Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 461/1/2017
┌────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Gabriela Elena Bogasiu │- vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului│
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Lavinia Curelea │- preşedintele delegat al Secţiei I civile │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Eugenia Voicheci │- preşedintele Secţiei a II-a civile │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ionel Barbă │- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Elena Floarea │- judecător la Secţia I civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Sorinela-Alina Macavei │- judecător la Secţia I civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Romaniţa Ecaterina Vrînceanu│- judecător la Secţia I civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Lavinia Dascălu │- judecător la Secţia I civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Eugenia Puşcaşiu │- judecător la Secţia I civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Carmen Trănica Teau │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Valentina Vrabie │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ileana Izabela Dolache │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Rodica Dorin │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Paulina Lucia Brehar │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Florentina Dinu │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Dana Iarina Vartires │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Iuliana Măiereanu │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ana-Hermina Iancu │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Luiza Maria Păun │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
└────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 461/1/2017, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j^1), art. 296^4 alin. (1) lit. k), art. 296^15 lit. o) şi art. 296^18 alin. (5^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă despăgubirile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, au regimul fiscal al drepturilor din salarii sau asimilate salariilor în vederea impunerii ori păstrează regimul tichetelor de masă neacordate în natură de angajator, în privinţa contribuţiilor sociale individuale obligatorii“. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimatul-reclamant a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, din oficiu, prin Încheierea din 12 ianuarie 2017, în Dosarul nr. 13.699/3/2016, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j^1), art. 296^4 alin. (1) lit. k), art. 296^15 lit. o) şi art. 296^18 alin. (5^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 571/2003), în sensul de a se stabili dacă despăgubirile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, au regimul fiscal al drepturilor din salarii sau asimilate salariilor în vederea impunerii ori păstrează regimul tichetelor de masă neacordate în natură de angajator, în privinţa contribuţiilor sociale individuale obligatorii. II. Expunerea succintă a procesului 2. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu nr. 13.699/3/2016, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B - S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei actualizate şi indexate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală până la data plăţii, reprezentând contribuţii sociale reţinute nelegal din despăgubirile dispuse prin sentinţa civilă nr. 7.287 din 20 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 35.777/3/2013, definitivă prin Decizia civilă nr. 1.082 din 2 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. 3. Prin Sentinţa civilă nr. 7.860 din 13 septembrie 2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma reprezentând contribuţii sociale reţinute, actualizată şi indexată cu indicele de inflaţie, şi dobânda legală până la data plăţii; a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. 4. În motivarea soluţiei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în mod eronat pârâta i-a reţinut reclamantului contribuţiile sociale individuale obligatorii, prevăzute de Legea nr. 571/2003, în condiţiile în care despăgubirea acordată prin Sentinţa civilă nr. 7.287 din 20 iunie 2014 a reprezentat contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei august-decembrie 2013, proporţional cu intervalul lucrat, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii. Or, dacă reclamantul ar fi beneficiat de tichetele de masă, în natură, pentru această perioadă, nu ar fi datorat contribuţiile sociale respective. În ceea ce priveşte măsura actualizării şi indexării cu indicele de inflaţie, aceasta a fost dispusă pentru a se asigura recuperarea creanţei la valoarea ei de la data scadenţei, potrivit dispoziţiilor art. 1.531 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Codul civil, având în vedere devalorizarea monedei naţionale din cauza procesului de inflaţie. 5. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta, solicitând desfiinţarea în tot a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii în fond. 6. În susţinerea apelului, aceasta a arătat, în esenţă, că regimul fiscal aplicabil dreptului pretins, respectiv tichetele de masă, este diferit de regimul fiscal aplicabil despăgubirilor acordate de instanţă. Astfel, deşi potrivit art. 296^15 din Legea nr. 571/2003, tichetele de masă nu se cuprind în baza lunară a contribuţiilor sociale obligatorii, totuşi despăgubirile reprezentând contravaloarea tichetelor de masă constituie, din perspectivă fiscală, salarii sau diferenţe din salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive (art. 55 din Legea nr. 571/2003). În ceea ce priveşte regimul contribuţiilor sociale aplicabil veniturilor obţinute în baza sentinţei menţionate, potrivit art. 296^4 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003, în baza de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii se includ sumele reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, contribuţiile menţionate urmând a fi calculate, reţinute şi virate conform art. 296^18 alin. (5^1) din aceeaşi lege. 7. Prin Întâmpinarea depusă la dosar în data de 15 noiembrie 2016, intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că apelanta pune în mod incorect semnul egalităţii între veniturile obţinute din salarii şi celelalte venituri, ce au regim fiscal diferit. 8. În şedinţa publică din 12 ianuarie 2017, din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile asupra problemei de drept în discuţie. 9. Prin încheierea pronunţată la această dată, instanţa a constatat admisibilitatea sesizării; în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus şi suspendarea judecăţii. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 10. Prin Încheierea pronunţată la data de 12 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente: - sesizarea este formulată într-o cauză aflată în curs de judecată, respectiv Dosarul nr. 13.669/3/2016, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale; – instanţa care formulează sesizarea este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j^1), art. 296^4 alin. (1) lit. k), art. 296^15 lit. o) şi art. 296^18 alin. (5^1) din Legea nr. 571/2003 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât intimatul-reclamant şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 296^15 lit. o) din această lege, arătând că tichetele de masă nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii prevăzute la art. 296^4, iar apelanta-pârâtă a susţinut, dimpotrivă, că în mod greşit prima instanţă a dat eficienţă prevederilor art. 296^15 din Legea nr. 571/2003, de vreme ce salariatul nu a primit prin hotărâre judecătorească tichete de masă, ci o despăgubire egală cu valoarea tichetelor de masă, iar legea reglementează distinct regimul fiscal aplicabil despăgubirilor acordate de instanţă; – instanţa de apel apreciază că problema de drept enunţată este nouă; pe de o parte, caracterul de noutate nu ţine neapărat de noutatea actului normativ vizat, iar pe de altă parte, cu privire la această problemă de drept nu este cristalizată o jurisprudenţă constantă, ceea ce face utilă declanşarea mecanismului cu funcţie de prevenţie al hotărârii prealabile; dispoziţii similare celor invocate în cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se regăsesc şi în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 227/2015); – prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre cu caracter obligatoriu pentru instanţe şi nici nu este învestită cu un recurs în interesul legii privind aceeaşi chestiune de drept; conflictele de muncă se soluţionează în ultimă instanţă de curţile de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neavând în competenţă judecarea unor asemenea litigii. Cu referire la Decizia nr. 8 din 4 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 399 din 26.05.2016, prin care s-a dat o interpretare dispoziţiilor art. 296^4 din Legea nr. 571/2003, cu corecţiile reglementate de art. 296^18 alin. (5) din acelaşi act normativ, s-a constatat că aceasta lămureşte un aspect diferit de cel ce formează obiectul sesizării de faţă. În plus, chestiunea de drept este reală, iar nu aparentă, privind interpretarea contradictorie pe care o pot primi textele de lege invocate în cauză, din perspectiva aplicării unor principii ale dreptului civil. IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 11. Apelanta-pârâtă a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul pus în discuţie de instanţa de apel, apreciind că pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra problemei de drept este utilă soluţionării cauzei. În opinia sa, sumele acordate cu titlu de despăgubiri prin hotărâri judecătoreşti sunt asimilate salariilor, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j^1), art. 296^4 alin. (1) lit. k) şi art. 296^18 alin. (5^1) din Legea nr. 571/2003. 12. Intimatul-reclamant apreciază că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este utilă pentru soluţionarea cauzei, faţă de prevederile art. 296^15 lit. o) din Legea nr. 571/2003, aplicabile în cazul tichetelor de masă. Sumele ce i-au fost plătite în temeiul hotărârii judecătoreşti sunt impozabile, dar nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii. 13. După comunicarea raportului, intimatul-reclamant a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii, prin care a apreciat, în principal, că sesizarea este inadmisibilă; pe fondul sesizării, a concluzionat că despăgubirile dispuse prin hotărâre judecătorească, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, păstrează regimul fiscal al tichetelor de masă în ceea ce priveşte contribuţiile sociale, fiind supuse doar plăţii impozitului pe venit, aşa cum a hotărât şi instanţa de fond. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 14. Completul de judecată învestit cu soluţionarea recursului în Dosarul nr. 13.699/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a apreciat că pentru soluţionarea cauzei se impune interpretarea dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j^1), art. 296^4 alin. (1) lit. k), art. 296^15 lit. o) şi art. 296^18 alin. (5^1) din Legea nr. 571/2003. 15. Potrivit dispoziţiilor art. 160 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. 16. Tichetele de masă fac parte din categoria „alte venituri“ şi se acordă în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă. Acestea reprezintă bilete de valoare eliberate pe suport hârtie sau în format electronic, având exclusiv destinaţia de alocaţie individuală de hrană, ce se acordă în condiţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 142/1998). 17. În practica instanţelor s-a apreciat că, în situaţia în care angajatorul nu îşi respectă obligaţia stabilită în contractul colectiv de muncă, nu se poate conchide că salariatul pierde atât dreptul la tichete de masă, cât şi dreptul la compensaţii pentru neexecutarea obligaţiei contractuale de către angajator. Chiar dacă angajatorul nu acordă tichetele de masă în materialitatea lor, acesta rămâne obligat a acoperi prejudiciul creat salariaţilor prin neexecutarea obligaţiei contractuale asumate, având în vedere că salariaţii au utilizat bani în locul tichetelor de masă care nu le-au fost acordate pentru achiziţionarea de alimente, ceea ce face ca acordarea contravalorii tichetelor de masă să nu fie contrară scopului Legii nr. 142/1998, acela de a asigura prin intermediul tichetelor de masă o alocaţie individuală de hrană. 18. Prin Decizia nr. 1.194 din 11 noiembrie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 8.12.2008, Curtea Constituţională a observat că posibilitatea de acordare a tichetelor de masă salariaţilor constituie o modalitate alternativă de completare a remuneraţiei lunare, prevăzută de lege şi negociată de părţi odată cu semnarea contractului individual de muncă. 19. Prin Sentinţa civilă nr. 7.287 din 20 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Dispecerilor Energetici din Sistemul Energetic Naţional afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate „Univers“, în numele şi pentru membrii de sindicat, între care şi intimatul-reclamant, în contradictoriu cu pârâta S.C. B - S.A., care a fost obligată să plătească membrilor de sindicat o despăgubire egală cu contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei august-decembrie 2013, proporţional cu intervalul lucrat de fiecare salariat pentru care s-a formulat acţiunea, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii. 20. Cum prin hotărâre judecătorească definitivă nu s-au acordat tichete de masă, ci despăgubiri constând în contravaloarea lor, se pune problema de a stabili dacă, în situaţia în care despăgubirile decurg din neacordarea tichetelor de masă, acestea păstrează natura şi tratamentul special stabilit pentru tichetele de masă ori se supun regimului fiscal general al sumelor plătite de angajator salariatului şi trebuie considerate drepturi/avantaje de natură salarială care, fiind asimilate salariului, fac parte din baza de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii. 21. Din interpretarea dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j^1), art. 296^4 alin. (1) lit. k) şi art. 296^18 alin. (5^1) din Legea nr. 571/2003, se desprinde concluzia că sumele plătite salariatului de angajator cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă neacordate, sunt asimilate salariilor sub aspect fiscal, aşa încât pentru ele se datorează atât impozitul, cât şi contribuţiile sociale individuale obligatorii. 22. Cu toate acestea, în cauză există controversă în ceea ce priveşte interpretarea şi stabilirea domeniului de aplicare a textului de excepţie înscris la art. 296^15 lit. o) din Legea nr. 571/2003. 23. Pe de o parte, intimatul-reclamant consideră că despăgubirile păstrează regimul juridic al tichetelor de masă, a căror contravaloare o reprezintă, şi, cu toate că nu contestă caracterul impozabil al sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, consideră totuşi că respectivele sume sunt exceptate de la plata contribuţiilor sociale individuale obligatorii, punct de vedere însuşit şi de prima instanţă. 24. Pe de altă parte, într-o interpretare divergentă, propusă în dosarul de faţă de partea apelantă, se susţine, în esenţă, că, pentru a beneficia de regimul derogator prevăzut de art. 296^15 lit. o) din Legea nr. 571/2003, tichetele de masă trebuie să fie „acordate potrivit legii“, adică în natură, ca bonuri de valoare. Odată ce acestea au fost acordate prin echivalent, cum nu mai au destinaţia specială de alocaţie individuală de hrană, ci au rol de dezdăunare pentru prejudiciul suferit de salariat, ies din sfera de aplicare a prevederilor de excepţie menţionate şi se supun regimului general al sumelor plătite de angajator salariatului, fiind considerate de legiuitor, prin asimilare, a avea natură salarială, ceea ce atrage includerea lor în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii. 25. În aceste condiţii, date fiind argumentele care susţin fiecare dintre cele două modalităţi de interpretare în concurs, în contextul unor dispoziţii legale insuficient de clar formulate şi având în vedere frecvenţa situaţiilor în care, în practică, se acordă echivalentul tichetelor de masă, cu titlu de despăgubire, devine imperios necesară o interpretare uniformă a normelor juridice menţionate, pentru a se evita apariţia practicii neunitare prin pronunţarea unor soluţii opuse în procese întemeiate pe aceleaşi premise esenţiale. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 26. Jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti - instanţa de trimitere a comunicat că, în urma consultării judecătorilor instanţelor arondate, nu s-a conturat o opinie majoritară şi că opiniile exprimate de judecătorii Secţiei a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale sunt divergente, fără a fi expuse opiniile conturate, aflate în divergenţă. Tribunalul Ilfov a apreciat că aceste despăgubiri au regimul fiscal al drepturilor din salarii sau asimilate acestora, în privinţa impozitului pe salariu. În privinţa plăţii contribuţiilor sociale individuale obligatorii, s-a făcut referire la prevederile art. 296^15 lit. o) din Legea nr. 571/2003, fără a se prezenta vreun raţionament care să susţină incidenţa acestor prevederi legale. Judecătorii Secţiei conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ a Tribunalului Teleorman au apreciat că despăgubirile nu fac parte din categoria drepturilor salariale, fără a se răspunde explicit la problema supusă analizei. S-au anexat şase sentinţe, care nu prezintă relevanţă pentru chestiunea de drept în discuţie. 27. Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară Celelalte instanţe au comunicat doar opiniile teoretice ale judecătorilor, fără a fi însoţite de o prezentare a modului de interpretare şi corelare a dispoziţiilor legale analizate, care să susţină concluzia expusă în răspunsurile transmise. Astfel, în opinia majoritară s-a apreciat că despăgubirile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă neacordate în natură de angajator, păstrează regimul juridic al tichetelor de masă în privinţa contribuţiilor individuale obligatorii (Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava). Judecătorii Tribunalului Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal au apreciat că nu intră în baza de calcul al contribuţiilor sociale contravaloarea tichetelor de masă neacordate şi pentru care s-a dispus plata de despăgubiri. De asemenea, judecătorii Tribunalului Mureş au opinat că, faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 142/1998, nu se impune calcularea de impozite şi contribuţii asupra acestor sume. 28. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 29. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii textelor de lege supuse interpretării în prezenta cauză. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 30. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece din jurisprudenţa instanţelor naţionale nu rezultă indicii referitoare la riscul apariţiei unei practici neunitare în această materie, iar dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită nu sunt lacunare, incomplete sau contradictorii şi nu prezintă un grad ridicat de dificultate, aşa încât instanţa de trimitere trebuie doar să procedeze la o interpretare sistematică şi logico-juridică a textelor legale incidente. 31. Asupra fondului sesizării au opinat că despăgubirea în bani, stabilită prin hotărâre judecătorească, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit pentru neacordarea tichetelor de masă în natură, se integrează în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 296^4 alin. (1) lit. u) din Legea nr. 571/2003, în categoria oricăror altor sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor, ceea ce atrage, pe de o parte, includerea sa în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii, iar, pe de altă parte, excluderea acesteia din sfera de aplicare a excepţiei prevăzute de art. 296^15 lit. o) din Legea nr. 571/2003. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării 32. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: 1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; 2. cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; 3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; 4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; 5. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 33. Preliminar analizei condiţiilor de admisibilitate, astfel cum au fost conturate în doctrină, dar şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un prim aspect care relevă inadmisibilitatea sesizării rezultă din analiza elementelor care diferenţiază cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanţelor judecătoreşti (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariţiei unei astfel de practici (control a priori). 34. Problema ridicată de instanţa de trimitere are ca situaţie premisă existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care angajatorul a fost obligat să plătească membrilor de sindicat o despăgubire egală cu contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei august-decembrie 2013, proporţional cu intervalul lucrat de fiecare salariat pentru care s-a formulat acţiunea, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii. 35. Angajatorul, care a executat de bunăvoie hotărârea judecătorească, prin plata sumei stabilite în sarcina sa cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, a calculat şi a reţinut din această sumă contribuţiile sociale individuale obligatorii, spre a fi virate la bugetele şi fondurile cărora le aparţin. În aceste circumstanţe, angajatul a considerat că reţinerea este nelegală, pentru că aceste sume sunt excluse de la plata contribuţiilor sociale individuale obligatorii şi că, prin reţinerea aplicată de angajator, din culpa acestuia, i s-a cauzat un prejudiciu echivalent cu suma de 123 lei reţinută, sumă care face obiectul acţiunii în despăgubiri în cauza cu care este învestită instanţa de trimitere. 36. Examinarea datelor comunicate de curţile de apel denotă că există jurisprudenţă ilustrată de hotărâri judecătoreşti definitive prin care angajatorul care nu a respectat obligaţia de a acorda, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, tichete de masă a fost obligat la plata unei despăgubiri egale cu contravaloarea tichetelor de masă, proporţional cu intervalul lucrat de salariat. 37. Ca urmare a consultării instanţelor cu privire la problema de drept ridicată de instanţa de trimitere, se constată că nicio altă instanţă, cu excepţia celei de sesizare, nu a fost învestită cu o acţiune în repararea prejudiciului cauzat salariatului de către angajator, prin reţinerea contribuţiilor sociale individuale obligatorii, cu ocazia plăţii sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri, reprezentând echivalentul tichetelor de masă, prin hotărâre judecătorească definitivă. 38. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept^1 s-a subliniat cu consecvenţă că prin mecanismul reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă se solicită instanţei supreme să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, în interpretarea unei norme legale îndoielnice, lacunare sau neclare. Finalitatea demersului o reprezintă împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, instanţa supremă nefiind învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăşi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective.────────── ^1 Spre exemplu, Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, şi Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015.────────── 39. Această cerinţă rezultă din dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ţinut, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică. 40. Or, prin încheierea de sesizare se arată că divergenţa în interpretare este generată de poziţia contradictorie a celor două părţi implicate în proces, pentru că, pe de o parte, apelanta, în calitate de angajator, susţine că tichetele de masă acordate prin echivalent ies din sfera de aplicare a prevederilor de excepţie ale art. 296^15 lit. o) din Legea nr. 571/2003, iar, pe de altă parte, intimatul, în calitatea sa de salariat, pretinde că a încercat un prejudiciu prin reţinerea nelegală a contribuţiilor sociale obligatorii din sumele aferente despăgubirilor reprezentând tichetele de masă. 41. Interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile este justificat în cazul în care sunt indicii că există posibilitatea apariţiei unei practici neunitare în legătură cu chestiunea de drept dedusă spre dezlegare de instanţa de trimitere. Răspunsurile primite de la curţile de apel în legătură cu problema ridicată de instanţa de trimitere relevă că nicio altă instanţă nu a înregistrat cauze cu un obiect identic sau similar celui din acţiunea pendinte în care să fie invocată o problemă de drept identică. Într-o astfel de situaţie nu este justificat interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, deoarece nu sunt indicii referitoare la riscul apariţiei unei practici neunitare din această perspectivă. 42. Separat de acest aspect, pentru ca mecanismul procedural reglementat prin articolul anterior menţionat să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii. 43. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“. În încercarea de a clarifica conţinutul acestei noţiuni, în doctrină s-a arătat că pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, susceptibilă de interpretări diferite, fie din cauză că textul este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale. 44. Problema cu care se confruntă instanţa de trimitere este aceea de a stabili dacă despăgubirea reprezentând contravaloarea tichetelor de masă se încadrează în categoria veniturilor din salarii sau asimilate salariilor la care se referă art. 55 alin. (2) lit. j^1), art. 296^4 alin. (1) lit. k) şi art. 296^18 alin. (5^1) din Legea nr. 571/2003, asupra cărora există obligaţia plăţii contribuţiilor sociale individuale obligatorii, sau dacă această despăgubire păstrează regimul tichetelor de masă, neacordate în natură, pentru a fi încadrată în categoria excepţiei generale prevăzute de art. 296^15 lit. o) din Legea nr. 571/2003, prin care sunt excluse din baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii tichetele de masă, acordate potrivit legii. 45. În încheierea de sesizare a Curţii de Apel Bucureşti nu se regăseşte niciun raţionament judiciar care să conducă la concluzia că este vorba de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate şi care să necesite o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în privinţa aspectelor vizate în cuprinsul întrebării, obiect al sesizării. 46. În cazul analizat, dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită nu sunt lacunare, incomplete sau contradictorii şi nu prezintă un grad ridicat de dificultate, aşa încât instanţa de trimitere trebuie doar să procedeze la o interpretare sistematică şi logico-juridică a textelor legale incidente cauzei în corelaţie cu normele metodologice edictate pentru explicitarea lor, respectiv Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pe care instanţa de trimitere nu le-a luat în analiză în expunerea punctului său de vedere. 47. Operaţiunea de interpretare şi aplicare a unor texte de lege la anumite circumstanţe, ce caracterizează fiecare litigiu, nu poate fi transferată completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ci revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei. 48. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, mecanismele de interpretare a actelor normative. 49. În considerarea argumentelor expuse, se apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu şi numai în privinţa unor chestiuni de drept dificile, de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei. 50. Pentru toate aceste considerente, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 13.699/3/2016 privind interpretarea dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j^1), art. 296^4 alin. (1) lit. k), art. 296^15 lit. o) şi art. 296^18 alin. (5^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă despăgubirile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, au regimul fiscal al drepturilor din salarii sau asimilate salariilor în vederea impunerii ori păstrează regimul tichetelor de masă neacordate în natură de angajator, în privinţa contribuţiilor sociale individuale obligatorii. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2017. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
