Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 471 din 17 septembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 230 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 471 din 17 septembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 230 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 471 din 17 septembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 230 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 991 din 10 decembrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 230 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Bogdan Dumitrache în Dosarul nr. 21.206/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 672D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizează că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat anterior asupra acestei soluţii legislative cuprinse în Codul de procedură fiscală din anul 2003, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 1.495 din 18 noiembrie 2010, prin care s-a arătat că adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi găseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară. Totodată, se apreciază că nu poate fi vorba despre o încălcare a prevederilor constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei ca urmare a exceptării creanţelor în discuţie de la încuviinţarea executării silite, deoarece legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită (Decizia nr. 246 din 16 martie 2010, Decizia nr. 519 din 19 aprilie 2011, Decizia nr. 524 din 9 octombrie 2014).
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 8 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 21.206/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 230 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Bogdan Dumitrache într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece permit începerea executării silite prin comunicarea somaţiei formulate de organul de executare fiscală ce administrează creanţa fiscală în discuţie, în lipsa unei încuviinţări a executării silite de către instanţa de judecată care să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru începerea unui asemenea demers. Se precizează că organul de executare fiscală nu este independent faţă de creditorul fiscal şi nici nu este un reprezentant al acestuia, ci, de regulă, este chiar creditorul fiscal. Se susţine că prin jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, spre exemplu Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 şi Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, s-a impus soluţia încuviinţării executării silite fără a se distinge în funcţie de temeiul executării - respectiv titlu executoriu fiind o hotărâre judecătorească ce are o origine judiciară sau titlu executoriu extrajudiciar, astfel cum este titlul executoriu fiscal. Prin urmare, caracterul unitar al procesului impune respectarea garanţiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, sub aspectul independenţei şi al imparţialităţii autorităţii, inclusiv în faza executării silite, întrucât intervenţia instanţei de judecată nu se poate realiza doar ex post pe calea soluţionării unei contestaţii la executare silită fiscală. În acest context se învederează jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la executarea silită în materie civilă, respectiv în ceea ce priveşte imparţialitatea şi independenţa instanţelor judecătoreşti.
    6. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Având în vedere natura raporturilor juridice în materie, se arată că lipsa încuviinţării executării silite de către instanţă este justificată faţă de întregul specific al acestei proceduri, nefiind încălcate prevederile constituţionale invocate, deoarece neregulile constatate pe parcursul executării silite pot fi atacate pe calea contestaţiei de drept comun.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    9. Avocatul Poporului, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 230 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, care au următorul cuprins: „Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei.“
    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia este nemulţumit de faptul că procedura de executare silită a creanţelor fiscale începe prin comunicarea somaţiei de plată şi este lipsită de încuviinţarea executării de către instanţa de judecată, astfel cum se procedează în materie civilă, ceea ce, în opinia acestuia, este contrar prevederilor constituţionale cu privire la dreptul la un proces echitabil şi la principiul imparţialităţii şi independenţei ce caracterizează înfăptuirea justiţiei.
    15. Din evaluarea cadrului legislativ în materie, Curtea observă că prevederile criticate se circumscriu procedurilor ce au loc în contextul reglementărilor prevăzute de titlul VII - Colectarea creanţelor fiscale, respectiv stingerea creanţelor fiscale (art. 152-267), care poate avea loc prin plată, compensare, restituire sau prin executare silită (executarea prin poprire, executarea silită a bunurilor mobile sau imobile, respectiv valorificarea bunurilor sechestrate) şi dispun cu privire la somaţie ca act de începere a executării silite (art. 230).
    16. Astfel, în virtutea art. 226 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 207/2015, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit legii, iar titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege. În domeniul valorificării creanţei fiscale, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, executarea silită a creanţelor fiscale sau a obligaţiilor fiscale reprezintă o modalitate de stingere a obligaţiei fiscale sau a creanţei fiscale. În acest sens sunt prevederile art. 22 cu denumirea marginală „Stingerea creanţelor fiscale“ din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora „creanţele fiscale se sting prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege“.
    17. Executarea silită prin care se urmăreşte valorificarea unor creanţe fiscale face obiectul unor reglementări juridice speciale, reglementări prevăzute de Codul de procedură fiscală. Caracterul de reglementare specială a Codului de procedură fiscală, faţă de dispoziţiile de drept comun în materie civilă, este conferit chiar de către dispoziţiile acestui act normativ, sens în care, în ceea ce priveşte raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative, prin art. 3 se instituie regula de principiu că acest cod de procedură fiscală constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor fiscale, iar, prin excepţie, „unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori“.
    18. În acest context, Curtea reţine că asupra soluţiilor legislative cu privire la stingerea creanţelor fiscale prin executare silită instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, atât asupra prevederilor cuprinse în Legea nr. 207/2015, cât şi asupra celor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (în prezent abrogată).
    19. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 375 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 4 ianuarie 2019, Decizia nr. 524 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 22 decembrie 2014, sau Decizia nr. 1.495 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 21 ianuarie 2011, Curtea a constatat că, într-adevăr, potrivit prevederilor Codul de procedură civilă, executarea silită în materie civilă se realizează numai în temeiul unui titlu executoriu, prin aceasta înţelegându-se hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. Însă, în domeniul fiscal titlul de creanţă fiscală devine ope legis titlu executoriu, dându-se astfel expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenţei sale constituţionale. Ca atare, în materie fiscală este vorba de norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, ce sunt determinate de faptul că obiectul executării silite în acest domeniu îl reprezintă încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, interesul general ocrotit impunând adoptarea unor reguli care să asigure protejarea eficientă a creanţelor statului şi recuperarea lor cu prioritate.
    20. În acest context, Curtea reţine că prevederile art. 56 alin. (1) din Constituţie stabilesc existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, încasarea acestora constituind sursa principală de venituri a statului. Astfel, prin normele criticate se dă eficienţă dispoziţiilor constituţionale antereferite în situaţia în care cetăţenii nu îşi duc la îndeplinire de bună-voie obligaţiile constituţionale şi legale, respectiv acelea de a se achita de sarcinile fiscale la data la care acestea au devenit exigibile; ia naştere dreptul statului, prin organele sale îndrituite în acest sens, de a trece direct la executarea silită a creanţelor fiscale, fără a mai fi necesară o autorizare/încuviinţare din partea altor organe judiciare.
    21. Prin urmare, pentru realizarea veniturilor publice, legiuitorul, în conformitate cu Legea fundamentală, a prevăzut întotdeauna norme derogatorii, cu scopul de a face mai eficientă executarea şi pentru a-i imprima un ritm mai accelerat. Astfel, adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi găseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară. Acest temei constituţional justifică un drept special, de preferinţă în favoarea statului, în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească două dintre obligaţiile fundamentale ce i-au fost prescrise prin art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie: să adopte măsuri de protecţie socială, apte să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, şi să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii.
    22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată în prezenta cauză prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 124 din Constituţie, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
    23. Potrivit principiului accesului liber la justiţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, ceea ce presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituţie. Totodată, în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), Curtea a reţinut că liberul acces la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale. Astfel cum au decis Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, orice restricţie fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanţa sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere (a se vedea Decizia nr. 894 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007). În acest context, în virtutea prevederilor legale în materie, actele organelor administrativ-fiscale pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ, iar aceasta presupune, printre altele, şi posibilitatea instanţei de judecată de a suspenda executarea actului pretins nelegal, chiar cât timp autoritatea publică emitentă a actului atacat are încă facultatea de a dispune revocarea sau anularea acestuia, mai ales că în acest interval de timp actul în cauză îşi produce efectele. Această măsură reprezintă o garanţie pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, precum şi a valorilor constituţionale.
    24. Aplicând considerentele de principiu la speţa dedusă judecăţii şi având în vedere şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, Curtea constată că procedura reglementată de textul de lege criticat nu este contrară dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie. Prin Decizia nr. 524 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 22 decembrie 2014, paragrafele 16-20, Curtea a statuat că nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a acestor norme constituţionale, deoarece legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condiţiile procedurale stabilite de lege. Astfel, potrivit art. 260 cu denumirea marginală - Contestaţia la executare silită - din Codul de procedură fiscală, „persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii [... ]“, iar „contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă“.
    25. Prin urmare, procedura executării silite a creanţelor fiscale asigură garanţii suficiente pentru ocrotirea accesului liber la justiţie şi respectarea dreptului la un proces echitabil prin însuşi faptul că oferă posibilitatea de a contesta executarea, iar, în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a înseşi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Prin urmare, legiuitorul are latitudinea de a stabili modalitatea stingerii creanţelor fiscale prin executare silită, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege.
    26. În ceea ce priveşte dispoziţiile care consacră principiile unicităţii, imparţialităţii, egalităţii şi independenţei în înfăptuirea justiţiei, acestea trebuie interpretate cu cele referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii, care are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege (Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012). Prin urmare, în materia supusă controlului de constituţionalitate în speţa de faţă actul de justiţie nu este exclus, ci intervine în contextul şi la momentul stabilite de legiuitor în condiţiile precizate mai sus, cu respectarea prevederilor art. 124 din Constituţie.
    27. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la lipsa imparţialităţii şi independenţei autorităţilor implicate în stingerea creanţelor fiscale prin executare silită, Curtea observă că independenţa şi imparţialitatea sunt aspecte specifice activităţii instanţelor judecătoreşti, fiind garanţiile unui proces echitabil. Or, relaţiile dintre contribuabil/plătitor şi organul fiscal se fundamentează pe bună-credinţă, respectiv contribuabilul/ plătitorul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile şi să îşi exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi să declare corect datele şi informaţiile privitoare la obligaţiile fiscale datorate, iar organul fiscal trebuie să respecte drepturile contribuabilului/plătitorului în fiecare procedură de administrare a creanţelor fiscale aflată în derulare, context în care buna-credinţă a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul (art. 12 din Legea nr. 207/2015).
    28. Având în vedere cele expuse, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie şi faptul că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 230 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 207/2015, în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 124, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
    29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Dumitrache în Dosarul nr. 21.206/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 230 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 septembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016