Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 459 din 5 iulie 2018  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969, art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 459 din 5 iulie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969, art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 903 din 26 octombrie 2018

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Corneliu Ciuchea în Dosarul nr. 6.066/86/2015 al Tribunalului Suceava - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.387D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.772D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Dan Nicolae Robert în Dosarul nr. 4.621/97/2016/a3 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor depuse la dosar de către partea Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin care se solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    5. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.819D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969, art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Chirilă Ionuţ în Dosarul nr. 1.052/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
    6. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    7. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.819D/2017 şi nr. 1.772D/2017 la Dosarul nr. 1.387D/2017, care a fost primul înregistrat.
    8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la lipsa unui prag valoric arată că instanţa de contencios constituţional a statuat că o astfel de critică este inadmisibilă. Referitor la lipsa de claritate şi previzibilitate a sintagmei „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“ arată că, deşi nu este definită în Codul penal, aceasta a fost explicitată de practica judiciară şi de doctrină. Având în vedere aceste aspecte, solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    9. Prin Încheierea din 7 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.066/86/2015, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepţie invocată de Corneliu Ciuchea, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    10. Prin Decizia penală nr. 419/A/2017 din 11 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.621/97/2016/a3, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie invocată de Dan Nicolae Robert, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    11. Prin Decizia penală nr. 128/A din 11 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.052/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969, art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie invocată de Chirilă Ionuţ, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate este determinată de nestabilirea de către legiuitor a unui prag valoric minim. Aceştia susţin că atât infracţiunile, cât şi pedepsele trebuie să fie definite de lege în mod clar. Această cerinţă este satisfăcută atunci când individul poate cunoaşte, din chiar redactarea normei de drept şi, dacă este nevoie, cu ajutorul interpretării instanţelor şi asistenţei juridice specializate, care acţiuni sau inacţiuni pot antama răspunderea sa şi ce pedepse riscă în acest caz. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că sintagma „pagubă ori vătămare a intereselor legale ale unei persoane“ din conţinutul art. 297 alin. (1) din Codul penal nu îndeplineşte cerinţele accesibilităţii şi previzibilităţii, ca elemente ale principiului legalităţii pedepselor, ceea ce contravine prevederilor art. 20 şi art. 23 din Constituţie, precum şi art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    13. Autorii excepţiei apreciază că norma de incriminare nu cuprinde niciun fel de criterii legale pentru a aprecia asupra unui anumit nivel de gravitate a pagubei sau vătămării, de la care aceasta intră în sfera ilicitului penal, diferenţiindu-se astfel de alte forme de răspundere extrapenală. Astfel, prin sancţionarea penală a vătămării „intereselor legale ale unei persoane“ este incriminată afectarea oricăror interese legale, fără stabilirea vreunui criteriu de apreciere sau evaluare a naturii sau importanţei interesului legal afectat. Astfel, sintagma criticată este neconstituţională, întrucât nu se prevăd criterii legale pentru a stabili gravitatea vătămării ori pagubei, gravitate necesară pentru atragerea răspunderii penale. Prin sancţionarea penală a „vătămării intereselor legale ale unei persoane“ este incriminată afectarea tuturor intereselor legale, fără posibilitatea aprecierii sau evaluării concrete a naturii sau importanţei interesului legal afectat.
    14. Susţin că obligaţia instituirii unui prag valoric revine legislativului, obligaţie neîndeplinită până la momentul de faţă. „Lipsa pragului valoric al pagubei determină o lipsă de claritate şi previzibilitate a aplicării răspunderii juridice specifice care poată să aparţină atât dreptului civil, dreptului muncii, dreptului administrativ şi fiscal, cât şi dreptului penal“.
    15. În continuare, făcând referire la art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, la art. 1.349 alin. (1) şi alin. (2) din Codul civil referitor la răspunderea civilă delictuală, la art. 247 alin. (2), art. 254 şi art. 256 din Legea nr. 53/2003, precum şi la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, apreciază că asemănarea conţinutului acestora cu cel al dispoziţiilor criticate conduce la ipoteza că în cazul săvârşirii unei fapte sunt incidente atât răspunderea penală, cât şi celelalte forme de răspundere extrapenală, datorită faptului că legiuitorul nu a cuantificat valoarea pagubei sau intensitatea vătămării produse.
    16. Tribunalul Suceava - Secţia penală arată că noul Cod penal a eliminat pericolul social dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, urmând ca pentru infracţiunile care prezintă un pericol social concret extrem de redus şi pentru care nu se justifică continuarea procesului penal, prin aplicarea mecanismelor oportunităţii, procurorul poate dispune renunţarea la urmărirea penală, potrivit art. 318 din Codul penal, iar instanţa judecătorească renunţarea la aplicarea pedepsei, potrivit art. 80 din Codul penal. Aşadar, lipsa pericolului concret al unei fapte nu mai conduce la reţinerea lipsei unei trăsături esenţiale a infracţiunii. Cea mai importantă consecinţă a noii reglementări este aceea că o faptă care îndeplineşte cele trei condiţii ale infracţiunii - tipicitatea, antijuridicitatea şi imputabilitatea, însă, în concret, a adus o atingere foarte mică valorii sociale apărate de legea penală, chiar derizorie - constituie infracţiune conform textului de lege în cauză, cu importante consecinţe pentru subiectul de drept.
    17. Susţine că un aspect deosebit de important în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal, este acela că, în situaţia în care atingerea adusă valorii sociale este foarte redusă, respectiv valoarea pagubei este una nesemnificativă, vătămarea intereselor unei persoane fizice sau persoane juridice este modică, procurorul poate aplica instituţia renunţării la urmărirea penală (conform art. 318 din Codul penal), însă instanţa nu poate aplica instituţia renunţării la aplicarea pedepsei (conform art. 80 din Codul penal). Aceasta deoarece maximul special al pedepsei pentru abuz în serviciu este de 7 ani, iar renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune pentru infracţiunile pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de maxim 5 ani.
    18. Aşa fiind, tribunalul apreciază că instanţele judecătoreşti nu au la dispoziţie pârghiile legale necesare pentru a aplica principiul „ultima ratio“, în situaţia în care sunt sesizate cu judecarea unei infracţiuni de abuz în serviciu.
    19. În ipoteza în care s-ar aprecia că instanţele judecătoreşti pot aplica în mod direct considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, în sensul de a considera că o anumită faptă de abuz în serviciu, prin vătămarea redusă pe care a cauzat-o valorii sociale, nu justifică tragerea la răspundere penală a subiectului activ, ci eventual o altă formă de răspundere juridică subsidiară, dând eficienţă instituţiei achitării în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală - fapta nu este prevăzută de legea penală -, nu s-ar asigura o interpretare unitară şi previzibilă a legii penale, din pricina marjei de apreciere deosebit de ridicate de care ar dispune instanţele. Tocmai din această perspectivă, modalitatea în care legiuitorul a stabilit urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu - o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane - contravine dispoziţiilor şi principiilor din Constituţie.
    20. În continuare, instanţa judecătorească arată că art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei care, astfel cum a fost interpretat cu efect obligatoriu de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prevede (inter alia) „neaplicarea legii penale în mod extensiv în dezavantajul acuzatului, de exemplu, prin analogie, precum şi faptul că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi sancţiunile“. Noţiunea de „lege“ „înglobează dreptul de origine atât legislativ, cât şi jurisprudenţial, şi implică condiţii calitative, printre altele, pe cele ale accesibilităţii şi predictibilităţii. O lege penală clară şi previzibilă este aceea care permite subiectului de drept să cunoască din chiar redactarea normei de drept şi, dacă este nevoie, cu ajutorul asistenţei juridice specializate, care acţiuni şi inacţiuni pot antama răspunderea sa penală şi ce pedepse riscă în acest caz“.
    21. Apreciază că aceste garanţii nu sunt respectate de forma actuală a infracţiunii de abuz în serviciu, aceasta punând probleme şi din perspectiva art. 1 alin. (4) din Constituţie, referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale. Astfel, o faptă obiectivă, tipică, de abuz în serviciu, care ar întruni toate elementele constitutive ale infracţiunii, ar trebui să atragă răspunderea penală conform voinţei legiuitorului, însă prin invocarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instanţele judecătoreşti ar scoate aceste fapte din sfera răspunderii penale. A lăsa la aprecierea judecătorului de fond, dacă o faptă prin gravitatea ei concretă a depăşit sau nu un prag necesar atragerii răspunderii penale, fără a stabili în mod unitar, prin lege, criterii concrete de apreciere cu care să opereze întreaga jurisprudenţă, reprezintă o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    22. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală apreciază că nu există elemente de neconstituţionalitate determinate de inexistenţa unui prag valoric al pagubei în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, având în vedere că prin dispoziţiile Codului penal, atât la capitolul infracţiuni de serviciu, cât şi la capitolul infracţiuni contra patrimoniului, se incriminează şi alte infracţiuni de rezultat pentru care nu există un prag minim al pagubei, de la care fapta să fie considerată infracţiune. Totodată, criticile invocate de autorul excepţiei reprezintă aspecte de legiferare şi nu aspecte de neconstituţionalitate, iar, astfel cum a decis Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării.
    23. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că pot exista aspecte de neconstituţionalitate, mai ales prin raportare la Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, care fac necesară examinarea pe fond a cererii de sesizare de către autoritatea competentă.
    24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    25. Guvernul, invocând deciziile Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 şi nr. 392 din 6 iunie 2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal şi ale art. 248 din Codul penal din 1969 este inadmisibilă, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 este neîntemeiată.
    26. Avocatul Poporului, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969, art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul conţinut:
    - Art. 248 din Codul penal din 1969: „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.“;
    – Art. 297 alin. (1) din Codul penal: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.“;
    – Art. 13^2 din Legea nr. 78/2000: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.“

    30. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) şi alin. (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) potrivit căruia cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004.
    31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la lipsa unui prag valoric sau a intensităţii vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea constată că, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, a reiterat considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de „abuz în serviciu“, cu aplicarea principiului „ultima ratio“, astfel cum acesta a fost dezvoltat în doctrină şi jurisprudenţă (inclusiv cea a Curţii Constituţionale), aceste circumstanţieri fiind necesare delimitării răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Totodată, Curtea a reţinut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanţa constituţională nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera de competenţă a legiuitorului primar sau delegat, acesta fiind singura autoritate care are obligaţia de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu.
    32. În continuare, Curtea observă că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragrafele 84-85, a reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispoziţiile art. 297 din Codul penal, şi anume cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Astfel, referitor la expresia „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“, criticată de autorii excepţiei ca fiind lipsită de claritate, Curtea a observat că sintagma „interes legitim“ nu este definită în Codul penal. Curtea a reţinut însă că, în doctrină, s-a arătat că prin expresia „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“ se înţelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială, adusă intereselor legale ale unor asemenea persoane. Vătămarea drepturilor ori a intereselor legale ale unei persoane presupune ştirbirea efectivă a drepturilor şi intereselor legitime, în orice fel: neacordarea acestora, împiedicarea valorificării lor etc., de către funcţionarul care are atribuţii de serviciu în ceea ce priveşte realizarea drepturilor şi intereselor respective. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, „interes“ reprezintă acţiunea pentru satisfacerea anumitor nevoi, acţiunea de a acoperi unele trebuinţe, folos, profit. Interesul este legal dacă acesta este ocrotit sau garantat printr-o dispoziţie normativă. De asemenea, paguba cauzată persoanei fizice sau juridice trebuie să fie certă, efectivă, bine determinată, întrucât şi în raport cu acest criteriu se apreciază dacă fapta prezintă, sau nu, un anumit grad de pericol social.
    33. Astfel, Curtea a apreciat că „vătămarea drepturilor sau intereselor legitime“ presupune afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în dorinţa/preocuparea acesteia de a-şi satisface un drept/interes ocrotit de lege. S-a reţinut că vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituţie şi de legile în vigoare. Aşadar, gama intereselor (dorinţa de a satisface anumite nevoi, de preocuparea de a obţine un avantaj etc.) la care face referire textul legal este foarte largă, ea incluzând toate posibilităţile de manifestare ale persoanei potrivit cu interesele generale ale societăţii pe care legea i le recunoaşte şi garantează. Este, totuşi, necesar ca fapta să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracţiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea şi prin Decizia nr. 548 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 15 noiembrie 2017, şi Decizia nr. 546 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 7 noiembrie 2017.
    34. În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969, determinată de folosirea de către legiuitor, în cuprinsul dispoziţiilor supuse controlului de constituţionalitate, a sintagmei „sau o pagubă patrimoniului acesteia“, Curtea, prin Decizia nr. 690 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 22 februarie 2018, paragraful 21, a reţinut că provocarea unei tulburări însemnate bunului mers al unei persoane juridice dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal din 1969 sau cauzarea unei pagube patrimoniului acesteia constituie, de fapt, variante alternative de realizare a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, determinate de cele două posibile variante ale rezultatelor imediate ale faptelor incriminate, urmări care, astfel reglementate, acoperă, de fapt, sfera potenţialelor consecinţe, patrimoniale sau nepatrimoniale, de un nivel ridicat de gravitate, a faptelor de abuz în serviciu contra intereselor publice. Această manieră de reglementare nu este însă de natură a lipsi de claritate, precizie sau previzibilitate dispoziţiile legale criticate, motiv pentru care Curtea constată că acestea sunt conforme cu prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie.
    35. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, constatând constituţionalitatea acestora, de exemplu, prin Decizia nr. 697 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2018, Decizia nr. 670 din 24 octombrie 2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 17 aprilie 2018, şi Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016.
    36. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969, art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
    37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Corneliu Ciuchea în Dosarul nr. 6.066/86/2015 al Tribunalului Suceava - Secţia penală, de Dan Nicolae Robert în Dosarul nr. 4.621/97/2016/a3 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi de Chirilă Ionuţ în Dosarul nr. 1.052/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969, art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia penală, Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016