Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 486 din 27 iunie 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi ale art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 486 din 27 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi ale art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 960 din 5 decembrie 2017

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi ale art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Geamănă în Dosarul nr. 6.783/225/2016 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.364D/2016.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. În acest sens, arată că este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili măsura în care se poate dispune o supraveghere tehnică, precum şi condiţiile şi infracţiunile pentru care se poate dispune o astfel de intruziune. În final, precizează că şi infracţiunile contra patrimoniului, contrar celor susţinute de autorul excepţiei, sunt susceptibile de o astfel de măsură, în condiţiile prevăzute de lege.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 13 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.783/225/2016, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi ale art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Geamănă într-o cauză ce are ca obiect plângerea împotriva soluţiei de neurmărire/netrimitere în judecată.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că în cazul săvârşirii anumitor infracţiuni nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la supravegherea tehnică, deşi nu se poate şti dinainte că pedeapsa aplicată va fi mai mică de 5 ani. Se ajunge, astfel, în imposibilitatea administrării unui mijloc de probă, deşi acesta este absolut necesar în soluţionarea cauzei şi, implicit, la imposibilitatea sancţionării infractorului. Aşa fiind, dispoziţiile art. 139 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, care limitează folosirea supravegherii tehnice doar în cazul anumitor infracţiuni, sunt neconstituţionale, contravenind art. 4 alin. (2), art. 11 alin. (3), art. 16, art. 20 alin. (2), art. 21, 22, 23 şi 24 din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, susţine că imposibilitatea atacării ordonanţelor prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor luate sau efectuate de procuror la procurorul ierarhic superior contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21, 22 şi 24 din Constituţie.
    6. Judecătoria Drobeta-Turnu Severin apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile art. 139 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Codul de procedură penală nu contravin textelor constituţionale şi convenţionale invocate. Cerinţele de proporţionalitate şi subsidiaritate prevăzute de textele de lege criticate corespund atât prevederilor constituţionale, cât şi celor convenţionale, care permit limitarea vieţii private numai dacă aceasta este necesară într-o societate democratică, respectiv răspunde unei nevoi sociale presante şi este proporţională cu scopul urmărit, analiza proporţionalităţii între ingerinţa adusă vieţii private a persoanei şi interesul general protejat realizându-se în fiecare caz concret, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei. Cu privire la dispoziţiile art. 339 alin. (5) din Codul procedură penală, instanţa judecătorească reţine că acestea sunt în concordanţă cu principiile enunţate de Constituţie. Apreciază că, atât timp cât stadiul procesual în care se află dosarul este acela de urmărire penală, doar procurorul ierarhic superior poate aprecia asupra măsurilor şi actelor procurorului de caz, astfel că, doar la terminarea urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară poate fi sesizat cu plângere împotriva soluţiei adoptate în cauză, care se presupune a fi făcută şi împotriva actelor şi măsurilor adoptate anterior soluţiei finale.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul arată că legiuitorul stabileşte expres şi limitativ pentru care anume infracţiuni se pot dispune metode de supraveghere tehnică şi impune judecătorului de drepturi şi libertăţi efectuarea unei analize cu privire la necesitatea măsurii şi la proporţionalitatea ei cu scopul urmărit, oferind criterii relevante în acest sens. De asemenea, prin condiţia prevăzută la art. 139 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, legiuitorul subliniază caracterul subsidiar al metodelor de supraveghere tehnică, acestea putând fi dispuse numai dacă probele fie nu ar putea fi obţinute altfel, fie obţinerea lor prin alte procedee probatorii sau alte mijloace de probă ar prejudicia ancheta. Enumerarea limitativă a infracţiunilor care justifică utilizarea supravegherii tehnice ca mijloc de probă se explică prin faptul că ingerinţa trebuie să fie reglementată expres de lege, inclusiv sub aspectul condiţiilor în care poate avea loc, iar, pe de altă parte, trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit, deci nu poate fi justificată în cazul oricărei infracţiuni, indiferent de pericolul social al acesteia. În orice caz, ipoteza vizată de autorul excepţiei (cercetarea unor posibile infracţiuni de furt) este acoperită de textul criticat, întrucât art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală se referă inclusiv la infracţiuni „contra patrimoniului“.
    9. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, Guvernul arată că soluţia adoptată de legiuitor ţine seama de faptul că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului controlului ierarhic [art. 132 alin. (1) din Constituţie], fără a se îngrădi în vreun fel accesul la justiţie, ea urmărind să asigure celeritatea procedurii judiciare. Astfel, deşi nu se mai poate adresa în continuare procurorului superior ierarhic celui care a soluţionat plângerea iniţială, persoana interesată poate contesta la judecătorul de cameră preliminară soluţia de clasare, potrivit art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, beneficiind în acest fel de acces la justiţie. Mai mult, în cadrul procedurii desfăşurate în instanţă, aceasta poate apela la serviciile unui avocat ales, după cum se poate prezenta şi personal pentru a-şi susţine plângerea, exercitânduşi astfel în mod deplin dreptul la apărare.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 139 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi ale art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:
    - Art. 139 alin. (1) lit. b) şi alin. (2):
    "(1) Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: [...] b) măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii; [...]
(2) Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiunilor privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, de trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.“;"

    – Art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală: „(5) Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.“

    13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul român, art. 4 alin. (2) referitor la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 11 alin. (3) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 22 referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 136 alin. (5) potrivit căruia proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14,  17 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că posibilitatea interceptării convorbirilor telefonice de către autorităţile statale este prevăzută în toate statele semnatare ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că existenţa unor dispoziţii legislative ce acordă competenţa interceptării corespondenţei, trimiterilor poştale şi a telecomunicaţiilor este, în faţa unei situaţii excepţionale, necesară într-o societate democratică, asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice şi prevenirii săvârşirii de infracţiuni. Instanţa europeană a reţinut însă că statele contractante nu dispun de latitudinea nelimitată în a supune unor măsuri de supraveghere secretă persoanele aflate sub jurisdicţia lor, sub pretextul apărării democraţiei (Hotărârea din 6 septembrie 1978, pronunţată în Cauza Klass şi alţii împotriva Germaniei, paragrafele 48 şi 49).
    15. Totodată, instanţa de la Strasbourg a reţinut că, oricare ar fi sistemul de interceptare şi supraveghere instaurat, prin examinarea lui, Curtea Europeană trebuie să se convingă de instituirea unor garanţii adecvate şi suficiente contra posibilelor abuzuri în materie. O asemenea apreciere are un caracter relativ; ea este în funcţie de circumstanţele cauzei, de exemplu, de natura, întinderea şi durata eventualelor măsuri, raţiunile pentru care au fost dispuse, executarea şi controlul executării lor, tipul de posibilitate de plângere împotriva acestei măsuri reglementate în dreptul intern (Hotărârea din 26 martie 1987, pronunţată în Cauza Leander împotriva Suediei, paragraful 60).
    16. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că interceptarea convorbirilor telefonice constituie o ingerinţă a unei autorităţi publice în dreptul la respectarea vieţii private şi la corespondenţă. O astfel de ingerinţă va încălca art. 8 paragraful 2 din Convenţie, cu excepţia cazului în care este „în conformitate cu legea“/prevăzută de lege, urmăreşte unul sau mai multe scopuri legitime conform paragrafului 2 şi, în plus, este „necesară într-o societate democratică“, pentru atingerea scopului urmărit. Cuvintele „în conformitate cu legea“ impun, în primul rând, faptul că măsura contestată ar trebui să aibă o bază în dreptul intern. Cu toate acestea, această expresie nu se referă doar la dreptul intern, ci se referă şi la calitatea legii, cerându-i să fie compatibilă cu statul de drept. Prin urmare, expresia implică faptul că trebuie să existe o măsură de protecţie a dreptului intern împotriva ingerinţei arbitrare a autorităţilor publice în dreptul la respectarea vieţii private. Din această cerinţă rezultă necesitatea ca legea să fie accesibilă persoanei în cauză, care trebuie, de asemenea, să poată prevedea consecinţele pe care aceasta le are asupra sa. Îndeosebi în situaţia în care o putere a executivului este exercitată în secret, riscul arbitrarului este evident. În contextul măsurilor secrete de supraveghere ori de interceptare a comunicaţiilor de către o autoritate a statului, cerinţa previzibilităţii implică faptul ca legea internă să fie suficient de clară în scopul de a oferi cetăţenilor o indicaţie adecvată cu privire la împrejurările şi condiţiile în care autoritatea poate lua aceste măsuri secrete. Este esenţial să existe reguli clare şi detaliate în această materie, în special în condiţiile în care tehnologia utilizată devine din ce în ce mai sofisticată (Hotărârea din 30 iulie 1998, pronunţată în Cauza Valenzuela Contreras împotriva Spaniei, paragraful 46).
    17. Plecând de la aceste considerente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat garanţiile minime pe care legea trebuie să le prevadă pentru a fi în concordanţă cu dispoziţiile art. 8 din Convenţie, în sensul îndeplinirii condiţiei de a fi previzibilă. Astfel, în scopul evitării abuzurilor, este necesară existenţa unor garanţii minime în lege precum: definirea categoriilor de persoane ale căror convorbiri telefonice puteau fi interceptate, natura infracţiunilor pentru care putea fi dispusă măsura, o limită cu privire la durata măsurii, procedura de întocmire a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice, măsurile ce trebuie luate pentru a comunica intact şi complet înregistrările realizate, în scopul controlului eventual din partea judecătorului sau al apărării, condiţiile în care benzile înregistrate puteau fi şterse sau distruse dacă acuzatul nu mai era trimis în judecată (Hotărârea din 2 septembrie 2010, pronunţată în Cauza Uzun împotriva Germaniei, paragrafele 64 şi 65).
    18. Necesitatea existenţei acestui set minim de garanţii specifice a fost reţinută şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 43.
    19. Astfel, Curtea Constituţională constată că reglementarea, prin dispoziţia de lege criticată, a infracţiunilor pentru care poate fi dispusă măsura supravegherii tehnice reprezintă, în fapt, una dintre garanţiile minime pe care legea trebuie să le prevadă, pentru a fi în concordanţă cu dispoziţiile art. 8 din Convenţie.
    20. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia, în cazul săvârşirii anumitor infracţiuni, nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la supravegherea tehnică, deşi nu se poate şti dinainte că pedeapsa aplicată va fi mai mică de 5 ani, Curtea apreciază că autorul excepţiei pleacă de la o premisă greşită. Astfel, textul de lege criticat are în vedere acele infracţiuni pentru care însăşi norma de incriminare prevede a priori pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. Aceasta presupune că, în momentul dispunerii măsurii supravegherii tehnice faţă de o persoană, organul judiciar nu va avea în vedere eventuala aplicare a dispoziţiei de incriminare în sensul anticipării pedepsei ce va fi aplicată, ci va analiza dacă, pentru infracţiunea pentru care se solicită dispunerea măsurii supravegherii tehnice, legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
    21. În continuare, Curtea reţine că o altă condiţie ce trebuie îndeplinită este aceea ca ingerinţa (măsura supravegherii tehnice) să fie proporţională cu scopul urmărit. Or, acest fapt presupune că, pentru a putea fi dispusă măsura supravegherii tehnice, trebuie ca urmărirea penală să privească fapte de o anumită gravitate. În caz contrar, se poate constata lipsa de necesitate într-o societate democratică a reglementării dispunerii măsurii supravegherii tehnice în cadrul urmăririi penale a unor fapte de o gravitate redusă, care nu pot justifica necesitatea ingerinţei în viaţa privată a unei persoane. Pentru aceste motive, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Codul de procedură penală este neîntemeiată.
    22. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că autorul acesteia susţine că imposibilitatea atacării ordonanţelor prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor luate sau efectuate de procuror la procurorul ierarhic superior contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21, 22 şi 24 din Constituţie.
    23. În acest context, Curtea apreciază că trebuie distins între plângerea împotriva actelor de urmărire penală şi plângerea împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată. Totodată, în cadrul plângerii împotriva actelor de urmărire penală trebuie distins între plângerea îndreptată împotriva actelor organelor de cercetare penală şi plângerea împotriva actelor procurorului.
    24. Astfel, Curtea observă că, potrivit art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. În doctrină s-a arătat că norma cuprinde o regulă cu caracter general în ceea ce priveşte plângerea împotriva actelor de urmărire penală, fie ele ale organului de cercetare penală, fie ale procurorului, instituind dreptul persoanei ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală să se plângă cu privire la acesta. Dreptul de a face plângere aparţine oricărei persoane, nu doar subiecţilor procesuali.
    25. În ceea ce priveşte plângerea împotriva actelor de urmărire penală, Curtea reţine că aceasta poate fi formulată oricând în cursul urmăririi penale, legea neinstituind un termen în acest sens. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale organului de cercetare penală se adresează, potrivit art. 336 alin. (2) din Codul de procedură penală, procurorului care supraveghează activitatea acestuia. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale procurorului este soluţionată, potrivit art. 339 din Codul de procedură penală, de procurorul ierarhic superior celui care a efectuat actul. Potrivit art. 338 şi art. 339 alin. (6) din acelaşi act normativ, plângerea trebuie rezolvată în termen de cel mult 20 de zile de la primirea acesteia de către organul competent.
    26. În ceea ce priveşte soluţiile de netrimitere în judecată, Curtea constată că împotriva acestora se poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia, potrivit art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală. În acest caz, competenţa de soluţionare a plângerii revine tot procurorului ierarhic superior celui care a dat soluţia.
    27. În acest context, Curtea observă că dispoziţiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd că ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.
    28. Cu toate acestea, Curtea reţine că, în cazul respingerii, potrivit art. 339 din Codul de procedură penală, a plângerii împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, persoana interesată are, potrivit art. 340 alin. (1) din acelaşi act normativ, posibilitatea introducerii unei noi plângeri la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Totodată, doctrina a arătat că, după terminarea urmăririi penale, actele de urmărire penală pot fi contestate doar în procedura camerei preliminare, dacă s-a dispus trimiterea în judecată, ori subsecvent unei plângeri împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată adresate judecătorului de cameră preliminară.
    29. Aşa fiind, rezultă că persoana interesată, pe de-o parte, poate face plângere împotriva actelor de urmărire penală şi împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, iar, pe de altă parte, în condiţiile legii, se poate adresa judecătorului de cameră preliminară cu o plângere ce vizează aceleaşi aspecte.
    30. În acest context, Curtea reţine că principiul constituţional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiţie se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept (Decizia nr. 569 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008).
    31. Or, astfel cum s-a arătat anterior, persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală are posibilitatea de a se adresa cu o plângere instanţei de judecată în scopul obţinerii unui remediu. Faptul că ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior nu este de natură a înfrânge accesul liber la justiţie, dispoziţiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală fiind constituţionale.
    32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Geamănă în Dosarul nr. 6.783/225/2016 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi constată că dispoziţiile art. 139 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi cele ale art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice