Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 46 din 14 octombrie 2019 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă termenul de introducere a cererii de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabil şi Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 46 din 14 octombrie 2019 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă termenul de introducere a cererii de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabil şi Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 900 din 7 noiembrie 2019

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.008/1/2019


┌─────────────┬────────────────────────┐
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici    │civile - preşedintele   │
│             │completului             │
├─────────────┴────────────────────────┤
│Carmen Georgeta Negrilă - judecător la│
│Secţia I civilă                       │
├─────────────┬────────────────────────┤
│Lavinia      │- judecător la Secţia I │
│Curelea      │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Bianca Elena │- judecător la Secţia I │
│Ţăndărescu   │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Vişan │- judecător la Secţia I │
│             │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andreia Liana│- judecător la Secţia I │
│Constanda    │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Sorinela     │- judecător la Secţia I │
│Alina Macavei│civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona Gina  │- judecător la Secţia I │
│Pietreanu    │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mihaela      │- judecător la Secţia I │
│Tăbârcă      │civilă                  │
└─────────────┴────────────────────────┘

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 1.008/1/2019 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia civilă, în Dosarul nr. 15.724/211/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    "1. Dacă termenul de introducere a cererii de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabil şi Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, lege care nu stabileşte vreun termen legal.
2. În situaţia în care se apreciază că acest termen este aplicabil inclusiv Legii nr. 341/2004, să se statueze de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie data de la care trebuie introdusă cererea de constituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004.
3. În situaţia în care se apreciază că acest termen este aplicabil inclusiv Legii nr. 341/2004, să se statueze de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie data de la care trebuie introdusă cererea de constituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004, în special pentru persoanele care deţin certificat de erou martir preschimbat."

    Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimata-pârâtă Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra raportului.
    În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    1. Tribunalul Cluj - Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 31 ianuarie 2019, în Dosarul nr. 15.724/211/2017, aflat pe rolul său, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.
    2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 5 aprilie 2019 cu nr. 1.008/1/2019, termenul de judecată fiind stabilit la 14 octombrie 2019.

    II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    3. Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Legea nr. 341/2004)
    "ART. 5
    (1) Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi la art. 3^1 lit. b), care îndeplinesc condiţiile prezentei legi beneficiază şi de următoarele drepturi: (...) n) atribuirea, în limita posibilităţilor, în proprietate a 10.000 mp de teren în extravilan şi 500 mp de teren în intravilan - acesta din urmă pentru destinaţia de locuinţă, dacă nu a avut sau nu are în proprietate un alt spaţiu locativ; (...)"

    4. Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Legea nr. 18/1991)
    "ART. 8
    (1) Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. (…)
    ART. 11
    (...) (4) Cererea de stabilire a dreptului de proprietate se depune şi se înregistrează la primărie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    ART. 15
    (...) (5) Se vor atribui, la cerere, persoanelor care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă şi moştenitorilor celor care au decedat - ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - în proprietate, terenuri în suprafaţă de 10.000 mp în echivalent arabil. Pentru terenurile atribuite, aceşti beneficiari nu datorează taxe sau impozite."

    III. Expunerea succintă a procesului
    5. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 24 iulie 2017 cu nr. 15.724/211/2017, reclamanta X a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca, să dispună obligarea Comisiei locale să procedeze la identificarea, punerea în posesie şi întocmirea documentaţiei necesare în vederea atribuirii în proprietate a unei suprafeţe de 10.000 mp, situată în extravilanul municipiului Cluj-Napoca, precum şi la înaintarea documentaţiei către Comisia judeţeană, în vederea emiterii titlului de proprietate, respectiv să se dispună obligarea Comisiei judeţene să îi elibereze reclamantei titlul de proprietate pentru terenul menţionat, cu acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
    6. Pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia litispendenţei faţă de Dosarul nr. 15.723/211/2017 al Judecătoriei Cluj-Napoca, excepţia tardivităţii şi excepţia prematurităţii acţiunii reclamantei; cu privire la fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
    În motivare, s-a arătat că există un anumit termen în care se impunea a fi formulată solicitarea de constituire a dreptului de proprietate şi, de asemenea, s-a subliniat că la nivelul municipiului Cluj-Napoca nu au fost soluţionate toate cererile de reconstituire depuse în temeiul legii fondului funciar.

    7. Pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, iar asupra fondului cauzei a arătat că atribuirea se poate realiza numai în limita suprafeţelor disponibile, nefiind încheiat procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
    8. În şedinţa publică din 11 octombrie 2017, instanţa a respins ca neîntemeiate excepţia litispendenţei, excepţia tardivităţii şi excepţia prematurităţii, invocate de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, şi a fost unită cu fondul cauzei excepţia prematurităţii invocată de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca.
    9. Prin Sentinţa civilă nr. 903 din 8 februarie 2018, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 341/2004, urmaşii eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989 sunt îndreptăţiţi a obţine 10.000 mp teren în extravilan şi 500 mp teren în intravilan pentru destinaţia de locuinţă, în măsura în care nu deţin sau nu au avut un alt spaţiu locativ în proprietate, însă numai în limita posibilităţilor, adică luându-se în considerare disponibilul efectiv de teren la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective. În aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (5) coroborate cu ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, pentru a deveni efective drepturile astfel recunoscute, succesorii eroilor martiri ai Revoluţiei erau ţinuţi a formula o cerere de constituire a dreptului de proprietate.
    Instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, care instituie un termen imperativ în care se impunea a fi depusă solicitarea de stabilire a dreptului de proprietate, fără a se face vreo diferenţă după cum s-ar discuta despre reconstituirea sau constituirea sa, fapt atestat pe deplin prin aceea că norma redată conţine o trimitere generală la cererea de stabilire a dreptului de proprietate, concluzia fiind sprijinită şi de dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.
    Observând că Legea nr. 341/2004 nu a fost primul act normativ prin care au fost recunoscute drepturi în favoarea persoanelor care, în diferite forme, şi-au adus contribuţia la victoria Revoluţiei din 1989, instanţa de fond a reţinut că, prin art. 10 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, abrogată prin art. 17 din Legea nr. 341/2004 (în continuare Legea nr. 42/1990), trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 18/1991, în problema atribuirii unui teren urmaşilor eroilor martiri ai Revoluţiei, era una explicită, ceea ce presupunea că, în baza art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, se impunea a fi respectat termenul în care trebuia depusă cererea de constituire a dreptului de proprietate.
    În cauza de faţă, cererea de constituire a dreptului de proprietate formulată de reclamantă a fost înregistrată la data de 2 mai 2017, cu nerespectarea termenului instituit de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 raportat la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Legea nr. 1/2000), cu menţiunea că, deşi certificatul de care se prevalează titularul acţiunii a fost eliberat la 27 noiembrie 2006, acesta reprezintă un certificat preschimbat, în sensul art. 1^1 lit. a),art. 10 alin. (2) şi art. 12^1 din Normele metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004).
    Totodată, s-a apreciat că, deşi Legea nr. 341/2004 nu prevede expres un anumit termen în care se impunea a fi depusă cererea de constituire, un asemenea aspect nu prezintă relevanţă în pricina de faţă, în circumstanţele în care, în chestiunea vizată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, care se referă la cererile de stabilire a dreptului de proprietate, indiferent dacă acestea ar privi reconstituirea ori constituirea sa, iar soluţia consacrată explicit prin art. 10 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 42/1990 rămâne pe deplin valabilă şi sub imperiul Legii nr. 341/2004, raportat la prevederile art. 15 alin. (5) şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
    Mai mult, în baza art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, atribuirea în proprietate a celor 10.000 mp teren extravilan poate avea loc numai în limita posibilităţilor, adică sub condiţia ca la nivelul unităţii administrativ-teritoriale să existe suprafeţe excedentare, care pot primi destinaţia indicată, textul consacrând o vocaţie la dobândirea în proprietate a unui teren, ce poate deveni efectivă numai în circumstanţele în care asemenea suprafeţe sunt disponibile la nivelul unităţii administrativ-teritoriale; or, în mod cert, nu aceasta este situaţia în litigiul de faţă.

    10. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, susţinând că instanţa de fond a făcut o analogie nepermisă între dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi cele ale Legii nr. 341/2004 faţă de faptul că Legea nr. 341/2004 nu prevede niciun termen pentru depunerea cererii de atribuire a imobilului, că aplicabilitatea Legii nr. 18/1991 este doar subsidiară, numai în ceea ce priveşte faptul că art. 15 alin. (5) prevede acelaşi drept la atribuire, text care era aplicabil numai până la intrarea în vigoare a Legii nr. 341/2004.
    De asemenea a susţinut că art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 stabileşte atribuirea obligatorie a terenului de 10.000 mp, iar nu vocaţia de a primi un asemenea teren, condiţionată de disponibilitate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale.

    11. Intimata-pârâtă Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca a depus întâmpinare, prin care a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale.
    12. Concomitent cu răspunsul la întâmpinare, apelanta-reclamantă a formulat şi cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată. A apreciat că o asemenea sesizare este admisibilă, fiind întrunite toate cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă şi că este necesar a se supune dezlegării de către instanţa supremă chestiunea necorelării dintre cele două legi.
    13. Prin Încheierea din 31 ianuarie 2019, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a admis cererea de sesizare şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecăţii.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii
    14. Prin Încheierea pronunţată la 31 ianuarie 2019, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru următoarele considerente: există o cauză în curs de judecată, completul de judecată care sesizează instanţa supremă judecă în ultimă instanţă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, cauza se află în competenţa materială a tribunalului potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar de dezlegarea dată depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

    V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    15. Apelanta-reclamantă şi-a exprimat punctul de vedere prin cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile stabilite de lege pentru admisibilitatea acestei cereri, deoarece chestiunile de drept puse în discuţie sunt formulate într-o cauză în curs de judecată; litigiul este pe rolul Tribunalului Cluj, instanţă de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; problemele de drept sunt hotărâtoare pentru soluţionarea pe fond a cauzei, deoarece, în funcţie de aplicabilitatea termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 18/1991 şi pentru Legea nr. 341/2004, se poate stabili dacă apelanta mai este îndreptăţită să formuleze cerere de constituire a dreptului de proprietate ulterior acestui termen, soluţia instanţei supreme determinând admisibilitatea acţiunii în curs de judecată; subiectul pus în discuţie este nou, iar asupra lui Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai statuat şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii, conform celor furnizate de către portalul online al instanţei.
    Cu privire la fondul problemei de drept a susţinut că sesizarea pune în discuţia instanţei supreme necorelarea legislativă a dispoziţiilor cuprinse în cele două legi în vigoare, care sunt lipsite de claritate. În speţă, administraţia încearcă abuziv să impună instanţelor acest termen de 30 de zile, prevăzut într-o altă lege, pentru a eluda obligaţia acordării drepturilor legale pe care Legea nr. 341/2004 le recunoaşte.
    O astfel de interpretare eronată va conduce probabil în viitor la o nouă condamnare a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru aceleaşi motive ce privesc nesoluţionarea cererilor formulate de persoane îndreptăţite, în considerarea tuturor problemelor create de regimul comunist.
    De asemenea menţionează că practica recentă a instanţelor este de a considera că acest termen nu se aplică în nicio situaţie Legii nr. 341/2004, mai mult decât atât, instanţele nici măcar nu analizează un astfel de termen dintr-o altă lege, la care actul normativ în discuţie nu face nicio trimitere. Cu titlu de exemplu a invocat Sentinţa civilă nr. 609 din 4 mai 2018 a Judecătoriei Olteniţa, definitivă prin neapelare.

    16. Intimatele-pârâte nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra cererii de sesizare a instanţei supreme.
    17. După comunicarea raportului, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-pârâtă Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susţinut, în esenţă, că dreptul reglementat de art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 nu este un drept nou stabilit prin actul normativ ulterior, ci el trebuie valorificat după obţinerea titlurilor prevăzute de Legea nr. 42/1990, în condiţiile art. 15 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, cu aplicarea corespunzătoare a art. 11 alin. (4) din acelaşi act normativ, având în vedere şi regula înscrisă în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    18. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 15.724/211/2017 a apreciat că termenul de introducere a cererii de constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 este aplicabil şi Legii nr. 341/2004.
    Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 42/1990, urmaşii eroilor Revoluţiei beneficiau de acordarea unei suprafeţe de teren în condiţiile Legii nr. 18/1991.
    Dispoziţii similare există şi în cuprinsul legii speciale, Legea nr. 18/1991, în forma existentă la momentul intrării sale în vigoare, respectiv art. 14 alin. (5). Aşadar, atribuirea în proprietate se realiza în condiţiile stabilite de acest act normativ, respectiv presupunea formularea unei cereri de către persoana îndreptăţită şi depunerea acesteia în termenul stabilit de lege.
    Apariţia unei noi legi în ceea ce priveşte drepturile urmaşilor eroilor-martiri, care are un conţinut similar, nu echivalează, în opinia instanţei, cu repunerea în discuţie a acestor drepturi deja conferite, dar în anumite condiţii, mai ales în ceea ce priveşte constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
    Această concluzie se bazează pe prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, dispoziţii care sunt detaliate în art. 7 alin. (1) din normele metodologice de aplicare a aceste legi.
    În atare situaţie, nefiind acordată în virtutea noii legi calitatea de revoluţionar sau urmaş, ci urmărindu-se doar reverificarea îndeplinirii condiţiilor de către persoanele care au beneficiat de prevederile legii anterioare, reclamanta nu este îndreptăţită să formuleze o cerere de constituire a dreptului de proprietate în virtutea noii legi, trebuind să se conformeze procedurii reglementate de legea specială, Legea nr. 18/1991, care presupunea respectarea unui anumit termen. Altfel, o persoană având calitatea menţionată anterior ar avea posibilitatea să formuleze o asemenea cerere oricând, ceea ce, în opinia instanţei, nu este admisibil.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    19. Jurisprudenţa Curţii de Apel Cluj, din a cărei rază teritorială face parte instanţa de trimitere, a comunicat opinia judecătorilor Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, potrivit căreia în situaţia vizată de sesizare nu a fost instituit un termen în care se poate formula cerere de atribuire în proprietate a unei suprafeţe de teren, o astfel de cerere putând fi formulată oricând şi putând fi soluţionată favorabil numai dacă există teren disponibil, având în vedere că terenul se atribuie din rezerva aflată la dispoziţia comisiei „în limita posibilităţilor“.
    Judecătorii Secţiei civile a Judecătoriei Bistriţa au opinat că termenul de introducere a cererii de constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 este aplicabil şi cererilor formulate sub imperiul Legii nr. 341/2004, însuşindu-şi argumentele prezentate de instanţa de trimitere. Aceeaşi este şi opinia judecătorilor Secţiei civile a Tribunalului Cluj şi ai Judecătoriei Turda, care observă că Legea nr. 341/2004 nu prevede niciun termen, iar stabilirea calităţii de revoluţionar sau de urmaş presupune doar o reverificare a îndeplinirii condiţiilor de către persoanele care au beneficiat de prevederile Legii nr. 42/1990, astfel încât se impune respectarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991.

    Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară
    20. Curtea de Apel Bacău a comunicat opinia judecătorilor Secţiei I civile şi de contencios administrativ a Tribunalului Neamţ, care apreciază că se aplică termenul de 30 de zile calculat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004, iar în ceea ce priveşte ipoteza de la punctul 3 din sesizare se apreciază că termenul se calculează începând cu data de la care persoana fizică a dobândit vocaţia de recunoaştere a calităţii de erou-martir.
    Opinia judecătorilor Tribunalului Bacău, Judecătoriei Oneşti şi Judecătoriei Moineşti este că termenul de introducere a cererii de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 este aplicabil şi Legii nr. 341/2004. În condiţiile în care art. 9 alin. (3) din lege prevede că vechile certificate îşi păstrează valabilitatea, preschimbarea certificatelor de erou-martir nu operează o repunere în termenul de formulare a cererilor de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate.
    Nu a fost identificată practică judiciară cu acest obiect.

    21. Curtea de Apel Braşov a transmis punctul de vedere al Judecătoriei Braşov, conform căruia termenul de introducere a cererii de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 nu este aplicabil şi Legii nr. 341/2004, cele două acte normative fiind independente, iar în lipsa unei trimiteri exprese în lege la dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 s-ar constitui o lex tertia, ceea ce nu este permis; punctul de vedere nu a fost însoţit de practică judiciară relevantă.
    22. Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că magistraţii din cadrul Secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie au apreciat că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 341/2004 rezultă că obiectul său de reglementare priveşte doar reverificarea îndeplinirii condiţiilor de către persoanele care au beneficiat de prevederile legilor anterioare, inclusiv de dispoziţiile Legii nr. 18/1991.
    Judecătorii din cadrul Secţiei a IV-a civile a Curţii au concluzionat că, din încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată de Tribunalul Cluj - Secţia civilă, nu se poate deduce care este obiectul acţiunii şi temeiul de drept al acesteia. Cu referire la întrebările formulate s-a afirmat că Legea nr. 341/2004 reglementează procedura de eliberare a certificatului preschimbat, care reprezintă noul tip de certificat prin care se reconfirmă calităţile şi titlurile atestate, potrivit Legii nr. 42/1990, fiind singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 341/2004.
    Magistraţii Secţiilor a III-a, a IV-a şi a V-a civile ale Tribunalului Bucureşti şi ai judecătoriilor din circumscripţia acestuia au apreciat că termenul de introducere a cererii de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 nu este aplicabil şi Legii nr. 341/2004, lege care nu stabileşte vreun termen legal, pentru următoarele argumente:
    Faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, se deduce că pentru a beneficia de prevederile acestei legi, persoanele interesate trebuie să deţină un titlu dintre cele enumerate de lege, titlu care, la rândul său, este obţinut avânduse în vedere calităţile şi titlurile atestate potrivit Legii nr. 42/1990. De asemenea, persoanele interesate trebuie să deţină un certificat sau un brevet de atestare a titlului, astfel cum acestea erau reglementate de Legea nr. 42/1990. Acest lucru înseamnă că beneficiază de prevederile Legii nr. 341/2004 doar persoanele care deţineau, la data intrării sale în vigoare, certificate doveditoare a calităţii de revoluţionar, obţinute cu respectarea prevederilor Legii nr. 42/1990.
    Pe de altă parte, se reţine că Legea nr. 42/1990 recunoştea, pentru revoluţionari, dreptul la o anumită suprafaţă de teren, drept care trebuia exercitat în condiţiile Legii nr. 18/1991, fiind aşadar supus termenelor reglementate de această lege. În schimb, Legea nr. 341/2004 nu mai face nicio referire la condiţiile prevăzute de Legea nr. 18/1991, deşi reglementează în continuare dreptul revoluţionarilor la o anumită suprafaţă de teren.
    Legea nr. 341/2004 a instituit anumite drepturi pentru revoluţionarii care posedau deja certificate sau brevete emise sub imperiul Legii nr. 42/1990, unele drepturi regăsindu-se şi în această din urmă lege, însă magistraţii au apreciat că atât timp cât Legea nr. 341/2004 nu face nicio referire la Legea nr. 18/1991, nici instanţele de judecată nu ar trebui să facă o asemenea referire. În situaţia în care se recunoaşte, în temeiul Legii nr. 341/2004, dreptul revoluţionarului la o anumită suprafaţă de teren, dar se apreciază că acel drept se exercită în condiţiile reglementate de Legea nr. 42/1990, care, la rândul său, trimite la Legea nr. 18/1991, atunci Legea nr. 42/1990 ultraactivează, folosindu-se condiţii de exercitare a dreptului din legea veche, deşi legea nouă condiţionează exercitarea dreptului doar de deţinerea certificatelor din legea veche, necondiţionând exercitarea dreptului de respectarea unor termene avute în vedere de Legea nr. 18/1991.
    S-a arătat că, dat fiind că răspunsul la prima întrebare este unul negativ, celelalte două întrebări formulate rămân lipsite de obiect.
    La nivelul Tribunalului Ialomiţa, opinia majoritară a fost că termenul de introducere a cererii de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 nu este aplicabil şi Legii nr. 341/2004, întrucât aceasta nu prevede un termen pentru formularea cererii de atribuire, în limita posibilităţilor, a terenului extravilan.
    Opinia magistraţilor Tribunalului Ilfov, Judecătoriei Cornetu şi Secţiei civile a Tribunalului Giurgiu a fost că termenul de introducere a cererii de constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 este aplicabil şi Legii nr. 341/2004.
    Punctul de vedere al judecătorilor Secţiei civile a Tribunalului Teleorman a fost că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 este aplicabil şi Legii nr. 341/2004, faţă de dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, în forma în vigoare la momentul adoptării Legii nr. 341/2004 [în prezent art. 15 alin. (5)], termenul începând să curgă de la data intrării în vigoare a legii ulterioare.
    Opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Alexandria a fost în sensul că termenul de introducere a cererii de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate stabilit la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 nu este aplicabil şi Legii nr. 341/2004.
    În acest sens s-a arătat că, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, cererea de stabilire a dreptului de proprietate se depune şi se înregistrează în termen de 30 de zile de la data „intrării în vigoare a prezentei legi“. Or, un termen care curge de la o anumită dată, stabilită prin raportare la data intrării în vigoare a unei anumite legi, nu se poate aplica cu privire la un drept care a fost reglementat ulterior, printr-o altă lege, în lipsa unei dispoziţii exprese în acest sens. Totodată, dispoziţiile vechii legi care reglementau acordarea unei suprafeţe de teren eroilor revoluţiei şi urmaşilor acestora, cuprinse în art. 10 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 42/1990, în conformitate cu care acordarea unei suprafeţe de teren se realiza în condiţiile Legii nr. 18/1991, nu mai sunt aplicabile raportat la art. 17 din Legea nr. 341/2004, care prevede că Legea nr. 42/1990 se abrogă de la data intrării sale în vigoare.
    Judecătorii din cadrul Judecătoriilor Roşiori de Vede, Turnu Măgurele şi Videle au apreciat că termenul de introducere a cererii de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 nu este aplicabil şi Legii nr. 341/2004, lege care nu stabileşte vreun termen legal.
    Dacă se va statua de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că acest termen este aplicabil inclusiv Legii nr. 341/2004, urmează a se considera că termenul în care trebuie introdusă cererea de constituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004, în special pentru persoanele care deţin certificat preschimbat de erou-martir, se calculează de la data pronunţării deciziei.
    La nivelul Judecătoriei Zimnicea s-a apreciat că termenul de introducere a cererii de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 nu este aplicabil şi Legii nr. 341/2004.
    S-a ataşat Decizia civilă nr. 645 din 1 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, fără legătură directă cu chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

    23. Curtea de Apel Galaţi a comunicat opinia judecătorilor Secţiei I civile, care au apreciat că termenul de 30 de zile instituit prin art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 nu este aplicabil şi Legii nr. 341/2004, în lipsa unei stipulaţii exprese. Drepturile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 341/2004 pot fi recunoscute indiferent de momentul la care sunt solicitate, în lipsa unui termen de decădere, sancţiunea decăderii fiind prevăzută expres de lege pentru alte situaţii reglementate de acest act normativ; nu a fost identificată practică judiciară.
    24. Curtea de Apel Iaşi a comunicat punctul de vedere al judecătorilor Secţiei civile a Judecătoriei Iaşi, potrivit căruia din coroborarea dispoziţiilor art. 11 şi art. 15 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 cu art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 rezultă că o astfel de cerere nu este supusă vreunui termen.
    Tribunalul Vaslui a opinat că, de principiu, în ceea ce priveşte dispoziţiile legale ce conferă anumite drepturi, în măsura în care actul normativ de referinţă nu conţine dispoziţii prin care să se impună un anumit termen de formulare a cererii pentru acordarea respectivelor drepturi şi nici nu se face trimitere expresă la dispoziţii din alte acte normative care să conţină un asemenea termen, aplicarea unor termene ar constitui o limitare nejustificată a exerciţiului dreptului conferit de lege. Interpretarea contrară ar conduce la înlăturarea caracterului previzibil al normei juridice în discuţie şi ar impune limitări extrinseci, cuprinse într-un alt act normativ, la care nu se face nicio trimitere; nu a fost înaintată practică judiciară.

    25. Curtea de Apel Piteşti a transmis, fără a ataşa practică judiciară, punctul de vedere al judecătorilor Secţiei civile a Tribunalului Argeş, în sensul că, în temeiul Legii nr. 341/2004, o persoană nu este îndreptăţită să formuleze o cerere de constituire a dreptului de proprietate.
    26. Curtea de Apel Timişoara a comunicat opinia judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Arad, potrivit căreia termenul de introducere a cererii de constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 este aplicabil şi Legii nr. 341/2004; nu au fost înaintate hotărâri judecătoreşti, nefiind identificate cauze cu un obiect identic sau similar celei care face obiectul dosarului cu care instanţa de trimitere este învestită.
    27. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au exprimat opinii teoretice asupra problemei de drept.
    28. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
    VIII. Hotărârile pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare a practicii judiciare
    29. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 341/2004, a pronunţat Decizia nr. 23 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 14 iunie 2018, prin care a statuat următoarele:
    "Dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. c) ultima teză din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, nu impun nicio condiţie pentru acordarea indemnizaţiei lunare reparatorii copilului eroului-martir după vârsta de 26 de ani.
    În analiza condiţiilor de admisibilitate a sesizării, instanţa supremă a reţinut că este îndeplinită condiţia noutăţii, „59. ...întrucât chestiunea de drept îşi are izvorul în modificări relativ recente ale unui act normativ din 2004 (Legea nr. 341/2004), această lege având conţinut diferit faţă de norma iniţială, fără să existe o jurisprudenţă suficient cristalizată asupra problemelor de drept pe care le ridică noile dispoziţii legale.
60. De asemenea, este important de precizat că problema de drept este reală, întrucât reglementarea legală în cauză a suscitat interpretări diferite sau contradictorii prin raportare la alt text de lege prin care norma de drept a suferit noi modificări şi prezintă un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecăţii, este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, prin pronunţarea unei rezolvări de principiu."

    IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    30. Din verificările efectuate rezultă că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, reţinând că „prevederile Legii nr. 18/1991 au ca scop reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate în favoarea foştilor cooperatori, a moştenitorilor acestora şi a altor persoane care, la data intrării în vigoare a legii, nu aveau calitatea de proprietari. Având în vedere obiectul de reglementare al legii - fondul funciar al României - şi scopul declarat al acesteia - reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de cooperativele agricole de producţie sau de către stat către foştii proprietari sau moştenitorii acestora -, reglementarea condiţiilor în care operează aceasta, inclusiv sub aspectul persoanelor îndreptăţite, constituie opţiunea legiuitorului, în acord cu politica economică a statului şi cu finalitatea reparatorie a legii.
    De aceea, dreptul moştenitorilor la reconstituirea dreptului de proprietate este în concordanţă cu caracterul reparator al legii, prin repunerea în termen a celor cu vocaţie succesorală. Astfel, cererea depusă la comisia locală de fond funciar reprezintă condiţia pentru repunerea de drept în termenul de acceptare a moştenirii, termen ce a fost prelungit prin art. III din titlul VI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.“ (Decizia nr. 1.285 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 20 februarie 2009; în acelaşi sens, Decizia nr. 1.221 din 20 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2008).

    31. Asupra celorlalte dispoziţii legale supuse interpretării instanţei supreme, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat.

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    32. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că problema de drept nu prezintă caracter de noutate şi, având în vedere că instanţele din ţară nu sunt învestite cu pricini cu obiect identic sau similar, nici nu se prefigurează riscul apariţiei unei practici neunitare.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    33. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

    Asupra admisibilităţii sesizării
    34. Temeiul sesizării îl constituie prevederile art. 519 din Codul de procedură potrivit cărora: „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    35. Reglementând, în cuprinsul textului anterior citat, procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ca un mijloc de asigurare a unei practici judiciare unitare în interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, alături de mecanismul recursului în interesul legii, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se cer a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:
    - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;
    – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze pricina;
    – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
    – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate, şi
    – asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    36. Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –– Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că doar patru din cele cinci cerinţe anterior enunţate sunt întrunite.
    37. Concret, sunt îndeplinite aspectele de admisibilitate legate de titularul sesizării, stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost promovată, cea referitoare la relaţia de dependenţă dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită şi rezolvarea pe fond a litigiului, precum şi cea referitoare la nestatuarea anterioară de către instanţa supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.
    38. Cu referire la primele două condiţii de admisibilitate se observă că instanţa de trimitere - Tribunalul Cluj - este legal învestită cu soluţionarea unui apel declarat împotriva unei sentinţe prin care s-a soluţionat o cerere în obligaţie de a face, anume prin care se tinde la valorificarea drepturilor reglementate de art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, respectiv de constituire a dreptului de proprietate asupra unui teren situat în extravilanul municipiului Cluj-Napoca.
    Instanţa de trimitere soluţionează cauza în ultimă instanţă, date fiind prevederile art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, având în vedere că cererile în materia dreptului funciar sunt supuse numai apelului.
    În consecinţă, se constată a fi îndeplinită şi condiţia ca instanţa de trimitere să fie învestită în mod legal cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, Tribunalul Cluj fiind învestit cu soluţionarea apelului formulat de reclamanta X împotriva sentinţei Judecătoriei Cluj-Napoca prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de aceasta împotriva Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca şi Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj.

    39. În legătură cu condiţia ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că şi aceasta se verifică în cauză.
    Astfel, aplicabilitatea în cauză a termenului instituit de prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 şi în legătură cu valorificarea drepturilor recunoscute de art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 în favoarea eroilor-martiri ai Revoluţiei Române din decembrie 1989 sau, după caz, urmaşilor acestora a fost reţinută de Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă prin considerentele Sentinţei civile nr. 903 din 8 februarie 2018, sentinţă împotriva căreia reclamanta X a formulat apel; prin motivele de apel, reclamanta a criticat dezlegarea dată de prima instanţă.
    În aceste condiţii, se constată că problema de drept în discuţie are aptitudinea de a influenţa soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, aplicabilitatea sau inaplicabilitatea termenului prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 şi pentru valorificarea dreptului recunoscut de art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 va conduce la confirmarea soluţiei primei instanţe din perspectiva acestui motiv - echivalent soluţionării pricinii pe calea unei excepţii procesuale - sau va determina, în limitele cererii de apel, analizarea celorlalte cerinţe prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. n) sau de alte norme legale incidente, din cuprinsul Legii nr. 341/2004, din perspectiva dreptului pretins de reclamantă.

    40. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază însă că problema de drept identificată în cuprinsul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu acesteia nu prezintă caracter de noutate, condiţie de admisibilitate distinctă de aceea a nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-unul dintre cele două mecanisme de unificare a practicii judiciare.
    41. Pe de altă parte, nu este îndeplinită nici cerinţa subsecventă condiţiei noutăţii, reţinută ca atare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul jurisprudenţei dezvoltate în aplicarea prevederilor art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, anume a gradului de dificultate a chestiunii de drept, de natură a conduce la antrenarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    42. În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate“, verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea atributului de apreciere a completului învestit cu soluţionarea unei astfel de sesizări, aşa cum instanţa supremă a decis în mod constant în jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens deciziile nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019 etc.).
    43. S-a statuat deja că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când problema de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele încă nu au dat acesteia o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, de o anumită întindere sau consistenţă.
    44. Totodată, cerinţa noutăţii ar putea fi reţinută ca îndeplinită în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou, a unei norme mai vechi (ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei), astfel cum s-a decis, de exemplu, prin Decizia nr. 23 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 14 iunie 2018 (paragrafele 59 şi 60).
    45. În egală măsură, noutatea se poate raporta şi la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (în acest sens, Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014).
    46. În aceşti parametri de evaluare a cerinţei noutăţii chestiunii de drept se impune a observa că dispoziţiile legale a căror interpretare a prilejuit formularea sesizării de faţă se regăsesc în cuprinsul unui act normativ adoptat şi intrat în vigoare cu 15 ani în urmă, anume Legea nr. 341/2004, în timp ce actul normativ ce constituie dreptul comun în ceea ce priveşte stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost adoptat în anul 1991; chiar dacă cel din urmă act normativ a suferit ulterior numeroase completări şi modificări, norma de complinire a cărei aplicabilitate a fost reţinută de prima instanţă - art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 - s-a regăsit în corpul legii în aceeaşi formă, încă de la momentul intrării în vigoare a acesteia.
    47. Totodată, Legea nr. 341/2004 nu a fost recent modificată sau completată, astfel încât norma vizată de această trimitere prealabilă să fie necesar a fi reevaluată, într-un context nou, ca de altfel, nici actul normativ în legătură cu care se impun corelaţii de interpretare - Legea nr. 18/1991.
    48. Mai mult decât atât, aplicabilitatea textului în discuţie - art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 - nu a devenit frecventă în ultima perioadă, împrejurare ce rezultă din conţinutul răspunsurilor înaintate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către curţile de apel prin care li s-a solicitat identificarea de practică judiciară relevantă pentru chestiunea de drept analizată.
    49. Astfel, niciuna dintre curţile de apel din ţară nu a transmis vreo hotărâre judecătorească definitivă prin care să fi fost soluţionată o cauză cu un obiect identic sau similar cererii de chemare în judecată adresate Judecătoriei Cluj-Napoca.
    50. În aceste condiţii, se poate concluziona că mecanismul de unificare a practicii judiciare pe calea pronunţării unei hotărâri prealabile este lipsit de orice utilitate, câtă vreme instanţele din ţară nu sunt învestite cu pricini cu un obiect identic sau similar, astfel încât să se prefigureze riscul apariţiei unei practici neunitare.
    51. Pe de altă parte, deşi nu s-a precizat care este intervalul de timp pentru care curţile de apel au efectuat documentarea asupra practicii judiciare, solicitată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu chestiunea de drept sesizată în acest dosar, este lesne de presupus că Legea nr. 341/2004 şi-a epuizat deja potenţialul de litigii, întrucât un interval de timp de 15 ani de la intrarea sa în vigoare poate fi considerat rezonabil sau chiar îndestulător, din acest punct de vedere.
    52. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este de evitat o situaţie în care să se intervină cu o hotărâre prealabilă, ce dă expresie unui control a priori - al cărui scop este acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare în legătură cu o anumită chestiune de drept - într-o situaţie în care este foarte plauzibil ca practica judiciară să fie consolidată, reflectată în hotărâri judecătoreşti definitive şi/sau irevocabile (pentru cazul unei practici judiciare generate sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865), intrate în circuitul civil, iar actul normativ să îşi fi consumat deja efectele în legătură cu aplicarea normei în legătură cu care s-a formulat sesizarea de faţă.
    53. Astfel cum s-a arătat, nu se poate reţine nici împrejurarea că problema de drept este una reală, dificilă, câtă vreme în activitatea de aplicare a legii nu a generat interpretări diferite, contradictorii şi, pe cale de consecinţă, nici practică judiciară neunitară, pentru varianta în care s-ar presupune că cercetarea practicii judiciare efectuate de curţile de apel este una exhaustivă, din perspectiva intervalului de activitate al acestui act normativ.
    54. În jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, deşi textul de lege (art. 519 din Codul de procedură civilă) nu conţine o definiţie a acestei noţiuni, totuşi, pentru a fi vorba despre o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a se interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).
    55. Pentru a fi considerată una reală, chestiunea de drept trebuie să privească posibilitatea interpretării diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidenţa unor principii generale al căror conţinut sau sferă de aplicare sunt discutabile, cerinţe pe care chestiunea de drept ce constituie obiectul sesizării nu le îndeplineşte.
    56. În sfârşit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este îndeplinită ultima dintre condiţiile de admisibilitate, anume nestatuarea anterioară de către instanţa supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; în plus, astfel cum rezultă din comunicarea provenită de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
    57. Mecanismul de unificare a practicii judiciare, prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, nu poate fi valorificat atâta vreme cât legiuitorul a instituit anumite condiţii restrictive şi cumulative de admisibilitate, iar una dintre acestea nu este îndeplinită (noutatea).
    58. Pentru toate aceste considerente, prezenta sesizare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia civilă, în Dosarul nr. 15.724/211/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    1. Dacă termenul de introducere a cererii de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabil şi Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, lege care nu stabileşte vreun termen legal.
    2. În situaţia în care se apreciază că acest termen este aplicabil inclusiv Legii nr. 341/2004, să se statueze de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie data de la care trebuie introdusă cererea de constituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004.
    3. În situaţia în care se apreciază că acest termen este aplicabil inclusiv Legii nr. 341/2004, să se statueze de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie data de la care trebuie introdusă cererea de constituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004, în special pentru persoanele care deţin certificat de erou martir preschimbat.
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2019.

                    PREŞEDINTELE SECŢIEI I CIVILE,
                    LAURA-MIHAELA IVANOVICI
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Adriana Stamatescu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 46 din 14 octombrie 2019

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"