Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 480 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi (3), art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) şi (2) şi art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 480 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi (3), art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) şi (2) şi art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 43 din 21 ianuarie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana     │-                 │
│Gulie              │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi (3), art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) şi (2) şi art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Cârcei Elena în Dosarul nr. 27.557/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.264D/2019.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei a depus la dosarul cauzei un înscris prin care arată că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, aşa cum s-a reţinut în decizia instanţei de judecată care a admis recursul formulat împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel încât, în opinia sa, Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe pe fondul excepţiei invocate. Solicită (i) efectuarea demersurilor necesare, la instanţa de fond, în vederea înaintării înscrisului prin care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, (ii) refacerea procedurii de citare, arătând că pe citaţia pe care a primit-o pentru termenul din 17 octombrie 2024 dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.264D/2019 figurează cu o steluţă la numărul de ordine al dosarului, or, „o astfel de ipoteză este exclusă la instanţa de contencios constituţional, având în vedere unicitatea ei“, respectiv faptul că nu există căi de atac împotriva deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi (iii) în temeiul art. 427 din Codul de procedură civilă, comunicarea deciziei pronunţate în cauză de către Curtea Constituţională. Invocă direct în faţa Curţii Constituţionale excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3), art. 51 alin. (1), art. 55 ultima teză, art. 57, art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 47/1992. Apreciază că, „în eventualitatea în care Curtea Constituţională apreciază că are nevoie de clarificări, Curtea va suspenda judecarea excepţiei de neconstituţionalitate şi urmează să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene“, fără a preciza în concret sub ce aspecte urmează să se facă această sesizare. În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Magistratul-asistent precizează faptul că, prin Adresa nr. 3.386 din 17 mai 2023, Curtea Constituţională a solicitat instanţei judecătoreşti înscrisul cuprinzând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, care a fost înaintat la Curtea Constituţională, fiind înregistrat cu nr. 3.415 din 17 mai 2023. De asemenea, referitor la citaţia emisă de către Curtea Constituţională, steluţa care urmează după numărul de ordine al dosarului semnifică trimiterea la nota de subsol, prin care se indică autorului excepţiei cum poate accesa dosarul electronic al Curţii Constituţionale. Totodată, în temeiul art. 31 din Legea nr. 47/1992, deciziile pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori se comunică instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea Constituţională, iar decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională.
    5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca inadmisibile, a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct în faţa Curţii Constituţionale şi, respectiv, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, aceasta din urmă nefiind motivată.
    6. Curtea, deliberând, respinge, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct în faţa Curţii Constituţionale şi uneşte soluţionarea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu fondul excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    8. Prin Decizia nr. 293 din 11 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 27.557/3/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi (3), art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) şi (2) şi art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Excepţia a fost invocată de Cârcei Elena într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind anularea Deciziei nr. 3.723 din 26 iunie 2018, emisă de intimatul-pârât Baroul Bucureşti, prin care a fost respinsă ca fiind fără obiect cererea de înscriere în Baroul Bucureşti, formulată în temeiul art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constatând că petenta a fost primită în profesia de avocat în cadrul Baroului Buzău. De asemenea, se mai solicită obligarea Baroului Bucureşti la înscrierea sa ca avocat definitiv pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, autorizarea funcţionării cabinetului individual cu denumirea Elena Cârcei-Cabinet de avocat, obligarea Baroului Bucureşti la autorizarea exercitării profesiei de avocat prin prestare de servicii şi obligarea Baroului Bucureşti la plata de daune morale. Curtea Constituţională a fost sesizată prin decizia Curţii de Apel Bucureşti de admitere a recursului introdus împotriva încheierii prin care Tribunalul Bucureşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării prezentei excepţii de neconstituţionalitate.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 5 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) şi (3) din legea criticată contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (1) teza a doua privind libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi celor cuprinse în art. 148 alin. (2) şi (4) referitoare la prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne şi, respectiv, referitoare la aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării la Uniunea Europeană, prin raportare la art. 18 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, referitor la interzicerea discriminării exercitată pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate, prin faptul că reglementarea internă nu cuprinde o transpunere exactă a prevederii potrivit căreia exercitarea profesiei de avocat se realizează, în mod generic, prin forma de organizare „prestare de servicii“.
    10. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 şi art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995, se arată că Institutul Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Avocaţilor este înfiinţat ca persoană juridică de drept privat în alte condiţii decât cele reglementate de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel încât acesta nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi nu este supus procedurilor de autorizare şi acreditare. Totodată, se arată că dispoziţiile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 sunt lipsite de claritate în privinţa sintagmei „judecători de la instanţe internaţionale“.
    11. Referitor la neconstituţionalitatea prevederilor art. 10 alin. (2), art. 49 alin. (1) şi (2) şi art. 59 alin. (1) şi (2) din legea criticată, se arată că înfiinţarea prin lege a barourilor de avocaţi şi a Uniunii Naţionale a Barourilor din România echivalează cu exercitarea discreţionară a competenţelor de legiferare ale Parlamentului şi este contrară dispoziţiilor din Codul civil potrivit cărora numai persoanele juridice de drept public şi care exercită prerogative de putere publică se pot înfiinţa prin lege. Invocă în acest sens cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 531 din 18 iulie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii - S.A. şi pentru modificarea unor acte normative.
    12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi (3), art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) şi (2) şi art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, potrivit cărora:
    - Art. 5 alin. (1): „(1) Formele de exercitare a profesiei de avocat sunt: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi profesionale cu răspundere limitată.“
    – Art. 8 alin. (1) şi (3):
    "(1) Formele de exercitare a profesiei de avocat şi cabinetele grupate vor fi individualizate prin denumire, după cum urmează:
    a) în cazul cabinetului individual - numele avocatului titular, urmat de sintagma cabinet de avocat;
    b) în cazul cabinetelor asociate - numele tuturor titularilor, urmate de sintagma cabinete de avocat asociate;
    c) în cazul societăţilor civile profesionale şi al societăţilor profesionale cu răspundere limitată - numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, urmat de sintagma societate civilă de avocaţi sau, după caz, societate profesională de avocaţi cu răspundere limitată;
    d) în cazul cabinetelor grupate - numele fiecărui titular de cabinet, urmat de sintagma cabinete de avocat grupate. (...)
(3) Denumirile prevăzute la alin. (1) vor figura pe firmele cabinetelor sau societăţilor, în condiţiile stabilite de statutul profesiei."

    – art. 10 alin. (2): „(2) În fiecare judeţ există şi funcţionează un singur barou membru al U.N.B.R. cu sediul în localitatea de reşedinţă a judeţului.“
    – Art. 17:
    "(1) Primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel puţin anual şi la nivel naţional, potrivit prezentei legi şi Statutului profesiei de avocat.
(2) Examenul pentru primirea în profesia de avocat se susţine în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi se desfăşoară în mod unitar, în centrele teritoriale ale acestuia, având la bază o metodologie elaborată şi aprobată de Consiliul U.N.B.R.
(3) Tematica examenului este unică la nivelul U.N.B.R., iar selectarea subiectelor se face de comisia naţională de examen.
(4) Comisia naţională de examen este formată cu precădere din avocaţi - cadre didactice universitare, care au minimum 10 ani vechime în profesia de avocat. Desemnarea acesteia se face de Comisia permanentă a U.N.B.R., la propunerea barourilor.
(5) Dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, precum şi judecătorilor de la instanţele internaţionale."

    – Art. 49 alin. (1) şi (2):
    "(1) Baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti. Sediul baroului este în oraşul de reşedinţă al judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti.
(2) Baroul are personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu."

    – Art. 59 alin. (1) şi (2):
    "(1) Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R. este formată din toate barourile din România şi are sediul în capitala ţării, municipiul Bucureşti.
(2) U.N.B.R. este persoană juridică de interes public, are patrimoniu şi buget proprii."

    – Art. 65 lit. f):
    "Consiliul U.N.B.R. are următoarele atribuţii:
    (...)
    f) organizează şi conduce activitatea Institutului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Avocaţilor, constituit ca persoană juridică de drept privat nonprofit şi care nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi nu este supus procedurilor de autorizare şi acreditare;."

    17. Cu titlu preliminar, Curtea reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au fost dezvoltate condiţiile de sesizare a acesteia. În acest sens, prin Hotărârea din 6 octombrie 1982, pronunţată în Cauza 283/81, SRL CILFIT şi Lanificio di Gavardo Spa, Curtea a statuat că articolul 177 (devenit art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene) „trebuie să fie interpretat în sensul că o instanţă naţională ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când se pune o problemă de drept comunitar în cauza dedusă judecăţii sale, să îşi îndeplinească obligaţia de sesizare a Curţii de Justiţie, cu excepţia cazului în care constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziţia comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curţii sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidenţă încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile; existenţa unei astfel de posibilităţi trebuie să fie evaluată în funcţie de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de dificultăţile specifice pe care le prezintă interpretarea acestuia şi de riscul divergenţelor de jurisprudenţă în cadrul Comunităţii“. De asemenea, prin Hotărârea din 9 septembrie 2015, pronunţată în Cauza C-160/14, Joao Filipe Ferreira da Silva e Brito şi alţii, paragraful 40, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că „revine exclusiv instanţei naţionale sarcina de a aprecia dacă aplicarea corectă a dreptului Uniunii se impune atât de evident încât nu permite nicio îndoială rezonabilă şi, în consecinţă, de a decide să se abţină să sesizeze Curtea cu o problemă de interpretare a dreptului Uniunii care a fost ridicată în faţa acesteia (a se vedea Hotărârea Intermodal Transports, C-495/03, paragraful 37)“.
    18. Având în vedere această jurisprudenţă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, revine Curţii Constituţionale competenţa de a aprecia dacă întrebarea subsumată cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este relevantă şi necesară cauzei a quo. Or, în prezenta cauză, Curtea constată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu motivează cererea de sesizare a instanţei europene, respectiv nu precizează în concret sub ce aspecte urmează să se facă această sesizare, astfel încât cererea de sesizare urmează a fi respinsă ca nemotivată (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 362 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 10 iulie 2019, paragrafele 5 şi 26-29).
    19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, din analiza conţinutul normativ al prevederilor art. 5 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995, că acestea se referă la formele de exercitare a profesiei de avocat, respectiv: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi profesionale cu răspundere limitată [art. 5 alin. (1)din Legea nr. 51/1995] şi la modalităţile de individualizare, prin denumire, a fiecăreia dintre formele enumerate de exercitare a profesiei (de exemplu, în cazul cabinetului individual - numele avocatului titular, urmat de sintagma cabinet de avocat ş.a.) - [art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995]. Autoarea excepţiei critică aceste prevederi legale din perspectiva enumerării limitative a formelor de exercitare a profesiei de avocat, arătând că acestea nu au transpus întocmai Directiva Consiliului Comunităţilor Europene din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective a libertăţii de a presta servicii de către avocaţi (77/249/CEE), cu motivarea că reglementarea internă ar trebui să prevadă doar în mod generic că exercitarea profesiei de avocat se realizează prin „prestare de servicii“, fără o enumerare limitativă a formelor de exercitare a profesiei.
    20. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că aspectele invocate nu reprezintă veritabile argumente de neconstituţionalitate, pretinsa neconstituţionalitate fiind dedusă din perspectiva unor lacune legislative. Or, Curtea a statuat că o asemenea solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios constituţional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Astfel cum sunt formulate, criticile autoarei excepţiei vizează, în realitate, completarea dispoziţiilor legale criticate, prin reglementarea expresă a posibilităţii „exercitării profesiei de avocat prin prestare de servicii avocaţiale de către avocatul definitiv“. Prin urmare, motivarea excepţiei de neconstituţionalitate vizează, în fapt, o omisiune de reglementare, fără relevanţă constituţională, care, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate fi suplinită în cadrul controlului de constituţionalitate. În temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, modificarea sau completarea normelor juridice sunt atribuţii exclusive ale Parlamentului (cu privire la relevanţa constituţională a omisiunii legislative a se vedea şi Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, Decizia nr. 308 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 2 august 2016, paragraful 41, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 55).
    21. În aceste condiţii, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii prevederii de lege cu care a fost sesizată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
    22. De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerile privind lipsa de transpunere integrală a directivei europene indicate, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional nu are competenţa de a verifica dacă toate dispoziţiile dintr-o directivă au fost sau nu transpuse, aceasta fiind o chestiune care ţine de legiferare, şi nu de controlul de constituţionalitate (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 390 din 13 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 25 iulie 2022, paragraful 73).
    23. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) şi (2) şi ale art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995, Curtea reţine că aceste prevederi legale stabilesc funcţionarea unui barou în fiecare judeţ [art. 10 alin. (2)], modalitatea generală de primire în profesia de avocat, prin examen susţinut în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (art. 17), modalitatea de constituire şi sediul baroului [art. 49 alin. (2)], organizarea Uniunii Naţionale a Barourilor din România [art. 59 alin. (1) şi (2)] şi, respectiv, reglementează atribuţia Uniunii Naţionale a Barourilor din România de organizare şi conducere a activităţii Institutului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Avocaţilor. Or, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă soluţionarea unei cereri privind anularea Deciziei nr. 3.723 din 26 iunie 2018, emise de intimatul-pârât Baroul Bucureşti, prin care a fost respinsă ca fiind fără obiect cererea de înscriere în Baroul Bucureşti, formulată în temeiul art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constatând că petenta a fost primită în profesia de avocat în cadrul Baroului Buzău, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale: „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.“
    24. Referitor la condiţia de admisibilitate privind relevanţa unei excepţii de neconstituţionalitate, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că prima teză a art. 146 lit. d) din Constituţie, privind excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, reglementează un control de constituţionalitate a posteriori, concret şi incident, ce presupune sine qua non existenţa unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce neconstituţionalitatea unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluţionarea acestuia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013, şi Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 21, sau Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, paragraful 22). Acest control de constituţionalitate este a posteriori, pentru că vizează acte normative de reglementare primară intrate în vigoare. De asemenea, acesta este un control concret, pentru că porneşte de la un litigiu concret, aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, aceasta din urmă sesizând judecătorul constituţional doar cu soluţionarea chestiunii de constituţionalitate, adică a raportului abstract de conformitate a actului de reglementare primară cu Constituţia. În sfârşit, acesta este un control incident, pentru că apare în cadrul unui litigiu pendinte pe rolul unei instanţe judecătoreşti, dar nu poate fi soluţionat de aceasta, ci trebuie deferit Curţii Constituţionale, care îl va soluţiona fără a cunoaşte sau interveni pe fondul cauzei litigioase care l-a determinat. Însă Curtea Constituţională nu poate analiza conformitatea unor acte normative cu Constituţia în absenţa unei legături relevante între excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi procesul pendinte. Prin urmare, Curtea a constatat că, de principiu, condiţionarea sesizării sale cu o excepţie de neconstituţionalitate de legătura dispoziţiei legale criticate cu soluţionarea cauzelor reprezintă un aspect esenţial al acestui tip de control de constituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 710 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 17 martie 2022, paragraful 17).
    25. Totodată, Curtea a reţinut, într-o altă cauză, că „autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia (...)“ (Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, paragraful 17). În acelaşi sens, Curtea a reţinut că legătura excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.
    26. În cauză, Curtea reţine că nu este îndeplinită condiţia privind interesul în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textelor criticate, în ceea ce o priveşte pe autoarea excepţiei. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dispoziţiile criticate nu au relevanţă în soluţionarea cauzei a quo, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) şi (2) şi ale art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995 apare ca fiind inadmisibilă.
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi (3), art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) şi (2) şi art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Cârcei Elena în Dosarul nr. 27.557/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Irina Loredana Gulie

    -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 480 din 17 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"