Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Benke Károly │- magistrat-asistent-şef│
└─────────────────────┴────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (3) şi art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 624/59/2017 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.784D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent şef referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Marian-Cătălin Petrică a depus o cerere de judecare în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, se arată că, faţă de persoana solicitată, ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare, se va dispune amânarea predării în statul solicitant, dacă aceasta are afaceri judiciare în România. Observându-se o anumită diferenţă de formulare între legea română aplicabilă şi Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI în privinţa amânării predării persoanei solicitate, se arată că, pe perioada în care predarea este amânată, respectiv cât timp persoana are afaceri judiciare în România, aceasta nu poate fi supusă niciunei măsuri care să garanteze posibilitatea executării în viitor a mandatului european de arestare. Se ajunge, astfel, la nerespectarea art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi art. 148 din Constituţie coroborat cu art. 12 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, în sensul că persoana respectivă poate părăsi oricând teritoriul României, deşi se află sub puterea unui mandat european de arestare. 5. De aceea, pentru ca textul legal criticat să răspundă cerinţelor Constituţiei, reprezentantul Ministerului Public apreciază că trebuie realizată, prin prisma art. 7 din Legea nr. 302/2004, o corelare a dispoziţiilor art. 58 şi art. 107 din aceeaşi lege cu art. 555 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul că aceste texte legale sunt constituţionale numai în măsura în care judecătorul, care dispune amânarea predării persoanei solicitate în baza unui mandat european de arestare sau a unei cereri de extrădare, să poată emite un ordin prin care îi interzice acesteia să părăsească ţara până la încetarea motivelor care au justificat amânarea. Se apreciază că aceasta este o soluţie firească prin prisma faptului că nu se mai lasă, în mod exclusiv, executarea mandatului european de arestare, în cazul amânării predării, la bunul plac al persoanei solicitate. În final, se redau, spre exemplificare, aspecte de fapt cu care s-au confruntat instanţele judecătoreşti în acest domeniu. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 15 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 624/59/2017, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 107 alin. (3) şi art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală într-o cauză având ca obiect încuviinţarea predării către autorităţile judiciare din Austria a persoanei urmărite internaţional, Marian-Cătălin Petrică, persoană faţă de care Procuratura Graz din Austria a emis, la data de 6 decembrie 2016, un mandat european de arestare pentru săvârşirea unor infracţiuni contra proprietăţii. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, în cazul admiterii cererii de executare a unui mandat european de arestare, în condiţiile Legii nr. 302/2004, odată cu încuviinţarea predării persoanei solicitate, se dispune în mod imperativ şi arestarea acesteia în vederea predării; în acest sens, se emite mandat de arestare care este pus în executare de îndată, inclusiv prin formalităţi de dare în consemn la frontieră, dacă persoana solicitată nu este găsită pentru executarea mandatului de arestare. Însă, în cazul în care această persoană este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, deşi se dispune admiterea cererii de executare a mandatului european de executare, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cu alte cuvinte, se emite mandatul naţional de arestare, care însă nu se pune în executare decât la momentul încetării motivelor ce au stat la baza amânării predării. După rămânerea definitivă a hotărârii de amânare a predării, chiar dacă persoana anterior solicitată a fost arestată în cauză, acesta este pusă de îndată în libertate, fără nicio obligaţie. Ca urmare, după punerea în libertate a persoanei solicitate, chiar dacă asupra sa s-a emis un mandat de arestare preventivă, dar cu efecte viitoare, aceasta poate părăsi teritoriul României, fără nicio limitare, şi să nu se mai întoarcă, situaţie în care, la data încetării motivelor de amânare a predării, hotărârea de predare nu mai poate fi pusă în aplicare. Astfel, între momentul rămânerii definitive a hotărârii penale de încuviinţare a executării mandatului european de arestare şi emiterea mandatului naţional de arestare, pe de o parte, şi momentul încetării motivelor care au justificat amânarea predării, pe de altă parte, Statul român nu este dotat cu un arsenal juridic adecvat care să garanteze că la încetarea motivelor de amânare a predării se poate pune în executare mandatul de arestare, executarea mandatului depinzând de bunăvoinţa persoanei solicitate. O asemenea împrejurare depăşeşte sfera unei omisiuni a legiuitorului de a reglementa anumite situaţii, intrând în sfera neconstituţionalităţii ce se impune a fi înlăturată. 8. Prin urmare, textele legale criticate sunt neconstituţionale în limita în care nu conferă posibilitatea instanţei de executare a mandatului de arestare să întreprindă demersurile necesare în vederea garantării executării mandatului de arestare, respectiv a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a executării mandatului european de arestare, la data încetării motivelor de amânare a predării celui în cauză. În acest sens, se apreciază că instanţa de executare trebuie să aibă posibilitatea emiterii unui ordin, prin care se interzice persoanei solicitate să părăsească ţara până la data punerii în executare a mandatului de arestare. În cazul de faţă, restrângerea libertăţii de mişcare a persoanei solicitate, respectiv interdicţia de părăsire a ţării, este pe deplin justificată de imperativul bunei administrări a justiţiei, respectiv garantarea executării viitoare a unui mandat de arestare a persoanei solicitate. 9. Spre deosebire de mandatul de arestare reglementat de Codul de procedură penală, care se execută de îndată, cel emis potrivit Legii nr. 302/2004 are suspendată executarea până la încetarea motivelor care au justificat amânarea predării. Mai mult, dacă persoana indicată în mandatul de arestare reglementat de Codul de procedură penală nu este găsită, se dispune îndată darea acesteia în urmărire şi în consemn la punctele de trecere a frontierei de stat. În schimb, în cazul mandatului de arestare emis potrivit Legii nr. 302/2004, acesta nu este pus imediat în executare, nu se emit formalităţi de dare în consemn la punctele de trecere a frontierei de stat şi nici nu se emite ordin prin care se interzice persoanei solicitate să părăsească ţara în condiţiile art. 555 din Codul de procedură penală. Această din urmă tipologie de mandat de arestare produce efecte juridice doar pe teritoriul României, iar, pentru a se dispune arestarea persoanei solicitate pe teritoriul altui stat, acesta trebuie să întreprindă noi formalităţi de punere în executare a mandatului european de arestare, dacă cel în cauză a fost identificat pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene. 10. Prin urmare, se apreciază că textele legale criticate contravin art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, pe considerentul că, pe de o parte, nu oferă mijloace adecvate care să asigure executarea de îndată a mandatului de arestare la data încetării motivelor care au dus la amânarea predării persoanei solicitate, iar, pe de altă parte, că nu asigură un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie adecvat protecţiei tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României. Aceleaşi texte constituţionale sunt încălcate şi prin faptul că legiuitorul a cuprins aceleaşi reglementări (respectiv teza amânării punerii în executare a mandatului de arestare până la încetarea motivelor de amânare a predării) în mai multe articole ale aceleiaşi legi, contrar Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Lipsa arsenalului juridic care să garanteze de îndată executarea unei hotărâri judecătoreşti de predare ulterioară a unei persoane solicitate încalcă art. 11, art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, coroborat cu art. 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care garantează că "Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne [...]“, angajament care se regăseşte şi în preambulul Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI. Mai mult, se creează o diferenţiere nejustificată de raţiuni obiective între persoanele supuse măsurii arestării în baza Codului de procedură penală şi cele supuse măsurii arestării în baza unui mandat emis potrivit Legii nr. 302/2004, faţă de care s-a dispus amânarea predării, din moment ce, în cazul primei tipologii de mandat, se întreprind de îndată formalităţi de garantare a punerii în executare a acestei măsuri, pe când, în cazul celei de-a doua tipologii de mandat de arestare, statul român nu întreprinde niciun demers serios în acest sens. Ca urmare, cei supuşi acestei din urmă tipologii de mandat au o situaţie privilegiată, în contextul în care au posibilitatea de a se sustrage executării mandatului de arestare prin părăsirea României, fără ca Statul român să încerce împiedicarea acestora, conferindu-le, totodată, celor în cauză posibilitatea de a fi deasupra legii şi a scăpa de răspunderea penală angajată pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene." 11. Se mai apreciază că puterea judecătorească este lipsită de legea necesară înfăptuirii justiţiei; neputându-se asigura executarea hotărârii judecătoreşti de predare ulterioară, se ajunge la situaţia în care justiţia nu mai este unică, imparţială şi egală pentru toţi, contrar art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 107 alin. (3) şi art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011. Curtea constată că art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 302/2004 nu reglementează decât predarea amânată, care, în privinţa mandatului european de arestare, este realizată printr-o normă de trimitere la procedura extrădării. Or, instanţa judecătorească nu critică neconstituţionalitatea cazurilor de amânare a predării, ci lipsa posibilităţii instanţei judecătoreşti de a dispune o măsură care să garanteze ducerea la îndeplinire a predării persoanei solicitate în baza unui mandat european de arestare, atunci când cauza de amânare a predării încetează. Prin urmare, acest text de lege nu poate fi reţinut drept obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, acesta fiind mai degrabă o indicare a cazului în care se dispune măsura de amânare a predării. Ceea ce critică însă instanţa judecătorească este soluţia legislativă ce se regăseşte la art. 107 alin. (3) din lege, în accepţiunea căruia mandatul european de arestare nu este pus în executare până ce nu încetează motivele amânării predării, iar pe această perioadă de timp persoana este pusă în libertate fără nicio restricţie. În consecinţă, Curtea urmează să reţină drept obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, care au următorul conţinut: „(3) În cazul în care predarea persoanei solicitate a fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunţării hotărârii, aceasta se află ori nu se află sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare prevăzut la art. 103 alin. (13) este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.“ 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, respectiv securitatea juridică şi calitatea legilor, art. 11 alin. (1) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind obligaţiile României ca stat membru al Uniunii Europene. Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 3 paragraful 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum şi ale preambulului (considerentul nr. 5) şi art. 12 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 190 din 18 iulie 2002, acest din urmă text prevăzând că „Atunci când o persoană este arestată pe baza unui mandat european de arestare, autoritatea judiciară de executare decide dacă persoana căutată trebuie să rămână în detenţie, în conformitate cu dreptul statului membru de executare. Punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare, cu condiţia ca autoritatea competentă a acestui stat membru să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei căutate.“ 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, critica de neconstituţionalitate se referă la o omisiune legislativă, care, în principiu, nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate. Complinirea acesteia este o competenţă a Parlamentului, şi nu a Curţii Constituţionale. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. 18. Este adevărat că, în jurisprudenţa sa, Curtea a sancţionat omisiunile cu relevanţă constituţională (a se vedea şi Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, sau Decizia nr. 308 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 2 august 2016, paragraful 41, prin care Curtea a statuat că „omisiunea şi imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental pretins a fi încălcat“), însă, în cauza de faţă, natura omisiunii învederate, chiar reală fiind, nu poate fi corectată prin acţiunea instanţei constituţionale, întrucât ar fi necesară o activitate generatoare de norme, ce nu poate fi suplinită prin pronunţarea unei decizii de neconstituţionalitate pure şi simple sau a uneia sub rezervă de interpretare. De asemenea, Curtea mai reţine că nu are competenţa ca ea însăşi, prin trimitere la măsurile prevăzute de Codul de procedură penală ce se dispun în cazul în care persoana judecată a fost deja condamnată, pierzându-şi, astfel, prezumţia de nevinovăţie, să stabilească măsurile eventuale care s-ar impune în ipoteza unei persoane care, precum în cauza de faţă, nu este condamnată. 19. Aşadar, Curtea constată că ţine de competenţa şi opţiunea exclusivă a legiuitorului să reglementeze procedurile necesare pentru a evita posibila sustragere a persoanei solicitate de la măsura încuviinţată, dar amânată până la data finalizării cercetărilor penale în cauza pendinte din România. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 624/59/2017. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
