Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 445 din 14 octombrie 2025  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 445 din 14 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 134 din 18 februarie 2026

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina │- preşedinte │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin │- judecător │
│Dragoş │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurenţiu Sorescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de unitatea administrativ-teritorială oraşul Hârşova şi primarul oraşului Hârşova în Dosarul nr. 55/118/2019 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.984D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că legiuitorul are posibilitatea să diferenţieze termenele stabilite pentru exercitarea anumitor obligaţii legale, în contextul în care termenele stabilite au avut ca reper iniţial responsabilităţile, incompatibilităţile, competenţa persoanelor vizate, modalitatea de alegere, reprezentativitatea acestor persoane. În aceste condiţii, opţiunea legiuitorului nu reprezintă un reper în ceea ce priveşte discriminarea unei anumite categorii de aleşi locali, având în vedere că termenele stabilite nu au caracter nerezonabil şi nu afectează existenţa drepturilor vizate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Decizia civilă nr. 979/CA din 12 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 55/118/2019, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia a fost ridicată de unitatea administrativ-teritorială oraşul Hârşova şi primarul oraşului Hârşova într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost respinsă cererea de anulare a unui act administrativ.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece stabilesc termene diferite de depunere a raportului privind deplasările efectuate pentru persoane care fac parte din aceeaşi categorie, respectiv cea a aleşilor locali. Deşi fac parte din aceeaşi categorie de aleşi locali, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene nu au această obligaţie, creându-se astfel diferenţe de tratament între persoane ce aparţin aceleiaşi categorii. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 22 din 20 ianuarie 2016.
    6. În opinia autorilor excepţiei, un argument în susţinerea tratamentului discriminatoriu aplicat de legiuitor prin art. 44 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 este şi adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care a abrogat Legea nr. 393/2004 şi care, prin art. 225 alin. (4), stabileşte un termen comun de depunere a informării privind deplasarea, respectiv de 45 de zile, pentru toţi aleşii locali, fără discriminare, înlăturându-se astfel inechitatea care rezultă din art. 44 alin. (1) din Legea nr. 393/2004.
    7. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că legiuitorul are dreptul de a stabili un tratament juridic diferenţiat în cadrul aceleiaşi categorii a aleşilor locali, categorie în cadrul căreia există diferenţe cu privire la modul de alegere, la natura incompatibilităţilor, la competenţele pe care le au.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, care au următorul cuprins: „În urma îndeplinirii unor misiuni oficiale, aleşii locali sunt obligaţi să prezinte, la prima şedinţă ordinară de consiliu, un raport privind deplasările efectuate. În cazul primarului, viceprimarului şi consilierilor locali, termenul maxim de depunere a raportului este de 30 de zile, iar în cazul consilierilor judeţeni este de 45 de zile de la data încheierii misiunii.“
    12. Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate au fost abrogate prin art. 597 alin. (2) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019. Având în vedere însă cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, şi având în vedere aplicabilitatea în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate Curtea Constituţională va analiza constituţionalitatea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 393/2004.
    13. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile legale criticate stabilesc obligaţia aleşilor locali ca, în urma îndeplinirii unor misiuni oficiale, să prezinte, la prima şedinţă ordinară de consiliu, un raport privind deplasările efectuate, instituind termene diferite pentru depunerea raportului. Astfel, în cazul primarului, viceprimarului şi consilierilor locali, termenul maxim de depunere a raportului este de 30 de zile, iar în cazul consilierilor judeţeni, termenul este de 45 de zile de la data încheierii misiunii.
    15. Sub acest aspect, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată reprezintă opţiunea legiuitorului şi se plasează în marja sa de apreciere permisă de art. 121 şi 122 din Constituţie, potrivit cărora consiliile locale, primarii şi consiliul judeţean funcţionează în condiţiile legii.
    16. În acelaşi timp, în acord cu jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională reţine că principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi presupune egalitatea de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile, după cum impune şi aplicarea unui tratament juridic diferit pentru situaţii care se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil. Aşa fiind, deşi primarul şi preşedintele consiliului judeţean fac parte din categoria aleşilor locali, prin statutul şi funcţiile specifice fiecăruia aceştia nu se află în situaţii comparabile, diferenţa obiectivă determinând şi aplicarea unui tratament juridic diferenţiat în ceea ce priveşte termenul de depunere a raportului privind deplasările efectuate.
    17. Totodată, nu poate fi reţinut argumentul referitor la neconstituţionalitatea soluţiei legislative cuprinse în art. 44 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, invocată prin prisma comparării acesteia cu dispoziţiile art. 225 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, potrivit cărora în urma efectuării unor deplasări în străinătate pentru exercitarea unor atribuţii stabilite prin lege, aleşii locali sunt obligaţi să prezinte la prima şedinţă ordinară a autorităţii deliberative o informare privind deplasările efectuate, iar termenul maxim de prezentare a informării este de 45 de zile de la data încheierii deplasării. Astfel cum Curtea Constituţională a mai reţinut în jurisprudenţa sa, excedează competenţei sale cenzurarea opţiunii legiuitorului în favoarea unei soluţii legislative sau a alteia, ambele deopotrivă constituţionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 748 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2016, paragraful 27).
    18. În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    19. Referitor la invocarea, în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, prin care a fost supusă controlului de constituţionalitate soluţia legislativă referitoare la acordarea unei indemnizaţii pentru limită de vârstă pentru aleşii locali, Curtea constată că aceasta nu prezintă relevanţă în cauză, deoarece vizează o ipoteză juridică distinctă de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate.
    20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de unitatea administrativ-teritorială oraşul Hârşova şi primarul oraşului Hârşova în Dosarul nr. 55/118/2019 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile 44 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 octombrie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016