Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Titirişcă │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, şi a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, obiecţie formulată de Avocatul Poporului. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.705 din 3 iulie 2023 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.800A/2023. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că este încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva modalităţii alese de legiuitorul delegat pentru stabilirea situaţiilor excepţionale, în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. Astfel, legiuitorul primar, prin dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, a stabilit în mod imperativ că autoritatea competentă să stabilească situaţiile excepţionale în care un anumit proiect este exceptat de la dispoziţiile privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului este autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, mai exact Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, şi nu Guvernul. De altfel, potrivit art. 2 lit. c) din aceeaşi lege, prin autoritate competentă se înţelege autoritatea care emite aprobarea de dezvoltare sau, după caz, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului organizate la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti, precum şi Administraţia Naţională „Apele Române“ şi unităţile aflate în subordinea acesteia, fără ca Parlamentul să enumere printre aceste autorităţi competente Guvernul. 4. Se consideră că, în aceste condiţii, de fapt, Guvernul, în calitate de legislator delegat, acţionează în sfera de competenţă a autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, mai exact a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, care ar fi trebuit să îndeplinească o funcţie executivă. Se menţionează că dispoziţiile art. 5 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 292/2018 trebuie aplicate în ordinea secvenţială stabilită, şi anume după ce autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului exceptează, în situaţii excepţionale, de la aplicarea prevederilor acestei legi, parţial sau în totalitate, un anumit proiect, trebuie să analizeze dacă o altă formă de evaluare este potrivită şi informează Comisia Europeană, înainte de emiterea aprobării de dezvoltare, cu privire la decizia de exceptare luată, precum şi cu privire la motivele care justifică acordarea exceptării. Or, se apreciază că, în situaţia în care Guvernul a ales să se subroge autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, prin stabilirea cazurilor excepţionale, nu este clar ce autoritate a statului român urmează să ducă la îndeplinire celelalte obligaţii stabilite prin lege. 5. Se invocă faptul că, referitor la calificarea situaţiilor excepţionale, Comisia Europeană a emis un Document de orientare privind aplicarea exceptărilor prevăzute în Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului (Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE) - articolul 1 alineatul (3) şi articolul 2 alineatele (4) şi (5), obiectivul acestei comunicări fiind acela de a ajuta autorităţile naţionale să aplice Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului, ale cărei prevederi nu au fost respectate. 6. Se arată că în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, în care sunt enumerate cazurile excepţionale, este cuprinsă şi Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbeşti, fără a se ţine cont de faptul că prin Hotărârea Guvernului nr. 1.581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone s-a aprobat zonarea interioară a Parcului Naţional Defileul Jiului din punctul de vedere al necesităţii de conservare a diversităţii biologice, prin delimitarea zonelor de conservare specială. Astfel că, în zonele de conservare specială, sunt excluse orice formă de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum şi orice formă de folosire a terenurilor, incompatibilă cu scopul de protecţie şi/sau de conservare. Raportând cele enunţate anterior la situaţia concretă, în care Guvernul a stabilit în locul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului care sunt cazurile excepţionale, se apreciază că această manieră de legiferare conduce la lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022. 7. Invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, se afirmă că prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 sunt imprecise şi inexacte, ceea ce rezultă din analiza actului normativ criticat prin prisma cerinţelor de claritate şi previzibilitate, astfel cum au fost consacrate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Intervenţia Guvernului, în calitatea sa de legiuitor delegat, s-a realizat prin identificarea exactă a cazurilor excepţionale, ceea ce ar putea reprezenta o fază a procedurii care trebuie realizată potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 292/2018, fază ce ar corespunde cu emiterea aprobării de dezvoltare. Or, potrivit normelor legale precitate, înainte de emiterea aprobării de dezvoltare, cu privire la decizia de exceptare luată, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului trebuie să îndeplinească alte obligaţii, printre care analizează dacă o altă formă de evaluare este potrivită şi informează Comisia Europeană. Fără a pune în discuţie îndeplinirea acestor obligaţii, se apreciază că, din moment ce Guvernul şi-a arogat identificarea obiectivelor de investiţii exceptate de la evaluarea impactului asupra mediului, în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, nu este clar ce autoritate va îndeplini obligaţiile ulterioare ce decurg din normele legale, după declararea cazurilor excepţionale. În aceste condiţii, se susţine că actul normativ criticat este neclar în privinţa identificării etapelor următoare, având în vedere că se derogă de la Legea nr. 292/2018 (care instituie în sarcina autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului anumite obligaţii, în situaţia în care anumite proiecte au fost exceptate), astfel încât procedura exactă nu mai poate fi determinată. 8. Se mai susţine că, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 34 din 17 februarie 1998, şi având în vedere dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 115 alin. (7), odată ce Parlamentul va aproba prin lege Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, fără ca actul normativ aprobat să reglementeze relaţiile sociale dintr-o anumită materie, se va ajunge şi la nesocotirea altor principii de drept. De principiu, obiect al ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului îl pot forma numai acele relaţii sociale care sunt susceptibile, la rândul lor, să fie reglementate prin lege (Decizia Curţii Constituţionale nr. 249 din 19 aprilie 2018). 9. Se afirmă că, în atari condiţii, având ca punct de plecare cerinţa legiuitorului primar, aceea ca autoritatea competentă în domeniu să fie autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului (Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor), dar şi caracterul actelor emise de această autoritate în domeniu, acte cu caracter infralegal, actul normativ criticat nu corespunde finalităţii constituţionale a activităţii de legiferare acordate Guvernului. Se consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 nu este adoptată cu luarea în considerare a normelor constituţionale ce vizează calitatea legislaţiei, astfel cum au fost stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi de art. 8 alin. (4) şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite de legiuitorul primar prin Legea nr. 292/2018 este de resortul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, şi nu a Guvernului, în calitatea sa de legislator. 10. Se apreciază că art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 încalcă şi art. 21 şi art. 115 alin. (6) din Constituţie. Se arată că maniera de legiferare aleasă de Guvern, acţionând în sfera de competenţă a unei autorităţi publice centrale pentru protecţia mediului, pe lângă faptul că deturnează rolul puterii executive, anulează, practic, orice posibilitate pe care o are o persoană vătămată de a se adresa instanţei de judecată, ceea ce echivalează cu nesocotirea liberului acces la justiţie, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituţie, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 637 din 3 octombrie 2006 şi art. 11 din Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. 11. Se consideră că, prin intervenţia Guvernului, în calitatea sa de legiuitor delegat, pe calea ordonanţei de urgenţă, pentru declararea situaţiilor excepţionale în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, se elimină posibilitatea de a ataca în instanţă ordonanţa de urgenţă, aceasta fiind un act administrativ normativ cu caracter legislativ. Se menţionează că, în situaţia în care erau respectate dispoziţiile legale din art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, lăsând la latitudinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului emiterea actului administrativ pentru declararea situaţiilor excepţionale, deveneau incidente prevederile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reprezintă cadrul general în care persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă. În acest context, persoana vătămată nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. 12. Se consideră că, în schimb, prin maniera aleasă de legiuitorul delegat pentru declararea situaţiilor excepţionale în sensul Legii nr. 292/2018, se aplică dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel că, în cazul în care persoana vătămată urmăreşte înlăturarea efectelor ordonanţei Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-le, reclamantul are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Raţiunea acestei reglementări este dată de faptul că ordonanţele Guvernului sunt acte administrative normative cu caracter legislativ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 479 din 18 iunie 2015). 13. În fine, se apreciază că opţiunea legiuitorului primar, de a pune în sarcina autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului emiterea actului administrativ, a fost aleasă tocmai datorită faptului că există mecanisme constituţionale şi legale care să asigure remedii eficiente în situaţia în care actele infralegale adoptate de această autoritate publică centrală în temeiul competenţei sale de legiferare ad secundum depăşeşte cadrul legal în virtutea cărora au fost adoptate. Mai mult, această soluţie este în acord şi cu normele europene, care impun statelor membre ca publicul interesat să aibă o cale de atac în faţa unei instanţe judiciare. 14. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere. 15. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 16. Se arată că actul normativ dedus controlului de constituţionalitate respectă în ansamblul său cerinţele privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice. Este clar, întrucât în conţinutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii. De asemenea, este precis, fiind redactat într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, se invocă atât jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, cum ar fi Decizia nr. 733 din 10 iulie 2012 sau Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, cât şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, Hotărârea din 23 noiembrie 2000, pronunţată în Cauza Ex-regele Greciei şi alţii împotriva Greciei, şi Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Fener Rum Patrikliği împotriva Turciei. 17. Se susţine că dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 nu instituie un mecanism de derogare de la Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. Această concluzie poate fi conturată nu doar din absenţa formulei „prin derogare de la“, care ar fi fost obligatorie potrivit art. 63 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi la care, cu titlu de exemplu, Guvernul recurge la exprimarea expresă a normei juridice de exceptare care se regăseşte la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, ci şi prin analiza sistemică a textului propriu-zis criticat. Acesta reglementează măsura ca anumite obiective de investiţii, declarate ca fiind proiecte de interes public major care utilizează energia regenerabilă, să fie considerate situaţii excepţionale, fiind totodată proiecte de interes naţional/importanţă/securitate naţională, pentru a căror realizare sunt permise scoaterea terenurilor din circuitul agricol în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi, după caz, scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional în condiţiile art. 36 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. La definirea domeniului de reglementare al Legii nr. 292/2018, la care face referire autorul sesizării, prin dispoziţiile art. 5 alin. (1) este specificat faptul că „prevederile prezentei legi nu se aplică proiectelor sau părţilor proiectelor care au ca obiectiv unic apărarea şi securitatea naţională ori reacţia la situaţii de urgenţă, dacă autorităţile publice centrale pentru apărare şi securitate naţională, respectiv cea pentru situaţii de urgenţă, împreună cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabilesc, printr-o analiză de la caz la caz, că realizarea evaluării impactului asupra mediului ar avea un efect negativ asupra acestor obiective“. În acest sens, se apreciază ca fiind elocventă Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 169/2022 privind îmbunătăţirea rezilienţei energetice a României pentru asigurarea securităţii în domeniu prin adoptarea operativă şi dezvoltarea de noi capacităţi de producţie energetice, prin care sunt identificate proiectele de investiţii ale Societăţii de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica - S.A., aflate în diferite stadii de realizare, ca prioritate în raport cu criza energetică. Astfel, obiectivele de investiţii prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă a Guvernului dedusă controlului de constituţionalitate pot fi considerate situaţii excepţionale, dacă acestea sunt declarate ca fiind proiecte de interes public major, fapt realizat prin însăşi soluţia normativă prevăzută la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022. 18. Se afirmă că, totodată, prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018 au caracter facultativ pentru subiectul de drept căruia îi sunt destinate, şi anume acela pentru care, chiar şi în situaţii excepţionale, ministerul în cauză are posibilitatea de a excepta sau nu anumite obiective de la aplicare integrală sau parţială a cadrului normativ de evaluare a impactului asupra mediului. Prin urmare, chiar dacă anumite proiecte sunt considerate ca fiind situaţii excepţionale, acordul autorităţii publice centrale competente în domeniu este determinant din perspectiva aplicării prevederilor legii antereferite. 19. Se arată că este necesară parcurgerea expunerii de motive, în care Guvernul afirmă intenţia sa „de a crea premisele legale pentru ca Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să realizeze evaluarea prin structurile proprii de specialitate [...] ţinând cont de necesitatea eficientizării procesului de evaluare a impactului de mediu care se realizează la nivelul agenţiilor teritoriale de mediu“, asumare care, de asemenea, înlătură prezumţia autorului cu privire la alegerea Guvernului de a se subroga autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. 20. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate prin raportare la art. 21 şi art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, se consideră că argumentaţia prezentată de autorul sesizării se bazează pe premisa că soluţiile normative prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 instituie derogări de la Legea nr. 292/2018. Însă, prin parcurgerea în ansamblu a textelor actului normativ antereferit, nu sunt identificate exceptări în respectivul sens, astfel încât concluzia că „s-ar anula, practic, orice posibilitate pe care o are o persoană vătămată de a se adresa instanţei de judecată“ adaugă ipoteze circumstanţiale din perspectivă interpretativă nerealistă care excedează intenţiei avute în vedere de Guvern prin ordonanţa de urgenţă emisă, adoptată prin lege de către Parlament fără modificări şi/sau completări. 21. Se susţine că relaţiile sociale reglementate prin prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 nu privesc accesul la justiţie al persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, iar prin norma juridică criticată nu sunt instituite reguli circumstanţiate realizării de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, din perspectiva activităţii de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. 22. Cu privire la critica potrivit căreia nu ar fi fost respectate limitele privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, respectiv interdicţia privind neafectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, astfel cum este prevăzut la art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea apreciază, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată. Referitor la interdicţiile şi limitele de reglementare pe calea ordonanţelor de urgenţă, prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 şi nr. 637 din 13 decembrie 2022, s-a constatat că „din interpretarea art. 115 alin. (6) din Constituţie se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că «nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale» şi că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». În celelalte domenii prevăzute de text - regimul instituţiilor fundamentale ale statului sau drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie -, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate doar dacă «afectează», dacă au consecinţe negative [...]. Din punctul de vedere al Curţii, s-a reţinut numai sensul juridic al noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vătăma», «a leza», «a antrena consecinţe negative»“. În speţă, obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 constă în stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, dispunând, totodată, şi modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 334/2022, însă, în conţinutul său normativ neregăsindu-se soluţii juridice care ar putea fi considerate ca fiind specifice domeniului accesului la justiţie, actul normativ criticat nici nu poate produce efectele juridice reţinute de instanţa de contencios constituţional ca fiind relevate situaţiei de legiferare neconforme cu prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţia României, republicată. 23. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 24. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie cu privire la principiul securităţii juridice, se arată, în esenţă, că acest principiu se referă la faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze. Prin urmare, legiuitorul trebuie să se asigure că activitatea de legiferare se realizează în limitele Constituţiei şi în concordanţă cu aceasta şi, totodată, să asigure calitatea legislaţiei, adică legea să fie cunoscută şi înţeleasă, să fie suficient de precisă şi previzibilă, astfel încât să ofere securitate juridică destinatarilor săi, sens în care se invocă jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. 25. Raportat la situaţia particulară reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, se precizează că, prin intervenţia normativă a Guvernului materializată în adoptarea unui act normativ la nivel de ordonanţă de urgenţă, nu se poate pune în discuţie o eventuală încălcare a competenţei exclusive a unui minister într-o anumită problematică atât timp cât, potrivit art. 102 alin. (3) din Constituţie, „Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică“ şi sunt îndeplinite condiţiile constituţionale pentru a putea opera delegarea legislativă în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 650 din 15 decembrie 2022). 26. Totodată, se menţionează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 a stabilit de plano anumite obiective de investiţii ca fiind proiecte de interes public major care utilizează energia regenerabilă şi care sunt considerate situaţii excepţionale, în sensul prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, în scopul împiedicării generării unor urmări cu impact negativ major, inclusiv cu privire la competitivitatea industriei energetice româneşti, ceea ce este permis de textul de lege antereferit. Se consideră că pentru obiectivele de investiţii prevăzute în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 nu se aplică prevederile Legii nr. 292/2018, acestea fiind scutite de evaluarea impactului asupra mediului; or, în aceste condiţii, nu se poate susţine neclaritatea prevederilor Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pe motiv că nu rezultă care este autoritatea ce urmează să îndeplinească obligaţiile ulterioare ce decurg din normele legale, după declararea cazurilor extraordinare. 27. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 21 şi a art. 115 alin. (6) din Constituţie, se consideră că, din moment ce nu trebuie parcursă procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru obiectivele de investiţii prevăzute în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, destinatarii acestui act normativ - beneficiarii obiectivelor de investiţii prevăzute în cuprinsul anexei la această ordonanţă de urgenţă a Guvernului - nu se încadrează în ipoteza normei legale anterior menţionate. Prin urmare, nu se poate pune în discuţie încălcarea accesului liber la justiţie reglementat de art. 21 coroborat cu art. 115 alin. (6) din Constituţie. 28. La data de 15 septembrie 2023, Guvernul a mai depus un punct de vedere, în completarea celui transmis anterior, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a obiecţiei de neconstituţionalitate. 29. Se arată, în esenţă, că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, pe care autorul sesizării afirmă că legiuitorul delegat a privat-o de exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, a avizat favorabil Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, fără nicio observaţie cu privire la problema pusă în discuţie de autorul sesizării privind substituirea de competenţă de către Guvern. 30. Cu privire la susţinerea autorului sesizării, potrivit căreia includerea în anexă a Amenajării hidroenergetice a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbeşti încalcă rigorile în materie de claritate, calitate şi previzibilitate, se precizează că regimul de arie naturală protejată al Parcului Naţional Defileul Jiului a fost instituit de Guvernul României în anul 2005 prin Hotărârea Guvernului nr. 1.581/2005, or, lucrările la obiectivul de investiţii menţionat au fost începute în anul 2003, indicatorii tehnico-economici fiind aprobaţi de Guvernul României prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2003 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbeşti“. Astfel, lucrările asupra obiectivului de investiţii AHE a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbeşti au fost demarate la un moment în care regimul de arie naturală protejată nu era instituit. 31. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, se menţionează că dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 nu afectează regimul drepturilor fundamentale, ci le protejează, prin declararea unor obiective de investiţii cu energie regenerabilă de interes pentru securitatea naţională, îndreptând astfel o aplicare retroactivă a unor norme de rang secundar, pe de o parte, şi accelerând procesul de creştere a securităţii energetice a României, pe de altă parte. 32. Se invocă jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale privind noţiunea de securitate naţională, accesul liber la justiţie şi domeniul de reglementare al ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. 33. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. 34. La dosarul cauzei au fost depuse memorii amicus curiae, atât în sensul admiterii obiecţiei de neconstituţionalitate, cât şi în sensul respingerii acesteia. 35. Curtea, la termenul de judecată din data de 20 septembrie 2023, a amânat dezbaterile asupra cauzei pentru data de 3 octombrie 2023, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Preşedintelui Camerei Deputaţilor, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 36. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, şi dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.203 din 14 decembrie 2022. Dispoziţiile criticate în mod punctual sunt cele cuprinse în art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, care au următorul cuprins: "ART. 1 Obiectivele de investiţii prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, declarate ca fiind proiecte de interes public major care utilizează energia regenerabilă, sunt considerate situaţii excepţionale, în sensul prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, şi sunt proiecte de interes naţional/importanţă/ securitate naţională, pentru a căror realizare sunt permise scoaterea terenurilor din circuitul agricol în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi, după caz, scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional în condiţiile art. 36 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare." 37. Textul menţionat face referire la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 10 decembrie 2018, care au următorul cuprins: „În situaţii excepţionale, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului poate excepta de la aplicarea prevederilor prezentei legi, parţial sau în totalitate, un anumit proiect, cu condiţia ca obiectivele prezentei legi să fie realizate fără a aduce atingere prevederilor art. 17“. 38. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii şi componenta calităţii legii, art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie şi art. 115 - Delegarea legislativă. (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 39. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38). 40. Obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Avocatul Poporului. 41. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. 42. În prezenta cauză, din coroborarea informaţiilor cuprinse în fişele legislative publicate pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului, Curtea reţine că legea criticată a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în procedură de urgenţă, în data de 8 februarie 2023, după care a fost trimisă Camerei Deputaţilor, care a adoptat-o, în calitate de Cameră decizională, în procedură de urgenţă, la data de 28 iunie 2023. La data de 28 iunie 2023, legea a fost depusă la secretarul general al Senatului şi, respectiv, la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar la data de 30 iunie 2023 a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare. 43. Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 3 iulie 2023, aşadar după depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, dar în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie. Referitor la o astfel de ipoteză, Curtea reiterează jurisprudenţa sa constantă privind caracterul de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale şi reţine că „nu există nicio sancţiune dacă aceştia sesizează instanţa constituţională după expirarea acestora“, precum şi că „în exercitarea controlului a priori de constituţionalitate, esenţial este ca legea să nu fi fost promulgată la data înregistrării sesizării la Curtea Constituţională“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 56). Ca atare, luând act de faptul că Avocatul Poporului a formulat obiecţia de neconstituţionalitate cu depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, dar în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie, precum şi de faptul că legea nu fusese încă promulgată la data sesizării sale, aspect ce se încadrează în ipoteza a doua din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, precitată, Curtea urmează a constata că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional. 44. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea constată că aceasta vizează, pe de o parte, o lege care nu a fost încă promulgată, astfel că poate forma obiectul controlului de constituţionalitate prevăzut de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, iar, pe de altă parte, dispoziţii ale unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, supuse aprobării Parlamentului prin legea criticată, respectiv art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022. 45. Curtea observă că, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori exercitat asupra legilor de aprobare a ordonanţelor Guvernului, se poate contesta şi, implicit, Curtea poate efectua controlul asupra aspectelor de constituţionalitate extrinsecă, precum şi asupra celor de constituţionalitate intrinsecă privind ordonanţa astfel aprobată (Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 iunie 2019, paragraful 25). Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate al unei ordonanţe simple sau al unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. Legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014). 46. Prin urmare, pot face obiect al controlului de constituţionalitate a priori şi dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, astfel încât sesizarea este şi sub acest aspect admisibilă. 47. În consecinţă, nefiind incident niciun fine de neprimire al sesizării astfel formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. (2) Parcursul legislativ de adoptare a legii criticate 48. Examinând fişa legislativă a actului normativ, în mod corespunzător la Senat şi la Camera Deputaţilor, precum şi documentele ataşate, disponibile în format electronic pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.203 din 14 decembrie 2022, iar, la aceeaşi dată, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, iniţiat de Guvernul României, însoţit de Avizul Consiliului Legislativ nr. 1.395 din 14 decembrie 2022, a fost înaintat Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, şi înregistrat pentru dezbatere. În data de 8 februarie 2023, proiectul de lege a fost adoptat, în procedură de urgenţă, de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, fără a se aduce modificări şi/sau completări formei propuse de iniţiator, şi a fost înaintat spre dezbatere Camerei Deputaţilor. În data de 13 februarie 2023, proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă, în forma adoptată de Senat, a fost prezentat în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, a fost înregistrat pentru dezbatere la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, şi a fost trimis pentru examinare în fond, în procedură de urgenţă. În data de 28 iunie 2023, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în temeiul art. 75 şi al art. 76 alin. (2) din Constituţie, a adoptat Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 (203 voturi pentru, 66 de voturi contra şi 13 abţineri), fără modificări şi/sau completări faţă de forma adoptată de Senat, fiind trimisă spre promulgare Preşedintelui României în data de 30 iunie 2023. (3) Analiza criticilor de neconstituţionalitate 3.1. Criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii şi componenta calităţii legii sub aspectul modalităţii alese de legiuitorul delegat pentru stabilirea situaţiilor excepţionale, în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018 49. Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate critică art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 şi legea de aprobare a acesteia din perspectiva faptului că, stabilindu-se care sunt situaţiile excepţionale în sensul prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, Guvernul a încălcat competenţa de reglementare a autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, respectiv a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, care, în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, era cea care putea excepta un anumit proiect de la aplicarea prevederilor acestui act normativ, ceea ce încalcă cerinţele constituţionale privind calitatea legii, întrucât „nu este clar ce autoritate a statului român urmează să ducă la îndeplinire celelalte obligaţii stabilite prin lege“. 50. Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea constată, în prealabil, că, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, elaborat de Guvern, actul normativ a fost emis ca urmare a necesităţii de dezvoltare de noi capacităţi de producţie a energiei electrice, în contextul crizei energetice generate de presiunea geopolitică şi de situaţia conflictuală din Ucraina, care au determinat lansarea planului de măsuri REPowerEU al Comisiei Europene, având ca scop asigurarea independenţei Europei faţă de importurile de combustibili fosili din Rusia. În acest context, astfel cum se menţionează în expunerea de motive, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a adoptat Hotărârea nr. 169 din 25 octombrie 2022 privind îmbunătăţirea rezilienţei energetice a României pentru asigurarea securităţii în domeniu prin adaptarea operativă şi dezvoltarea de noi capacităţi de producţie energetice, hotărâre prin care, inter alia, s-a dispus adoptarea măsurilor necesare pentru punerea sa în aplicare şi au fost identificate proiectele de investiţii necesare pentru asigurarea rezilienţei energetice, aspect invocat şi în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022. Aceste proiecte au fost exceptate de la aplicarea prevederilor Legii nr. 292/2018 prin dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 şi se regăsesc în anexa la ordonanţa de urgenţă menţionată. 51. Curtea aminteşte că, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, nu are competenţa de a controla modul de redactare a expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate, iar expunerea de motive şi cu atât mai puţin modul său de redactare nu au consacrare constituţională. Însă, expunerea de motive este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor şi, odată adoptată legea, rolul său se reduce la facilitarea înţelegerii acesteia. Prin urmare, expunerea de motive a legii este un instrument al uneia dintre metodele de interpretare consacrate - metoda de interpretare teleologică, ce presupune stabilirea sensului unei dispoziţii legale ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziţie, având o funcţie de suport în interpretarea normei adoptate (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragrafele 36-38). 52. Analizând susţinerile autorului obiecţiei de neconstituţionalitate şi actele normative incidente, Curtea observă că art. 5 din Legea nr. 292/2018 prevede două cazuri în care nu sunt aplicabile dispoziţiile acestui act normativ: (a) pentru proiectele sau părţile proiectelor care au ca obiectiv unic apărarea şi securitatea naţională ori reacţia la situaţii de urgenţă [art. 5 alin. (1)]; (b) în situaţii excepţionale, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018. Or, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 se referă la două caracteristici ale obiectivelor de investiţii pe care le exceptează de la aplicarea prevederilor Legii nr. 292/2018: pe de o parte, sunt situaţii excepţionale în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, iar, pe de altă parte, sunt proiecte de interes naţional/importanţă/securitate naţională. Ca atare, examinând sistematic dispoziţiile de lege criticate în prezenta cauză, faptul că Guvernul, şi nu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, califică anumite obiective de investiţii ca fiind situaţii excepţionale nu poate fi privit singular, ci trebuie coroborat cu ansamblul reglementării stabilit de Legea nr. 292/2018, precum şi cu finalitatea urmărită de legiuitorul delegat, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, respectiv aceea de exceptare a lor de la aplicarea prevederilor acestui act normativ. 53. Or, tocmai această exceptare, şi nu instituirea de situaţii excepţionale per se, a fost elementul determinant care, pentru a se asigura promovarea investiţiilor şi impulsionarea proiectelor energetice aflate în stadiu avansat de execuţie, a impus adoptarea unui instrument de reglementare mai energic, respectiv a unui act normativ cu putere de lege în locul unuia care să provină de la autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. 54. Cu privire la competenţa Guvernului de a adopta acte cu caracter normativ cu putere de lege, Curtea s-a pronunţat în jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, în care instanţa constituţională a statuat că prevederile art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie conferă Parlamentului calitatea de unică autoritate legiuitoare a ţării, iar, în virtutea acestui monopol legislativ, Parlamentul este singura autoritate publică ce adoptă legi. În esenţă, sub aspectul competenţei de legiferare, Curtea a reţinut că relaţia dintre puterea legislativă şi cea executivă se desăvârşeşte prin competenţa conferită Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie. Astfel, ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Regimul particular al ordonanţei de urgenţă este prevăzut în art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie şi se referă la: cazurile în care poate fi emisă - situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acesteia; intrarea în vigoare - numai după depunerea spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera iniţial sesizată şi convocarea obligatorie a Parlamentului, dacă nu se află în sesiune; domeniul de reglementare - acesta poate fi şi de natura legilor organice, caz în care legea de aprobare se adoptă cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constituţie; ordonanţa de urgenţă nu poate fi însă adoptată în domeniul legilor constituţionale, nu poate afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu poate viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică. Având în vedere aceste considerente, Curtea a reţinut că, pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituţia, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanţe simple [art. 115 alin. (1)-(3)] sau ordonanţe de urgenţă [art. 115 alin. (4)-(6)]. Astfel, transferul unor atribuţii legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voinţă al Parlamentului ori, pe cale constituţională, în situaţii extraordinare, şi numai sub control parlamentar (a se vedea paragrafele 89-93 din Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017). 55. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei (a se vedea Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005). Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, „Inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă [...]. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu“ (a se vedea Decizia nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşa fiind, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Curtea a mai reţinut că „invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi [...]“ (a se vedea Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005). 56. Din analiza jurisprudenţei menţionate rezultă că numai existenţa unor elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute, poate determina apariţia unei situaţii a cărei reglementare se impune cu celeritate. Constatarea acestor elemente se realizează de Guvern, care este obligat să motiveze intervenţia sa în preambulul actului normativ adoptat. Or, Curtea observă că intervenţia Guvernului în prezenta cauză s-a realizat în contextul situaţiei conflictuale din Ucraina, care a impus adoptarea de măsuri adecvate la nivelul Uniunii Europene şi la nivel naţional. 57. Referitor la standardele de calitate a legii, Curtea reţine că, pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, şi Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015). 58. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, previzibilitatea legii presupune ca cetăţeanul să dispună de informaţii suficiente şi prealabile asupra normelor juridice aplicabile unei situaţii concrete, iar, prin raportare la cerinţa previzibilităţii, redactarea legilor nu poate prezenta o precizie absolută, din cauza caracterului de generalitate al normelor juridice (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49). Conform aceleiaşi jurisprudenţe, imprecizia termenilor legali poate fi acoperită de o interpretare constantă realizată de instanţele naţionale (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragrafele 56-62), iar persoana trebuie să poată prevedea, într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele concrete ale cauzei, consecinţele unui act determinat de conduită (Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. Editions Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 59. Din jurisprudenţa mai sus indicată se desprinde concluzia potrivit căreia, pentru relevanţa constituţională a principiului legalităţii, esenţial este ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care să nu întrunească cerinţele clarităţii, preciziei, previzibilităţii şi accesibilităţii normei juridice, legiuitorul să fi adus atingere în final unor drepturi, libertăţi sau principii de rang constituţional. De asemenea, lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a dispoziţiilor legale a fost asociată, atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu nevoia de asigurare a securităţii raporturilor juridice. Astfel, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 570 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 18 iunie 2012, şi Decizia nr. 615 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 6 iulie 2012, Curtea Constituţională a statuat că, deşi nu este în mod expres consacrat în Constituţie, principiul securităţii raporturilor juridice se deduce din prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), conform cărora România este stat de drept, democratic şi social, şi că existenţa unor soluţii legislative contradictorii şi anularea unor dispoziţii legale prin intermediul altor prevederi cuprinse în acelaşi act normativ conduc la încălcarea securităţii raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia principiul securităţii raporturilor juridice decurge implicit din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi constituie unul dintre principiile fundamentale ale statului de drept (Hotărârea din 2 iulie 2009, pronunţată în Cauza Iordanov şi alţii împotriva Bulgariei, paragraful 47, Hotărârea din 10 octombrie 2011, pronunţată în Cauza Nejdet Şahin şi Perihan Şahin împotriva Turciei, paragraful 56, şi Hotărârea din 16 iulie 2013, pronunţată în Cauza Remuszko împotriva Poloniei, paragraful 92). 60. Având în vedere aceste repere jurisprudenţiale, Curtea constată că textul de lege criticat este clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce care să-l împiedice în a fi aplicat. Curtea subliniază faptul că decizia Guvernului de a adopta Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 nu poate fi calificată ca o modalitate de arogare a unor competenţe care ar aparţine unui minister, întrucât Guvernul exercită o competenţă proprie prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 115 din Legea fundamentală. Mai mult, contrar susţinerilor autorului obiecţiei de neconstituţionalitate, nimic nu împiedică autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului să îşi îndeplinească obligaţiile reglementate prin art. 5 alin. (3) din Legea nr. 292/2018, între care se află şi aceea de informare a Comisiei Europene, având în vedere faptul că, din economia textului de lege antereferit, reiese cu evidenţă că decizia de exceptare de la aplicarea prevederilor Legii nr. 292/2018 nu depinde de aprobarea Comisiei Europene. Modalitatea în care se ia o astfel de decizie, respectiv faptul că este adoptată de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, şi nu de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, nu reprezintă un element care să o împiedice pe aceasta din urmă să îşi îndeplinească obligaţiile care îi incumbă potrivit legii. 61. În acest context, Curtea observă că autorul obiecţiei de neconstituţionalitate invocă şi nerespectarea prevederilor Directivei 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 26 din 28 ianuarie 2012, ale cărei prevederi au fost transpuse în legislaţia naţională prin Legea nr. 292/2018. Curtea reţine că nu are competenţa de a efectua un control de conformitate între o directivă şi legislaţia naţională, iar o eventuală neconformitate a actului naţional cu cel european nu atrage, în mod implicit, şi neconstituţionalitatea actului naţional (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 415 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011). Totodată, Curtea nu are nici competenţa de a verifica dacă toate dispoziţiile dintr-o directivă au fost sau nu transpuse, aceasta fiind o chestiune care ţine de legiferare, şi nu de controlul de constituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 390 din 13 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 25 iulie 2022). 62. În consecinţă, Curtea constată că art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 nu încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. 3.2. Criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 21 şi a art. 115 alin. (6) din Constituţie sub aspectul eliminării posibilităţii de a ataca în instanţă ordonanţa de urgenţă criticată 63. Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate afirmă, în esenţă, că, prin intervenţia Guvernului, în calitatea sa de legiuitor delegat, pe calea ordonanţei de urgenţă, pentru declararea situaţiilor excepţionale în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, se elimină posibilitatea de a ataca în instanţă ordonanţa de urgenţă, aceasta fiind un act administrativ normativ cu caracter legislativ, ceea ce echivalează cu nesocotirea accesului liber la justiţie. 64. Examinând critica de neconstituţionalitate, din analiza dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022, pe de o parte, şi a motivării obiecţiei de neconstituţionalitate, pe de altă parte, Curtea observă că ceea ce se critică în realitate este faptul că, întrucât Guvernul este cel care reglementează situaţiile excepţionale în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018 prin ordonanţă de urgenţă, şi nu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, prin hotărâre a Guvernului, pentru valorificarea în instanţă a dreptului de acces la justiţie de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim devin incidente prevederile art. 9 (acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, şi nu cele ale art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ. Ca urmare, se apreciază că „se anulează orice posibilitate pe care o are persoana vătămată de a se adresa instanţei de judecată“. 65. Curtea constată că, potrivit art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie. S-a considerat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituţie. Totodată, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), Curtea a reţinut că liberul acces la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale. 66. Pe de altă parte, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în faţa unei instanţe orice pretenţie referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36, şi Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35). De asemenea, în Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului. 67. România este un stat de drept în care, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, „respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“. În condiţiile în care art. 20 alin. (1) din Constituţie prevede că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar art. 21 din Constituţie consacră liberul acces la justiţie, a cărui exercitare, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nicio lege nu o poate îngrădi, legiuitorul are îndatorirea de a edicta norme corespunzătoare pentru asigurarea reală a respectării acestui drept, în lipsa căruia nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. Fără îndeplinirea acestei îndatoriri, normele constituţionale menţionate ar avea un caracter pur declarativ, situaţie inadmisibilă pentru un stat ce împărtăşeşte valorile democratice care fac parte din ordinea publică europeană, aşa cum este prefigurat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (în acest sens este şi Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 17 mai 2011). 68. Având în vedere aceste considerente de principiu, Curtea reţine că principiul accesului liber la justiţie implică, inter alia, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006). În ceea ce priveşte înţelesul dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, în mod constant Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că principiul accesului liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări (Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005, sau Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată). 69. Textul de lege criticat în prezenta cauză nu presupune negarea accesului la o instanţă al persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, ci implică stabilirea unei alte căi procedurale decât cea dorită de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate pentru exercitarea dreptului de acces liber la justiţie, respectiv aceea a introducerii unei acţiuni la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. Aşadar, nu se poate susţine încălcarea prevederilor constituţionale care garantează dreptul de acces liber la justiţie, existând reglementată posibilitatea legală de a accede la o instanţă judecătorească pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative [conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004] şi, mai mult, de a supune hotărârea pronunţată de aceasta controlului unei instanţe ierarhic superioare (potrivit regulilor generale ale Codului de procedură civilă). Or, în accepţiunea Legii fundamentale, dreptul de acces liber la justiţie este conceput ca drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, garantându-se că exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nicio lege. Faptul că exercitarea acţiunii antereferite este posibilă cu condiţia sesizării instanţei de contencios constituţional cu o excepţie de neconstituţionalitate nu poate echivala cu o îngrădire a accesului liber la justiţie, întrucât declararea textului sau a ordonanţei ca neconstituţional/neconstituţională este doar o cerinţă prealabilă de admisibilitate a cererii în contencios administrativ. Considerentul major al acestei soluţii este dat de caracterul de lege al ordonanţei, care va primi aplicare obligatorie ca orice lege, nefiind acceptabilă ipoteza în care însăşi legea produce vătămări ale unor drepturi subiective, obligând la emiterea unor acte administrative. 70. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat în mod constant că accesul liber la justiţie nu presupune dreptul de acces la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi nici la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligativitatea legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii (a se vedea, de exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997, Decizia nr. 1.137 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 5 octombrie 2011, sau Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012). 71. Acest mod de reglementare a accesului la justiţie este în acord cu accepţiunea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul de acces la justiţie presupune tocmai asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege, prin garantarea unei proceduri judiciare în vederea realizării efective a acestui drept. În acest sens, Curtea Europeană a statuat că dreptul de acces la justiţie nu este absolut; el poate permite restricţii admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat, iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în acest sens (a se vedea Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, Hotărârea din 6 decembrie 2001, pronunţată în Cauza Yagtzilar şi alţii împotriva Greciei, paragraful 26, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, sau Hotărârea din 17 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230). 72. De asemenea, reglementările internaţionale în materie nu impun nici măcar un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. 73. Toate cele de mai sus prezentate se circumscriu dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Astfel, în virtutea acestei învestiri constituţionale, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea drepturilor constituţionale şi legale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 189 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 7 septembrie 2022). 74. În consecinţă, Curtea constată că art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 nu încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 din Legea fundamentală. 75. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea textului de lege criticat prin raportare la dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea observă că prevederile constituţionale invocate reglementează cu privire la regimul particular al ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, respectiv cu privire la domeniul acestora. Astfel, aşa cum s-a arătat în precedent, în ceea ce priveşte domeniul în care ordonanţa de urgenţă poate reglementa, Curtea constată că Guvernul este ţinut de dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (6), în sensul că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică (Decizia nr. 154 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 3 mai 2011). 76. Curtea reţine că Avocatul Poporului critică maniera de legiferare aleasă de legiuitorul delegat, respectiv emiterea unei ordonanţe de urgenţă, care ar fi putut determina încălcarea dreptului fundamental prevăzut de art. 21 din Constituţie. Analizând motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia critică, de fapt, oportunitatea adoptării unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului în materia obiectivelor de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă. Or, aşa cum a constatat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, aprecierea oportunităţii adoptării unei ordonanţe de urgenţă, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, care poate fi cenzurat doar în condiţiile prevăzute expres de Legea fundamentală, respectiv doar pe calea controlului parlamentar exercitat potrivit art. 115 alin. (5) din Constituţie. Aşadar, doar Parlamentul poate decide soarta actului normativ emis de Guvern, adoptând o lege de aprobare sau de respingere. Cu ocazia dezbaterilor parlamentare, forul legislativ suprem are competenţa de a cenzura ordonanţa de urgenţă a Guvernului, atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul oportunităţii, dispoziţiile art. 115 alin. (8) din Constituţie statuând că prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei. Ca atare, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea constată că nicio altă autoritate publică, aparţinând altei puteri decât cea legislativă, nu poate controla actul normativ emis de Guvern din perspectiva oportunităţii actului de legiferare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017). 77. Totodată, Curtea mai reţine că, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, acesta poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară, iar, în prezenta cauză, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 a fost adoptată atât de prima Cameră sesizată, cât şi de Camera decizională, fără modificări şi/sau completări faţă de forma propusă de iniţiator. Cu alte cuvinte, legea antereferită aprobă pur şi simplu ordonanţa de urgenţă a Guvernului, ceea ce reprezintă o soluţie legislativă ce corespunde unei opţiuni politice care ţine de competenţa legiuitorului şi care, implicit, consfinţeşte maniera de reglementare aleasă de legiuitorul delegat, cu privire la modalitatea de stabilire a obiectivelor de investiţii declarate ca fiind proiecte de interes public major ce utilizează energia regenerabilă, drept situaţii excepţionale în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, fiind dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege. Ulterior aprobării sale prin lege, ordonanţa de urgenţă a Guvernului încetează să mai fie un act normativ de sine stătător şi devine, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, un act normativ cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea sa de către Guvern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, precitată). Curtea subliniază că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional se pronunţă asupra constituţionalităţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, ceea ce înseamnă o analiză în raport cu prevederile Constituţiei, aceasta fiind o analiză de drept, Curtea neavând posibilitatea de a sancţiona oportunitatea politicii adoptate de stat (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 16 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 18 martie 2015). 78. În consecinţă, Curtea constată că art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 şi Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 nu încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală. 79. Totodată, Curtea observă că jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale este în sensul că viciul de neconstituţionalitate al unei ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective, iar legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională. Or, având în vedere faptul că nu s-a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 prin raportare la criticile formulate, iar Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 nu aduce modificări şi/sau completări ordonanţei de urgenţă, ci conţine doar norma de aprobare a acesteia, Curtea va constata constituţionalitatea legii antereferite. 80. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte pct. 1 din dispozitiv şi cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte pct. 2 din dispozitiv, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative este constituţională în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate. 2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Titirişcă OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu pct. 2 din dispozitivul deciziei pronunţate de Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, de respingere a obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 formulăm prezenta opinie separată, considerând că art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 este neconstituţional pentru următoarele motive: Guvernul a acţionat cu exces de putere atunci când printr-un act cu putere de lege s-a subrogat în atribuţiile legale de natură administrativă ale unei autorităţi administrative autonome, încălcând prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) din Constituţie referitoare la statul de drept, ale art. 1 alin. (5) referitoare la respectarea legii şi supremaţia Constituţiei şi ale art. 148 alin. (2) referitoare la prioritatea de aplicare a dreptului UE. 1. Legea supusă controlului de constituţionalitate aprobă fără modificări ori completări Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 are ca obiect exceptarea de la aplicarea normelor din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, care, la rândul său, constituie transpunerea în dreptul român a Directivei 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, astfel cum aceasta din urmă a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi a Consiliului. Art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 stabileşte că obiectivele de investiţii prevăzute la anexa care face parte integrantă din actul normativ, şi care sunt proiecte care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele, sunt declarate proiecte de interes public major, fiind considerate situaţii excepţionale în sensul prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. În egală măsură, acelaşi art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 arată şi că aceste obiective de investiţii „sunt proiecte de interes naţional/importanţă/ securitate naţională“ pentru a căror realizare sunt permise scoaterea terenurilor din circuitul agricol în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional în condiţiile art. 36 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 2. Legea nr. 292/2018 stabileşte în art. 2 lit. c) că autorităţile competente să realizeze evaluările de impact asupra mediului sunt cele care emit aprobarea de dezvoltare sau, după caz, autorităţile administrative autonome însărcinate cu protecţia mediului, iar în art. 4 că în privinţa proiectelor care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele autoritatea care asigură coordonarea procedurii de evaluare poate fi doar cea competentă pentru protecţia mediului. Prin urmare, pentru proiecte de natura celor enumerate în art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 singura autoritate competentă să realizeze evaluarea de impact asupra mediului era doar autoritatea publică centrală competentă pentru protecţia mediului în virtutea atribuţiilor sale de autoritate administrativă autonomă. 3. Cu toate acestea, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 292/2018 arată că proiectele care au ca unic obiectiv apărarea şi securitatea naţională ori reacţia la situaţii de urgenţă pot fi exceptate de la exigenţele legale prevăzute de respectiva lege, însă numai dacă autorităţile publice centrale pentru apărare şi securitate naţională împreună cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabilesc, printr-o analiză de la caz la caz, că realizarea evaluării impactului asupra mediului ar putea avea un efect negativ asupra acestor obiective. 4. Or, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 nu califică respectivele obiective de investiţii ca proiecte de interes naţional/importanţă/securitate naţională pentru a fi exceptate de la procedura de avizare cu privire la impactul asupra mediului, ci pentru a fi permisă scoaterea terenurilor din circuitul agricol, respectiv din fondul forestier. În plus, nu se poate şti dacă a existat analiza de la caz la caz solicitată de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 292/2018 şi care trebuia realizată de autorităţile publice centrale pentru apărare şi securitate naţională împreună cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. Prin urmare, prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 prin care obiectivele de investiţii din anexa la actul normativ sunt calificate ca proiecte de interes naţional/importanţă/ securitate naţională sunt neclare sub aspectul efectelor juridice pe care le produc, respectiv dacă atrag aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 292/2018 sau conduc doar la exceptarea de la aplicarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi a Legii nr. 46/2008 - Codul silvic. 5. În cazul în care calificarea obiectivelor de investiţii din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 ca proiecte de interes naţional/importanţă/securitate naţională ar fi fost făcută cu scopul de a le excepta şi de la procedura de avizare cu privire la impactul asupra mediului (şi nu doar de la prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991 ori ale Legii nr. 46/2008 - Codul silvic), această exceptare ar fi trebuit să aibă loc cu respectarea procedurii prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 292/2018, adică exceptarea ar fi trebuit să fie realizată de autoritatea publică centrală pentru apărare şi securitate naţională împreună cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în calitatea lor de autorităţi administrative autonome printr-un act administrativ de punere în aplicare a legii şi nu de Guvern în calitate de legiuitor delegat. 6. În schimb, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 face trimitere expres la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, care arată că, în situaţii excepţionale, autoritatea centrală pentru protecţia mediului poate excepta de la aplicarea respectivei legi un proiect cu condiţia ca obiectivele legii să fie realizate şi cu respectarea următoarelor obligaţii (prevăzute de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 292/2018): analiza unei eventuale alte forme de evaluare mai potrivită pentru acel proiect; punerea la dispoziţia publicului a informaţiilor obţinute în cadrul acelei alte forme de evaluare; şi informarea Comisiei europene, prealabilă emiterii aprobării de dezvoltare, cu privire la decizia de exceptare luată şi motivele care o justifică. Prin urmare, în situaţii excepţionale, Legea nr. 292/2018 stabileşte că unele proiecte de investiţii pot deroga de la respectarea deplină a prevederilor sale, dar numai în anumite condiţii pe care le enumeră explicit în art. 5 alin. (2) şi (3). 7. În prezenta cauză autoritatea centrală pentru protecţia mediului, singura competentă în această situaţie, nu a realizat niciuna dintre atribuţiile care i-au fost stabilite prin Legea nr. 292/2018, nici în privinţa evaluării, nici în privinţa exceptării de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului a proiectelor de investiţii prevăzute de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022. Prin chiar această din urmă prevedere respectivele proiecte au fost declarate „situaţii excepţionale“ de către Guvern. Suntem de acord cu opinia majoritară că, în sine, declararea unor astfel de proiecte ca „situaţii excepţionale“ de către Guvern nu încalcă nicio normă juridică. Însă această calificare, la care se adaugă şi invocarea expresă a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, face aplicabile tocmai dispoziţiile legale menţionate, care atrag şi aplicarea art. 5 alin. (3) din Legea nr. 292/2018. În plus, declararea unor astfel de proiecte ca „situaţii excepţionale“ prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 constituie o manifestare a legiuitorului delegat, în vreme ce atribuţiile autorităţii centrale pentru protecţia mediului de evaluare a impactului unor astfel de proiecte sunt eminamente atribuţii de punere în executare a Legii nr. 292/2018, ceea ce întăreşte ideea unei conduite realizate cu exces de putere din partea Guvernului. 8. Or, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 nu precizează nimic cu privire la respectarea condiţiilor enumerate la alin. (2) al art. 5 din Legea nr. 292/2018, anume garantarea realizării obiectivelor Legii nr. 292/2018 chiar şi în cazul derogării de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului. În plus, nu se poate şti dacă în „situaţiile excepţionale“ declarate de către Guvern mai sunt aplicabile cele trei obligaţii subsecvente declarării unei situaţii excepţionale, prevăzute de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 292/2018, şi care, în viziunea Legii nr. 292/2018, reveneau exclusiv autorităţii centrale pentru protecţia mediului în virtutea atribuţiilor sale de ordin executiv şi nu Guvernului în calitate de legiuitor delegat. Prin urmare, prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 prin care obiectivele de investiţii din anexa la actul normativ sunt calificate ca proiecte de interes public major sunt neclare sub aspectul efectelor juridice pe care le produc. 9. În concluzie, prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 sunt neclare şi încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta lor referitoare la calitatea legii. 10. În plus, în măsura în care s-ar ţine seama de punctul de vedere exprimat în cauză de către Guvern şi s-ar considera că art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pur şi simplu exceptează respectivele proiecte de investiţii de la aplicarea Legii nr. 292/2018 şi constituie în sine aprobarea de dezvoltare prevăzută de această Lege, o astfel de aprobare de dezvoltare ar fi emisă de Guvern cu exces de putere şi contrar prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie referitoare la statul de drept, căci nimic din dreptul pozitiv în vigoare în România sau din dreptul UE în vigoare în prezent nu dă în competenţa Guvernului o astfel de atribuţie. Într-un stat de drept, spre deosebire de subiectele individuale de drept care dispun de prerogative recunoscute de lege sub forma drepturilor subiective şi pe care le pot realiza sau nu, autorităţile publice exercită doar atribuţiile care le sunt conferite prin lege, le exercită în întregime şi nu parţial ori deloc, şi le exercită doar în limitele în care le-au fost conferite şi nu dincolo de aceste limite, adică cu exces de putere. Dacă subiectele individuale de drept pot alege să nu îşi valorifice tot timpul toate drepturile subiective de care pot beneficia şi pot realiza chiar şi acţiuni care nu le sunt recunoscute prin acte juridice cu singura condiţie a respectării regulilor generale de conduită (bona fidae şi neminem laedere), autorităţile publice nu pot să îşi aroge cu de la sine putere atribuţii care nu le-au fost conferite prin acte normative sau, cu atât mai puţin, atribuţii care au fost conferite prin lege în competenţa altor autorităţi publice fără a încălca dreptul pozitiv, inclusiv Constituţia care stabileşte repartizarea competenţelor decizionale în cadrul statului. 11. Nu în ultimul rând, dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 ar fi considerat un act normativ care derogă de la Legea nr. 292/2018, se pune problema modalităţii în care este transpusă în dreptul intern român Directiva 2011/92/UE. Fie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 este o nouă transpunere a actului normativ din dreptul Uniunii Europene, dar care este aplicabilă exclusiv obiectivelor de investiţii enumerate în anexa la acest act normativ şi în acest caz se pune problema corelării în dreptul intern a două transpuneri vădit diferite a prevederilor aceleiaşi directive, cu consecinţa necesităţii de a analiza măsura în care una ori alta sau ambele ori niciuna realizează o transpunere corectă şi/sau completă a Directivei 2011/92/UE. Fie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 este un act care derogă de la Legea nr. 292/2018 şi atunci însăşi intenţia legiuitorului delegat a fost aceea de a nu respecta Directiva 2011/92/UE. În ambele ipoteze, şi cu precădere în cea de a doua, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 nu respectă art. 148 din Constituţie care impune prioritatea de aplicare a reglementărilor Uniunii Europene cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. 12. Pentru toate aceste motive considerăm că art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 este neconstituţional. Având în vedere jurisprudenţa consacrată a Curţii Constituţionale a României, potrivit căreia viciul de neconstituţionalitate al unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a respectivei ordonanţe, iar legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională, rezultă că şi legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 este neconstituţională în privinţa aprobării art. 1 din respectiva ordonanţă. Judecător, prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
