Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alin Adrian Muşavelea în Dosarul nr. 15.051/4/2018 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.722 D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 744 din 21 noiembrie 2019, şi se arată că paralela pe care autorul o face între procedura camerei preliminare şi cea a confirmării renunţării la urmărirea penală este neîntemeiată, întrucât cea dintâi duce la formularea unei acuzaţii în materie penală ceea ce nu se întâmplă în cazul renunţării la urmărirea penală. Distinct de jurisprudenţa anterior menţionată, se arată că, mutatis mutandis, este aplicabilă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la plângerea formulată împotriva soluţiilor pronunţate de procuror. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 8 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 15.051/4/2018, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alin Adrian Muşavelea într-o cauză având ca obiect confirmarea unei soluţii de renunţare la urmărirea penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că limitarea mijloacelor de probă pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală la lucrările, la materialul din dosarul de urmărire penală şi la înscrisurile noi prezentate încalcă dreptul la un proces echitabil al părţilor şi dispoziţiile constituţionale ce reglementează independenţa judecătorilor. Astfel, autorul face o paralelă între procedura camerei preliminare şi cea a confirmării renunţării la urmărirea penală, făcând, totodată, trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 54 din 14 ianuarie 2009. 6. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la soluţia şi la considerentele Deciziei nr. 802 din 5 decembrie 2017. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate şi, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară: a) desfiinţează soluţia de renunţare la urmărire penală şi trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală; b) desfiinţează soluţia de renunţare la urmărirea penală şi dispune clasarea." 11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (3) referitor la independenţa judecătorilor. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019, şi Decizia nr. 744 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 21 februarie 2020, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 13. Prin deciziile anterior menţionate, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 21, 24 şi 126. Cu acel prilej, Curtea a statuat că limitarea mijloacelor de probă pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală este justificată, având în vedere natura juridică a acestei proceduri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei de renunţare la urmărirea penală. Ca urmare, este firesc ca judecătorul de cameră preliminară să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de renunţare la urmărirea penală atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, dispoziţiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale, persoana care a făcut sesizarea, părţile, suspectul, persoana vătămată şi alte persoane interesate cărora, în acord cu art. 318 alin. (12) din acelaşi cod, li se comunică ordonanţa de renunţare la urmărirea penală având deplina libertate de a demonstra în faţa judecătorului de cameră preliminară nelegalitatea actului atacat (paragrafele 28 şi 29 din Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019, precitată). 14. În acelaşi sens, Curtea a reţinut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării cererii de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Astfel, dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Dispoziţiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală nu aduc atingere art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispusă de procuror, nu sunt afectate dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la garantarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât persoanele interesate nu sunt împiedicate să îşi angajeze un apărător (paragraful 30 din Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019). 15. În acord cu aceeaşi jurisprudenţă, Curtea a constatat că în cauza dedusă judecăţii drepturile fundamentale invocate nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate, din moment ce dispoziţiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală reglementează soluţiile ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară cererii de confirmare a renunţării la urmărirea penală formulată de procuror. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de cameră preliminară apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Respingând cererea de confirmare şi desfiinţând soluţia examinată, judecătorul de cameră preliminară poate să dispună fie trimiterea cauzei la procuror „pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală“, fie clasarea, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. În ambele situaţii, dreptul la un proces echitabil al petentului este asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept. Completarea urmăririi penale, în sensul textului legal citat, vizează inclusiv realizarea unui „probatoriu complet şi corect“, astfel încât nu se poate reţine critica autorului referitoare la pretinsa limitare, prin dispoziţiile menţionate, a dreptului la apărare. 16. Tot astfel, împrejurarea că, potrivit art. 318 alin. (14) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei de renunţare la urmărirea penală, cu citarea persoanelor prevăzute la alin. (12) şi cu participarea procurorului, constituie o materializare a dreptului la un proces echitabil în condiţii de contradictorialitate, regulile procesuale mai sus analizate reprezentând tot atâtea garanţii ale realizării unei apărări eficiente, în condiţiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin textul criticat. 17. Curtea a reţinut, în acelaşi sens, şi jurisprudenţa sa în privinţa unor soluţii legislative similare, care se regăsesc în art. 335 alin. (4^1) şi art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală referitoare la procedura de confirmare a legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, precum şi la procedura de soluţionare a plângerii formulate împotriva ordonanţei de clasare, legiuitorul prevăzând şi pentru aceste situaţii că judecătorul de cameră preliminară se pronunţă pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror noi înscrisuri prezentate. Astfel, prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, invocată şi în cuprinsul Deciziei nr. 48 din 22 ianuarie 2019, precitată, Curtea a reţinut, între altele, că „persoanele care formulează plângeri împotriva soluţiilor de clasare pronunţate în cauze în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală se află într-o situaţie diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privinţa acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluţionării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite“ (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Pentru aceleaşi considerente, aplicabile mutatis mutandis, nu se poate reţine pretinsa discriminare invocată în cauză. Altfel spus, persoana faţă de care s-a dispus renunţarea penală se află într-o situaţie juridică diferită de cea a persoanei faţă de care s-a dispus trimiterea în judecată, astfel încât Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative cuprinse în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori excepţiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate“, nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauza de faţă. 18. De asemenea, cu privire la critica potrivit căreia nu există încă o cale de atac împotriva încheierii de confirmare a ordonanţei de renunţare la urmărirea penală, Curtea a constatat că o soluţie legislativă similară se regăseşte şi în art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală referitor la soluţionarea de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii formulate împotriva soluţiei de clasare. Cu privire la aceasta Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, paragraful 15, Decizia nr. 189 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 15 iunie 2015, paragraful 17) că o astfel de reglementare nu este neconstituţională, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Art. 129 din Constituţie prevede că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice această jurisprudenţă, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alin Adrian Muşavelea în Dosarul nr. 15.051/4/2018 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
