Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Marcel Enciu şi alţii în Dosarul nr. 6.499/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.169D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 818 din 5 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 6.499/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Marcel Enciu şi alţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, în sensul nerespectării condiţiilor de previzibilitate, predictibilitate, claritate şi precizie. În susţinerea acestei critici invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018 şi Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016 referitor la standardele privind calitatea legii. 6. De asemenea, susţin că este încălcat şi principiul imediatei aplicări a legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, în contextul în care în Legea-cadru nr. 153/2017 nu există nicio normă tranzitorie care să se refere la sporuri, iar ceea ce s-a acordat până la intrarea în vigoare a acestei legi reprezintă sume fixe, stabilite în baza Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ abrogat prin Legea-cadru nr. 153/2017. 7. Autorii excepţiei arată că cele două texte de lege criticate sunt edictate prin acelaşi act normativ şi că, deşi, conform principiilor generale de interpretare, au prioritate incontestabilă normele speciale, s-au aplicat cele generale. 8. Învederează că lipsa de coerenţă şi precizie a reglementării este evidenţiată prin însăşi interpretarea diferită dată de autorităţi în ceea ce priveşte aplicarea acesteia şi practica neunitară existentă. 9. În continuare, autorii excepţiei arată că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul nediscriminării şi al egalităţii în drepturi, deoarece creează o diferenţă între modalitatea de salarizare a unor categorii de personal cu aceleaşi atribuţii în cadrul funcţiilor pe care le îndeplinesc. Raportarea pe care art. 25 din Legea-cadru nr. 135/2017 o face la fondul de salarii al fiecărui ordonator principal de credite poate determina o eventuală salarizare diferenţiată a persoanelor care funcţionează în cadrul unor ordonatori diferiţi şi, în consecinţă, nu respectă principiul nediscriminării şi al egalităţii în drepturi din perspectiva salariului egal pentru muncă egală. Lipseşte orice justificare reală privind reglementarea unei astfel de diferenţieri legată de un factor subiectiv şi independent de activitatea personală a fiecărui angajat. În susţinerea acestei critici invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, respectiv deciziile nr. 1 din 8 februarie 1994, nr. 243 din 16 martie 2010 şi nr. 755 din 16 decembrie 2014. De asemenea, invocă cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, potrivit cărora personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în acelaşi condiţii. În acelaşi sens, aminteşte şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. În concluzie, consideră că nu este justificată o interpretare diferită, prin care magistraţi din incinta unor instanţe sau parchete diferite să primească sporuri diferite. 10. Autorii excepţiei susţin că prin modalitatea de acordare a sporurilor stabilită de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 se încalcă principiul protecţiei dreptului la muncă şi dreptul de proprietate, în componenta lor privind dreptul la salariu, şi art. 53 din Constituţie. În acest sens, arată că nu există nicio justificare obiectivă pentru modificarea lunară a drepturilor salariale aflate în plată. De asemenea, arată că prin procedeul utilizat de recalculare a sporurilor în funcţie de modificarea cuantumului salariilor de bază ale fiecărui ordonator se încalcă şi principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilităţii salariale pentru personalul din sectorul bugetar, al dreptului la muncă, precum şi al securităţii raporturilor juridice. 11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. În acest sens, arată, în esenţă, că, în ceea ce priveşte critica raportată la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, aceasta priveşte interpretarea şi aplicarea legii, atribuţii ce revin în exclusivitate instanţei de judecată, iar legea este clară. Consideră că aplicarea etapizată a legii nu poate fi apreciată ca fiind contrară art. 15 alin. (2) din Constituţie. Referitor la încălcarea dreptului de proprietate prin componenta dreptului la salariu, arată că textele legale criticate reglementează chestiunea sporurilor, iar nu dreptul la salariu şi aminteşte că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, acestea nu sunt drepturi fundamentale. Referitor la încălcarea art. 41 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la muncă, corelat cu art. 53 alin. (2) din Constituţie privind restrângerea unor drepturi, instanţa de judecată consideră că dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate din Legea-cadru nr. 153/2017 nu aduc atingere dreptului la muncă al reclamanţilor, întrucât nu prevăd nicio condiţie restrictivă în ceea ce priveşte alegerea profesiei, a locului de muncă sau exercitarea profesiei. Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) Constituţie arată că Legea-cadru nr. 153/2017 prevede, în mod nediscriminatoriu, drepturile salariale, inclusiv sporurile pentru sectorul justiţie (procurori şi personal asimilat). Norma criticată se aplică, deci, persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei, fără discriminare, iar situaţia autorilor excepţiei nu poate fi comparată cu situaţia salarială a altor categorii profesionale. 12. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 24 şi ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următorul conţinut: - Art. 24: „Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII.“; – Art. 25 alin. (1): „(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.“ 16. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 41 referitor la munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 662 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 19 ianuarie 2021, paragrafele 29 şi 30, Curtea, raportându-se la critica vizând încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), a reţinut, în esenţă, că prevederile de lege criticate nu recunosc necondiţionat dreptul la acordarea sporurilor la nivelul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, nivelul acestora urmând a fi determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în lege şi în anexele sale şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, în accepţiunea legii-cadru, sporurile nu sunt stabilite prin raportare la procent fix, ceea ce rezultă din utilizarea sintagmei „spor de până la ...%“ (a se vedea, spre exemplu, art. 4 sau 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017). Astfel, regula limitării sumei sporurilor şi a stabilirii sporurilor sub forma unei limite maxime, în care fiecare dintre acestea trebuie să se încadreze, şi nu ca un procent fix, prestabilit din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice. 18. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea, prin aceeaşi decizie, paragrafele 35 şi 36, a reţinut că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate acţionează în domeniul temporal propriu de activitate, instituind reguli privind limitarea sporurilor şi aplicarea etapizată a legii, începând cu 1 iulie 2017. Ele nu prevăd reguli pentru o perioadă de timp anterioară intrării în vigoare a legii, ci se aplică pentru viitor tuturor persoanelor care se regăsesc în ipoteza normelor juridice. În consecinţă, Curtea a constatat că susţinerile privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, sunt neîntemeiate. 19. Cât priveşte critica formulată în raport cu art. 16 din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 662 din 29 septembrie 2020, precitată, paragrafele 37 şi 38, a reţinut că, asemănător celor invocate de autorii din prezenta cauză, aceasta se axa pe unele probleme rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale criticate, evidenţierea unor situaţii particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul şi categoriile de angajaţi în cadrul unei instituţii/autorităţi publice, care, în opinia autorilor excepţiei, pot genera diferenţe în privinţa cuantumului sporurilor acordate aceleiaşi categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în instituţii diferite. Curtea a observat că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite“, şi ale art. 3 alin. (4) din aceeaşi lege-cadru, potrivit cărora „Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu“. Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea în concret a sporurilor şi a venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. Curtea a reţinut că prevederile legale criticate vizează deopotrivă toate categoriile de personal plătit din fonduri publice şi se circumscriu scopului general urmărit de legiuitor, de a regla în timp disfuncţionalităţile existente în sistemul public de salarizare, fără a încălca dispoziţiile art. 16 din Constituţie. 20. Prin aceeaşi decizie, paragraful 44, Curtea a reţinut şi că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii fiscale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia Deciziei nr. 662 din 29 septembrie 2020 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Marcel Enciu şi alţii în Dosarul nr. 6.499/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche şi constată că dispoziţiile art. 24 şi ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
