Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia Composesorală Borşa în Dosarul nr. 107/336/2017 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 497D/2018. 2. La apelul nominal, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este reprezentată legal de domnul Matei Mihali, preşedintele Asociaţiei Composesorale Borşa, şi asistată de reprezentantul convenţional, domnul avocat Bogdan Ioan Tudor Tudoran, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosar au fost depuse din partea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate o serie de înscrisuri în susţinerea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi o cerere de conexare cu alte dosare aflate pe rolul Curţii Constituţionale. În acest sens, avocatul prezent susţine că o asemenea conexare este utilă din perspectiva faptului că toate aceste dosare au acelaşi obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, precizând însă că în celelalte dosare sunt şi elemente de noutate faţă de prezenta cauză, precum raportarea la Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi, interpretare pe care avocatul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate o consideră a fi neconstituţională. 4. Referitor la cererea de conexare formulată, reprezentantul Ministerului Public susţine că aceasta nu se impune şi apreciază că se poate proceda la judecarea prezentului dosar, aflat la acest termen de judecată. 5. Deliberând, Curtea respinge cererea formulată de reprezentantul convenţional al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere faptul că nu este îndeplinită condiţia ca toate dosarele pentru care se solicită conexarea să se afle în acelaşi stadiu procesual. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul pe fond avocatului prezent, care susţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, care înainte se numea Composesoratul Nobil Borşa, este o comunitate istorică de proprietari, care îşi dovedeşte dreptul de proprietate ab initio, fiind o proprietate care s-a transmis din generaţie în generaţie, cu un obicei al pământului care asigura interdicţia înstrăinărilor în afara comunităţii, definită în Codul silvic ca făcând parte din tezaurul istoric al României. 7. Referitor la situaţia de fapt din speţă, arată că, deşi sunt beneficiari ai unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, şi anume Sentinţa civilă nr. 217 din 5 aprilie 2004, pronunţată de Judecătoria Aleşd, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului său de proprietate pentru o suprafaţă de 17.000 ha teren forestier, în prezent, după 16 ani de la pronunţarea acestei sentinţe, nu au fost puşi în posesie, mai mult chiar, întreaga proprietate a fost redistribuită altor structuri. În acest context evocă pe larg întregul parcurs litigios la care au fost nevoiţi să recurgă, pentru ca în final să apeleze la procedura prevăzută de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Arată că nici azi, după ce au parcurs sute de proceduri judiciare civile şi chiar penale, toate procesele fiind câştigate de Composesoratul Borşa, după 6 ani de la începerea executării silite şi după 5 ani de la obţinerea încheierii definitive care stabileşte penalităţi de 1.000 de lei pe zi întârziere în sarcina Comisiei Judeţene Maramureş şi a Comisiei Locale Borşa, nu au reuşit nici să fie puşi în posesie, nici să obţină vreo sumă, ca penalitate. 8. Susţine că prevederile art. 906 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât obligă la proceduri judiciare excesive şi repetitive care durează, în practică, ani de zile şi care nici nu au finalitatea de a-l determina pe debitor să îşi execute obligaţia. În acest context, face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că este excesiv să pretinzi unui justiţiabil care a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă contra statului sau autorităţilor să intenteze din nou acţiuni contra autorităţii cu scopul de a obţine executarea obligaţiei în cauză. De asemenea, arată că, deşi există o jurisprudenţă a Curţii Constituţionale cu privire la art. 906 din Codul de procedură civilă, aceasta a avut în vedere situaţia debitorului, şi nu pe cea a creditorului, din perspectiva căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate în prezenta cauză. 9. Menţionează, totodată, faptul că, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, la dosarul cauzei a fost depusă o documentaţie care cuprinde comunicări din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi o serie de hotărâri judecătoreşti relevante în speţă. 10. Solicită, astfel, ca instanţa de contencios constituţional să sancţioneze textul de lege criticat, întrucât îngrădeşte accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, prin instituirea acestor proceduri judiciare repetitive, context în care învederează faptul că nu mai are niciun mijloc procedural în dreptul intern pentru a determina Comisia Locală Borşa şi Comisia Judeţeană Maramureş să îşi îndeplinească obligaţiile stabilite prin Sentinţa civilă nr. 217 din 5 aprilie 2004, pronunţată de Judecătoria Aleşd. 11. Preşedintele Asociaţiei Composesorale Borşa, domnul Matei Mihali, în asentimentul celor susţinute de reprezentantul său convenţional, îşi exprimă profunda nemulţumire faţă de încălcarea dreptului de proprietate al asociaţiei, determinată, în opinia sa, atât de aspecte de fapt care incumbă autorităţilor, cât şi de durata excesivă a întregului litigiu. 12. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, având în vedere că se solicită modificarea unui text de lege şi adăugarea unor noi reglementări, aspect care excedează competenţei Curţii Constituţionale. Sub aspectul fondului litigiului, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face referire la jurisprudenţa în materie a instanţei de contencios constituţional. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 13. Prin Încheierea din 13 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 107/336/2017, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de intimata-creditoare Asociaţia Composesorală Borşa cu ocazia judecării apelului civil declarat de debitoarea Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Borşa, de terţul poprit Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş împotriva Sentinţei civile nr. 1.657/2017, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, având ca obiect validare poprire. 14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că în speţa de faţă este vorba despre un titlu executoriu, şi anume Sentinţa civilă nr. 217 din 5 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 769/2003 al Judecătoriei Aleşd, care nu a fost pus în executare din anul 2004 şi până în prezent. Învederează faptul că executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp, iar în acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, concretizată prin cauzele Immobiliare Saffi împotriva Italiei, 28 iulie 1999, paragrafele 63 şi 66; Burdov împotriva Rusiei, 7 mai 2002, paragraful 34; Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, paragraful 40, jurisprudenţă prin care s-a statuat că „este responsabilitatea fiecărui stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive care îi revin“. 15. Apreciază, de asemenea, că întârzierea în executarea unei sentinţe, imputabilă autorităţilor care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar în acest context susţine că în cauzele Şandor contra României, 24 martie 2005, paragraful 24, şi Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, paragraful 41, s-a statuat că „(…) dacă administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi“. 16. Arată, astfel, că procedura suplimentară reglementată de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă este excesivă pentru un justiţiabil care a mai parcurs, anterior, cel puţin două proceduri judiciare în urma cărora a obţinut hotărâri irevocabile/definitive, iar Asociaţia Composesorală Borşa este lipsită de accesul efectiv la justiţie în privinţa executării unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin reglementarea unor proceduri suplimentare care durează, în practică, ani de zile, iar în acest sens face referire la Hotărârea din 26 august 2005, pronunţată în Cauza Costin împotriva României, prin care s-a statuat că este excesiv să pretinzi unui reclamant care a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă contra statului să intenteze din nou acţiuni contra autorităţii cu scopul de a obţine executarea obligaţiei în cauză. Aşa fiind, subliniază că noţiunea de proces echitabil nu implică, de plano, numai procedura judiciară în faţa instanţei, ci şi procedura execuţională, ulterioară finalizării litigiului, în condiţiile în care finalitatea oricărui proces nu este numai obţinerea unei hotărâri favorabile prin statuarea scriptică a drepturilor reclamantului, ci realizarea efectivă a acestora. 17. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar prevederile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora „Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă“. 22. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 alin. (2) privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi celor ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 906 din Codul de procedură civilă au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017, Decizia nr. 272 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, Decizia nr. 380 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017, Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, Decizia nr. 624 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019, sau Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, prin care Curtea a constatat constituţionalitatea reglementării criticate. 24. Astfel, Curtea a statuat că finalitatea soluţiei legislative criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii ca exigenţă imperativă a executării silite. Aşa fiind, ar fi ilogic şi contrar finalităţii urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului definitiv al acestei încheieri este deci în deplină concordanţă cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât, aşa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi deci la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces. Curtea a reţinut, de asemenea, că, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Prin urmare, debitorul are la îndemână calea contestaţiei la executare pentru înlăturarea sau reducerea penalităţii stabilite de instanţă, caz în care instanţa va pronunţa o hotărâre care poate fi atacată cu apel, potrivit art. 718 din Codul de procedură civilă. 25. Curtea a învederat, totodată, că prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că, având în vedere caracterul specific al executării obligaţiilor de a face sau de a nu face, ce au în vedere contribuţia esenţială a debitorului (spre deosebire de obligaţiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), s-a impus necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligaţiilor cu caracter personal, intuitu personae. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările şi completările ulterioare, s-a introdus, ca o noutate absolută în legislaţie, reglementarea unui nou mecanism pentru executarea obligaţiilor de a face sau a nu face, care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane. Aşa fiind, prin art. 905 din Codul de procedură civilă (devenit art. 906 după republicarea din 10 aprilie 2015) s-a prevăzut posibilitatea obligării debitorului la penalităţi de întârziere, ce vor fi încasate de către creditor, acestea reprezentând un mijloc indirect de constrângere a debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute în titlul executoriu. S-a consacrat astfel, spre deosebire de vechea reglementare, dreptul creditorului de a folosi orice mijloc legal pentru a-l determina pe debitor să execute el însuşi obligaţia, în natură. Astfel, natura juridică a penalităţilor este aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor, acestea putându-se acorda independent de existenţa unui prejudiciu. Penalităţile nu se identifică cu daunele-interese compensatorii sau moratorii, fiind distincte de acestea prin finalitatea lor juridică, de sancţiune de drept procesual civil aplicată de instanţa de executare debitorului pentru a-l constrânge să execute o obligaţie de a face sau de a nu face ce implică un fapt personal, menită să înfrângă rezistenţa debitorului şi care constă în obligarea acestuia la plata unei sume de bani în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, fie într-o sumă fixă, fie într-un anumit procent, atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, întrucât penalitatea are un caracter provizoriu, nu este lichidă şi nici exigibilă, încheierea prin care instanţa a obligat debitorul la plata de penalităţi nu este susceptibilă de executare. De aceea, legiuitorul a permis creditorului ca, în termen de trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor în care debitorul nu îşi execută obligaţia, să se adreseze din nou instanţei de executare cu o cerere prin care să solicite stabilirea sumei finale pe care debitorul trebuie să o plătească cu titlu de penalităţi, cerere asupra căreia instanţa se va pronunţa prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor. Totodată, legiuitorul a permis numai înlăturarea sau reducerea penalităţilor, pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, fără să prevadă şi posibilitatea solicitării succesive a sumei definitive datorate cu acest titlu. Natura juridică a penalităţilor, scopul reglementării lor, precum şi asigurarea realizării efective a dreptului creditorului înscris în titlul executoriu, în corelare cu art. 1.516 din Codul civil, art. 1.527 din Codul civil şi art. 906 alin. (7) din Codul de procedură civilă, conduc spre o astfel de interpretare. 26. Aşa fiind, prin decizia precitată, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a subliniat că penalităţile sunt un mijloc juridic lăsat la îndemâna creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obţine constrângerea debitorului la executarea în natură a obligaţiei cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor. Penalităţile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor şi se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptăţit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură şi o finalitate juridică diferite. Este de subliniat faptul că încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl priveşte pe debitor, deoarece, în cazul acestuia, legiuitorul a prevăzut în mod expres la alin. (5) că dacă execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalităţi pe calea contestaţiei la executare, dovedind existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Pentru creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă şi executorie potrivit art. 906 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură civilă, fără a-l lipsi însă de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă şi ale dreptului substanţial comun. 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia adoptată şi argumentele ce au stat la baza deciziilor menţionate se menţin şi în cauza de faţă. 28. Distinct de cele mai sus menţionate, Curtea reţine că în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia face referire la derularea litigiului în care este parte şi învederează faptul că, deşi deţine un titlu executoriu din anul 2004, acesta nu a fost respectat nici până în prezent. Or, în acest context, Curtea observă că, în mare parte, nemulţumirile sale nu decurg din neconstituţionalitatea intrinsecă a reglementării criticate, ci au în vedere elemente punctuale care vizează aspecte procedurale ce ţin de fondul litigiului, precum şi de modul de desfăşurare a acestuia, aspecte care nu pot fi convertite însă în vicii de constituţionalitate ale reglementării criticate. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Composesorală Borşa în Dosarul nr. 107/336/2017 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
