Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 484 din 21 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 484 din 21 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 194 din 13 martie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Nelu Bocancia      │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 59 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, excepţie ridicată de Primarul Municipiului Oneşti în Dosarul nr. 1.824/270/2020 al Judecătoriei Oneşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 160D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, fiind redactate cu suficientă claritate şi precizie, astfel încât destinatarii normei îşi pot stabili conduita pe care trebuie să o urmeze. Cu privire la modul de întocmire a proceselor-verbale de contravenţie de către agentul constatator, în privinţa faptelor consemnate, arată că cenzurarea activităţii acestuia nu intră în atribuţia judecătorului constituant, ci a instanţei judecătoreşti, în faţa căreia contravenientul are posibilitatea de a formula toate apărările pe care le consideră necesare.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.824/270/2020, Judecătoria Oneşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 59 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor. Excepţia a fost ridicată de Primarul Municipiului Oneşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de acesta împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei emis de Garda Naţională de Mediu, în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) şi ale art. 61 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 211/2011.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, sub aspectul încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 61 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 211/2011 conţine o formulare generică, lipsită de claritate şi previzibilitate, ceea ce determină imposibilitatea destinatarului legii de a-şi stabili conduita de urmat. În fapt, critică modalitatea de stabilire a faptelor contravenţionale prin acte administrative de aplicare a legii, iar nu prin însăşi Legea nr. 211/2011. Susţine că art. 61 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 211/2011 impune o obligaţie generală de a respecta anumite norme, fără a oferi minime criterii obiective în aplicarea acestora, în mod diferenţiat, existând riscul aplicării unor sancţiuni disproporţionate prin raportare la gravitatea faptei. În concret, autorul excepţiei consideră că agentul constatator este pus în situaţia de a aprecia, în mod discreţionar, dacă o anumită atitudine a unei persoane este sau nu contravenţie, neavând repere clare pentru a putea stabili fapta contravenţională. Autorul susţine că dispoziţiile criticate nu respectă nici exigenţele accesibilităţii legii, atât timp cât există o reglementare conexă a acestui domeniu.
    6. Aşadar, având în vedere importanţa domeniului legiferat de Legea nr. 211/2011, autorul excepţiei susţine că se impune o reglementare previzibilă, accesibilă şi clară a faptelor de natură contravenţională, dar şi a sancţiunilor aferente, pentru a se evita încălcarea principiilor legalităţii şi proporţionalităţii aplicării sancţiunilor.
    7. De asemenea, susţine că insuficienta descriere a faptei contravenţionale împiedică persoanele să aibă o apărare eficientă în contradictoriu cu agentul constatator, punându-le într-o situaţie de inegalitate faţă de organul administrativ în ceea ce priveşte posibilitatea formulării de apărări în dovedirea nelegalităţii sau netemeiniciei constatărilor menţionate în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
    8. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, susţine că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. Or, în lipsa unei norme concrete de incriminare a faptei contravenţionale, autorul sesizării apreciază că se inversează sarcina probei, fiind prezumate a fi reale aspectele reţinute în procesele-verbale de constatare a contravenţiei, sarcina probei urmând a fi realizată de contravenient. Apreciază că această împrejurare are drept consecinţă punerea instanţelor judecătoreşti în imposibilitatea de a realiza un control real de legalitate şi temeinicie, în condiţiile în care nu se poate aprecia în ce măsură o anumită faptă poate fi caracterizată ca fiind de natură contravenţională sau nu, precum şi în ce măsură sancţiunea contravenţională aplicată se încadrează în limitele prevăzute de lege.
    9. În consecinţă, consideră că prezumţia de nevinovăţie a contravenientului ar trebui să primeze în raport cu prezumţia de veridicitate a faptelor înscrise în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Or, în situaţia în care legiuitorul nu a dat dovadă de rigurozitate în stabilirea conţinutului constitutiv al faptei contravenţionale, vătămarea produsă contravenientului este de natură să împiedice identificarea faptei săvârşite, încadrarea în drept şi sancţiunea aplicabilă, consecinţa fiind imposibilitatea efectuării apărărilor în cadrul procesului judiciar.
    10. În concluzie, susţine că dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 211/2011 aduc atingere prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, atât timp cât nu prevăd incriminarea concretă a unei fapte ca fiind de natură contravenţională.
    11. Totodată, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 6 mai 2020, prin care au fost declarate neconstituţionale atât dispoziţiile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său.
    12. Judecătoria Oneşti apreciază că dispoziţiile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 23 alin. (11). În acest sens, reţine că prevederile supuse controlului de constituţionalitate nu impun o obligaţie generală de a respecta un număr nedefinit de norme, greu identificabile şi nu încalcă principiile legalităţii şi proporţionalităţii, care guvernează dreptul contravenţional. Totodată, consideră că Decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 6 mai 2020 nu este aplicabilă în cauză.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 59 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor. Având în vedere atât criticile formulate de autor, cât şi temeiul legal al procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei emis de Garda Naţională de Mediu, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 28 martie 2014.
    17. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 211/2011 a fost abrogată prin art. 71 alin. (1) lit. a) din capitolul VII al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 26 august 2021.
    18. Cu privire la o astfel de ipoteză, în acord cu jurisprudenţa sa, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), instanţa de control constituţional se va pronunţa asupra prevederilor art. 61 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, reglementarea în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale.
    19. Textele de lege criticate au următorul conţinut:
    - Art. 61 alin. (1) lit. c): „(1) Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează după cum urmează: […] c) cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei, neîndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor ce le revin autorităţilor administraţiei publice locale, potrivit prevederilor art. 17 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (3) şi art. 59.“;
    – Art. 59 alin. (1) pct. A lit. e): „(1) Autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv a municipiului Bucureşti, au următoarele obligaţii: A. la nivel de comune, oraşe şi municipii, inclusiv la nivelul municipiului Bucureşti: [...] e) asigură şi răspund pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare; […].“

    20. În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor legale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că sunt invocate şi dispoziţiile art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, sub aspectul încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că autorul excepţiei critică lipsa de accesibilitate, claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 211/2011 în sensul că acestea ar impune respectarea unor norme reglementate în mod distinct, prin alte acte normative, destinatarul legii aflându-se în imposibilitatea de a-şi stabili conduita de urmat.
    22. Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De aceea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita.
    23. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, având în vedere principiul generalităţii legilor, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
    24. Aplicând considerentele de principiu anterior enunţate, prin prisma cerinţelor de claritate şi previzibilitate, la dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011, din perspectiva descrierii faptei contravenţionale şi a obiectului material al acesteia, Curtea reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 211/2011, obiectul de reglementare al actului normativ îl constituie stabilirea măsurilor necesare pentru protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei, prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse determinate de generarea şi gestionarea deşeurilor şi prin reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor şi creşterea eficienţei folosirii acestora.
    25. În acord cu dispoziţiile anterior citate, autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv a municipiului Bucureşti, asigură şi răspund pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare. Nerespectarea obligaţiilor expres enumerate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei.
    26. Totodată, Curtea reţine că, în stabilirea conţinutului constitutiv al faptei contravenţionale, art. 61 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 211/2011 reprezintă norma de trimitere cu referire la operaţiunile enumerate, în mod limitativ, în art. 59 [în speţă art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011].
    27. În concret, destinatarii normei (autorităţile administraţiei publice locale) trebuie să respecte conduita prescrisă în art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011, respectiv să asigure colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, potrivit legislaţiei în vigoare.
    28. Curtea reţine că, în legislaţia contravenţională, similar legislaţiei penale, în raport cu elementele componente ale contravenţiei/infracţiunii, pot exista norme complete şi norme incomplete, acestora din urmă lipsindu-le fie dispoziţia, fie sancţiunea, fie elemente ale acestora, pe care le împrumută din conţinutul altor norme. În legătură cu normele de trimitere, Curtea, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a statuat că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul aceluiaşi act normativ sau din alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală, în care sunt stabilite expres anumite prescripţii normative. Efectul dispoziţiei de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conţinutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conţinutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripţiile celuilalt text. În lipsa unei atari operaţii, legiuitorul ar fi încadrat, evident, acest text în forma scrisă a textului care face trimitere. Prin urmare, Curtea apreciază că analiza existenţei contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 211/2011 trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 59 [în cauză art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011] din acelaşi act normativ, dispoziţia criticată nefiind o normă incompletă.
    29. De altfel, Curtea reţine că, potrivit anexei nr. 1 - Semnificaţia unor termeni în sensul prezentei legi la Legea nr. 211/2011, prin colectare separată se înţelege „colectarea în cadrul căreia un flux de deşeuri este păstrat separat în funcţie de tipul şi natura deşeurilor, cu scopul de a facilita valorificarea sau tratarea specifică a acestora“ (pct. 7); prin deşeuri periculoase se înţelege „orice deşeuri care prezintă una sau mai multe din proprietăţile periculoase prevăzute în anexa nr. 4 la lege (pct. 11); prin eliminare se înţelege „orice operaţiune care nu este o operaţiune de valorificare, chiar şi în cazul în care una dintre consecinţele secundare ale acesteia ar fi recuperarea de substanţe sau de energie“ (pct. 12), precizându-se că „anexa nr. 2 la lege stabileşte o listă a operaţiunilor de eliminare, listă care nu este exhaustivă“; prin valorificare se înţelege „orice operaţiune care are drept rezultat principal faptul că deşeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop sau faptul că deşeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv în întreprinderi ori în economie în general“ (pct. 24), precizându-se că „anexa nr. 3 la lege stabileşte o listă a operaţiunilor de valorificare, listă care nu este exhaustivă“.
    30. De asemenea, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 211/2011, transportul deşeurilor periculoase pe teritoriul României este reglementat prin hotărâre a Guvernului (a se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 30 septembrie 2008), iar, potrivit art. 65 din Legea nr. 211/2011, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, Guvernul va aproba prin hotărâre modalitatea de gestionare a categoriilor de deşeuri prevăzute în Legea nr. 211/2011.
    31. În plus, Curtea reţine că autorul excepţiei este reprezentant al unei autorităţi publice locale, deci se prezumă că în cadrul acestei autorităţi locale activează persoane avizate şi diligente, instruite în domeniul gestionării deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, care au obligaţia să rămână la curent cu normele legale în materie cât priveşte asigurarea şi răspunderea pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor.
    32. Curtea reaminteşte că instanţa de la Strasbourg a statuat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109).
    33. Prin urmare, în condiţiile în care dispoziţiile art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011 disting în mod expres operaţiunile a căror neexecutare poate atrage răspunderea contravenţională a autorităţilor administraţiei publice locale şi care beneficiază de o definiţie legală în anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011, iar norma criticată se completează în mod corespunzător cu acestea, nu se poate susţine că stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţie şi aplicarea sancţiunii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.
    34. În concluzie, având în vedere cele reţinute anterior, Curtea constată că prevederile art. 61 alin. (1) lit. c) raportate la art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011 îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate, fiind redactate cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită destinatarilor săi - profesionişti în materie (autorităţi ale administraţiei publice locale), care, la nevoie, pot apela la consultanţă de specialitate - să îşi conformeze conduita, astfel încât nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii.
    35. Cu referire la critica privind răsturnarea sarcinii probei, în prealabil, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, legislaţia contravenţională din România intră sub prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003), iar aplicarea sancţiunilor contravenţionale, respectiv sancţionarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravenţional, are loc potrivit unor principii, similar sancţiunilor de drept penal (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, sau Decizia nr. 736 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 17 februarie 2021, paragrafele 20 şi 22).
    36. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garanţiile dreptului la un proces echitabil trebuie să se aplice nu numai în procesul penal, în sens strict, ci ori de câte ori fapta imputabilă are „conotaţie penală“, cum ar fi, spre exemplu, în materia sancţiunilor administrative. Astfel, potrivit instanţei de contencios al drepturilor omului, conceptul de „acuzaţie în materie penală“ are o semnificaţie autonomă, independentă de clasificările utilizate de sistemele juridice naţionale ale statelor membre (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 25 august 1987, pronunţată în Cauza Lutz împotriva Germaniei, paragraful 52).
    37. De asemenea, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea Constituţională a preluat considerentele de principiu anterior menţionate şi a arătat, de pildă, invocând Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunţată în Cauza Öztürk împotriva Germaniei, paragraful 50, că, în scopul aplicării prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referire la conceptul „acuzaţie în materie penală“, trebuie avute în vedere 3 criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul naţional; 2. natura faptei; 3. natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 12 din 22 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013, modul de definire a faptelor prin dreptul intern are o valoare relativă, esenţială fiind natura faptei şi a sancţiunii. În acest sens sunt hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 8 iunie 1976 în Cauza Engel împotriva Olandei, paragraful 82, la 24 septembrie 1997 în Cauza Garyfallou Aebe împotriva Greciei, paragraful 32, şi la 2 septembrie 1998 în Cauza Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 50. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, al doilea şi al treilea criteriu avute în vedere în scopul aplicării garanţiilor instituite de art. 6 din Convenţie sunt alternative, şi nu neapărat cumulative. Astfel, pentru ca art. 6 să fie aplicabil, este suficient ca fapta respectivă să fie considerată, prin natura sa, „penală“ din punctul de vedere al Convenţiei sau ca prin săvârşirea unei fapte o persoană să fie pasibilă de o sancţiune care, prin natura sa şi prin gradul său de gravitate, aparţine, în general, sferei „penale“ (în acest sens este Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunţată în Cauza Öztürk împotriva Germaniei, paragraful 54).
    38. Curtea reţine că nicio normă din Legea nr. 211/2011 nu atribuie o forţă probantă absolută procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Din această perspectivă, în temeiul art. 62 din Legea nr. 211/2011, este aplicabilă legea-cadru în materie contravenţională, astfel că, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, procesul-verbal de contravenţie are un conţinut bine precizat, iar procedura contestării acestuia, căile de atac şi judecata propriu-zisă nu derogă de la regimul probator general. În acest caz, este de competenţa instanţei judecătoreşti să administreze probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei judecătoreşti obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Decizia nr. 70 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, şi Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, precitată, paragraful 136).
    39. În consecinţă, dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011 nu sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, având în vedere că este sarcina instanţei judecătoreşti să efectueze o analiză de la caz la caz şi să păstreze un just echilibru între prezumţia de temeinicie a procesului-verbal de contravenţie şi prezumţia de nevinovăţie a contravenientului, cu luarea în considerare a gravităţii faptelor, a dreptului la apărare şi a tuturor împrejurărilor cauzei.
    40. Cât priveşte invocarea art. 24 din Legea fundamentală, Curtea reţine că aceste dispoziţii constituţionale garantează dreptul la apărare, conferind oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror alte drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător. Or, Curtea constată că aceste dispoziţii constituţionale nu pot fi incidente, normele criticate neavând caracter procedural. În acest sens, în jurisprudenţa Curţii (a se vedea Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 15 februarie 2002 şi Decizia nr. 371 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 24 august 2005) s-a reţinut că dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituţie în sfera activităţii judiciare, or constatarea săvârşirii unei contravenţii, deşi poate avea şi consecinţe judiciare, nu se înscrie în acest cadru. De altfel, alin. (2) al art. 24 din Constituţie se referă chiar la „cursul procesului“. Pe de altă parte, s-a reţinut şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, care se judecă de instanţa judecătorească, iar în cadrul procesului contravenientul îşi poate angaja avocat şi îşi poate face orice apărare pe care o consideră necesară. De asemenea, conform art. 34 alin. (1) din ordonanţă, în cadrul procesului pot fi administrate orice probe prevăzute de lege în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesuluiverbal.
    41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Primarul Municipiului Oneşti în Dosarul nr. 1.824/270/2020 al Judecătoriei Oneşti şi constată că dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Oneşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Nelu Bocancia

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 484 din 21 octombrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 484 din 21 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 484 din 21 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 59 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor