Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 46 din 15 februarie 2022  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 46 din 15 februarie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 641 din 29 iunie 2022

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- │
│Benke Károly │magistrat-asistent-şef│
│ │delegat │
└───────────────┴──────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

┌──────────────────────────────────────┐
│1. Pe rol se află soluţionarea │
│excepţiei de neconstituţionalitate a │
│dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 pentru│
│modificarea şi completarea Legii nr. │
│77/2016 privind darea în plată a unor │
│bunuri imobile în vederea stingerii │
│obligaţiilor asumate prin credite, │
│excepţie ridicată de Banca Românească │
│- S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. │
│18.601/301/2020 al Judecătoriei │
│Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă│
│şi care constituie obiectul Dosarului │
│Curţii Constituţionale nr. 2.220D/ │
│2020. │
└──────────────────────────────────────┘


    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.265D/2020 şi nr. 2.272D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.748/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 11.503/271/2020 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.266D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2-8 ale Legii nr. 52/2020, excepţie ridicată de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 14.056/303/2020 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, precum şi în dosarele nr. 2.273D/2020 şi nr. 2.274D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-(1^3)], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) şi (4)] şi pct. 8 [cu referire la art. 8 alin. (5)] din Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Eurobank - S.A. din Atena, Grecia, în dosarele nr. 6.948/320/2020/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă şi nr. 2.086/252/2020 al Judecătoriei Lugoj.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.265D/2020, nr. 2.266D/2020, nr. 2.272D/2020, nr. 2.273D/2020 şi nr. 2.274D/2020 la Dosarul nr. 2.220D/2020. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.265D/2020, nr. 2.266D/2020, nr. 2.272D/2020, nr. 2.273D/2020 şi nr. 2.274D/2020 la Dosarul nr. 2.220D/2020, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 432 din 17 iunie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin încheierile din 19 noiembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 18.601/301/2020 şi nr. 17.748/301/2020, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. din Bucureşti.
    8. Prin încheierile din 19 noiembrie 2020 şi 26 noiembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 14.056/303/2020 şi nr. 11.503/271/2020, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi Judecătoria Oradea - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2-8 din Legea nr. 52/2020, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca.
    9. Prin încheierile din 11 noiembrie 2020 şi 2 decembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 6.948/320/2020/a1 şi nr. 2.086/252/2020, Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă şi Judecătoria Lugoj au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-(1^3)], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) şi (4)] şi pct. 8 [cu referire la art. 8 alin. (5)] din Legea nr. 52/2020, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Eurobank - S.A. din Atena, Grecia.
    10. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri formulate în temeiul Legii nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 52/2020, de consumatori supuşi executării silite a imobilului ipotecat.
    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că legea criticată este neconstituţională pentru că a fost adoptată în lipsa solicitării unui aviz al Băncii Naţionale a României, ceea ce încalcă art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Se subliniază că principiul legalităţii impune ca atât exigenţele de ordin procedural, cât şi cele de ordin substanţial să fie respectate în cadrul legiferării. Prin urmare, se apreciază că legea criticată a fost adoptată fără realizarea unei temeinice motivări şi fundamentări a reperelor valorice şi temporale ce stau la baza determinării incidenţei impreviziunii, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodată, prin nerespectarea obligaţiei de a solicita avizul Băncii Centrale Europene, statul român şi-a încălcat obligaţia constituţională prevăzută în art. 148 alin. (2), de adecvare a dreptului naţional cu dreptul european. Se mai subliniază că actul criticat este lipsit de coerenţă şi previzibilitate, accentuându-se faptul că nu reglementează cu claritate reperul în funcţie de care se realizează verificarea creşterii cu 50% a obligaţiei de plată lunare, că nu fundamentează stabilirea pragului de 52,6% a cursului de schimb valutar pentru reţinerea impreviziunii şi că apelează la o serie de prezumţii care nu sunt proprii mecanismului impreviziunii. Prin urmare, din această perspectivă, se încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) coroborat cu art. 53 din Constituţie.
    12. Se mai invocă faptul că Legea nr. 52/2020 aduce o gravă atingere dreptului la libertate economică şi libertăţii comerţului, întrucât intervine în raporturile juridice încheiate între profesionist şi consumatori, afectând în mod direct contraprestaţia la care creditorul este îndreptăţit prin încheierea contractelor de credit. Modificarea condiţiilor economice pe parcursul executării unui contract de credit, condiţii care nu sunt sub influenţa creditorului, nu justifică modificarea obligaţiei esenţiale a debitorului, prin lipsirea creditorului de posibilitatea recuperării creanţei în integralitatea sa. Legea nr. 52/2020 modifică raporturi juridice contractuale intervenind exclusiv în favoarea uneia dintre părţile contractului, prin prejudicierea patrimoniului celeilalte părţi contractante, instituind o discriminare inacceptabilă între subiecţii de drept privat.
    13. Totodată, Legea nr. 52/2020 intervine asupra liberei iniţiative a părţilor modificând preţul şi obligaţiile acestora dintrun act juridic care are la bază manifestarea lor de voinţă, încălcând principiul libertăţii comerţului. Prin urmare, a interveni şi a institui o lege care să modifice în totalitate produsele comercianţilor şi preţul contractului, după negocierea lui de către părţi, nu poate echivala cu respectarea principiului economiei libere de piaţă.
    14. Se susţine că art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (5), art. 10 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 retroactivează, întrucât permit stingerea tuturor datoriilor, atât a celor deja născute, cât şi a celor viitoare. Se punctează faptul că atât creanţele băncilor, cât şi ale cesionarilor reprezintă un bun, un drept câştigat sub imperiul vechii legi. Se mai susţine că legea criticată încalcă principiul securităţii juridice, întrucât prevede posibilitatea retroactivării sale, intervine peste principiul pacta sunt servanda, dispunând peste voinţa părţilor la mult timp după realizarea raportului juridic dintre acestea, şi creează un dezechilibru în interpretarea unitară a legii, fiind astfel inaccesibilă.
    15. Se mai arată că art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 încalcă dreptul de proprietate al creditorului, întrucât anularea debitelor deja scadente ar echivala cu o expropriere fără niciun fel de despăgubire. Or, aceste debite intră în sfera drepturilor câştigate. Acelaşi text de lege încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, întrucât intervine, pe de o parte, asupra litigiilor asupra cărora instanţa a pronunţat o hotărâre definitivă şi/sau irevocabilă şi, pe de altă parte, asupra executărilor silite în cadrul cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti în soluţionarea unor contestaţii la executare. Or, legiuitorul nu poate interveni asupra raporturilor juridice consfinţite pe calea hotărârilor judecătoreşti, acestea bucurându-se de autoritate de lucru judecat.
    16. Se mai arată că art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 încalcă dreptul la un proces echitabil, cu referire la principiul contradictorialităţii şi al egalităţii armelor, precum şi la dreptul de dispoziţie al părţilor. Astfel, formularea unei contestaţii la notificare de către creditor pune instanţele judecătoreşti în situaţia de a echilibra contractul, pretenţie pe care contestatorul nu a formulat-o, ajungându-se la situaţia în care debitorii, deşi nu formulează o cerere prin care investesc instanţa, vor dobândi calitatea de reclamanţi, ca parte în procesul civil, ca urmare a obligaţiei stabilite de lege în sarcina instanţei judecătoreşti, respectiv echilibrarea contractului. Mai mult, creditorul nu are nici măcar posibilitatea să solicite, în cadrul procedurii prevăzute de lege, echilibrarea contractului. Cu privire la încălcarea principiului egalităţii armelor, se deduce că aceasta ar rezulta din faptul că creditorului îi sunt impuse diverse obligaţii procedurale pentru sesizarea instanţei judecătoreşti, specifice reclamantului, pe când debitorul nu are nicio obligaţie în acest sens, acesta beneficiind de statutul de pârât. Se arată că dacă iniţial debitorul care are doar calitatea de pârât, ca efect al introducerii contestaţiei, va dobândi „undeva pe parcurs“ şi calitatea de reclamant prin admiterea unor pretenţii care nu sunt echivoc exprimate într-un act de sesizare al instanţei. Se consideră că nimic nu împiedică debitorii să sesizeze în mod egal instanţa, aceştia având la îndemână mijloace specifice prin care pot ca, în cadrul acţiunii deja iniţiate de către creditor sau pe cale separată, să invoce propriile pretenţii şi să formuleze propriile cereri solicitând cu prioritate echilibrarea contractului, respectându-se în acest fel şi dreptul la apărare al părţii adverse. Se mai arată că art. 4 alin. (4) din lege nu reglementează sfera de conţinut a noţiunii de echilibrare a contractului, iar exprimarea legiuitorului este echivocă atunci când se referă la „imposibilitatea vădită de continuare a contractului“. Totodată, se arată că acesta cuprinde o soluţie legislativă care a fost constatată ca fiind neconstituţională prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, pronunţată în cadrul controlului a priori de constituţionalitate.
    17. Se susţine că instituirea unui anumit prag valoric al fluctuaţiei valutare, respectiv de 52,6%, reprezintă o încălcare a art. 44 şi 147 din Constituţie, precum şi a Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019. În acelaşi sens, se apreciază că pentru a interveni impreviziunea, este necesar ca, pe lângă condiţia privind consistenţa valorică şi persistenţa temporală, să fie îndeplinită şi condiţia potrivit căreia debitorul să nu fi avut intenţia expres materializată de a se angaja în executarea unui risc supraadăugat asociat contractului de credit. Se mai arată că nu poate fi considerată impreviziune situaţia în care obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. Obligaţia lunară de achitare a ratelor de credit trebuie să reprezinte o abatere majoră de la situaţia avută în vedere la momentul contractării. Or, având în vedere faptul că debitorii au contractat pentru o perioadă îndelungată de timp, respectiv 20-30 de ani, analiza impreviziunii nu se poate raporta doar la ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată. Fiind o perioadă foarte scurtă de timp, nu se poate concluziona că această creştere a ratelor raportat la dobânda variabilă este una ireversibilă. Prin urmare, reglementarea celor două prezumţii absolute de impreviziune este complet deficitară.
    18. Cu privire la nesocotirea Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019, se arată că pragul de 52,6% la care trebuie raportată fluctuaţia de schimb aferentă primului caz de prezumţie de impreviziune este arbitrar, se referă la un regulament al Băncii Naţionale a României din anul 2011 şi nu face distincţie în funcţie de durata creditului sau de reeşalonarea/restructurarea acestuia. În privinţa celui de-al doilea caz de impreviziune, reprezentat de creşterea obligaţiei lunare de plată ca urmare a majorării cu peste 50% a ratei de dobândă variabilă, este imposibil a statua că menţinerea pragului valoric de peste 50% pe o perioadă de 6 luni „reflectă o situaţie continuă“, în condiţiile în care acest reper temporal nu ţine cont de nivelul fluctuaţiei înregistrat pe parcursul întregii durate a creditului (în cazul finanţărilor acordate pe perioade lungi de timp), cu atât mai mult cu cât rata lunară poate fluctua şi în favoarea împrumutatului, iar nu doar în defavoarea sa. Totodată, soluţia legislativă este susceptibilă de două interpretări în sensul că aprecierea cu 50% a obligaţiei de plată poate fi raportată fie la prima astfel de obligaţie lunară, fie la luna precedentă şi nu ţine seama nici de durata creditului şi nici de riscul supraadăugat. Cele două condiţii necesar a fi întrunite pentru reţinerea impreviziunii nu reprezintă un remediu propriu acesteia, o verificare a punctului de echilibru şi o repartiţie a riscurilor, ci o schimbare a obiectului contractului, cu translatarea riscurilor către creditor. Or, o atare abordare reprezintă în mod indubitabil o ingerinţă nejustificată în dreptul de proprietate, care nu răspunde nici măcar scopului declarat al impreviziunii, şi anume „reechilibrarea“ contractului de credit. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 4 alin. (1^3) din lege prin raportare la art. 16, 53, 57, 135 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că, în condiţiile în care pragurile stabilite pentru impreviziune se dovedesc dubitative (nu au o fundamentare lipsită de orice contestare), cu atât mai mult, excluderea controlului judecătoresc sub acest aspect, prin introducerea unor prezumţii absolute de impreviziune, apare în mod evident o măsură disproporţionată care aduce atingere, în mod nejustificat, dreptului de proprietate.
    19. În privinţa celui de-al treilea caz de impreviziune referitor la debitorul care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat, se arată că instanţa constituţională a stabilit că executarea silită prin vânzarea bunului imobil ipotecat poate reprezenta consecinţa impreviziunii, însă niciodată impreviziunea în sine. Or, textul criticat realizează exact acest lucru, identificând executarea silită prin vânzarea bunului imobil ipotecat cu însăşi impreviziunea, ceea ce contravine paragrafelor 82, 84, 86, 87 ale Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019. Se mai arată că impreviziunea nu poate fi determinată de vânzarea bunului ipotecat la licitaţie, ci de apariţia unor dezechilibre semnificative a prestaţiilor rezultate din contractul de credit. Prin urmare, nu măsura în sine a executării silite a bunului imobil ipotecat constituie situaţia de impreviziune, ci un element exterior contractului de credit care a dezechilibrat prestaţiile părţilor şi a dus, eventual, la această finalitate. Se mai arată că în cazul unui contract care s-a încheiat, ca efect al declarării scadenţei anticipate şi punerii sale în executare, impreviziunea contractuală nu mai poate fi identificată, în contextul în care nu mai poate avea loc o echilibrare a raporturilor contractuale, care au încetat.
    20. Prin instituirea prezumţiilor absolute antereferite coroborat cu remediul dării în plată, se ajunge la o ipoteză de restrângere a dreptului de acces la o instanţă în vederea verificării condiţiilor echilibrului raportat la ansamblul obligaţiilor contractuale şi a punctului de echilibru al remediului. Reglementarea unor prezumţii absolute cu consecinţa aplicării, fără distincţii, a impreviziunii (configurată prin raportare la criterii dubitative şi refuzul dreptului creditorului de a putea supune verificării justiţiei caracterul echilibrat al lipsirii de proprietate) încalcă Decizia Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi, implicit, art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    21. Cu privire la nesocotirea Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, se arată că noua lege anulează caracterul judiciar al impreviziunii, înlăturând rolul instanţelor judecătoreşti în procedura dării în plată. Se încalcă, astfel, şi principiul separaţiei puterilor în stat. Totodată, se susţine că este încălcat şi principiul neretroactivităţii legii, întrucât prezumţiile absolute şi irefragabile de impreviziune în favoarea consumatorilor debitori se pot aplica şi contractelor de credit încheiate anterior intrării in vigoare a Legii nr. 52/2020 şi a celor încheiate sub imperiul Codului civil de la 1864. Chiar dacă, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, instituţia impreviziunii se poate aplica şi contractelor încheiate sub regimul juridic al vechiului Cod civil, cu toate acestea, noile cazuri de impreviziune reglementate de legiuitor nu se pot aplica retroactiv, întrucât nu erau în vigoare la data încheierii contractelor respective. Aplicarea prezumţiilor de impreviziune reglementate prin Legea nr. 52/2020 contractelor încheiate anterior intrării sale în vigoare ar echivala cu o aplicare retroactivă, contrară dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 147 alin. (4) referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. Impreviziunea nu presupune mutarea riscurilor către creditor, ci găsirea punctului de echilibru, aspect care nu se regăseşte în reglementare. Din contră, creditorul, parte la contract, este plasat într-o situaţie de inegalitate, fiind obligat la preluarea unui bun în contul unei creanţe superioare. Impunerea unor atare prezumţii automate raportate strict la un prag valoric, cu ignorarea restului circumstanţelor contractuale şi factuale de după încheierea contractelor, se constituie şi într-o ipoteză de restrângere a drepturilor creditorilor.
    22. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate prin raportare la art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, se mai arată că imixtiunea în dreptul de creanţă al creditorului încă din momentul simplei transmiteri a unei notificări, la fel şi suspendarea automată, prin lege (fără parcurgerea unei proceduri judiciare în vederea suspendării), a obligaţiilor debitorului şi a restului consecinţelor neîndeplinirii obligaţiilor sale (inclusiv neînscrierea la biroul de credite) reprezintă o ipoteză de încălcare a dreptului de proprietate al creditorului care nu respectă testul proporţionalităţii. Încălcarea dreptului de proprietate al creditorului este cu atât mai evidentă cu cât creditorul este lipsit de drepturile care i se cuvin ca urmare a întârzierii valorificării drepturilor sale, dacă debitorul nu ar fi fost de rea-credinţă. Or, neplata unei sume de bani la termen produce un prejudiciu independent de buna sau reaua-credinţă a debitorului, aşa încât lipsirea creditorului de un drept contractual, precum, de exemplu, dreptul la penalităţi de întârziere, constituie o ipoteză de lipsire de proprietate nejustificată.
    23. În final, se arată că prevederile criticate instituie o serie de prezumţii absolute de impreviziune care pornesc fie de la praguri valorice (nefundamentate), fie din împrejurarea executării, fără grija corelării acestora cu regimul juridic de drept comun al impreviziunii (respectiv normele în vigoare la data încheierii contractelor). Totodată, normele criticate intervin în privinţa procedurii dării în plată, stabilind noi reguli de funcţionare a acesteia, fără ca noua lege să cuprindă norme tranzitorii de aplicare sub acest aspect. Prin aceste modificări succesive substanţiale ale regimului impreviziunii şi ale procedurii dării în plată, în legătură cu aceeaşi situaţie juridică, se creează premisele unei insecurităţi juridice neconforme cu cerinţele proporţionalităţii ingerinţei. Se subliniază că legea, în ansamblul său, încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie, întrucât nu respectă Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019 şi Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016.
    24. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 2.220D/2020 şi nr. 2.265D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că aspectele invocate au fost soluţionate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 731 din 6 noiembrie 2019.
    25. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    26. Judecătoria Oradea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, se arată că legea criticată nu respectă raţionamentul Curţii Constituţionale expus în Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019.
    27. Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că aspectele invocate au fost soluţionate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 731 din 6 noiembrie 2019.
    28. Judecătoria Lugoj apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că aspectele invocate au fost soluţionate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 731 din 6 noiembrie 2019.
    29. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    30. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    31. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    32. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie, pe de o parte, dispoziţiile Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, iar, pe de altă parte, dispoziţiile articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-(1^3)], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) şi (4)] şi pct. 8 [cu referire la art. 8 alin. (5)], respectiv ale articolului unic pct. 2-8 din Legea nr. 52/2020, precum şi legea în ansamblul său. Având în vedere motivarea propriu-zisă a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, obiect al controlului de constituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său. Textele legale criticate în mod punctual au următorul cuprins:
    - Art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4):
    "(1^1) Reprezintă impreviziune:
    a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit;
    b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.
(1^2) În scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menţinerea pragurilor valorice prevăzute la alin. (1^1) lit. a) şi b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.
(1^3) Prezumţiile prevăzute la alin. (1^1) au caracter absolut. Creditorul care formulează contestaţie, conform art. 7, are obligaţia de a dovedi omisiunea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a)-d). [...]
(3) Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condiţiile art. 5 sau art. 8 alin. (5).
(4) Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale."

    – Art. 5 alin. (3) şi (3^1):
    "(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere şi nici mai lung de 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Neprezentarea debitorului la termenele indicate în notificare echivalează cu renunţarea la notificarea de dare în plată şi părţile vor fi repuse de drept în situaţia anterioară.
(3^1) Pe perioada notificării, precum şi pe perioada soluţionării cererilor prevăzute la art. 7 şi 8, este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici a debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art. 5 alin. (1), indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din iniţiativa creditorului sau a unei autorităţi centrale sau locale. Dispoziţiile prezentului alineat sunt aplicabile în mod corespunzător şi persoanelor şi procedurilor la care se referă art. 6 şi, respectiv, art. 8 alin. (5)."

    – Art. 7 alin. (4) şi (5^1):
    "(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. De la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv popririle, se suspendă automat. [...]
(5^1) În cazul admiterii contestaţiei creditorului prin hotărâre definitivă, penalităţile şi orice daune-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării prevăzute la art. 5 şi 6 vor putea fi pretinse doar dacă creditorul contestator probează că debitorul a fost de rea-credinţă la depunerea notificării.“;"

    – Art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia: „(5) [...]. Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispoziţiile art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător.“

    33. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind principiul statului de drept, al separaţiei puterilor în stat, al securităţii juridice şi al exigenţelor de calitate a legii, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 135 privind economia, ale art. 136 alin. (5) privind proprietatea privată şi ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
    34. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 au fost constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021, motivat de faptul că nu respectă deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale (Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, şi Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020), fiind astfel contrare art. 147 alin. (4) din Constituţie prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 44 din Constituţie.
    35. Pentru a ajunge la această soluţie, Curtea a reţinut că prezumţia legală absolută instituită vizează debitorul împotriva căruia s-a derulat şi s-a finalizat o procedură de executare silită, prin vânzarea imobilului cu destinaţie de locuinţă şi împotriva căruia se continuă executarea, având ca debit un rest neacoperit ca urmare a vânzării realizate. O asemenea măsură reprezintă o ingerinţă a statului în dreptul de proprietate privată al creditorului, iar limitarea creanţei antereferite numai la valoarea bunului ipotecat, pe motiv că acesta a fost executat silit, aspect căruia i se dă eficienţa unei situaţii de impreviziune, fără ca aceasta să fie una reală şi efectivă, nu relevă existenţa unui scop legitim al ingerinţei, constituindu-se mai degrabă întro măsură socială sau care valorifică o condiţie potestativă simplă din partea debitorului, cu consecinţa privării de proprietate a creditorului asupra unei părţi din creanţa sa. Prin urmare, aceasta, în realitate, reprezintă o cauză de limitare a răspunderii contractuale a debitorului ce împiedică executarea contractului de credit, în funcţie de voinţa debitorului. Practic, o circumstanţă personală, fără legătură cu clauzele contractului, este convertită într-un caz de impreviziune.
    36. Curtea a mai reţinut că art. 8 teza a doua din Legea nr. 77/2016 cuprinde un element de procedură şi unul de drept substanţial. Cel de procedură priveşte faptul că debitorul care apelează la procedura reglementată de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu o poate face direct, ci prin depunerea unei notificări conform art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege. Această reglementare procedurală reprezintă o transpunere în plan normativ a paragrafului 44 din Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017. În schimb, reglementarea de drept substanţial, şi anume prezumarea absolută a impreviziunii în ipoteza în care debitorul a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat, conservă elementele de neconstituţionalitate reţinute în Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, afectând art. 8 teza a doua din Legea nr. 77/2016 în ansamblul său. În concepţia Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019, reţinerea impreviziunii pentru un creditor aflat în situaţia descrisă parcurge etapa notificării, a contestaţiei la notificare, a încheierii actului de dare în plată şi, în caz de neconformare a creditorului, etapa de stingere a datoriei izvorâte din contractul de credit. Prin urmare, pentru etapa notificării ipotezele de impreviziune sunt reglementate de art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din lege, acestora neputându-le fi alăturată o nouă ipoteză care vizează o eventuală consecinţă a impreviziunii (faptul că bunul imobil ipotecat a fost executat şi că executarea continuă pentru că datoria iniţială/accesoriile acesteia nu au fost acoperite). Aşadar, chiar dacă bunul imobil ipotecat a fost vândut la licitaţie publică, iar executarea silită continuă, debitorul trebuie să se încadreze în ipotezele de impreviziune prevăzute de art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din lege pentru a putea solicita stingerea datoriei. În condiţiile constatării neconstituţionalităţii tezei a doua, Curtea a constatat şi neconstituţionalitatea tezei a treia pentru că aceasta devine restrictivă şi poate relativiza întreaga procedură prin introducerea unui dubiu, respectiv acela că numai art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător, nu şi celelalte dispoziţii cuprinse în art. 4. Rezultă că, în ipoteza art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, pentru a se reţine incidenţa impreviziunii, devin incidente art. 4 alin. (1) lit. e) şi alin. (1^1)-(1^3) din aceeaşi lege.
    37. Prin urmare, raportat la cauza de faţă, având în vedere soluţia de neconstituţionalitate, precum şi data sesizării Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.
    38. Curtea observă că dispoziţiile art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1) şi ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) din Legea nr. 77/2016, precum şi Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, au mai format obiectul controlului de constituţionalitate (Decizia nr. 431 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 octombrie 2021, şi Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, precitată).
    39. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, constând în faptul că la adoptarea Legii nr. 52/2020 nu s-a solicitat un aviz al Băncii Naţionale a României, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 30 iunie 2004, Curtea a statuat că Banca Naţională a României nu este o instituţie fundamentală, reglementată prin Constituţie, astfel că solicitarea avizului său nu reprezintă un standard de constituţionalitate, şi că în discuţie este o chestiune de drept civil, respectiv reglementarea ipotezelor de impreviziune care pot duce la încetarea contractului de credit prin darea în plată a imobilului ipotecat, astfel că nu intră în atribuţiile Băncii Naţionale a României avizarea cazurilor de impreviziune, operaţiune esenţialmente de drept civil. Prin urmare, Curtea a reţinut că Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie prin raportare la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004.
    40. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinseci formulate, Curtea a reţinut că acestea vizează în mod principal problema reglementării unor prezumţii absolute de impreviziune. Pentru a determina dacă ele se plasează în sfera riscului supraadăugat al contractului de credit, trebuie să aibă în vedere criteriile consistenţei valorice şi persistenţei temporale a fluctuaţiei în sensul Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019. Pe baza acestor criterii, legea analizată a fixat (i) consistenţa valorică a diferenţei de curs valutar dintre valoarea monedei naţionale şi a celei străine la un procent de 52,6% raportată la data contractării creditului şi (ii) persistenţa temporală circumscrisă la o perioadă de 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată, perioadă în care diferenţa de curs valutar antereferită trebuie să se menţină.
    41. Cu privire la consistenţa valorică a diferenţei de curs, sa reţinut că art. 4 alin. (1^1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 reglementează o prezumţie de impreviziune care valorifică o creştere a cursului valutar de peste 50%, ceea ce reprezintă o abatere de la obişnuitul unor fluctuaţii valutare. Curtea a subliniat faptul că încheierea contractelor în monedă străină implică un risc valutar, risc care nu se poate transforma de plano într-o cauză de încetare a utilităţii sociale a contractului de credit. Prin urmare, riscul valutar nu are valenţe subiective, ci obiective, astfel că impreviziunea întemeiată pe acesta nu ţine seama de tipul sau durata contractului de credit sau de percepţia ulterioară sau în timp a debitorului/creditorului. Ceea ce contează este ca legea să prezume că un risc valutar de o anumită consistenţă nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre părţile contractului, trecând dincolo de puterea de prevedere a acestora. Faptul că legiuitorul nu a reglementat în mod distinct diferenţele de risc valutar care se constituie în cazuri de impreviziune în funcţie de durata contractului de credit nu demonstrează decât că toate situaţiile trebuie tratate cu aceeaşi unitate de măsură, evitându-se, astfel, eventuale situaţii de inegalitate între debitori/creditori, după caz. Mai mult, spre a preveni astfel de situaţii, creditorii (profesionişti) trebuie să fie diligenţi şi să stabilească în contractele de credit clauze care să evite intervenirea unui astfel de caz de impreviziune. Nu este rolul Curţii Constituţionale să clasifice contractele de credit în contracte pe durată scurtă, medie sau lungă în funcţie de care să stabilească un anumit regim juridic sub aspectul reţinerii impreviziunii şi astfel să impună ea însăşi anumite praguri pentru consistenţa valorică a diferenţei de curs valutar.
    42. Cu privire la consistenţa temporală a diferenţei de curs valutar, Curtea a reţinut că menţinerea pe o durată de 6 luni a diferenţei de 52,6% dintre cursul actual şi cel existent la data încheierii contractului de credit relevă un caracter constant, continuu, ireversibil al fluctuaţiei, care, aşadar, nu este una temporară/circumstanţială/particulară. Nu este rolul Curţii să stabilească dacă această perioadă trebuia să fie mai mare, ci doar de a se asigura că este o perioadă raţională şi care previne arbitrarul.
    43. O altă chestiune invocată sub aspectul cerinţelor de calitate a legii a fost aceea a stabilirii procentului care se subsumează riscului inerent şi a celui care intră în registrul celui supraadăugat. Această critică nu ţine seama de conţinutul normativ al textului analizat, care nu cuprinde vreo referire la un anumit procent care ar ţine de riscul inerent, ci stabileşte pur şi simplu că dacă se atinge o asemenea diferenţă valorică între cursul monedei străine de la momentul contractării creditului şi cel de la momentul invocării impreviziunii, intervenirea impreviziunii este prezumată, iar debitorul are opţiunea de a da în plată imobilul ipotecat.
    44. Criticile vizând situaţia creditelor reeşalonate/ restructurate aduc în discuţie o problemă de aplicare a legii. În cazul contractului prin care se modifică contractul iniţial în sensul prelungirii termenului de plată (reeşalonarea), cauza de impreviziune se raportează tot la data încheierii contractului de credit iniţial, capitalul nefiind afectat, ci doar plata acestuia urmând a se realiza într-un interval temporal mai extins. În cazul creditelor deja restructurate, este o problemă distinctă în sensul că dacă (i) principalul sumei de plată (capitalul) a format obiectul unei negocieri între părţi, diminuându-se, invocarea acestei cauze de impreviziune devine posibilă numai prin raportare la această nouă dată şi (ii) a fost stinsă obligaţia iniţială prin încheierea în mod subsecvent a unui nou contract între debitor şi creditor, ipoteză în care invocarea acestei cauze de impreviziune devine posibilă numai prin raportare la această nouă dată. Redimensionarea capitalului constituie o modificare esenţială a contractului iniţial încheiat, astfel că modificările contractuale care afectează capitalul produc efecte şi în privinţa datei la care se raportează această cauză de impreviziune, data încheierii contractului de credit fiind data încheierii actului care „restructurează“ capitalul.
    45. Raportat la criticile de neconstituţionalitate ce privesc faptul că instanţele naţionale s-au pronunţat deseori cu privire la imposibilitatea calificării fluctuaţiilor valutare drept caz de impreviziune, iar aceste constatări se bucură de autoritate de lucru judecat, Curtea a observat că, potrivit noului cadru normativ, fluctuaţiile valutare de peste 52,6% reprezintă impreviziune, astfel că instanţele judecătoreşti nu mai au competenţa de a decide ele însele dacă sau în ce măsură fluctuaţia valutară poate fi calificată drept impreviziune. Întrucât legea a reglementat, pe calea unei definiţii legale, o prezumţie absolută de impreviziune, instanţa judecătorească trebuie să o aplice în consecinţă. Totodată, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti se raportează la norma aflată în vigoare, pe baza căreia a fost pronunţată, şi nu împiedică modificarea acesteia. De altfel, în sistemul constituţional românesc hotărârea judecătorească pronunţată de instanţele judecătoreşti ordinare nu constituie un izvor formal al dreptului. Prin urmare, noua reglementare nu încalcă exigenţele de calitate a legii, din moment ce este comprehensibil faptul că se aplică şi acelor contracte de credit în raport cu care, anterior intrării în vigoare a noii legi, instanţele judecătoreşti au considerat ca nefiind neîntrunite condiţiile impreviziunii sub imperiul vechii reglementări.
    46. Prin urmare, Curtea a constatat că art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2) şi (1^3) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    47. A doua prezumţie reglementată valorifică creşterea obligaţiei de plată lunare de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. Întrucât obligaţia lunară de plată (rată lunară) constă din capital plus dobândă, rezultă că o creştere cu 50% a ratei lunare trebuie să fie determinată de creşterea dobânzii cu cel puţin acelaşi cuantum procentual. Această prezumţie valorifică în latura sa de consistenţă valorică două aspecte: ponderea dobânzii în cadrul obligaţiei lunare de plată şi, corelativ acesteia, creşterea cu minimum 50% a dobânzii, care duce la creşterea cu cel puţin 50% a ratei lunare. Aceasta este condiţia de consistenţă valorică, în timp ce criteriul persistenţei temporale este menţinerea pe o durată de 6 luni consecutive a acestei situaţii. Raportarea se face la rata precedentă perioadei de 6 luni consecutive în care trebuie să se menţină această creştere. Nu este rolul Curţii să stabilească dacă această fluctuaţie a valorii obligaţiei lunare de plată determinată de creşterea dobânzii trebuia să fie de 50%-100%, ci doar de a se asigura că este o fluctuaţie raţională luată în calcul şi care previne arbitrarul. Or, cele de mai sus indică o abatere de la riscul inerent contractului de credit. Prin urmare, art. 4 alin. (1^1) lit. b), alin. (1^2) şi (1^3) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    48. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 în raport cu art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea a arătat că, de principiu, o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016 poate parcurge 4 faze (2 extrajudiciare şi 2 judiciare), iar în cadrul acestei proceduri, se interpune art. 4 alin. (4) din lege, care stabileşte că „Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale“. Curtea a reţinut că întreaga procedură reglementată de Legea nr. 77/2016 include ideea de adaptare a contractului, astfel că fiecare fază a acestei proceduri implică aplicarea cu prioritate a soluţiei de adaptare a contractului în raport cu cea de încetare a acestuia. Astfel, în cele două faze extrajudiciare cele două părţi pot negocia atât adaptarea, cât şi încetarea contractului de credit, iar dacă se ajunge la un acord în acest sens, fără intervenţia instanţei, fie creditorul nu mai formulează contestaţie, fie debitorul nu mai formulează acţiunea în stingerea creanţei, după caz. Optânduse pentru soluţia adaptării contractului se ajunge la evitarea încetării contractului de credit prin darea în plată a bunului imobil ipotecat, ceea ce reprezintă o aplicare fidelă a art. 4 alin. (4) teza întâi din lege. Prin urmare, dacă art. 4 alin. (4) teza întâi din lege este o reglementare de principiu care priveşte relaţia dintre debitor şi creditor, atrăgându-le atenţia asupra necesităţii menţinerii utilităţii sociale a contractului de credit, teza a doua aduce în discuţie obligaţia instanţei judecătoreşti de a aplica - în mod prioritar - soluţia adaptării contractului.
    49. În ipoteza intervenirii acordului părţilor pentru adaptarea contractului în cursul fazelor judiciare, instanţa judecătorească va dispune adaptarea acestuia. În schimb, în măsura în care nu se întruneşte un asemenea acord, va evalua dacă în cauză există o imposibilitate vădită a continuării contractului, încetarea acestuia dispunându-se doar în această situaţie. Stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi transmiterea dreptului de proprietate către creditor echivalează cu încetarea contractului, însă art. 4 alin. (4) din lege stabileşte că aceasta reprezintă o ultimă soluţie aplicabilă în situaţia constatării impreviziunii, astfel că părţile trebuie să depună toate diligenţele pentru menţinerea utilităţii sociale a contractului, iar instanţa judecătorească să urmărească, în mod firesc, continuarea contractului. De aceea, ca regulă, instanţa trebuie să dispună adaptarea contractului de credit, cu excepţia situaţiei în care este demonstrată existenţa unei imposibilităţi vădite de continuare a acestuia. Această imposibilitate nu se analizează prin raportare la situaţia patrimonială a debitorului, pentru că nu există nicio relaţie între impreviziunea în contracte şi situaţia financiară a debitorului, impreviziunea exprimând o tensiune intracontractuală, şi nu una personală, ce transcende cadrului strict contractual. Aşadar, sintagma „imposibilitate vădită a continuării contractului de credit“ se raportează întotdeauna la drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul de credit, instanţa judecătorească neputând realiza un inventar al situaţiei patrimoniale a debitorului pentru a decide adaptarea sau încetarea contractului.
    50. În deciziile sale cu privire la Legea nr. 77/2016, Curtea a trebuit ea însăşi să delimiteze impreviziunea de situaţia patrimonială actuală a debitorului (spre exemplu, Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018), tocmai pentru că, în mod greşit, instanţele judecătoreşti analizau şi administrau un probatoriu pentru a determina situaţia materială a debitorului în vederea stabilirii unei afectări a echilibrului contractual, considerând că în acest mod se evaluează starea de impreviziune a contractului de credit. Or, echilibrul contractual în ipoteza contractului de credit nu se determină prin raportare la întregul patrimoniu al debitorului sau la posibilităţile sale financiare de rambursare a împrumutului, ci prin raportare strictă la conţinutul clauzelor contractuale. Astfel, materializarea riscului supraadăugat are un efect direct asupra acestor clauze şi, în consecinţă, generează în mod automat dezechilibrul contractual (Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, paragraful 51). Prin urmare, odată constatată impreviziunea potrivit conţinutului matematic al art. 4 alin. (1^1)-(3) din Legea nr. 77/2016, instanţa judecătorească poate dispune adaptarea contractului de credit. În măsura în care executarea contractului este excesiv de oneroasă sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor derivând din chiar prevederile sale, acesta îşi pierde utilitatea socială, fiind, aşadar, imposibilă/iraţională continuarea sa; în acest caz, instanţa va dispune stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi transmiterea dreptului de proprietate către creditor.
    51. Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat că art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă cerinţele de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât stabileşte în mod clar că soluţia adaptării contractului este prioritară încetării acestuia prin darea în plată a imobilului ipotecat, iar pentru a dispune una dintre cele două soluţii, oferă instanţei judecătoreşti un criteriu raţional, şi anume aprecierea posibilităţii continuării executării contractului de credit prin raportare strict la prestaţiile la care părţile s-au obligat. Totodată, textul criticat nu încalcă art. 21 alin. (3) din Constituţie pentru că atât debitorul, cât şi creditorul în faze procesuale distincte pot formula cereri de adaptare a contractului. Prin urmare, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.
    52. Cu privire la criticile aduse art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa în materie, potrivit căreia suspendarea de drept operată prin textele de lege criticate este proporţională cu scopul legitim urmărit. Cu privire la art. 7 alin. (4) teza a doua din lege, Curtea a constatat că acest text este unul precizator, fără ca ipoteza sa normativă să dubleze art. 7 alin. (4) teza întâi din lege. Astfel, suspendarea executării silite, inclusiv a popririi, era deja prevăzută chiar de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, în forma sa iniţială. Prin urmare, art. 7 alin. (4) teza a doua din lege nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legii. În aceste condiţii, art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016 nu este decât o consecinţă firească a art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (3) din lege, faptul depunerii notificării şi al desfăşurării procedurilor judiciare consecutive acesteia neputând antrena înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici a debitorului. Curtea a subliniat că textul criticat este unul de strictă interpretare care se referă la datoria/penalităţile rezultate din contractul de credit supus notificării, şi nu din alte acte/fapte juridice ale debitorului străine acestui contract. Având în vedere cele expuse, art. 5 alin. (3) şi (3^1) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    53. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 7 alin. (5^1) din Legea nr. 77/2016 în raport cu art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea a observat că acest text a fost introdus prin Legea nr. 52/2020, a format obiectul controlului a priori de constituţionalitate prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, paragrafele 114-116, fiind constatat neconstituţional, însă legiuitorul l-a pus de acord cu exigenţele stabilite prin decizia antereferită a Curţii Constituţionale. Redactarea actuală diferă în mod esenţial de cea constatată ca fiind neconstituţională, dispoziţia legală criticată fiind pusă de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Noua reglementare se circumscrie ipotezei admiterii contestaţiei şi se referă exclusiv la penalităţile şi daunele-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării, nu şi la rata plătită de debitor. Astfel, dacă se probează că debitorul a fost de rea-credinţă, acesta datorează în ipoteza admiterii contestaţiei, pe lângă rată (capital şi dobândă), penalităţi şi daunele-interese; în schimb, dacă a fost de bună-credinţă va datora doar rata (capital şi dobândă). Având în vedere cele expuse, art. 7 alin. (5^1) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    54. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 18.601/301/2020 şi nr. 17.748/301/2020 ale Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în dosarele nr. 14.056/303/2020 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi nr. 11.503/271/2020 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi de Eurobank - S.A. din Atena, Grecia, în dosarele nr. 6.948/320/2020/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă şi nr. 2.086/252/2020 al Judecătoriei Lugoj.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Banca Românească - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 18.601/301/2020 şi nr. 17.748/301/2020 ale Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în dosarele nr. 14.056/303/2020 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi nr. 11.503/271/2020 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi de Eurobank - S.A. din Atena, Grecia, în dosarele nr. 6.948/320/2020/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă şi nr. 2.086/252/2020 al Judecătoriei Lugoj şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1) şi ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă şi Judecătoriei Lugoj şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 februarie 2022.


                    PREŞEDINTE
                    prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU
                    Magistrat-asistent-şef delegat,
                    Benke Károly

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016