Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 453 din 24 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 453 din 24 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1190 din 7 decembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepţie ridicată de Darius Liviu Baci în Dosarul nr. 713/57/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 86 D/2018.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2 iunie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea Constituţională, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 24 iunie 2020.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Decizia penală nr. 25/A/2018 din 16 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 713/57/2017, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepţie ridicată de Darius Liviu Baci într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare, formulată de autorul excepţiei împotriva unei decizii penale prin care au fost admise apelurile declarate împotriva unei sentinţe penale prin care acesta a fost condamnat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care cele de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat şi fals în declaraţii.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, prin interpretarea dată dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adăugat soluţia legislativă pronunţată prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017 la textul Codului de procedură penală. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la egalitatea armelor, generând o inegalitate între persoana acuzată şi procuror. Se susţine, totodată, că dispoziţiile legale referitoare la recursul în casaţie dau posibilitatea formulării căii extraordinare de atac în situaţia în care în mod greşit s-a constatat existenţa unei cauze de încetare a procesului penal. Se arată că dispoziţiile art. 438 alin. (2) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale alin. (1) pct. 8 ale aceluiaşi articol, admit posibilitatea exercitării căii de atac a recursului în casaţie atunci când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, în situaţia în care aspectul anterior menţionat nu a fost invocat pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi a fost invocat, a fost respins sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lui.
    5. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu normele constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 514 din 7 iulie 2015, paragrafele 15 şi 16.
    6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 25 mai 2017, care au următorul cuprins: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: [...] b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; [...]“.
    10. Prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal.
    11. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) cu privire la statul de drept şi ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, anterior pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a Deciziei nr. 10 din 29 martie 2017, dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 514 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 1 octombrie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    13. Prin Decizia nr. 514 din 7 iulie 2015, Curtea a reţinut că, având în vedere natura mixtă a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, respectiv cea de anulare şi cea de retractare, reglementarea motivului de contestaţie în anulare criticat nu este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie. În acest sens, Curtea a constatat că, deşi procedura reglementată prin textul criticat ar putea presupune administrarea unor noi probe sau reevaluarea unor probe existente, participanţii la procesul penal beneficiază, prin aplicarea dispoziţiilor art. 431 şi 432 din Codul de procedură penală, de toate garanţiile procesuale pe care le presupune dreptul la un proces echitabil. Curtea a reţinut, totodată, că prevederile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală reprezintă opţiunea legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, Curtea a constatat că textul criticat reprezintă o aplicaţie în domeniul legii procesual penale a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), conform cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, coroborate cu cele ale art. 129, care fac referire la „condiţiile legii“ în reglementarea constituţională a căilor de atac. În acest sens, Curtea a reţinut că reglementarea de către legiuitor, alături de cele două căi ordinare de atac (judecata în primă instanţă şi apelul), a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanţii procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală.
    14. Prin Decizia nr. 637 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 9 februarie 2018, paragraful 16, Curtea a reţinut, referitor la contestaţia în anulare, că aceasta este o cale extraordinară de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 şi în termenul prevăzut de art. 428 din Codul de procedură penală, la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Astfel, contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac se promovează în condiţii procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac - cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor, tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituţie juridică, datorat aspectului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă şi care îşi produce efectele. Prin aceasta, legiuitorul nu a permis reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat, decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017, paragrafele 18 şi 19).
    15. De asemenea, prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, mai sus invocată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a hotărât că, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal.
    16. Pentru a dispune această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că expunerea de motive la proiectul Codului de procedură penală menţionează că, din dezbaterile parlamentare care au avut loc, nu rezultă vreun element din care să reiasă că legiuitorul a dorit să deroge, în cazul art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, de la natura juridică a contestaţiei în anulare şi să îi confere, cel puţin pentru acest caz, şi natura unei căi de reformare care să permită reanalizarea cauzei de încetare a procesului penal. S-a arătat, de asemenea, că prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestaţiei în anulare se urmăreşte, pe de o parte, respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de instanţele de judecată. S-a reţinut, totodată, că nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 514 din 7 iulie 2015 nu poate fi un argument valabil în susţinerea posibilităţii instanţei învestite cu o contestaţie în anulare de a reanaliza cauza de încetare a procesului penal, atunci când aceasta a făcut obiectul controlului instanţei de apel.
    17. În mod similar, referitor la art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în literatura de specialitate s-a susţinut că, deşi dispoziţiile legale analizate nu mai prevăd condiţia ca instanţa să fi omis să se pronunţe asupra unei cauze de încetare a procesului penal cu privire la care existau probe la dosar, aceasta nu poate conduce la o interpretare substanţial diferită a domeniului de aplicare a cazului de contestaţie în anulare supus analizei, în sensul că acesta poate fi invocat în condiţii mai puţin restrictive decât cele prevăzute la art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968. S-a susţinut, de asemenea, că dincolo de interpretarea literală şi gramaticală a textului, deşi nu se mai prevede ca instanţa să fi omis să se pronunţe cu privire la cauza de încetare a procesului penal, ci doar necesitatea existenţei unei hotărâri de condamnare, aceasta nu înseamnă că, dacă instanţa s-a pronunţat cu privire la cauza de încetare a procesului penal, în sensul că a apreciat că ea nu există, condamnându-l pe inculpat, contestaţia în anulare poate fi admisă. Odată ce instanţa a analizat cauza de încetare a procesului penal, la cerere sau din oficiu, şi a apreciat că ea nu este incidentă, pronunţând o hotărâre de condamnare ce a dobândit autoritate de lucru judecat, contestaţia în anulare întemeiată pe art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală nu mai poate fi admisă.
    18. În contextul analizei aceleiaşi căi extraordinare de atac, cu privire la principiul autorităţii de lucru judecat, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, paragrafele 17-18, Curtea a reţinut că acesta este de o importanţă fundamentală atât în ordinea juridică naţională, cât şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe fiind necesar a fi interpretate în lumina preambulului la Convenţie, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Totodată, acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).
    19. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală.
    20. În fine, referitor la contestaţia în anulare, prin Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 17-18, Curtea a reţinut că, în scopul asigurării celerităţii procesului penal, prin noul Cod de procedură penală, legiuitorul a sporit garanţiile procesuale asigurate în faza urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă şi a prevăzut o singură cale ordinară de atac, respectiv apelul. În acest fel, Codul de procedură penală în vigoare a redus durata soluţionării cauzelor penale, dând, totodată, eficienţă principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea a constatat, totodată, că, potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce reglementează hotărârile supuse apelului, sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 417 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, instanţa de apel este obligată ca, în limitele anterior arătate, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. Potrivit art. 412 alin. (4) din Codul de procedură penală, apelul se motivează în scris, arătându-se motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază. Aceste motive sunt însă aplicabile prin prisma prevederilor art. 409 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora pot face apel: procurorul, referitor la latura penală şi latura civilă; inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; partea civilă, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă; persoana vătămată, în ceea ce priveşte latura penală; martorul, expertul, interpretul şi avocatul, în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, indemnizaţiile cuvenite acestora şi amenzile judiciare aplicate; sau orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, în ceea ce priveşte dispoziţiile care au provocat o asemenea vătămare.
    21. Din interpretarea coroborată a textelor legale anterior referite, Curtea a reţinut că hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, cu excepţia celor expres exceptate prin lege, sunt supuse căii de atac a apelului care este integral devolutiv, cale de atac ce poate fi invocată pentru orice motive de fapt şi de drept.
    22. Cât priveşte contestaţia în anulare, Curtea a reţinut că aceasta poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 şi în termenul prevăzut de art. 428 din Codul de procedură penală, la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre.
    23. Referitor la recursul în casaţie, prin Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 18 decembrie 2017, paragrafele 19 şi 24, Curtea a reţinut că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a îndrepta anumite erori grave de drept comise la judecarea apelului.
    24. Referitor la obiectul acestei căi extraordinare de atac, Curtea a constatat că pot fi atacate cu recurs în casaţie numai hotărâri penale definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzelor. Potrivit soluţiilor prevăzute la art. 448 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în casaţie, casează hotărârea atacată şi, după caz, în funcţie de motivul invocat, desfiinţează şi hotărârea primei instanţe, dacă se constată aceleaşi încălcări de lege ca în decizia recurată, sau poate dispune rejudecarea de către instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, fiind evident că şi în această din urmă situaţie sentinţa dată cu încălcarea normelor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei este desfiinţată în recurs. Aşadar, pe calea recursului în casaţie se asigură verificarea legalităţii unor hotărâri penale definitive - prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege - ca garanţie a efectivităţii principiului legalităţii procesului penal.
    25. Prin aceeaşi decizie, paragraful 22, analizând instituţia recursului în casaţie din punct de vedere istoric, Curtea a reţinut că, în reglementarea anterioară, începând cu Codul de procedură penală din 1936, recursul a constituit o cale de atac ordinară, şi nu extraordinară, determinând verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate, pentru o serie de motive expres prevăzute de lege. În noua reglementare însă, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, de anulare, dată în competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Noul Cod de procedură penală a revenit la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, constând în fond şi apel, astfel că în recurs nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă, aşadar, un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea hotărârilor necorespunzătoare, cu scopul de a asigura respectarea legii, recursul având şi un rol subsidiar în uniformizarea jurisprudenţei. Întrucât recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este corespunzătoare din punctul de vedere al dreptului, adică dacă aceasta este conformă cu regulile de drept aplicabile. Astfel, spre deosebire de contestaţia în anulare - care vizează îndreptarea erorilor de procedură - şi de revizuire - cale de atac ce urmăreşte eliminarea erorilor de judecată -, recursul în casaţie are ca obiect verificarea conformităţii hotărârii atacate cu normele juridice aplicabile, în scopul îndreptării erorilor de drept. Motivele de recurs, potrivit noii reglementări, se limitează la cele prevăzute de art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi anume: nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; încetarea în mod greşit a procesului penal; lipsa constatării sau constatarea greşită a graţierii pedepsei aplicate inculpatului şi aplicarea de pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Cu excepţia primului caz de casare - necompetenţa instanţei -, care se referă la încălcarea unor norme de procedură, celelalte motive de recurs au în vedere încălcări ale legii penale, unele având implicaţii şi în soluţionarea acţiunii civile (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragrafele 16-20).
    26. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi formulată împotriva unor hotărâri judecătoreşti definitive, în vederea îndreptării unor erori de procedură, ce nu au putut fi invocate în faza apelului. Acest aspect rezultă, de altfel, şi din analiza cazurilor în care aceasta poate fi exercitată, reglementate la art. 426 lit. a) şi c)-i) din Codul de procedură penală.
    27. Curtea reţine, de asemenea, că, spre deosebire de contestaţia în anulare, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce poate fi promovată împotriva unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care este soluţionat fondul cauzei şi are ca scop îndreptarea anumitor erori grave de drept comise la judecarea apelului.
    28. Cauzele de încetare a procesului penal sunt, conform art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, cele prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din acelaşi cod, respectiv: lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale [art. 16 alin. (1) lit. e)]; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică [art. 16 alin. (1) lit. f)]; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii [art. 16 alin. (1) lit. g)]; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. h)]; există autoritate de lucru judecat [art. 16 alin. (1) lit. i)]; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii [art. 16 alin. (1) lit. j)].
    29. Având în vedere natura cauzelor de încetare a procesului penal anterior enumerate, orice greşită apreciere a instanţei cu privire la incidenţa acestora constituie o greşeală de drept, ce implică reevaluarea fondului hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate.
    30. Spre deosebire de ipoteza anterior invocată, omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, în acest caz instanţa neanalizând aspectele ce ar putea determina o soluţie de încetare a procesului penal.
    31. Aşa fiind, invocarea de către persoana condamnată a unei cauze de încetare a procesului penal, care ar fi existat la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare şi asupra căreia instanţa de apel s-a pronunţat - şi nu doar a incidenţei în cauza în care persoana a fost condamnată a unei cauze de încetare a procesului penal asupra căreia instanţa de apel a omis să se pronunţe - presupune o critică a raţionamentului judiciar făcut de instanţa de apel cu privire la cauza de încetare a procesului penal invocată de persoana condamnată, cauză analizată cu prilejul soluţionării apelului, şi, implicit, o reevaluare a fondului cauzei, prin invocarea unei căi extraordinare de atac, ceea ce ar transforma contestaţia în anulare într-un apel deghizat.
    32. Având în vedere diferenţele dintre calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare şi cea a recursului în casaţie, Curtea reţine că o asemenea greşeală juridică (constând în faptul că instanţa s-a pronunţat greşit cu privire la lipsa incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal) ar putea fi îndreptată, eventual, pe calea recursului în casaţie, aceasta fiind calea de atac reglementată de legiuitor în scopul îndreptării erorilor de drept comise cu prilejul judecării apelului. Spre deosebire de aceasta, incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal asupra căreia instanţa de apel a omis să se pronunţe va fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, care are ca scop îndreptarea unor erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului.
    33. Curtea reţine însă că ipoteza invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu se regăseşte, în prezent, printre cazurile în care poate fi invocat recursul în casaţie, întrucât art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală vizează, în mod expres, doar ipoteza dispunerii în mod greşit a încetării procesului penal, nu şi soluţia simetrică a greşitei nedispuneri a încetării procesului penal. Reglementarea acestei din urmă soluţii ar putea constitui obiectul unei viitoare intervenţii legislative a Parlamentului asupra prevederilor art. 438 din Codul de procedură penală sau ar putea face obiectul unei viitoare analize de constituţionalitate a dispoziţiilor legale anterior menţionate.
    34. Prin urmare, Curtea reţine că omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cauze de încetare a procesului penal poate face obiectul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, prevăzută la art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, pe când, soluţia greşitei nedispuneri a încetării procesului penal, în situaţia în care instanţa, în mod eronat, a constatat lipsa incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal nu face obiectul de reglementare al textului criticat. Cu toate acestea, având în vedere natura instituţiei recursului în casaţie, greşita pronunţare a instanţei cu privire la lipsa incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal este necesar a fi reglementată la art. 438 din Codul de procedură penală.
    35. Având în vedere toate aceste considerente, soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017 este una corectă, fiind în acord atât cu natura juridică a instituţiei contestaţiei în anulare, cât şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Darius Liviu Baci în Dosarul nr. 713/57/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 24 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016