Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 462 din 11 iulie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13, art. 44, art. 46 şi art. 47 din Codul de procedură civilă     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 462 din 11 iulie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13, art. 44, art. 46 şi art. 47 din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 867 din 28 octombrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13, art. 44, art. 46 şi art. 47 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Iosif Puiu şi Constanţa Puiu în Dosarul nr. 12.222/94/2015/a5.2.2.4 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.006D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 25 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 12.222/94/2015/a5.2.2.4, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13, art. 44, art. 46 şi art. 47 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Iosif Puiu şi Constanţa Puiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recuzare şi acordarea ajutorului public judiciar.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 şi ale art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, autorii acesteia susţin, în esenţă, că redactarea acestor norme este vagă, permiţând aprecierea subiectivă a instanţei.
    6. De asemenea, arată că, în majoritatea statelor cu democraţii consolidate, semnatare ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, taxele judiciare de timbru nu sunt stabilite decât prin lege, iar nu prin ordonanţe de urgenţă. Prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, puterea executivă a încălcat în mod flagrant dispoziţiile constituţionale şi, în mod special, dispoziţiile art. 139 din Constituţie, deoarece Guvernul nu poate stabili taxe judiciare de timbru, Parlamentul fiind singura instituţie abilitată să adopte legi în domeniul ce vizează drepturile şi obligaţiile cetăţenilor. Totodată, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 au fost încălcate dispoziţiile art. 115 din Constituţie, întrucât Guvernul s-a subrogat în drepturi Parlamentului.
    7. Autorii excepţiei mai consideră că dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în raport cu art. 16 şi 21 din Constituţie, în condiţiile în care la soluţionarea cererii de recuzare participă doar judecătorul recuzat, nu şi petenţii. Astfel, contrar dreptului la un proces echitabil, prevederile art. 47 alin. (4) din Codul de procedură civilă plasează părţile pe poziţii procesuale inegale. La aceeaşi concluzie conduce şi reglementarea potrivit căreia la soluţionarea cererii de recuzare este ascultat doar judecătorul recuzat, în timp ce petenţii nu îşi pot susţine apărările în sprijinul cererii de recuzare. De asemenea, se nasc îndoieli legitime cu privire la imparţialitatea judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cererii de recuzare, aceştia fiind colegi, chiar la aceeaşi instanţă, cu judecătorul recuzat. Totodată, susţin că prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13, art. 44, art. 46 şi art. 47 din Codul de procedură civilă sunt vag formulate, permiţând aprecierea subiectivă a instanţei, ceea ce încalcă regula predictibilităţii justiţiei şi art. 1 alin. (5), art. 15, art. 16, art. 4 alin. (2) şi art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.
    8. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, rezumându-se la analiza condiţiilor de admisibilitate a acesteia.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, şi art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13, art. 44, art. 46 şi art. 47 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015.
    13. Prevederile art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 au următorul cuprins: „Persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare.“
    14. Prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 au următorul cuprins: „Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România“.
    15. Prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13, art. 44, art. 46 şi art. 47 din Codul de procedură civilă au următorul cuprins:
    - Art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13:
    "Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:
    1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil;
    (...)
    13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa."

    – Art. 44:
    "Recuzarea
(1) Judecătorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părţi înainte de începerea oricărei dezbateri.
(2) Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute."

    – Art. 46:
    "Judecătorii care pot fi recuzaţi
    Pot fi recuzaţi numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluţionare."

    – Art. 47:
    "Cererea de recuzare. Condiţii
(1) Cererea de recuzare se poate face verbal în şedinţă sau în scris pentru fiecare judecător în parte, arătându-se cazul de incompatibilitate şi probele de care partea înţelege să se folosească.
(2) Este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 41 şi 42.
(3) Sunt, de asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la alţi judecători decât cei prevăzuţi la art. 46, precum şi cererea îndreptată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv de incompatibilitate.
(4) Nerespectarea condiţiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. În acest caz, inadmisibilitatea se constată chiar de completul în faţa căruia sa formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat."


    16. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 4 alin. (2) privind criteriile de nediscriminare, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 115 alin. (6) privind limitele ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului şi art. 139 privind impozite, taxe şi alte contribuţii.
    17. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 - Interzicerea generală a discriminării şi art. 2 - Aplicarea teritorială din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 şi ale art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 479 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 din 12 decembrie 2016, instanţa de contencios constituţional a respins excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Cu acel prilej, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia prin reglementarea pe calea ordonanţei de urgenţă în materia taxelor judiciare de timbru se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6) şi ale art. 139 şi, implicit, ale art. 21, Curtea a reţinut, pe de o parte, că, potrivit jurisprudenţei sale, sintagma „numai prin lege“ din cuprinsul art. 139 alin. (1) din Constituţie are semnificaţia de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite şi taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare ca forţă juridică legii. În această categorie nu intră ordonanţele emise de Guvern, ci hotărârile Guvernului, care se emit pentru organizarea executării legilor, ordinele miniştrilor etc. (a se vedea Decizia nr. 299 din 6 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 17 ianuarie 2002). De asemenea, din coroborarea prevederilor constituţionale ale art. 139 cu cele ale art. 56, Curtea a observat că acestea instituie garanţia că obligaţia constituţională a cetăţenilor de a contribui prin impozite, taxe şi alte contribuţii, venituri la bugetul de stat, se face în condiţiile legii.
    20. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru (a se vedea în acest sens Decizia nr. 649 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015), respectiv taxe de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 109 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2011). Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii.
    21. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat dacă accesul liber la justiţie este un drept absolut şi dacă poate forma obiectul unei restrângeri sau limitări. Instanţa europeană a statuat că „dreptul la un tribunal“ nu este absolut, acest drept putând fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, paragraful 57). De asemenea, prin Hotărârea din 11 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Larco împotriva României, paragraful 56, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că obligaţia de a plăti în faţa instanţelor civile o taxă judiciară corespunzătoare cererilor formulate nu poate fi considerată ca o limitare a dreptului de acces la o instanţă, care ar fi, în sine, incompatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea Europeană a subliniat că, în dreptul român, cu privire la cererile evaluabile în bani, valoarea taxei judiciare de timbru este calculată sub forma unui procent din valoarea obiectului cauzei (a se vedea în acest sens Decizia nr. 649 din 11 noiembrie 2014, precitată).
    22. Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că instituirea unor taxe judiciare de timbru prin ordonanţe de urgenţă nu este contrară prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 115 alin. (6) şi ale art. 139.
    23. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, Curtea a observat că acestea statuează cu privire la faptul că persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, iar, în mod excepţional, instanţa poate acorda aceste facilităţi fiscale în alte cazuri în care apreciază că, faţă de datele referitoare la situaţia economico-financiară a persoanei juridice, plata taxei judiciare de timbru la valoarea datorată ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a acesteia.
    24. Faţă de această împrejurare, Curtea nu a reţinut pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, ca urmare a faptului că aceste prevederi legale lasă la aprecierea instanţei de judecată stabilirea ajutorului public judiciar, deoarece, pe de o parte, dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 reglementează criteriile în funcţie de care beneficiul de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 din aceasta se avansează de către stat fie în întregime, fie în proporţie de 50%, iar pe de altă parte, alin. (3) al aceluiaşi articol are în vedere şi alte cazuri în care ajutorul public judiciar se poate acorda, proporţional cu nevoile solicitantului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 713 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 23 decembrie 2015). În acest context, Curtea a observat că prevederile criticate sunt o aplicare a dispoziţiilor art. 126 alin. (1) şi (2) şi ale art. 124 din Constituţie.
    25. Totodată, Curtea a observat că plata taxelor judiciare de timbru este o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, iar obligaţia la plata anticipată a acestor taxe este justificată. De altfel, contribuţia justiţiabilului poate fi recuperată la cererea acestuia, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, de la partea care pierde. Aşadar, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Potrivit dispoziţiilor art. 90 din Codul de procedură civilă, cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar (Decizia nr. 533 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 17 noiembrie 2014).
    26. Faţă de cele prezentate, Curtea a constatat că prevederile legale criticate se aplică în mod egal tuturor celor care cad sub incidenţa ipotezelor cuprinse în aceste norme, fără discriminări, şi, de asemenea, respectă principiul supremaţiei Constituţiei, al universalităţii, precum şi al accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, fiind în deplin acord cu prevederile constituţionale cu privire la impozite, taxe şi alte contribuţii, precum şi cu cele referitoare la delegarea legislativă şi, prin urmare, nu a reţinut pretinsa contrarietate a prevederilor criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei.
    27. Soluţia pronunţată de instanţa de contencios constituţional, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    28. Distinct de acestea, examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor criticate din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că aceste norme instituie cazuri de incompatibilitate a judecătorilor, precum şi reguli privind recuzarea.
    29. Referitor la cererea de recuzare, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că judecarea acesteia nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţă publică o încheiere asupra recuzării, prin aceasta legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului liber la justiţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 166 din 16 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 28 iulie 2017, paragraful 16, şi Decizia nr. 754 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 6 decembrie 2006).
    30. De asemenea, prin Decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, Curtea a reţinut că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri. Astfel, potrivit art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, examinarea cererii de recuzare se face „de îndată“, iar judecătorul sau părţile sunt ascultate numai „dacă se apreciază că este necesar“, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată. Potrivit doctrinei, momentul la care partea interesată a cunoscut existenţa motivului de recuzare constituie o împrejurare de fapt, care va fi apreciată de instanţa care soluţionează cererea. Însă, pentru a evita abuzul, partea trebuie să probeze nu doar cazul de incompatibilitate, ci şi împrejurările în care a luat cunoştinţă de acesta, astfel încât să se poată determina când a aflat că judecătorul este incompatibil. Aşadar, modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziţii reprezintă o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple de recuzare, care să preîntâmpine cererile şicanatorii, de natură să tergiverseze soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei. Legiuitorul, asigurând dreptul la apărare al părţilor, a mai prevăzut la art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, iar când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri. Prin urmare, Curtea a reţinut că nu este încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 836 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 12 martie 2018).
    31. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin Decizia nr. 386 din 14 decembrie 2017, precitată, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, întrucât normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. În legătură cu principiul previzibilităţii normei legale, instanţa europeană a statuat, de exemplu prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere unei rigidităţi excesive a reglementării. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul normei juridice, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Totodată, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică (în acest sens sunt hotărârile din 25 mai 1993 şi din 15 noiembrie 1996, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, şi Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent (a se vedea în acest sens Decizia nr. 491 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2016, paragraful 19).
    32. Faţă de cele anterior referite, Curtea constată că textele de lege criticate reprezintă norme de procedură, prin intermediul cărora legiuitorul instituie cadrul legal pentru exercitarea dreptului procedural de recuzare, în deplin acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Totodată, Curtea constată că acestea sunt reglementate cu suficientă claritate şi precizie, interpretarea acestora în ansamblul actului normativ din care fac parte relevând cu claritate voinţa legiuitorului.
    33. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Codul de procedură civilă dau expresie dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, având în vedere şi faptul că legiuitorul, prin reglementarea procedurii de soluţionare a cererii de recuzare, a urmărit asigurarea respectării termenului rezonabil şi a principiului accesului liber la justiţie (a se vedea Decizia nr. 81 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018).
    34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată de instanţa de contencios constituţional, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iosif Puiu şi Constanţa Puiu în Dosarul nr. 12.222/94/2015/a5.2.2.4 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13, art. 44, art. 46 şi art. 47 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2019.


                    PREŞEDINTE
                    prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice