Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 454 din 22 iunie 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (2)-(4) şi (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 454 din 22 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (2)-(4) şi (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 785 din 4 octombrie 2017

┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Bianca Drăghici │- magistrat-asistent│
├─────────────────────┴────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2)-(4) şi (8) din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Energobit - S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, în Dosarul nr. 5.821/2/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 461D/2016.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13 iunie 2017, în prezenţa reprezentantului Consiliului Concurenţei, inspector de concurenţă Iulia Dăsculţu, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 22 iunie 2017, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    3. Prin Încheierea din 20 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.821/2/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2)-(4) şi (8) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată. Excepţia a fost ridicată de Societatea Energobit - S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei introduse împotriva Încheierii nr. 12 din 24 septembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi anularea oricărei măsuri adoptate de Consiliul Concurenţei pe baza inspecţiei inopinate.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (2)-(4) şi alin. (8) din Legea nr. 21/1996 în procedura contencioasă, desfăşurată în faţa instanţei, procedură în cadrul căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să analizeze retroactiv, post factum, legalitatea emiterii Încheierii de autorizare a inspecţiei inopinate, cu consecinţa înlăturării dreptului contestatorului la probele depuse de Consiliul Concurenţei în susţinerea cererii de autorizare reprezintă o încălcare a principiilor egalităţii în drepturi, accesului liber la justiţie şi inviolabilităţii domiciliului. Ca atare, consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale „în măsura în care sunt interpretate ca fiind aplicabile şi cu privire la contestaţia formulată în temeiul art. 38 alin. (7) din Legea nr. 21/1996“.
    5. De asemenea, autoarea excepţiei arată că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a extins noţiunea de domiciliu şi cu privire la persoanele juridice, sediul profesional al acestora sau punctul de lucru în care îşi desfăşoară activitatea fiind asimilat domiciliului şi beneficiind de protecţia conferită de Convenţie (art. 8) şi de Constituţie (art. 27). Astfel, susţine că inspecţia inopinată la sediul unei societăţi comerciale reprezintă o ingerinţă în viaţa societăţii, supusă atât autorizării unei instanţe, cât şi controlului de legalitate a hotărârii prin care s-a dispus autorizarea inspecţiei inopinate. Ca atare, consideră că dreptul societăţii la inviolabilitatea sediului său este un drept constituţional, fiind permisă ingerinţa unei autorităţi publice, respectiv limitarea dreptului persoanei juridice doar în anumite condiţii: ingerinţa să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică şi să fie proporţională cu scopul urmărit.
    6. În continuare, autoarea excepţiei arată că, pornind de la împrejurarea că verificarea legalităţii autorizării este realizată în primă instanţă fără citarea societăţii investigate, tocmai pentru respectarea dreptului său la apărare, legiuitorul a reglementat dreptul acesteia la contestaţie. Cu alte cuvinte, reglementarea unei căi de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus autorizarea inspecţiei inopinate, fără citarea părţilor, a asigurat justul echilibru între interesul autorităţii de a se asigura elementul surpriză a măsurii coercitive/a ingerinţei şi interesul societăţii investigate de a-i fi respectat accesul la justiţie, care este obiectivat prin principiile ce guvernează procesul civil - contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
    7. Or, interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (2)-(4) şi alin. (8) din Legea nr. 21/1996, ca fiind apte a bloca accesul la documentele depuse în instanţă în susţinerea cererii de autorizare ar echivala cu soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a legalităţii măsurii dispuse de Curtea de Apel Bucureşti, fără comunicarea către societate a probelor care au stat la baza hotărârii atacate, deşi verificarea legalităţii respectivei încheieri presupune analiza de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie inclusiv a acestor înscrisuri. Prin urmare, refuzul comunicării către societate a tuturor înscrisurilor care au stat la baza hotărârii atacate ar face iluzorie calea de atac reglementată pentru respectarea dreptului la apărare al societăţii şi ar lipsi de substanţă dreptul acesteia. Ar rezulta, astfel, că ingerinţa în viaţa societăţii nu este, în realitate, supusă verificării, sub aspectul legalităţii măsurii, că societatea nu are niciun remediu real împotriva arbitrariului sau măsurii disproporţionate de limitare a dreptului societăţii la inviolabilitatea domiciliului, întrucât ea nu are acces la probele în temeiul cărora măsura a fost dispusă de către instanţă. Astfel, a interzice fotocopierea documentelor care au stat la baza hotărârii atacate ar reprezenta o dezavantajare netă a contestatarului care ar avea la dispoziţie o cale de atac ce nu poate fi, însă, raportată la înscrisurile analizate de instanţă, încălcându-se, astfel, principiul egalităţii armelor. Contestatorul ar fi astfel obligat să îşi susţină cauza în condiţii dezavantajoase faţă de adversarul său, fără a putea formula argumente concrete, raportate la înscrisuri.
    8. Autoarea excepţiei apreciază că, în condiţiile în care contestatorul nu are cunoştinţă de înscrisurile care au stat la baza hotărârii atacate, nu poate fi asigurată contradictorialitatea, întrucât contestatorul nu îşi poate formula argumente în raport cu acele înscrisuri, fiind, practic, obligat să îşi limiteze argumentele la invocarea unor principii, a unor proceduri, acest lucru reprezentând, în mod evident, o încălcare a dreptului la un proces echitabil şi a principiilor procesului civil.
    9. În concluzie, autoarea excepţiei consideră că reglementarea prevăzută de art. 38 alin. (7) din Legea nr. 21/1996 reprezintă o garanţie pentru evitarea arbitrariului şi protecţia drepturilor societăţii faţă de o măsură disproporţionată a Curţii de Apel. Acordarea acestui drept implică şi conferirea posibilităţii efective de exercitare a dreptului, cu respectarea principiului egalităţii armelor de care dispun părţile, respectiv comunicarea tuturor înscrisurilor în baza cărora a fost pronunţată încheierea atacată. În caz contrar, calea de atac ar deveni iluzorie şi lipsită de substanţă, pentru că societatea nu putea critica legalitatea hotărârii în raport cu speţa concretă, cu probele administrate de autoritate.
    10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, art. 21 şi art. 27. În acest sens, instanţa consideră că accesul la justiţie nu este unul iluzoriu, având în vedere că întreprinderea investigată are posibilitatea să conteste raportul de investigare în condiţiile art. 49 din Legea nr. 21/1996, odată cu ordinul de declanşare a investigaţiei şi decizia prin care se finalizează investigaţia. Astfel, motivele de limitare a accesului la dosarul de investigaţie se situează în limitele constituţionale, întrucât dreptul de acces la informaţii de natură publică sau privată nu este unul absolut, Constituţia instituind limitări în acest sens prin art. 31, care garantează dreptul la informaţie, şi, mai ales, prin art. 53, care reglementează posibilitatea şi condiţiile în care poate avea loc „restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi“.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Guvernul apreciază ca inadmisibilă excepţia invocată, având în vedere faptul că, prin Decizia nr. 568 din 15 septembrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că „încuviinţarea sau respingerea unor probe în cadrul procesului nu reprezintă o problemă de control constituţional, ci priveşte strict o problemă de aplicare a legii de către instanţa în faţa căreia a fost dedusă cauza spre judecată“. De asemenea, arată că, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că „drepturile la apărare ale părţilor în cauză sunt pe deplin garantate în cadrul procedurilor. Acestea au dreptul de acces la dosarul Comisiei, sub rezerva interesului legitim al întreprinderilor de a-şi proteja secretele de afaceri. Dreptul de acces la dosar nu include accesul la informaţiile confidenţiale şi documentele interne ale Comisiei sau ale autorităţilor de concurenţă ale statelor membre.“
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 43 alin. (2)-(4) şi (8) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 21/1996 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, dându-se textelor o nouă numerotare, normele de lege supuse controlului de constituţionalitate regăsindu-se la art. 45 alin. (2)-(4) şi (7) din Legea nr. 21/1996. În aceste condiţii, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 45 alin. (2)-(4) şi (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut:
    "(2) Preşedintele Consiliului Concurenţei va permite părţilor în cauză consultarea dosarului şi obţinerea, în format electronic, de copii şi/sau extrase ale actelor procedurii de investigaţie.
(3) Dreptul de acces la dosar nu se extinde asupra secretelor de afaceri, altor informaţii confidenţiale şi nici asupra documentelor interne ale Consiliului Concurenţei, ale Comisiei Europene sau ale autorităţilor de concurenţă ale statelor membre ale Uniunii Europene. Dreptul de acces la dosar nu se extinde nici asupra corespondenţei dintre Consiliul Concurenţei şi Comisia Europeană sau autorităţile de concurenţă ale statelor membre sau dintre acestea din urmă atunci când corespondenţa este inclusă în dosarul Consiliului Concurenţei.
(4) Documentele, datele şi informaţiile confidenţiale din dosarul cauzei sunt accesibile pentru consultare ori obţinere de copii şi/sau extrase doar prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, ce poate fi atacat numai odată cu decizia prin care se finalizează investigaţia, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată. […]
(7) Documentele, datele şi informaţiile confidenţiale din dosarul Consiliului Concurenţei pot fi solicitate, de regulă, o singură dată, după comunicarea raportului de investigaţie conform prevederilor alin. (1). În lipsa unor elemente noi, nu pot fi formulate cereri succesive de acces la documente, date şi informaţii confidenţiale."

    16. Autoarea excepţiei apreciază că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 27 care consacră inviolabilitatea domiciliului. De asemenea, se invocă şi art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, precum şi art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 125 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 13 mai 2016, paragraful 13, a statuat cu valoare de principiu că „Legea concurenţei nr. 21/1996 are drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor, iar punerea în aplicare a Legii concurenţei este de competenţa Consiliului Concurenţei, autoritate naţională în domeniul concurenţei, având statut de autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei. Printre atribuţiile Consiliului Concurenţei se numără şi aceea de efectuare a investigaţiilor privind aplicarea prevederilor art. 5, 6, 8, 13 şi art. 47 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, precum şi a prevederilor art. 101 şi art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi de luare a deciziilor prevăzute de lege pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor precitate, constatate în urma investigaţiilor efectuate de către inspectorii de concurenţă“. Totodată, Curtea a reţinut că „în vederea descoperirii şi investigării de către Consiliul Concurenţei a încălcării prevederilor Legii concurenţei, precum şi a prevederilor art. 101 şi art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în capitolul V al Legii nr. 21/1996, art. 32-51, a fost reglementată procedura de examinare preliminară, de investigare şi de luare a deciziilor de către această autoritate“.
    18. În acest context, Curtea observă că dispoziţiile art. 45 alin. (2)-(4) şi (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996, criticate prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate, fac parte din capitolul care reglementează procedura de examinare preliminară, de investigare şi de luare a deciziilor şi sunt norme de procedură aplicabile în faţa Consiliului Concurenţei în investigarea cazurilor privind practicile anticoncurenţiale.
    19. Curtea reţine că, din motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, reiese faptul că aceasta critică modul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a interpretat dispoziţiile de lege criticate, prin raportare la obiectul judecăţii, susţinând că aceste norme sunt neconstituţionale „în măsura în care sunt interpretate ca fiind aplicabile şi cu privire la contestaţia formulată în temeiul art. 38 alin. (7) din Legea nr. 21/1996“ [devenit art. 40 alin. (7) în forma republicată a legii]. Prin urmare, criticile formulate vizează interpretarea şi aplicarea art. 45 alin. (2)-(4) şi (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996.
    20. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că interpretarea şi aplicarea legii, care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii autoarei excepţiei, nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, aceste aspecte fiind de competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului. În acest sens, a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 66 din 16 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2017, şi Decizia nr. 6 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 4 mai 2017.
    21. Or, a răspunde criticilor autoarei excepţiei ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Ca atare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (2)-(4) şi (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996 este inadmisibilă.
    22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (2)-(4) şi (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Energobit - S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, în Dosarul nr. 5.821/2/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice