Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 483 din 12 iulie 2018  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 483 din 12 iulie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 636 din 20 iulie 2018

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
├───────────────┴──────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, obiecţie formulată de Preşedintele României, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    2. Cu Adresa nr. 1.076 din 28 iunie 2018, Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.139 din 28 iunie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 998A/2018.
    3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorul obiecţiei susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 64, art. 77 alin. (2) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, prin raportare la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată şi cu încălcarea principiilor ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie. Autorul obiecţiei susţine că sesizarea vizează motive de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la nerespectarea normelor şi principiilor constituţionale aplicabile în procedura de adoptare a legilor, întemeiate pe jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materia procedurii reexaminării legilor, respectiv deciziile nr. 334 din 10 mai 2018, nr. 63 din 13 februarie 2018, nr. 30 din 27 ianuarie 2016, nr. 624 din 26 octombrie 2016.
    4. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, întregul mecanism constituţional al reexaminării este guvernat de principiul colaborării loiale dintre Preşedinte şi Parlament. Aplicat la dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie, principiul constituţional al colaborării loiale dintre cele două autorităţi implică din partea Preşedintelui obligaţia de a formula o singură dată o asemenea solicitare către Parlament, pe de o parte, precum şi necesitatea ca această cerere să fie motivată în substanţialitatea sa. La rândul său, Parlamentul are obligaţia de a dezbate legea în limitele cererii de reexaminare, analizând rând pe rând motivele invocate de Preşedinte, analiză ce se va realiza cu respectarea normelor constituţionale şi regulamentare aplicabile procedurii de legiferare. În limitele mecanismului procedural deschis prin cererea de reexaminare, Parlamentul poate lua orice decizie (de admitere, respingere, modificare/ completare a textelor/legii supuse reexaminării).
    5. În mod firesc, respectarea acestui cadru de acţiune trebuie să rezulte fie din actele procedurale întocmite de organele de lucru ale Camerelor (rapoarte sau avize ale comisiilor), fie din dezbaterile din Plen şi/sau comisii. În absenţa motivelor de respingere se poate înţelege că cererea de reexaminare a făcut doar obiectul unei decizii politice, care, deşi justificată, este insuficientă pentru a predetermina caracterul pe deplin constituţional al unei dezbateri raportate la cadrul procedural deschis prin dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie. În opinia autorului obiecţiei, un comportament loial al Parlamentului cu privire la cererea de reexaminare a Preşedintelui României nu exclude dezbaterea cu celeritate a acesteia (fiind chiar o cerinţă a regulamentelor parlamentare - art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 150 din Regulamentul Senatului), însă această dezbatere implică şi o explicitare oricât de sumară a motivelor, a raţiunilor avute în vedere în Parlament, exprimate prin instrumentele procedurale de care acesta dispune (rapoarte/avize ale comisiilor, dezbateri parlamentare, puncte de vedere exprimate de grupurile parlamentare). În acest sens, elocvente sunt aceleaşi dispoziţii regulamentare mai sus indicate, ce trimit la regulile procedurii legislative, atrăgând incidenţa acestora şi în cazul procedurii în care urmează să fie soluţionată cererea de reexaminare. Astfel, potrivit art. 67 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, respectiv art. 74 alin. (2) din Regulamentul Senatului, raportul comisiei sesizate în fond va cuprinde propuneri motivate privind admiterea fără modificări a actului examinat, respingerea acestuia sau admiterea lui cu modificări şi/sau completări.
    6. Or, în cazul legii deduse controlului de constituţionalitate, din raportul comisiei sesizate în fond (atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat) această motivare a respingerii cererii de reexaminare lipseşte. De asemenea, din dezbaterile din Plenul Camerei Deputaţilor nu rezultă că aceasta a dezbătut motivele de reexaminare cuprinse în cererea Preşedintelui României. În opinia autorului obiecţiei, nici din dezbaterile Plenului Senatului nu rezultă o asemenea împrejurare, câtă vreme în cadrul acestora discuţiile s-au purtat în jurul unor aspecte procedurale, iar raportul comisiei sesizate în fond nu cuprindea nicio motivare a raţiunii respingerii amendamentelor formulate de senatori.
    7. Absenţa oricăror motive de respingere a cererii de reexaminare în cadrul raportului comisiei sesizate în fond conduce la ideea că aceasta nu şi-a îndeplinit rolul constituţional, cel statuat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de a organiza şi de a realiza actele pregătitoare pentru plenul fiecărei Camere. Această neregularitate procedurală ar fi putut fi suplinită în ipoteza în care în plen ar fi existat dezbateri specializate asupra motivelor cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României. Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că, în realitate, în lipsa unei dezbateri specializate limitate la motivele de reexaminare, nu a fost supus la vot actul normativ reexaminat, ci a fost supus la vot, pentru a doua oară, însuşi actul normativ a cărui reexaminare s-a solicitat, inclusiv textele ce nu au făcut obiectul cererii de reexaminare, cu consecinţa încălcării limitelor reexaminării.
    8. Preşedintele României şi-a exercitat dreptul constituţional de a formula cerere de reexaminare în litera şi în spiritul principiului colaborării loiale şi al dialogului interinstituţional. A înaintat autorităţii legiuitoare argumente punctuale, concrete, cărora Parlamentul nu le-a răspuns, nici prin analiza în cadrul comisiilor, nici prin dezbaterile în cadrul Plenului fiecărei Camere. În spiritul aceluiaşi principiu constituţional, dar şi ca expresie a raportului dintre două autorităţi publice cu legitimitate egală, corelativ Parlamentului îi incumba obligaţia minimală de a-şi motiva soluţia adoptată.
    9. Menţionarea raţiunilor pentru care se adoptă o anumită soluţie în cadrul dezbaterilor din Parlament a cererii de reexaminare în limita obiecţiilor formulate de Preşedintele României este indisolubil legată de principiile ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală. Orice altă interpretare ar face ca reexaminarea cerută de Preşedintele României să fie pur formală, iar atribuţia constituţională de care acesta dispune potrivit art. 77 alin. (2) ar fi golită de conţinut.
    10. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.
    11. Preşedintele Senatului a transmis cu Adresa nr. I1.542 din 4 iulie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.290 din 4 iulie 2018, punctul său de vedere cu privire la sesizarea ce face obiectul Dosarului Curţii nr. 998A/2018. Arată că solicitarea de reexaminare a unei legi formulată de Preşedintele României poate fi motivată de constatarea, în cadrul procedurii de promulgare, a unor erori materiale, lacune legislative, deficienţe de formă sau de conţinut ale actului normativ, neconcordanţe de reglementare etc. De asemenea, Preşedintele poate formula şi obiecţii cu privire la oportunitatea legiferării. Parlamentul poate accepta astfel de obiecţii, inclusiv propuneri pentru regândirea unor soluţii legislative, sau le poate respinge prin vot. Cererea Preşedintelui României de reexaminare a unei legi trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele care au stat la baza refuzului de promulgare a legii. Aceste motive permit Parlamentului să dezbată din nou prevederile legale faţă de care Preşedintele are obiecţii. Parlamentul nu este însă ţinut să-şi motiveze opţiunea legislativă în raport cu cererea de reexaminare a legii. După finalizarea procedurii de reexaminare a legii, Preşedintele nu mai are atribuţia constituţională de a formula o altă cerere de reexaminare; fie semnează decretul de promulgare a legii reexaminate, fie sesizează Curtea Constituţională, semnalându-i obiecţii de neconstituţionalitate, dar în niciun caz, Preşedintele nu are dreptul de a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul în care Parlamentul a soluţionat cererea sa de reexaminare a legii, sub forma unei sesizări de neconstituţionalitate. Un astfel de demers procedural contravine principiului colaborării instituţionale loiale între autorităţile publice şi art. 57 din Constituţie, care consacră principiul exercitării drepturilor cu bună-credinţă. Dacă în procedura de reexaminare a legii Parlamentul ar fi obligat formal să-şi motiveze expres opţiunea pentru fiecare soluţie legislativă pe care o adoptă (admitere, respingere, modificarea/completarea textelor supuse reexaminării), ar însemna că Preşedintele României ar dobândi un nou drept de a cere reexaminarea legii. De altfel, nici regulamentele parlamentare nu conţin dispoziţii speciale care să oblige comisiile să motiveze, în raportul întocmit în urma reexaminării unei legi, soluţia legislativă pe care o propun spre dezbatere fiecărei Camere. Lipsa unei astfel de proceduri nu este însă de natură se atragă neconstituţionalitatea legii criticate.
    12. Faţă de cele arătate, preşedintele Senatului solicită Curţii Constituţionale să respingă, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate.
    13. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis cu Adresa nr. 2/6.740/5 iulie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.347 din 5 iulie 2018, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, prin care arată că aceasta este neîntemeiată. Expresie a dispoziţiilor prevăzute la art. 64 alin. (1) din Constituţie, autonomia regulamentară de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului conferă acestora dreptul de a dispune cu privire la propria organizare şi instituire a procedurilor de desfăşurare a activităţilor parlamentare, operând în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală, în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul român îşi exercită suveranitatea naţională. În virtutea principiilor statuate, Curtea Constituţională a considerat că aplicarea regulamentului este o atribuţie a fiecărei Camere, astfel încât contestaţiile deputaţilor şi senatorilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentelor sunt de competenţa exclusivă a Parlamentului, considerând totodată că, dacă şi-ar extinde competenţa şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, ea nu numai că ar pronunţa soluţii fără temei constituţional, dar ar încălca astfel şi principiul autonomiei regulamentare a Camerei. Din această perspectivă, Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că aspectele referitoare la actele concrete de aplicare a procedurilor parlamentare în cazul reexaminării nu reprezintă probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare, doar plenul Camerei Deputaţilor, respectiv plenul Senatului având competenţa legiferării.
    14. Cu privire la soluţiile pe care le poate adopta Parlamentul în urma parcurgerii procedurii legislative declanşate de formularea unei cereri de reexaminare de către Preşedintele României, normele regulamentare prevăzute la art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd expres următoarele soluţii: adoptarea legii modificate şi completate în întregime sau parţial, în sensul cerut de Preşedinte - în această împrejurare, legea adoptată, cuprinzând textele reexaminate, se trimite Preşedintelui, în vederea promulgării -, respingerea legii - ipoteză care determină încetarea procedurii legislative a legii la Camera decizională -, respectiv adoptarea legii în forma adoptată iniţial de Parlament, în cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare - legea se trimite Preşedintelui în forma adoptată iniţial de către Parlament. Din analiza comparată a documentelor aferente derulării procedurii legislative a reexaminării legii ca urmare a solicitării formulate de Preşedintele României, a formei adoptate de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Senat, în calitate de Cameră decizională, Preşedintele Camerei Deputaţilor constată că exigenţele prevederilor constituţionale invocate de autor au fost respectate. La data de 18 iunie 2018, cererea Preşedintelui României a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care a dispus sesizarea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi în vederea întocmirii unui raport cu privire la solicitările formulate. Potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (3) lit. b) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor a adoptat, cu votul majorităţii membrilor săi, raportul prin care a propus plenului respingerea solicitării şi adoptarea legii în forma trimisă la promulgare. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost introdusă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor şi a fost dezbătută cu respectarea regulilor procedurii legislative, conform dispoziţiilor art. 137 alin. (4) din regulament, fiind supusă votului final şi adoptată cu 177 de voturi pentru, 74 contra şi o abţinere, în condiţiile existenţei cvorumului legal, conform art. 67 din Legea fundamentală. Procedura legislativă derulată la Camera decizională a urmat un traseu similar, Senatul adoptând legea în forma trimisă iniţial la promulgare cu 79 de voturi pentru şi 33 împotrivă. Contrar elementelor prezentate în conţinutul sesizării de neconstituţionalitate, se evidenţiază faptul că atât în cadrul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, cât şi în cea a Senatului au fost organizate şi s-au desfăşurat dezbateri la care reprezentanţii grupurilor parlamentare au avut posibilitatea expunerii punctelor de vedere cu privire la cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României.
    15. Prin urmare, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că reexaminarea actului normativ dedus controlului de constituţionalitate s-a realizat cu respectarea în ansamblu a prevederilor regulamentare aplicabile acestei proceduri parlamentare speciale, cu consecinţa că legea adoptată în redactarea transmisă iniţial în vederea promulgării, ca urmare a respingerii cererii Preşedintelui României, este conformă cu Legea fundamentală, inclusiv din perspectivă procedural-legislativă.
    16. Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.
    17. La dosarul cauzei a fost depusă o cerere din partea preşedintelui Partidului Naţional Liberal, prin care arată că, „în urma demersurilor iniţiate la nivelul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de către parlamentarii Partidului Naţional Liberal, Comisia de Monitorizare a APCE a decis, în 26 aprilie 2018, sesizarea Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) pentru a analiza modificările aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. În acest sens, la nivelul Comisiei de la Veneţia a fost constituit dosarul de analiză nr. 924/2018.“ Faţă de aceste împrejurări, autorul cererii solicită Curţii „suspendarea soluţionării cauzei aflate pe rolul Curţii Constituţionale, până la finalizarea şi publicarea punctelor de vedere ale Comisie de la Veneţia“.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
    18. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său.
    19. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 64, art. 77 alin. (2), art. 80 alin. (2), precum şi ale art. 147 alin. (4).
    20. Cu privire la cererea formulată de Preşedintele Partidului Naţional Liberal privind suspendarea soluţionării cauzei aflate pe rolul Curţii Constituţionale, până la finalizarea şi publicarea punctelor de vedere ale Comisiei de la Veneţia, plenul Curţii, reiterând cele statuate prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, paragrafele 54-55, şi prin Decizia nr. 357 din 30 mai 2018, paragrafele 15-16, reţine că „din perspectiva atribuţiilor sale şi a controlului pe care aceasta îl realizează exclusiv prin raportare la normele constituţionale, opinia transmisă de Comisia de la Veneţia nu poate fi valorificată în cadrul examenului de constituţionalitate. Recomandările formulate de forul internaţional ar fi putut fi utile legiuitorului, în procedura parlamentară de elaborare sau modificare a cadrului legislativ, Curtea Constituţională fiind abilitată la efectuarea unui control de conformitate a actului normativ adoptat de Parlament cu Legea fundamentală, şi nicidecum la verificarea oportunităţii unei soluţii legislative sau alteia, aspecte care intră în marja de apreciere a legiuitorului, în cadrul politicii sale în materia legilor justiţiei“. Pentru argumentele expuse, cu majoritate de voturi, Curtea respinge cererea formulată şi urmează a soluţiona prezenta obiecţie de neconstituţionalitate la termenul fixat pentru deliberările asupra cauzei.
    21. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32).
    22. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.
    23. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, în ipoteza în care Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, potrivit alin. (3) al art. 77, „promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea“. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată, ca urmare a cererii de reexaminare formulate de Preşedinte, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, în procedură de urgenţă, de Senatul României, Cameră decizională, în data de 20 iunie 2018 şi a fost depusă în aceeaşi zi la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare în data de 22 iunie 2018. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 28 iunie 2018. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 10 zile, prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.
    24. În vederea analizării admisibilităţii prezentei sesizări cu privire la cel de-al treilea aspect de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenţă a Curţii cu privire la legea dedusă controlului, este necesară analiza criticilor formulate de autorul sesizării.
    25. Premisa unei atare analize o constituie considerentele Deciziei nr. 334 din 10 mai 2018, paragraful 32, în care Curtea a statuat că în mod similar procedurii de reexaminare a legii realizată conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale“, „cererea de reexaminare formulată conform art. 77 alin. (2) din Constituţie are drept efect redeschiderea procedurii legislative, însă numai în limitele cererii de reexaminare [Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragraful 47]. Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi pe cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. În acest context se impune a fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare, dar care sunt în mod indisolubil legate de acestea [Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, paragraful 46]. Prin urmare, şi în privinţa legii adoptate ca urmare a admiterii cererii de reexaminare, în măsura în care un text legal nu a format obiectul reexaminării, el nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate a legii reexaminate. De asemenea, întrucât cererea de reexaminare nu este obligatorie pentru Parlament, spre deosebire de decizia de neconstituţionalitate, în cazul în care Parlamentul o respinge sau o admite în parte, nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile legale nereexaminate, şi anume cele care nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare. Prin urmare, indiferent că o cerere de reexaminare a fost admisă/admisă în parte/respinsă, pot forma obiectul controlului a priori de constituţionalitate numai dispoziţiile legale supuse unor intervenţii legislative în procedura de reexaminare, precum şi procedura de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare, cu titlu exemplificativ, reţinându-se cvorumul de şedinţă, majoritatea de vot sau ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului. În măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie formulează o obiecţie de neconstituţionalitate fără a contesta diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea acesteia“.
    26. Analizând temeiurile constituţionale invocate în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate, precum şi motivarea obiecţiei formulate, Curtea observă că obiectul criticii în prezenta cauză îl constituie procedura de adoptare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în urma cererii de reexaminare. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea urmează să examineze pe fond obiecţia de neconstituţionalitate.
    27. Analizând fondul criticilor de neconstituţionalitate, cu privire la procedura de soluţionare a cererilor de reexaminare formulate de Preşedintele României, prin Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2016, paragrafele 10-14, Curtea a reţinut că printre atribuţiile Preşedintelui României în cadrul raporturilor pe care acesta le are cu Parlamentul şi care vizează legiferarea este cererea de reexaminare a unei legi înainte de promulgare, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii“. Din examinarea dispoziţiilor constituţionale rezultă că „10. […] Preşedintele, în cadrul procedurii de promulgare, are obligaţia de a analiza conţinutul normativ al legii şi de a constata dacă au fost respectate prevederile regulamentare, constituţionale sau convenţionale la care România este parte sau dacă interesul public, realităţile sociale, economice sau politice justifică reglementarea adoptată de Parlament şi supusă promulgării. Prin urmare, analiza Preşedintelui poate viza, pe de o parte, aspecte de legalitate, deficienţe ale legii legate de procedura de adoptare sau de conţinutul său prin raportare la acte normative interne sau internaţionale în vigoare, fiind necesară corelarea cu ansamblul reglementărilor interne şi armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului [a se vedea şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative] şi, pe de altă parte, aspecte de oportunitate care privesc efectele economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările adoptate, legiuitorul fiind obligat să fundamenteze temeinic soluţiile pe care le cuprinde legea, pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern [a se vedea şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 24/2000].
    11. Reexaminarea poate fi cerută o singură dată, pentru orice motiv - de formă/procedură sau de fond/conţinut, cu privire la legea în integralitatea sa sau pentru o parte dintre normele sale. Ca urmare a formulării cererii de reexaminare, legea este retrimisă în Parlament, care este obligat să reia procedura de legiferare şi să dezbată în plenul celor două Camere solicitările adresate de Preşedinte.
    12. Atât doctrina de specialitate, cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007, sau Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 2 februarie 2015) sunt în sensul că limitele sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii sunt definite de cererea de reexaminare. Având în vedere scopul cererii de reexaminare, respectiv îmbunătăţirea actului normativ, nu se poate admite ca reexaminarea să aibă drept consecinţă adoptarea unei legi cu contradicţii sau necorelări între texte, astfel că, în virtutea regulilor de tehnică legislativă, necesitatea coerenţei reglementării impune completarea unor texte din lege care nu au făcut în mod expres obiectul cererii de reexaminare. Această practică este în beneficiul reglementării şi nu afectează limitele reexaminării, admiterea unor obiecţii din cererea de reexaminare putând antrena modificări cu privire la toate sau doar la unele dintre dispoziţiile legii în cauză, ceea ce impune corelarea tuturor prevederilor acesteia, chiar prin eliminarea sau abrogarea unor texte.
    13. Cu alte cuvinte, Curtea constată că, în aplicarea normei constituţionale a art. 77, Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. În acest context, se impune a fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare, dar care sunt în mod indisolubil legate de acestea. În cadrul acestei proceduri, în situaţia în care se dă o altă redactare unor texte sau se completează legea cu noi reglementări, urmează să se asigure corelările necesare dintre textele care au făcut obiectul cererii Preşedintelui României şi celelalte dispoziţii ale legii. Pentru aceleaşi raţiuni, dacă cererea de reexaminare vizează doar aspecte punctuale sau dispoziţii concrete din lege, iar, în economia actului normativ, acestea se dovedesc a fi esenţiale, întrucât constituie fundamentul reglementării, lipsa lor afectând însăşi filosofia actului normativ, apare cu evidenţă faptul că înlăturarea, eliminarea lor va prejudicia întregul act şi va conduce la respingerea legii în ansamblul său.
    14. Având în vedere solicitările cuprinse în cererea Preşedintelui României, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora este unica autoritate legiuitoare a ţării, Parlamentul poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară. Astfel, în urma reexaminării legii, Parlamentul poate admite în întregime sau parţial solicitarea, modificând în totalitate sau o parte din textele de lege cuprinse în cererea de reexaminare, precum şi dispoziţiile legii care se impun a fi recorelate, sau poate să respingă cererea de reexaminare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008, sau Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013)“.
    28. Aceste considerente au fost reluate şi prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragrafele 26-27.
    29. Din perspectiva procedurii parlamentare a soluţionării cererilor de reexaminare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 77 alin. (3) din Constituţie fac menţiune expresă la „legea adoptată după reexaminare“. În acest context, prin Decizia nr. 1.596 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, Decizia nr. 1.597 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, şi Decizia nr. 1.598 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, Curtea a constatat că aceste norme constituţionale impun supunerea la votul final în plenul fiecărei Camere a legii, astfel că Parlamentul, în cadrul procedurii de reexaminare, trebuie să îşi exprime votul asupra actului normativ reexaminat, iar nu asupra cererii de reexaminare sau asupra rapoartelor comisiilor parlamentare întocmite potrivit dispoziţiilor regulamentelor celor două Camere. În ceea ce priveşte dispoziţiile infraconstituţionale în baza cărora se desfăşoară procedura de reexaminare a legii, acestea sunt reprezentate de dispoziţiile art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 150 din Regulamentul Senatului.
    30. Cu privire la critica de neconstituţionalitate formulată, şi anume lipsa în cadrul dezbaterii cererii de reexaminare a unei „explicitări oricât de sumare a motivelor, a raţiunilor avute în vedere în Parlament, exprimate prin instrumentele procedurale de care acesta dispune (rapoarte/avize ale comisiilor, dezbateri parlamentare, puncte de vedere exprimate de grupurile parlamentare)“ care să susţină soluţia de respingere a cererii Preşedintelui României, Curtea face trimitere la jurisprudenţa sa constantă cu privire la rolul comisiilor parlamentare. Instanţa constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri (exemplu fiind Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994, Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 decembrie 2013, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018), arătând că acestea sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei. Dat fiind caracterul auxiliar al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, cu caracter facultativ, de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, iar nu şi din perspectiva soluţiilor pe care le propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale.
    31. Pe de altă parte, Curtea a mai statuat [Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018 (anterior citată)] că, în situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu-şi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile lor. În fond, specificul activităţii unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni.
    32. În contextul criticilor formulate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 150 din Regulamentul Senatului stabilesc durata maximă a procedurii, ordinea de reexaminare în funcţie de competenţa de sesizare a celor două Camere, procedura de urmat, posibilele soluţii care pot fi propuse prin raportul comisiei competente să analizeze cererea de reexaminare, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească amendamentele admise, obiectul dezbaterii plenului celor două Camere, după regulile procedurii legislative, votul final asupra legii, precum şi condiţiile de restituire a legii către comisie în vederea reexaminării. Aşadar, normele procedurale au un conţinut complex, reglementând aspectele esenţiale ale procedurii reexaminării legii.
    33. Analizând critica referitoare la lipsa motivării soluţiei de respingere a cererii de reexaminare, Curtea constată că aceasta constituie o problemă de aplicare a regulamentelor celor două Camere. Cu alte cuvinte, obiectul criticii de neconstituţionalitate îl constituie, de fapt, modul în care a fost întocmit raportul asupra cererii de reexaminare de către comisiile de fond sesizate.
    34. Potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, raportul comisiei cu privire la solicitările formulate de Preşedintele României cuprinse în cererea de reexaminare va cuprinde una dintre cele 3 variante: a) propunerea de adoptare a legii modificate şi completate în întregime sau parţial, în sensul cerut de Preşedinte în cererea de reexaminare; b) propunerea de adoptare a legii în forma adoptată iniţial de Parlament, în cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare; c) propunerea de respingere a legii. Aceleaşi dispoziţii regulamentare prevăd că „În cazul în care solicitările din cererea de reexaminare sunt acceptate, în parte sau în totalitate, comisia va formula textele corespunzătoare şi raportul va cuprinde toate amendamentele admise şi respinse depuse de deputaţi. Textele propuse trebuie să aibă legătură cu solicitările din cererea de reexaminare şi să asigure corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispoziţiilor legii. În cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare, raportul nu va mai cuprinde amendamentele depuse.“ Din analiza conţinutului normei regulamentare nu rezultă vreo obligaţie în sarcina comisiei de a motiva, în cuprinsul raportului, respingerea solicitărilor formulate în cererea de reexaminare. De altfel, cu privire la obiectul acestor solicitări, Curtea constată că o parte dintre criticile formulate de Preşedintele României au constituit obiect al controlului de constituţionalitate efectuat în prealabil de Curte, şeful statului, prin cererea de reexaminarea adresată Parlamentului, nefăcând altceva decât să reitereze critici de neconstituţionalitate formulate în sesizările anterioare ale instanţei constituţionale care vizau dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, critici asupra cărora Curtea s-a pronunţat prin deciziile nr. 33 din 23 ianuarie 2018 şi nr. 250 din 19 aprilie 2018.
    35. În continuare, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, „Se supun dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor, după regulile procedurii legislative, propunerile Comisiei sesizate în fond de adoptare a legii modificate sau completate în întregime sau parţial, în sensul solicitărilor formulate de Preşedintele României cuprinse în cererea de reexaminare, sau, după caz, propunerile Comisiei de adoptare a legii în forma adoptată iniţial, în cazul respingerii solicitărilor cuprinse în cererea de reexaminare. În şedinţa dedicată votului final se votează legea în ansamblul ei. Dacă nicio formă a legii supusă aprobării nu este adoptată de Cameră, legea este respinsă.“ Prin urmare, dată fiind natura juridică a raportului adoptat de comisia parlamentară, care, sub aspectul soluţiilor propuse, are caracter de recomandare, conţinutul acestuia (motivarea/nemotivarea soluţiilor propuse) nu are relevanţă constituţională, doar Senatul şi Camera Deputaţilor, în plenul fiecărei Camere, având competenţă în îndeplinirea atribuţiei de legiferare.
    36. În prezenta cauză, Curtea reţine că, în şedinţa din data de 18 iunie 2018, Camera Deputaţilor a luat în dezbatere raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, care cuprindea propunerea comisiei de respingere a solicitărilor cuprinse în cererea de reexaminare şi adoptare a legii în forma adoptată iniţial, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, şi, ulterior, în procedura de vot final, a adoptat legea cu 177 de voturi pentru, 74 voturi împotrivă şi o abţinere. Legea a fost înaintată Senatului, care, în calitate de Cameră decizională, a luat în dezbatere raportul de respingere a cererii de reexaminare întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, în temeiul art. 150 alin. (2) din Regulamentul Senatului, şi, ulterior, în procedura de vot final, a adoptat legea cu 79 de voturi pentru, 33 voturi împotrivă şi 0 abţineri.
    37. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa unor dezbateri reale sau a unor dezbateri sumare în şedinţele de plen ale Camerelor Parlamentului, Curtea reţine că modul în care fiecare Cameră a dezbătut în şedinţele de plen rapoartele comisiilor prin care s-a propus respingerea cererii Preşedintelui de reexaminare a legii constituie o problemă de fapt, care variază de la caz la caz şi pentru a cărei evaluare nici Constituţia şi nici regulamentele parlamentare nu prevăd criterii calitative sau cantitative, astfel că o atare verificare excedează controlului de constituţionalitate.
    38. Prin urmare, întrucât legea a fost supusă votului final, Curtea constată că Parlamentul României a respectat procedura constituţională şi regulamentară de adoptare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sub aspectul prevederilor art. 77 alin. (3) din Constituţie. De altfel, întrucât dispoziţiile regulamentare nu au relevanţă constituţională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă constituţională (a se vedea în acest sens Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017), aspectele invocate de autorul sesizării nu sunt probleme de constituţionalitate, ci, eventual, de aplicare a normelor regulamentare (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 307 din 28 martie 2012 sau Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018).
    39. Pentru aceste argumente, Curtea apreciază ca neîntemeiată critica privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 61 alin. (1), art. 64, art. 77 alin. (2), art. 80 alin. (2), precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    40. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este constituţională, în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. Valer Dorneanu
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Mihaela Senia Costinescu


    OPINIE SEPARATĂ
    În dezacord cu soluţia pronunţată, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituţională, formulăm prezenta opinie separată, considerând că sesizarea de neconstituţionalitate - formulată de Preşedintele României - se impunea a fi admisă şi să se constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 este neconstituţională, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:
    1. Motivarea autorului sesizării
    În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorul obiecţiei (Preşedintele României) a susţinut c, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 64, art. 77 alin. (2) şi art. 147 alin. (4), în sensul că Parlamentul a procedat la respingerea cererii de reexaminare fără dezbaterea tuturor punctelor înscrise în cererea de reexaminare şi a argumentelor invocate în susţinerea acestora, ceea ce constituie o încălcare nu numai a prevederilor constituţionale mai sus menţionate, ci şi a dispoziţiilor art. 137 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 150 din Regulamentul Senatului, potrivit cărora reexaminarea legii pe baza cererii Preşedintelui României se face cu respectarea procedurii legislative, procedură ce implică dezbaterea tuturor punctelor înscrise în cererea de reexaminare.

    2. Parcursul legislativ al legii analizate
    În aplicarea prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituţie, la data de 15 iunie 2018, Preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
    Motivele de reexaminare, structurate în 19 puncte, au vizat atât aspecte ce ţin de necesitatea reglementării ori de modul în care dispoziţiile nou-introduse se integrează în sistemul normativ, cât şi respectarea normelor de tehnică legislativă de natură să asigure coerenţa actului normativ.
    Pe data de 18 iunie 2018, cererea de reexaminare a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi, în aceeaşi zi, a fost trimisă pentru raport la Comisia juridică de disciplină şi imunităţi. La aceeaşi dată de 18 iunie 2018 Comisia juridică de disciplină şi imunităţi a întocmit raportul asupra cererii de reexaminare a legii, raport ce a fost trimis Plenului Camerei Deputaţilor, legea fiind adoptată, tot pe data de 18 iunie 2018, de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată.
    În aceeaşi zi de 18 iunie 2018, legea a fost înaintată la Senat, în calitate de Cameră decizională, care a adoptat-o în procedură de urgenţă pe data de 20 iunie 2018, în forma transmisă iniţial la promulgare, respingând implicit cererea de reexaminare.
    Legea a fost depusă în aceeaşi zi de 20 iunie 2018 la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare Preşedintelui României la data de 22 iunie 2018.
    Cu Adresa nr. 1.076 din 28 iunie 2018, Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, sesizare care face obiectul prezentei cauze.

    3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie    Printr-o jurisprudenţă constantă Curtea Constituţională a statuat următoarele:
    Printre atribuţiile Preşedintelui României în cadrul raporturilor pe care acesta le are cu Parlamentul şi care vizează legiferarea este cererea de reexaminare a unei legi înainte de promulgare. Potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie, „Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii“. Din examinarea dispoziţiilor constituţionale rezultă că Preşedintele, în cadrul procedurii de promulgare, are obligaţia de a analiza conţinutul normativ al legii şi de a constata dacă au fost respectate prevederile regulamentare, constituţionale sau convenţionale la care România este parte sau dacă interesul public, realităţile sociale, economice sau politice justifică reglementarea adoptată de Parlament şi supusă promulgării.
    Prin urmare, analiza Preşedintelui poate viza, pe de o parte, aspecte de legalitate, deficienţe ale legii legate de procedura de adoptare sau de conţinutul său prin raportare la acte normative interne sau internaţionale în vigoare, fiind necesare corelarea cu ansamblul reglementărilor interne şi armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului [a se vedea şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative], şi, pe de altă parte, aspecte de oportunitate care privesc efectele economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările adoptate, legiuitorul fiind obligat să fundamenteze temeinic soluţiile pe care le cuprinde legea, pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern [a se vedea şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 24/2000].
    Reexaminarea poate fi cerută o singură dată, pentru orice motiv - de formă/procedură sau de fond/conţinut, cu privire la legea în integralitatea sa sau pentru o parte dintre normele sale. Ca urmare a formulării cererii de reexaminare, legea este retrimisă în Parlament, care este obligat să reia procedura de legiferare şi să dezbată în Plenul celor două Camere solicitările adresate de Preşedinte.
    Atât doctrina de specialitate, cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007, şi Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015) sunt în sensul că limitele sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii sunt definite de cererea de reexaminare.
    Totodată, Curtea Constituţională a mai constatat că, în aplicarea normei constituţionale a art. 77, Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării (a se vedea în acest sens Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008, Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2016, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 32, şi Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragrafele 46-47).

    4. Prezenta sesizare vizează motive de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la nerespectarea de către Parlament a normelor şi principiilor constituţionale şi regulamentare aplicabile în procedura de adoptare a legii, ca urmare a unei cereri de reexaminare formulate de Preşedintele României.
    După cum s-a stabilit constant în jurisprudenţa constituţională, reexaminarea unei legi ca urmare a unei cereri formulate de Preşedintele României implică o dezbatere specializată, limitată la motivele/raţiunile/textele cuprinse în această cerere.
    Astfel, Curtea Constituţională a stabilit că (...) relaţia dintre Preşedintele României şi Parlament este caracterizată printr-un dialog constituţional permanent, iar în cadrul acestuia fiecare dintre cele două autorităţi trebuie să colaboreze în mod loial, cu respectarea rolului lor constituţional. Astfel, constituantul a acordat dreptul Preşedintelui de a cere reexaminarea legii pentru a se putea corecta erorile materiale comise în actul de legiferare sau pentru a se regândi o anumită soluţie legislativă atât pentru motive de constituţionalitate, cât şi de oportunitate. Prin intermediul acestui mecanism constituţional se deschide un dialog interinstituţional ce trebuie să fie guvernat de normele constituţionale referitoare la colaborarea loială între acestea. În acest caz, Parlamentului îi revine rolul fie de a-şi însuşi observaţiile, atunci când consideră că motivele invocate în cererea de reexaminare sunt întemeiate, iar anvergura acestora determină caracterul inacceptabil al legii, fie de a le repudia şi de a respinge prin vot propunerea/proiectul de lege.
    Prin urmare, dialogul constituţional are drept efect redeschiderea procedurii legislative între aceste instituţii, însă numai în limitele cererii de reexaminare. (…) Rezultă că soluţia corectă care conciliază rolul preeminent al Parlamentului în procesul de legiferare şi rolul Preşedintelui României de a sancţiona punerea în executare a legii este aceea ca dezbaterea parlamentară să fie reluată în limitele cererii de reexaminare. Această soluţie se sprijină pe dialogul constituţional dintre cele două autorităţi publice, ce implică separarea şi echilibrul dintre funcţiile statului pe care acestea le exercită, pe necesitatea respectării rolului lor constituţional şi pe colaborarea constituţională loială dintre acestea. (…) Aşadar, pronunţarea Parlamentului asupra legii, în limitele cererii de reexaminare, decurge din art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art. 80 alin. (2) din Constituţie, ceea ce înseamnă că art. 77 alin. (2) şi (3) din Constituţie trebuie coroborat cu textele constituţionale anterior referite (a se vedea în acest sens Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragrafele 47-48).
    Deşi în prezenta cauză motivele din cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României trimiteau la texte concrete din legea criticată, din rapoartele comisiilor sesizate în fond ale ambelor Camere ale Parlamentului nu rezultă care au fost raţiunile pentru care s-a ajuns la soluţia respingerii acestora.
    Absenţa oricăror motive de respingere a cererii de reexaminare în cadrul rapoartelor comisiilor sesizate în fond (respectiv Comisia juridică de disciplină şi imunităţi - la Camera Deputaţilor - şi Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări - la Senat -, ambele fiind comisii permanente) demonstrează că acestea nu şi-au îndeplinit rolul constituţional statuat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de a organiza şi de a realiza actele pregătitoare pentru Plenul fiecărei Camere.
    De asemenea, lipsa acestor argumente ori a dezbaterii motivelor cererii de reexaminare rezultă şi din şedinţele
    Plenului Camerei Deputaţilor şi al Senatului, ceea ce demonstrează că atribuţia Preşedintelui României prevăzută în art. 77 alin. (2) din Constituţie şi care îi conferă posibilitatea ca, înainte de promulgarea legii, să poată cere Parlamentului reexaminarea legii, a fost golită de conţinut, încălcându-se astfel principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.
    Mai mult, din stenograma şedinţei de la Camera Deputaţilor din data de 18 iunie 2018 rezultă că mai mulţi parlamentari au solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a Plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004, rezultat în urma cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României şi retrimiterea acestuia la Comisia juridică de disciplină şi imunităţi, cu motivarea că, în acelaşi interval orar (respectiv la ora 16,00) în Comisie s-a discutat acest proiect de lege, iar în Plenul Camerei Deputaţilor s-au dezbătut modificările operate la Codul de procedură penală, astfel că, fizic, nu puteau fi în locuri diferite în acelaşi timp şi că au dat prioritate modificărilor la Codul de procedură penală, neavând posibilitatea de a formula amendamente pentru proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004, deşi aveau astfel de amendamente de propus. Aceiaşi parlamentari au susţinut că în Plenul Camerei Deputaţilor nu a avut loc nicio dezbatere a proiectului de lege, prin raportare la motivele invocate de Preşedintele României în cererea de reexaminare.
    Din cele expuse mai sus rezultă că, prin modul în care Parlamentul i-a respins Preşedintelui României cererea de reexaminare, fără ca măcar să o examineze, să o dezbată, au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 64, art. 77 alin. (2) şi art. 80 alin. (2) din Constituţia României.
    Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, întregul mecanism constituţional al reexaminării trebuie să fie guvernat de principiul colaborării loiale dintre Preşedinte şi Parlament, principiu care implică din partea Preşedintelui obligaţia ca cererea de reexaminare să fie motivată în substanţialitatea sa, iar din partea Parlamentului obligaţia de a dezbate legea în limitele cererii de reexaminare, analizând rând pe rând motivele invocate de Preşedinte, analiză ce trebuie realizată cu respectarea normelor constituţionale şi regulamentare aplicabile procedurii de legiferare.
    În mod firesc, respectarea acestui cadru de acţiune trebuie să rezulte fie din actele procedurale întocmite de organele de lucru ale Camerelor (rapoarte sau avize ale comisiilor), fie din dezbaterile din Plen şi/sau comisii.
    În prezenta cauză, simpla lectură a rapoartelor întocmite de Comisia juridică de disciplină şi imunităţi (pentru Camera Deputaţilor) şi de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (pentru Senat), precum şi a stenogramelor şedinţelor Plenului celor două Camere demonstrează, pe de o parte, lipsa totală a motivării respingerii cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, iar pe de altă parte, lipsa unei dezbateri specializate în Plenul fiecărei Camere, raportată la cadrul procesual deschis prin dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie.
    În opinia noastră, un comportament loial al Parlamentului cu privire la cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României implica o explicitare măcar sumară a motivelor, a raţiunilor avute în vedere în respingerea cererii de reexaminare, exprimată prin instrumentele procedurale de care acesta dispune (rapoarte/avize ale comisiilor, dezbateri parlamentare, puncte de vedere exprimate de grupurile parlamentare), aceasta fiind şi o cerinţă nu numai a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi ale art. 77 alin. (2), ci şi a prevederilor regulamentare cuprinse în art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 150 din Regulamentul Senatului.
    În concret, în absenţa motivelor de respingere punctuală a criticilor formulate de Preşedintele României, actul a cărui reexaminare s-a solicitat nu a beneficiat de o reală reexaminare.
    Această neregularitate procedurală ar fi putut fi suplinită în ipoteza în care în Plenul fiecărei Camere ar fi existat dezbateri specializate asupra motivelor cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României.
    În spiritul principiului constituţional al colaborării loiale, dar şi ca expresie a raportului dintre cele două autorităţi publice cu legitimitate egală (Preşedintele şi Parlamentul), deşi Preşedintele României a înaintat autorităţii legiuitoare, în cererea de reexaminare formulată, argumente punctuale, concrete, Parlamentul nu a răspuns acestora nici prin analiza în cadrul comisiilor sesizate în fond şi nici prin dezbaterile în cadrul Plenului fiecărei Camere.
    Parlamentul avea această responsabilitate minimală, cu atât mai mult cu cât prin cererea de reexaminare Preşedintele României a semnalat că, în conţinutul legii criticate, există norme neclare, ce fac trimitere la o altă reglementare ce nu se regăseşte în forma legii aflată în vigoare (a se vedea pct. 11 din cererea de reexaminare).
    Menţionarea raţiunilor pentru care se adoptă o anumită soluţie în cadrul dezbaterilor din Parlament a cererii de reexaminare, în limita obiecţiilor formulate de Preşedintele României, este indisolubil legată de principiile ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie, toate prin raportare la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală. Orice altă interpretare ar face ca reexaminarea cerută de Preşedintele României să fie pur formală, iar atribuţia constituţională de care acesta dispune potrivit art. 77 alin. (2) ar fi golită de conţinut.
    *
    * *
    Pentru toate argumentele mai sus expuse, considerăm că sesizarea de neconstituţionalitate - formulată de Preşedintele României - se impunea a fi admisă şi să se constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 este neconstituţională.




                    Judecător,
                    dr. Livia Doina Stanciu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice