Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (3), art. 8 alin. (1^1) şi art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comprest Util - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 723/118/2019 al Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.878D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna Daniela Cismaru, consilier juridic, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei a comunicat la dosar note scrise, prin care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei autoarei excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate. Invocă Decizia nr. 8 din 2 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căreia, în vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea organismelor sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat. Susţine că decizia precitată confirmă existenţa unei practici neunitare la nivelul instanţelor judecătoreşti determinată de lipsa de claritate şi precizie a normelor de lege criticate, ceea ce relevă, de fapt, vicii cu relevanţă constituţională prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Afirmă că Decizia nr. 8 din 2 martie 2020, precitată, complineşte parţial caracterul lacunar al prevederilor de lege criticate. Astfel, dispoziţiile de lege criticate permit organizaţiilor neguvernamentale să îşi aroge competenţe de tutelă administrativă şi de reprezentare juridică, suplimentar celor stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Astfel, asociaţiile neguvernamentale îşi arogă, prin acte unilaterale de voinţă (act constitutiv/statut), competenţe pe care nu le au - asistenţa şi reprezentarea juridică a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate, iar prin dispoziţiile art. 2 şi art. 8^1 din Legea nr. 554/2004, acţiunea ultra vires a acestor organizaţii este convertită în legitimare procesuală activă, dobândind astfel prerogative mai mari decât cele stabilite de lege pentru Ministerul Public şi Avocatul Poporului. Susţine că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 sunt lipsite de claritate, având în vedere că în practica instanţelor judecătoreşti s-au conturat două opinii privind condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru suspendarea executării actelor administrative. Astfel, unele instanţe apreciază că cererea de suspendare a unui act administrativ nu presupune existenţa unei persoane vătămate, fiind suficient ca reclamantul să fi formulat sesizare prealabilă privind actul administrativ pentru a se legitima procesual activ în cererea de suspendare a executării actului. În cealaltă opinie, cererea de suspendare presupune existenţa unei persoane vătămate, iar vătămarea trebuie să fie proprie reclamantului. Susţine că această interpretare corespunde exigenţelor constituţionale. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 15 ianuarie 2009 şi solicită instanţei de contencios constituţional să decidă care dintre cele două interpretări este conformă Legii fundamentale. 5. Reprezentantul Ministerului Public susţine respingerea excepţiei ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, precizând că prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei nu încalcă principiile constituţionale invocate. Arată că invocarea unor aspecte privind existenţa unei practici neunitare la nivelul instanţelor judecătoreşti nu constituie temei pentru admiterea criticilor de neconstituţionalitate, iar asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Sentinţa civilă nr. 1.267 din 10 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 723/118/2019, Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (3), ale art. 8 alin. (1^1) şi ale art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comprest Util - S.R.L. din Constanţa într-o cauză având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ - autorizaţie de construire. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, prin caracterul formal imprimat de instanţă judecăţii pe fond a cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, datorat subiectivismului magistratului, dar şi prin lipsa de claritate şi previzibilitate, prevederile art. 8 alin. (1^1) şi ale art. 2 din Legea nr. 554/2004 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie. Se susţine că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care conferă caracter executoriu hotărârii judecătoreşti cu privire la cererea de suspendare a executării actului administrativ, nu asigură suficiente garanţii dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Se mai arată că organismele sociale constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 nu pot declanşa un contencios obiectiv, calitatea de titular al acţiunii în contencios obiectiv (contencios fără vătămare proprie) fiind recunoscută în mod expres doar subiectelor de drept public. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 15 ianuarie 2009. Pe fondul lipsei de claritate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004, instanţele judecătoreşti includ asociaţiile şi fundaţiile, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, în categoria subiectelor de drept public cărora legiuitorul le-a conferit expres calitatea procesuală activă de a exercita un contencios obiectiv. Aprecierea conform căreia asociaţiilor şi fundaţiilor li se recunoaşte calitatea procesuală activă prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 - normă legală ce conţine o simplă definiţie, ce nu poate fi privită izolat de restul reglementării - reprezintă o interpretare contra legem, întrucât ar conduce la reglementarea pe cale judecătorească a unei excepţii de la regula prevăzută de art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004. Neclaritatea şi lipsa de previzibilitate a art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 decurg din aceea că această normă nu distinge între organismele sociale şi celelalte persoane juridice de drept privat în privinţa condiţiei subsidiarităţii. Condiţia subsidiarităţii interesului public se impune nu numai cu privire la acţiunea de fond, ci şi în cazul cererilor de suspendare, deoarece cele două demersuri judiciare sunt strâns legate între ele, iar prin cererea de suspendare se asigură persoanei vătămate o protecţie efectivă a drepturilor sale, prin paralizarea temporară a efectelor unui act administrativ cu privire la a cărui legalitate există îndoieli serioase şi care îi creează astfel un prejudiciu. 8. Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţiile legale criticate sunt clare şi previzibile şi nu încalcă dreptul la un proces echitabil ori la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Instanţa judecătorească va putea dispune suspendarea executării actului administrativ, fără ca una dintre părţi să fie privilegiată, iar cealaltă dezavantajată, ţinând seama de toate garanţiile procesuale de care se bucură părţile. Totodată, dispoziţiile legale criticate nu împiedică, sub nicio formă, soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, deoarece suspendarea actului administrativ atacat poate fi dispusă de instanţa judecătorească numai până la soluţionarea definitivă a cauzei. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autoarea excepţiei, susţinerile reprezentantei autoarei excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul actului de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 2, ale art. 8 alin. (1^1) şi ale art. 15 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Din analiza criticilor de neconstituţionalitate Curtea observă că, în realitate, sunt vizate dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s), ale art. 8 alin. (1^1) şi ale art. 15 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmând să reţină ca obiect al excepţiei aceste prevederi de lege, care au următorul cuprins: - Art. 2: "(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printrun act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate; (...) r) interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice; s) organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative; (...)" – Art. 8 alin. (1^1): „Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.“; – Art. 15 alin. (3) teza a doua: „Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.“ 13. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate din Legea nr. 554/2004 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe decizii Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea spre exemplu Decizia nr. 939 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007, Decizia nr. 66 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, Decizia nr. 750 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 7 iulie 2009, Decizia nr. 168 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, sau Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012). 15. Astfel, referitor la dispoziţiile art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a statuat că acestea au menirea de a clarifica şi de a stabili în ce condiţii şi cine poate invoca apărarea interesului legitim public. Din conţinutul textului se deduce că, prin acţiunea pe care o introduc la instanţa de contencios administrativ, persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat nu pot invoca direct „interesul legitim public“ pentru anularea unui act administrativ, ci numai în subsidiar, pe calea unor capete de cerere distincte, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat. Aşadar, prin acţiunea introdusă, persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat trebuie să dovedească mai întâi că a avut loc o încălcare a dreptului sau a interesului lor legitim privat, după care să susţină în sprijinul cererii şi vătămarea interesului public, ce decurge din actul administrativ atacat. Prin adoptarea textului criticat, legiuitorul a urmărit să „paralizeze“ aşa-numitele „acţiuni populare“ intentate de unele persoane fizice sau persoane juridice de drept privat care, neavând argumente să dovedească o vătămare a unui drept sau interes legitim privat propriu, recurg la calea acţiunilor întemeiate exclusiv pe motivul vătămării interesului public. 16. Dispoziţiile de lege criticate nu conţin norme care să restrângă exercitarea accesului liber la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, prevederile legale criticate dau posibilitatea şi persoanelor fizice sau juridice de drept privat ca, în anumite condiţii, să invoce în faţa instanţei de contencios administrativ apărarea unui interes legitim public, atribuţie ce aparţine de regulă competenţei autorităţilor publice, şi nu persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Astfel cum rezultă şi din prevederile art. 1 - „Subiectele de sesizare a instanţei“ din Legea nr. 554/2004, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici sau prefectul sunt instituţii publice care, potrivit propriilor legi de organizare şi funcţionare, dar şi Legii nr. 554/2004, au atribuţii specifice în ceea ce priveşte sesizarea directă a instanţei de contencios administrativ dacă apreciază că un act administrativ (normativ sau individual, după caz) este nelegal ori afectează drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale cetăţenilor sau interesul public. Prin urmare, interesul general al societăţii este protejat de instituţii publice cu competenţe speciale în această materie, iar dispoziţiile de lege criticate oferă aceeaşi posibilitate şi persoanelor fizice sau juridice private, sub condiţia justificată ca interesul legitim public pretins încălcat să fie rezultatul încălcării dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat al acestora. De altfel, prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, referitoare la obiectul acţiunii judiciare, reprezintă transpunerea în planul legii organice a prevederilor art. 52 din Constituţie, care garantează dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, iar dispoziţiile art. 8 alin. (1^1) reglementează condiţiile exercitării, în cadrul acestei acţiuni de contencios administrativ principale, a unei cereri subsidiare, având ca obiect încălcarea unui interes legitim public. 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 18. Distinct, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, din perspectiva cerinţelor de calitate a legii, textele de lege criticate sunt clare, precise şi previzibile, în privinţa declanşării, în anumite condiţii, a controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, de către persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. Curtea observă că Legea nr. 554/2004 instituie, prin art. 2 alin. (1) lit. p) şi art. 2 alin. (1) lit. r), definiţia legală a sintagmelor „interes legitim privat“ şi „interes legitim public“, iar art. 2 alin. (1) lit. s) stabileşte înţelesul noţiunii de „organisme sociale interesate“. Faptul că legiuitorul nu a enumerat toate categoriile de persoane juridice de drept privat care pot formula capete de cerere, potrivit art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004, se datorează gradului de abstractizare pe care trebuie să îl întrunească norma legală, revenind interpretului acesteia rolul de a identifica toate cazurile concrete, de natură să se încadreze în ipoteza textului de lege criticat. Aşa cum a subliniat Curtea Constituţională, în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nevoia de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016). 19. De asemenea, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie, interpretarea şi aplicarea unor asemenea norme legale depinzând de practică (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 25 mai 1993, pronunţată în Cauza Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, sau Hotărârea din 11 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). 20. Ca atare, soluţionarea pretinsei neclarităţi a dispoziţiilor legale criticate, în vederea interpretării şi aplicării acestora, reprezintă un atribut al puterii judecătoreşti, nefiind de resortul controlului de constituţionalitate. 21. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea reţine că prevederile de lege criticate reprezintă norme de procedură prin care se instituie caracterul executoriu de drept al hotărârii date cererii de suspendare a executării actului administrativ. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează suspendarea executării actului administrativ ca pe o situaţie de excepţie, în considerarea prezumţiei de legalitate de care se bucură acest tip de acte juridice (a se vedea Decizia nr. 464 din 6 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 12 iulie 2006). Instanţa de judecată va putea dispune suspendarea fără ca una dintre părţi să fie privilegiată, iar cealaltă dezavantajată, ţinând seama de toate garanţiile procesuale de care se bucură părţile. Dispoziţiile legale criticate nu împiedică, sub nicio formă, soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, deoarece suspendarea executării actului administrativ atacat poate fi dispusă de instanţa de judecată numai până la soluţionarea definitivă a cauzei (a se vedea în acest sens Decizia nr. 939 din 19 decembrie 2006, precitată). 22. Curtea precizează că, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, iar legiuitorul, în considerarea unor situaţii speciale, poate adopta norme de procedură derogatorii de la dreptul comun, atâta vreme cât îşi subordonează acest demers regulilor şi principiilor constituţionale. Necesitatea soluţionării cu celeritate a cauzelor din domeniul contenciosului administrativ a determinat reglementarea unei proceduri de judecată speciale, care nu se abate însă de la exigenţele drepturilor procesuale ale părţilor consacrate în Legea fundamentală. 23. Aşa fiind, nu poate fi reţinută critica privind încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece părţile beneficiază de toate garanţiile unui proces echitabil, inclusiv în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare a executării actelor administrative şi a recursului împotriva soluţiei de suspendare a executării acestor acte. 24. Referitor la invocarea de către autoarea excepţiei, prin notele scrise depuse la dosarul Curţii Constituţionale, precum şi, direct în şedinţa publică, de către reprezentanta autoarei excepţiei a unor noi motive de neconstituţionalitate, prin referirea la Decizia nr. 8 din 2 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, şi a unor noi texte constituţionale de referinţă, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. În jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a statuat că, în lumina dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi ale art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 848 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 10 decembrie 2012, şi Decizia nr. 13 din 22 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013). 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comprest Util - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 723/118/2019 al Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s), ale art. 8 alin. (1^1) şi ale art. 15 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
