Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 496 din 21 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 496 din 21 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma "li se poate cere să muncească"

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 148 din 26 februarie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“, excepţie ridicată de Zsolt-Csaba Erli în Dosarul nr. 3.483/235/2020 al Judecătoriei Gherla şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.564D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 3.412D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 din Legea nr. 254/2013, excepţie ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 2.987/175/2021/a1 al Judecătoriei Aiud.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu aceasta. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.412D/2021 la Dosarul nr. 1.564D/2021, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât criticile autorului privesc interpretarea şi aplicarea textului de lege criticat, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia nr. 492 din 17 octombrie 2024.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea civilă din 22 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.483/235/2020, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“. Excepţia a fost ridicată de Zsolt-Csaba Erli într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în pretenţii, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, pentru discriminarea reclamantului pe temei de opinie.
    8. Prin Încheierea penală nr. 110 din 22 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.987/175/2021/a1, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 din Legea nr. 254/2013. Excepţia a fost ridicată de Alen Daniel Moisin într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile criticate, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“, pot naşte situaţii de discriminare negativă. Apreciază că diferenţa de tratament aplicabilă persoanelor private de libertate constituie discriminare atunci când autoritatea introduce distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Susţin că statul beneficiază de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic, ipoteză care nu se regăseşte în cauza de faţă. Totodată, susţin că dispoziţiile criticate sunt lipsite de precizie, claritate şi previzibilitate.
    10. Judecătoria Gherla apreciază că dispoziţiile criticate nu ridică probleme de neconstituţionalitate. Reţine că textul de lege reglementează condiţiile în care persoanelor private de libertate li se poate cere să muncească, respectiv „în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora“. În aceste condiţii, reţine că sunt instituite o serie de criterii obiective, cu ajutorul cărora se determină dacă o persoană poate fi selectată la muncă, în condiţiile privării de libertate. Apreciază că sintagma „li se poate cere să muncească“ nu este prin ea însăşi lipsită de previzibilitate şi nici aptă să genereze situaţii discriminatorii, cât timp ea se aplică prin raportare la criteriile menţionate anterior.
    11. Judecătoria Aiud consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens apreciază că autorul acesteia solicită ca instanţa de control constituţional să stabilească o interpretare a textului de lege, atribut ce revine instanţelor judecătoreşti. Arată că, în situaţia în care există chestiuni de drept care au fost soluţionate diferit de către instanţele judecătoreşti, remediul nu este invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, existând alte mecanisme prin care se asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii, iar competenţa aparţine instanţei supreme.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    13. Guvernul, formulând un punct de vedere în Dosarul nr. 1.564D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens reţine că dispoziţiile în cauză nu sunt discriminatorii, întrucât este firesc ca activitatea de a presta muncă în locurile de detenţie să fie realizată prin luarea în considerare a unor situaţii şi împrejurări analizate în concret, precum: calificarea, deprinderile şi aptitudinile persoanei, vârsta, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi programele destinate sprijinirii formării profesionale a persoanelor private de libertate. Totodată, invocă unele considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.037 din 14 iulie 2011 potrivit cărora respectarea egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci presupune ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit. Altfel spus, principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul (în Dosarul nr. 3.412D/2021) şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conţinut: „Persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora.“
    17. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, ale art. 4 alin. (2) privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, şi prin prisma exigenţelor prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a prevederilor art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Întrucât sunt invocate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din aceeaşi Convenţie, Curtea reţine ca normă de referinţă şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, astfel cum acesta se interpretează şi prin prisma exigenţelor textului convenţional antereferit. Totodată, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi prevederile art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţie.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 78 din Legea nr. 254/2013, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză, fiind pronunţată, în acest sens, Decizia nr. 492 din 17 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 19 martie 2025, prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.
    19. În considerentele deciziei precitate, la paragrafele 12-17, instanţa de control constituţional a reţinut că dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 254/2013 transpun în legislaţia naţională prevederile art. 26 pct. 1-17 din Recomandarea 2006(2) a Comitetului de Miniştri ai statelor membre, referitoare la regulile penitenciare europene, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, la data de 11 ianuarie 2006, în timpul celei de a 952-a reuniuni a miniştrilor delegaţi, ale art. 23 din Declaraţia universală a drepturilor omului, ale art. 8 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi dispoziţii ale Rezoluţiei adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 17 decembrie 2015, privind Ansamblul de reguli minime ale Naţiunilor Unite pentru tratamentul deţinuţilor. Totodată, art. 78 din Legea nr. 254/2013 constituie expresia, la nivel infraconstituţional, a dispoziţiilor art. 42 din Legea fundamentală privind interzicerea muncii forţate.
    20. Dreptul la muncă al persoanelor private de libertate este reglementat, cu titlu general, în art. 78 din capitolul V - Drepturile persoanelor condamnate al titlului III - Executarea pedepselor privative de libertate din Legea nr. 254/2013, iar organizarea muncii prestate de către persoanele private de libertate este reglementată în art. 83-88 din acelaşi act normativ, precum şi în art. 173-186 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 11 aprilie 2016. Potrivit textului de lege criticat, persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora.
    21. Curtea a reţinut că sintagma „li se poate cere să muncească“ exprimă, în mod clar şi previzibil, posibilitatea unei persoane private de libertate de a munci în timpul executării pedepsei, în acord cu dispoziţiile art. 42 din Legea fundamentală. De asemenea, Curtea a reţinut că dreptul la muncă al persoanelor private de libertate nu este un drept absolut, ci poate fi exercitat doar în anumite condiţii. În acest sens, Curtea a reţinut că, pentru organizarea exercitării acestui drept, administraţia locului de deţinere întreprinde demersurile necesare pentru identificarea posibilităţilor de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de deţinuţi [art. 173 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013]. Selecţionarea la muncă a deţinuţilor se face în funcţie de regimul de executare, cu aprobarea directorului locului de deţinere, la propunerea unei comisii formate din reprezentanţii sectorului reintegrare socială, regim penitenciar, medical, evidenţă şi organizarea muncii, sub coordonarea directorului adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, în calitate de preşedinte. Comisia poate fi completată cu personal de specialitate, în vederea verificării deprinderilor profesionale sau abilităţilor practice ale deţinuţilor. Procedura şi criteriile de selecţionare la muncă a deţinuţilor se stabilesc prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor [art. 174 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013]. Deţinuţii pot fi folosiţi la muncă în spaţii din interiorul sau exteriorul penitenciarului, la operatori economici, în instituţii publice, precum şi la alte persoane fizice sau juridice. Munca prestată urmăreşte menţinerea şi creşterea capacităţii acestora de a-şi câştiga existenţa după liberare şi realizarea unor venituri care se pot folosi la îmbunătăţirea condiţiilor de deţinere şi pentru susţinerea acţiunilor de resocializare a persoanelor condamnate.
    22. Aşa încât, Curtea a constatat că prevederile art. 78 din Legea nr. 254/2013 nu sunt discriminatorii şi nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 alin. (1), întrucât este firesc ca, în procedura de selecţionare şi repartizare la muncă a persoanelor private de libertate, să se ţină seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile fiecăreia, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora. Procedura şi criteriile de selecţionare şi repartizare la muncă au în vedere măsurile de siguranţă specifice fiecărui regim de executare şi asigurarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. Folosirea la muncă a deţinuţilor se face cu respectarea procedurii şi criteriilor stabilite în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, cu întocmirea documentelor de organizare şi funcţionare a punctelor de lucru, pregătirea şi dotarea locurilor de muncă, întocmirea documentelor de evidenţă a muncii şi acordarea drepturilor cuvenite pentru munca prestată. În acest context, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa, potrivit căreia respectarea egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci presupune ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit. Altfel spus, principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite (în acest sens, Decizia nr. 1.037 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011).
    23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    24. Curtea constată că dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în raport cu motivele invocate în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate, nu sunt relevante, neavând nicio concludenţă pentru soluţionarea acesteia.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Zsolt-Csaba Erli în Dosarul nr. 3.483/235/2020 al Judecătoriei Gherla şi de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 2.987/175/2021/a1 al Judecătoriei Aiud şi constată că dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Gherla şi Judecătoriei Aiud şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 496 din 21 octombrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"