 60). În cauză, cât priveşte Registrul, cu atât mai mult se justifică necesitatea reţinerii şi stocării datelor, cu cât Registrul a fost organizat în scopul prevenirii şi combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau a minorilor, prevăzute şi pedepsite de legea penală, precum şi pentru a evita riscul recidivei. Normele criticate conferă o eficienţă suplimentară cadrului normativ existent care reglementează competenţa organelor de urmărire penală de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au săvârşit infracţiunile enumerate în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019.
    31. Cu privire la durata stocării datelor din registru, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în Hotărârile din 22 iunie 2017, respectiv din 13 februarie 2020, pronunţate în cauzele Aycaguer împotriva Franţei, respectiv Gaughran împotriva Regatului Unit, că statul şi-a depăşit marja de apreciere, iar afectarea dreptului la respectarea vieţii private a reclamantului a fost disproporţionată, întrucât, în prima cauză, procedura de radiere din Registru era prevăzută doar în cazul persoanelor suspectate, nu şi în cazul persoanelor condamnate, iar, în cea de-a doua cauză, s-a constatat că există un regim de păstrare a datelor pentru o perioadă nedeterminată. Instanţa europeană a reţinut că, în cazul în care statul se plasează la limita marjei de apreciere, acordându-şi o competenţă extinsă de înregistrare, pe o perioadă nedeterminată, existenţa şi funcţionarea anumitor garanţii devin decisive. În mod similar a statuat instanţa europeană şi în Hotărârea din 24 ianuarie 2019, pronunţată în Cauza Catt împotriva Regatului Unit, în care, cu referire la o „bază de date a extremismului“, a acceptat existenţa unei nevoi presante de a se colecta date cu caracter personal despre reclamant, însă nu a confirmat existenţa unei nevoi presante de a se înregistra pe un termen nelimitat datele reclamantului. Curtea a subliniat, încă o dată, că, acolo unde statul a ales să instituie un asemenea sistem, necesitatea unor garanţii procedurale efective devine decisivă. Acele garanţii trebuie să permită radierea oricăror asemenea date, odată ce păstrarea lor a devenit disproporţionată.
    32. În aceste condiţii, având în vedere cele reţinute anterior, Curtea constată că etapa înregistrării şi stocării în Registru a datelor menţionate în Legea nr. 118/2019 oferă garanţii adecvate şi efective în vederea respectării dreptului la respectarea vieţii intime, familiale şi private, având în vedere şi gravitatea faptelor care au justificat înscrierea datelor în registru.
    33. În ceea ce priveşte etapa accesului la datele înregistrate în Registrul naţional, examinând dispoziţiile art. 17 şi 18 din Legea nr. 118/2019, Curtea reţine că accesul la datele înscrise în Registru este reglementat, în mod diferenţiat, după cum copia de pe registru este solicitată de către organele judiciare, instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie, precum şi de instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice, centrale şi locale, pe de o parte, ori de către instituţiile din sistemul de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi de către orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane, pe de altă parte. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 4 din Legea nr. 118/2019, comunicarea datelor din Registru se face în condiţiile legii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor legale în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal.
    34. Curtea reţine că, potrivit art. 17 din Legea nr. 118/2019, au acces la datele din Registru organele judiciare, instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie, precum şi instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice, centrale şi locale, aşadar autorităţi supuse obligaţiei de confidenţialitate. Cât priveşte categoriile de informaţii, care pot fi accesate de organele abilitate, enumerate în art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 118/2019, Curtea observă că legea stabileşte că în copia de pe Registru se înscriu toate datele existente în acesta cu privire la persoana în cauză [art. 17 alin. (3)]. Cu toate că legea reglementează accesul la toate datele existente în Registru cu privire la persoana în cauză, norma permite doar organelor de urmărire penală sau instanţelor de judecată, precum şi instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie acces complet în sensul că acestea pot obţine atât datele înscrise în Registru, cât şi fotografiile, datele dactiloscopice sau profilul genetic al persoanei înscrise în Registru [art. 17 alin. (4)], în timp ce instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice, centrale şi locale pot obţine, pe lângă datele în scrise în Registru, şi fotografiile persoanei înscrise în Registru [art. 17 alin. (5)].
    35. Curtea constată că legea prevede garanţii adecvate respectării dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, în sensul că oferă un acces mai larg organelor judiciare competente la toate datele existente în Registru cu privire la persoana verificată, incluzând fotografiile, datele dactiloscopice sau pofilul genetic al persoanei înscrise în Registru şi limitează accesul instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice, centrale şi locale la fotografiile şi datele înscrise în Registru cu privire la persoana în cauză. De altfel, Curtea reţine că, prin considerentul 43 din Directiva 2011/93/UE, precitată, se recomandă limitarea accesului la aceste registre în conformitate cu principiile constituţionale naţionale şi cu standardele aplicabile de protecţie a datelor, de exemplu, prin limitarea accesului la organele judiciare şi/sau de asigurare a aplicării legii.
    36. În ceea ce priveşte accesul la datele înregistrate în Registru al instituţiilor din sistemul de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi accesul oricărei entităţi publice sau private a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane, Legea nr. 118/2019 este mult mai restrictivă, întrucât prevede expres că entităţile menţionate pot solicita o copie de pe Registru cu acordul persoanei verificate [art. 18 alin. (3)]. Totodată, legea reglementează în sarcina entităţilor enumerate anterior obligaţia de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi prezentarea certificatului de integritate comportamentală [art. 18 alin. (1)]. Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 118/2019, certificatul de integritate comportamentală este documentul eliberat persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea. Referitor la acest din urmă aspect, Curtea reţine că, preluând considerentul 40, art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/93/UE prevede că statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, atunci când recrutează o persoană pentru activităţi profesionale sau activităţi organizate de voluntariat care implică contactul direct şi periodic cu copiii, angajatorii au dreptul să solicite informaţii, în conformitate cu legislaţia naţională, prin orice modalitate adecvată, precum accesul la cerere sau prin intermediul persoanei în cauză, cu privire la existenţa unor condamnări penale pentru infracţiunile menţionate la art. 3-7 din directivă sau cu privire la orice decăderi din drepturi în ceea ce priveşte exercitarea de activităţi care implică contactul direct şi periodic cu copiii care decurg din respectivele condamnări penale.
    37. Aşa încât, având în vedere cele reţinute anterior, Curtea constată că dispoziţiile art. 17 şi 18 din Legea nr. 118/2019, criticate - reglementând entităţile care au acces şi pot utiliza datele înscrise în Registru, stabilind accesul diferenţiat la datele înscrise în Registru al organelor şi instituţiilor menţionate la art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 118/2019, pe categorii de înscrieri, accesul şi utilizarea datelor fiind limitate la ceea ce este strict necesar pentru realizarea obiectivului urmărit, iar, în ceea ce priveşte entităţile enumerate în art. 18 alin. (1) din acelaşi act normativ, reglementând un acces condiţionat de consimţământul persoanei verificate -, prevăd garanţii clare şi efective în ceea ce priveşte accesul la datele înscrise în registru, în vederea respectării dreptului la respectarea vieţii intime, familiale şi private. Garanţiile menţionate vizează etapa accesului şi folosirii datelor înscrise în Registru şi sunt menite să îndepărteze teama că drepturile personale, de natură intimă, sunt încălcate, astfel că persoanele verificate beneficiază de o protecţie suficientă împotriva abuzurilor şi a oricărui acces ilicit sau oricărei utilizări ilicite.
    38. De altfel, Curtea observă că unele state europene reglementează un acces extins la datele înscrise în Registru. Astfel, în Irlanda, Legea nr. 18/2001 privind infractorii sexuali permite punerea la dispoziţia persoanelor interesate a datelor personale ale infractorului şi a informaţiilor privind infracţiunea sexuală comisă atunci când un poliţist (care trebuie să aibă cel puţin rangul de inspector) consideră că infractorul prezintă un pericol pentru public sau pentru o anumită persoană. Persoanele interesate sunt cele periclitate de prezenţa infractorului (art. 14D alin. 1 şi 2 din Legea nr. 18/2001). În Letonia, secţiunea 72 alin. 4 din Legea privind protecţia drepturilor copiilor prevede că, pentru ca o persoană să îşi poată îndeplini îndatoririle în cadrul unei instituţii sau să participe la organizarea unui eveniment, organizatorul evenimentului sau managerul instituţiei are obligaţia să solicite informaţii de la registrul pedepselor, pentru a verifica dacă persoana în cauză îndeplineşte cerinţele legale, iar aceste informaţii trebuie verificate din nou cel puţin o dată pe an (Legea privind protecţia drepturilor copiilor). În Polonia, datele din registrul public şi din registrul privind persoanele în raport cu care Comisia de Stat pentru prevenirea exploatării sexuale a minorilor sub 15 ani a emis o decizie de înscriere în registru sunt disponibile fără restricţii şi sunt publicate pe site-ul buletinului informativ al Ministerului Justiţiei [art. 16 din Legea privind contracararea riscurilor de infracţiuni sexuale şi protecţia minorilor (din 13 mai 2016)]. În Portugalia pot accesa informaţiile din registru comisiile pentru protecţia copilului şi adolescentului, precum şi cetăţenii care exercită responsabilitatea părintească pentru un minor în vârstă de până la 16 ani, invocând o situaţie specifică, ce justifică o temere că în zona de rezidenţă sau în zonele frecventate de minor lucrează sau locuieşte o persoană înscrisă în registru (art. 16 alin. 1 din anexa la Legea nr. 103/2015). În Spania, autorităţile publice de protecţie a minorilor pot solicita, prin mijloace electronice, responsabilului Registrului central al infractorilor sexuali şi al traficului de persoane datele care sunt necesare pentru a se asigura că minorul este protejat de oricine este părintele, tutorele sau asistentul maternal al acestuia, chiar şi fără consimţământul persoanei vizate, cu condiţia ca aceasta să nu fie o informaţie rezervată judecătorilor şi instanţelor (art. 9 din Decretul Regal nr. 1.110 din 11 decembrie 2015). În Ungaria, pentru monitorizarea persoanelor care au contact direct cu copii, datele privind persoanele care au comis infracţiuni contra bunelor moravuri sau libertăţii sexuale împotriva copiilor sunt puse la dispoziţia unui adult care este ruda unui minor ori educă, supraveghează sau îngrijeşte un minor şi face o cerere de obţinere a informaţiilor, deoarece îi sunt necesare pentru protejarea minorului şi ar fi prea dificil să le obţină în alt mod (secţiunea 5 din Legea nr. LXXIX din 2021 privind înăsprirea măsurilor luate împotriva pedofililor şi modificarea anumitor legi referitoare la protecţia copiilor).
    39. Cu privire la limitarea exerciţiului dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1.258 din 8 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 440 din 8 iulie 2014, precitată, paragraful 40, Decizia nr. 461 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 35, Decizia nr. 83 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 13 martie 2020, paragraful 45), Curtea Constituţională a stabilit că aceasta trebuie să aibă loc într-o manieră clară, previzibilă şi lipsită de echivoc, astfel încât să fie îndepărtată, pe cât posibil, eventualitatea arbitrarului sau a abuzului autorităţilor în acest domeniu; de asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că, în materia drepturilor personale, cum sunt dreptul la viaţă intimă şi libertatea de exprimare, precum şi a prelucrării datelor cu caracter personal, regula unanim recunoscută este aceea a garantării şi respectării acestor drepturi, respectiv a confidenţialităţii, statul având, în acest sens, obligaţii majoritar negative, de abţinere, prin care să fie evitată, pe cât posibil, ingerinţa sa în exerciţiul dreptului sau al libertăţii. S-a subliniat că excepţiile sunt permise limitativ, în condiţiile expres prevăzute de Constituţie şi de actele juridice internaţionale aplicabile în domeniu; Curtea Constituţională nu a negat scopul în sine avut în vedere de legiuitor la adoptarea legii examinate, în sensul că este imperios necesară asigurarea unor mijloace legale adecvate şi eficiente, compatibile cu procesul continuu de modernizare şi tehnologizare a mijloacelor de comunicare, astfel încât fenomenul infracţional să poată fi controlat şi contracarat. S-a arătat că tocmai de aceea drepturile individuale nu pot fi exercitate in absurdum, ci pot constitui obiectul unor restrângeri care sunt justificate în funcţie de scopul urmărit. Limitarea exerciţiului unor drepturi personale, în considerarea unor drepturi colective şi interese publice, ce vizează siguranţa naţională, ordinea publică sau prevenţia penală, a constituit în permanenţă o operaţiune sensibilă sub aspectul reglementării, fiind necesară menţinerea unui just echilibru între interesele şi drepturile individuale, pe de o parte, şi cele ale societăţii, pe de altă parte; prin Decizia nr. 1.258 din 8 octombrie 2009, precitată, Curtea a statuat că într-o logică firească a analizei se impune şi examinarea în cauză a respectării principiului proporţionalităţii, o altă cerinţă imperativă necesar a fi îndeplinită în cazurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. Acest principiu impune ca măsura de restrângere să fie în acord cu situaţia care a determinat aplicarea ei şi, de asemenea, să înceteze odată cu dispariţia cauzei determinante.
    40. Prin urmare, Curtea reţine că, potrivit principiului proporţionalităţii, orice măsură adoptată de legiuitor trebuie să răspundă unui scop legitim, să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - menită să asigure justul echilibru între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Principiul proporţionalităţii impune astfel ca actele instituţiilor să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, prin aceasta înţelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite (a se vedea Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 5 mai 1998, pronunţată în cauza C-157/96, National Farmers’ Union şi alţii). În acest context, astfel cum s-a reţinut în mod constant şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene [a se vedea Hotărârea din 13 decembrie 1979, pronunţată în cauza C-44/79, Haner împotriva Land Rheinland-Pfalz; Hotărârea din 24 septembrie 1985, pronunţată în cauza C-181/84, The Queen, ex parte E.D.&F.Man Sugar Ltd împotriva Intervention Board for Agricultural Produce (IBAP)], ţinând cont de tradiţiile constituţionale comune statelor membre, măsurile şi restricţiile impuse de autorităţile publice trebuie să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de comunitate şi să nu afecteze în mod disproporţionat drepturile şi interesele legitime ale destinatarului (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 320 din 12 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 9 iulie 2021, paragraful 31).
    41. Cât priveşte respectarea principiului proporţionalităţii, Curtea reţine că o reglementare este considerată proporţională atunci când instituie măsuri aflate într-o legătură logică cu scopul urmărit, limitând la minimum drepturile individuale, iar efectele pozitive ale reglementării le depăşesc pe cele negative. Prevenirea, combaterea şi investigarea infracţiunilor sexuale şi de exploatare a unor categorii de persoane vulnerabile şi a minorilor reprezintă un scop important, iar măsurile adoptate prin Legea nr. 118/2019 au o conexiune logică cu acest obiectiv. În contextul înregistrării şi stocării datelor în Registru, Curtea a constatat, în paragrafele anterioare ale prezentei decizii, că limitarea exerciţiului dreptului la viaţa intimă, familială şi privată nu este disproporţionată în raport cu obiectivele de interes general urmărite.
    42. Aşa încât, Curtea constată că accesul la datele înscrise în Registru constituie o măsură preventivă, menită să împiedice un comportament reprobabil al unui adult, care poate duce la victimizarea unei persoane aparţinând unor categorii/grupuri de persoane vulnerabile şi a minorilor. Măsura în cauză are scopul de a preveni recidiva şi de a facilita investigarea infracţiunilor prevăzute în legea specială, iar, în ciuda posibilelor diferenţe ce se pot ivi în practică referitor la natura infracţiunilor săvârşite/nivelul de gravitate al faptei şi care, de altfel, sunt avute în vedere în reglementarea duratei de înscriere în Registru prin raportare la pedeapsa aplicată, încălcarea libertăţii sexuale a victimei rămâne o constantă în raport cu toate posibilele fapte de natură sexuală, incriminate de legea specială. Or, câtă vreme înăsprirea pedepselor nu ar fi fost suficientă pentru prevenirea acestui tip de infracţiuni, reglementat în Legea nr. 118/2019, Curtea constată că accesul la datele înscrise în Registru rămâne singurul mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au comis infracţiunile din sfera de reglementare a actului normativ precitat. Curtea constată că - reglementând în mod strict, în art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 118/2019, organele şi instituţiile care au acces şi pot utiliza datele înscrise în Registru, stabilind accesul diferenţiat al acestora la datele înscrise în Registru, iar, în ceea ce priveşte entităţile enumerate în art. 18 alin. (1) din acelaşi act normativ, stabilind un acces la Registru condiţionat de consimţământul persoanei verificate - legiuitorul s-a încadrat în marja sa de apreciere şi a asigurat un echilibru între interesul public şi cel privat, astfel că ingerinţa în dreptul persoanelor înscrise în Registru la viaţă privată, din perspectiva accesului la datele înscrise în această evidenţă, este adecvată, necesară într-o societate democratică şi păstrează un just echilibru între interese concurente, fiind justificată în raport cu dispoziţiile art. 26 din Constituţie, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 din Constituţie şi prin prisma art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    43. În concluzie, Curtea constată că, şi din perspectiva accesului la datele înscrise în Registru, dispoziţiile criticate conţin măsuri adecvate, necesare şi proporţionale cu scopul legitim urmărit, care fac posibilă menţinerea unui just echilibru între interese divergente: respectarea drepturilor fundamentale ale persoanei vizând viaţa intimă, familială şi privată şi manifestarea ei liberă, pe de o parte, şi interesul general al societăţii în prevenirea şi combaterea faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau a minorilor, prevăzute şi pedepsite de legea penală, precum şi pentru evitarea riscului recidivei, pe de altă parte.
    44. De altfel, Curtea observă că şi Consiliul Constituţional francez a stabilit, prin Decizia nr. 2004-492 DC din 2 martie 2004, că înregistrarea identităţii unei persoane în registrul naţional automatizat al autorilor de infracţiuni sexuale prevăzut la art. 706-47 din Codul de procedură penală are ca scop prevenirea recidivei şi facilitarea identificării infractorilor. Rezultă că această înregistrare nu constituie o sancţiune, ci o măsură poliţienească. Este de competenţa legiuitorului să stabilească regulile privind garanţiile fundamentale acordate cetăţenilor pentru exercitarea libertăţilor, asigurând concilierea între respectarea vieţii private şi protejarea ordinii publice. De asemenea, în Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2011, Curtea Constituţională belgiană s-a referit la situaţia condamnărilor prin simpla declaraţie a vinovăţiei. În speţă, au fost atacate reglementări din Legea din 31 iulie 2009 cu privire la cazierul judiciar, care stipulau că trebuie înregistrate în cazier şi condamnările prin simpla declaraţie a vinovăţiei. Totodată, au fost contestate şi dispoziţiile privind „modelul 2“, care menţiona anumite infracţiuni comise împotriva minorilor. Acestea rămâneau la cazier şi după expirarea termenului de 3 ani. Mai mult, instituţiile şi organizaţiile în care au loc activităţi cu minori puteau solicita un extras tip „model 2“ de la candidaţii care doresc o slujbă. Curtea a stabilit că această prevedere nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, dreptului la viaţă privată şi nici dreptului de liberă alegere a profesiei. Având în vedere gravitatea prejudiciului adus minorilor care au fost victime ale unor asemenea infracţiuni, legiuitorul are dreptul să adopte orice reglementare necesară pentru a preveni recidiva. Alegerea măsurilor potrivite pentru atingerea acestui scop este la discreţia legiuitorului.
    45. Totodată, cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în Hotărârea din 17 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Gardel împotriva Franţei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că înscrierea reclamantului în Registrul autorilor de infracţiuni sexuale a menţinut un echilibru echitabil între interesele private şi interesele publice aflate în joc şi, prin urmare, nu a avut loc încălcarea art. 8 din Convenţie. Aceeaşi concluzie a fost reiterată şi în Hotărârea din 17 decembrie 2009, pronunţată în Cauza B.B. împotriva Franţei. În mod similar, în Cauza P.N. împotriva Germaniei, reclamantul s-a plâns că i s-a încălcat dreptul la viaţă privată prin colectarea şi stocarea în baza de date a poliţiei a fotografiei şi a amprentelor sale. Prin Hotărârea din 11 iunie 2020, pronunţată în cauza menţionată anterior, Curtea a considerat că stocarea datelor în cauză (fotografii şi amprente) constituie o ingerinţă mai puţin gravă în dreptul reclamantului decât colectarea de mostre celulare şi reţinerea profilurilor ADN, care conţin informaţii mult mai sensibile. În concluzie, măsura în cauză a constituit o ingerinţă proporţională în dreptul la viaţă privată al reclamantului şi a fost necesară într-o societate democratică, fiind justificată în raport cu art. 8 paragraful 2 din Convenţie.
    46. Examinând cea de-a doua critică de neconstituţionalitate, formulată în prezenta cauză, în prealabil, cu privire la raportarea de către autorul excepţiei a dispoziţiilor atacate la prevederile art. 169 din Codul penal (referitoare la efectele reabilitării de drept sau judecătoreşti), Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele (Decizia nr. 701 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 15). Cu toate acestea, Curtea reţine că, deşi impropriu formulată, critica priveşte încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la viaţa intimă, familială şi privată din perspectiva faptului că persoanele înregistrate în Registru nu sunt scoase din evidenţa acestui registru ca urmare a eliminării lor din cazierul judiciar, ca efect al reabilitării judecătoreşti.
    47. Din această perspectivă, Curtea reţine că reabilitarea este o cauză care înlătură consecinţele condamnării, făcând să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din aceasta. Condamnarea pentru săvârşirea unei infracţiuni determină o restrângere a capacităţii juridice a condamnatului, care nu încetează odată cu executarea pedepsei ori cu stingerea raportului juridic de drept penal în altă modalitate (graţiere, amnistie, prescripţia executării pedepsei). Ulterior acestui moment vor continua să subziste anumite consecinţe extrapenale, prevăzute în legi speciale sau în alte acte normative, decurgând din simplul fapt al existenţei condamnării definitive. Consecinţele derivate din orice condamnare pronunţată pentru săvârşirea infracţiunii constau în efectele juridice de ordin penal sau extrapenal, perpetue sau de lungă durată, care decurg din însuşi faptul condamnării penale, şi creează condamnatului o situaţie dezavantajoasă. Aceste consecinţe sunt denumite, în art. 169 alin. (1) din Codul penal, decăderi (lipsirea unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice), interdicţii (interzicerea săvârşirii anumitor fapte juridice sau încheierea unor acte juridice) şi incapacităţi (starea sau situaţia unor persoane care nu au posibilitatea legală de a se bucura de anumite drepturi), fiecare în parte sau împreună restrângând capacitatea juridică a persoanei condamnate. Reabilitarea are ca efect încetarea decăderilor, interdicţiilor şi incapacităţilor care rezultă din condamnare, dar nu stinge condamnarea. De asemenea, potrivit art. 169 alin. (3) din Codul penal, reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă luate faţă de condamnat (obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii, confiscarea specială, confiscarea extinsă).
    48. Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 9 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 13 noiembrie 2009, în ceea ce priveşte persoanele fizice, în cazierul judiciar se înscriu date privind: pedepsele, măsurile de siguranţă şi educative, pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive; renunţarea sau amânarea aplicării pedepsei, începerea, întreruperea şi încetarea executării pedepselor şi a măsurilor educative, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, înlocuirea, eşalonarea şi achitarea amenzii penale; amnistia, graţierea, prescripţia executării pedepsei, reabilitarea, caracterul politic al condamnării; pedepsele şi măsurile pronunţate prin hotărâri penale definitive de instanţele judecătoreşti din străinătate, precum şi măsurile luate prin actele efectuate de organele judiciare penale din străinătate, dacă aceste hotărâri au fost recunoscute de organele române competente; hotărârile definitive care impun rectificări în cazierul judiciar; extrădarea. De asemenea, în evidenţa cazierului judiciar se notează, în mod provizoriu, până la soluţionarea definitivă a cauzei, când se şterg din evidenţă, date privind persoanele fizice sau persoanele juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sau faţă de care a fost luată una dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală (art. 11 din Legea nr. 290/2004). Art. 15 alin. (1) din Legea nr. 290/2004 stabileşte că persoanele fizice înscrise în cazierul judiciar sau cu privire la care s-au făcut notări provizorii se scot din evidenţă dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-i) ale alineatului menţionat, cum ar fi, de exemplu, intervenirea reabilitării judecătoreşti sau de drept. Cazierul judiciar constituie un mijloc de cunoaştere şi identificare operativă a persoanelor care au comis infracţiuni contra persoanei şi a libertăţii acesteia, a patrimoniului şi, în general, a ordinii de drept şi are ca scop prevenirea şi combaterea faptelor prevăzute şi pedepsite de legea penală. În cazierul judiciar se ţine evidenţa persoanelor fizice şi a persoanelor juridice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal sau administrativ conform Codului penal, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale (art. 1 şi 2 din Legea nr. 290/2004).
    49. Pe de altă parte, Curtea reaminteşte că Registrul a fost organizat în scopul prevenirii şi combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prevăzute şi pedepsite de legea penală, precum şi pentru a evita riscul recidivei. Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019, Registrul reprezintă un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au comis următoarele infracţiuni prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: a) infracţiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 210; b) infracţiunea de trafic de minori prevăzută la art. 211; c) infracţiunea de proxenetism prevăzută la art. 213; d) infracţiunea de exploatare a cerşetoriei prevăzută la art. 214; e) infracţiunea de folosire a unui minor în scop de cerşetorie prevăzută la art. 215; f) infracţiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate prevăzută la art. 216; g) infracţiunea de folosire a prostituţiei infantile prevăzută la art. 216^1; h) infracţiunea de viol prevăzută la art. 218; i) infracţiunea de agresiune sexuală prevăzută la art. 219; j) infracţiunea de act sexual cu un minor prevăzută la art. 220; k) infracţiunea de corupere sexuală a minorilor prevăzută la art. 221; l) infracţiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale prevăzută la art. 222; m) infracţiunea de hărţuire sexuală prevăzută la art. 223; n) infracţiunea de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual prevăzută la art. 299; o) infracţiunea de pornografie infantilă prevăzută la art. 374; p) infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută la art. 375; q) infracţiunea de incest prevăzută la art. 377; r) infracţiunile prevăzute la lit. a)-q), astfel cum erau prevăzute în Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României sau în legi speciale, având aceleaşi elemente constitutive.
    50. Legea nr. 118/2019 prevede, în mod expres, că Registrul constituie o evidenţă distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar, constituit potrivit Legii nr. 290/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare [art. 5 alin. (2) din Legea nr. 118/2019]. În Registru se ţine evidenţa: (i) persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 de către organele române competente; (ii) persoanelor de cetăţenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din celelalte state membre şi a autorităţilor competente din statele terţe cu privire la săvârşirea unei infracţiuni din cele enumerate la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019; (iii) persoanelor născute în străinătate despre care s-au primit comunicări din partea autorităţilor competente ale altor state cu privire la săvârşirea unei infracţiuni din cele enumerate la art. 1 alin. (2) şi cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României. Nu se înscriu în Registru persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată a dispus aceasta în mod expres în cadrul unui proces penal [art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 118/2019]. Înregistrarea în Registru se face automat, prin preluarea în acest sistem de evidenţă a informaţiilor introduse în evidenţele cazierului judiciar privind persoanele fizice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 118/2019, ori nominal, prin înscrierea datelor cu caracter personal şi a datelor judiciare ale persoanelor fizice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, pe baza comunicărilor primite, prin orice canale de comunicare oficiale, de la autorităţile străine competente. De asemenea, în Registru se preiau, în integralitate, pentru fiecare persoană în cauză, datele cu caracter personal şi datele judiciare din cazierul judiciar.
    51. Potrivit art. 10 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 118/2019, criticat în prezenta cauză, scoaterea din evidenţa cazierului judiciar a persoanelor fizice, în condiţiile art. 15 din Legea nr. 290/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu produce efecte asupra datelor din Registru, iar graţierea, prescripţia executării pedepsei, amnistia sau reabilitarea intervenită cu privire la persoanele fizice înscrise în Registru nu conduc la scoaterea acestora din evidenţa Registrului. Autorul excepţiei susţine că menţinerea în evidenţa Registrului a unei persoane, ulterior scoaterii acesteia din evidenţa cazierului judiciar ca urmare a reabilitării judecătoreşti, restrânge efectele acestei din urmă instituţii juridice în mod nelegal.
    52. Curtea constată că motivele de neconstituţionalitate formulate de autor sunt neîntemeiate şi, în acest sens, reaminteşte că Registrul este organizat ca evidenţă distinctă de cea a cazierului judiciar, constituind diferenţa specifică în raport cu genul proxim (cazierul judiciar), câtă vreme scopul organizării Registrului este circumscris sferei faptelor de natură sexuală/de exploatare, prevăzute în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019, săvârşite asupra unor categorii de persoane vulnerabile [enumerate, în art. 3 lit. f) din Legea nr. 118/2019, ca fiind: copii, persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi, femei, victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane, precum şi orice altă persoană care aparţine grupului vulnerabil definit în art. 6 lit. p) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare], în timp ce scopul organizării cazierului judiciar este unul general, de prevenire şi combatere a tuturor faptelor prevăzute şi pedepsite de legea penală. Potrivit art. 1 din Legea nr. 290/2004, cazierul judiciar se organizează în scopul prevenirii şi combaterii faptelor prevăzute şi pedepsite de legea penală şi reprezintă un mijloc de cunoaştere şi identificare operativă a persoanelor care au comis infracţiuni contra persoanei şi a libertăţii acesteia, a patrimoniului şi, în general, a ordinii de drept. Scopul organizării Registrului îl constituie prevenirea comiterii repetate a infracţiunilor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau săvârşite asupra minorilor, prevăzute şi pedepsite de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019. Cu alte cuvinte, scopul înregistrării şi stocării datelor autorului excepţiei în Registru, după condamnarea acestuia la o pedeapsă de 7 ani de închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. 2 lit. b) din Codul penal din 1969 (violul, atunci când victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului), este de a preveni infracţiunile de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau săvârşite asupra minorilor, de a combate recidiva şi de a facilita identificarea infractorilor.
    53. Totodată, Curtea reaminteşte că reabilitarea este o cauză ce înlătură consecinţele condamnării, făcând să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile, iar amnistia (postcondamnatorie), graţierea şi prescripţia executării pedepsei sunt cauze care înlătură sau modifică executarea pedepsei. Or, înscrierile din Registru - deşi au natura juridică a unor interdicţii sui generis, căci interzic persoanelor înscrise în această evidenţă, temporar sau permanent, săvârşirea anumitor fapte juridice sau încheierea unor acte juridice, respectiv desfăşurarea unor activităţi profesionale, activităţi de voluntariat sau orice alt tip de activităţi care presupun contactul direct cu copiii, contactul direct cu persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane (art. 25 din Legea nr. 118/2019) - nu privesc executarea pedepsei, ci constituie o evidenţă informatizată a datelor, inclusiv dactiloscopice şi genetice judiciare, privind persoanele fizice prevăzute de lege. Aşa încât, instituţii juridice precum reabilitarea judecătorească, graţierea, prescripţia executării pedepsei ori amnistia (postcondamnatorie) nu produc niciun efect cu privire la aceste înscrieri. De altfel, aşa cum s-a reţinut în paragrafele anterioare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că atât înscrierea în registrul autorilor de infracţiuni sexuale, cât şi obligaţiile aferente nu constituie o „pedeapsă“ în sensul art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Hotărârea din 17 decembrie 2019, pronunţată în Cauza Gardel împotriva Franţei). Mai mult, Curtea europeană a reţinut că cerinţa înregistrării în Registru nu îngreunează reabilitarea persoanei în cauză şi nici nu conduce la stigmatizarea sa.
    54. Aşa încât, în condiţiile în care - astfel cum s-a constatat în paragrafele anterioare ale prezentei decizii - măsura adoptată de legiuitor răspunde unui scop legitim, este adecvată şi necesară, Curtea Constituţională constată că ingerinţa în drepturile private individuale este minimă, iar interesul public protejat este major, din această perspectivă dispoziţiile criticate nefiind contrare dreptului constituţional la viaţa intimă, familială şi privată. Scopul normei nu este unul punitiv, ci preventiv şi de ordine publică, astfel că plasarea identităţii unei persoane în Registru constituie o măsură de prevenţie a repetării anumitor fapte cu caracter sexual.
    55. În sens similar au reglementat şi alte state europene, precum: Cipru, unde secţiunea 14 alin. 4 din Legea nr. 91(I)/2014 privind prevenirea şi combaterea abuzului sexual şi a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile prevede că, prin excepţie de la Legea privind reabilitarea condamnaţilor, condamnările pentru infracţiunile de abuz împotriva copiilor nu se şterg din cazierul judiciar; Finlanda, unde secţiunea 10 din Legea nr. 770/1993 privind cazierul judiciar prevede că decizia de graţiere nu are niciun efect asupra informaţiilor din cazierul judiciar (Curtea observă că, în ambele state, măsura este reglementată mult mai restrictiv, câtă vreme priveşte chiar cazierul judiciar); Spania, unde art. 10 alin. 1 din Decretul Regal nr. 1.110 din 11 decembrie 2015, prin care se reglementează Registrul central al infractorilor sexuali şi al traficului de persoane, prevede că, atunci când victima a fost minoră, iar persoana condamnată este majoră, anularea cazierului judiciar, din care provin informaţiile, nu va atrage anularea acestora din registru; Letonia, unde secţiunea 72 alin. 5 din Legea privind protecţia drepturilor copiilor stipulează că nu trebuie să lucreze cu copiii (cu excepţia oferirii de servicii temporare sau excepţionale, precum şi a serviciilor prin care nu iau contact cu copiii): (a) persoanele condamnate pentru infracţiuni comise cu violenţă sau prin ameninţarea cu violenţa, chiar dacă a intervenit reabilitarea, amnistia sau graţierea, cu excepţia situaţiilor în care, după ce a intervenit reabilitarea sau graţierea, Inspectoratul de Stat pentru Protecţia Drepturilor Copiilor a considerat că persoana în cauză nu prezintă niciun pericol pentru copii (profesorii vor fi evaluaţi după procedura stabilită prin Legea educaţiei); (b) persoanele condamnate pentru infracţiuni contra bunelor moravuri şi libertăţii sexuale, chiar dacă a intervenit reabilitarea, amnistia sau graţierea.
    56. În concluzie, având în vedere toate cele reţinute în paragrafele anterioare, Curtea constată că Registrul îndeplineşte o funcţie vitală - protejarea unor categorii/grupuri de persoane vulnerabile [astfel cum sunt definite în art. 3 lit. f) din Legea nr. 118/2019, precum şi în art. 6 pct. 16.p) din Legea nr. 292/2011] împotriva exploatării şi abuzului sexual, iar organizarea sa asigură un just echilibru între dreptul persoanei la viaţa intimă, familială şi privată, pe de o parte, şi interesul general al societăţii în prevenirea şi combaterea faptelor de natură sexuală şi de exploatare care vizează aceste categorii de persoane, pe de altă parte.
    57. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de M.C. în Dosarul nr. 4.431/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (5), ale art. 17 şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 502 din 17 octombrie 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016