Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 50 din 23 martie 2026  referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (3) şi (5), raportat la art. 1 alin. (3) şi art. 38 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările şi completările ulterioare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 50 din 23 martie 2026 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (3) şi (5), raportat la art. 1 alin. (3) şi art. 38 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 390 din 8 mai 2026
    Dosar nr. 2.125/1/2025

┌──────────────────┬───────────────────┐
│ │- preşedintele │
│ │Secţiei de │
│ │contencios │
│Elena Diana Tămagă│administrativ şi │
│ │fiscal - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- judecător la │
│ │Secţia de │
│Ionel Barbă │contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- judecător la │
│ │Secţia de │
│Alina Pohrib │contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- judecător la │
│ │Secţia de │
│Ionel Florea │contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- judecător la │
│ │Secţia de │
│Bogdan Cristea │contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- judecător la │
│Gheza Attila │Secţia de │
│Farmathy │contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- judecător la │
│ │Secţia de │
│Cristinel Grosu │contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- judecător la │
│ │Secţia de │
│Vasile Bîcu │contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- judecător la │
│Andra Monica │Secţia de │
│Asănică │contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- judecător la │
│Mădălina-Elena │Secţia de │
│Vladu-Crevon │contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- judecător la │
│Emilian-Constantin│Secţia de │
│Meiu │contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- judecător la │
│Adriana Florina │Secţia de │
│Secreţeanu │contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- judecător la │
│ │Secţia de │
│Ştefania Dragoe │contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
└──────────────────┴───────────────────┘


    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.125/1/2025, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Elena Diana Tămagă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent-şef Felicia Laura Nae, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 996/180/2024.
    5. Magistratul-asistent-şef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul asupra chestiunii de drept, întocmit de judecătorul-raportor, precum şi completarea raportului, ce au fost comunicate părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, însă părţile nu au formulat puncte de vedere asupra chestiunii de drept în discuţie.
    6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 12 februarie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 996/180/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
    1. Dacă prevederile art. 8 alin. (5) raportat la alin. (3) din varianta actuală a Legii nr. 126/1995 (ce reglementează obligaţia persoanelor de a îndeplini activităţile prevăzute în autorizaţia emisă pe numele lor prin intermediari autorizaţi) şi ale art. 38 din aceeaşi lege (ce reglementează sancţiunea pentru încălcarea acestei obligaţii) sunt incidente şi în cazul articolelor pirotehnice ale căror cerinţe esenţiale de securitate şi condiţii pentru introducerea lor pe piaţă sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 197 din 23 martie 2016 privind stabilirea condiţiilor de punere la dispoziţie pe piaţă şi controlul explozivilor de uz civil (care, potrivit art. 63 din HG nr. 197/2016, a abrogat şi înlocuit Hotărârea Guvernului nr. 207/2005 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale explozivilor de uz civil şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă) şi Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 din 10 decembrie 2014 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice (care, potrivit art. 150 din HG nr. 1.102/2014, a abrogat şi înlocuit Hotărârea Guvernului nr. 612/2010 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale articolelor pirotehnice şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă), având în vedere prevederile art. 1 alin. (3) din varianta actuală a Legii nr. 126/1995, potrivit cărora această lege nu aduce atingere regimului juridic al explozivilor de uz civil, astfel cum este reglementat prin hotărârile de Guvern anterior menţionate şi în condiţiile în care aceste hotărâri de Guvern nu prevăd obligaţia persoanelor care transportă articole pirotehnice de uz civil de a obţine autorizaţia inspectoratelor teritoriale de muncă şi inspectoratelor judeţene de poliţie?
    2. În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, având în vedere şi prevederile art. 8 din Legea nr. 126/1995, variantele anterioare şi ulterioare modificării şi completării Legii nr. 126/1995 prin Legea nr. 262/2005, activitatea de transport este inclusă sau sinonimă cu activitatea de transfer menţionată la art. 8 alin. (3) din varianta actuală a Legii nr. 126/1995 şi, prin urmare, necesită obţinerea autorizaţiei menţionate la acest articol de către persoana care transportă articole pirotehnice?
    3. În cazul în care activităţile de transfer şi transport sunt două noţiuni distincte din punct de vedere juridic, predarea în vederea livrării către client de către titularul autorizaţiei de transfer a unor articole pirotehnice de uz civil (de tip F1, P1 şi T1, cum este situaţia în speţă) către un curier/alt intermediar ce nu deţine niciun fel de autorizaţie în temeiul Legii nr. 126/1995 reprezintă transfer sau transport de articole pirotehnice?


    II. Dispoziţiile legale supuse interpretării
    8. Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 126/1995“)
    "ART. 1
    (...)
    (3) Prezenta lege nu aduce atingere regimului juridic al explozivilor de uz civil, astfel cum este reglementat în Hotărârea Guvernului nr. 197/2016 privind stabilirea condiţiilor de punere la dispoziţie pe piaţă şi controlul explozivilor de uz civil şi în Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice. (...)
    ART. 8
    (...)
    (3) Persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz. (...)
    (5) Îndeplinirea activităţilor prevăzute în autorizaţie prin intermediari neautorizaţi este interzisă."

    9. Hotărârea Guvernului nr. 197/2016 privind stabilirea condiţiilor de punere la dispoziţie pe piaţă şi controlul explozivilor de uz civil („Hotărârea Guvernului nr. 197/2016“)
    "ART. 63
    (1) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 207/2005 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale explozivilor de uz civil şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 6 aprilie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
    (2) Orice trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 207/2005, cu modificările şi completările ulterioare, abrogată prin prezenta hotărâre, din alte acte normative/administrative, se interpretează ca trimiteri la prezenta hotărâre."

    10. Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice („Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014“)
    "ART. 150
    (1) Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare la data de 1 iulie 2015.
    (2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 612/2010 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale articolelor pirotehnice şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 1 iulie 2010, cu modificările ulterioare, se abrogă."


    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept
    11. În cauză, prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.01.2024 pe rolul Judecătoriei Bacău - Secţia civilă cu nr. 996/180/2024, petenta AA - S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, anularea Procesului-verbal de contravenţie seria PBCY nr. xxx/18.12.2023, emis de către intimat.
    12. Prin Sentinţa civilă nr. 2.711 din data de 11 aprilie 2024, Judecătoria Bacău - Secţia civilă a respins, ca nefondată, plângerea contravenţională formulată de către petenta AA - S.R.L., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău.
    În esenţă, prima instanţă a reţinut că la data de 18.12.2023 s-a întocmit de către intimat Procesul-verbal seria PBCY nr. xxx, prin care s-a constatat că la data de 18.12.2023 petenta, deşi era autorizată să transporte materialele pirotehnice pe care le comercializa, în baza autorizaţiilor nr. 25/2.04.2019 şi nr. 109.769.118/18.04.2019, emise de către ITM Satu Mare şi IPJ Satu Mare, a ales să facă această activitate printr-un intermediar, respectiv printr-o firmă de curierat, care nu deţinea autorizaţie pentru o asemenea activitate.
    Astfel, la sediul societăţii de curierat au fost identificate coletele cu AWB nr. 8077103319 şi nr. 8076785500, ce conţineau un număr de 2.196 de articole pirotehnice din categoriile P1 şi F1, pentru care firma de curierat rapid nu deţinea autorizaţie.

    13. Împotriva Sentinţei civile nr. 2.711 din data de 11 aprilie 2024, pronunţată de Judecătoria Bacău - Secţia civilă, a declarat recurs apel S.C. AA - S.R.L., înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.
    14. La termenul de judecată din data de 12.02.2025, Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept identificată.

    IV. Punctul de vedere al instanţei de trimitere
    A. Cu privire la admisibilitatea sesizării
    15. Instanţa de trimitere a considerat că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel: de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (5) raportat la alin. (3), art. 38 din varianta actuală a Legii nr. 126/1995 depinde soluţionarea apelului, întrucât în speţă se invocă aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 197/2016 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.102/2014, care ar reglementa distinct cerinţele esenţiale de securitate, condiţiile pentru introducerea pe piaţă, condiţiile de punere la dispoziţie pe piaţă şi controlul articolelor pirotehnice, nefiind incidente prevederile art. 8 alin. (5) raportat la alin. (3) şi art. 38 din varianta actuală a Legii nr. 126/1995.
    De asemenea, s-a avut în vedere faptul că problema de drept în discuţie este nouă, deoarece prin consultarea jurisprudenţei s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


    B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării
    16. Pe fondul chestiunii de drept, instanţa de trimitere a avut în vedere că, astfel cum rezultă din interpretarea art. 8 alin. (5) raportat la alin. (3) din varianta actuală a Legii nr. 126/1995 şi a art. 38 din lege, aceste dispoziţii legale sunt incidente şi în cazul articolelor pirotehnice, pentru care cerinţele de securitate şi de introducere pe piaţă sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 197/2016 (care, potrivit art. 63 a abrogat şi înlocuit Hotărârea Guvernului nr. 207/2005) şi de Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 (care, potrivit art. 150, a abrogat şi înlocuit Hotărârea Guvernului nr. 612/2010), având în vedere definiţia „materiilor explozive“ de la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 126/1995 care include şi explozivii de uz civil şi articolele pirotehnice.
    Cu privire la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 126/1995, varianta în vigoare la data contravenţiei, instanţa de trimitere a avut în vedere că acestea sunt de strictă interpretare şi aplicare, întrucât reglementează activităţi speciale care necesită autorizare prealabilă.
    Plecând de la caracterul special al acestor prevederi şi ţinând cont de faptul că legea a intrat în vigoare în anul 1995, instanţa a considerat că nu se poate vorbi de vreo scăpare/lacună de reglementare din partea legiuitorului, autorizaţia prevăzută la art. 8 alin. (3) din Legea nr. 126/1995, varianta în vigoare la data contravenţiei, nefiind obligatorie şi pentru transportatorii materialelor explozive.
    Din aceste dispoziţii, instanţa de trimitere a dedus că activitatea de transport nu este inclusă în activitatea de transfer ori în activitatea de comercializare, ci, din contră, rezultă că, în cunoştinţă de cauză, legiuitorul a prevăzut că pentru activitatea de transport nu este necesară obţinerea autorizaţiei, cum este în ipoteza celui care o produce, ci este suficient din partea transportatorului să citească instrucţiunile de transport ale acestor articole/substanţe şi să respecte prevederile din anexa la lege.



    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    17. Apelanta-petentă AA - S.R.L. a apreciat că se impune admiterea cererii şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea interpretării aspectelor de drept identificate, ce au relevanţă pentru dezlegarea litigiului de faţă.
    În esenţă, a considerat că se impune interpretarea în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii a sintagmei „nu aduce atingere regimului juridic“ din art. 1 alin. (3) din Legea nr. 126/1995.


    VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale
    A. Jurisprudenţa comunicată de curţile de apel
    18. În raport cu conţinutul întrebării formulate de Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal nu s-a apreciat necesară consultarea instanţelor naţionale cu privire la orientarea/orientările conturată(e) în cadrul practicii judiciare a acestora asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării în cauza pendinte.

    B. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    19. Având în vedere competenţa de soluţionare a cauzelor cu obiect similar, care aparţine judecătoriilor, respectiv tribunalelor în calea de atac, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti ale Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie relevante din perspectiva problemei de drept în discuţie.
    20. De asemenea, nu au fost identificate hotărâri pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare care să vizeze problema de drept supusă dezlegării.


    VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    21. Prin Adresa nr. 4.443/III-5/2025 din 3 decembrie 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    22. Din perspectiva chestiunii de drept punctuale ce face obiectul interpretării nu au fost identificate decizii ale instanţei de contencios constituţional relevante cu privire la problema de drept ce face obiectul interpretării.

    IX. Raportul asupra chestiunii de drept
    23. Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, impunându-se pronunţarea unei decizii interpretative prin care să fie tranşată chestiunea de drept sesizată.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    24. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:
    Instanţa supremă reţine că prezenta sesizare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.
    A. Asupra admisibilităţii sesizării
    25. Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă: dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
    26. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme, dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept să fie reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să prezinte caracter de noutate; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    27. Procedând la analiza admisibilităţii sesizării şi ţinând cont de imperativul îndeplinirii cumulative a cerinţelor prevăzute de lege, se constată că acestea sunt îndeplinite.
    28. Astfel, sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în apel, respectiv în ultimă instanţă.
    29. Condiţia de admisibilitate referitoare la legătura de dependenţă dintre chestiunea de drept a cărei interpretare se solicită şi soluţionarea cauzei pendinte în care se ridică este, de asemenea, îndeplinită, în contextul în care soluţionarea litigiului depinde de modul de interpretare a dispoziţiilor legale referitoare la transferul şi transportul articolelor pirotehnice.
    30. Cerinţa nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este şi ea îndeplinită, în condiţiile în care nu există dezlegări de principiu ale chestiunii de drept în discuţie sau ale unor chestiuni similare date de instanţa supremă în cadrul acestei competenţe specifice de asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti din ţară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop - hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi, respectiv, recursul în interesul legii.
    31. Condiţia noutăţii chestiunii de drept este la rândul ei îndeplinită, în condiţiile în care asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări nu se poate vorbi de o jurisprudenţă consolidată. Astfel cum s-a reţinut în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pornindu-se de la scopul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, acela de a preîntâmpina apariţia unei practici judiciare neunitare, condiţia noutăţii poate fi prezentă nu numai în contextul unei reglementări nou-intrate în vigoare, ci şi al uneia vechi, impunându-se însă ca jurisprudenţa asupra respectivei probleme de drept să se afle într-un stadiu incipient (Decizia nr. 73 din 9 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 20 ianuarie 2021; Decizia nr. 8 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 16 martie 2023; Decizia nr. 12 din 20 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 aprilie 2023).
    32. În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate privind existenţa unei probleme de drept veritabile, aceasta este, de asemenea, îndeplinită. Jurisprudenţa consolidată, timp de peste un deceniu, în legătură cu această condiţie de admisibilitate a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

    B. Asupra fondului sesizării
    33. Referitor la prima întrebare formulată de instanţa de trimitere, Înalta Curte reţine că Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie norma-cadru în materia controlului, autorizării şi sancţionării activităţilor care implică materii explozive şi articole pirotehnice, fiind adoptată în considerarea riscurilor grave pe care aceste bunuri le generează pentru ordinea publică şi siguranţa persoanelor. Regimul instituit de această lege are un caracter eminamente preventiv şi imperativ, statul exercitând un control strict asupra tuturor etapelor de circulaţie a acestor bunuri.
    34. Hotărârile Guvernului nr. 197/2016 şi nr. 1.102/2014, adoptate în vederea transpunerii directivelor Uniunii Europene în materie, reglementează cu precădere cerinţele esenţiale de securitate ale produsului, condiţiile de punere la dispoziţie pe piaţă, evaluarea conformităţii şi supravegherea pieţei. Aceste acte normative nu au ca obiect stabilirea regimului juridic al autorizării persoanelor sau al controlului activităţilor desfăşurate cu materiile explozive, domeniu care rămâne guvernat de dispoziţiile legii-cadru.
    35. Sintagma „nu aduce atingere regimului juridic“, utilizată în art. 1 alin. (3) din Legea nr. 126/1995, nu poate fi interpretată ca instituind o excludere a aplicabilităţii regimului de autorizare prevăzut de această lege, ci consacră un raport de coexistenţă şi complementaritate normativă. În acest sens, reglementările europene privind siguranţa produsului se aplică fără a afecta competenţa statului de a menţine măsuri naţionale mai stricte în scopul protejării ordinii publice şi siguranţei colective, marjă de apreciere recunoscută statelor membre de dreptul Uniunii Europene.
    36. În lipsa unei derogări exprese prevăzute de lege, faptul că actele normative subsecvente nu prevăd în mod explicit obligaţia autorizării transportatorilor sau intermediarilor nu poate conduce la concluzia inaplicabilităţii art. 8 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 126/1995. A admite o asemenea interpretare ar echivala cu posibilitatea restrângerii sau golirii de conţinut a unui regim legal de ordine publică prin acte normative subordonate legii, contrar principiilor ierarhiei actelor normative şi securităţii juridice.
    37. Prin urmare, în raport cu prima întrebare, dispoziţiile art. 8 alin. (3) şi (5), precum şi cele ale art. 38 din Legea nr. 126/1995 sunt incidente şi în cazul articolelor pirotehnice ale căror cerinţe de securitate şi condiţii de punere la dispoziţie pe piaţă sunt reglementate prin hotărârile Guvernului nr. 197/2016 şi nr. 1.102/2014, aceste reglementări aplicându-se cumulativ, iar nu alternativ.
    38. Referitor la cea de-a doua întrebare formulată de instanţa de trimitere, Înalta Curte reţine că noţiunea de „transfer“ prevăzută de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 126/1995 trebuie interpretată în raport cu natura obiectului reglementării şi cu finalitatea legii. În materia materiilor explozive şi a articolelor pirotehnice, transferul nu se reduce la o operaţiune juridică abstractă, ci presupune realizarea efectivă a deplasării bunurilor şi schimbarea controlului material asupra acestora.
    39. Activitatea de transport reprezintă modalitatea concretă şi necesară prin care transferul se realizează în fapt. Pe durata transportului, persoana care efectuează deplasarea exercită o formă de deţinere temporară şi control efectiv asupra articolelor pirotehnice, situaţie care se circumscrie noţiunilor de „deţinere“ şi „transfer“ avute în vedere de legiuitor la adoptarea art. 8 alin. (3) din Legea nr. 126/1995.
    40. Eliminarea termenului „transport“ din enumerarea expresă a activităţilor supuse autorizării nu poate fi interpretată ca exprimând intenţia legiuitorului de a liberaliza această activitate sau de a o exclude de sub incidenţa controlului autorităţilor competente. O asemenea interpretare ar conduce la un vid de reglementare tocmai în etapa cu cel mai ridicat grad de risc pentru siguranţa publică, respectiv deplasarea materiilor explozive în afara spaţiilor controlate.
    41. Interpretarea sistematică şi teleologică a Legii nr. 126/1995 impune concluzia că activitatea de transport este absorbită de noţiunile de „transfer“ şi „deţinere“ [a se vedea art. 3 lit. a) teza finală din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 536/2002], legiuitorul optând pentru o formulare care să permită supunerea controlului tuturor formelor de circulaţie a articolelor pirotehnice, indiferent de mecanismul juridic utilizat pentru realizarea acestora.
    42. În consecinţă, în raport cu cea de-a doua întrebare, persoana care efectuează transportul articolelor pirotehnice desfăşoară o activitate subsumată noţiunii de „transfer“ în sensul art. 8 alin. (3) din Legea nr. 126/1995 şi are obligaţia de a deţine autorizaţia prevăzută de lege, iar realizarea acestei activităţi prin intermediari neautorizaţi intră sub incidenţa interdicţiei prevăzute de alin. (5) al aceluiaşi articol.
    43. Referitor la cea de-a treia întrebare formulată de instanţa de trimitere, Înalta Curte constată că aceasta are un caracter subsidiar şi este formulată pentru ipoteza în care activităţile de transfer şi transport ar fi considerate noţiuni juridice distincte. Or, o atare premisă nu subzistă în urma dezlegării date celei dea doua chestiuni de drept.
    44. Odată stabilit că activitatea de transport este inclusă în sfera noţiunii de „transfer“, predarea articolelor pirotehnice de către titularul autorizaţiei către un curier sau alt intermediar implică un transfer al detenţiei materiale asupra bunurilor. În această ipoteză, intermediarul exercită, pe durata transportului, o formă de deţinere temporară şi realizează transferul fizic al bunurilor de la expeditor la destinatar.
    45. Prin urmare, predarea în vederea livrării a articolelor pirotehnice către un curier neautorizat reprezintă o formă de realizare a transferului prin intermediari neautorizaţi, interzisă de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 126/1995. Calificarea juridică a operaţiunii nu depinde de denumirea contractului încheiat între părţi, ci de efectele sale concrete asupra circulaţiei şi controlului material al bunurilor.
    46. În aceste condiţii, răspunsul dat cu privire la a doua întrebare epuizează problematica ridicată prin cea de-a treia întrebare, întrucât, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legii, predarea bunurilor către un intermediar neautorizat constituie un transfer nelegal, fără a fi necesară o distincţie suplimentară între noţiunile de transport şi transfer.
    47. În raport cu aceste argumente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va admite sesizarea formulată de Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.



    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.
    "Stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (3) şi (5), raportat la art. 1 alin. (3) şi art. 38 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceste norme sunt incidente şi în cazul articolelor pirotehnice ale căror condiţii de punere la dispoziţie pe piaţă sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 197/2016 şi Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014."

    "Stabileşte că noţiunea de „transfer“ prevăzută de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, include şi activitatea de transport al articolelor pirotehnice, astfel încât persoanele care efectuează această activitate au obligaţia de a deţine autorizaţia prevăzută de lege, iar realizarea transferului prin intermediari neautorizaţi este interzisă."

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2026.


                    PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
                    ELENA DIANA TĂMAGĂ
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Felicia Laura Nae


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016