Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 468 din 14 septembrie 2023  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 468 din 14 septembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1101 din 7 decembrie 2023

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 18.253/325/2019* al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 415D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 425D/2020, nr. 430D/2020, nr. 437D/2020, nr. 448D/2020, nr. 449D/2020, nr. 464D/2020, nr. 480D/2020, nr. 484D/2020, nr. 485D/2020, nr. 494D/2020, nr. 505D/2020, nr. 508D/2020, nr. 529D/2020, nr. 551D/2020, nr. 552D/2020, nr. 566D/2020, nr. 570D/2020, nr. 571D/2020, nr. 572D/2020, nr. 591D/2020, nr. 592D/2020, nr. 593D/2020, nr. 594D/2020, nr. 595D/2020, nr. 615D/2020, nr. 616D/2020, nr. 622D/2020, nr. 647D/2020, nr. 766D/2020, nr. 767D/2020, nr. 768D/2020, nr. 769D/2020, nr. 772D/2020, nr. 787D/2020, nr. 797D/2020, nr. 798D/2020, nr. 799D/2020, nr. 842D/2020, nr. 843D/2020, nr. 844D/2020, nr. 845D/2020, nr. 846D/2020, nr. 847D/2020, nr. 848D/2020, nr. 909D/2020, nr. 910D/2020, nr. 911D/2020, nr. 912D/2020 şi nr. 913D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 18.958/299/2019, nr. 35.595/299/2019, nr. 28.751/299/2019, nr. 33.737/299/2019, nr. 36.863/299/2019, nr. 33.183/299/2019, nr. 35.179/299/2019, nr. 30.922/299/2019, nr. 30.196/299/2019, nr. 30.202/299/2019 şi nr. 2.525/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 31.326/299/2019, nr. 30.195/299/2019, nr. 29.890/299/2019, nr. 22.375/299/2019, nr. 2.526/299/2020, nr. 37.241/299/2019, nr. 8.600/299/2019, nr. 2.532/299/2020, nr. 35.131/299/2019, nr. 30.201/299/2019, nr. 30.191/299/2019, nr. 2.172/299/2020, nr. 29.691/299/2019, nr. 30.420/299/2019, nr. 30.080/299/2019 şi nr. 30.699/299/2019 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 30.170/325/2018, nr. 16.441/325/2019, nr. 23.652/325/2019, nr. 23.005/325/2019, nr. 17.187/325/2019, nr. 25.637/325/2019, nr. 22.560/325/2019 şi nr. 17.188/325/2019 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 28.453/325/2019, nr. 23.654/325/2019, nr. 23.892/325/2019, nr. 28.457/325/2019, nr. 11.462/325/2019, nr. 28.781/325/2019, nr. 22.984/325/2019 şi nr. 17.029/325/2019 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, precum şi în dosarele nr. 21.825/325/2019*, nr. 27.175/325/2019, nr. 25.338/325/2019, nr. 28.463/325/2019, nr. 29.290/325/2019 şi nr. 23.655/325/2019 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 425D/2020, nr. 430D/2020, nr. 437D/2020, nr. 448D/2020, nr. 449D/2020, nr. 464D/2020, nr. 480D/2020, nr. 484D/2020, nr. 485D/2020, nr. 494D/2020, nr. 505D/2020, nr. 508D/2020, nr. 529D/2020, nr. 551D/2020, nr. 552D/2020, nr. 566D/2020, nr. 570D/2020, nr. 571D/2020, nr. 572D/2020, nr. 591D/2020, nr. 592D/2020, nr. 593D/2020, nr. 594D/2020, nr. 595D/2020, nr. 615D/2020, nr. 616D/2020, nr. 622D/2020, nr. 647D/2020, nr. 766D/2020, nr. 767D/2020, nr. 768D/2020, nr. 769D/2020, nr. 772D/2020, nr. 787D/2020, nr. 797D/2020, nr. 798D/2020, nr. 799D/2020, nr. 842D/2020, nr. 843D/2020, nr. 844D/2020, nr. 845D/2020, nr. 846D/2020, nr. 847D/2020, nr. 848D/2020, nr. 909D/2020, nr. 910D/2020, nr. 911D/2020, nr. 912D/2020 şi nr. 913D/2020 la Dosarul nr. 415D/2020, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 354 din 27 iunie 2023.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    7. Prin Încheierea din 9 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 18.958/299/2019, prin Încheierea din 20 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 35.595/299/2019, prin încheierile din 11 martie 2020, pronunţate în dosarele nr. 28.751/299/2019 şi nr. 33.737/299/2019, prin Încheierea din 16 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 36.863/299/2019, prin Încheierea din 3 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 33.183/299/2019, precum şi prin Sentinţa civilă nr. 1.520 din 2 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 35.179/299/2019, prin sentinţele civile nr. 2.262 şi nr. 2.280 din 26 martie 2020, pronunţate în dosarele nr. 30.922/299/2019 şi nr. 30.196/299/2019, prin sentinţele civile nr. 2.848 şi nr. 2.846 din 9 iunie 2020, pronunţate în dosarele nr. 30.202/299/2019 şi nr. 2.525/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017.
    8. Prin Sentinţa civilă nr. 1.678 din 5 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 31.326/299/2019, prin Sentinţa civilă nr. 1.585 din 3 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 30.195/299/2019, prin Sentinţa civilă nr. 2.245 din 20 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 29.890/299/2019, precum şi prin Încheierea din 4 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 22.375/299/2019, prin încheierile din 9 iunie 2020, pronunţate în dosarele nr. 2.526/299/2020 şi nr. 37.241/299/2019, prin Încheierea din 28 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 8.600/299/2019, prin Încheierea din 19 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.532/299/2020, prin încheierea din 10 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 35.131/299/2019, prin încheierile din 18 iunie 2020, pronunţate în dosarele nr. 30.201/299/2019 şi nr. 2.172/299/2020, prin încheierile din 3 martie 2020, pronunţate în dosarele nr. 29.691/299/2019, nr. 30.420/299/2019 şi nr. 30.699/299/2019, şi prin încheierile din 4 martie 2020, pronunţate în dosarele nr. 30.191/299/2019 şi nr. 30.080/299/2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017.
    9. Prin încheierea din 9 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 30.170/325/2018, prin Încheierea din 23 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 16.441/325/2019, prin încheierile din 23 iunie 2020, pronunţate în dosarele nr. 23.652/325/2019, nr. 23.005/325/2019 şi nr. 22.560/325/2019, prin încheierile din 29 iunie 2020, pronunţate în dosarele nr. 17.187/325/2019 şi nr. 25.637/325/2019, precum şi prin Decizia civilă nr. 402/A din 23 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 17.188/325/2019, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017.
    10. Prin încheierile din 5 martie 2020, pronunţate în dosarele nr. 28.453/325/2019, nr. 23.892/325/2019 şi nr. 28.457/325/2019, prin Încheierea din 25 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 23.654/325/2019, prin Încheierea din 20 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.462/325/2019, prin Sentinţa civilă nr. 2.182 din 20 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 28.781/325/2019, prin sentinţele civile nr. 3.684 şi nr. 3.642 din 18 martie 2020, pronunţate în dosarele nr. 22.984/325/2019 şi nr. 17.029/325/2019, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017.
    11. Prin încheierile din 4 martie 2020, pronunţate în dosarele nr. 18.253/325/2019* şi nr. 21.825/325/2019*, prin Încheierea din 10 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 27.175/325/2019, prin Sentinţa civilă nr. 2.747 din 4 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 25.338/325/2019, prin sentinţa civilă nr. 3.409 din 18 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 28.463/325/2019, prin Sentinţa civilă nr. 2.382 din 27 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 29.290/325/2019, precum şi prin Sentinţa civilă nr. 3.528 din 30 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 23.655/325/2019, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017.
    12. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti cu prilejul soluţionării unor cauze civile având ca obiect pretenţii derivând din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor.
    13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că atât în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă şi de previzibilă încât să permită cetăţeanului să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat, astfel încât acesta să fie capabil să prevadă, în mod rezonabil, consecinţele care pot apărea. În acest sens, în Hotărârea din 25 august 1998, pronunţată în Cauza Hertel împotriva Elveţiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că previzibilitatea nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este dublată uneori de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să se adapteze schimbărilor de situaţie. De asemenea, şi în Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că legea internă, care înglobează atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris, trebuie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate, care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist, să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Autoarea excepţiei invocă bogata jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte previzibilitatea legii, în care s-a arătat că nivelul de precizie a legislaţiei interne, care nu poate să prevadă toate ipotezele, depinde într-o mare măsură de conţinutul legii respective, de domeniul pe care intenţionează să îl reglementeze şi de numărul şi statutul celor cărora li se adresează. S-a subliniat, totodată, că o normă este previzibilă dacă oferă o anumită garanţie împotriva atingerilor arbitrare din partea puterii publice şi contra aplicării extensive a unei restricţii în detrimentul justiţiabilului.
    14. Se susţine, astfel, că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 sunt lipsite de previzibilitate şi claritate, întrucât permit stabilirea în mod arbitrar şi abuziv de către unitatea reparatoare a unui preţ pe oră pentru manopera efectuată mult peste preţurile de referinţă din piaţa specifică. Apreciază că, astfel cum sunt redactate, fără a exista obligaţia legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, preţurile de referinţă din piaţă sau preţurile recomandate de producător, dispoziţiile legale criticate lasă stabilirea preţului la totala dispoziţie a unităţii reparatoare, care poate fixa practic orice valoare a reparaţiei. În acest mod, s-au creat premisele unui comportament abuziv din partea unităţilor reparatoare care au înţeles să utilizeze preţuri pe oră de manoperă cu mult peste ceea ce se practică pe piaţa de profil şi să utilizeze un alt preţ, cu mult majorat, faţă de cel afişat, încălcându-se astfel şi dispoziţiile art. 67 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Mai mult, preţul pe oră de manoperă nici nu este negociat cu cealaltă parte contractantă, persoana asigurată la societatea de asigurări, care nu are niciun interes să negocieze sau să se opună preţului solicitat de unitatea reparatoare.
    15. O altă deficienţă a textului de lege criticat constă în faptul că, potrivit acestuia, unitatea reparatoare are la dispoziţie posibilitatea să opteze pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, „folosind sisteme de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a preţului pe ora de manoperă afişată“. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 prezintă o deficienţă gravă de conţinut, care îi conferă caracter neconstituţional, întrucât nu prevede şi criteriul legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. Această deficienţă permite unităţii reparatoare majorarea în mod arbitrar şi abuziv a preţului de manoperă în relaţia contractuală directă cu persoana asigurată la societatea de asigurare, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de către asigurător.
    16. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că „bunurile“ societăţii, obiect al încălcării, sunt reprezentate de sumele achitate în plus ca urmare a majorării în mod arbitrar şi abuziv a preţului orei de manoperă de către unităţile reparatoare. Astfel, se permite unităţilor reparatoare, invocând principiile pieţei libere, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de asigurător, să convină preţuri arbitrare, excesive şi abuzive, în relaţia contractuală directă cu persoana prejudiciată. Asigurătorul are calitatea de terţ faţă de contractul dintre unitatea reparatoare şi persoana prejudiciată, neavând niciun control asupra modului de stabilire a preţului pieselor şi al manoperei. Există ulterior posibilitatea să se cenzureze această practică, prin neplata diferenţelor dintre preţurile practicate în piaţă şi preţul solicitat, însă unităţile reparatoare se adresează instanţelor judecătoreşti care, într-o proporţie covârşitoare, le admit cererile şi obligă, pe lângă plata acestor diferenţe, şi la plata de penalităţi. Se susţine că, în mod contrar art. 44 alin. (2) din Constituţie, sunt favorizate unităţile reparatoare şi patrimoniul acestora în detrimentul societăţilor de asigurare al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. Concluzionând, autoarea excepţiei consideră că, prin actuala redactare a legii, unităţile reparatoare pot adopta o conduită arbitrară şi abuzivă, cu consecinţa afectării grave a dreptului său de proprietate.
    17. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 437D/2020, nr. 464D/2020, nr. 570D/2020, nr. 571D/2020, nr. 572D/2020, nr. 615D/2020, nr. 616D/2020, nr. 787D/2020, nr. 797D/2020, nr. 798D/2020 şi nr. 799D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. Aşadar, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 apar ca fiind clare şi în conformitate cu cerinţele de previzibilitate, nu constituie o încălcare a dreptului de proprietate al societăţii de asigurare, libertatea unităţilor reparatoare de a utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, oferită de către legiuitor prin edictarea acestei norme, urmărind scopul legitim de a proteja principiul libertăţii economice.
    18. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 508D/2020, nr. 551D/2020, nr. 552D/2020, nr. 566D/2020, nr. 766D/2020, nr. 767D/2020, nr. 768D/2020, nr. 769D/2020, nr. 772D/2020, nr. 842D/2020, nr. 843D/2020, nr. 844D/2020, nr. 845D/2020, nr. 846D/2020, nr. 847D/2020 şi nr. 848D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Astfel, referitor la criticile formulate prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, instanţa apreciază că textul de lege criticat îndeplineşte cerinţele de accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate, norma având o redactare fluentă, inteligibilă, fără dificultăţi sintactice ori pasaje echivoce, fiind exprimată într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, permiţând, în acelaşi timp, oricărei persoane să îşi adapteze conduita şi să fie capabilă să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele ce pot să apară dintr-un act determinat. În ceea ce priveşte criticile formulate prin raportare la art. 44 din Constituţie, instanţa subliniază că împrejurarea că unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o anumită valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. Totodată, instanţa reţine că nu poate fi limitat dreptul persoanei despăgubite de a alege service-ul în care îşi repară autoturismul, câtă vreme această alegere se face pe criterii de calitate şi performanţă. Aşa fiind, instanţa consideră că nu se poate reţine încălcarea art. 44 din Constituţie şi nici a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la o obligaţie legală stabilită în sarcina asigurătorului RCA, iar reglementarea sau nereglementarea unui nivel maxim al întinderii despăgubirii ce urmează a fi suportată de asigurătorul RCA reprezintă o opţiune a legiuitorului, şi nu un aspect de neconstituţionalitate.
    19. Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 480D/2020, nr. 494D/2020, nr. 505D/2020, nr. 909D/2020, nr. 910D/2020, nr. 911D/2020, nr. 912D/2020 şi nr. 913D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanţa de judecată învederează că, în esenţă, se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, critici ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată. În acest fel, instanţa apreciază că nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. De asemenea, instanţa apreciază că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 44 din Constituţie sau ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul de proprietate privată, întrucât textul de lege criticat stabileşte un criteriu legal de evaluare a despăgubirii, constând în valoarea orei de manoperă afişată de unitatea reparatoare, neexistând nicio raţiune pentru care unitatea reparatoare să fie obligată să accepte tarife mai mici sau plafonate. În condiţiile în care societatea de asigurare trebuie să repare integral prejudiciul produs, plata acestor sume nu poate fi apreciată ca fiind o încălcare a dreptului de proprietate al asigurătorului.
    20. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 425D/2020, nr. 448D/2020, nr. 484D/2020, nr. 485D/2020, nr. 593D/2020 şi nr. 594D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. Aşa fiind, instanţa apreciază că textul de lege criticat este constituţional şi nu aduce limitări ale dreptului de proprietate, este clar şi previzibil, fiind atributul exclusiv al legiuitorului să instituie criterii de stabilire a valorii reparaţiilor. Faptul că unitatea reparatoare împreună cu persoana păgubită agreează un anumit cost al reparaţiilor, inclusiv al manoperei, nu înseamnă că se aduce atingere dreptului de proprietate al societăţii de asigurări, întrucât aceasta are posibilitatea verificării concordanţei devizului de lucrări cu procesul-verbal de constatare a daunelor, precum şi a eventualelor intenţii speculative relativ la costul nejustificat al reparaţiei, situaţie în care poate refuza motivat plata solicitată, urmând ca despăgubirile să fie stabilite de către instanţa de judecată.
    21. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 430D/2020, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    22. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 622D/2020, apreciază că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 sunt neconstituţionale şi contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu prevăd şi un criteriu legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă, astfel încât lipsa de previzibilitate a normei legale supuse controlului de constituţionalitate permite stabilirea de către unităţile reparatoare a unui preţ pe oră de manoperă peste preţurile de referinţă din piaţă.
    23. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 415D/2020, nr. 449D/2020, nr. 529D/2020, nr. 591D/2020, nr. 592D/2020, nr. 595D/2020 şi nr. 647D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manopera afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. În acest sens, apreciază că textul de lege criticat este constituţional şi nu aduce limitări ale dreptului de proprietate, este clar şi previzibil, fiind atributul exclusiv al legiuitorului să instituie criterii de stabilire a valorii reparaţiilor. Faptul că unitatea reparatoare împreună cu persoana păgubită agreează un anumit cost al reparaţiilor, inclusiv al manoperei, nu înseamnă că se aduce atingere dreptului de proprietate al societăţii de asigurări, întrucât aceasta are posibilitatea verificării concordanţei devizului de lucrări cu procesul-verbal de constatare a daunelor, precum şi a eventualelor intenţii speculative relativ la costul nejustificat al reparaţiei, situaţie în care poate refuza motivat plata solicitată, urmând ca despăgubirile să fie stabilite de către instanţa de judecată. Aşa fiind, instanţa apreciază că, raportat la modul în care este formulată norma juridică criticată, aceasta nu aduce atingere art. 44 din Constituţie.
    24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    25. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele Curţii Constituţionale nr. 505D/2020, nr. 508D/2020, nr. 551D/2020, nr. 552D/2020, nr. 566D/2020, nr. 570D/2020, nr. 571D/2020, nr. 572D/2020, nr. 591D/2020, nr. 592D/2020, nr. 593D/2020, nr. 594D/2020, nr. 595D/2020, nr. 615D/2020, nr. 616D/2020, nr. 622D/2020, nr. 909D/2020, nr. 910D/2020, nr. 911D/2020, nr. 912D/2020 şi nr. 913D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că din analiza dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 rezultă că norma legală instituie criterii alternative de stabilire a valorii reparaţiei, fie folosind un sistem de evaluare specializat, fie prin intermediul documentelor emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă practicată în mod obişnuit. Referitor la cel de-al doilea criteriu, dispoziţiile criticate au în vedere preţul afişat şi practicat de către operatorul economic în conformitate cu prevederile legale în materie, cum ar fi art. 4 din Legea concurenţei nr. 21/1996, art. 67 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă şi art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Prin urmare, argumentul potrivit căruia norma legală ar permite unităţii reparatoare utilizarea unui preţ stabilit în mod arbitrar nu poate fi reţinut. De asemenea, susţinerile referitoare la aplicarea unui preţ mai mare, în mod arbitrar sau abuziv, nu reprezintă veritabile critici privind claritatea şi previzibilitatea normei criticate, ci vizează un comportament concret al operatorului economic în relaţia cu consumatorul. Or, în ipoteza constatării de practici comerciale incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorul prin impunerea unui preţ mai ridicat sunt reglementate mecanisme de protecţie prin lege specială, cum ar fi Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 şi Legea nr. 367/2007, iar în ipoteza existenţei unui prejudiciu provocat ca urmare a stabilirii unui preţ excesiv pot fi aplicate principiile răspunderii civile delictuale. În consecinţă, modalitatea de reglementare a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 îndeplineşte standardele minime de claritate, precizie şi previzibilitate statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, criticile autoarei excepţiei neconstituindu-se în veritabile argumente de natură a conduce la concluzia încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    26. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, prin raportare la art. 44 din Constituţie, critică privind încălcarea dreptului de proprietate întemeiată pe diferenţa dintre valorile aceleiaşi reparaţii stabilite prin cele două modalităţi alternative, se apreciază că existenţa acestei variaţii nu determină per se afectarea dreptului de proprietate. Astfel, preţul manoperei poate fi influenţat de mai mulţi factori, cum ar fi gradul de experienţă al specialistului, logistica operatorului economic, materialele întrebuinţate în procesul de reparare. Prin urmare, modul de reglementare a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 nu contravine art. 44 din Constituţie.
    27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, potrivit cărora „Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.“
    30. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la calitatea legii şi celor ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum şi prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la protecţia proprietăţii.
    31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezentele cauze şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 583 din 23 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2023, Decizia nr. 5 din 31 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 28 septembrie 2023, Decizia nr. 119 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 17 iulie 2023, Decizia nr. 321 din 30 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 3 august 2023, şi Decizia nr. 354 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 29 august 2023, prin care instanţa de contencios constituţional a respins, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017.
    32. Astfel, prin Decizia nr. 583 din 23 noiembrie 2022, precitată, la paragrafele 27-39, Curtea a reţinut că, potrivit art. 2 pct. 13 din Legea nr. 132/2017, contractul RCA reprezintă contractul de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, a cărui încheiere se constată prin poliţa de asigurare RCA, care atestă existenţa asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule. Condiţiile contractuale pentru asigurarea RCA sunt stabilite de lege şi de reglementările Autorităţii de Supraveghere Financiară emise în aplicarea acesteia, iar forma şi conţinutul contractului RCA se stabilesc prin reglementări ale Autorităţii de Supraveghere Financiară. Asigurarea de răspundere civilă auto este un contract încheiat între proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, persoană fizică sau juridică, şi o societate de asigurări autorizată, iar, în raport cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 132/2017, acesta este un contract forţat, întrucât părţile sunt obligate să îl încheie sub presiunea unor sancţiuni administrative. În baza acestui contract, societatea care a emis poliţa de asigurare RCA plăteşte despăgubiri terţelor persoane păgubite în urma unui accident provocat de vehiculul pentru care s-a încheiat poliţa, pentru daunele materiale şi/sau decesul ori vătămările corporale, inclusiv pentru daunele morale suferite în acel accident. Asigurarea RCA are un scop bine definit, şi anume acela ca toate persoanele păgubite în urma unui accident provocat de vehiculul pentru care s-a încheiat poliţa să primească în mod obligatoriu despăgubiri pentru daunele suferite. Obligativitatea încheierii RCA rezultă din necesitatea garantării încasării despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate, în timp util, indiferent de situaţia materială a celui care a produs paguba. Acest sistem de asigurare este obligatoriu în toate ţările de pe continentul european şi este valabil în întreaga Uniune Europeană.
    33. Astfel cum rezultă din principiile generale ale dreptului cu privire specială asupra materiei asigurării obligatorii de răspundere civilă, Curtea a reţinut, cu titlu general, că art. 2.223 alin. (1) din Codul civil stipulează că „în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil“. Aceeaşi idee se regăseşte exprimată şi în conţinutul legii speciale, respectiv art. 10 alin. (2) din Legea nr. 132/2017, care, în plus, identifică faptul ilicit cauzator de prejudicii ca fiind accidentul de vehicul. La nivel de principiu, asigurarea de răspundere civilă produsă prin accidente de vehicule reprezintă o garanţie a persoanelor vătămate prin accident şi care aveau deschisă o acţiune în daune împotriva vinovatului de accident ori a moştenitorilor acestuia că prejudiciul cauzat va fi reparat. În acelaşi timp, această formă de asigurare reprezintă o modalitate prin care titularul asigurării îşi conservă patrimoniul prin transferarea către societatea de asigurări a obligaţiei de reparare a prejudiciului cauzat în urma unui accident rutier produs din culpa sa, obligaţie care, în lipsa contractului de asigurare, i-ar fi revenit celui vinovat de producerea accidentului. Aşadar, pentru a fi antrenată răspunderea asigurătorului faţă de terţa persoană păgubită, este necesară existenţa prealabilă a unei răspunderi civile a autorului faptei (asiguratul) faţă de aceeaşi persoană. Răspunderea asigurătorului nu este una de sine stătătoare, acesta putând deveni obligat faţă de victimă în baza legii doar în măsura în care o atare obligaţie - izvorâtă, de această dată, din răspunderea civilă delictuală - există şi în sarcina conducătorului. Riscul asigurat, adică evenimentul asigurat care dă naştere obligaţiei asigurătorului de a plăti indemnizaţia de asigurare - despăgubirea -, constă în accidentul cauzator de prejudicii terţelor persoane pentru care, potrivit legii, se angajează răspunderea asiguratului sau a conducătorului vehiculului.
    34. Cât priveşte operaţiunile concrete care trebuie efectuate ca urmare a producerii unui eveniment în care a fost implicat cel puţin un vehicul în urma căruia au rezultat prejudicii materiale (şi/sau vătămarea sănătăţii şi a integrităţii corporale ori decesul uneia sau mai multor persoane), Curtea a învederat că, după deschiderea dosarului de daună şi efectuarea constatării avariilor, asigurătorul RCA este obligat să elibereze persoanei păgubite documentul de introducere în reparaţie a vehiculului (numai în cazul utilizării formularului „Constatare amiabilă de accident“), un exemplar al procesului-verbal de constatare a pagubelor sau al notei de constatare, în care să se indice numărul dosarului deschis, piesele constatate ca avariate în acelaşi accident şi soluţiile tehnice adoptate: înlocuire sau reparaţie şi lista documentelor necesare soluţionării dosarului de daună. Procesul-verbal de constatare a pagubelor se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia, iar eventualele obiecţii ale părţilor cu privire la prejudiciile constatate, precum şi la soluţiile tehnice adoptate vor fi menţionate în procesul-verbal de constatare sau într-o anexă la acesta. Pentru efectuarea reparaţiilor, persoana păgubită se poate îndrepta către orice unitate reparatoare auto autorizată de Registrul Auto Român (RAR), în temeiul art. 6 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 132/2017 şi al art. 19 alin. (5) lit. k) şi alin. (12) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017. Potrivit Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, „soluţiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentaţia tehnică din manualul de reparaţie al producătorului auto, şi sunt acceptate de către persoana prejudiciată“. La unitatea service trebuie prezentate nota de constatare a pagubelor şi documentul de introducere în reparaţie sau autorizaţia de reparaţie. După efectuarea reparaţiilor în conformitate cu soluţiile tehnologice stabilite prin nota de constatare a pagubelor, unitatea service emite devizul de reparaţie şi factura aferentă, în baza cărora se va putea solicita despăgubirea (prin cererea de despăgubire).
    35. Curtea a observat că Legea nr. 132/2017 defineşte cererea de despăgubire ca fiind documentul prin care partea prejudiciată sau asiguratul formulează pretenţiile de despăgubire către asigurătorul RCA sau către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR). În cazul în care partea prejudiciată a optat pentru decontarea directă la încheierea contractului RCA, atunci aceasta se va adresa propriului asigurător RCA în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile decontării directe. Dacă nu se aplică decontarea directă, atunci partea prejudiciată va înainta cererea de despăgubire către asigurătorul RCA al părţii vinovate. Dacă partea vinovată nu avea încheiat un contract RCA la momentul producerii accidentului de vehicule sau dacă partea vinovată rămâne neidentificată ori evenimentul s-a produs în perioada suspendării contractului RCA, atunci partea prejudiciată va înainta cererea de despăgubire către BAAR.
    36. În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, Curtea a reţinut că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, „Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice“, iar, potrivit art. 41 alin. (5) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, asigurătorii RCA stabilesc dreptul la despăgubiri cu respectarea condiţiilor contractuale şi a dispoziţiilor legale în vigoare. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, la stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de către persoanele prejudiciate, cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017, potrivit cărora, „Pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă la data producerii riscului asigurat“.
    37. Aşa fiind, având în vedere cele mai sus expuse, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea normei juridice, Curtea a observat că autoarea excepţiei deduce pretinsa neconstituţionalitate a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 din faptul că unitatea reparatoare poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, redactare care, în opinia acesteia, lasă la dispoziţia unităţii reparatoare posibilitatea de a stabili orice valoare a reparaţiei, neexistând obligaţia legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, preţurile de referinţă din piaţă sau preţurile recomandate de producător, o atare împrejurare fiind de natură a crea premisele comportamentului abuziv al unităţilor reparatoare, care utilizează preţuri pe oră de manoperă cu mult peste ce se practică pe piaţa de profil şi un alt preţ, cu mult majorat faţă de cel afişat. Or, în acest context, Curtea a observat că, de fapt, se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, critici ce nu se subsumează însă unor veritabile critici de neconstituţionalitate. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice şi al liberei circulaţii a serviciilor, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată. În acest sens sunt, de altfel, şi dispoziţiile art. 6 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 132/2017, care conferă persoanei prejudiciate dreptul ca, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să-i influenţeze opţiunea.
    38. De asemenea, Curtea a reţinut că, în opinia autoarei excepţiei, o altă deficienţă a textului incriminat constă în faptul că legiuitorul lasă la dispoziţia unităţii reparatoare să opteze pentru una „sau“ alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei. Curtea apreciază însă că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care normele juridice trebuie să le îndeplinească, evidenţiind explicit cele două modalităţi de cuantificare a despăgubirilor datorate de asigurător, şi anume prin folosirea sistemelor de evaluare specializate şi prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. În acest context, Curtea a arătat că, potrivit art. 2 lit. h) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, sistemele de evaluare specializate reprezintă o aplicaţie informatică ce se bazează pe un ansamblu de date, metode şi algoritmi de calcul care este utilizat ca suport în stabilirea costurilor de reparaţie a vehiculelor şi bunurilor avariate, precum şi/sau la stabilirea valorii de piaţă a acestora la data evenimentului.
    39. Curtea a menţionat că art. 23 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 stipulează că, la stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale, se iau în considerare o serie de factori, iar cuantificarea despăgubirilor se face pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă, în stabilirea acestora folosindu-se sisteme de evaluare specializate, acestea reprezentând un punct de pornire, de evaluare estimativă a daunelor, luându-se în calcul piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie, la care se adaugă manopera aferentă reparaţiei şi operaţiunilor necesare, din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (6) şi (9) din norma precitată, dacă pentru anumite părţi componente sau piese ale vehiculului lipsesc preţurile de piaţă practicate pe piaţa din România, valoarea acestora se stabileşte pe baza preţurilor de piaţă din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă. La evaluarea vehiculului se au în vedere starea tehnică, de întreţinere şi eventualele modificări ale structurii de echipare a acestuia survenite între data comercializării şi data producerii evenimentului, certificate de către specialistul în constatarea daunelor.
    40. Aşa fiind, Curtea a reţinut că, tocmai pentru a preîntâmpina situaţii în care evaluarea estimativă poate fi diferită în funcţie de utilizatorul sistemului de evaluare specializat, legiuitorul a instituit obligaţia asigurătorului de a formula oferta de despăgubire luând în calcul toate elementele necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară evenimentului rutier şi posibilitatea persoanei prejudiciate de a alege în mod liber o unitate reparatoare auto în vederea efectuării reparaţiei, urmând ca în cazul în care există diferenţe de costuri, indiferent de modalitatea de stabilire a valorii reparaţiei, acestea să fie reglate după depunerea documentelor de reparaţie din care să rezulte costurile certe. Or, procedând într-o atare manieră, Curtea apreciază că nu se aduce atingere drepturilor asigurătorului RCA, răspunderea de care este ţinut acesta fiind una limitată de contractul de asigurare şi de lege.
    41. Prin urmare, Curtea a constatat că nu se poate reţine contrarietatea cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât, din perspectiva conţinutului său normativ, reglementarea criticată este clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului reglementării, precisă, sub aspectul soluţiei legislative alese şi al limbajului folosit, şi previzibilă, sub aspectul scopului şi al consecinţelor pe care le antrenează.
    42. Prin aceeaşi Decizie nr. 583 din 23 noiembrie 2022, precitată, la paragraful 40, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie coroborate cu cele ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sens în care a învederat faptul că prin încheierea contractului de asigurare, care este esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus, totodată, şi la riscul unei pierderi, iar existenţa şi întinderea acestuia depind de hazard, adică de un eveniment viitor şi incert. Riscul, adică şansa de câştig sau posibilitatea de pierdere, este un atribut esenţial al economiei de piaţă liberă, funcţională, atribut care justifică libera concurenţă. Totodată, nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, persoană vinovată, în temeiul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, pentru diferenţa de despăgubire nesuportată de asigurător. Eventualele disfuncţionalităţi apărute în practică referitoare la modalitatea în care unităţile reparatoare auto înţeleg să facă aplicarea art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, cu ocazia desfăşurării activităţilor specifice acestora, nu pot fi însă convertite în vicii de neconstituţionalitate de natură să antreneze controlul de constituţionalitate exercitat de către instanţa de contencios constituţional.
    43. De asemenea, la paragraful 46 din decizia antereferită, Curtea a subliniat că, în situaţia constatării unor eventuale neregularităţi/abuzuri din partea unităţilor reparatoare auto (cu privire la stabilirea valorii proprii a orei de manoperă), acestea pot fi sancţionate prin mecanisme instituite la nivel legal, preponderent de natură jurisdicţională, dar şi prin sesizarea instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu (spre exemplu, Consiliul Concurenţei sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), care pot interveni pentru remedierea neregularităţilor/abuzurilor constatate.
    44. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 respectă întru totul exigenţele constituţionale ce decurg din art. 1 alin. (5) şi art. 44 coroborat cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    45. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 18.958/299/2019, nr. 35.595/299/2019, nr. 28.751/299/2019, nr. 33.737/299/2019, nr. 36.863/299/2019, nr. 33.183/299/2019, nr. 35.179/299/2019, nr. 30.922/299/2019, nr. 30.196/299/2019, nr. 30.202/299/2019 şi nr. 2.525/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 31.326/299/2019, nr. 30.195/299/2019, nr. 29.890/299/2019, nr. 22.375/299/2019, nr. 2.526/299/2020, nr. 37.241/299/2019, nr. 8.600/299/2019, nr. 2.532/299/2020, nr. 35.131/299/2019, nr. 30.201/299/2019, nr. 30.191/299/2019, nr. 2.172/299/2020, nr. 29.691/299/2019, nr. 30.420/299/2019, nr. 30.080/299/2019 şi nr. 30.699/299/2019 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 30.170/325/2018, nr. 16.441/325/2019, nr. 23.652/325/2019, nr. 23.005/325/2019, nr. 17.187/325/2019, nr. 25.637/325/2019, nr. 22.560/325/2019 şi nr. 17.188/325/2019 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 28.453/325/2019, nr. 23.654/325/2019, nr. 23.892/325/2019, nr. 28.457/325/2019, nr. 11.462/325/2019, nr. 28.781/325/2019, nr. 22.984/325/2019 şi nr. 17.029/325/2019 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, precum şi în dosarele nr. 18.253/325/2019*, nr. 21.825/325/2019*, nr. 27.175/325/2019, nr. 25.338/325/2019, nr. 28.463/325/2019, nr. 29.290/325/2019 şi nr. 23.655/325/2019 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 septembrie 2023.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016