Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 490 din 25 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 39 şi ale art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 490 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 39 şi ale art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 968 din 21 octombrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 39 şi ale art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de apelanţii-reclamanţi Alexei Narcis Bogdan, Dragu Florentin şi alţii în Dosarul nr. 3.104/3/2015 (în format vechi nr. 1.391/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 486D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 17 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.104/3/2015 (în format vechi nr. 1.391/2017), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 39 şi ale art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apelanţii-reclamanţi Alexei Narcis Bogdan, Dragu Florentin şi alţii într-o cauză având ca obiect constatarea nulităţii clauzelor cuprinse în actele adiţionale emise în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, prin care s-a prevăzut variaţia dobânzii în funcţie de indicele Robor/Euribor, precum şi nulitatea actelor adiţionale emise ulterior actelor de implementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, în privinţa clauzelor privind variaţia dobânzii.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 contravin dispoziţiilor instituite în materia protecţiei consumatorilor, întrucât această reglementare exclude de la aplicabilitatea ordonanţei de urgenţă precitate toate contractele aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010, deşi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, în forma iniţială, şi-a produs deja efectele cu privire la toţi aceia care intrau sub incidenţa prevederilor acestui act normativ, în această categorie fiind incluse şi contractele în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010. Arată că, pe de o parte, modificarea art. 95 atrage inaplicabilitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 în ceea ce priveşte contractele aflate în curs de derulare, iar, pe de altă parte, consolidează în privinţa aceloraşi contracte actele adiţionale emise anterior. Altfel spus, niciunul dintre actele adiţionale criticate în speţă nu ar fi fost încheiate dacă nu exista prevederea potrivit căreia orice refuz de semnare ar fi condus oricum la încheierea contractului (conform art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010). Susţin că nu a existat un consimţământ liber exprimat în privinţa niciunuia dintre actele adiţionale criticate în speţă, iar din această perspectivă rezultă, fără putinţă de tăgadă, că la baza consimţământului părţilor la încheierea actelor adiţionale contestate un rol determinant l-a avut art. 95 din ordonanţa de urgenţă. Învederează că actele adiţionale sunt atât de grave, toxice, vătămătoare şi rău-intenţionate, încât prin ele profesionistul a modificat cel mai important element contractual, respectiv costul contractului - dobânda, după bunul său plac, iar consumatorul este obligat la aplicarea acestui act adiţional, indiferent de creşterea costului, fără să se poată opune în vreun fel.
    6. Autorii excepţiei învederează că în expunerea de motive a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 se prevede că prin acesta se doreşte crearea unui cadrul legal complex şi cuprinzător, astfel încât consumatorii să beneficieze de o înaltă protecţie, şi se urmăreşte, totodată, transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori. În acest context, autorii excepţiei fac referire la art. 9 din această directivă, precum şi la art. 169 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi solicită să se constate omisiunea statului de implementare a nivelului de protecţie asigurat de aceste norme europene, raportat la modalitatea în care sunt reglementate prevederile art. I pct. 39 şi ale art. II din Legea nr. 288/2010. Apreciază, astfel, că prin reglementarea criticată se încalcă flagrant principiul securităţii juridice şi cel al încrederii legitime, instituindu-se o stare de incertitudine în rândul consumatorilor, ceea ce contravine noţiunii de „protecţie sporită“.
    7. Se susţine, de asemenea, că se instituie o discriminare gravă între consumatori, deoarece în varianta iniţială a art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 nu era acordat consumatorilor dreptul de a refuza încheierea actelor adiţionale, iar nesemnarea acestora era considerată, potrivit legii, acceptare tacită, în timp ce Legea nr. 288/2010 le oferă acest drept. Rezultă, în mod evident, că modalitatea în care a fost reglementată Legea nr. 288/2010 creează o profundă discriminare între consumatori, raportat la posibilitatea de a refuza sau nu încheierea actelor adiţionale prin care au fost modificate dobânzile.
    8. În acest context, autorii excepţiei susţin că reglementarea criticată contravine şi normelor constituţionale privind libertatea de voinţă şi libertatea de a contracta, cel mai grav fiind că prin actele adiţionale au fost modificate clauze esenţiale ale contractelor, în principal cuantumul dobânzii, şi, totodată, au fost consolidate efectele clauzelor abuzive existente în contracte.
    9. În fine, aceştia consideră că prevederile de lege criticate încalcă şi principiul neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, fiind contradictorii şi neclare, întrucât prin modificarea art. 95 stabilesc inaplicabilitatea unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 în privinţa contractelor în derulare, iar, pe de altă parte, stabilesc că actele adiţionale emise vor produce totuşi efecte.
    10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă apreciază ca fiind nefondate criticile de neconstituţionalitate formulate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, în acest sens fiind, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.656 din 28 decembrie 2010.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. I pct. 39 şi ale art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010, care au următorul cuprins:
    - Art. I:
    "Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, cu următoarele modificări şi completări:
    [...]
    39. Articolul 95 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 95
    Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia dispoziţiilor art. 37^1, ale art. 66-69 şi, în ceea ce priveşte contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1)şi (2), precum şi ale art. 66-71.“;"
"

    – Art. II:
    "(1) Actele adiţionale încheiate şi semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi între părţi.
(2) Actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."


    15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, coroborate cu art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea în Uniunea Europeană, ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 30 alin. (1) şi (2) referitoare la libertatea de exprimare, ale art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere şi ale art. 45 privind libertatea economică.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, atât cu ocazia controlului a priori asupra Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care a devenit Legea nr. 288/2010, context în care Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.656 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 31 ianuarie 2011, precum şi pe calea controlului a posteriori, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 1.446 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, Decizia nr. 1.622 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 8 martie 2012, Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, precum şi Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 9 aprilie 2020, decizii prin care Curtea a constatat că reglementarea criticată este constituţională.
    17. Astfel, referitor la critica formulată din perspectiva contrarietăţii reglementării criticate cu dispoziţiile constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, coroborate cu cele ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea în Uniunea Europeană, Curtea reţine faptul că, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa amintită, Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori transpune în dreptul intern o reglementare din dreptul Uniunii Europene, şi anume Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului. Astfel, potrivit art. 30 alin. (1) din Directivă (articol ce are denumirea marginală „Măsuri tranzitorii“), „Prezenta directivă nu se aplică contractelor de credit existente la data intrării în vigoare a măsurilor naţionale de punere în aplicare“, iar, potrivit alin. (2) al art. 30, „Cu toate acestea, statele membre se asigură că articolele 11, 12, 13 şi 17, articolul 18 alineatul (1) a doua teză şi articolul 18 alineatul (2) se aplică şi contractelor pe durată nedeterminată existente la data la care intră în vigoare măsurile naţionale de punere în aplicare.“ Aceste dispoziţii au fost transpuse în art. 95 din legea criticată, articol ce are următorul conţinut: „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia dispoziţiilor art. 37^1, ale art. 66-69 şi, în ceea ce priveşte contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 66-71.“
    18. Prin jurisprudenţa menţionată, Curtea a reţinut că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 a fost necesară pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligaţiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieţei interne comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene. Prin adoptarea actului normativ criticat s-a încurajat mobilitatea consumatorilor, în sensul de a li se permite acestora mutarea creditelor de la un creditor la altul în condiţii contractuale mai avantajoase, s-a dat posibilitatea consumatorilor să ramburseze anticipat sumele contractate fără a plăti penalităţi excesive şi s-a creat cadrul necesar pentru relansarea acordării de credite în condiţii de transparentă şi liberă concurenţă. Pe lângă protecţia consumatorilor, această intervenţie legislativă a fost necesară pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligaţiile prevăzute în Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieţei interne a Uniunii Europene, care impunea asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul acesteia. În lipsa unei reglementări imediate a contractelor de credit pentru consumatori, aceştia nu ar fi putut beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ european, ceea ce ar fi avut un impact direct asupra veniturilor consumatorilor, şi, totodată, s-ar fi creat o denaturare a concurenţei la nivelul instituţiilor de credit, astfel încât, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 şi implementarea directivei, legiuitorul delegat a reuşit să creeze cadrul favorabil liberei concurenţe între instituţiile de credit.
    19. De asemenea, prin Decizia nr. 1.059 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din data de 4 februarie 2013, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate transpun în dreptul intern o reglementare secundară a Uniunii Europene, şi anume o directivă, act obligatoriu care stabileşte în sarcina statelor membre destinatare o obligaţie de rezultat în ceea ce priveşte transpunerea, obligaţie care însă nu este de natură să împiedice legiuitorul naţional să reglementeze mai amplu, mai riguros sau mai detaliat domeniul vizat. Legiuitorul naţional este obligat, însă, să efectueze această operaţiune în mod corect, în acord cu scopul şi spiritul directivei europene transpuse, care, în cazul de faţă, vizează asigurarea unei mai eficiente protecţii a consumatorilor. De altfel, pct. 9 din preambulul Directivei 2008/48/CE prevede necesitatea de a asigura consumatorilor din Uniunea Europeană un nivel ridicat şi echivalent de protecţie a intereselor lor şi de a crea o veritabilă piaţă internă, recunoscând dreptul statelor membre libertatea de a menţine sau introduce, în anumite condiţii, dispoziţii legale naţionale suplimentare. Interdicţia adresată statelor membre, prin acelaşi pct. 9, de a menţine sau de a introduce alte dispoziţii de drept intern decât cele prevăzute de prezenta directivă nu se aplică decât în cazul dispoziţiilor armonizate din directivă. Referitor la acest aspect, şi anume la faptul dacă legiuitorul delegat a afectat prin ordonanţa de urgenţă dispoziţiile armonizate, Curtea a mai reţinut că instanţele de judecată, împreună cu Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, sunt singurele competente să analizeze şi să constate neconcordanţa dintre legislaţia internă ce vizează transpunerea unei directive şi dreptul Uniunii Europene (a se vedea Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010).
    20. Din perspectiva criticilor formulate în cauză, prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2020, precitată, Curtea a subliniat că prevederile art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, astfel cum au fost modificate prin Legea de aprobare nr. 288/2010, trebuie citite şi interpretate în coroborare cu prevederile art. II alin. (1) din aceeaşi lege, care prevăd că „actele adiţionale încheiate şi semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi între părţi“. Aşa fiind, Curtea a constatat că modificările aduse art. 95 din ordonanţa de urgenţă nu pot opera, în ciuda exprimării defectuoase a textului de lege, decât de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanţa de urgenţă până la data intrării în vigoare a legii de aprobare şi ar opera retroactiv. Mai mult, prevederile art. II alin. (2) din legea de aprobare, care stipulează că „Actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi“, trebuie interpretate ca impunând şi acordul de voinţă al consumatorului cu privire la notificarea mai sus menţionată, întrucât ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în aplicarea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, directivă care prevede în preambulul său, la pct. 9, că „O armonizare completă este necesară pentru a se asigura tuturor consumatorilor din Comunitate un nivel ridicat şi echivalent de protecţie a intereselor lor şi pentru crearea unei veritabile pieţe interne“.
    21. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, precitată, Curtea a reţinut că autorii excepţiei de neconstituţionalitate aveau în vedere, ca şi în prezenta cauză, o presupusă discriminare între persoanele/consumatorii cărora le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 şi cele cărora le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 288/2010, deoarece în varianta iniţială a art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 nu era acordat consumatorilor dreptul de a refuza încheierea actelor adiţionale, iar nesemnarea acestora era considerată, potrivit legii, acceptare tacită, în timp ce Legea nr. 288/2010 le oferă acest drept. În acest context, Curtea a reţinut că, potrivit art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 (în forma nemodificată de Legea nr. 288/2010), pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii aveau obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile acesteia. Modificarea contractelor aflate în derulare urma să se facă prin acte adiţionale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă [alin. (2)]. Creditorul trebuia să facă dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale. Se interzicea, totodată, introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decât cele din ordonanţa de urgenţă menţionată, sancţiunea nerespectării acestei interdicţii fiind nulitatea absolută a actelor adiţionale. Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) era considerată acceptare tacită. Prin legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, respectiv Legea nr. 288/2010, art. 95 a fost modificat în sensul că „prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia dispoziţiilor (...)“. Totodată, prin art. II din legea menţionată s-a statuat că „actele adiţionale încheiate şi semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi între părţi. Actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi“.
    22. Aşadar, prin sintagma „cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar“, din cuprinsul art. II al Legii nr. 288/2010 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, legiuitorul nu a făcut altceva decât să dea eficienţă opoziţiei formulate de una dintre părţi, prin notificarea celeilalte că nu este de acord - pentru motive care ţin de protecţia consumatorului - cu actul adiţional nesemnat, dar considerat acceptat tacit, repunând, astfel, părţile în termenul de a formula o opoziţie reală, şi nu una formală. Astfel, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2010, consumatorii care nu şi-au exprimat voinţa cu privire la actele adiţionale transmise de către creditori, în conformitate cu dispoziţiile art. 95 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, ipoteză care, potrivit prevederilor art. 95 alin. (5) din această ordonanţă de urgenţă, echivala cu o acceptare tacită, au avut posibilitatea să notifice cealaltă parte că nu sunt de acord cu actele adiţionale întocmite şi acceptate tacit în baza acestei ordonanţe de urgenţă. Prin urmare, dispoziţiile art. 95 alin. (5) din acest act normativ, în modul arătat, au fost lipsite de eficienţă şi, potrivit art. II din Legea nr. 288/2010, acceptarea tacită menţionată de acest text nu poate opera. În concluzie, faţă de succesiunea în timp a celor două acte normative, Curtea a observat că prin legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă tocmai s-a instituit posibilitatea consumatorului sau creditorului de a notifica cealaltă parte, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare, în situaţia în care nu este de acord cu actul adiţional acceptat tacit în conformitate cu prevederile art. 95 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010.
    23. Totodată, în paragraful 19 al Deciziei nr. 277 din 23 aprilie 2015, precitată, cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale constante, tratamentul juridic egal constituie un drept al cetăţenilor numai în măsura în care aceştia se găsesc în situaţii juridice identice, deosebirile sub acest aspect impunând, în mod necesar, un regim juridic diferenţiat. Aşa fiind, în măsura în care reglementările art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care modifică art. 95 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normelor legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica având un atare obiect nu este întemeiată.
    24. În legătură cu susţinerea privind înfrângerea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Rezultă că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 respectă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, producând efecte pentru viitor de la data intrării în vigoare, creditorilor nefiindu-le impuse obligaţii de recalculare transparentă a dobânzilor şi de eliminare a comisioanelor percepute în trecut, contractul de credit fiind un contract cu executare succesivă.
    25. De asemenea, prin Decizia nr. 450 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 24 iulie 2012, Curtea a statuat că nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45, ţinând cont de faptul că libertatea economică se exercită în limitele legii, astfel încât intervenţia legiuitorului în stabilirea condiţiilor de executare a contractelor cu executare succesivă nu are semnificaţia încălcării acestei norme. Curtea a mai observat, totodată, că, aplicându-se contractelor în curs de derulare, dispoziţiile în cauză nu încalcă prevederile art. 44 din Constituţie, întrucât prestaţiile viitoare sub forma dobânzilor nu intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate, acesta protejând doar acele creanţe care sunt certe, lichide şi exigibile.
    26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    27. În ceea ce priveşte invocarea normelor constituţionale ale art. 30 alin. (1) şi (2) referitoare la libertatea de exprimare şi a celor ale art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere, Curtea apreciază că acestea nu au relevanţă în speţă.
    28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de apelanţii-reclamanţi Alexei Narcis Bogdan, Dragu Florentin şi alţii în Dosarul nr. 3.104/3/2015 (în format vechi nr. 1.391/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că prevederile art. I pct. 39 şi ale art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016