Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 458 din 11 iulie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 458 din 11 iulie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 833 din 14 octombrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de PFA Man I. Ioan - consilier juridic în Dosarul nr. 13.377/211/2014* al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.616D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Baroul Cluj a depus la dosarul cauzei note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.912D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ministerul Afacerilor Interne în Dosarul nr. 494/95/2013* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    5. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.912D/2017 la Dosarul nr. 2.616D/2017, care a fost primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 714 din 20 noiembrie 2018 şi Decizia nr. 267 din 7 mai 2014.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    8. Prin Încheierea din 21 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 13.377/211/2014*, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de apelantul PFA Man I. Ioan - consilier juridic într-o cauză având ca obiect obligaţia de a face.
    9. Prin Încheierea din 31 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 494/95/2013*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Afacerilor Interne în calea de atac a recursului formulat împotriva Deciziei nr. 1.885 din 20 mai 2015 a Curţii de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză în care s-a admis excepţia de nelegalitate a Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 400/2004.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în Dosarul nr. 2.616D/2017, autorul acesteia arată, în esenţă, că art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instituie o nouă regulă potrivit căreia se conferă instanţei învestite cu soluţionarea fondului litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate competenţa să se pronunţe asupra excepţiei. Ca atare, se apreciază că din acest „transfer“ al competenţei de la instanţele de contencios administrativ la orice instanţe judecătoreşti rezultă că soluţionarea excepţiei de nelegalitate nu mai rămâne un atribut exclusiv al instanţei de contencios administrativ şi, prin urmare, aceasta poate fi invocată şi soluţionată şi de către alte instanţe decât cele specializate de contencios administrativ.
    11. Se arată că prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (6) garantează controlul judecătoresc al actelor administrative emise sau adoptate, după caz, de autorităţile publice, pe calea contenciosului administrativ, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Din legislaţia existentă rezultă că, până la înfiinţarea tribunalelor specializate, pentru soluţionarea litigiilor de contencios administrativ derivate din acte administrative, la nivelul tribunalelor vor funcţiona secţii sau complete specializate de contencios administrativ, potrivit competenţei acestora stabilită prin art. 10 din Legea nr. 554/2004. Ca atare, se poate concluziona faptul că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 76/2012, ies de sub „cupola neconstituţionalităţii“ doar în ipoteza în care excepţia de nelegalitate este invocată în faţa unei instanţe de contencios administrativ care soluţionează fondul litigiului dedus judecăţii şi care va soluţiona şi excepţia de nelegalitate. Prin urmare, dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie.
    12. În Dosarul nr. 2.912D/2017, autorul excepţiei arată, în esenţă, că legiuitorul a prevăzut în textul criticat că instanţa competentă se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză, fără a preciza însă condiţiile în care aceasta poate distinge între cele două variante. În opinia autorului excepţiei, judecătorul este obligat să stabilească, prin hotărârile pronunţate, şi în afara cadrului legal, regulile necesare pentru a se pronunţa asupra excepţiei de nelegalitate cu care a fost învestit, contrar art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    13. Se susţine că părţile nu cunosc modalitatea în care pot ataca hotărârea cu recurs, ceea ce face ca accesul lor la justiţie pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege să fie limitat. Mai mult, în condiţiile în care excepţia de nelegalitate este invocată într-o cale de atac şi este soluţionată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, art. 129 din Constituţie este golit de conţinut.
    14. Se apreciază că modalitatea ambiguă de redactare a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 creează o situaţie de inegalitate juridică, de discriminare evidentă, în cadrul aceleiaşi categorii de justiţiabili, de natură să determine o judecată inechitabilă.
    15. În final, autorul excepţiei consideră că, faţă de aspectele de fapt şi de drept expuse, se poate constata că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 53 alin. (2) teza finală, potrivit cărora „măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii“.
    16. Tribunalul Cluj - Secţia civilă apreciază că se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece textul de lege criticat a fost reglementat în scopul asigurării judecăţii într-un termen rezonabil, instanţa sesizată cu soluţionarea litigiului, chiar în situaţia în care aceasta este o instanţă nespecializată, indiferent de gradul acesteia, fiind în măsură a analiza legalitatea pe cale incidentală a actului administrativ atacat.
    17. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că textul criticat este constituţional, întrucât excepţia de nelegalitate reprezintă un incident procedural şi urmează regulile aplicabile fondului cauzei în care a fost invocată. Modificările aduse art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, întăresc caracterul incidental al excepţiei de nelegalitate, în sensul că este un mijloc procesual de apărare dat în competenţa instanţei în faţa căreia se invocă, indiferent de natura juridică a litigiului.
    18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    19. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 2.912D/2017, precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat în dosare având obiect identic, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, întrucât, aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut şi poate suferi anumite restrângeri şi limitări, iar dispoziţiile de lege criticate urmăresc un scop legitim, respectiv asigurarea securităţii raporturilor juridice şi evitarea unor eventuale probleme de jurisprudenţă neunitară în cadrul excepţiilor de nelegalitate, dar şi respectarea competenţei instanţelor specializate în acest sens, respectiv cele de contencios administrativ.
    20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.“
    23. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie, art. 53 alin. (2) teza finală privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 129 privind folosirea căilor de atac şi ale art. 126 alin. (6) referitor la instanţele judecătoreşti.
    24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici, în esenţă, similare, excepţiile de neconstituţionalitate fiind respinse. În acest sens sunt Decizia nr. 714 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 28 februarie 2019, Decizia nr. 111 din 8 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 5 iulie 2018, şi Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014.
    25. Astfel, cu privire la critica de neconstituţionalitate formulată în Dosarul nr. 2.616D/2017, potrivit căreia acordarea competenţei în verificarea legalităţii actelor administrative tuturor instanţelor judecătoreşti contravine art. 126 alin. (6) din Constituţie, prin Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, precitată, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu contravin textului constituţional invocat, al cărui rol esenţial este de garantare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice, indiferent de modalitatea în care acesta se exercită (pe cale principală sau incidentală) şi indiferent de instanţa judecătorească (specializată în contencios administrativ sau de drept comun) competentă. Normele fundamentale de referinţă nu impun competenţa exclusivă a instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea excepţiei de nelegalitate, de vreme ce constituantul, în cuprinsul ultimei teze a alin. (6), a rezervat această exclusivitate de competenţă doar în privinţa cererilor persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din acestea declarate neconstituţionale. Este singura materie asupra căreia constituantul a precizat distinct cărei instanţe judecătoreşti îi revine competenţa de soluţionare, iar acest tratament diferit se justifică prin natura specială a acestor cereri. Dacă constituantul ar fi dorit ca acelaşi tratament juridic să fie aplicat şi în cazul controlului legalităţii actelor administrative, ar fi precizat expres acest lucru în teza întâi a art. 126 alin. (6). Întrucât normele fundamentale sunt de strictă interpretare, rezultă, per a contrario că este suficient ca acest tip de control să fie supus autorităţii judecătoreşti pentru a fi îndeplinită cerinţa unui „control judecătoresc“ menţionat de Constituţie, determinarea instanţei competente fiind de resortul legii infraconstituţionale. În acest sens, Curtea a observat prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol 126, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Concluzionând, Curtea a constatat că noţiunea de „contencios administrativ“ nu o implică în mod necesar şi pe cea de „instanţă de contencios administrativ“. Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie, elementele definitorii ale noţiunii de „contencios administrativ“ sunt reprezentate de natura actului juridic ce stă la baza litigiului, fiind necesar ca acesta să emane de la o autoritate publică, precum şi de la calitatea de autoritate publică a uneia dintre părţile litigiului. Prin coroborarea cu alin. (2) al art. 126, rezultă că organul de jurisdicţie competent a soluţiona litigiul, deci a exercita controlul de legalitate, este cel stabilit potrivit legii.
    26. Controlul judecătoresc garantat de art. 126 alin. (6) din Constituţie reprezintă, totodată, o garanţie suplimentară a dreptului unei persoane vătămate printr-un act al autorităţii publice, consacrat de art. 52 din Legea fundamentală, şi o garanţie a dreptului de acces liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, circumstanţiat însă litigiilor administrative. Aşa fiind, raţiunea constituantului nu se îndreaptă cu evidenţă spre stabilirea unei anume instanţe judecătoreşti - specializate în contencios administrativ - care să realizeze controlul judecătoresc, ci ideea centrală a textului constă tocmai în instituirea unei garanţii distincte, suplimentare în ceea ce priveşte posibilitatea cenzurării de către autoritatea judecătorească a actelor administrative ale autorităţilor publice, ca expresie a prevederilor art. 52 din Constituţie, fără a avea relevanţă dacă instanţa judecătorească ce exercită respectivul control de legalitate are sau nu specializare exclusiv în contencios administrativ. Esenţială, aşadar, este sporirea garanţiilor controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice.
    27. Controlul de legalitate poate fi exercitat fie pe calea acţiunii directe, fie pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate. Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, prin lege, ceea ce înseamnă că normele de procedură nu sunt de nivelul Legii fundamentale, ci al actelor normative subsecvente, infraconstituţionale. Materia contenciosului administrativ este reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin lege organică, astfel că stabilirea competenţei materiale de judecată este rezultatul voinţei legiuitorului în acest sens. Or, în cazul de faţă, legea organică - Legea nr. 554/2004 - a fost modificată tot prin voinţa legiuitorului, fiind stabilită o regulă diferită în ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a excepţiei de nelegalitate. Intervenţia legiuitorului nu contravine însă normelor fundamentale, din moment ce exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice se realizează în continuare, sub garanţia prevederilor art. 52 şi ale art. 126 alin. (6) din Constituţie, de către o instanţă judecătorească.
    28. Nu în ultimul rând, Curtea a observat că prin conferirea plenitudinii de jurisdicţie asupra excepţiei de nelegalitate a instanţelor de drept comun se asigură într-o manieră mai eficientă realizarea dreptului la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, practica judiciară demonstrând că vechea regulă de competenţă în materie nu servea celerităţii procesului, în ciuda termenelor scurte prevăzute în Legea nr. 554/2004.
    29. Referitor la criticile de neconstituţionalitate formulate în Dosarul nr. 2.912D/20017, autorul excepţiei arată că legiuitorul a prevăzut în textul de lege criticat că instanţa competentă se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză, fără a preciza însă condiţiile în care aceasta poate distinge între cele două variante. În opinia autorului excepţiei, contrar art. 1 alin. (4) din Constituţie, judecătorul este obligat să stabilească, prin hotărârile pronunţate şi în afara cadrului legal, regulile necesare pentru a se pronunţa asupra excepţiei de nelegalitate cu care a fost învestit.
    30. Faţă de această susţinere, prin Decizia nr. 714 din 20 noiembrie 2018 şi Decizia nr. 111 din 8 martie 2018, precitate, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 235 teza a doua din Codul de procedură civilă, încheierile interlocutorii sunt acele încheieri prin care, fără a se hotărî fondul procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.
    31. Prin Decizia nr. 241 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 13 iunie 2005, Curtea a statuat că prin interpretarea şi aplicarea de către instanţă a textelor de lege nu se realizează un „transfer“ de competenţă din sfera puterii legislative în sfera puterii executive şi judecătoreşti. Aşadar, în interesul bunei administrări a justiţiei, judecătorul cauzei poate aprecia asupra modului în care va soluţiona excepţia de nelegalitate, fie prin încheiere interlocutorie, atunci când situaţia de fapt şi de drept este clar determinată, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză, atunci când pentru soluţionarea excepţiei sunt administrate aceleaşi dovezi ca şi cele pentru soluţionarea fondului cauzei.
    32. De altfel, Curtea a reţinut că, prin critica formulată de autorul excepţiei, sunt vizate aspecte ce ţin de procedura de judecată, pe care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa de a o stabili, în aşa fel încât să nu afecteze accesul liber la justiţie, dreptul la apărare ori să creeze discriminări între diferite categorii de persoane.
    33. Cât priveşte critica potrivit căreia părţile nu cunosc modalitatea în care pot ataca cu recurs hotărârea, ceea ce face ca accesul lor la justiţie, pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege, să fie limitat, Curtea a reţinut că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
    34. Curtea nu a reţinut nici critica potrivit căreia invocarea excepţiei de nelegalitate în calea de atac şi soluţionarea acesteia printr-o hotărâre judecătorească definitivă golesc de conţinut norma constituţională prevăzută de art. 129 privind folosirea căilor de atac. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că legiuitorul are îndreptăţirea constituţională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea căilor de atac. De asemenea, Curtea a observat că, în materia contenciosului administrativ, spre deosebire de dreptul comun, unde hotărârile pronunţate în prima instanţă pot fi atacate cu apel, cu toate consecinţele care decurg din aceasta, [...] potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, legiuitorul a optat pentru menţinerea căii de atac a recursului, şi nu pentru înlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului. În lumina noului Cod de procedură civilă, recursul în materia contenciosului administrativ este esenţialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele, pe calea recursului. Aşadar, ca urmare a acestei excluderi, hotărârile primei instanţe date în litigiile de contencios administrativ rămân a fi supuse în continuare recursului (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015, paragraful 23, sau Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 46).
    35. De asemenea, prin Decizia nr. 679 din 5 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 16 iunie 2009, şi Decizia nr. 549 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, referitoare la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Recursul“, instanţa de control constituţional a reţinut că dispoziţiile art. 129 din Constituţie conţin precizarea esenţială potrivit căreia hotărârile instanţelor pot fi atacate de Ministerul Public sau de părţile interesate, în condiţiile legii. În plus, art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală oferă legiuitorului dreptul de a legifera cu privire la acest aspect; de aici se desprinde concluzia că nimic nu împiedică edictarea unei soluţii legislative ca cea cuprinsă în textul de lege criticat. De altfel, această opţiune a legiuitorului a fost impusă de exigenţa soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecăţii, aceasta fiind una dintre caracteristicile acţiunii în contencios administrativ.
    36. De altfel, prin Decizia nr. 36 din 7 noiembrie 2016 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4.225/117/2014* şi, în consecinţă, a stabilit că „dispoziţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, permit invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs“. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii prin care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate, în situaţia în care excepţia de nelegalitate a fost ridicată pentru prima dată în recurs, nu reprezintă un impediment pentru invocarea acesteia direct, în calea de atac a recursului. De asemenea, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.682 din 17 decembrie 2009, s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 554/2004, în forma nemodificată prin Legea nr. 76/2012, respingând ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate. S-a reţinut că invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, în timpul soluţionării litigiului ajuns deja în recurs, nu pune probleme de constituţionalitate, deoarece partea interesată are dreptul de a introduce o acţiune directă prin care să solicite verificarea legalităţii actului administrativ respectiv, cu suspendarea consecutivă a soluţionării litigiului principal. Raţionamentul este asemănător şi în cazul noii reglementări, când excepţia de nelegalitate este soluţionată chiar de către instanţa de recurs, aceasta pronunţându-se mai întâi asupra excepţiei de nelegalitate a actului administrativ individual, după care va soluţiona fondul litigiului.
    37. În raport cu aceste considerente, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.
    38. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de PFA Man I. Ioan - consilier juridic în Dosarul nr. 13.377/211/2014* al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi de Ministerul Afacerilor Interne în Dosarul nr. 494/95/2013* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2019.


                    PREŞEDINTE
                    prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice