Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 19.856/325/2019 al Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.326D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 108D/2021, nr. 226D/2021-nr. 229D/2021, nr. 257D/2021, nr. 261D/2021, nr. 262D/2021, nr. 318D/2021, nr. 365D/2021, nr. 368D/2021, nr. 386D/2021, nr. 3.023D/2021, nr.3.024D/2021, nr. 3.028D/2021-nr. 3.032D/2021, nr. 3.066D/2021, nr. 3.067D/2021, nr. 3.505D/2021, nr. 3.506D/2021, nr. 3.508D/2021, nr. 3.509D/2021, nr. 3.544D/2021-nr. 3.546D/2021, nr. 3.570D/2021, nr. 3.577D/2021, nr. 3.580D/2021-nr. 3.582D/2021, nr. 3.587D/2021, nr. 3.654D/2021, nr. 3.655D/2021-nr. 3.657D/2021, nr. 3.659D/2021, nr. 3.691D/2021, nr. 3.692D/2021, nr. 3.864D/2021, nr. 225D/2022, nr. 227D/2022, nr. 270D/2022, nr. 271D/2022 şi nr. 287D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 33.007/325/2020, nr. 1.011/325/2021 şi nr. 1.443/325/2021 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 3.017/299/2020, nr. 11.564/299/2020, nr. 7.637/299/2020, nr. 6.509/299/2021, nr. 7.631/299/2021, nr. 16.004/299/2021, nr. 20.745/299/2021, nr. 21.437/299/2021, nr. 21.456/299/2021, nr. 12.160/299/2020, nr. 11.023/299/2023 şi nr. 2.544/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 4.903/325/2020, nr. 10.841/325/2020, nr. 10.844/325/2020, nr. 14.143/325/2020, nr. 20.501/325/2020, nr. 32.833/325/2020, nr. 12.129/325/2021 şi nr. 13.658/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 12.602/325/2020, nr. 12.604/325/2020, nr. 25.056/325/2020, nr. 4.337/325/2021, nr. 8.313/325/2021, nr. 10.880/325/2021, nr. 11.313/325/2021, nr. 15.128/325/2021, nr. 18.001/325/2021 şi nr. 16.205/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 21.498/299/2020, nr. 9.739/299/2020, nr. 35.128/299/2019, nr. 2.530/299/2020, nr. 14.515/299/2021, nr. 21.457/299/2021, nr. 20.990/299/2020, nr. 38.967/299/2020, nr. 10.923/299/2021, nr. 11.052/299/2021, nr. 6.950/299/2021, nr. 21.451/299/2021, nr. 21.771/299/2021 şi nr. 11.607/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 108D/2021, nr. 226D/2021-nr. 229D/2021, nr. 257D/2021, nr. 261D/2021, nr. 262D/2021, nr. 318D/2021, nr. 365D/2021, nr. 368D/2021, nr. 386D/2021, nr. 3.023D/2021, nr. 3.024D/2021, nr. 3.028D/2021-nr. 3.032D/2021, nr. 3.066D/2021, nr. 3.067D/2021, nr. 3.505D/2021, nr. 3.506D/2021, nr. 3.508D/2021, nr. 3.509D/2021, nr. 3.544D/2021-nr. 3.546D/2021, nr. 3.570D/2021, nr. 3.577D/2021, nr. 3.580D/2021-nr. 3.582D/2021, nr. 3.587D/2021, nr. 3.654D/2021, nr. 3.655D/2021-nr. 3.657D/2021, nr. 3.659D/2021, nr. 3.691D/2021, nr. 3.692D/2021, nr. 3.864D/2021, nr. 225D/2022, nr. 227D/2022, nr. 270D/2022, nr. 271D/2022 şi nr. 287D/2022 la Dosarul nr. 2.326D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, respectiv Decizia nr. 354 din 27 iunie 2023. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin deciziile civile 1.417/A din 20 octombrie 2020, nr. 1.844/A şi nr. 1.843/A din 1 noiembrie 2021, precum şi nr. 1.971 din 16 noiembrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 19.856/325/2019, nr. 33.007/325/2020, nr. 1.011/325/2021 şi nr. 1.443/325/2021, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. 8. Prin Sentinţa civilă nr. 5.823 din 11 septembrie 2020, Încheierea din 23 septembrie 2020, Sentinţa civilă nr. 8.377 din 12 noiembrie 2020 şi încheierile din 28 septembrie 2021, 22 octombrie 2021, 12 noiembrie 2021, 11 octombrie 2021, 9 octombrie 2020, 27 septembrie 2021 şi 16 decembrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 3.017/299/2020, nr. 11.564/299/2020, nr. 7.637/299/2020, nr. 6.509/299/2021, nr. 7.631/299/2021, nr. 16.004/299/2021, nr. 20.745/299/2021, nr. 21.437/299/2021, nr. 21.456/299/2021, nr. 12.160/299/2020, nr. 11.023/299/2023 şi nr. 2.544/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 9. Prin încheierile din 3 decembrie 2020, sentinţele civile nr. 11.119 din 23 octombrie 2020, nr. 13.217 din 4 decembrie 2020, nr. 13.768 din 16 decembrie 2020 şi nr. 8.995 din 14 iulie 2021, precum şi prin încheierile din 28 septembrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 4.903/325/2020, nr. 10.841/325/2020, nr. 10.844/325/2020, nr. 14.143/325/2020, nr. 20.501/325/2020, nr. 32.833/325/2020, nr. 12.129/325/2021 şi nr. 13.658/325/2021, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 10. Prin încheierile din 8 octombrie 2020 şi 17 septembrie 2021, sentinţele civile nr. 11.812 din 22 septembrie 2021, nr. 10.853 şi nr. 10.848 din 7 septembrie 2021, Încheierea din 29 septembrie 2021, precum şi sentinţele civile nr. 13.623 din 29 octombrie 2021, nr. 14.467 şi nr. 14.466 din 12 noiembrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 12.602/325/2020, nr. 12.604/325/2020, nr. 25.056/325/2020, nr. 4.337/325/2021, nr. 8.313/325/2021, nr. 10.880/325/2021, nr. 11.313/325/2021, nr. 15.128/325/2021, nr. 18.001/325/2021 şi nr. 16.205/325/2021, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 11. Prin Încheierea din 10 decembrie 2020, Sentinţa civilă nr. 10.031 din 16 decembrie 2020, încheierile din 8 iulie 2020, 29 iulie 2020, 8 octombrie 2021 şi 20 octombrie 2021, Sentinţa civilă nr. 3.068 din 16 aprilie 2021, încheierile din 4 noiembrie 2021, 14 octombrie 2021, Sentinţa civilă nr. 9.010 din 8 octombrie 2021, încheierile din 21 decembrie 2021 şi 27 octombrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 21.498/299/2020, nr. 9.739/299/2020, nr. 35.128/299/2019, nr. 2.530/299/2020, nr. 14.515/299/2021, nr. 21.457/299/2021, nr. 20.990/299/2020, nr. 38.967/299/2020, nr. 10.923/299/2021, nr. 11.052/299/2021, nr. 6.950/299/2021, nr. 21.451/299/2021, nr. 21.771/299/2021 şi nr. 11.607/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 12. Excepţia a fost ridicată de Societatea de Asigurare- Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în cauze având ca obiect obligarea la plata unei sume reprezentând diferenţă pretenţii, raportate la cuantumul despăgubirilor în dosare de daună, cu penalităţile de întârziere aferente. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că atât în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă şi de previzibilă, astfel încât să permită cetăţeanului să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat, aşa încât acesta să fie capabil să prevadă, în mod rezonabil, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. În acest sens, în Hotărârea din 25 august 1998, pronunţată în Cauza Hertel împotriva Elveţiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că previzibilitatea nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este dublată uneori de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să se adapteze schimbărilor de situaţie. De asemenea, şi în Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Marii Britanii, instanţa europeană a decis că legea internă, care înglobează atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris, trebuie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate, care pot apela la nevoie la sfatul unui specialist, să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. De asemenea, se invocă bogata jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte previzibilitatea legii, în acest sens fiind, cu titlu de exemplu, Hotărârea din 7 iunie 2012, pronunţată în Cauza Centro Europa 7 S.R.L. şi Di Stefano împotriva Italiei, paragraful 142, în care s-a arătat că nivelul de precizie al legislaţiei interne, care nu poate să prevadă toate ipotezele, depinde într-o mare măsură de conţinutul legii respective, de domeniul pe care intenţionează să îl reglementeze şi de numărul şi statutul celor cărora li se adresează. Totodată, se subliniază că o normă este previzibilă dacă oferă o anumită garanţie împotriva atingerilor arbitrare din partea puterii publice (Hotărârea din 24 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Tourancheau şi July împotriva Franţei, paragraful 54) şi contra aplicării extensive a unei restricţii în detrimentul justiţiabilului (Hotărârea din 8 iulie 1999, pronunţată în Cauza Baskaya şi Okθuoğlu împotriva Turciei, paragraful 36). 14. Astfel, se apreciază, în esenţă, că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, fiind lipsite de previzibilitate şi claritate, permit stabilirea în mod arbitrar şi abuziv, de către unitatea reparatoare, a unui preţ pe oră pentru manopera efectuată mult peste preţurile de referinţă din piaţa specifică. Astfel cum sunt redactate, fără a exista obligaţia legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, preţurile de referinţă din piaţă sau preţurile recomandate de producător, dispoziţiile legale criticate lasă stabilirea preţului la totala dispoziţie a unităţii reparatoare, care poate fixa practic orice valoare a reparaţiei. În acest mod s-au creat premisele unui comportament abuziv din partea unităţilor reparatoare, care au înţeles să utilizeze preţuri pe oră de manoperă cu mult peste ceea ce se practică pe piaţa de profil şi să utilizeze un alt preţ, cu mult majorat faţă de cel afişat, încălcându-se astfel şi prevederile art. 67 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. 15. Mai mult, preţul pe oră de manoperă nici nu este negociat cu cealaltă parte contractantă, persoana asigurată la societatea de asigurări, care nu are niciun interes să negocieze sau să se opună preţului solicitat de unitatea reparatoare. O altă deficienţă a textului de lege criticat constă în faptul că, potrivit acestuia, unitatea reparatoare are la dispoziţie posibilitatea să opteze pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, „folosind sisteme de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a preţului pe ora de manoperă afişată“. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 prezintă o deficienţă gravă de conţinut, care îi conferă caracter neconstituţional, întrucât nu prevede şi criteriul legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. Această deficienţă permite unităţii reparatoare majorarea în mod arbitrar şi abuziv a preţului de manoperă în relaţia contractuală directă cu persoana asigurată la societatea de asigurare, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de către asigurător. 16. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că „bunurile“ societăţii, obiect al încălcării, sunt reprezentate de sumele achitate în plus ca urmare a majorării în mod arbitrar şi abuziv a preţului orei de manoperă de către unităţile reparatoare. Astfel, se permite unităţilor reparatoare, invocând principiile pieţei libere, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de asigurător, să convină preţuri arbitrare, excesive şi abuzive, în relaţia contractuală directă cu persoana prejudiciată. Asigurătorul are calitatea de terţ faţă de contractul dintre unitatea reparatoare şi persoana prejudiciată, neavând niciun control asupra modului de stabilire a preţului pieselor şi al manoperei. Există ulterior posibilitatea să se cenzureze această practică, prin neplata diferenţelor dintre preţurile practicate în piaţă şi preţul solicitat, însă unităţile reparatoare se adresează instanţelor judecătoreşti, care, într-o proporţie covârşitoare, le admit cererile şi obligă, pe lângă plata acestor diferenţe, şi la plata de penalităţi. 17. În final, se mai susţine că prin actuala redactare a dispoziţiilor legale criticate este evident că unităţile reparatoare sunt invitate la o conduită arbitrară şi abuzivă, ce are drept consecinţă afectarea patrimoniului societăţii de asigurare. 18. Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi principiului garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 19. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi principiului garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. De asemenea, în Dosarul nr. 365D/2021, instanţa, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi principiului garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 21. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi principiului garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. De asemenea, în dosarele nr. 261D/2021, nr. 262D/2021 şi nr. 3.028D/2021, instanţa, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 22. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi principiului garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 24. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele nr. 3.505D/2021, nr. 3.506D/2021, nr. 3.508D/2021, nr. 3.509D/2021, nr. 3.544D/2021, nr. 3.545D/2021, nr. 3.546D/2021, nr. 3.577D/2021, nr. 3.580D/2021, nr. 3.581D/2021, nr. 3.582D/2021, nr. 3.587D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, din analiza prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 rezultă faptul că norma legală instituie criterii alternative de stabilire a valorii reparaţiei, fie folosind un sistem de evaluare specializat, fie prin intermediul documentelor emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă practicată în mod obişnuit. Referitor la cel de-al doilea criteriu, dispoziţiile criticate au în vedere preţul afişat şi practicat de către operatorul economic în conformitate cu prevederile legale în materie, cum ar fi art. 4 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, art. 67 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2001 pentru modificarea Legii nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, şi art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată. Prin urmare, argumentul potrivit căruia norma legală ar permite unităţii reparatoare utilizarea unui preţ stabilit în mod arbitral nu poate fi reţinută. De asemenea, susţinerile referitoare la aplicarea unui preţ mai mare, în mod arbitrar sau abuziv, nu reprezintă veritabile critici referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei criticate, ci vizează un comportament concret al operatorului economic în relaţia cu consumatorul. Or, în ipoteza constatării de practici comerciale incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorul prin impunerea unui preţ mai ridicat sunt reglementate mecanisme de protecţie prin lege specială, cum ar fi Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 şi Legea nr. 367/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2007 privind regimul veniturilor încasate de autorităţile contractante pe parcursul licitării şi implementării contractelor din cadrul proiectelor ex-ISPA şi PHARE finanţate de Uniunea Europeană, iar în ipoteza existenţei unui prejudiciu provocat ca urmare a stabilirii unui preţ excesiv pot fi aplicate principiile răspunderii civile delictuale. În consecinţă, modalitatea de reglementare a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 îndeplineşte standardele minime de claritate, precizie şi previzibilitate statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, criticile autorilor neconstituind veritabile argumente de natură a conduce la concluzia încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, prin raportare la art. 44 din Constituţie, critică privind încălcarea dreptului de proprietate întemeiată pe diferenţa dintre valorile aceleiaşi reparaţii stabilite prin cele două modalităţi alternative, se apreciază că existenţa acestei variaţii nu determină per se afectarea dreptului de proprietate. Astfel, preţul manoperei poate fi influenţat de mai mulţi factori, cum ar fi gradul de experienţă al specialistului, logistica operatorului economic, materialele întrebuinţate în procesul de reparare. Prin urmare, modul de reglementare a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 nu contravine art. 44 din Constituţie. 25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, potrivit cărora „Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.“ 28. Autoarea excepţiei apreciază că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, precum şi în art. 44 privind dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la respectarea bunurilor. 29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 583 din 23 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2023, Decizia nr. 119 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 17 iulie 2023, Decizia nr. 321 din 30 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 3 august 2023, Decizia nr. 354 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 29 august 2023, Decizia nr. 5 din 31 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 28 septembrie 2023, precum şi deciziile nr. 65 din 28 februarie 2023 şi nr. 468 din 14 septembrie 2023, nepublicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 30. Astfel, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea normei juridice, Curtea a observat că se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, critici ce nu se subsumează însă unor veritabile critici de neconstituţionalitate. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice şi al liberei circulaţii a serviciilor, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată. În acest sens sunt, de altfel, prevederile art. 19 alin. (5) lit. k) şi alin. (12) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017, precum şi cele ale art. 6 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 132/2017, care conferă persoanei prejudiciate dreptul ca, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să-i influenţeze opţiunea. 31. De asemenea, referitor la critica privind posibilitatea unităţii reparatoare să opteze pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, Curtea a apreciat că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care normele juridice trebuie să le îndeplinească, evidenţiind explicit cele două modalităţi de cuantificare a despăgubirilor datorate de asigurător, şi anume prin folosirea sistemelor de evaluare specializate (precum Audatex, Autovista, DAT, GT Motive) şi prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. În acest context, Curtea a arătat că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, sistemele de evaluare specializate reprezintă o aplicaţie informatică bazată pe un ansamblu de date, metode şi algoritmi de calcul care este utilizat ca suport în stabilirea costurilor de reparaţie a vehiculelor şi bunurilor avariate, precum şi/sau la stabilirea valorii de piaţă a acestora la data evenimentului. 32. Curtea a menţionat că art. 23 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 prevede că, la stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale, se iau în considerare o serie de factori, şi anume: a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului: piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie în România şi statele membre; manopera aferentă reparaţiei şi cea aferentă operaţiilor necesare din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului; b) pentru evaluarea valorii de vânzare de piaţă: factori specifici de corecţie; existenţa unor avarii preexistente; istoricul de exploatare a vehiculului, precum utilizarea în regim de şcoală de şoferi, taxi, închiriere şi altele. 33. Aşadar, cuantificarea despăgubirilor se face pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă, în stabilirea acestora folosindu-se sisteme de evaluare specializate, acestea reprezentând un punct de pornire, de evaluare estimativă a daunelor, luându-se în calcul piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie, la care se adaugă manopera aferentă reparaţiei şi operaţiunilor necesare, din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (6) şi (9) din norma precitată, dacă pentru anumite părţi componente sau piese ale vehiculului lipsesc preţurile de piaţă practicate pe piaţa din România, valoarea acestora se stabileşte pe baza preţurilor de piaţă din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă. La evaluarea vehiculului se au în vedere starea tehnică, de întreţinere şi eventualele modificări ale structurii de echipare a acestuia survenite între data comercializării şi data producerii evenimentului, certificate de către specialistul în constatarea daunelor. 34. Astfel, Curtea a reţinut că, tocmai pentru a preîntâmpina situaţii în care evaluarea estimativă poate fi diferită în funcţie de utilizatorul sistemului de evaluare specializat, legiuitorul a instituit obligaţia asigurătorului de a formula oferta de despăgubire luând în calcul toate elementele necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară evenimentului rutier şi posibilitatea persoanei prejudiciate de a alege în mod liber o unitate reparatoare auto în vederea efectuării reparaţiei, urmând ca în cazul în care există diferenţe de costuri, indiferent de modalitatea de stabilire a valorii reparaţiei, acestea să fie reglate după depunerea documentelor de reparaţie din care să rezulte costurile certe. Or, procedând într-o atare manieră, Curtea a apreciat că nu se aduce atingere drepturilor asigurătorului RCA, răspunderea de care este ţinut acesta fiind una limitată de contractul de asigurare şi de lege. 35. Prin urmare, din perspectiva conţinutului său normativ, reglementarea de lege criticată este clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului reglementării, precisă, sub aspectul soluţiei legislative alese şi al limbajului folosit, şi previzibilă, sub aspectul scopului şi al consecinţelor pe care le antrenează. În consecinţă, Curtea nu a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 36. Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie coroborate cu cele ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dedusă, în opinia autoarelor excepţiei, din împrejurarea că sunt favorizate unităţile reparatoare, care, invocând principiile pieţei libere, stabilesc preţuri arbitrare în detrimentul societăţilor de asigurare, al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. 37. În acest context, Curtea a reţinut că prin încheierea contractului de asigurare, care este esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus, totodată, şi la riscul unei pierderi, iar existenţa şi întinderea acestuia depind de hazard, adică de un eveniment viitor şi incert. Riscul, adică şansa de câştig sau posibilitatea de pierdere, este un atribut esenţial al economiei de piaţă liberă, funcţională, atribut care justifică libera concurenţă. Totodată, nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, persoana vinovată, în temeiul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, pentru diferenţa de despăgubire nesuportată de asigurător. Eventualele disfuncţionalităţi apărute în practică referitoare la modalitatea în care unităţile reparatoare auto înţeleg să aplice art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, cu ocazia desfăşurării activităţilor specifice acestora, nu pot fi însă convertite în vicii de neconstituţionalitate de natură să antreneze controlul de constituţionalitate exercitat de către instanţa de contencios constituţional. 38. Curtea a observat, de altfel, că prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, legiuitorul a avut drept scop o mai bună funcţionare a pieţei şi asigurarea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, stabilind posibilitatea sesizării Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în vederea dispunerii de măsuri pentru stoparea şi combaterea practicilor comerciale incorecte [a se vedea art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 363/2007]. 39. Din analiza cadrului legislativ în vigoare din domeniul asigurărilor obligatorii RCA, respectiv a Legii nr. 132/2017 şi a Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, Curtea a observat că asigurătorul RCA nu are aceleaşi atribuţii precum cele care incumbă în sarcina unităţilor reparatoare auto, astfel încât, din perspectiva activităţilor desfăşurate, nu se poate reţine existenţa unei situaţii similare, care să antreneze incidenţa art. 16 din Constituţie. Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă, fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017, şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA. Totodată, astfel cum rezultă din art. 19 alin. (12) şi (13) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, soluţiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentaţia tehnică din manualul de reparaţie al producătorului auto, şi sunt acceptate de către persoana prejudiciată. Părţile pot agrea constatarea avariilor şi întocmirea procesului-verbal de constatare prin transmiterea de informaţii şi documente prin mijloace electronice de comunicare. 40. Referitor la susţinerile potrivit cărora unitatea reparatoare poate să îşi folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, Curtea a subliniat că, aşa cum prevede art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. Întrucât legislaţia nu stabileşte dacă un mod de evaluare primează în defavoarea celuilalt, în cazul în care părţile nu pot conveni în mod amiabil asupra modului de calcul al sumei cuvenite drept despăgubire, litigiul poate fi soluţionat fie prin mecanisme alternative de soluţionare [de exemplu, Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Nonbancar (SAL-Fin)], fie pe baza hotărârii definitive a instanţei, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 132/2017. În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluţionării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă [art. 23 alin. (6) din Legea nr. 132/2017]. 41. Curtea a mai reţinut că, în situaţia constatării unor eventuale neregularităţi/abuzuri din partea unităţilor reparatoare auto (cu privire la stabilirea valorii proprii a orei de manoperă), acestea pot fi sancţionate prin mecanisme instituite la nivel legal, preponderent de natură jurisdicţională, dar şi prin sesizarea instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu (spre exemplu, Consiliul Concurenţei sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), care pot interveni pentru remedierea neregularităţilor/abuzurilor constatate. 42. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei mai sus invocate, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate sunt valabile şi în prezenta cauză. 43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 19.856/325/2019, nr. 33.007/325/2020, nr. 1.011/325/2021 şi nr. 1.443/325/2021 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 3.017/299/2020, nr. 11.564/299/2020, nr. 7.637/299/2020, nr. 6.509/299/2021, nr. 7.631/299/2021, nr. 16.004/299/2021, nr. 20.745/299/2021, nr. 21.437/299/2021, nr. 21.456/299/2021, nr. 12.160/299/2020, nr. 11.023/299/2023 şi nr. 2.544/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 4.903/325/2020, nr. 10.841/325/2020, nr. 10.844/325/2020, nr. 14.143/325/2020, nr. 20.501/325/2020, nr. 32.833/325/2020, nr. 12.129/325/2021 şi nr. 13.658/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 12.602/325/2020, nr. 12.604/325/2020, nr. 25.056/325/2020, nr. 4.337/325/2021, nr. 8.313/325/2021, nr. 10.880/325/2021, nr. 11.313/325/2021, nr. 15.128/325/2021, nr. 18.001/325/2021 şi nr. 16.205/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 21.498/299/2020, nr. 9.739/299/2020, nr. 35.128/299/2019, nr. 2.530/299/2020, nr. 14.515/299/2021, nr. 21.457/299/2021, nr. 20.990/299/2020, 38.967/299/2020, nr. 10.923/299/2021, nr. 11.052/299/2021, nr. 6.950/299/2021, nr. 21.451/299/2021, nr. 21.771/299/2021 şi nr. 11.607/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Marian ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
