Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, formulată de Preşedintele României. 2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.700 din 27 mai 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 635 A/2020. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că legea criticată contravine normelor şi principiilor constituţionale prevăzute de art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 147 alin. (4), sens în care se dezvoltă critici cu privire la articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 93^1 din Legea nr. 1/2011] şi la articolul unic pct. 6 din lege, prin care se introduce un nou alineat, alin. (13^1), în cuprinsul articolului 254 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. 4. Se arată că, în prezent, potrivit art. 93^1 din Legea nr. 1/2011, pentru cadrele didactice calificate, modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei se poate realiza dacă acestea au promovat examenul de definitivat şi concursul naţional de titularizare cu nota/media de cel puţin 7, în condiţiile legii, şi dacă postul este vacant. Această dispoziţie nu înseamnă însă că un cadru didactic devine implicit titular pe post în sistemul de învăţământ dacă/atunci când postul capătă viabilitate. Mai mult, prevederile art. 89 alin. (1), ale art. 90 alin. (1) şi ale art. 254 alin. (13) din Legea nr. 1/2011 stabilesc exhaustiv modalităţile de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, dobândirea statutului de titular realizându-se în baza unui concurs deschis, la care pot participa toţi cei care îndeplinesc condiţiile legii. Ca atare, în conformitate cu aceste dispoziţii ale Legii nr. 1/2011, instituirea prin legea criticată a criteriului referitor la vechimea în ocuparea aceluiaşi post - cel puţin 3 ani - nu poate reprezenta un criteriu obiectiv şi calitativ pentru obţinerea titularizării. 5. Se consideră astfel că, prin modificările şi completările aduse Legii nr. 1/2011 de către legea supusă controlului de constituţionalitate asupra prevederilor art. 93^1, respectiv asupra prevederilor art. 254, prin introducerea alin. (13^1), se creează un cadru legislativ confuz, cu reglementări şi condiţionări diferite pentru aceeaşi ipoteză normativă - obţinerea titularizării, ceea ce afectează claritatea şi predictibilitatea legii, aspect contrar cerinţelor de calitate ale legii, instituite prin art. 1 alin. (5) din Constituţie, raportat la Legea nr. 24/2000, aşa cum rezultă din interpretarea dată de instanţa constituţională. Astfel, prin această nouă reglementare se perpetuează o modalitate „paralelă“ de accedere la calitatea de titular în învăţământul preuniversitar, contrară derulării în condiţii optime a procesului de învăţământ în cadrul unui sistem naţional de învăţământ predictibil şi funcţional, aspect ce este de natură să conducă la denaturarea regimului juridic al instituţiei titularizării, astfel cum este aceasta reglementată prin Legea nr. 1/2011, şi, prin aceasta, să genereze discriminări în interiorul sistemului. 6. Se invocă, în acest sens, jurisprudenţă a Curţii Constituţionale prin care au fost constatate ca fiind neconstituţionale soluţii legislative similare, precum şi o terminologie asemănătoare utilizată de legiuitor. Se arată astfel că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 17 iulie 2018, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor acolo criticate, întrucât permiteau recunoaşterea calităţii de titular în învăţământul preuniversitar într-o altă modalitate decât concursul, la care sunt obligate să se supună toate celelalte persoane care vor să acceadă la posturile didactice ca titulari. Curtea a apreciat că noţiunea de „viabilitate a postului/catedrei“, utilizată în textul de lege criticat, are un caracter vădit imprecis şi că o asemenea reglementare configurează o instituţie cu un regim juridic confuz, care permite dobândirea calităţii de cadru didactic titular în alte condiţii decât prin promovarea unui concurs. Instanţa constituţională a argumentat că se creează astfel, fără o justificare raţională şi în directă legătură cu scopul urmărit de legiuitor, o procedură de titularizare distinctă şi diferită de cea obişnuită, bazată pe concurs, aspect ce duce la aplicarea unui tratament diferenţiat, dar nejustificat, pentru o categorie de cadre didactice care se află într-o situaţie identică cu toate celelalte. 7. Având în vedere aceste aspecte, se susţine că dispoziţiile articolului unic pct. 2 şi 6 din legea dedusă controlului de constituţionalitate - prin care se instituie posibilitatea pentru cadrele didactice să devină titulari în sistemul de învăţământ preuniversitar - sunt discriminatorii şi contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât permit recunoaşterea calităţii de titular în învăţământul preuniversitar într-o altă modalitate decât concursul, care este obligatoriu pentru toate celelalte persoane care doresc să ocupe un post didactic de titular. Soluţia legislativă, de instituire a unor noi modalităţi de obţinere a titularizării în învăţământul preuniversitar, a fost încercată de legiuitor în diverse formule în ultimii ani, de fiecare dată acestea fiind declarate neconstituţionale. Acest lucru a fost remarcat şi de instanţa constituţională, care a constatat, prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018, că „toate acestea reiau soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională într-o altă formulare. Astfel, într-o formă sau alta, toate aceste prevederi legale reglementează titularizarea unor cadre didactice care nu au promovat concursul naţional unic de titularizare, creând o modalitate paralelă de acces la funcţia de cadru didactic titular.“ Or, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că legiuitorul, încălcând autoritatea de lucru judecat şi efectele erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, a procedat într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care acesta trebuie să dea dovadă faţă de instanţa constituţională şi faţă de jurisprudenţa acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenţei constituţionale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, Curtea a constatat că obligaţiile constituţionale care rezultă din jurisprudenţa sa circumscriu cadrul activităţii legislative viitoare. Tocmai de aceea, Curtea a reţinut că, prin adoptarea unei soluţii legislative similare cu cea constatată anterior ca fiind contrară dispoziţiilor Constituţiei, legiuitorul a acţionat ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională rezultată din art. 147 alin. (4). În aceste condiţii, având în vedere similitudinea de situaţii, respectiv reluarea într-o altă variantă redacţională a unei soluţii legislative declarate neconstituţionale, se consideră că sunt încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (4). 8. Se mai precizează în acest sens că, din analiza textelor prevăzute în cuprinsul articolului unic pct. 2 şi pct. 6 [cu referire la modificarea art. 93^1 alin. (1), respectiv la introducerea unui nou alineat, alin. (13^1), la art. 254 din Legea nr. 1/2011], se poate observa că, pe de o parte, se repetă dispoziţiile referitoare la modalităţile de titularizare a cadrelor didactice, iar, pe de altă parte, la pct. 6, se circumstanţiază soluţia normativă doar pentru cazul în care se declară starea de urgenţă sau de asediu, potrivit Constituţiei. Astfel, soluţiile legislative adoptate sunt de natură să creeze confuzie cu privire la conduita de urmat, din modul de redactare a normelor nefiind clar dacă voinţa legiuitorului a fost aceea de a institui o normă cu aplicare generală referitoare la titularizarea cadrelor didactice sau de a o aplica doar în situaţia declarării stării de urgenţă ori de asediu. Ca urmare, textele menţionate nu se încadrează în exigenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care stabilesc că „în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative“. Totodată, potrivit art. 36 alin. (1) din acelaşi act normativ referitor la elaborarea actelor normative: „actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc“. Astfel fiind, se consideră că aceste dispoziţii ale legii supuse controlului de constituţionalitate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii. 9. În considerarea argumentelor expuse se solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei nr. 1/2011. 10. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. Niciuna dintre autorităţile menţionate nu a comunicat punctul de vedere. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. 12. Astfel, sesizarea a fost formulată de Preşedintele României, acesta fiind unul dintre titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale cu obiecţii de neconstituţionalitate, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie. Obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, delimitată de textele mai sus menţionate, acesta vizând dispoziţii cuprinse în Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, adoptată de Parlament, dar nepromulgată. În ceea priveşte termenul de sesizare, se constată că, potrivit fişei legislative, legea criticată a fost adoptată în data de 5 mai 2020 de Senat, în calitate de Cameră decizională. În data de 6 mai a fost depusă la secretarul general al Senatului pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar în data de 8 mai 2020 a fost trimisă la promulgare. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în data de 27 mai 2020, în cadrul termenului stabilit de art. 77 alin. (1) din Constituţie. Rezultă, aşadar, că sesizarea este admisibilă sub toate aspectele menţionate ce privesc legalitatea acesteia. 13. Obiectul sesizării, astfel cum a fost formulată, îl constituie Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011. Din examinarea motivării sesizării se constată însă că sunt criticate dispoziţiile articolului unic pct. 2 şi pct. 6 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel încât Curtea va reţine şi va analiza aceste dispoziţii, având următorul cuprins: "ARTICOL UNIC Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21 din 30 mai 2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 31 mai 2012, cu următoarele modificări şi completări: (...) 2. La articolul unic, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins: 1^1. Articolul 93^1 se modifică şi va avea următorul cuprins: ART. 93^1 (1) Cadrele didactice calificate care au participat şi obţinut în ultimii 3 ani nota/media de cel puţin 7 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar, au definitivarea în învăţământ şi sunt angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată pe acel post/catedră de cel puţin 3 ani de zile, devin titulari în sistemul de învăţământ preuniversitar, li se modifică durata contractului încheiat cu unitatea de învăţământ, în durată nedeterminată, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă) şi are viabilitate. (2) Cadrelor didactice calificate care au participat în ultimii ani la concursul naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar, au obţinut nota/media de cel puţin 7, au definitivarea în învăţământ şi sunt încadrate cu contract individual de muncă pe durată determinată, mai mică decât cea prevăzută la alin. (1), pe un post/catedră, li se modifică durata contractului de muncă în durată nedeterminată la data la care acumulează 3 ani pe postul/catedra respectiv(ă) şi acesta/aceasta are viabilitate pe durata nivelului de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial sau liceal, după caz. (3) De la data modificării duratei contractului individual de muncă în durată nedeterminată, cadrele didactice au dreptul să participe la toate etapele de mobilitate de personal, potrivit metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social şi aprobată prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.» (…) 6. La articolul unic punctul 10, după alineatul (13) al articolului 254 se introduce un nou alineat, alineatul (13^1), cu următorul cuprins: (13^1) În anul şcolar în care se declară stare de urgenţă sau de asediu, potrivit Constituţiei României, cadrele didactice calificate care au participat şi obţinut în ultimii 3 ani nota/media de cel puţin 7 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar, au definitivarea în învăţământ şi sunt angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată pe acel post/catedră de cel puţin 3 ani de zile, devin titulari în sistemul de învăţământ preuniversitar, li se modifică durata contractului încheiat cu unitatea de învăţământ, în durată nedeterminată, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă) şi are viabilitate." 14. Prevederile constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări şi în art. 147 alin. (4) care consacră caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 15. Examinând motivele de neconstituţionalitate invocate, Curtea constată că acestea vizează, în esenţă, crearea unui cadru legislativ confuz, cu reglementări şi condiţionări diferite pentru aceeaşi ipoteză normativă - obţinerea titularizării în învăţământul preuniversitar, precum şi încercarea de a stabili o modalitate „paralelă“ de accedere la calitatea de titular în învăţământul preuniversitar, de natură a denatura regimul juridic al titularizării, contrară textelor constituţionale invocate şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie. Întrucât aceste critici sunt susţinute prin considerentele care au fundamentat constatarea neconstituţionalităţii unor soluţii legislative similare, instanţa constituţională va realiza şi în acest caz, aşa cum a mai procedat în jurisprudenţa sa, o analiză mediată de art. 147 alin.(4) din Constituţie, iar nu o analiză distinctă a încălcării dispoziţiilor constituţionale deja constatate ca fiind încălcate prin soluţii legislative similare (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 22 septembrie 2016, sau Decizia nr. 153 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 10 iunie 2020). O asemenea abordare respectă, pe de o parte, cadrul sesizării formulate, iar, pe de altă parte, evidenţiază caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, în scopul împiedicării reluării în alte acte normative a unor soluţii legislative constatate ca fiind neconstituţionale. 16. Curtea observă, în acest sens, că, în jurisprudenţa sa, a sancţionat în mod consecvent dispoziţiile legale care reglementau titularizarea unor cadre didactice care nu au promovat concursul naţional unic de titularizare, apreciind ca fiind neconstituţională instituirea unor modalităţi paralele de acces la funcţia de cadru didactic titular. 17. Astfel, prin Decizia nr. 397 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 29 octombrie 2013, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că dispoziţiile art. 284 alin. (7) şi ale art. 289 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt neconstituţionale. Textele atunci criticate aveau următorul cuprins: - Art. 284 alin. (7): „Personalului didactic care a avut calitatea de titular şi care nu a depăşit cu 3 ani vârsta de pensionare i se poate recunoaşte această calitate de către consiliul de administraţie, conform metodologiei prevăzute la alin. (6), cu condiţia renunţării la pensie pe perioada cât rămâne titular.“; – Art. 289 alin. (7): „Personalului didactic care a avut calitatea de titular i se poate recunoaşte această calitate, anual, de către senatul universitar, conform metodologiei prevăzute la alin. (6), cu condiţia renunţării la pensie pe perioada în care rămâne titular.“ 18. Curtea a reţinut cu acel prilej că, din examinarea sistematică a dispoziţiilor legale citate, rezultă că textele de lege care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate instituie, practic, o modalitate de dobândire a calităţii de titular în învăţământ, prin „recunoaşterea“ acesteia, modalitate contrară principiilor pe care legea le instituie pentru titularizare, precum şi regimului juridic pe care legea îl circumscrie noţiunii de „titular“ în învăţământ. Se creează astfel o discriminare în ceea ce priveşte ocuparea posturilor în învăţământ, în sensul că, pentru o anumită categorie de persoane, aceasta se realizează fără concurs, doar pe baza unei cereri şi aprobări a consiliului de administraţie sau a senatului universitar, după caz. Or, chiar dacă „recunoaşterea“ calităţii de titular în condiţiile art. 284 alin. (7) şi art. 289 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 are caracter de excepţie, instituirea acestei excepţii trebuie să respecte normele şi principiile constituţionale. Insuficienţa numărului de cadre didactice calificate nu justifică denaturarea regimului juridic al unei instituţii care are o configuraţie bine definită prin lege şi crearea unei modalităţi „paralele“ de accedere, chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp (în cazul învăţământului preuniversitar), la calitatea de titular în învăţământ. Cât priveşte învăţământul superior, instituirea acestei excepţii tinde, practic, la eludarea atât a cadrului legal în materia pensionării, cât şi a celui referitor la ocuparea posturilor didactice în învăţământul superior. Se încalcă astfel principiul securităţii juridice ce derivă din prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 19. Curtea a constatat, totodată, că normele criticate, în ansamblul reglementării din care fac parte, configurează o instituţie cu un regim juridic confuz, aceea a „titularului recunoscut“. O asemenea instituţie desemnată prin aceeaşi noţiune de „titular“, căreia îi corespunde un anume regim juridic potrivit Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, este de natură să încalce exigenţele de claritate şi precizie a reglementării impuse de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Chiar dacă textele constituţionale indicate nu stabilesc în mod expres exigenţe privitoare la calitatea legislaţiei, realizând interpretarea lor în concordanţă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a stabilit o serie de criterii care trebuie respectate în activitatea de legiferare: „precizie, previzibilitate şi predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat să îşi poată conforma conduita, astfel încât să evite consecinţele nerespectării lor.“ (Decizia nr. 61 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2007, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Respectarea acestor criterii impune ca noţiunea de „titular“ în învăţământ reglementată de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 să aibă o semnificaţie univocă şi un regim unic în ceea ce priveşte accederea la statutul pe care îl desemnează. 20. Faţă de cele arătate, Curtea a reţinut că normele criticate în acea cauză sunt discriminatorii, întrucât permit recunoaşterea calităţii de titular în învăţământ de către consiliul de administraţie şi, respectiv, senatul universitar, într-o altă modalitate decât concursul, la care sunt obligate să se supună toate celelalte persoane care vor să acceadă pe posturile didactice ca titulari. 21. Tot astfel, prin Decizia nr. 106 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie 2014, Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 253 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 1/2011, potrivit cărora „cadrele didactice netitulare calificate care au participat în ultimii 6 ani la concursul naţional unic de titularizare, care au obţinut cel puţin nota/media 7 şi au ocupat un post/o catedră, devin titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar; dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii generale: a) se certifică viabilitatea postului/catedrei; b) consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ respective este de acord“. 22. Cu privire la această soluţie legislativă, Curtea a reţinut că „instituie condiţiile generale care trebuie îndeplinite cumulativ de cadrele didactice netitulare calificate pentru a deveni titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar. O asemenea reglementare instituie, în realitate, o modalitate de dobândire a calităţii de titular în învăţământul preuniversitar contrară principiilor pe care legea le instituie pentru titularizare, precum şi regimului juridic pe care legea îl circumscrie noţiunii de «titular» în învăţământ. Astfel, în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, se creează o discriminare în ceea ce priveşte ocuparea posturilor în învăţământul preuniversitar, în sensul că, pentru o anumită categorie de persoane - cadrele didactice netitulare calificate care au participat în ultimii 6 ani la concursul naţional unic de titularizare, care au obţinut cel puţin nota/media 7 şi au ocupat un post/o catedră aceasta se realizează doar pe baza certificării viabilităţii postului şi acordului consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ respective“. 23. Curtea a mai reţinut că „statutul de titular în învăţământul preuniversitar are un regim juridic distinct, această categorie de personal didactic beneficiind de drepturi specifice (...). În considerarea acestui regim juridic specific, statutul de titular în învăţământ se dobândeşte prin concurs, acesta fiind principiul care se desprinde din interpretarea sistematică a Legii nr. 1/2011. Astfel, potrivit art. 89 din Legea nr. 1/2011, «În învăţământul preuniversitar de stat şi particular, posturile didactice vacante şi rezervate se ocupă prin concurs organizat la nivelul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului», iar, potrivit art. 254 alin. (3) din aceeaşi lege, «(3) În învăţământul preuniversitar de stat şi particular, posturile didactice se ocupă prin concurs organizat la nivelul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului». În plus, potrivit art. 2 alin. (1) din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2013-2014, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6.239/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 şi 64 bis din 30 ianuarie 2013, «Prin cadre didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar, în sensul prezentei Metodologii, numite în continuare cadre didactice titulare, se au în vedere cadrele didactice care au contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată». Or, chiar dacă dobândirea calităţii de titular în condiţiile art. 253 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 1/2011 are caracter de excepţie, instituirea acestei excepţii trebuie să respecte normele şi principiile constituţionale. Insuficienţa numărului de cadre didactice nu justifică denaturarea regimului juridic al unei instituţii care are o configuraţie bine definită prin lege şi crearea unei modalităţi «paralele» de accedere la calitatea de titular în învăţământul preuniversitar, contrară derulării în condiţii optime a procesului de învăţământ în cadrul unui sistem naţional de învăţământ predictibil şi funcţionabil“. 24. Curtea a constatat că „normele criticate, în ansamblul reglementării din care fac parte, configurează o instituţie cu un regim juridic confuz, care permite dobândirea calităţii de cadru didactic titular în alte condiţii decât prin promovarea unui concurs. O asemenea instituţie este de natură să încalce exigenţele de claritate şi precizie a reglementării impuse de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, sens în care Curtea a reiterat interpretarea acestor texte constituţionale în concordanţă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu consecinţa stabilirii de criterii care trebuie respectate în activitatea de legiferare. Respectarea acestor criterii impune ca noţiunea de «titular» în învăţământ reglementată de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 să aibă un regim unic în ceea ce priveşte accederea la statutul pe care îl desemnează“. De aceea, Curtea a statuat că „normele de lege criticate în prezenta cauză sunt discriminatorii, întrucât permit recunoaşterea calităţii de titular în învăţământul preuniversitar într-o altă modalitate decât concursul, la care sunt obligate să se supună toate celelalte persoane care vor să acceadă la posturile didactice ca titulari. De asemenea, noţiunea de «viabilitate a postului/catedrei», utilizată în textul de lege criticat, are un caracter vădit imprecis, în timp ce instituirea condiţiei acordului consiliului de administraţie al şcolii deschide calea arbitrarului şi subiectivismului în domeniu. În consecinţă, prin reglementarea confuză, se creează dificultăţi în planul interpretării şi aplicării“. 25. Faţă de cele expuse, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 253 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 1/2011 sunt neconstituţionale, încălcând prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. 26. Ulterior, soluţionând o obiecţie de neconstituţionalitate referitoare la norme care modificau Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 3 august 2018, Curtea a constatat, între altele, neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 253 alin. (1)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, având următorul cuprins: „(1) Cadrele didactice calificate, care au obţinut nota şi media de cel puţin 7 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar în ultimii 10 ani şi care sunt angajate cu contract de muncă pe perioadă determinată, pot fi repartizate, în şedinţă publică organizată de inspectoratul şcolar, în unităţile de învăţământ în care sunt angajate, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă).“ 27. Cu acel prilej, reluând considerentele care au fundamentat Decizia nr. 106 din 27 februarie 2014 anterior citate, Curtea a observat că, atât varianta redacţională a textului acolo analizată, cât şi cea supusă controlului de constituţionalitate în cauză „reiau soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională într-o altă formulare. Astfel, într-o formă sau alta, toate aceste prevederi legale reglementează titularizarea unor cadre didactice care nu au promovat concursul naţional unic de titularizare, creând o modalitate paralelă de acces la funcţia de cadru didactic titular“ (paragraful 38). Curtea a amintit că, în jurisprudenţa sa [a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 26], a reţinut că „legiuitorul, încălcând autoritatea de lucru judecat şi efectele erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, a procedat într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care acesta trebuie să dea dovadă faţă de instanţa constituţională şi faţă de jurisprudenţa acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, Curtea a constatat că obligaţiile constituţionale care rezultă din jurisprudenţa sa circumscriu cadrul activităţii legislative viitoare; de aceea, Curtea a reţinut că, prin adoptarea unei soluţii legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispoziţiilor Constituţiei, legiuitorul a acţionat ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională rezultată din art. 147 alin. (4).“ În aceste condiţii, având în vedere similitudinea de situaţii, respectiv reluarea într-o altă variantă redacţională a unei soluţii legislative neconstituţionale, Curtea a constatat că sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (1) şi (4), prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1), reţinând, totodată, obligaţia legiuitorului de a elimina din dreptul pozitiv soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională, „precum cea care se regăseşte în actualul art. 253 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 4 mai 2018, paragraful 94]“ (paragrafele 39-40). 28. În prezenta cauză textele de lege criticate instituie, practic, aceeaşi soluţie legislativă constatată ca fiind neconstituţională prin deciziile prezentate, respectiv titularizarea unor cadre didactice care nu au promovat concursul naţional unic de titularizare. Diferenţele faţă de soluţiile legislative analizate în deciziile precedente privesc diversele termene stabilite de legiuitor, precum şi invocarea, cât priveşte introducerea alin. (13^1) după alineatul (13) al articolului 254 din Legea nr. 1/2011, a stării de urgenţă sau de asediu („în anul şcolar în care se declară stare de urgenţă sau de asediu, potrivit Constituţiei României“), ca situaţie în care se aplică un regim diferit de titularizare, respectiv „cadrele didactice calificate care au participat şi obţinut în ultimii 3 ani nota/media de cel puţin 7 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar, au definitivarea în învăţământ şi sunt angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată pe acel post/catedră de cel puţin 3 ani de zile, devin titulari în sistemul de învăţământ preuniversitar, li se modifică durata contractului încheiat cu unitatea de învăţământ, în durată nedeterminată, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă) şi are viabilitate“. 29. Astfel fiind, şi în privinţa soluţiei legislative consacrate de textele de lege criticate în prezenta cauză se aplică, mutatis mutandis, aceleaşi considerente care au fundamentat soluţiile de admitere a excepţiilor/obiecţiilor de neconstituţionalitate invocate în motivarea sesizării. Crearea unei modalităţi paralele de acces la funcţia de cadru didactic titular este contrară, potrivit jurisprudenţei citate, prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 din Constituţie. Existenţa unor situaţii speciale precum cea de urgenţă sau cea de asediu nu poate constitui temeiul încălcării normelor constituţionale, ci doar al unor eventuale restrângeri ale exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, cu stricta respectare a cadrului constituţional dat de dispoziţiile art. 53 din Constituţie, care stabilesc condiţiile acestei restrângeri. 30. Întrucât analiza de constituţionalitate este fundamentată şi mediată de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea reaminteşte că, în mod constant, în jurisprudenţa sa, a subliniat că, „potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, având aceleaşi efecte pentru toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept. (...) Mai mult, în acord cu jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, autoritatea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. (...). Prin sintagma «considerente pe care dispozitivul deciziei Curţii se sprijină» se înţelege ansamblul unitar de argumente, care prezentate într-o succesiune logică realizează raţionamentul juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată de Curte. (...) Această structură este una unitară, coerentă, întregul ansamblu argumentativ constituind fundamentul concluziei finale, astfel încât nu poate fi acceptată teza potrivit căreia în conţinutul unei decizii a Curţii ar putea exista considerente independente de raţionamentul juridic care converge la soluţia pronunţată şi implicit care nu ar împrumuta caracterul obligatoriu al dispozitivului actului jurisdicţional. Prin urmare, întrucât toate considerentele din cuprinsul unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, (...) autoritatea de lucru judecat şi caracterul obligatoriu al soluţiei se răsfrânge asupra tuturor considerentelor deciziei.“ (a se vedea Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017). 31. Cât priveşte, în sine, rolul Curţii Constituţionale şi efectul deciziilor pe care aceasta le pronunţă, instanţa constituţională a subliniat în mod consecvent că „este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România [art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992], cu plenitudine de jurisdicţie în privinţa atribuţiilor sale. (...) Decizia Curţii Constituţionale face parte din ordinea juridică normativă [a se vedea Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008], (...). Totodată, întrucât nu poate fi separată de efectele de drept constituţional pe care aceasta le produce, decizia se prezintă ca un tot unitar sub aspectul naturii şi efectelor sale juridice. (...) Deciziile simple (sau extreme) de admitere a sesizărilor de neconstituţionalitate sau cele sub rezervă de interpretare constituie un izvor formal distinct al dreptului constituţional, preiau forţa juridică a normelor constituţionale pe care le interpretează şi se adresează tuturor subiectelor de drept. Prin urmare, deşi are caracter jurisdicţional, art. 147 alin. (4) din Constituţie conferă deciziei antereferite forţa normelor constituţionale, pe care nu o limitează la cazul dat, ci îi atribuie un caracter erga omnes, ceea ce înseamnă că ea trebuie respectată şi aplicată de către toate subiectele de drept cărora li se adresează. De aceea, Curtea apreciază că, deşi decizia sa nu se identifică cu norma/actul legislativ, efectele sale sunt similare acestuia, astfel că, prin intermediul acestora, decizia stabileşte reguli de conduită ce se impun a fi urmate, drept care face parte din ordinea normativă a statului.“ (Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragraful 451) 32. Astfel fiind, Curtea reţine că legiferarea cu încălcarea deciziilor Curţii Constituţionale este incompatibilă cu statul de drept, consacrat de prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie. 33. În concluzie, Curtea constată că sunt întemeiate criticile autorului sesizării referitoare la nerespectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cu consecinţa încălcării, prin legea criticată, a dispoziţiilor art. 147 din Constituţie care consacră caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) cu referire la art. 1 alin. (3) din Constituţie, care consacră supremaţia Constituţiei şi respectarea legii în statul de drept şi art. 16 referitor la principiul egalităţii. 34. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că dispoziţiile articolului unic pct. 2 şi pct. 6 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
